În dosarul deschis împotriva activistului Alexandru Constandachi, două episoade îl readuc în prim-plan pe șeful Secției 4. Lumea Justiției le prezintă drept „coincidențe”; noi le putem privi ca pe un mic teatru al întâlnirilor instituționale — fără să confundăm întrebările incomode cu dovezi de vinovăție.

Dosarul penal instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești îl vizează pe activistul civic Alexandru „Justițiarul de Berceni” Constandachi. Acesta este cercetat sub acuzația că ar fi agresat și sechestrat un bărbat pe care îl bănuia de pedofilie, după ce l-ar fi prins și expus într-un episod online. Acuzația nu echivalează cu o vinovăție stabilită de instanță.

Publicația Lumea Justiției semnalează că ordonanța de reținere nu ar fi fost semnată de procuroarea de caz, Iulia-Raluca Neagoe, ci de agentul principal Ilie-Alexandru Păun, de la Secția 4 Poliție Ploiești. O alegere care, în lectura publicației, capătă un plus de savoare fiindcă activistul criticase anterior comportamentul unor polițiști din aceeași secție.

Episodul 234: filmarea din fața ușii, nu din spatele ei

Acum apare și „coincidența numărul doi”, tot potrivit Lumea Justiției. Într-un episod anterior, numerotat 234, Constandachi ar fi fost apostrofat chiar de șeful Secției 4, comisarul Constantin Barbu, pentru că se filma în fața unității.

Nu înăuntru, nu într-un birou cu acces restricționat — ci afară, în fața clădirii. Publicația subliniază că nu era vorba despre o zonă administrativă în care filmarea să fie interzisă, în sensul HG nr. 585/2002.

Așa se închide cercul: o critică adresată unor polițiști, o filmare în fața secției și, mai târziu, un document de reținere semnat de un lucrător al aceleiași unități. Într-un asemenea scenariu, coincidențele aproape că își cer singure un loc la masa anchetei — măcar ca subiect de întrebare.

„Nu acuzăm, doar remarcăm” — formula care ridică sprâncene

Desigur, simpla succesiune a acestor episoade nu dovedește că cineva ar fi intervenit necorespunzător și nici nu stabilește vreo legătură între ele. Dar, când aceleași nume și aceeași secție reapar în poveste, formula „nu acuzăm pe nimeni, doar remarcăm” sună mai puțin ca o concluzie și mai mult ca o invitație la verificări serioase.

Până la clarificarea faptelor de către autoritățile competente, rămân acuzațiile din dosar, explicațiile părților și întrebările ridicate de publicație. Iar coincidențele, oricât de insistente, nu țin loc de probe — doar fac povestea mai greu de trecut cu vederea. (Irinel I.).

Un șofer de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea a reușit performanța rară de a transforma portbagajul instituției într-un presupus birou privat de „traficat influență”, dacă ne luăm după datele prezentate de Parchetul Curții de Apel Pitești, citate de publicația Lumea Justiției.

Pentru 3.000 de euro, omul ar fi promis că „rezolvă” un dosar la un procuror de la Parchetul Judecătoriei Bălcești. În România, țara unde orice are „intrare”, era doar o chestiune de timp până când și șoferii să ajungă, măcar în imaginar, la rang de „eminențe cenușii ale Justiției”.

Parcarea din Sutești, noul „hol al Justiției”

Potrivit comunicatului oficial al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, la data de 09.11.2026 procurorii au pus în mișcare acțiunea penală împotriva inculpatului N.V., personal conex (șofer) în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea. Acesta este cercetat pentru infracțiunea de trafic de influență, prevăzută de art. 291 alin. 1 cod penal, raportat la art. 6 din Legea 78/2000.

Scena demnă de un film prost: în parcarea unui magazin din comuna Sutești, județul Vâlcea, același N.V. ar fi pretins și primit, la data de 22.09.2026, de la L.I.C., suma de 3.000 de euro. În schimbul acestei „atenții” consistente, șoferul ar fi promis că va interveni pe lângă procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bălcești pentru ca acesta să dispună clasarea unui dosar.

Cu alte cuvinte: în loc să ducă mapă cu dosare, șoferul ajunge – în viziunea acuzației – să livreze speranțe penale la pachet cu intervenții imaginare pe lângă procurori.

De la volan la „trafic de influență”: carieră fulminantă în umbră

Conform aceleiași surse – Parchetul Curții de Apel Pitești, citat de Lumea Justiției – față de inculpatul N.V. s-a dispus, la data de 09.11.2026, măsura reținerii pentru 24 de ore. În aceeași zi a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Argeș, cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

La dosar au contribuit lucrătorii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice al I.P.J. Argeș, care au efectuat acte de urmărire penală în baza ordonanțelor de delegare emise de procurorul de caz de la Parchetul Curții de Apel Pitești.

Morala provizorie: într-un sistem în care oricine „știe pe cineva” și „are o intrare”, nu mai contează că ești magistrat, grefier sau șofer – important este să poți convinge pe cineva că ai butoane invizibile pe care le poți apăsa.

„Trafic de influență” sau trafic de iluzii contra cost?

Comunicatul oficial, sobru și tehnic, mai precizează și următoarele:

„Facem precizarea că punerea în mişcare a acțiunii penale şi dispunerea măsurilor preventive reprezintă etape ale procesului penal reglementate de codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activități care nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”.

Tradus în limbaj de pamflet: statul român ne amintește politicos că, deocamdată, N.V. nu este decât un șofer suspectat că ar fi vândut promisiuni la preț de 3.000 de euro bucata. Verdictul real va veni în instanță, nu în parcarea magazinului din Sutești.

Justiția de parcare: când portbagajul devine „birou de soluții penale”

Cazul arată, încă o dată, cât de ușor poate fi pervertită imaginea Justiției atunci când persoane din interior – chiar și personal auxiliar sau conex – ajung să folosească numele instituției ca monedă de schimb.

Faptul că un șofer, și nu un procuror, este cel care promite „aranjarea” dosarelor ar trebui să ne dea fiori, nu doar râs amar:

• fie există credulitate extremă în rândul celor dispuși să plătească pentru promisiuni,
• fie mitul „intervenției la procuror” a devenit atât de banal încât oricine crede că îl poate juca.

Indiferent cum se va termina juridic povestea, episodul acesta rămâne o lecție usturătoare:
în România, drumul de la volan până la „trafic de influență” pare să treacă, uneori, printr-o simplă parcare de magazin și prin iluzia periculoasă că Justiția poate fi negociată la marginea trotuarului. (Irinel I.).

Când credeai că ai văzut tot spectacolul justiției române, mai apare un episod. De data aceasta, protagonistul este procurorul DIICOT Adrian-Petre Todoran, cunoscut publicului larg mai ales prin prisma dosarului în care liderul suveranist Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru înșelăciune și constituire de grup infracțional organizat.

Publicația Lumea Justiției dezvăluie că, în timp ce dosarele explodează în spațiul public, domnul Todoran își așază liniștit viitorul profesional: a depus cerere să rămână în continuare la DIICOT, în aceeași structură, doar că fără haina de șef.

Todoran, șef de secție azi, simplu procuror „de lux” mâine

Concret, procurorul DIICOT Adrian-Petre Todoran, șef al Secției de combatere a criminalității organizate din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, a formulat o cerere prin care solicită să-și continue activitatea în aceeași structură, după data de 4 ianuarie 2027, când îi expiră mandatul de șef de secție.

Cu alte cuvinte: funcția trece, scaunul rămâne. Sistemul nu-și lasă oamenii „pe drumuri”, mai ales când aceștia gestionează dosare cu impact politic și mediatic.

Cererea lui Todoran a fost pusă cumințel pe ordinea de zi a ședinței Secției pentru procurori a CSM din data de 10 noiembrie 2026. Formula birocratică sună impecabil, ca într-un manual de tehnică a limbajului steril:

„Solicitarea domnului TODORAN ADRIAN-PETRE, procuror șef al Secției de combatere a criminalității organizate din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, de continuare a activității în cadrul aceleiași structuri specializate, la încetarea mandatului funcției de conducere deținute”.

Traducere liberă: „Am fost șef, am avut dosare grele, vreau să rămân tot aici. Sistemul mă știe, eu știu sistemul. Ne înțelegem.”

„Desigur” că nu există motive de respingere. Sistemul nu-și înțeapă oamenii

Potrivit informațiilor prezentate de Lumea Justiției, nu există vreun motiv real pentru care cererea lui Adrian-Petre Todoran să fie respinsă. Asta reiese atât din practica CSM, cât și din logica de castă a sistemului: procurorii care au condus structuri sensibile și au instrumentat dosare de mare vizibilitate rar ajung să fie „pierduți” de sistem.

Arestarea preventivă a lui Călin Georgescu pentru înșelăciune și constituire de grup infracțional organizat nu pare să umbrească deloc traseul instituțional al lui Todoran. Dimpotrivă, imaginea care se conturează este a unui magistrat bine ancorat, care își prelungește liniștit cariera exact acolo unde a jucat roluri-cheie.

În timp ce opinia publică se întreabă cum se fac și se desfac dosarele de profil înalt, sistemul pare preocupat de cu totul altceva: continuitatea oamenilor-cheie pe poziții.

CSM – fabrică de continuitate și pensii speciale

Aceeași ședință a Secției pentru procurori a CSM nu se ocupă doar de viitorul liniștit al lui Todoran. Pe ordinea de zi se regăsește și o „plecare de lux” din vârful Ministerului Public.

Este vorba despre procuroarea Antonia-Eleonora Constantin, șefa Secției judiciare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ). În cazul acesteia, se discută eliberarea din funcție prin pensionare. Adică exact traseul clasic: poziție înaltă, influență mare, apoi ieșire la pensie cu toate beneficiile aferente.

CSM, întruchipat în această Secție pentru procurori, apare astfel ca o veritabilă uzină de omologat două categorii de destine:

• cei care rămân „pe poziții” în structuri sensibile;
• și cei care ies din scenă cu pensii grele, după cariere în vârful piramidei.

Justiția – între arestări spectaculoase și cariere betonate

În timp ce liderul suveranist Călin Georgescu se confruntă cu acuzații grave și cu un dosar instrumentat de DIICOT sub coordonarea procurorului Todoran, sistemul de justiție își vede de rutina lui: mandate care se încheie, cereri de continuitate, pensionări cu onoruri.

Pamfletar vorbind, imaginea este aceea a unui teatru în care, pe scenă, publicul vede arestări, cătușe, conferințe de presă, declarații dure și acuzații de grup infracțional organizat; în culise, se discută calm cine rămâne în birou, cine iese la pensie și cine primește încă un mandat sau măcar un loc cald.

Sursa informațiilor despre cererea lui Adrian-Petre Todoran și despre agenda CSM este publicația Lumea Justiției, care continuă să scoată la lumină nu doar dosare, ci și traseele de carieră ale celor care le instrumentează.

Final de scenă: inculpați schimbători, instituții de neclintit

Personajele se schimbă: azi Călin Georgescu, mâine alt nume „sonor”. Dosarele vin și pleacă. Dar structurile, funcțiile și traseele procurorilor „de sistem” par a fi bătute în piatră.

Adrian-Petre Todoran nu cere mult: doar să rămână acolo unde a fost, într-o structură de forță, în timp ce alți colegi se retrag la pensii de lux. Iar CSM, de cele mai multe ori, nu este arbitrul sever al sistemului, ci mecanismul prin care se confirmă ceea ce era deja decis în culise: continuitatea oamenilor „potriviți” în locurile „potrivite”. (Irinel I.).