Actualitate
EXPLOZIV/ Confruntare intre serviciile de spionaj
Cu ceva vreme in urma dezvaluiam prezenta unor grupuri de ”ultras” germani care bantuiau pe langa Piata Victoriei pozand totul, mai ceva ca turistii japonezi. Iar cum strania ”excursie” organizata avea loc in plina desfasurare a Campionatului Mondial insistam asupra ”ratacirii” fanilor germani care, in loc sa ajunga sa-si sustina echipa in Rusia, nimerisera tocmai la Bucuresti. Lasand insa gluma la o parte, iata ca avertismentul privind aceasta stranie prezenta a fost perceput diferit de catre structurile romanesti informative.

Iohannis simte rasuflarea lui Ciolos in spate
Astfel ca in timp ce unele au incercat sa-si ia masuri de prevedere fara precedent pentru ca ”turistii” sa nu poata deturna chiar cu totul manifestarile deja ”traditionale” din Piata Victoriei, adica exact locul pe unde bantuiau tinerii ”turisti” germani in urma cu doar cateva saptamani, altele au preferat sa faca doar ce stiu ele mai bine, sa fileze. Insa cum veridicitatea informatiilor privind posibilitatea ca BND-ul german sa-si bage coada din nou in evenimentele de la Bucuresti pare sa fi fost girata inclusiv de catre structurile specializate ale partenerilor strategici ai Romaniei, unii lideri de servicii de la noi, care poate probabil ar fi imbratisat idea unui non-combat nu au putut sa mai onoreze acest ”blat”, cel putin nu la vedere. Oricum, cert este ca din cate reiese din informatiile de ultima ora intrate in posesia noastra, la aceasta ora consilierii germani din umbra care s-au intors la butoanele lui Klaus Iohannis il preseaza pe acesta sa recurga la orice strategie, oricat de ”intrusiva”, numai sa incerce sa declanseze o data provocarea ”marii emotii nationale” prin care unii incearca inca sa mai schimbe regimul politic romanesc. Iar prezenta ”omuletilor verzi” ai BND-ului german la Bucuresti, puternic ”legendata” de cealalta parte a sistemului este pusa pe seama misiunii acestora de a sustine razboiul hibrid declansat de catre ”neamtul” de la Cotroceni contra actualei Puteri politice din Romania.

Singura grija a lui Dragnea, s-o tina pe Dancila in silenzio stampa
Ceea ce ar arata disperarea ultimilor adepti ai statului paralel, care stiu foarte bine ca se afla intr-o criza de timp tot mai descurajanta. Mai ales ca de la Bruxelles si nu doar, lui Klaus Iohannis i se arata tot mai fatis ”pisica” lui Dacian Ciolos. Cel care, la randul sau beneficiaza, dupa cum bine se stie la varful sistemului de ”expertiza” DGSE-ului francez, la consultanta pe aceasta filiera incercand sa contribuie tot mai disperati si unii sefi de structuri precum generalul Marian Hapau. Pentru ca, dupa ce usile americane i s-au cam inchis in nas dupa dezvaluirea noastra privind ”escapada” moscovita din tinerete, acesta incearca acum sa relanseze legaturile DGIA, pe persoana fizica, tot cu serviciile franceze. Astfel ca, impins de la spate chiar de catre proprii sai ”omuleti verzi”, Klaus Iohannis este obligat sa ”inventeze” o ”emotie nationala”, cel tarziu pana la sfarsitul lui octombrie, cand ”marele sef” isi va prelua postul cu scopul declarat de a declansa ”deratizarea” serviciilor. Si nu este in niciun caz vorba de viitorul ambasador american, asta pentru a pastra misterul cu privire la identitatea omului de la care se asteapta spulberarea ultimelor ramasite ale statului paralel din Romania… Drept urmare, prins intre ”ciocanul” Dragnea si ”nicovala” Ciolos, Iohannis este pe deplin constient ca in luna septembrie isi poate juca ultima carte pentru a se putea impune pe plan extern ca si potential garant al stabilitatii Romaniei, tocmai in preajma preluarii Presedintiei Uniunii Europene.
