Connect with us

Uncategorized

Orice om isi poate cumpara un aparat de sudura

Publicat

pe

Acum orice om isi poate cumpara o motosapa, un plug sau un aparat de sudura.
O astfel de investitie este facuta pentru intreaga familie, dar se poate transforma intr-o sursa sigura, onesta si consistenta de facut bani. Cu cateva decenii in urma, oamenii nu aveau acces individual la aceste echipamente. Era interzis sa lucrezi pe cont propriu, trebuia sa lucrezi pentru colectivitate, de cele mai multe ori pe lucru de nimic. As vrea ca oamenii sa invete din timpurile acelea, in care era considerat ilegal sa ai un tractor sau nu aveai de unde sa iti cumperi un aparat de sudura.
Ieri am observat ca mi s-a rupt o bara transversala a balansoarului si am vrut sa o sudez, sa nu se deterioreze si mai rau.


Am sunat la primul posesor de aparat de sudura. M-ar fi servit, dar era la serviciu si se intorcea la ora 20. Atunci, mi-a explicat cu rabdare, nu pune el mana pe aparatul de sudura sa imi repare mie un balansoar. Balansoarul meu mai poate sa astepte!
L-am sunat pe al doilea. Suda un gard metalic si nu termina lucrul pana la 18. Atunci se intuneca, in plus este foarte obosit si…balansoarul meu mai poate sa astepte!
La al doilea refuz am inteles ca trebuie sa am neaparat aparatul meu de sudura si sa incep sa castig bani in plus. Este cat se poate de simplu.
1. Intru pe site-ul oficial al Magazinului-bricolaj.ro si analizez toate aparatele. Exista un model care merge alimentat de la generator. Ei, bine daca il iau pe acela il voi lua la pachet: aparat de sudura-generator. Dar nu ma grabesc. Citesc instructiunile, solicit consiliere, analizez date tehnice. Mgazinul amintit are in stoc 191 aparate de sudura si accesorii pentru sudura.
2. Fac cursuri de sudura sa stapanesc la perfectiune tehnicile.
3. Imi infiintez un PFA sau o firma, iar in timpul liber imi ofer serviciile.
Fiindca imi plac metalele nobile si rezistente, de tipul inoxului si otelului, sunt convins ca voi cumpara Aparat de sudura INTENSIV MIG 195P tip MIG-MAG, care costa 1099 de lei.
Dincolo de faptul ca imi doresc sa lucrez cu aceste metale, motivele pentru care doresc acest produs sunt:
-poate suda si cu gaz si fara gaz
-curentul de sudura poate fi reglat pana la 6 trepte
-este un aparat usor de intretinut si rezistent
-aparatul de sudura este protejat de termostat
-domeniile de utilizare sunt foarte solicitate. In tinichigerie si constructie metalica usoara se va gasi mereu de lucru.
La fel de bine ma incanta ideea setului complet aparat de sudura-generator (pentru modelele care pot fi alimentate la generator), la care voi adauga accesoriile de sudura care se vand separat.
Cu un aparat de sudura la indemana, poti repara tot ce se strica si este din metal din gospodaria ta, iti poti ajuta fratii si prietenii si poti lucra pentru cei care au nevoie contra cost.
Investeste in viitorul tau, fiindca ninsorile iti pot strica acoperisul metalic, portile metalice pot ceda din cauza greutatii zapezii, dar aparatul de sudura iti va permite sa tii totul din scurt.

Exclusiv

„Mafia Antigrindină”: Radiografia unui ospiciu atmosferic. Marea „pârjoleală” de 5.000% și rachetele-ruletă care vânează conducte de gaz sub nasul Prefectului

Publicat

pe

De

România, 19 aprilie 2026. Bine ați venit în rezervația naturală a absurdului, unde statul român a reușit imposibilul: a transformat cerul într-un poligon de tragere ilegal și farfuria cetățeanului într-un laborator de toxicologie. În timp ce instituțiile de forță zac într-o „comă birocratică” demnă de Cartea Recordurilor, ziarul de investigații Incisiv de Prahova și „Agenții 007 ai Gliei” – fermierii prahoveni – au detonat bomba care spulberă cel mai mare jaf programat din istoria recentă: Sistemul Național Antigrindină (SNACP).

Matematica de balamuc: Cum să raportezi o pădure când tu ai dat cu spray peste trei mușcate

Dacă credeați că sifonarea banului public are limite, pregătiți-vă pentru „Marea Umflătură”. Conform investigațiilor marca Incisiv de Prahova, băieții deștepți din spatele rachetelor au inventat o realitate paralelă unde un hectar se transformă prin magie bugetară în cincizeci. Vorbim despre o supraestimare de minim 5.000% a suprafețelor „protejate” – o ficțiune contabilă menită să justifice deconturi grase pentru trageri la nimereală.

În timp ce Electromecanica Ploiești desenează pe hărți 112.000 de hectare „apărate”, Direcția Agricolă Prahova ridică din umeri: „Nu știm unde sunt, domn’e, zonele astea!”. Practic, statul trage cu rachete de milioane în „hectare fantomă”, în timp ce deficitul bugetar confirmat de Curtea de Conturi a sărit de 260 de milioane de lei. Este o „schizofrenie juridică” în care stația Prahova e „pilot” de 20 de ani – probabil cel mai lung experiment din istoria omenirii, după cel cu facerea lumii.

Iodura de argint, „condimentul” secret din meniul Gărzii de Mediu

În timp ce noi mâncăm pește cu garnitură de argint greu, „pudelii” de la Garda Națională de Mediu dau din coadă a neputință. La întrebările punctuale ale ziarului nostru despre toxicitatea iodurii de argint (AgI), instituția a oferit un răspuns de o imbecilitate sublimă: „nu avem competențe”.

CSAT a sunat alarma (document obținut în EXCLUSIVITATE de Incisiv de Prahova!), avertizând că aceste sisteme sunt abandonate în Europa din cauza riscurilor de mediu, dar „specialiștii” noștri continuă să pârjolească norii. Cine a măsurat bioacumularea argintului în roșia de pe masă? Nimeni. Cine garantează siguranța apei? Probabil aceiași pirotehnicieni „școliți” prin Moldova, care apasă pe buton ca la jocurile video.

Atentat la siguranța națională? Rachete trase „la noroc” peste conductele de gaz

Elementul de noutate care ar trebui să trimită imediat mascații la ușa responsabililor vine din ultima ofensivă a „Procurorilor Gliei”. Asociația ACCPT Prahova, condusă de ing. Adrian Mocanu, a somat oficial Instituția Prefectului și ISU Prahova să iasă din bârlog.

Întrebările fermierilor sunt un veritabil rechizitoriu: A evaluat cineva riscul ca aceste rachete să explodeze peste conductele de gaz, stațiile de carburanți sau rețelele electrice? Se pare că în Prahova, „reziliența entităților critice” este o glumă proastă. Tragem cu muniție pirotehnică repetitiv, lângă școli și biserici, fără ca ISU să aibă un plan real de intervenție în caz de „rachetă rătăcită” prin sufrageria unui cetățean.

Ultimatum la Prefectură: Cine semnează pentru „Planul de Jaf 2040”?

Radiografia hazardului: Întrebările care bagă Prefectura și ISU în  scurtcircuit administrativ („short-circuit”)

Domeniul de Control (Solicitare ACCPT Prahova) Miza de Siguranță Publică și Reziliență Suspiciunea de „Dermatită” Legală (Analiză Incisiv de Prahova)
Infrastructura Critică (IC) Identificarea formală a rețelelor de gaz, curent și apă aflate sub „bombardamentul” rachetelor. Suspiciunea că se trage cu muniție pirotehnică peste conducte magistrale fără nicio hartă de risc, la „noroc”.
Planul de Acoperire a Riscurilor Includerea scenariilor de rachete căzute pe sol în documentele operative ale ISU și CJSU. Posibila omisiune criminală a riscului de impact din planurile de urgență, lăsând populația neprotejată în caz de incident.
Protocolul de Alertă și Notificare Obligația de a prealerta operatorii de servicii esențiale (apa, gaz, energie) înainte de trageri. Lipsa totală de comunicare; operatorii află că le trec rachete pe deasupra capului doar când le cad fragmente în curte.
Simulări și Exerciții Tabletop Existența unor antrenamente comune ISU – Antigrindină pentru gestionarea incendiilor sau exploziilor provocate. Suspiciunea că singurele „exerciții” făcute sunt cele de „ridicare” a banilor publici, nu de salvare a cetățenilor.
Zonarea și Distanțele de Siguranță Stabilirea unor zone de excludere față de școli, biserici, depozite chimice sau zone locuite. Ignorarea normelor minime de siguranță; rachetele sunt lansate periculos de aproape de obiective civile sensibile.
Trasabilitatea Incidentelor Ascunse Registrul oficial al rachetelor „rătăcite” care au necesitat intervenția echipelor de neutralizare. Mușamalizarea sistematică a „rateurilor” tehnice pentru a păstra imaginea falsă a unui sistem „perfect”.
Resiliența Entităților Critice Reevaluarea întregului sistem conform noului cadru normativ privind reziliența infrastructurilor vitale. Operarea sistemului într-un vid legislativ total, sfidând noile directive europene privind securitatea entităților critice.
Asumarea Răspunderii Prefectului Documentarea informării complete a Instituției Prefectului cu privire la riscurile operaționale reale. Suspiciunea că Prefectura a fost „dusă cu preșul” de către Autoritatea Antigrindină cu rapoarte roz, în timp ce riscul real e roșu aprins.

Realizat in EXCLUSIVITATE de ziarul de investigatii Incisiv de Prahova

Fermierii-007 au pus punctul pe „i”: există protocoale de cooperare între „bombardierii” de la Antigrindină și ISU? Au fost instruiți operatorii de infrastructură critică despre ce să facă atunci când fragmente de rachetă le cad în curte? Sau totul se bazează pe principiul românesc „lasă că merge așa”?

Dacă statul român plănuiește să extindă acest „Ospiciu Antigrindină” până în 2040, fermierii prahoveni anunță un război total. Sătui să fie cobaii unui experiment toxic care le pârjolește culturile și le otrăvește solul, acești oameni sunt gata să finanțeze din buzunarul propriu studiile pe care statul le refuză de două decenii.

Fermierii: Eroii tragici ai gliei, finanțatori ai adevărului

Domnule Prefect, domnilor de la DNA, SRI și SIE, treziți-vă din coma birocratică! „Mafia Norilor” nu doar fură banii, ci se joacă cu siguranța publică și sănătatea națională. Incisiv de Prahova va rămâne pe baricade. Adevărul este la fel de toxic ca argintul vostru, dar noi nu ne oprim până când vinovații nu vor schimba costumul de „specialist” cu cel de deținut.

Vom reveni. Asediul asupra imposturii abia a început! (Cristina T.).

Sursa: Documente obținute în EXCLUSIVITATE de ziarul de investigații Incisiv de Prahova și Memoriul Nr. 101/30.03.2026 al ACCPT Prahova.

Consultati  arhiva: (aici),  (aici),  (aici),  (aici),  (aici),  (aici),  (aici), (aici),  (aici), (aici),  (aici),  (aici),  (aici),  (aici),  (aici),  (aici),  (aici),  (aici),  (aici),  (aici),  (aici),  (aici), (aici), (aici),  (aici),

Citeste in continuare

Exclusiv

Ospiciul „sărăcește-norul”: Marea pârjoleală de 5.000% și „Agenții 007 ai gliei” care au demascat mafia argintului sub privirile mute ale statului

Publicat

pe

De

România anului 2026 a devenit oficial rezervația naturală a absurdului, unde „specialiștii” statului au reușit o performanță demnă de Cartea Recordurilor la categoria „Ficțiune Bugetară”: au raportat că au păzit o întreagă pădure, când ei, de fapt, au dat cu spray de argint peste trei ghivece de mușcate. În timp ce instituțiile de forță dorm în post, ziarul de investigații Incisiv de Prahova și „Procurorii Gliei” – fermierii prahoveni – au detonat bomba care spulberă cel mai mare jaf programat din istoria recentă: Sistemul Național Antigrindină (SNACP).

Matematica de balamuc: Cum să transformi un hectar în cincizeci prin „magia” bugetară

Dacă credeați că ați văzut totul în materie de sifonat bani publici, pregătiți-vă pentru „Marea Umflătură”. Conform unei investigații realizate de Incisiv de Prahova, asistăm la o supraestimare de minim 5.000% (adică de 50 de ori!) a suprafețelor agricole pretins protejate. Pentru a justifica bugetele grase și rachetele trase în vânt, băieții deștepți din spatele sistemului au inventat hectare pe bandă rulantă.

Este o „schizofrenie juridică” perfectă, demascată constant de jurnaliștii de la Incisiv de Prahova: Unitatea Prahova funcționează de 20 de ani ca „stație pilot”, un experiment etern pe banii proștilor. În timp ce Electromecanica Ploiești pretinde că „protejează” 112.000 de hectare, Direcția Agricolă Prahova a recunoscut oficial că nici măcar nu știe unde sunt zonele de protecție. Practic, se trage la nimereală, sperând că bugetul va ateriza, ca de obicei, în buzunarele care trebuie, în timp ce deficitul confirmat de Curtea de Conturi a sărit deja de 260 de milioane de lei.

Pudelii de la Garda de Mediu și meniul toxic: Pește cu garnitură de argint greu

Investigația a deschis Cutia Pandorei și în ceea ce privește sănătatea publică. Timp de două decenii, peste capetele noastre s-a împrăștiat iodură de argint (AgI) – o substanță „foarte toxică pentru mediul acvatic” – fără ca vreun „specialist” să măsoare cât argint ajunge în roșia din piață sau în peștele din farfurie.

Răspunsul Gărzii Naționale de Mediu la solicitările ziarului Incisiv de Prahova este de o imbecilitate sublimă: „nu avem competențe”. „Câinele de pază” al mediului s-a transformat într-un pudel de apartament, ignorând chiar și avertismentele CSAT, care – conform documentelor obținute de publicația citată – confirmă că aceste sisteme au fost abandonate în Europa tocmai din cauza riscurilor de mediu. Practic, CSAT trage alarma de incendiu, iar Garda de Mediu se preface că nu știe să citească instrucțiunile de pe extinctor.

Ultimatumul în 27 de puncte: Fermierii-007 scot „mafia norilor” la tablă

Radiografia marii minciuni: Cele 27 de „săgeți” ale fermierilor care spulberă mafia Antigrindină

Categoria Solicitării Obiectivul Investigat (Conform Memoriu ACCPT Prahova) Miza și Suspiciunea de Fraudă (Analiză Incisiv de Prahova)
Legalitate și Autorizare Notificarea scrisă a activității, numere de înregistrare, existența Acordului și Autorizației de Mediu (Punctele 1, 2, 5, 6, 7). Suspiciunea că sistemul funcționează într-un vid legislativ de 20 de ani, fără acte de reglementare specifice pentru dispersia substanțelor în atmosferă.
Bomba Chimică (AgI) Cantitatea exactă de Iodură de Argint per rachetă, per sezon și compoziția chimică reală (Punctele 3, 4). Demascarea toxicității ascunse; AgI este „foarte toxică pentru mediul acvatic”, fapt omis sistematic în raportările oficiale.
Impactul asupra Solului și Apei Existența analizelor de bază (martor) înainte de 2005 și a monitorizărilor constante pe parcursul lansărilor (Punctele 8, 9, 10, 11). Statul a tras cu rachete „la orb”, fără să știe valorile inițiale de argint din sol, transformând Prahova într-un laborator toxic fără supraveghere.
Bioacumulare și Sănătate Studii privind absorbția AgI în plante, pește, legume și transferul în lanțul trofic (Punctele 12, 18, 19). Riscul de otrăvire lentă a populației; în lipsa studiilor, nicio instituție nu poate garanta siguranța consumului de produse „asezonate” cu argint.
Biodiversitate și Ecosisteme Efectele asupra polenizatorilor (albine), amfibienilor, microorganismelor din sol și habitatelor protejate (Punctele 13, 14). Ignorarea totală a dezechilibrelor ecologice; suspiciunea că „pârjoleala” norilor a distrus fauna utilă din județ.
Ficțiunea Meteorologică Existența pluviometrelor la sol, verificarea metrologică a stațiilor și arhivarea datelor (Punctele 15, 16, 17). Marea păcăleală a „creșterii precipitațiilor”; fără măsurători la sol, afirmațiile SNACP sunt simple povești pescărești pe bani publici.
Răspundere și Control Asumarea oficială a siguranței populației, controlul faptic de urgență și sancționarea neconformităților (Punctele 20, 21, 22, 23, 24). Identificarea nominală a celor care vor răspunde penal și patrimonial pentru jaful de 260 de milioane de lei și punerea în pericol a sănătății publice.
Transparență și Etică Refuzul „poveștilor din alte țări” și tratamentul egal al companiilor de stat cu cele private (Punctele 25, 26, 27). Stoparea tacticii de eschivă a Gărzii de Mediu; Electromecanica Ploiești nu este mai presus de lege doar pentru că „e de stat”.

Realizat în EXCLUSIVITATE de ziarul de investigații Incisiv de Prahova

Sătui să fie cobaii unui experiment toxic, „Agenții 007 ai Gliei” – reuniți sub sigla Asociației Producătorilor Agricoli de Cereale și Plante Tehnice (ACCPT) Prahova – au lansat un Memoriu-bombă. Sub semnătura lui Adrian Mocanu, fermierii au somat Garda de Mediu și Direcția Județeană de Mediu Prahova să răspundă la 27 de întrebări care ar trebui să bage în ședință jumătate din guvern.

„Procurorii Gliei” cer probe clare: Unde sunt analizele de sol și apă din ultimii 20 de ani? Unde sunt pluviometrele care să demonstreze că rachetele voastre chiar aduc ploaia sau opresc grindina, nu doar golesc norii de apă deasupra caselor oamenilor, provocând inundații precum cele de la Lăpoșel sau Vălcănești? Fermierii au fost categorici: nu acceptă răspunsuri de tipul „așa se face și în alte țări”. Ei vor documente, cifre și asumarea răspunderii penale pentru fiecare gram de iodură de argint aruncat în atmosferă fără autorizație de mediu validă.

Cine semnează pentru „Marea Pârjoleală 2040”?

Miza este uriașă: mafia norilor vrea să prelungească acest jaf până în anul 2040 prin „Planul de Jaf 2040”. Însă fermierii prahoveni au pus punctul pe „i”: cine garantează siguranța alimentară a produselor „asezonate” cu rachete? În lipsa studiilor de bioacumulare, cine își asumă dacă populația se otrăvește lent cu argint?

Conform datelor colectate de Incisiv de Prahova, peste 72% dintre fermieri au spus un „NU” hotărât acestui sistem, dar statul continuă să tragă cu rachete ca la Revelion. Memoriul ACCPT Prahova cere acum verificarea „calificărilor fantomă” ale pirotehnicienilor instruiți în Moldova și a regimului explozibililor manipulați de Electromecanica, rachete care adesea aterizează intacte prin curțile oamenilor, transformând județul într-un poligon de tragere fără reguli.

DNA, CSAT, SRI: Ieșiți din coma birocratică înainte să ne transformăm în cobai!

Fermierii: Eroii tragici ai gliei, finanțatori ai adevărului

Acest rechizitoriu nu mai poate fi ignorat. Dacă instituțiile de forță nu se trezesc să investigheze cum un „proiect pilot” a devenit o gaură neagră financiară și o amenințare toxică, înseamnă că sunt complice. Fermierii prahoveni au anunțat deja: dacă statul e prea incompetent să facă studii de impact, le vor plăti ei din buzunarul lor, doar pentru a demonstra marea minciună.

Adevărul este la fel de usturător ca iodura de argint: „Ospiciul Antigrindină” trebuie închis, iar cei care au semnat rapoartele de „protecție” umflate cu 5.000% trebuie să dea explicații în fața procurorilor, nu a jurnaliștilor. Incisiv de Prahova va rămâne pe baricade până când ultima rachetă va fi scoasă din circuit, iar mafia norilor va rămâne fără „muniția” bugetară.

Vom reveni. Asediul asupra imposturii abia a început! (Cristina T.).

Citeste in continuare

Uncategorized

HONOR MagicPad 4 nu mai este doar o tabletă, ci o punte între hardware-ul și capabilitățile avansate ale AI

Publicat

pe

De

Cea mai nouă tabletă flagship de la HONOR, MagicPad 4 devine prima tabletă Android cu suport pentru OpenClaw Agent, parte din noua generație de agenți AI capabili să execute acțiuni.

Această integrare extinde modul de interacțiune cu tableta, deschizând scenarii noi de utilizare și ducând multitasking-ul la un nivel superior.

Susținută de capabilități AI la nivel de PC, MagicPad 4 reflectă direcția HONOR de a aduce AI avansat în experiența de zi cu zi, capabil să simplifice sarcinile și să optimizeze fluxurile de lucru.

Elemente cheie:

  • Prima tabletă Android cu AI Agent integrat

Prin mediul Linux Lab integrat, HONOR MagicPad 4 devine un veritabil laborator AI portabil. Utilizatorii pot instala și rula OpenClaw Agent direct pe dispozitiv, deschizând noi posibilități de folosire.

  • Flexibilitate extinsă pentru dezvoltatori

Tableta oferă acces complet la linia de comandă, permițând configurarea propriilor agenți AI, gestionarea cheilor API și rularea de sarcini complexe.

  • Ecosistem deschis și personalizabil

Spre deosebire de sistemele închise, HONOR permite alegerea furnizorilor de modele lingvistice (LLM) și personalizarea capabilităților AI în funcție de nevoi, oferind un nivel ridicat de control și adaptabilitate.

HONOR MagicPad 4 nu mai este doar o tabletă, ci o punte între hardware-ul și capabilitățile avansate ale AI.

 

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv2 ore ago

„Mafia Antigrindină”: Radiografia unui ospiciu atmosferic. Marea „pârjoleală” de 5.000% și rachetele-ruletă care vânează conducte de gaz sub nasul Prefectului

România, 19 aprilie 2026. Bine ați venit în rezervația naturală a absurdului, unde statul român a reușit imposibilul: a transformat...

Exclusiv3 ore ago

Buna Vestire a tablelor indoite: Cum a „sfințit” miliția prahoveană paharul de Ziua Poliției

Sărbătoarea Poliției Române, menită să onoreze uniforma și legea, s-a transformat la I.P.J. Prahova într-un spectacol grotesc, unde onoarea s-a...

Exclusiv3 ore ago

Safari cu emoții pe strada Minerva: Ploieștiul, orașul unde gropile mănâncă mașini sub nasul poliției rutiere

În timp ce administrația locală pare ocupată cu număratul frunzelor de pe asfalt, strada Minerva din Ploiești s-a transformat într-un...

Exclusiv3 ore ago

IPJ NEAMȚ ȘI LOGICA DE BIROU: CUM SĂ LOCUIEȘTI ÎNTR-UN SERTAR ȘI SĂ TE CREZI PROPRIETAR DE PALAT

Într-o desfășurare de forțe intelectuale care ar lăsa orice filosof al absurdului fără replică, geniile administrative de la IPJ Neamț...

Exclusivo zi ago

Ospiciul „sărăcește-norul”: Marea pârjoleală de 5.000% și „Agenții 007 ai gliei” care au demascat mafia argintului sub privirile mute ale statului

România anului 2026 a devenit oficial rezervația naturală a absurdului, unde „specialiștii” statului au reușit o performanță demnă de Cartea...

Exclusivo zi ago

JUSTIȚIA DIN VĂLENII DE MUNTE: „PROTECȚIE” CU PORȚIA ȘI CITARE PRIN TELEPATIE (I)

Procedura „Houdini”: Cum să judeci un om fără să-l inviți la proces, dar să pretinzi că-l aperi Să trăiți, stimată...

Exclusivo zi ago

Ploieștiul, între ghenă și tribunal: Cum a ajuns „Republica lui Caragiale” un „Bingo” penal pe 10 milioane de euro, sub bagheta Magicianului-Fanfară!

Orașul lui Caragiale a fost transformat oficial în cel mai scump experiment de supraviețuire urbană din România. În timp ce...

Exclusivo zi ago

Stigmatizarea sărăciei: Sindicatul Europol desființează „Lista Rușinii” impusă de Guvern românilor cu datorii mici

O măsură care vizează cetățenii vulnerabili, nu marii evazioniști, transformă dificultățile financiare ale populației într-o execuție publică orchestrată de stat....

Exclusiv2 zile ago

Poliția, transformată în agent de asigurări: Proiectul legislativ care pune în pericol siguranța publică pentru a proteja interesele electorale ale primarilor

Într-o mișcare ce riscă să paralizeze și mai mult activitatea operativă a forțelor de ordine, o nouă propunere legislativă vizează...

Exclusiv2 zile ago

Dreptul la odihnă, tratat ca „sfidare”: Sindicatul Diamantul denunță abuzurile manageriale și „sclavia” din rândul polițiștilor

Într-un rechizitoriu dur la adresa practicilor administrative din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Emil Pașcut, reprezentantul Sindicatului Diamantul, scoate la lumină...

Exclusiv3 zile ago

MISIUNEA „OARBA” LA NATO/DOCUMENTE: CUM SĂ CUCEREȘTI BRUXELLES-UL CU UN CAZIER „REPUTAȚIONAL” ȘI DOUĂ FUNCȚII ÎN BUZUNAR

În timp ce România se screme să pară un pilon de stabilitate la granița estică, Ministerul Economiei, condus de „vizionarul”...

Exclusiv3 zile ago

TALIBANUL MORALIST CU TRAFALET ÎN DOTARE: CUM SE MAI „EDUCĂ” TINERII PRIN TRAMVAIELE DIN CRAIOVA

În timp ce lumea civilizată discută despre progres, prin mijloacele de transport din Craiova încă mai bântuie specimene care confundă...

Exclusiv4 zile ago

Război total între IGPR și Sindicatul Europol: Poliția Română denunță o campanie de dezinformare privind concursurile de management

Într-o reacție neobișnuit de dură, Centrul de Informare și Relații Publice al Poliției Române a lansat o serie de precizări...

Exclusiv5 zile ago

EXCLUSIV: Bomba de sub nori – Fermierii-007 iau Poliția la întrebări: Sunt rachetele antigrindină muniție de război sau doar jucării scumpe pentru „băieții deștepți”?

În timp ce instituțiile statului mimează vigilența, ziarul de investigații Incisiv de Prahova, singura publicație care a avut curajul să...

Exclusiv5 zile ago

MILIȚIA ÎN BOXA ACUZAȚILOR: Statul îți dă bani de avocat, dar tot tu rămâi cu buza umflată!

Într-o țară în care infractorii au mai multe drepturi decât cei care îi încătușează, polițistul român a ajuns un fel...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Criptomonede Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv