Connect with us

Actualitate

EXPLOZIV/Programul de transplant s-a prăbușit! Directoarea adusă de la Cluj, acuzată că i-a oferit iubitului două funcții inventate

Publicat

pe

O investigatie “demolatoare” semnata de Sandra Sălăgean  de la Evenimentul Zilei scoate in evidenta putregaiul din sistemul de sanatate.

Directorul executiv Anca Baculea își decontează chiria de 1.000 de euro din banii dați de Ministerul Sănătății! Acuzații de fals în acte, în urma auditului intern! Deconturi din banii Agenției pentru facturi personale și pentru voluntarul Marian Stamate, medic ORL al Spitalului Colțea. Directoarea și-a luat detașare la București, ca să încaseze 12.000 de lei, salariu de medic la Cluj, nu pe cel de director al ANT, la București, care este de circa 6.000 de lei.

Cel mai nereușit „transplant” din istoria Agenției Naționale responsabilă cu acest segment medical s-a realizat în vara anului trecut, prin numirea medicului Anca Baculea (fostă Mureșan), chirurg la Spitalul de Județean din Cluj, în funcția de director executiv Agenției Naționale de Transplant. Deși promisiunile ei erau mărețe, ca și așteptările pe care le avea ministrul Sănătății care a pus-o în funcție, programul vital pentru sănătate s-a prăbușit încet-încet. E de menționat că nici precursorul ei, dr. Radu Deac, nu a fost mai activ sau mai determinat să ofere românilor posibilitatea de a beneficia de transplant la ei în țară, dar, în urma domniei sale peste ANT nu au existat problemele de ordin penal și moral evidențiate în perioada scurtă, de mai puțin de un an, a conducerii directoarei Anca Baculea.

Lansarea carierei: Și-a publicat fluturașul de salariu și a sfătuit medicii să nu mai ia șpagă

Anca Baculea, medic primar chirurg la Institutul Regional de Gastroenterologie „Octavian Fodor” din Cluj-Napoca, a intrat în vizorul presei după ce și-a publicat veniturile din prima lună de majorări salariale în sistemul medical, care a avut loc în aprilie 2018. Mesajul însoțit de poza fluturașului de salariu a fost: „Așa cum am spus, revin cu fluturașul pe care l-am primit azi. Acesta este venitul meu net pe martie 2018, salariu+ 1 gardă suplimentară de sâmbătă: 11.242 RON. Ținând cont că am postat de curând că venitul meu pe luna trecută a fost de 6.065 RON, nu pot să nu spun că venitul meu aproape s-a dublat. Este un pas înainte, sunt încă multe de făcut și corectat, însă nu putem fi ipocriți și să nu recunoaștem măririle acordate”, a notat aceasta. Baculea a relatat cum fiica unei paciente operate de ea a insistat să-i înmâneze doctoriței o sumă de bani, „o mică atenție”. „Am întrebat-o câți ani a muncit mama și câți bani a plătit pentru asigurările de sănătate, pentru ca atunci când va avea nevoie de servicii de sănătate să le primească gratuit… 28 de ani grei de muncă, acum cu o pensie de 500 RON, voia să mă plătească. Nu mai merge așa… datoria statutului român este să își respecte cetățenii, medicii au primit niște salarii decente începând cu aceasta lună, așa încât de acum, dragi colegi, atunci când întindeți mâna după plic, uitați-vă în ochii celui din față”, a scris dr. Baculea, stârnind reacții pozitive, de admirație din partea oamenilor, cât și din partea unor membi ai partidului USR. La câteva luni după ce a fost numită în funcția de director executiv al ANT, deputatul USR Emanuel Ungureanu a declarat entuziasmat: „Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, l-a demis astăzi pe Directorul Executiv al Agenției Naționale de Transplant, Radu Deac, cel despre care vă spuneam că a susținut ani de zile mafia din sistemul de transplant. În locul lui Deac, doamna Pintea a numit-o interimar pe dr. ANCA MUREȘAN (n.r. Baculea), medic primar chirurg la Chirurgie 3 din Cluj-Napoca și adjunct pe dr. Andrei Leșan. Ce știu eu despre Anca Mureșan sunt următoarele: nu este șpăgară, a fost un permanent ghimpe pentru șeful Clinicii Chirurgie 3, profesorul Iancu (…). Anca Mureșan este și un organizator foarte bun, fin cunoscător al sistemului sanitar. Înainte de orice, cei apropiați spun despre ea că este un om integru și hotărât. Îi doresc succes și o asigur de sprijinul meu total pentru reformarea sistemului de transplant, construirea unui cadru legislativ eficient prin noua Lege a Transplantului cu ajutorul căreia să salvăm cât mai multe vieți!”, a spus deputatul USR, anul trecut.

