Actualitate
EXCLUSIV/Angajați ai BRD-Groupe Societe Generale Arad, mai presus de Lege și hotărârile instanțelor de judecată/NESIMTIREA DOMNEI DIRECTOARE ECONOMICE A BRD ARAD, Ianc Monica
Pe zi ce trece observăm tot mai mult că România e tot mai departe de „statul de drept” și tot mai aproape de „statul anarhic” în care fiecare face cum îl taie capul sau, mai bine spus: „că așa vor mușchii mei”.
Un caz ieșit din comun s-a întâmplat la sediul BRD-GSG Arad unde o individă ce s-a prezentat ca și Ianc Monica-director economic al acestei filiale de bancă a refuzat să pună în executare o hotărâre judecătorească.
Mai exact, judecătoria Arad a emis în data de 17 iulie 2018 sentința executorie nr. 5971 având ca obiect instuirea curaterei pentru o persoană aflată în stare de incapacitate (vârstnica Ciupuligă Cornelia) în favoarea fiicei acesteia, Coțofană Lavinia Nicoleta. Pentru a-și îndeplini obligațiile de curator, doamna Coțofană trebuia să deschidă un cont la o bancă pe numele mamei ei. Nu mică i-a fost surprinderea doamnei Coțofană când telefonic si cu dispreț, doamna Ianc i-a solicitat să revina fiindcă hotărârea instanței este supusă căii de atac a apelului. CRASA NECUNOASTERE A LEGII!!! O TAMPA CARE CONDUCE O BANCA!
Madame Ianc nu prea știe limba română (în opinia noastră) ca dealtfel și „juristul ei”. Calea de atac a apelului nu este una restrictivă, prin care s-ar putea suspenda hotărârea primei instanțe. Numai dacă apelantul solicită suspendarea primei hotărâri, aceasta se poate admite de instanța de apel și doar în baza unei cauțiuni stabilite prealabil de instanța de apel. Mai exact, din momentul emiterii hotărârii primei instanțe și până la admiterea suspendării hotărârii executorii a acesteia de către instanța de apel (dacă o va admite), sentința produce efecte juridice. Iar dacă instanța de apel respinge cererea de suspendare până la soluționarea cererii de apel hotărârea primei instanțe își produce efecte…
Dar nu doar necunoașterea dreptului și a limbii române au condus la atitudinea ostilă a directoarei economice Ianc și a altor angajați ai BRD-GSG Arad ci și faptul că aceasta „ar avea o ură personală” împotriva doamnei Coțofană Lavinia Nicoleta – o judecătoare cunoscută pentru integritatea-i profesională respectiv pentru faptul că nu a acceptat să se supună „protocoalelor SI CORUPTIEI interne” fapt care a și fost destituită din magistratură.
Ce nu mai cunoaște doamna Ianc Monica în ceea ce o privește pe doamna Coțofană Lavinia Nicoleta, este că nu există nicio hotărâre de condamnare prin care o instanță legal învestită să soluționeze litigiul dintre doamna Coțofana și Consiliul Superior al Magistraturii să fii pronunțat, până în prezent, o decizie defavorabilă doamnei Coțofană. (Cerasela N.).
N.R. Noi considerăm că Președintelui BRD-GSG, domnul Giovanni Luca SOMA, nu-i plac angajați de tipul „madame Ianc” și nici de tipul „juristului” de la BRD-Arad… de aceea directorul general al ziarului incisiv de Prahova a solicitat domnului Soma „să se descotorească de asmenea angajați” (atașăm sesizarea).
Actualitate
Parteneriat istoric pentru apărarea națională: Rheinmetall semnează un contract de 5,7 miliarde de euro cu România
Gigantul industrial Rheinmetall a anunțat astăzi finalizarea unui pachet masiv de contracte cu statul român, marcând cea mai mare comandă internațională din istoria recentă a companiei. Acordul, evaluat la 5,7 miliarde de euro (aproximativ 6,6 miliarde de dolari), vizează dotarea forțelor armate cu tehnologie de ultimă generație, de la vehicule de luptă blindate și sisteme de apărare aeriană, până la muniție și nave militare.
Blindate Lynx și sisteme Skyranger: Coloana vertebrală a noii înzestrări
Comanda record include livrarea a 298 de vehicule Lynx, majoritatea fiind configurate ca transportoare blindate de trupe. Pachetul este completat de variante specializate pentru recunoaștere, posturi de comandă și misiuni medicale. Totodată, România va primi un număr nespecificat de sisteme de apărare aeriană Skyranger, împreună cu muniția de calibru mediu aferentă, necesară atât pentru protecția spațiului aerian, cât și pentru dotarea blindatelor.
Dincolo de componenta terestră, acordul consolidează și capacitățile maritime ale țării. Contractul prevede achiziția a patru nave noi: două nave de patrulare în larg și două nave destinate suportului pentru scafandri, diversificând astfel răspunsul defensiv al României în regiunea Mării Negre.
Investiții masive și transfer de tehnologie: România devine hub industrial pentru Rheinmetall
Pentru a onora această comandă monumentală, Rheinmetall a confirmat că va extinde semnificativ capacitățile de producție deja existente pe teritoriul României. Compania germană estimează investiții de câteva sute de milioane de euro la nivel local, procesul fiind însoțit de un transfer tehnologic esențial către industria națională de apărare.
Livările echipamentelor sunt programate să înceapă în anul 2028 și se vor întinde până în 2030. Prin această mișcare, România devine al doilea operator de vehicule Lynx de pe flancul estic al NATO, după Ungaria, confirmând tendința de reînarmare accelerată a regiunii.
Programul SAFE: Motorul financiar din spatele modernizării militare
Această achiziție gigant este finanțată prin programul Security Action for Europe (SAFE) al Uniunii Europene, un mecanism de 150 de miliarde de euro creat pentru a sprijini statele membre în consolidarea bugetelor de apărare. România ocupă o poziție strategică în acest mecanism, fiind al doilea cel mai mare beneficiar al programului, după Polonia.
Decizia de a accesa aceste fonduri a fost anticipată încă din toamna anului trecut, când oficialii de la București au anunțat o alocare de peste 16 miliarde de euro pentru proiecte eligibile. Fondurile sunt direcționate către o gamă largă de dotări, de la radare de supraveghere și sisteme antiaeriene, până la rachete și drone, repoziționând România ca o forță militară relevantă în estul Europei.
Actualitate
Scutul orbital prinde contur: Northrop Grumman și Apex Space accelerează programul de interceptoare spațiale pentru 2027
Într-o mișcare strategică menită să revoluționeze apărarea antirachetă a Statelor Unite, gigantul Northrop Grumman a anunțat un parteneriat cu firma comercială Apex Space. Obiectivul central al acestei alianțe este demonstrarea capacităților interceptoarelor bazate în spațiu (SBI) în cadrul inițiativei de apărare „Golden Dome”, un pilon al strategiei de securitate a administrației Trump, cu termen de implementare în anul 2027.
Un parteneriat pentru viteză și scară industrială
Colaborarea dintre cele două entități vizează transformarea rapidă a conceptelor teoretice în realități operaționale. Northrop Grumman a finalizat deja teste critice la sol în cursul acestui an, poziționându-se, alături de Apex, pentru a accelera producția de serie a acestor sisteme de apărare. Miza este clară: protejarea teritoriului național prin soluții tehnologice accesibile și ușor de multiplicat la scară industrială.
Proiectul este susținut printr-o modalitate inedită de finanțare. Northrop Grumman își autofinanțează demonstrația planificată, participând astfel la competiția de tip „premiu” lansată de Space Force. Acest program mai larg a atras deja investiții masive, serviciul militar acordând anterior contracte în valoare totală de 3,2 miliarde de dolari către diverse firme din domeniu.
Investiții masive și baze tehnologice solide
Efortul Northrop Grumman nu pleacă de la zero. Demonstrația programată pentru 2027 se bazează pe o investiție proprie de un miliard de dolari în tehnologii de apărare antirachetă. Succesul testelor la sol din acest an confirmă faptul că gigantul aerospațial este în grafic pentru a livra capacități orbitale funcționale în mai puțin de trei ani.
Rolul vital al startup-urilor în noua cursă spațială
Apex Space, un startup din Los Angeles fondat în 2022, aduce în ecuație agilitatea și specializarea în construcția de platforme satelitare (buses) modularizate. Acestea sunt concepute special pentru a susține constelații vaste pe orbita joasă a Pământului (LEO), fiind infrastructura ideală pentru proiectul „Golden Dome”.
Conducerea Apex subliniază că parteneriatul va permite o apărare antirachetă la scară de constelație, răspunzând unei nevoi urgente de securitate. Deși Apex anunțase anterior un proiect propriu, denumit „Project Shadow”, care viza testarea unui interceptor până la finele anului 2026, rămâne de văzut cum va fi integrată acea inițiativă în noua arhitectură comună cu Northrop Grumman.
Actualitate
ANUNȚ DE PARTICIPARE ȘI CALENDARUL DE DESFĂȘURARE PENTRU ATRIBUIREA CONTRACTELOR DE FINANŢARE NERAMBURSABILĂ
România
Consiliul Județean Prahova
Serviciul Resurse Umane
Compartiment Sănătate, Cultură, Învățământ
Mas-Media, Sport-Tineret, Ong-Uri, Turism Aprobat,
Nr. 15194/ 27.05.2026
PREȘEDINTE
Virgiliu Daniel Nanu
ANUNȚ DE PARTICIPARE ȘI CALENDARUL DE DESFĂȘURARE PENTRU ATRIBUIREA CONTRACTELOR DE FINANŢARE NERAMBURSABILĂ
Consiliul Județean Prahova, Bdul Republicii, nr. 2-4, Municipiul Ploiești, Județul Prahova, telefon: 0244.514.545, fax: 515.816, email: cons._jud@cjph.ro, codul fiscal 2842889.
Consiliul Județean Prahova invită persoanele fizice şi juridice fără scop patrimonial, respectiv asociaţiile şi fundaţiile constituite conform legii care îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea nr. 350/2005, să depună propuneri de proiecte în scopul atribuirii contractelor de finanţare nerambursabilă, pentru domeniile: cultură și învățământ, sănătate, social, tineret, protecția mediului, – sport de performanță, sportul pentru toți.
Proiectele din fonduri publice pentru activități nonprofit de interes general (județean), depuse în baza Legii 350/2005, vor fi finalizate de către potențialii beneficiari, conform termenelor stabilite în cererea de finanțare, fără a depăși data de 25.11.2026.
1.Procedura aplicată pentru atribuirea contractelor de finanţare nerambursabilă a proiectelor din domeniile: cultura și învățământ, sănătate, social, tineret, protecția mediului, – sport de performanță, sportul pentru toți, pe anul 2026, este prevăzută în Legea nr. 350/2005, privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general.
2.Sursa de finanţare a contractului şi valoarea:
Suma totală aprobată a finanțărilor nerambursabile este de 2.300.000 lei, din bugetul județului.
Domeniile pentru care se acordă finanțări nerambursabile și sumele aprobate pentru anul 2026, conform: Hotărârii Consiliului Județean Prahova nr. 67/29.04.2026, privind aprobarea Bugetului propriu al județului și al bugetelor instituțiilor de sub autoritatea Consiliului Județean Prahova pe anul 2026 și estimări pe anii 2027-2029; Hotărârii Consiliului Județean Prahova nr. 69/14.05.2026, privind modificarea și completarea Ghidurilor solicitantului referitoare la regimul finanțărilor nerambursabile acordate din bugetul propriu al Județului Prahova pentru activități nonprofit de interes județean, aprobate prin Hotărârea Consiliului Județean Prahova nr. 92/30.04.2024, modificată și completată prin Hotărârea Consiliului Județean Prahova nr. 171/2025; Hotărârii Consilului Județean
Prahova nr. 70/14.05.2026, privind aprobarea Programului anual de finanţări nerambursabile din fondurile publice ale județului Prahova pentru activităţi nonprofit de interes judeţean pe anul 2026, sunt:
– Cultură și învățământ, Sănătate, Social, Protecția mediului cu 230.000 lei:
– Tineret – 230.000 lei;
– Sport de performanță, – 1.472.000 lei;
– Sportul pentru toți în sumă de 368.000 lei;
- Durata proiectelor: până în data de 25.11.2026
- Data limită pentru depunerea propunerilor de proiect: 04.07.2026, ora 23:59
- Propunerile de proiect vor fi depuse online pe Platforma digital.cjph.ro.
- Selecţia şi evaluarea proiectelor în vederea obţinerii finanţării nerambursabile se va face de către comisia de evaluare, în perioada: 06. 07 – 13.07.2026
7.Transmitere clarificări către aplicanți: 14.07-15.07.2026
8.Primirea răspunsurilor la clarificări: 16.07-21.07.2026
- Afișarea rezultatelor evaluării proiectelor depuse: 22.07.2026
- Perioada de depunere a contestaţiilor: 23.07-27.07.2026
- Soluţionarea contestaţiilor depuse: 28.07– 30.07.2026
- Afişarea pe site-ul instituției a rezultatelor finale:31.07.2026.
- Semnarea contractelor de finanțare: 13-15.08.2026
- Derularea proiectelor: până la data de 25.11.2026
Ghidurile care stau la baza finanțării acestor proiecte sunt postate pe site-ul Consiliului Județean Prahova: www.cjph.ro
| Compartiment Sănătate,Cultură,Învățământ, Mass – Media, Sport-Tineret, ONGuri, Turism | |||
| Nume și prenume | Semnătura | Data: | |
| Întocmit: | Cons.Moșu Răzvan | 27.05.2026 | |
| Verificat: | Șef serviciu Ioan Elena | 27.05.2026 | |
-
Exclusivacum 17 oreDuster cu număr de botez: Împuternicitul Ginel Preda își plimbă familia pe banii fraierilor, în timp ce Guvernul taie din lefuri. „Grădinița de cadre” IPJ Prahova (IV)
-
Exclusivacum 2 zileBMW-urile în gard, legea la fereastră: „Grădinița de cadre” IPJ Prahova și SRPCIV, fabrica de haos pe roți (III)
-
Exclusivacum 4 zileFESTIVALUL „RÂSUL-PLÂSUL” PE CERUL PRAHOVEI – ANTIGRINDINA: 21 DE ANI DE RACHETE OARBE ȘI UN DIVORȚ DE 103.000 DE HECTARE
-
Exclusivacum 2 zilePATA NEAGRĂ PE OBRAZUL CORPORATIST: CUM UN „AMOREZ” DE PUTERE FACE DE RÂS O COMPANIE SERIOASĂ ÎN MLAȘTINA NEPOTISMULUI DIN BOLDEȘTI-SCĂENI!
-
Exclusivacum 4 zilePLx 540/2024: Mortul viu din sertarele Camerei Deputaților și marea „pitulușă” constituțională a aleșilor
-
Exclusivacum 23 de oreMarele Panopticon cu epoleți: Cum ne-au vândut intimitatea pe 320 de milioane de euro, în timp ce spitalele mor de inaniție
-
Exclusivacum 2 zileEXPORTATORII DE TEROARE: DE LA „COLONIA PENALĂ” A LUI NAN DE LA COCA – COLA DIN PLOIEȘTI, LA JOCURILE DE CULISE ALE LUI MOLDOVAN ÎN REPUBLICA MOLDOVA
-
Ancheteacum 4 zileSiguranță printre zâmbete: Cum au transformat polițiștii din Mehedinți Ziua Copilului într-o lecție de prietenie și responsabilitate