Confruntare intre serviciile de spionaj
Desi ”motorul” economic franco-german al Uniunii Europene pare unul de monolit, cel putin la nivelul declarativ al liderilor celor doua state, din punct de vedere al intereselor pragmatice cu o miza financiara pur si simplu uriasa lucrurile stau cu totul altfel. Astfel ca serviciile de spionaj ale celor doua tari se afla de ceva vreme intr-o confruntare surda, pentru a-si impune suprematia asupra ”pietelor emergente”. Dintre care Romania este, cu siguranta, printre cele mai profitabile, din moment ce vanzarile colosilor occidentali din tara noastra au ajuns sa sustina de ani buni activitatea ”companiilor mama” din Franta sau Germania. Iar ”confruntarea titanilor” devine una cu atat mai acerba cu cat la mijloc este de acum si ”potul cel mare” al miliardelor de euro puse la dispozitie de bugetul Romaniei pentru inzestrarea Armatei. Si pentru a cunoaste mai bine forta celor doua structuri este suficient sa amintim ca Serviciul Federal de Intelligence al Germaniei, numit pe scurt BND este agentia de informatii externe a tarii, fondata inca dinainte de al doilea razboi mondial pentru a spiona strategiile si planurile combatantilor.

Se fac ample verificari pentru identificarea eventualilor mercenari straini din Piata Victoriei
Considerat in prezent unul dintre cele mai bogate si bine dotate servicii secrete din lume, cu tehnologii de ultima ora, BND are drept principale obiective asumate oficial contracararea atacurilor la adresa securitatii nationale si supravegherea spionajului extern, fiind insa recunoscut pentru implicarea sa majora in sprijinirea intereselor economice ale Germaniei peste hotare. La randul sau, Directia Generala pentru Securitate Externa –DGSE este principala agentie de informatii a Frantei, avand mii de agenti infiltrati in toata lumea. Ca un specific aparte al agentiei, DGSE colaboreaza foarte strans si cu serviciul de securitate interna al Frantei, avand atributii oficiale si in acest sens. Iar la fel ca si in cazul BND-ului german, si DGSE-ul francez este recunoscut pe plan intern pentru ”lobby”-ul insistent efectuat pentru promovarea companiilor franceze si a intereselor economice ale Parisului in toata lumea.
Identificarea ”mercenarilor”!
De remarcat si ca Presedintia Romaniei nu priveste deloc cu ochi buni incercarea de revenire cu orice pret a lui Dacian Ciolos in prim-planul vietii politice de la noi, fostul premier tehnocrat fiind suspectat ca ”joaca murdar” si pune o presiune apasatoare pe un Klaus Iohannis oricum depasit vadit de isteria dezbinarii tarii tocmai in plin an centenar.

”Fratia” franco-germana, doar de fatada
Astfel ca, de parca nu ar fi fost de ajuns ca se dovedeste incapabil de a gasi inca ”ac de cojocul” guvernarii pesediste, Iohannis mai are de suportat si respiratia lui Ciolos, pe care o simte tot mai pregnant in ceafa. Mai ales ca putinii consilieri romani pe probleme de Securitate ramasi loiali lui Iohannis nu se codesc sa arate cu degetul tot spre tabara pro-franceza a lui Dacian Ciolos ca fiind cea din spatele deconspirarii activitatii ”omuletilor verzi” germani. Iar o astfel de ruptura majora care macina Opozitia si care opune un Klaus Iohannis sprijinit de BND-ul german unui Dacian Ciolos agreat de catre DGSE-ul francez desigur ca nu-i poate veni decat manusa liderului pesedist Liviu Dragnea. Numai ca, atata timp cat Viorica Dancila va fi obligata sa iasa din silenzio stampa impus premierului, chiar ca oricand se poate produce un efect de bumerang care sa loveasca in plin imaginea actualei coalitii de guvernare. Oricum, ca un amanunt de ultima ora, partea de sistem care sprijina actuala Putere politica a trecut la identificarea eventualilor ”mercenari” prezenti la evenimentele violente din Piata Victoriei, inclusiv structurile de specialitate ale Ministerului de Interne fiind chestionate neoficial, dar ostentativ, daca nu cumva au fost remarcati manifestanti cu accent strain. Si cu toate ca este greu de crezut ca servicii precum BND sau DGSE ar fi facut astfel de gafe care prin care sa-si puna in dificultate oamenii, acest contraatac reprezinta un nou mijloc de presiune informativa asupra lui Klaus Iohannis. Cel care, cu un Liviu Dragnea transformat in unica ”tinta in miscare” a mandatului sau prezidential ar risca enorm acum daca ar mai deschide un nou front si impotriva lui Dacian Ciolos, mai ales ca este inca atat de departe sa castige razboiul cu actuala coalitie de guvernare.( Catalin Tache).
Actualitate
Noua arhitectură a apărării SUA: De la scutul „Golden Dome” la revoluția sistemelor autonome
Modernizarea arsenalului defensiv american trece printr-o fază de transformare profundă, în care noile tehnologii digitale și tacticile de război cibernetic sunt integrate rapid în structurile de comandă. Eforturile actuale vizează atât securizarea infrastructurilor critice existente, cât și crearea unei noi forțe dedicate războiului autonom, cu scopul de a menține superioritatea pe câmpul de luptă al viitorului.
Scutul „Golden Dome” își securizează perimetrul cibernetic
Forța operativă JTF-Gold, creată de Comandamentul de Nord al SUA (NORTHCOM), a primit misiuni critice extinse pentru a gestiona complexitatea apărării aeriene și antirachetă „Golden Dome”. Recent, această structură a fost însărcinată cu dezvoltarea unor capabilități robuste de apărare cibernetică. Această nouă direcție strategică este concepută exclusiv pentru a proteja activele „Golden Dome” împotriva atacurilor inamice, eliminând orice componentă ofensivă din spectrul acțiunilor sale.
Înființată la începutul acestui an pentru a prelua și optimiza responsabilitățile fostului Comandament Component pentru Apărare Antirachetă Integrată, JTF-Gold se află în plin proces de definire a rolurilor. Cu un personal de aproximativ 100 de membri, unitatea supraveghează deja siturile operaționale, precum cel de la Fort Story, și organizează sesiuni intense de planificare pentru a delimita clar responsabilitățile operaționale între centrele de comandă din Colorado și Florida.
AUTOWARCOM: Pasul către supremația autonomă
În paralel cu întărirea scutului antirachetă, Pentagonul accelerează implementarea unei strategii ambițioase de integrare a sistemelor autonome și robotice. În cadrul recentei conferințe anuale a Asociației Armatei SUA, liderii militari și civili au prezentat planurile pentru înființarea „Autonomous Warfare Command” (AUTOWARCOM). Această nouă structură este concepută să opereze cu autorități extinse, similare celor ale forțelor armate tradiționale, pentru a scala rapid tehnologiile autonome în rândul tuturor forțelor întrunite.
Pentru a facilita această tranziție, Departamentul Apărării a demarat deja „Proiectul Agincourt”, o inițiativă umbrelă menită să coordoneze eforturile tehnologice în domeniu. De asemenea, Grupul de Lucru Autonom de Apărare (DAWG), creat inițial pentru stimularea producției de drone, a fost integrat sub o nouă forță operativă specializată în cadrul Comandamentului pentru Operațiuni Speciale (SOCOM), asigurând astfel continuitatea inovației.
Investiții masive și provocări legislative
Transformarea radicală a capabilităților militare necesită resurse financiare considerabile. Pentagonul a avansat planuri de alocare a aproape 55 de miliarde de dolari pentru eforturile de dezvoltare a sistemelor autonome. Această investiție, descrisă drept una generațională, este văzută ca un element esențial pentru a schimba paradigma tehnologică a departamentului.
Cu toate acestea, succesul acestui proiect depinde critic de aprobarea Congresului SUA. Deși climatul politic complică procesul legislativ, liderii apărării insistă că finanțarea este imperativă pentru a reacționa la schimbările rapide din mediul global de securitate. Într-un context în care inovația trebuie să țină pasul cu necesitățile combatanților, oficialii militari subliniază că investițiile făcute acum vor avea un impact decisiv pentru deceniile care vor urma.
Actualitate
Trei sisteme noi, trei răspunsuri la amenințările de pe câmpul de luptă
Israel Aerospace Industries (IAI) a prezentat la conferința anuală AUSA trei sisteme noi, construite în jurul unor tehnologii existente, dar adaptate la amenințările emergente. Printre acestea se numără un radar mobil montat pe un aerostat, un interceptor antidronă fără încărcătură explozivă și o dronă înarmată cu o mitralieră M250, dezvoltată împreună cu Sig Sauer.
Radarul Point@Air: un aerostat care nu rămâne pe loc
Sistemul Point@Air combină un aerostat — o platformă de tip balon sau dirijabil — cu un radar cu antenă activă cu baleiaj electronic. Potrivit lui Dror Bar, vicepreședinte executiv al IAI și director general al Elta Systems, radarul poate detecta o gamă largă de ținte: de la avioane de vânătoare și drone de mari dimensiuni până la rachete de croazieră și ținte maritime.
Aerostatele sunt folosite de multă vreme pentru supraveghere, însă infrastructura lor statică le poate face vulnerabile la atacuri cu drone. Point@Air este conceput să funcționeze fără infrastructură fixă și să poată fi mutat într-o nouă locație în câteva ore. Platforma are aproximativ 70 de metri lungime.
Mobilitatea ar putea reduce riscul ca adversarii să localizeze aerostatul și să-l atace cu drone kamikaze. Bar a invocat experiența recentă a Israelului, unde Hezbollah a vizat un aerostat de mari dimensiuni din nordul țării. El a descris un scenariu în care sistemul este strâns la lăsarea serii și mutat pe un alt deal, astfel încât să nu mai fie în aceeași poziție dimineața.
IAI vede posibile utilizări ale sistemului atât în misiuni de securitate internă, cât și pentru Comandamentul Central al SUA și alte comandamente militare. Tehnologia de bază este dezvoltată, însă Point@Air se află încă în faza de demonstrație. IAI lucrează cu compania americană TCOM pentru ajustarea dimensiunilor și configurației platformei. TCOM este principalul contractant pentru platformele aerostatice ale Armatei SUA.
HawkGuard: interceptare fără explozibili
IAI a prezentat la AUSA și sistemul HawkGuard, destinat combaterii dronelor. Bar a descris apărarea antidronă drept una dintre cele mai dificile provocări pentru companiile din domeniul apărării, aflate în căutarea unor interceptori cu costuri foarte reduse.
HawkGuard folosește un interceptor inert, echipat cu o plasă în locul unui focos exploziv. Radarul și senzorii optici contribuie la ghidarea interceptorului către țintă, într-un sistem pe care Bar l-a descris drept unul cu buclă închisă. Absența explozibililor ar putea face soluția potrivită pentru zone populate sau pentru protejarea unor obiective sensibile, precum instalațiile care depozitează combustibil ori materiale explozive.
Potrivit lui Bar, sistemul a fost testat pe scară largă împotriva mai multor tipuri de amenințări și este deja utilizat de câțiva clienți. El poate intercepta mai multe categorii de drone, inclusiv aparate care nu folosesc legături de comunicații. Sistemul combină radarul, senzorii electro-optici și tehnologia de comandă și control pentru detectarea, urmărirea și ghidarea interceptorului.
HawkGuard are o rază de acțiune relativ scurtă, însă IAI nu a făcut publică distanța exactă. Compania îl consideră un nivel suplimentar de apărare, nu o soluție independentă. Bar a subliniat că experiența războiului din Ucraina arată că nu există un singur sistem capabil să neutralizeze toate dronele. IAI estimează că HawkGuard ar putea avea potențial și în America de Nord, inclusiv pentru protejarea bazelor militare americane.
Fire Storm 250: dronă echipată cu mitralieră
Al treilea sistem, Fire Storm 250, a fost dezvoltat de IAI împreună cu Sig Sauer. Este o configurație tactică a dronei APUS, echipată cu o stație de armament telecomandată Microlight (RCWS) produsă de Sig Sauer și cu o mitralieră M250.
Companiile au anunțat finalizarea unui test de tragere în care drona a rămas în zbor deasupra unui câmp de luptă simulat și a deschis focul asupra unor ținte. Potrivit comunicatului comun, tragerile au fost efectuate de la distanțe și altitudini diferite, pentru a demonstra flexibilitatea operațională, siguranța integrată și precizia sistemului în condiții variate.
Nu a fost precizată cantitatea de muniție pe care drona o poate transporta. Sistemul folosește un motor cu ardere internă, compatibil cu mai multe tipuri de combustibil și realimentabil în teren cu combustibili disponibili în mod obișnuit. Astfel, el nu depinde de cicluri îndelungate de încărcare a bateriilor sau de infrastructură specializată.
Potrivit companiilor, testul a demonstrat capacitatea dronei de a combina supravegherea aeriană, identificarea țintelor și utilizarea precisă a armamentului într-un scenariu realist. Reprezentanții IAI au prezentat integrarea armelor cu aeronavele fără echipaj drept o direcție cu potențial operațional, iar viitoarele sisteme fără pilot ar urma să îmbine mai eficient senzorii, luarea deciziilor și acțiunea în mediul de luptă.
Sig Sauer a evidențiat, la rândul său, caracterul alimentat cu bandă al mitralierei M250 și avantajele sale în privința razei de acțiune și a greutății față de sisteme mai vechi. Potrivit companiei, reducerea greutății poate aduce beneficii la nivelul echipei de infanterie și poate facilita integrarea armamentului pe drone.
Actualitate
Drone, sisteme antiaeriene și vehicule electrice: imagini din prima zi a expoziției AUSA 2026
Companii internaționale din industria de apărare au adus la Centrul de Convenții Walter E. Washington, din centrul capitalei americane, o gamă variată de vehicule aeriene și terestre pentru ediția din acest an a conferinței Asociației Armatei SUA.
Cel mai mare târg anual de profil din Statele Unite atrage mii de participanți. La ediția din 2026, exponatele includ numeroase drone și tehnologii anti-drone, alături de echipamente militare de mari dimensiuni. Iată câteva dintre momentele surprinse în prima zi a expoziției.
Un câine de asistență întâmpină vizitatorii
Patriot, câine aflat în pregătire pentru a fi repartizat unui veteran rănit după încheierea antrenamentului, îi întâmpină pe participanți în fața standului Shield AI.
Brawlr: lansator reconfigurabil pentru apărare antiaeriană
Sierra Nevada a prezentat sistemul de apărare antiaeriană Brawlr — lansator reconfigurabil de armament, cu mecanism rotativ pe baterii. Expoziția a inclus atât sistemul, cât și o muniție prezentată în detaliu.
Vehicule electrice și muniție de artilerie
Oshkosh a expus un vehicul electric Joint Light Tactical Vehicle. Hanwha Defense USA a prezentat, la rândul său, proiectile de artilerie de 155 mm.
Supraveghere și drone cu decolare verticală
AEO Night Hawk Systems a adus un ansamblu de supraveghere ale cărui senzori urmăreau persoanele aflate în apropiere pe podeaua expoziției.
Deasupra vizitatorilor a fost suspendată și aeronava fără pilot VAPOR, produsă de AeroVironment. Sistemul este un elicopter fără pilot, cu un singur rotor, propulsie complet electrică și decolare și aterizare verticală.
Anvelope pentru Lună și optică pentru arme
Goodyear a expus o anvelopă robustă, cu un design neobișnuit, destinată explorării lunare.
Standul Colt Optics a atras numeroși participanți, care au privit un panou cu zeci de puști de asalt echipate cu sisteme optice specializate.
-
Exclusivacum 4 zile„Cascadorii girofarului”: IPJ Prahova mai face praf o autospecială, iar Biroul Rutier Ploiești își anchetează propriul „erou accidentat”
-
Exclusivacum 2 zileBatman (procurorul Eduard Stasie), creta dispărută și placa de OSB ruptă: cum a ajuns IPJ Prahova să explice cu „drafturi”/FALSURI dispariția probelor chiar din Camera de Corpuri Delicte (I)
-
Exclusivacum 3 zileI.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă: cum i-a prins Parchetul pe polițiștii din Boldești-Scăeni cu memoria varză și spray-ul la vedere! – Episodul 1 din noua investigație Incisiv de Prahova
-
Exclusivacum o ziI.P.J. Prahova – „Cascadorii girofarului” – episodul „mita uitată până a doua zi”: cum devine Poliția Rutieră Ploiești propriul serial de comedie neagră
-
Exclusivacum 3 zileDosarul antigrindină, partea a XII‑a: Florin Diaconu, APM Prahova și Garda de Mediu Prahova – când paznicii mediului dau cu iodură în aer
-
Exclusivacum 2 zileRepublica Mocirlei Penitenciare: ANP se scufundă, MJ numără broaștele, iar unii își lustruiesc epoletul de „chestor de carton”
-
Exclusivacum 2 zileIPJ Prahova, campion la recursuri pierdute: concediul polițistului nu e pauză de drepturi
-
Exclusivacum 4 zileDosarul Antigrindină – Partea a XI‑a –„ANTI-GRINDINĂ” CU DOSAR PENAL. Când norii sunt proști, îi păcălește… SNACP-ul. Când sunt deștepți, se duce DNA-ul peste ei.