În luna februarie a acestui an, Ungureanu și-a schimbat parțial opinia și a declarat jurnaliștilor EVZ că „de fapt, nu o cunosc, am văzut-o tangențial la diverse adunări”. Despre voluntarul-coordonator a spus că „mă deranjează faptul că nu știu cu ce se ocupă doctorul Marian Stamate în cadrul ANT, atât”. Această afirmație capătă sens în lumina celor declarate de angajații Ministerului Sănătății, care au aflat cu stupoare că directoarea Anca Baculea și „mâna ei dreaptă”, dr. Marian Stamate, se află într-o relație intimă de mai mulți ani.

Deconturi ilegale, titulaturi inventate și abuzuri!

Relația lor poate reprezenta un conflict de interese deoarece, după numirea Ancăi Baculea, dr. Stamate a primit, pe lângă calitatea de voluntar, și calitatea de „consilier onorific” – o titulatură pe care legea nu o permite în cadrul ANT, cât și cea de coordonator al Unității de Asistență Tehnică și de Management a Programului Național de Transplant (UATM ANT). Atribuțiile doctorului Stamate sunt ținute sub lacăt „pentru că se află trecute întro Decizie internă a Agenției”, explică un angajat ANT. Dar Decizia există și este invocată, drept dovadă stând solicitările ANT făcute către Spitalul Colțea, unde dr. Stamate activează ca medic primar ORL, în care directoarea Baculea cere managerului „învoirea” doctorului Stamate pentru participarea lui la un eveniment.

EVZ a făcut o solicitare oficială pentru obținerea acestor informații, în care se notează: „Vă rugăm să aprobați deplasarea în data de 24.09.2018 a domnului doctor Marian Stamate – consilier onorific al ANT, la ICUTR Cluj Napoca, în vederea îndeplinirii atribuțiilor ce îi revin prin Decizia ANT 30/08.08.2018. Menționăm că toate cheltuielile legate de această deplasare vor fi suportate de ANT. Vă mulțumin pentru colaborare și sprijin! Alexandra Anca Baculea, director executiv ANT”.

Contactat de EVZ, dr. Marian Stamate nu a vrut să dea explicații despre funcțiile pe care le deține și care sunt atribuțiile sale în cadrul Agenției. Mai mult, întrebat și dacă relația intimă pe care o are cu Anca Baculea ar reprezenta un conflict de interese, medicul și-a ieșit din fire, a amenințat jurnalistul că îi va suna superiorii și a închis. EVZ a trimis, în consecință, și o solicitare scrisă către ANT pentru lămurirea tuturor aspectelor din cadrul acestei anchete.

Până la închiderea ediției, oficialii ANT nu au furnizat răspunsuri sau explicații, deși au luat la cunoștință despre ancheta noastră jurnalistică și rezultatele sale foarte grave.

Controlul de la Ministerul Sănătății: s-au găsit nereguli foarte grave!

Buba de la ANT a explodat, la propriu, după un audit intern programat, efectuat de Ministerul Sănătății, în urmă cu mai puțin de două săptămâni. Auditorii au plecat crucindu-se din instituție, spunând că fapte de o asemenea gravitate, petrecute într-un timp atât de scurt, nu au mai întâlnit. Pe lângă deconturile doamnei Baculea pentru o chirie de 1.000 de euro pe lună, stipulată, e drept, în contract. Inspectorii au relevat abuzuri grave:

  • Facturi și delegații din luna decembrie a anului 2018, înregistrate fără Cod de Identificare Fiscală (CIF), fără Control Financiar Preventiv (CFP) și fără „Bun de plată”, ceea ce nu doar că duce în nulitate absolută aceste documente, ci intră și sub incidența fraudei fiscale.
  • Surse din cadrul Ministerului Sănătății spun că auditorii le-a pus în vedere clar faptul că funcțiile dobândite de dr. Stamate nu se află în Regulamentul de Organizare și Funcționare și în structura de compartimentare a ANT și că asta atrage de la sine anularea unor documente de decont și cheltuieli. De asemenea, acest lucru atrage și imposibilitatea de a avea atribuții în acest serviciu. E lesne de înțeles că aceste funcții nu au fost dobândite prin concurs, ci prin numire directă. „Nu se pot deconta și nu se pot suporta cheluieli generate de consilieri onorifici, nici de deplasare, nici de cazare, pentru că acest act intră în conflict cu titulatura în sine, cea de onorific”, ne-a declarat un specialist.
  • S-au găsit facturi pentru ultilități personale, introduse „dintr-o confuzie a directoarei”, care a înțeles că între plata chiriei și plata „cazării”, așa cum este stipulat în contractul de angajare, se pot deconta facturi de întreținere, ne-au declarat surse de mare încredere.
  • În momentul de față nu există un contabil șef angajat, serviciile de contabilitate fiind făcute „de colegele din ANT”. Mai mult, serviciile juridice sunt asigurate de „servicii externalizate”, adică Persoane Fizice Autorizate (PFAuri) și diverse SRL-uri.
  • Secretara ANT face mult mai multe activități decât cele pentru care este angajată. Ea este, pe lângă altele, în mod neoficial, gestionar al relației cu presa. E bine de menționat că directorul Anca Baculea a refuzat orice dialog cu ziarul nostru, cât și participarea presei la ședințele ANT precum cele de numire a Consiliului științific.

A externalizat toate serviciile

Dacă la începutul mandatului său, Anca Baculea a pășit cu dreptul în sediul DIICOT pentru a face plângere penală împotriva fostei conduceri, din cauză că ar fi folosit o firmă de IT externă, iată că și ea a adus multe PFA-uri și SRLuri în cadrul instituției din organigrama Ministerului Sănătății. Deși posturile nu sunt blocate, Anca Baculea nu găsește să angajeze un contabil șef, coordonatori și specialiști în transplant. Mai mult, atât directorul executiv cât și coordonatorul-voluntar sunt medici, dar niciunul nu a avut activități în domeniul transplantului de-a lungul carierei.

Indiferența Ancăi Baculea ar fi putut trimite medici în pușcărie!

Anul trecut, în luna noiembrie, mai multe spitale din țară în care se făcea transplant s-au trezit că au rămas fără acreditare! Fapt extrem de grav, deoarece asta îi punea în imposibilitate pe chirurgi de a efectua procedura medicală salvatoare. Printre spitalele rămase fără acreditare se afla și Institutului de Boli Cardiovasculare și Transplant din Târgu Mureș, singurul centru care face transplant de cord din România. Deși dosarul de acreditare se afla pe biroul Ancăi Baculea de mai bine de trei luni, atât pentru acest centru cât și pentru altele, acreditările au întârziat să apară. Atât de mult au întârziat încât sursele noastre spun că a existat un caz de transplant, „în care copiii bărbatului plângeau și implorau medicul să efectueze intervenția, iar medicul l-a făcut riscând să intre într-o situație… penală”.

La câteva zile de la acest incident despre care nu putem relata mai multe, fiind vorba de un gest eroic al medicului respectiv, care a pus viața pacientului mai presus de propria carieră și care ar putea să-i afecteze statutul, ministrul Sorina Pintea a dat o ordonanţă de urgenţă care prevede acordarea acreditării temporare, pe încă 6 luni, pentru 57 de unităţi care desfăşoară activităţi de donare, prelevare, conservare şi transplant al organelor, ţesuturilor şi celulelor de origine umană. Timp în care directoarea Baculea să ofere acreditările necesare.

„Un număr semnificativ de unităţi sanitare (…) au fost acreditate în perioada 2013 – 2014 pentru o perioadă de 5 ani. Astfel, un număr de 57 de unităţi sanitare din cele 74 acreditate necesită reacreditarea. La propunerea Ministerului Sănătăţii, Executivul a aprobat în şedinţa de guvern o ordonanţă de urgenţă care prevede acordarea acreditării temporare pentru cele 57 de unităţi”, a declarat Ministerul Sănătății la acel moment.

 

 

Actualitate

Inovația din umbră: Cum Physical Sciences Inc. redefinește securitatea națională prin tehnologii de elită

Publicat

pe

De

În adâncurile golfului Narragansett din Rhode Island, o dronă subacvatică alimentată de baterii specializate cu litiu-ion scanează fundul mării în căutarea unor mine explozive simulate. Această misiune, de o dificultate extremă, necesită densități de putere și standarde de siguranță mult peste capacitățile comerciale obișnuite. În același timp, la punctele de frontieră și la evenimente de anvergură precum Super Bowl, sisteme avansate de detecție spectroscopică gamma veghează împotriva contrabandei cu materiale nucleare, având capacitatea rară de a distinge amenințările reale de radiațiile naturale.

Aceste tehnologii critice nu sunt produsul unor start-up-uri din Silicon Valley care vânează profituri rapide, ci rezultatul muncii asidue de decenii a companiei Physical Sciences Inc. (PSI), o afacere mică deținută de angajați, cu sediul în Andover, Massachusetts.

Dincolo de modelul Silicon Valley: Pariul pe cercetare pe termen lung

Spre deosebire de companiile finanțate prin capital de risc care caută scalarea comercială imediată, PSI a ales un drum marcat de rigoare și parteneriate strategice cu agențiile federale. Prin intermediul programului Small Business Innovation Research (SBIR), compania a reușit să transforme concepte teoretice în prototipuri funcționale și, ulterior, în producție de serie pentru sistemele de apărare. Acest model de afaceri permite PSI să ignore presiunile investitorilor externi și să se concentreze pe cicluri de dezvoltare de până la zece ani, esențiale pentru tehnologiile integrate în marile platforme militare.

O bază industrială suverană: Investiții masive în producția autohtonă

Pentru a răspunde provocărilor moderne, PSI a demarat o serie de investiții strategice în facilități de producție pe teritoriul Statelor Unite. Printre acestea se numără o fabrică de baterii de 30 de milioane de dolari, preluată de la un start-up care își mutase producția peste hotare, acum reutilată pentru a echipa sistemul de neutralizare a minelor Barracuda al Marinei. Mai mult, compania a inaugurat spații dedicate componentelor din ceramică pentru rachete hipersonice și sisteme de detecție a radiațiilor montate pe șine, utilizând exclusiv componente de origine internă pentru a elimina riscurile legate de lanțurile de aprovizionare globale.

Angajamentul angajaților-proprietari: Un partener de încredere pentru viitorul apărării

Cu o echipă de 250 de angajați care sunt totodată și acționari, PSI demonstrează că stabilitatea și expertiza acumulată în timp sunt fundamentale pentru inovația în domeniul apărării. De la propulsoare avansate pentru rachete până la optică în infraroșu pentru sisteme de imagistică, portofoliul companiei acoperă lacune critice în baza industrială națională. Recent, Pentagonul a descris programul SBIR drept o „piatră de temelie a inovației în apărare”, iar PSI își asumă rolul de punte între ideile revoluționare și implementarea lor la scară largă, oferind soluții concrete pentru provocările de securitate ale deceniului actual.

Citeste in continuare

Actualitate

Efes 2026: Turcia redefinește harta puterii în regiune prin tehnologie de vârf și alianțe strategice neașteptate

Publicat

pe

De

Cea mai amplă ediție a exercițiului militar Efes a transformat zona de antrenament Doğanbey într-o veritabilă vitrină a viitorului militar. Dincolo de manevrele spectaculoase și tehnologia de ultimă oră, evenimentul a marcat o premieră geopolitică majoră: participarea a nouă noi state, printre care se numără și Siria, semnalând o schimbare de paradigmă în relațiile de securitate din Orientul Apropiat.

Desfășurat în perioada 11 aprilie – 22 mai la Seferihisar, în apropiere de Izmir, Efes 2026 a combinat forțe terestre, maritime și aeriene într-o demonstrație de forță fără precedent. Exercițiul a culminat cu o săptămână de manevre complexe, zi și noapte, menite să testeze interoperabilitatea între națiuni cu interese strategice diverse.

Surpriza Damasc: O nouă eră a cooperării în inima exercițiului Efes

Printre cele nouă țări care au debutat la acest exercițiu — Bulgaria, Olanda, Suedia, Japonia, Egipt, Polonia, Vietnam și Portugalia — prezența Siriei a atras cele mai multe priviri. Un contingent sirian de 20 de militari a participat activ la operațiuni de asalt aerian, utilizând armament de la bordul elicopterelor utilitare turcești.

Această participare este interpretată de experți drept un semn clar al aprofundării cooperării dintre cele două state. După prăbușirea regimului Assad la finalul anului 2024, Turcia a preluat un rol central în reconstrucția sectorului de apărare sirian, oferind nu doar consiliere pentru reformarea forțelor armate, ci și echipamente militare esențiale, de la vehicule blindate la sisteme de apărare aeriană și drone.

Arsenalul Viitorului: 50 de premiere tehnologice „Made in Türkiye”

Efes 2026 nu a fost doar un test de diplomație, ci și o demonstrație de independență tehnologică. Pentru prima dată, Turcia a scos în teren 50 de sisteme de armament de producție autohtonă. Printre vedetele exercițiului s-au numărat sistemul de apărare aeriană cu rază foarte scurtă Korkut (parte a conceptului național „Cupola de Oțel”), elicopterul utilitar Gökbey și obuzierul Boran de 105 mm.

Pe lângă acestea, au fost testate în condiții reale vehicule terestre fără pilot dotate cu sisteme de arme controlate de la distanță, precum drona terestră Aslan, dar și o gamă variată de drone „kamikaze” (loitering munitions), capabile să acționeze în roiuri pentru a copleși apărarea inamicului.

Iadul dezlănțuit la Izmir: De la asalturi nocturne la debarcări amfibii masive

Exercițiile de noapte au oferit un spectacol apocaliptic de foc și precizie. Misiunile de distrugere a posturilor inamice au transformat liniștea nopții într-o succesiune de explozii care au luminat cerul Izmirului. Într-un moment de maximă intensitate, elicopterele turcești au lansat rachete de semnalizare cu doar câteva secunde înainte ca o bombă de aviație Mk-84 de aproape o tonă să zguduie pământul, simulând un atac strategic de amploare.

Faza de zi a menținut ritmul alert, punând accent pe forțele navale și debarcările de amfibii masive.

Desant sub acoperirea focului naval: Coordonare perfectă între mare și uscat

Faza de zi a exercițiului a fost marcată de o prezență navală masivă și extrem de dinamică. Ambarcațiunile de viteză au brăzdat apele din apropierea țărmului, deschizând focul asupra țintelor inamice pentru a securiza zona de debarcare. Această manevră a permis navelor de mari dimensiuni să aducă la mal vehicule blindate amfibii și tancuri, într-o demonstrație de forță coordonată milimetric.

În timp ce misiunile de deminare se desfășurau sub acoperirea unor perdele de fum colorat, tancurile au dezlănțuit un foc intens asupra posturilor inamice, pregătind terenul pentru desfășurarea rapidă a parașutiștilor. Sprijinul aerian a fost omniprezent: elicopterele de atac Atak și AH-1W Super Cobra, alături de platformele de transport greu Chinook CH-47, au survolat zona de operațiuni, în timp ce unitățile S-70 Sea Hawk ale marinei au utilizat sonare pentru a vâna submarinele inamice din adâncuri.

TCG Anadolu și noua frontieră a navelor fără pilot

Un punct central al demonstrației navale l-a reprezentat nava-amiral TCG Anadolu, flancată de o flotilă impresionantă de corvete, nave de atac rapid și submarine din clasele Reis și Preveze. Inovația a fost vizibilă și pe apă, prin integrarea navelor de suprafață fără pilot Sancar și Marlin, care au operat alături de navele de desant tradiționale.

Efes 2026 a demonstrat clar că Turcia nu mai este doar un utilizator de tehnologie, ci un arhitect de sisteme militare complexe. Prin acest exercițiu, Ankara a transformat coasta Mării Egee într-o platformă de export, prezentând concepte avansate de luptă care integrează apărarea aeriană, forțele terestre și unitățile navale într-un sistem unitar și digitalizat.

Concluzie: Un aliat NATO cu ambiții de lider tehnologic

Dincolo de spectacolul pirotehnic, Efes 2026 a transmis un mesaj geopolitic ferm. Turcia se poziționează acum ca un aliat NATO cu capacități unice, capabil să producă și să livreze soluții de securitate prietenilor și aliaților din întreaga regiune.

Succesul exercițiului confirmă maturizarea bazei industriale de apărare turcești, care reușește să atragă noi parteneri strategici și să definească noi standarde în industria de armament globală. Ankara nu doar că își asigură propria apărare, dar devine un pilon central pentru stabilitatea și dotarea militară a întregului bazin regional.

Citeste in continuare

Actualitate

Pax Americana în Indo-Pacific: Pete Hegseth avertizează împotriva hegemoniei și laudă aliații care „pun osul” la apărare

Publicat

pe

De

Într-un discurs programatic susținut la deschiderea conferinței de securitate Shangri-La Dialogue din Singapore, Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a trasat liniile de forță ale strategiei Washingtonului pentru regiunea Indo-Pacific. Mesajul central a fost unul de o claritate chirurgicală: pacea și prosperitatea regiunii nu pot fi garantate decât prin forță, o forță susținută nu doar de Statele Unite, ci și de partenerii regionali care au înțeles necesitatea de a investi masiv în propria securitate.

Echilibrul puterii: O regiune fără stăpân absolut

Deși a evitat cu atenție să menționeze Taiwanul pe nume, Hegseth a transmis un semnal fără echivoc către Beijing. Șeful Pentagonului a subliniat că Statele Unite lucrează pentru menținerea unui „echilibru durabil al puterii”, într-o arhitectură regională în care nicio țară nu poate exercita o dominație absolută. Această viziune este împărtășită, în opinia sa, de aliații din regiune, care privesc cu o îngrijorare crescândă expansiunea militară istorică a Chinei și activitățile sale tot mai agresive.

„Împărtășim o evaluare lucidă a mediului de securitate și înțelegem reciproc că un Pacific dominat de orice hegemon ar duce la prăbușirea echilibrului regional și ar submina stabilitatea pe care încercăm cu toții să o păstrăm”, a punctat Hegseth, definind astfel miza strategică a decadei.

Aliații din prima linie: Investiții masive pentru o forță comună

Secretarul Apărării a oferit cuvinte de laudă pentru națiunile care au făcut pași concreți în consolidarea capacităților militare. Australia, Japonia, Coreea de Sud și Filipine au fost evidențiate pentru modul în care și-au asumat responsabilități sporite. Un caz aparte este cel al Filipinelor, unde administrația președintelui Ferdinand Marcos Jr. a crescut bugetul apărării cu 12%, concentrându-se pe modernizarea flotei și a gărzii de coastă.

Această infuzie de capital are un scop precis: crearea unei forțe avansate tehnologic, capabilă să acționeze sincronizat cu trupele americane. Hegseth a menționat, de asemenea, rolul crucial al Singaporelui, care, deși o țară mică, „lovește peste categoria sa de greutate”, servind ca hub logistic vital pentru desfășurarea prin rotație a forțelor SUA.

Lecția pentru Europa: Parteneriatele nu sunt străzi cu sens unic

Într-un moment de o sinceritate tăioasă, Hegseth a folosit tribuna din Singapore pentru a face un contrast direct între aliații din Pacific și cei din Europa. El i-a criticat dur pe partenerii europeni care, timp de decenii, au ignorat „rugămințile politicoase” de a crește cheltuielile de apărare și și-au lăsat armatele să se degradeze, deși a recunoscut că aceștia au început recent un proces de recuperare.

Mesajul pentru aliații de pretutindeni a fost unul de tip contractual: „Alianțele funcționează doar atunci când sunt parteneriate adevărate. Este o stradă cu două sensuri. Nu poți avea o alianță puternică dacă toată lumea nu pune ceva la bătaie (skin in the game)”. Prin aceste declarații, Hegseth a reafirmat o nouă paradigmă a politicii externe americane, în care sprijinul Washingtonului este direct proporțional cu efortul propriu al fiecărui aliat de a-și asigura securitatea.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv12 ore ago

AMNEZIE GENERALĂ ÎN CASA POPORULUI: CUM SE JOACĂ „DE-A DEBILAȚII” PARLAMENTARII CU PENSIILE MILITARE

În timp ce aleșii neamului se înghesuie la bufetul Parlamentului, proiectul PLx 540/2024 zace într-un sertar cu miros de trădare....

Exclusiv12 ore ago

Permisul de conducere, „zălog” pentru amenzile neplătite: Noua regulă care ar putea lăsa zeci de mii de români fără dreptul de a sofa

O schimbare radicală de paradigmă în legislația rutieră și fiscală din România se pregătește să intre în vigoare, vizând direct...

Exclusiv12 ore ago

Sărbătoare încheiată în spatele gratiilor: Drumul spre casă al unui șofer băut s-a oprit în arestul poliției

O seară care trebuia să fie marcată de liniștea sărbătorii de Rusalii s-a transformat într-o cauză penală pentru un bărbat...

Exclusivo zi ago

FESTIVALUL „RÂSUL-PLÂSUL” PE CERUL PRAHOVEI – ANTIGRINDINA: 21 DE ANI DE RACHETE OARBE ȘI UN DIVORȚ DE 103.000 DE HECTARE

După două decenii în care au privit spre cer ca la un spectacol de artificii de prost gust, plătit scump...

Exclusivo zi ago

PLx 540/2024: Mortul viu din sertarele Camerei Deputaților și marea „pitulușă” constituțională a aleșilor

Balet deșănțat pe cadavrul legii: Când „obligația” devine „opțiune” de ignorat În timp ce rezerviștii militari își numără mărunțișul în...

Exclusiv3 zile ago

MĂRGINENI: PUȘCĂRIA UNDE ȘEFII SE CRED PE PLANTAȚIE ȘI POLIȚIȘTII SUNT „MUTAȚI” DUPĂ TOANELE VĂTAFILOR!

PUȘCĂRIA MĂRGINENI, MOȘIA VĂTAFILOR CU EPOLEȚI: INVESTIGAȚIA CARE CUTREMURĂ PORȚILE! Șah cu polițiștii prin DZU: Cum se mută „pionii” după...

Exclusiv3 zile ago

MIRACOLELE SALARIZĂRII LA BUCUREȘTI: EROI CU RESTRICȚII, PLĂTIȚI CA NIȘTE SCRIBOI DE BIROU!

Polițistul român, acest „Superman” pe care statul îl vrea și supus, și sărac În timp ce prin birourile Ministerului Muncii...

Exclusiv3 zile ago

GALAȚIUL ARDE, IAR GUVERNUL SE PIAPTĂNĂ CU LEGEA SALARIZĂRII: DRONA A PICAT, NESIMȚIREA A RĂMAS!

Artificii rusești peste blocurile din Galați: Somnul rațiunii naște cratere și răniți În timp ce mai-marii statului exersează prin birouri...

Exclusiv3 zile ago

JUSTIȚIA A TRAS APA PESTE DECIZIILE ANP: MIRCEA DECU REVINE LA PENITENCIARUL TÂRGȘOR, IAR GUNOIUL ABUZURILOR RĂMÂNE ÎN OGRADA „ȘEFERIMII” DE LA BUCUREȘTI!

Într-o epocă în care unii „vătafi” cu epoleți de la vârful Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) au confundat instituția cu...

Exclusiv3 zile ago

IPJ Prahova: Gara de Nord a Poliției Române, unde șefii vin cu bilet de peron și pleacă înainte să-și facă nod la cravată

Județul Prahova nu mai este de mult o simplă unitate administrativă, ci a devenit un laborator de experimente juridice unde...

Exclusiv4 zile ago

O nouă democrație la Cotroceni: Nicușor Dan și ședința națională de influențare „legitimă”

Democrația, varianta Cotroceni: Ședință cu agenda „Cine are voie să vorbească?” Alocuțiunea recentă a președintelui României, Nicușor Dan, la „Summitul...

Exclusiv4 zile ago

Legea salarizării, trecută pe după gard: din „transparență decizională” direct în „comunicate de presă”

Proiectul noii legi a salarizării, care ar trebui să treacă prin toate filtrele legale de consultare publică, a fost „rătăcit”...

Exclusiv4 zile ago

O nouă performanță la IPJ Brăila: patru ani de șefi provizorii și un singur alcooltest serios

Conducere la termen scurt: IPJ Brăila, instituție condusă ca o garsonieră închiriată pe Airbnb La IPJ Brăila, funcția de inspector-șef...

Exclusiv4 zile ago

FSANP intră în ring: Guvernul Bolojan, demis, dar încă dă din pix ca și cum ar fi la putere

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) a decis să scoată mănușile și să ducă Guvernul României, Ministerul Muncii,...

Exclusiv5 zile ago

HOTELUL „SCOICA” ȘI PISTOLUL CARE FUMEGĂ

Cum s-a transformat Parchetul în xerox de falsuri și executorul în fațadă de lux pentru o operațiune de jaf corporatist...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv