Connect with us

Actualitate

“Făpturile care ţin de această categorie se simt bine oriunde cerinţele lor trupeşti le sunt satisfăcute. Pentru aceasta sunt gata, oricând, să lepede: credinţă, onoare, omenie. Pe aceste vieţuitoare poporul român le-a numit ‘pălămidă ţigănească’ “.

Publicat

pe

Una din temele cele mai dureroase ale României ultimilor 20 de ani a fost cea referitoare la problema ţigănească. Evident ţigănească, pentru că acel cuvânt inventat de George Soros n-are nicio susţinere în realitate. E de-ajuns să mergem prin pieţele poiestene pentru a vedea cum se strigă aceşti oameni între ei şi ne convingem.

Cum spuneam, una din marile probleme ale României este chiar aceasta. De fapt, nu ştiu dacă ar trebui s-o numim a României decât dacă cei ce fac parte din etnia ţigănească vor să facă parte din această ţară.Deşi asupra adevărului acestei ultime afirmaţii există mari suspiciuni…

De 20 de ani, statul român caută soluţii, implementează programe, cere bani europeni. Totul pentru a reuşi integrarea ţiganilor în această ţară. Nu de puţine ori, statul român a fost certat de la Bruxelles şi alte cancelarii europene pentru că “nu are grijă cum trebuie” de ţigani. Despre “bunele intenţii” ale celor care ne certau ne-am convins însă când am văzut cum au reacţionat ei când s-au trezit cu puradeii pe cap…De altfel, însuşi Parlamentul European a găzduit numeroase dezbateri, iar  Elena Băsescu a îmbrăcat un tricou care pe mine mă face să cred că a venit acolo să reprezinte ţiganii ca cetăţeni ai României, nu românii.

Totul pleacă însă din altă parte. Fiecare soluţie, fiecare propunere pleacă de la premisa ca ALTCINEVA – fie statul român, fie comunităţile locale, fie UE – să le asigure ţiganilor condiţii optime. Ultima pe listă care a susţinut această placă tocită este o anume autoare de la “Revista Cultura”, al cărui nume este irelevant.

Irelevant pentru că ea este ultima purtătoare a unei idei ce se repetă obsedant de 20 de ani, dar cu rezultate NULE.  Doamna respectivă plânge cu lacrimi de crocodil pe urmele ţiganilor din oraşul Cluj Napoca, citând o persoană care discutase cu ei şi care se plângea că respectivii sunt mutaţi de colo-colo prin oraş. Întrebându-i pe ţigani de ce nu se plâng, aceştia au ridicat din umeri replicând senin: “Pentru ca nu avem reprezentant, nu ne putem organiza singuri, nu avem sustinere din exterior. Daca mergem noi de capul nostru în centrul Clujului, cine ne baga în seama?”.

Evident, concluzia autoarei este că CINEVA din exteriorul comunităţii ar trebui să-i ajute, să se implice, să facă, să dreagă. Din păcate, această mentalitate bolnavă este una care le face situaţia şi mai grea ţiganilor.  Seamănă leit cu mentalitatea românească de la finalul războiului sau de la începutul anilor ’90, când toată lumea aştepta să vină Occidentul să ne salveze. În ambele cazuri, această aruncare iresponsabilă în braţele unei forţe din exterior s-a dovedit catastrofală: prima oară n-au intervenit, iar a doua oară au venit, au acaparat şi acum o ducem mai rău decât înainte.

Aşa şi cu ţiganii. Ei trebuie lăsaţi să se descurce singuri. Cine-i împiedică să se organizeze singuri? Cine-i împiedică să nu fure fondurile comunitare pe care le primesc organizaţiile care “apără” interesele lor?

Până la urmă este vorba de dorinţa lor de a se integra, civilizat aici. Şi deşi este clamată peste tot, această dorinţă nu se bazează pe nicio realitate: atât imediată, cât şi istorică. Se ştie despre ţigani că au fost nomazi. E unanim acceptat acest adevăr. Dar ce trăsături de caracter denotă unul care nu poate să stea niciodată, nicăieri?

De-a lungul istoriei, ţiganii au stat puţin în câte-un loc, au mâncat şi-au plecat. De ce? Doamna autoare ar putea să ne spună că le-a fost greu. Dar românilor nu le-a fost greu? Daco-romanii care au rămas aici, în bătaia barbarilor, după retragerea Aureliană, nu le-o fi fost greu? Nu le era mai uşor să meargă în Sudul Dunării, protejate de puternicele legiuni romane? Nu puteau primii proto-români să fugă din calea năvălirilor barbare?

Bineînţeles că puteau. Dar AU ALES să stea. AU ALES să lupte.  Nu cumva ţiganii au ales să se comporte asemeni unei pălămide umane? Adică să stea într-un loc DOAR atât cât îşi satisfăceau uşor nevoia de mâncare şi de resurse, ca la greu să plece spre un alt loc unde le era mai simplu?

Marele teolog şi publicist român Gheorghe Racoveanu chiar explica acest fenomen ca unul al denaturalizării omeneşti. “Făpturile care ţin de această categorie se simt bine oriunde cerinţele lor trupeşti le sunt satisfăcute. Pentru aceasta sunt gata, oricând, să lepede: credinţă, onoare, omenie. Pe aceste vieţuitoare poporul român le-a numit ‘pălămidă ţigănească’ “.

Nu e normal ca această populaţie, care mereu a fugit la greu, să aibă mari dificultăţi în a se integra într-un neam care se caracterizează prin trăinicie, eternitate, Dumnezeire? Cum ar putea înţelege ţiganii sensurile sacrificiului personal al credinţei, când singurul lor scop a fost umplerea burţilor cât mai uşor?

Cu toate acestea,  în ultimul timp am observat că politicienii români îi năşesc, muzica lor este difuzată pe toate posturile de televiziune şi că sunt prezentaţi mereu pozitiv de presă. Deci cine-i discriminează? Cine nu face eforturi pentru integrarea lor?…

Acesta nu este un comentariu rasist. Aceasta este o realitate. O realitate pe care mulţi dintre aşa-zişii apărători ai ţiganilor se fac că n-o văd. Aşa cum nu văd felul în care privesc ţiganii ţara care-i găzduieşte: între ei ne numesc “rumâni spurcaţi”, iar când sunt prinşi în Italia pe străzi urlă din toate puterile: “sunt cetăţean român! Am drepturi!”.

Atâta vreme cât apărătorii lor nu vor face altceva decât să le amplifice starea de neputinţă, încurajându-i să ceară mereu ajutor DIN AFARĂ, ţiganii nu au nicio şansă. E un adevăr social că oamenii învăţaţi ca alţii să le rezolve problemele nu vor reuşi niciodată să se descurce pe picioarele lor. Şi-atunci? De ce nu se aplică această axiomă ţiganilor? De ce domnilor demnitari români şi străini? Pe ei nu-i consideraţi oameni?

Mihai M. Popescu

 

Actualitate

Cum te pregătești pentru o coronarografie la centrele medicale Monza Ares? Ghid practic, pas cu pas

Publicat

pe

Ai primit recomandare pentru coronarografie și vrei să știi exact ce urmează? Este firesc să ai întrebări. Coronarografia este o investigație invazivă care arată dacă arterele inimii tale sunt îngustate sau blocate. O pregătire corectă te ajută să treci prin procedură în siguranță și cu mai puțin stres.

1. Evaluarea preprocedurală și consimțământul informat

Primul pas îl faci în cabinet, împreună cu medicul cardiolog intervenționist. Discuți istoricul tău medical în detaliu. Spune-i clar:

  • Ce boli cronice ai (diabet, hipertensiune, boală renală, afecțiuni pulmonare);
  • Ce medicamente iei zilnic, inclusiv suplimente;
  • Dacă ai alergii la medicamente sau la iod;
  • Dacă ai implanturi – stimulator cardiac, proteze valvulare, stenturi mai vechi.

De exemplu, dacă ai diabet și urmezi tratament cu metformin, medicul va ajusta schema înainte de procedură. Dacă ai insuficiență renală, echipa va planifica măsuri suplimentare de protecție a rinichilor.

2. Investigații și analize înainte de procedură

Pentru siguranță, medicul îți recomandă analize recente. În majoritatea cazurilor, vei face:

  1. Hemogramă completă – arată dacă ai anemie sau probleme de coagulare;
  2. Teste de coagulare (INR, APTT) – estimează riscul de sângerare;
  3. Creatinină și uree – evaluează funcția rinichilor;
  4. Glicemie – importantă dacă ai diabet;
  5. EKG și, uneori, ecocardiografie – oferă informații despre funcția inimii.

Aceste teste îl ajută pe medic să adapteze procedura la situația ta. De exemplu, dacă valorile creatininei sunt crescute, se va folosi o cantitate mai mică de contrast și se va insista pe hidratare. Programează analizele cu câteva zile înainte și discută rezultatele cu echipa medicală. Nu interpreta singur valorile și nu modifica tratamentul fără recomandare.

3. Ajustarea medicației și pregătirea pentru internare

Nu întrerupe niciun medicament fără acordul medicului. Unele tratamente trebuie continuate, altele ajustate temporar. De exemplu:

  • Anticoagulantele orale (de tip warfarină sau alte anticoagulante moderne) pot necesita pauză sau înlocuire temporară;
  • Metforminul se oprește, de regulă, cu 24–48 de ore înainte, pentru a reduce riscul unei complicații metabolice rare;
  • Antiagregantele plachetare (aspirină, clopidogrel) se continuă sau se ajustează în funcție de indicație.

Pregătește o listă scrisă cu toate medicamentele și dozele. Adu lista la internare.

În seara dinaintea procedurii, fă duș și evită aplicarea cremelor pe zona încheieturii sau a inghinalului. Respectă indicația de post alimentar, de obicei 6–8 ore înainte de procedură. Poți lua medicamentele permise cu o gură mică de apă, dacă medicul îți confirmă acest lucru.

4. În ziua procedurii: ce să aduci și la ce să te aștepți

Vino cu:

  • Actul de identitate și documentele medicale;
  • Rezultatele analizelor;
  • Lista de medicamente.

Este bine să ai un însoțitor care să te conducă acasă. După procedură, în ziua respectivă nu vei putea conduce mașina. La internare, asistenta îți verifică tensiunea, pulsul și saturația de oxigen. Ți se montează o linie venoasă pentru administrarea de lichide și medicamente. Medicul discută încă o dată cu tine planul procedural.

5. Despre procedură, contrast și tehnologie utilizată

Coronarografia se face într-o sală de angiografie dotată cu aparatură modernă de imagistică. În centrele specializate se folosesc sisteme performante de vizualizare și dispozitive inovatoare pentru ghidarea stenturilor. În ultimii ani, cardiologia intervențională a introdus tehnici și dispozitive care nu au mai fost utilizate anterior în România, inclusiv stenturi de ultimă generație și metode avansate de evaluare a fluxului coronarian.

În timpul procedurii:

  • Primești anestezie locală la nivelul încheieturii (abord radial) sau inghinal (abord femural);
  • Medicul introduce un cateter subțire prin arteră până la inimă;
  • Injectează substanța de contrast iodată pentru a vizualiza arterele.

Poți simți o senzație de căldură pentru câteva secunde. Este normală și trece rapid. Contrastul poate provoca reacții alergice, de la erupții ușoare până la reacții severe, rar întâlnite. Dacă știi că ai alergie la iod, anunță din timp. De asemenea, contrastul poate afecta temporar rinichii, mai ales dacă ai deja o boală renală.

Pentru informații detaliate despre indicații și desfășurare, poți consulta pagina dedicată procedurii de coronarografia cardiacă la Monza Ares, unde găsești explicații suplimentare despre tehnică și opțiuni de tratament.

6. Recuperarea imediată după coronarografie

După procedură, rămâi sub supraveghere câteva ore. Echipa medicală monitorizează:

  • Tensiunea arterială și pulsul;
  • Locul puncției.
  • Eventuale dureri toracice sau reacții adverse.

Dacă s-a folosit abordul radial, te vei putea mobiliza mai repede. Dacă s-a folosit abordul femural, vei sta întins câteva ore pentru a preveni sângerarea.

Este posibil să apară un mic hematom la locul puncției. Rareori apar complicații precum sângerare importantă, tulburări de ritm sau infarct. Riscul este redus, dar crește la pacienții vârstnici sau cu boli asociate multiple. Bea lichide după procedură pentru a elimina contrastul. La externare, primești recomandări clare privind activitatea fizică și medicația.

7. Întrebări utile și pașii următori

Înainte de externare, clarifică următoarele:

  • Când reiei activitatea profesională?
  • Ce restricții ai la efort fizic?
  • Ce tratament trebuie urmat și pentru cât timp?
  • Când este următorul control?

Dacă ți s-a implantat un stent, vei urma tratament antiagregant conform indicației. Oprirea prematură a acestuia crește riscul de tromboză a stentului.

Beneficiul coronarografiei constă în stabilirea rapidă și precisă a diagnosticului și, la nevoie, în tratarea imediată a unei artere îngustate. Costurile și riscurile procedurii trebuie analizate împreună cu medicul tău, în funcție de simptome, rezultate și riscul cardiovascular global. Pentru majoritatea pacienților corect selectați, avantajele depășesc riscurile, însă decizia rămâne individuală.

Pregătirea atentă, comunicarea deschisă și respectarea indicațiilor medicale te ajută să parcurgi această etapă cu încredere. Acest articol are scop informativ și nu înlocuiește consultul medical de specialitate.

Citeste in continuare

Actualitate

Schimbări importante pentru firme: ce presupune gestionarea deșeurilor de ambalaje conform HG și cine este vizat

Publicat

pe

Legislația privind ambalajele s-a modificat constant în ultimii ani, iar anul anterior a adus reguli mai stricte pentru companiile care introduc produse ambalate pe piața din România. Țintele de reciclare cresc, raportarea devine mai riguroasă, iar autoritățile verifică trasabilitatea reală a deșeurilor, nu doar existența unui contract.

Dacă ești manager financiar, logistic sau responsabil de mediu, aceste schimbări îți influențează direct bugetul și procedurile interne. Articolul explică pe scurt ce prevede legislația în vigoare, cine trebuie să se conformeze și ce pași concreți ai de făcut. Informațiile au caracter orientativ și nu înlocuiesc consultanța juridică sau financiară personalizată.

Ce prevede legislația pentru ambalaje?

Cadrul principal îl reprezintă Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje, cu modificările ulterioare (inclusiv OG 1/2021 și HG 96/2023). Aceasta transpune în legislația națională cerințele europene privind economia circulară și responsabilitatea extinsă a producătorului.

HG 1074/2021 (publicată în octombrie 2021) stabilește cadrul legal pentru implementarea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) în România pentru ambalaje primare nereutilizabile (sticlă, plastic, metal) de la 0,1 la 3 litri. Aceasta obligă producătorii și comercianții să gestioneze ambalaje SGR, returnând o garanție de 0,50 RON la reciclare.

Pe lângă Legea 249/2015, se aplică OUG 196/2005 privind Fondul pentru Mediu, care stabilește contribuțiile datorate pentru neîndeplinirea obiectivelor de reciclare. Pentru 2025, țintele minime de reciclare la nivel național au fost:

  • Sticlă – 70%
  • Hârtie și carton – 75%
  • Metale feroase – 70%
  • Aluminiu – 50%
  • Plastic – 50%
  • Lemn – 25%

Atenție: autoritățile iau în calcul doar cantitățile efectiv reciclate, confirmate prin documente și raportate în sistemele informatice oficiale (SIATD). Estimările sau declarațiile fără trasabilitate nu mai produc efecte juridice.

Pentru o analiză detaliată a cadrului legal și a modului de aplicare, poți consulta explicațiile despre gestionarea deșeurilor de ambalaje conform HG, cu trimitere la articolele relevante din actele normative.

Directiva (UE) 2018/851: ce s-a schimbat în 2025?

Directiva (UE) 2018/851, publicată pe EUR-Lex, a modificat Directiva-cadru privind deșeurile 2008/98/CE și a consolidat principiul răspunderii extinse a producătorului (EPR). A fost transpusă în legislația națională prin OUG 92/2021 privind regimul deșeurilor, care modifică Legea 211/2011.

Transpunerea în legislația națională a adus două efecte practice pentru firme:

  1. Trasabilitate completă – trebuie să demonstrezi circuitul de la introducerea pe piață până la reciclare.
  2. Responsabilitate financiară clară – dacă nu atingi țintele, plătești contribuția de 2 lei/kg pentru diferența nereciclată, conform OUG 196/2005.

Pentru un buget anual, acest mecanism poate genera costuri considerabile. De exemplu, dacă introduci 20 tone de ambalaje din plastic și reciclezi doar 8 tone (40%), rămâi cu un deficit de 2 tone față de ținta de 50%. Contribuția ajunge la 4.000 lei (2.000 kg × 2 lei). La volume mai mari, impactul crește proporțional.

Cine este vizat de obligații?

Legea se aplică tuturor operatorilor economici care introduc ambalaje pe piața națională, indiferent de dimensiune.

Sunt vizați:

  • producătorii care ambalează produse în România;
  • importatorii din state terțe;
  • achizitorii intracomunitari;
  • comercianții online care livrează produse ambalate către consumatori;
  • retailerii care comercializează produse sub marcă proprie.

Nu există prag minim de cantitate. Chiar și 100 kg de ambalaje/an generează obligații de înregistrare și raportare.

Cum raportăm trimestrial la AFM?

Primul pas este înregistrarea în platforma SIATD (Sistemul Informatic pentru Asigurarea Trasabilității Deșeurilor), administrată de Administrația Fondului pentru Mediu, și, după caz, în registrul ROAFM.

Ulterior, trebuie să:

  1. Calculezi cantitățile de ambalaje introduse pe piață, defalcate pe materiale.
  2. Depui declarațiile lunare la AFM, până pe data de 25 a lunii următoare.
  3. Asiguri raportarea în SIATD pentru trasabilitatea deșeurilor.
  4. Păstrezi documentele justificative minimum 5 ani.

Documentele verificate frecvent în control:

  • facturi de achiziție ambalaje;
  • declarații vamale;
  • contract cu OIREP sau dovezi de gestionare individuală;
  • certificate de reciclare/valorificare;
  • centralizatoare interne pe tip de material.

În majoritatea cazurilor, departamentul financiar și cel logistic trebuie să colaboreze lunar pentru a evita diferențele între stocuri, facturi și declarații.

Gestionare individuală sau transfer către OIREP?

Ai două opțiuni:

1. Gestionare individuală

Organizezi pe cont propriu colectarea și reciclarea. Această variantă presupune contracte directe cu colectori și reciclatori, monitorizare permanentă și costuri administrative ridicate.

2. Transferul responsabilității

Închei contract cu o OIREP autorizată, care preia obligațiile de îndeplinire a țintelor. În practică, majoritatea companiilor aleg această soluție pentru stabilitate operațională și predictibilitate financiară.

Detalii despre mecanism și condiții găsești în explicațiile privind gestionarea deșeurilor de ambalaje cu o OIREP, inclusiv despre răspunderea contractuală și indicatorii de performanță. Pentru rezultate eficiente, verifică autorizația valabilă a OIREP-ului și istoricul îndeplinirii țintelor colective.

Ce riscuri și sancțiuni există?

Garda Națională de Mediu poate aplica amenzi pentru nerespectarea obligațiilor privind ambalajele. Conform Legii 249/2015 (cu modificările ulterioare), amenzile pentru operatori economici sunt cuprinse între 10.000 și 25.000 lei, în funcție de tipul contravenției:

  • neînregistrare sau neraportare: amenzi în intervalul 10.000–20.000 lei;
  • neîndeplinirea obligațiilor de colectare selectivă: 15.000–25.000 lei;
  • neîndeplinirea țintelor fără plata contribuției: contribuție de 2 lei/kg + accesorii.

Din perspectivă financiară, riscul major nu îl reprezintă amenda punctuală, ci acumularea diferențelor de plată pe mai mulți ani fiscali.

Checklist rapid pentru firme

Verifică dacă:

  • ești înregistrat în SIATD și, după caz, ROAFM;
  • ai centralizat cantitățile pe ultimele 12 luni;
  • ai calculat țintele pe fiecare material;
  • ai bugetat contribuția potențială de 2 lei/kg;
  • ai desemnat un responsabil intern;
  • monitorizezi lunar evoluția cantităților;
  • ai programat un audit anual al datelor.

Dacă identifici neclarități, solicită un audit gratuit al cantităților de ambalaje sau programează o discuție cu un consultant al unei OIREP pentru a clarifica obligațiile specifice activității tale.

Gestionarea corectă a deșeurilor de ambalaje influențează direct costurile operaționale, relația cu partenerii comerciali și indicatorii ESG ai companiei. O abordare organizată, bazată pe date reale și verificabile, te ajută să controlezi bugetul și să eviți corecțiile ulterioare.

Citeste in continuare

Actualitate

Giganții mărilor își unesc forțele: Parteneriat strategic între TKMS și Navantia pentru viitorul apărării europene

Publicat

pe

De

O alianță împotriva blocajelor: Răspunsul industrial la noua realitate geopolitică

Într-o mișcare strategică menită să redefinească peisajul industriei de apărare de pe continent, doi dintre cei mai importanți constructori navali din Europa, grupul german ThyssenKrupp Marine Systems (TKMS) și compania spaniolă Navantia, au semnat oficial un memorandum de înțelegere. Această colaborare istorică deschide calea pentru un proiect ambițios: posibilitatea ca submarinele proiectate de germani să fie construite direct pe șantierele navale din Spania.

Acordul vine într-un moment critic, marcat de o presiune fără precedent asupra sectorului maritim european. Escaladarea tensiunilor geopolitice din ultimii ani a generat o explozie a cererii de tehnică navală modernă, însă industria se lovește de un obstacol major: deficite severe de capacitate de producție și resurse tehnologice limitate la nivel continental.

Eficiență sub presiune: Obiectivele colaborării germano-spaniole

Parteneriatul dintre TKMS și Navantia nu este doar o formalitate, ci o tentativă de a găsi soluții pentru implementarea proiectelor militare într-un mod mai rapid și mai rentabil. Cele două companii au inițiat deja discuții la nivel de management, bazate pe o încredere reciprocă și pe respectarea strictă a reglementărilor privind concurența și controlul exporturilor.

Miza este uriașă: explorarea unor noi modele de cooperare industrială care să permită Europei să își onoreze contractele de apărare fără a sacrifica performanța sau termenele de livrare, în ciuda limitărilor actuale ale șantierelor navale.

Dincolo de protocol: Managementul unor portofolii complexe

Deși entuziasmul este mare, rămâne de văzut cum vor prioritiza cei doi coloși noile oportunități de afaceri, având în vedere portofoliile lor actuale extrem de încărcate. TKMS este angrenată în prezent în producția submarinelor Type 212CD pentru Germania și Norvegia, model care se află și pe lista scurtă pentru proiectul canadian de patrulare submarină.

De cealaltă parte, Navantia își concentrează eforturile pe finalizarea celor patru submarine din clasa S-80 destinate marinei spaniole. În afara sectorului subacvatic, ambele companii gestionează game vaste de nave de suprafață, de la fregatele germane din clasele 123 sau 125, până la distrugătoarele de clasă Hobart și nava strategică de proiecție „Juan Carlos I” din portofoliul spaniol. Această fuziune de expertiză promite să creeze un pol de putere capabil să susțină suveranitatea maritimă a Europei în deceniile următoare.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv15 ore ago

Ospiciul „sărăcește-norul”: Marea pârjoleală de 5.000% și „Agenții 007 ai gliei” care au demascat mafia argintului sub privirile mute ale statului

România anului 2026 a devenit oficial rezervația naturală a absurdului, unde „specialiștii” statului au reușit o performanță demnă de Cartea...

Exclusiv15 ore ago

JUSTIȚIA DIN VĂLENII DE MUNTE: „PROTECȚIE” CU PORȚIA ȘI CITARE PRIN TELEPATIE (I)

Procedura „Houdini”: Cum să judeci un om fără să-l inviți la proces, dar să pretinzi că-l aperi Să trăiți, stimată...

Exclusiv15 ore ago

Ploieștiul, între ghenă și tribunal: Cum a ajuns „Republica lui Caragiale” un „Bingo” penal pe 10 milioane de euro, sub bagheta Magicianului-Fanfară!

Orașul lui Caragiale a fost transformat oficial în cel mai scump experiment de supraviețuire urbană din România. În timp ce...

Exclusiv15 ore ago

Stigmatizarea sărăciei: Sindicatul Europol desființează „Lista Rușinii” impusă de Guvern românilor cu datorii mici

O măsură care vizează cetățenii vulnerabili, nu marii evazioniști, transformă dificultățile financiare ale populației într-o execuție publică orchestrată de stat....

Exclusiv2 zile ago

Poliția, transformată în agent de asigurări: Proiectul legislativ care pune în pericol siguranța publică pentru a proteja interesele electorale ale primarilor

Într-o mișcare ce riscă să paralizeze și mai mult activitatea operativă a forțelor de ordine, o nouă propunere legislativă vizează...

Exclusiv2 zile ago

Dreptul la odihnă, tratat ca „sfidare”: Sindicatul Diamantul denunță abuzurile manageriale și „sclavia” din rândul polițiștilor

Într-un rechizitoriu dur la adresa practicilor administrative din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Emil Pașcut, reprezentantul Sindicatului Diamantul, scoate la lumină...

Exclusiv3 zile ago

MISIUNEA „OARBA” LA NATO/DOCUMENTE: CUM SĂ CUCEREȘTI BRUXELLES-UL CU UN CAZIER „REPUTAȚIONAL” ȘI DOUĂ FUNCȚII ÎN BUZUNAR

În timp ce România se screme să pară un pilon de stabilitate la granița estică, Ministerul Economiei, condus de „vizionarul”...

Exclusiv3 zile ago

TALIBANUL MORALIST CU TRAFALET ÎN DOTARE: CUM SE MAI „EDUCĂ” TINERII PRIN TRAMVAIELE DIN CRAIOVA

În timp ce lumea civilizată discută despre progres, prin mijloacele de transport din Craiova încă mai bântuie specimene care confundă...

Exclusiv3 zile ago

Război total între IGPR și Sindicatul Europol: Poliția Română denunță o campanie de dezinformare privind concursurile de management

Într-o reacție neobișnuit de dură, Centrul de Informare și Relații Publice al Poliției Române a lansat o serie de precizări...

Exclusiv5 zile ago

EXCLUSIV: Bomba de sub nori – Fermierii-007 iau Poliția la întrebări: Sunt rachetele antigrindină muniție de război sau doar jucării scumpe pentru „băieții deștepți”?

În timp ce instituțiile statului mimează vigilența, ziarul de investigații Incisiv de Prahova, singura publicație care a avut curajul să...

Exclusiv5 zile ago

MILIȚIA ÎN BOXA ACUZAȚILOR: Statul îți dă bani de avocat, dar tot tu rămâi cu buza umflată!

Într-o țară în care infractorii au mai multe drepturi decât cei care îi încătușează, polițistul român a ajuns un fel...

Exclusiv5 zile ago

Ospiciul „sărăcește-norul”: Marea „pârjoleală” de 5.000% și agenții 007 ai gliei care au demascat mafia Antigrindina a argintului!

România anului 2026 a devenit oficial rezervația naturală a absurdului, unde „specialiștii” statului au reușit o performanță demnă de Cartea...

Exclusiv5 zile ago

REVOLUȚIA OPAIȚULUI: Consilierii Robescu și Sârbu-Simion sting lumina în Ploiești ca să nu se vadă gunoiul și gropile

În timp ce omenirea visează la colonizarea Planetei Marte, la Ploiești, doi „vizionari” ai urbanismului de peșteră au decis că...

Exclusiv6 zile ago

Marele jaf de 5 lei: Cum îi înfometează IPJ Olt pe „Sherlockii” de Slatina

În timp ce marii infractori se lăfăie în opulență, adevărații detectivi ai județului Olt au primit o misiune demnă de...

Exclusiv6 zile ago

Revoluția „Opaițului” la Ploiești: Gara de Sud se pregătește de beznă, că tehnologia e „păcat”!

În timp ce omenirea se chinuie să colonizeze Marte și să perfecționeze inteligența artificială, la Ploiești, doi „ctitori” ai urbanismului...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Criptomonede Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv