Actualitate
EXPLOZIV/Dovada oficiala ca SRI a condus anchetele DNA (Document)
Seful DNA Targu Mures Nicolae Onea confirma imixtiunea SRI in dosarele penale: “S-a constituit o echipa comuna in vederea documentarii faptei, conform art. 3 lit g din Protocol… Au fost furnizate informatii catre DNA de catre Directia Judeteana de Informatii pe parcursul anchetei… Directia Judeteana de Informatii a acordat sprijin prin desfasurarea de activitati de investigatii” , precizeaza cei de la Lumea Justiei.
Dovada clara ca SRI a actionat ca un organ de urmarire penala in dosarele DNA si ca a condus anchetele parchetului anticoruptie.
Dovada a fost oferita chiar de procurorul Onea de la DNA. Nu este vorba despre celebrul Lucica Onea, ci de seful DNA Targu Mures Tiberiu Nicolae Onea (foto). Acesta a dat detalii despre colaborarea dintre DNA si SRI in cadrul unui dosar cu pretinse infractiuni de evaziune fiscala, spalare de bani si constituire de grup infractional organizat, relatand cum ofiterii SRI nu s-au limitat doar la punerea in executare a mandatelor de supraveghere, ci au lucrat cot la cot cu procurorii pentru probarea presupuselor fapte.
Intr-un raspuns acordat in ianuarie 2019 Tribunalului Mures, unde dosarul se afla in camera preliminara, seful DNA Targu Mures Nicolae Onea recunoaste colaborarea cu SRI in cadrul unor echipe mixte procurori-ofiteri. Practic, Onea dezvaluie ca intregul dosar a fost instrumentat in baza Protocolului PICCJ-SRI din 2009 semnat de Laura Kovesi (foto centru), George Maior (foto primul din stanga) si Florian Coldea (foto al doilea din stanga), declarat neconstitutional in urma cu cateva zile de CCR, dupa ce anterior Curtea Militara de Apel stabilise ca acesta este ilegal, adaugand in mod obscur la procedura penala. Protocol urmat de un altul tot ilegal incheiat in 2016 de seful SRI Eduard Hellvig (foto primul din dreapta) si Procurorul General Augustin Lazar (foto al doilea din dreapta).
Nu doar atat insa. Acelasi procuror Nicolae Onea dezvaluie ca SRI a acordat sprijin SRI inclusiv prin activitati de investigatii pe care le-a derulat, atentie, in timpul anchetei. Or derularea de catre SRI de activitati de investigatii este altceva decat un act de urmarire penala realizat de catre SRI, lucru interzis de lege. De asemenea, potrivit lui Onea, tot in timpul anchetei care trebuia sa fie facuta doar de procurorii DNA, SRI a oferit informatii clasificate.
Nulitatea actelor de urmarire penala
Raspunsul acordat de DNA privind colaborarea cu SRI, pe care il prezentam integral la finalul articolului, este unul exploziv si fara precedent din cate cunoastem noi, procurorul Nicolae Onea fiind in acest sens de felicitat ca nu a incercat sa bage sub pres imixtiunea Serviciului in dosar si in actul de urmarire penala. In acelasi timp, raspunsul in care DNA recunoaste colaborarea cu SRI nu poate avea decat o singura urmare. Si anume inlaturarea tuturor probelor care au fost obtinute de echipele mixte in baza Protocolului PICCJ-SRI din 2009. Spunem asta in conditiile in urma cu doar cateva zile CCR a stabilit ca Protocolul PICCJ-SRI din 2009 este ilegal, in totalitatea sa. Practic, in opinia noastra, instanta nu are alta solutie decat sa constate nulitatea absoluta a actelor de urmarire penala pentru nerespectarea dispozitiilor privind competenta materiala si functionala a organului de urmarire penala.
Pe de alta parte, in acest raspuns se poate observa cum procurorul Nicolae Onea nu a putut oferi toate informatiile cree ii fusesera solicitate. Iar asta pe motiv ca nu le-ar detine. Acest aspect nu face altceva decat sa confirme ca SRI este obligat, mai ales in urma deciziei CCR privind ilegalitatea Protocoalelor SRI-PICCJ, sa puna la dispozitia instantelor si Comisiei parlamentare de control a activitatii Serviciului intreaga arhiva care priveste colaborarea cu procurorii pe protocoale. Fiind o strunctura militarizata, este cert ca SRI pastreaza toate evidentele. In cazul in care SRI va refuza sa faca acest lucru, Guvernul poate emite o Ordonanta de Urgenta prin care sa oblige Serviciul sa isi deschida arhiva privind activitatea pe protocoalele incheiate cu parchetele si sa o puna la dispozitia instantelor si a Comisiei parlamentare de control.
Prezentam fragmente din raspunsul acordat de seful DNA Targu Mures Tiberiu Nicolae Onea si procurorul Radu Cristian Mihai la intrebarile formulate de inculpati, care poate fi citit integral la finalul articolului:
“- Pe parcursul urmaririi penale s-a constituit intre DNA ST Targu Mures si Directia Judeteana de Informatii Mures o echipa operativa comuna care a actionat in vederea documentarii faptei, conform art. 3 lit. g din Protocol;
– Directia Judeteana de Informatii Mures a comunicat catre DNA ST Targu Mures informatii obtinute din derularea activitatilor operative care prezinta relevanta si pot valorificate in cadrul procesului penal privind dosarul cu nr. 162/P/2015, conform art. 15 din Protocol;
– Da, Directia Judeteana de Informatii Mures a acordat sprijin DNA ST Targu Mures pentru completarea informatiilor prin desfasurarea de activitati de investigatii si supraveghere operativa privind dosarul cu nr. 162/P/2015, conform art. 14 alin. (1) si (2) din Protocol;
– Nu am cunostinta daca Directia Judeteana de Informatii Mures a pus la dispozitia DNA ST Targu Mures informatii obtinute in virtutea protocoalelor incheiate cu alte institutii conform art. 17 alin. (3) din Protocol, raportat la dosarul cu nr. 162/P/2015;
– Directia Judeteana de Informatii Mures a pus la dispozitia DNA ST Targu Mures date, informatii si documente care pot sprijini documentarea cauzei in lucru conform art. 13 din Protocol raportat la dosarul cu nr. 162/P/2015;
– Dosarul penal cu nr. 162/P/2015 a fost catalogat de catre DNA ST Targu Mures ca fiind o cauza complexa, in sensul art. 14, 22 si 49 din cadrul Protocolului, avand in vedere intinderea activitatii infractionale, numarul persoanelor implicate si cuantumul prezumat al prejudiciului cauzat;
– In dosarul penal cu nr. 162/P/2015 al DNA ST Targu Mures si Directia Judeteana de Informatii Mures, nu s-a realizat un plan comun de actiune potrivit art. 19, 22 si 36 din Protocol;
– DNA ST Targu Mures si Directia Judeteana de Informatii Mures nu au convenit, in functie de dinamica starii functionale si asupra altor domenii de cooperare, conform art. 61 din Protocol in cadrul dosarului penal cu nr. 162/P/2015;
– Da, au fost furnizate informatii catre DNA ST Targu Mures de catre Directia Judeteana de Informatii Mures pe parcursul anchetei in baza dispozitiilor legale, informatii cuprinse in documente clasificate;
– Cooperarea dintre DNA ST Targu Mures prin procurorul de caz si Directia Judeteana de Informatii Mures s-a materializat prin: sprijin informativ (furnizare de informatii) si tehnic (punerea in executare a mandatelor de supraveghere tehnica) din partea SRI; informatia este clasificata sub aspectul persoanei desemnate din cadrul Directiei Judetene de Informatii Mures;
– Directia Judeteana de Informatii Mures a acordat sprijin tehnic specializat pentru punerea in executare a mandatelor de supraveghere tehnica;
– Sprijinul tehnic conferit de Directia Judeteana de Informatii Mures a constat in punerea in aplicare a mandatelor de supraveghere tehnica;
– Informatiile puse la dispozitie de catre Directia Judeteana de Informatii Mures la dispozitia Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul Teritorial Targu Mures au fost informatii clasificate; Nu am cunostinta de alte Protocoale care sa fi stat la baza obtinerii acestor informatii;
– A existat o solicitare scrisa din partea DNA – Serviciul Teritorial Targu Mures catre Directia Judeteana de Informatii Mures de cooperare in vederea documentarii faptelor;
– Directia Judeteana de Informatii Mures a furnizat informatii pe parcursul anchetei;
– Da, Directia Judeteana de Informatii Mures a asigurat sprijin tehnic pentru inregistrarea si transcrierea comunicarilor efectuate, dar transcrierea realizata de SRI nu s-a materializat in mijloace de proba”





Actualitate
Terenuri arabile de vânzare în Prahova, oferite de OLTINA IMPEX PROD COM SRL
Oferta respectă Legea nr. 17/2014
Societatea comercială OLTINA IMPEX PROD COM SRL anunță scoaterea la vânzare a unor suprafețe de teren arabil situate în extravilanul localităților Dumbrava și Drăgănești, județul Prahova. Potrivit informațiilor furnizate de companie (sursa: OLTINA IMPEX PROD COM SRL), întreaga procedură se desfășoară cu respectarea prevederilor Legii nr. 17/2014 privind vânzarea terenurilor agricole situate în extravilan, în forma sa actualizată.
Prețul de vânzare și condițiile financiare
Conform anunțului transmis de OLTINA IMPEX PROD COM SRL, prețul de ofertă este de 7.000 de euro (plus TVA conform legislației în vigoare) pentru terenurile arabile puse în vânzare. Plata se va efectua în lei, la echivalentul în moneda națională calculat la cursul BNR din ziua emiterii facturii fiscale și a întocmirii sau autentificării contractului de vânzare.
Detalii despre parcele: amplasament și compactare
Persoanele interesate pot obține informații suplimentare referitoare la suprafețele parcelelor disponibile, amplasamentul exact al terenurilor și gradul de compactare a acestora. Datele tehnice, configurația loturilor și orice alte clarificări legate de proprietăți se oferă direct de către reprezentanții societății.
Date de contact și modalitatea de informare
Pentru detalii și programarea discuțiilor, cei interesați se pot adresa sediului OLTINA IMPEX PROD COM SRL din orașul Urlați, strada Socului nr. 20A, județul Prahova.
– E-mail: office@oltina.ro
– Telefon: 0744 518 926; 0729 222 461
Actualitate
Factura usturătoare a războiului: Generalul Kenneth Wilsbach avertizează că forțele aeriene au epuizat fondurile din cauza conflictului cu Iranul
Operațiunea Epic Fury a aruncat bugetul forțelor aeriene americane într-un impas financiar fără precedent. Generalul Kenneth Wilsbach, ofițerul cu cel mai înalt rang din aviația militară, susține că este nevoie de un pachet masiv de 1,5 trilioane de dolari pentru ca Statele Unite să își păstreze supremația tehnologică și operațională în fața amenințărilor actuale.
Dilema bugetară sub presiunea focului inamic
Conflictul din Iran a forțat Pentagonul să recurgă la manevre financiare riscante. Deoarece cheltuielile pentru Epic Fury nu au fost prevăzute în bugetul inițial, oficialii militari au fost nevoiți să „împrumute” fonduri de la alte programe vitale. Generalul Wilsbach a explicat că, pentru a plăti facturile curente ale războiului, s-a stopat finanțarea unor proiecte esențiale care ar fi trebuit finalizate în acest an. Documentele recente sugerează tăieri masive, inclusiv peste 700 de milioane de dolari din programele de achiziție de aeronave, totul pentru a acoperi necesitățile imprevizibile ale frontului.
Supraviețuirea flotei aeriene depinde de trilioanele de dolari solicitate
Viziunea administrației pentru un buget de apărare de 1,5 trilioane de dolari în anul fiscal 2027 pare tot mai greu de atins, pe măsură ce negocierile politice din Congres stagnează. Fără aceste fonduri, proiecte strategice precum scutul de apărare antirachetă Golden Dome sau achiziția avioanelor invizibile F-35 riscă să fie încetinite sau chiar anulate. Mai mult, stocurile de muniție și producția de drone, intens utilizate în conflictul iranian, au ajuns la niveluri critice, punând în pericol capacitatea de ripostă pe termen lung.
Prețul sângelui și al oțelului în Orientul Mijlociu
Reluarea luptelor împotriva Iranului, după prăbușirea fragilului armistițiu pe 10 iulie, a adus pierderi umane și financiare grele. Până la jumătatea acestei luni, 14 soldați americani și-au pierdut viața, iar alți 400 au fost răniți. Costurile financiare sunt estimate deja la aproximativ 40 de miliarde de dolari. În ciuda pericolului constant, Wilsbach a lăudat reziliența trupelor care operează sub focul continuu al barajelor iraniene, reușind să mențină aerodromurile deschise pentru a menține presiunea asupra Teheranului.
Actualitate
O nouă etapă în apărarea orbitală: Pentagonul depășește impasul tehnic și reia lansările de sateliți
După o „pauză strategică” forțată de erori de proiectare și defecțiuni tehnice, Agenția pentru Dezvoltare Spațială (SDA) repornește motoarele. O nouă flotă de sateliți de ultimă generație este gata de lansare, marcând un moment critic în construcția infrastructurii defensive pe orbită joasă.
Statele Unite reiau oficial desfășurarea primei generații de sateliți din cadrul rețelei de transport spațial, după ce o serie de probleme tehnice a menținut programul la sol. Liderii agenției au confirmat că perioada de inactivitate a fost esențială pentru remedierea unor vulnerabilități critice descoperite la primele unități trimise pe orbită anul trecut. Planul actual vizează plasarea rapidă a peste 20 de noi vehicule spațiale, ca parte a unui efort masiv de a atinge pragul de 158 de sateliți funcționali în acest segment.
Depășirea erorilor de proiectare și a problemelor de propulsie
Drumul către o rețea orbitală infailibilă nu a fost lipsit de obstacole. Oficialii apărării au recunoscut deschis că primele zeci de unități lansate au suferit din cauza unor modele termice eronate și a unor defecțiuni la sistemele de propulsie electrică. Aceste probleme au împiedicat sateliții să ajungă pe planurile orbitale ideale, forțând inginerii să implementeze soluții de atenuare termică și ajustări software de ultim moment pentru restul flotei.
Această restartare a calendarului de lansări este privită cu o doză de optimism precaut. Deși verificările tehnice nu sunt complet finalizate pentru toate unitățile aflate deja pe orbită, experții sunt încrezători că experiența acumulată în ultimele șase luni va accelera procesul de integrare a noilor sateliți care urmează să părăsească rampa de lansare.
Provocările tehnologiei laser și obstacolele birocratice
Dincolo de hardware, Pentagonul se confruntă cu o provocare majoră în crearea unei „rețele de tip plasă” (mesh network). Dificultățile în producția legăturilor optice inter-satelitare – esențiale pentru comunicarea instantanee în spațiu – rămân un punct sensibil. Aceste conexiuni laser sunt coloana vertebrală a întregii arhitecturi defensive, fiind vitale pentru succesul inițiativei „Cupola de Aur”.
Mai mult, testarea tehnologiilor de transmitere a datelor către platformele militare de la sol se lovește de zidul autorizațiilor de spectru radio. În timp ce testele în largul oceanului și cu partenerii internaționali au primit undă verde, utilizarea acestor frecvențe deasupra teritoriului american rămâne blocată într-un proces administrativ anevoios, care durează deja de mai mulți ani.
Consolidarea capacităților tactice pentru teatrul de operații modern
Miza acestor lansări este transformarea unui concept teoretic într-o capacitate de luptă reală. Odată ce rețeaua va atinge o densitate critică de sateliți pe mai multe planuri orbitale, forțele armate vor beneficia de un flux de date în timp real, capabil să conecteze senzorii de detectare cu sistemele de interceptare într-un mod fără precedent.
Integrarea în noua rețea de date spațiale a Forțelor Spațiale va permite ca informațiile tactice să circule global, cu o latență minimă. Pentru strategii militari, acest moment marchează începutul unei noi ere, în care spațiul nu mai este doar un domeniu de observație, ci un centru nervos activ și rezilient pentru securitatea națională.
-
Exclusivacum 2 zileFamiglia Teoroc & Co.: cum se face sindicalism cu presiune, pile și tăcere
-
Exclusivacum 4 zileIPJ Prahova S.R.L.: se vând telefoane, laptopuri și funcții, cu bon fiscal de tăcere. Grădinița de cadre – sezonul XXV: de la pietriș, turnătorii și mașini „fantomă” la polițiști amanet și telefoane dispărute
-
Exclusivacum 2 zileIPJ Prahova S.R.L., sezonul XXVI – „Sfântul Bogdan de Telega, tămâie pe draci și foc la foișor”
-
Exclusivacum 3 zileIPJ Prahova S.R.L. – Grădinița de cadre intră în sezonul XXVI: de la laptopuri amanetate la dosare ținute la sertar la Poliția Orașului Băicoi
-
Exclusivacum 2 zileSănătate la sticlă, pericol la fabrică: cum se joacă Coca‑Cola Ploiești de‑a ruleta rusească cu angajații
-
Exclusivacum 16 oreIpj Prahova S.R.L., Grădinița de cadre -sezonul XXVII: Filozoful cu opincile de mall și neuronul de gang – Cazul Lăpădatu Lucian, între bere, bodycam și bășcălie juridică
-
Exclusivacum 4 zileCumetria de Merit SRL – Poliția Română, filială de familie cu bani publici
-
Exclusivacum 5 zileO nouă aritmetică la IGPR: sindicatul cere drepturi salariale, iar nota de plată vine de la SRI



