De la WhatsApp-ul cu buletine și dosare penale, la amprentări pe normă, sigilii false pe gaze și răfuieli amoroase cu girofarul în șanț: manualul practic de abuz marca I.P.J. Prahova & Poliția Băicoi.

STATUL PARALEL PE WHATSAPP: ACOLO UNDE SE FACE „JUSTIȚIE” ÎN PRAHOVA

În I.P.J. Prahova, legea nu mai încape în Monitorul Oficial, în ordine scrise, în registre. Nu. În 2026, legea încape în… WhatsApp. Grupuri „de serviciu” unde se aruncă la grămadă poze cu oameni, buletine, acte de muncă, documente, dosare, tot ce prinde telefonul polițistului. Protecția datelor personale? Respect față de persoanele implicate în dosare? Confidențialitate? Astea sunt pentru alte țări, nu pentru mica republică WhatsApp a lui Predator Preda Ginel.

Pe 18.10.2026, marele strateg al Prahovei, comisarul-șef Ginel Preda, stă el așa, drept, și judecă strâmb. Din laboratorul lui mental, îmbibat de aroganță și dispreț față de lege, îi „fățâie mintea” o idee epocală: „Până pe 27.10.2026 amprentați toate persoanele din dosarele penale.” Toate. Fără listă, fără filtrare, fără logică. Dacă ai respirat vreodată în raza unui dosar penal, ești bun de băgat gheruțele în tuș.

Ordinul nu vine prin adresă oficială, cu antet, număr de înregistrare și semnătură. Vine pe WhatsApp, ca meme-urile. Așa se face poliție în Prahova: cu dispoziții penale livrate ca pozele cu pisici.

„AMPRENTAȚI TOT CE MIȘCĂ”: CÂND NORMA ÎNLOCUIEȘTE CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ

Predatorul Preda nu se încurcă în subtilități: pentru el nu există diferență între suspect, inculpat, martor, persoană vătămată sau simplu om pomenit într-o declarație. Toată lumea intră în malaxor. Dosarul penal nu mai este instrument de aflare a adevărului, ci listă de potențiali cobai pentru amprentare în masă.

Fizic și uman, este imposibil să amprentezi, în câteva zile, toate persoanele care apar în toate dosarele penale din subordine. Orice om sănătos la cap știe asta. Orice șef minim competent știe că trebuie analizate cazurile, calitățile procesuale, riscurile, relevanța. Nu și Predatorul Preda. El dă termen: 27.10.2026. Cine nu se conformează, intră la „de ce nu ai, de ce așa puține, ăla cum poate și voi nu”.

Legea spune că, în anumite condiții, poți amprenta și fără acordul persoanei. Dar legea nu spune niciunde: „Dați, fraților, drumul la amprentări în rafală, la grămadă, că avem nevoie de statistici de prezentat la șefi.” Codul de procedură penală devine hârtie igienică instituțională în fața unei dispoziții cretine trimise pe WhatsApp.

CAMPIONATUL JUDEȚEAN DE ÎNMUIAT GHERUȚELE ÎN TUȘ

După ce explodează „ordinul” pe grup, începe carnavalul. Nu unul juridic, desigur. Unul de tip vestiar de liga a patra:
„Tu de ce nu ai?”,
„De ce ai așa puține?”,
„Ăla cum poate și voi nu?”,
„Ce, voi sunteți mai fraieri?”

Amprentarea devine brusc disciplină olimpică. Nu contează pe cine aduci, de ce îl aduci, ce efect are, ce drepturi îi calci în picioare. Contează să bifezi. Să aduni „scalpuri de amprentă”. Să ridici scorul. Să dai bine în fața Predatorului.

În loc să patruleze, în loc să prevină infracțiuni, în loc să lucreze profesionist, polițiștii sunt trimiși la vânătoare de oameni normali, cu fișe curate, dar „vinovați” că apar pe undeva într-un dosar. Și totul sub umbrela idioată a unei dispoziții generale, ilegale și imposibil de aplicat, născută în creierul unuia care confundă poliția cu un joc video.

INDUSTRIA DE HÂRTII INUTILE: CÂND REFUZUL DE A FI UMILIT DEVINE „ACT OFICIAL”

Dar cum să fie completă prostia, dacă nu cu un strat gros de hârțogăraie? Că doar suntem la stat.

Dacă omul nu vrea să fie tratat ca infractor doar pentru că a avut ghinionul să apară într-un dosar? Dacă nu e acasă, e plecat din localitate, e în altă țară? IPJ Prahova are soluția „genială”: polițistul trebuie să mai piardă timp ca să facă proces-verbal pe coală A4, în care să consemneze solemn că „persoana X refuză”. Încă un teanc de hârtii, încă o dovadă de aberație administrativă.

Imaginați-vă sute, mii de procese-verbale de „refuz”. Nu pentru infractori periculoși. Nu pentru cazuri grave. Ci pentru oameni normali care nu acceptă să fie batjocoriți de o dispoziție născută pe WhatsApp. În timp ce infracțiunile reale își văd liniștite de treabă, aparatul polițienesc stă cocoșat peste imprimantă și pix.

Dimensiunea prostiei la IPJ Prahova nu se mai măsoară în dosare rezolvate, ci în tone de coli A4 consumate degeaba.

PREDATORUL VĂZUT DIN INTERIOR: SUBALTERNII ȘTIU CĂ E ILEGAL, DAR TAC LA ORDIN

În printurile de pe grupurile de WhatsApp, obținute în exclusivitate, se vede clar cum îl percep subalternii pe comisarul-șef: „Predatorul Preda Ginel”. Nu șef respectat. Nu profesionist. Nu reper. Ci Predatorul. O combinație sinistră de frică și batjocură.

Ironiile curg, miștourile la fel, limbajul spune tot: oamenii știu că ordinele sunt aberante, că nu au acoperire legală, că se joacă de-a Dumnezeu cu libertatea și demnitatea oamenilor. Dar între a râde amar pe WhatsApp și a refuza să execuți abuzuri e o prăpastie. Iar sistemul e construit în așa fel încât cine refuză abuzul ajunge victima lui.

Așa supraviețuiește Predatorul: hrănit de frica, lașitatea și obediența celor care știu că greșesc, dar apasă butonul „execut ordinul”.

MOCA NU-I DE LA CAFEA: MOCANU HORIA, LAUTARUL HĂRȚUIRII DE BAICOI

Intră în scenă adjunctul Poliției Băicoi, Mocanu Horia. Dacă Predatorul scrie prostii pe WhatsApp la nivel de județ, Mocanu le pune în scenă, local, în variantă folclorică.

În loc să folosească dispoziția – deja discutabilă legal – pentru a chema cu adevărat persoane periculoase sau cu profil de risc ridicat, Mocanu își întreabă propriul creier: „Pe cine aș putea să hărțuiesc cel mai bine sub acoperirea acestui ordin?” Răspunsul vine instant: pe viitoarea soție, Doamna A, femeia despre care ați putut citi în articolul „I.P.J. Prahova & «Structuri SRL»: de la girofar în șanț la amprentare abuzivă și sigiliu fals pe gaze”.

În loc să fie chemați interlopii, recidiviștii, agresorii periculoși, sunt convocate victimele incomode ale abuzurilor. În loc să fie protejate, sunt puse iar la zid, chipurile „în baza dispoziției IPJ”. Mocanu a înțeles perfect „schema”:

– Vrei să-ți reglezi conturile personale?
– Nu te mai complici cu amenințări directe, că miroase a dosar penal.
– Invoci dispoziția lui Predator Preda și o transformi în bâtă de bătut nervii celui/celei care te deranjează.

Dacă cineva îl ia la întrebări: „De ce tocmai ea?”, Mocanu ridică nevinovat din umeri: „Eu doar am respectat dispoziția IPJ.” Și uite-așa, o poruncă generală, ilegală și tembelă devine paravan perfect pentru șantaj emoțional, intimidare și hărțuire pe persoană fizică.

DE LA GIROFAR ÎN ȘANȚ LA SIGILII FALSE PE GAZE: MANUALUL PRACTIC DE ABUZ (aici)

Cazul Doamnei A nu pornește de la zero. În articolul „I.P.J. Prahova & «Structuri SRL»: de la girofar în șanț la amprentare abuzivă și sigiliu fals pe gaze” ați văzut deja cum „lucrează” combinația Prahova–Băicoi:
– girofar de poliție băgat în șanț pentru că așa vrea mușchiul unora,
– amprentări și fotografieri abuzive,
– intervenții la gaze naturale cu sigilii false, folosite ca instrument de presiune și răzbunare.

Acum, peste acest tablou se adaugă noua „capodoperă” a Predatorului: dispoziția generală pe WhatsApp de amprentare în masă. Iar Mocanu o folosește ca să lovească exact unde îl doare mai mult: în viitoarea soție, în femeia care a îndrăznit să nu accepte umilința, în persoana care a devenit, prin simpla rezistență, dușman al sistemului.

Sigiliii false pe gaze, girofar în șanț, amprentare abuzivă, hărțuire emoțională sub acoperirea ordinelor, WhatsApp ca instrument de „comandă operativă”: toate piesele se potrivesc. Nu sunt incidente izolate. Sunt capitole din același manual de abuz.

DGA, DGIPI ȘI „ORBUL GĂINILOR”: CÂND CEI CARE TREBUIE SĂ VADĂ PREFERĂ SĂ SE FACĂ NEVĂZĂTORI

Într-o lume normală, DGA și DGIPI ar zbura peste astfel de cazuri ca uliii. Ar cere toate capturile de ecran, ar audia polițiștii, ar verifica dosarele, ar lua la bani mărunți amprentările făcute „la normă”, ar demasca sigiliile false, ar pune lupa pe fiecare „dispoziție” transmisă pe WhatsApp.

În realitatea românească, DGA și DGIPI par mai degrabă să aibă abonament la „orbul găinilor”. Văd, dar nu vor să vadă. Aud, dar nu pricep. Primesc plângeri, dar le îngroapă în sertare. Preda Ginel rămâne Predator. Mocanu Horia rămâne lautarul hărțuirii de Băicoi. Doamna A și toți ceilalți în situații similare rămân victime „colaterale”.

Iar dacă nebunia continuă fără reacție, următoarele episoade nu sunt o întrebare de „dacă”, ci doar de „când” și „pe cine”.

 CONCLUZIE: IPJ PRAHOVA, DIN INSTRUMENT AL LEGII ÎN JUCĂRIE A MINȚII BOLNAVE A CÂTORVA ȘEFI

Ziarul nostru de investigații vă prezintă în exclusivitate printuri de pe grupurile de WhatsApp ale polițiștilor din IPJ Prahova. Din ele reiese limpede că:

• ordine se dau pe WhatsApp, ca glumele proaste;
• amprentările sunt făcute nu după lege, ci după normă și chef;
• cine îndrăznește să fie incomod riscă să se trezească la poză și tuș „în baza dispoziției”;
• sigiliile false pe gaze devin instrument de presiune, nu de securitate;
• girofarul ajunge în șanț, dar nimeni nu răspunde;
• șefii cu minte stricată își folosesc funcția ca pe o bâtă personală, nu ca pe o responsabilitate publică.

Întrebarea nu mai e „s-a întâmplat?”. E clar că s-a întâmplat. Întrebarea este: cât mai tolerăm ca poliția unui județ întreg să fie condusă prin WhatsApp, cu dispoziții ilegale, pentru răfuieli personale, în aplauzele mute ale celor care ar trebui să controleze și să sancționeze?

Până când Predatorul Preda Ginel, Mocanu Horia și toți cei care joacă în acest spectacol de abuz vor trebui să răspundă, noi vom continua să punem pe masă ceea ce ei cred că rămâne ascuns în grupuri „închise”:
ordinul aberant, conversațiile dintre „prostimea de polițiști”, presiunile, hârtiile inutile, sigiliile false, girofarul în șanț, amprentările pe normă și toate celelalte simptome ale unei minți bolnave puse la conducerea unei instituții de forță.

Acesta este pamfletul. Restul – dosare penale, anchete reale, demiteri – ar trebui să fie treaba celor care, deocamdată, se prefac că nu văd. Vom reveni. (Cristina T.).

TÂRGȘOR SE FACE MARE, DAR STATUL DE FUNCȚII RĂMÂNE MIC. ȘI LAȘ.
Liderul sindical Adrian Grigoroiu strigă „alarmă!”, Ministerul Justiției dă „seen”

Beton, gratii și faianță nouă. Oamenii? Las’ că „se descurcă”…

Penitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou se umflă în pene cu o secție nouă de deținere: încă 240 de locuri de cazare pentru persoane private de libertate, cu termen de finalizare până la sfârșit de decembrie.
Infrastructură – jos pălăria.
Resursă umană – jos capul.

În timp ce clădirile cresc, statul de funcții a rămas mic, prăfuit și complet desprins de realitate. Fix pe acest absurd apasă liderul sindical Adrian Grigoroiu, omul care are curajul să spună răspicat, prin intermediul Incisiv de Prahova, ceea ce factorii de decizie din Ministerul Justiției și Administrația Națională a Penitenciarelor preferă să ignore:

„Nu poți pune încă 240 de persoane după gratii și să te prefaci că personalul se multiplică prin magie!”

800 de deținute, aceeași oameni la poartă. Excelență în jonglat cu imposibilul

Odată cu noua secție pusă în funcțiune, Târgșor sare de 800 de persoane private de libertate în custodie. Sună impresionant pentru rapoartele de la centru, pentru conferințe de presă și comunicate lucioase.
Numai că, în spatele cifrelor, oamenii care trebuie să facă munca reală sunt aceiași – sau chiar mai puțini.

Actualul stat de funcții:

• nu mai reflectă volumul real de activitate;
• nu ține cont de complexitatea atribuțiilor;
• ignoră complet necesarul real de personal al unității.

Pe românește: se cere mai mult, cu aceiași oameni (ba uneori și cu mai puțini), pe aceleași salarii și cu aceleași riscuri zilnice. Dar pe hârtie, la București, totul „iese la număr”.

Adrian Grigoriu cere implicarea directă a ministrului Justiției, Radu Marinescu, și actualizarea urgentă a statelor de funcții, în special acolo unde se extinde capacitatea de cazare. Nu mâine, nu „la prima rectificare bugetară”, nu „vom analiza oportunitatea”. Acum.

Noaptea, în penitenciar, nu lucrează „proiecte pe hârtie”. Lucrează oameni

În spatele modernizărilor, cine trage? Nu „sistemul”, nu „structurile centrale”, ci oameni concreți, cu nume, familii și sănătate la bătaie:

• angajați care gestionează proiecte de modernizare,
• fac documentații stufoase,
• acoperă lipsa de personal,
• se luptă cu resurse financiare insuficiente,
• și primesc sprijin „de specialitate” cu pipeta de la centru.

După program? După program nu se oprește nici sistemul, nici incidentele. Doar respectul față de personal pare că intră în tura de noapte și rămâne blocat acolo.

Mesajul lui Adrian Grigoriu e tăios și simplu:

„Nu putem cere modernizare, dezvoltare și rezultate fără să oferim oamenilor resursele necesare!”

„Grupă de intervenție? La un penitenciar de femei? Ce poate să se întâmple?”

A doua mare bombă ignorată cu grație de „centru” este lipsa unei grupe specializate de intervenție la Penitenciarul Târgșor.

Realitatea din teren, descrisă de liderul sindical, arată așa:

• numeroase evenimente negative;
• conflicte între persoane private de libertate;
• agresiuni;
• distrugeri de bunuri;
• acte de autoagresiune.

Și acum, detaliul „de manual de siguranță” pe care pare că nimeni nu vrea să-l citească:

• aproximativ 90% dintre incidente ar avea loc pe secția de maximă siguranță,
• Târgșorul este singurul care poate custodia acest regim,
• aproximativ 150 de persoane se află sub tratament pentru afecțiuni psihice.

Asta nu e rutină, nu e „management curent”. Asta înseamnă risc major. Și totuși, fără grupă de intervenție, personalul este lăsat să rezolve situații critice cu… improvizații.

Grigoriu o spune explicit: e nevoie de polițiști de penitenciare special pregătiți, antrenați, structurați în grupă de intervenție, care să poată acționa:

• rapid,
• profesionist,
• adaptat nivelului de risc.

„Scopul unei grupe de intervenție nu este folosirea forței, ci prevenirea escaladării conflictelor, descurajarea comportamentelor violente și restabilirea rapidă a ordinii atunci când situația o impune.”

Asta înseamnă profesionalism, nu „militarizare”. E diferența dintre haos controlat pe genunchi și ordine menținută cu cap.

Penitenciar de femei ≠ penitenciar „mai cuminte”

Una dintre cele mai toxice minciuni tacite din mintea decidenților pare să fie: „E de femei, deci e mai liniște”.
Realitatea descrisă de liderul sindical e alta:

• au existat cazuri de ultraj,
• agente de poliție penitenciară agresate fizic,
• incidente în care „penitenciar de femei” nu a însemnat nici pe departe „penitenciar de catifea”.

Mesajul lui Adrian Grigoriu taie scurt orice prejudecată:

„Siguranța nu trebuie să aibă criterii de gen!”

Riscul e risc, fie că poartă uniformă, fie că poartă trening, fie că poartă fustă.

Apel direct la ANP: nu mai construiți pe hârtie și nu mai conduceți din birou

Prin Incisiv de Prahova, liderul sindical Adrian Grigoroiu, vorbește direct celor de la ANP și Ministerul Justiției: nu mai merge cu „vom analiza”.

Cere clar:

• înființarea cu prioritate a unei grupe de intervenție la Penitenciarul Târgșor;
• actualizarea reală a statului de funcții, raportat la capacitatea și riscurile unității.

Nu e o ambiție personală, nu e un moft sindical. E o chestiune de viață profesională și integritate fizică pentru personal, dar și de siguranță pentru persoanele private de libertate.

„Nu cerem o grupă de intervenție pentru a pedepsi, ci pentru a preveni. Cerem profesionalism, siguranță și capacitatea de a interveni înainte ca un incident să se transforme într-un eveniment grav.”

Modernizare cu beton sau cu oameni?

Cazul Târgșor pune o întrebare pe care politicienii o ocolesc cu grijă:

Cum poți deschide noi spații de deținere „moderne”, în condiții de siguranță, dacă structurile de personal rămân blocate în trecut?

Poți avea:

• pereți noi, camere noi, sisteme noi,
  dar dacă:
• ai același număr de oameni,
• aceleași echipaje subdimensionate,
• aceeași lipsă de grupă de intervenție,

ai modernizat doar fațada, nu și sistemul.

Redacția Incisiv de Prahova dă spațiu acestor probleme – și bine face. Dar semnalul real, greu, vine de la omul din interior: Adrian Grigoroiu, nu vorbește „din auzite”, nu debitează fraze de conferință; el descrie ceea ce trăiesc colegii lui în fiecare tură.

Cine are curaj să spună lucrurilor pe nume?

În timp ce mulți tac și se adaptează „din mers”, liderul sindical Adrian Grigoroiu:

• iese public cu date și argumente;
• își asumă poziția critică față de Minister și ANP;
• cere măsuri concrete, nu vorbe goale;
• apără atât siguranța personalului, cât și pe cea a persoanelor private de libertate.

Asta înseamnă leadership sindical real:
nu semnături formale, nu vizite de complezență, ci presiune publică pe decidenți, cu nume, cifre și probleme clare.

Concluzie: infrastructură sunt zidurile. Siguranța sunt oamenii

Oricât s-ar lăuda prezentările oficiale cu extinderea Penitenciarului de Femei Târgșor, o realitate rămâne bătută în cuie:

Nu poți construi penitenciare moderne cu state de funcții învechite, personal insuficient și fără structuri de intervenție adaptate riscurilor din teren.

• Infrastructura înseamnă clădiri.
• Siguranța înseamnă oameni.

Iar astăzi, la Târgșor, vocea care spune asta clar, răspicat și documentat este a liderului sindical Adrian Grigoroiu.

Dacă Ministerul Justiției și Administrația Națională a Penitenciarelor aleg să ignore acest semnal, nu vor mai putea spune mâine că „nu au știut”.
Au știut. Li s-a spus. Public, argumentat și la obiect.

De aici încolo, mingea nu mai e la Târgșor. E pe masa lor. Iar fiecare incident grav care putea fi prevenit va purta și semnătura celor care au ales să nu acționeze. (Cristina T.).

Imaginați-vă următoarea scenă:
Intră cineva într-un birou de stat și întreabă:
– Bună ziua, cine e secretar general adjunct la MAI?
– Temporar, aceeași din 2017.
– Și când se termină temporarul ăsta?
– Când se termină și România, probabil.

De nouă ani, la vârful Ministerului Afacerilor Interne se joacă aceeași piesă absurdă: aceeași persoană, aceeași funcție, aceleași decizii „temporare” semnate din șase în șase luni de câte un prim-ministru aflat, la rândul lui, tot „temporar” pe funcție, politic vorbind.

Doar că, surpriză: cineva a întrebat „De ce?” – și Tribunalul București a obligat Guvernul să răspundă. Nu în conferință de presă, nu cu balet politic, ci PE HÂRTIE, cu explicații. Șoc și groază în lumea deciziilor care se credeau de neexplicat.

Interimatul etern: noul sport național

Codul administrativ zice clar:
– poți pune pe cineva „temporar” pe funcția vacantă,
– în mod excepțional,
– maximum 6 luni pe an,
– cu o singură prelungire, tot „excepțională”.

Ce face Guvernul?
Ia „excepționalul” și-l transformă în normă. De la 23 mai 2017 încoace, aceeași persoană – chestorul-șef Ioana Dorobanțu – ține sus, „temporar”, ba funcția de secretar general adjunct, ba de secretar general, apoi iar adjunct, ca într-un joc de yo-yo birocratic.

Șirul deciziilor prim-miniștrilor arată așa: nr. 425/2017, 287/2020, 60/2021, 384/2021, 60/2022, 409/2022, 581/2022, 307/2023, 15/2024, 238/2024, 24/2025, 363/2025, 11/2026, 249/2026…
Pare lista de episoade dintr-un serial Netflix: „Interimat fără sfârșit – sezonul IX”.

La orice firmă normală, dacă directorul adjunct e „provizoriu” de 9 ani, cineva întreabă dacă nu cumva „provizoriul” e, de fapt, permanenta politică de forțare a legii. La stat, în schimb, ți se spune calm:
– Totul e legal, dom’le. E doar… prelungire temporară repetată. De 16 ori.

Cum a ajuns Guvernul în boxa „explică-te!”

Sindicatul „Diamantul” a făcut ce nu prea se face în România: a pus întrebări exacte, în scris, pe Legea 544/2001.
Două întrebări, mai precis:

1. De ce e funcția de secretar general adjunct al MAI ocupată continuu din 2017, prin împuterniciri temporare reînnoite la 6 luni?
2. De ce a „permanentizat” prim-ministrul această situație printr-o nouă decizie, deși chiar Codul administrativ, invocat în act, vorbește despre EXERCITARE TEMPORARĂ și limite clare?

Guvernul, în loc să răspundă, a tras clasicul număr:
– A tăcut.

Nici în 10 zile, nici în 30. Zero.
Așa că sindicatul a făcut ce scrie la lege: plângere la Tribunalul București.

Apărarea Guvernului: „Nu suntem noi, nu existăm, nu vă interesează”

Ajunși în instanță, oamenii Guvernului nu au explicat interimatul, au explicat de ce n-ar trebui să poți nici măcar întreba:

1. „Guvernul nu poate fi dat în judecată”
   Argument: e un „organ colegial, fără personalitate juridică”.
   Traducere: suntem prea difuzi ca să răspundem.
   E ca și cum Consiliul de Administrație al unei firme ar zice: „Noi suntem doar o ședință, nu ne poți trage la răspundere. Întreabă scaunele.”
2. „Acțiunea este inadmisibilă, nu aveți interes legitim”
   Traducere:
   – Ce treabă aveți voi cu cum conducem noi ministerele?
   – Întrebarea voastră nu e „licită”.
   – Voi nu întrebați ca să aflați, întrebați ca să ne încurcați.
3. „Nu noi, ei!” – joaca de-a pasatul petiției
   Guvernul zice: am trimis petiția la MAI, deci nu e problema noastră.
   Cutezanță maximă:
   – Prim-ministrul semnează decizia.
   – Secretarul general al Guvernului contrasemnează.
   – Când sunt întrebați „De ce semnați la 6 luni aceeași ‘temporar’?”, răspund practic: „Întrebați la ei, nu la noi”.

Tribunalul s-a uitat la aceste argumente și, fără să explice în pamfletistică, ci în limbaj juridic, a spus, pe rând: NU, NU și IAR NU.

Ce a spus, de fapt, Tribunalul (tradus pe românește dur)

1. „Dacă primești scrisoarea, exiști ca pârât.”
   Guvernul a primit cererea. A fost sesizat oficial. Deci stă în proces.
   Nu poți să faci pe mortul juridic după ce semnezi decizii în Monitorul Oficial.
2. „Plângerea e clară, temeiul e clar, excepția inadmisibilității e aruncată la nimereală.”
   Instanța a spus explicit că excepția a fost invocată „nejustificat”.
   Adică nu doar greșit, ci abuziv.
3. „Ce ați întrebat voi sunt informații de interes public. PUNCT.”
   Cum se ocupă o funcție publică vacantă la vârful MAI, prin câte decizii temporare, cu ce temei: asta interesează publicul. Nu trebuie să justifici de ce vrei să știi cum e condus statul.
4. „Nu puteți pasa petiția în jos ca să scăpați.”
   Actele sunt emise de „conducătorul Guvernului”.
   Dacă premierul semnează din 2017 decizii temporare în cascadă, Guvernul nu poate spune „Întrebați MAI-ul”.
   Cine semnează decizia trebuie să știe și de ce a semnat-o.
5. „Exact astfel de întrebări sunt necesare ca să aflăm dacă există o practică nelegală a împuternicirilor succesive.”
   Adică instanța spune negru pe alb:
   – întrebarea e legitimă,
   – există suspiciunea rezonabilă că se practică o fentare a regulilor prin prelungiri succesive de „temporar”,
   – și fix de-asta trebuie să se dea explicații.

Rezultatul: Tribunalul obligă Guvernul, Prim-ministrul și Secretariatul General al Guvernului să răspundă în scris la întrebările sindicatului.

Ce am câștigat: luxul de a-i obliga să explice ne-explicabilul

Instanța nu a zis încă: „ce ați făcut e ilegal”.
Nu era proces de anulare a deciziilor. Acolo, alte dosare își văd de drum la Curțile de Apel Iași și Galați.

Dar Tribunalul a făcut un lucru pe care birocrația românească îl urăște:
i-a pus pe semnatari să explice, în scris, ce au făcut.

Nu mai merge cu:
– „Așa s-a apreciat.”
– „S-a considerat că.”
– „Având în vedere necesitatea bunei funcționări…”

Acum trebuie să răspundă, nominal, negru pe alb:
– De ce e funcția ocupată „temporar” de aceeași persoană din 2017?
– Care sunt motivele de fapt și de drept pentru nouă ani de „excepțional”?

Dacă au motive, să le vedem.
Dacă nu au, rămâne să explice românului cum înțeleg ei cuvântul „temporar”:
un fel de „până ne prindem că ne-ați întrebat”.

Ce urmează dacă nu respectă hotărârea

Legea contenciosului administrativ are un moment de tandrețe rar: se gândește la sancțiuni.

Dacă Guvernul nu execută hotărârea, instanța de executare poate:

• amenda instituția cu 20% din salariul minim brut pe economie, pentru fiecare zi de întârziere,
• acorda penalități celui care a câștigat procesul.

Adică, pentru fiecare zi în care Guvernul se face că plouă, crește nota de plată.
Și, ironic, nota de plată tot din buzunarul contribuabilului vine, dar măcar rămâne scris undeva că „temporarul” la vârf costă.

„Temporar” – cuvântul magic al României oficiale

În toată povestea asta, cuvântul cheie e „temporar”.
Un cuvânt care, în România, a fost mereu sinonim cu „până ne obișnuim cu abuzul”.

– Taxe temporare? Devin permanente.
– Măsuri excepționale? Devin politică de stat.
– Interimate? Devin cariere.

Iar acum, avem și varianta de lux:
– Funcție de vârf în MAI, „exercitată temporar” non-stop, din 2017, legalizată prin 16 decizii succesive ale prim-miniștrilor care se schimbă, dar semnătura pe aceeași persoană rămâne.

Tribunalul București a spart puțin decorul:

Pentru nouă ani de decizii „temporare”, instanța a cerut un singur lucru:
o explicație scrisă de la cei care le-au semnat.

Iar asta, în România reală, e deja un act de insubordonare cosmică față de reflexul de a nu explica nimic.

Epilog: România – țara unde temporarul e etern, până te dă cineva în judecată

Miza nu e doar un nume și o funcție.
Miza e următoarea:
– Poate fi condus vârful unui minister-cheie, timp de 9 ani, printr-o șmecherie „temporară”?
– Sau recunoaștem, în sfârșit, că „temporar” a fost doar masca birocratică pentru o numire „cum vrem noi, cât vrem noi”?

Tribunalul a ridicat mingea la fileu.
Guvernul e acum obligat să scrie, să semneze și să trimită adevărul lor oficial.

Noi vom citi cu atenție. Și vom traduce pe românește.
Pentru că, de data asta, România are șansa rară să vadă cum arată, la modul cel mai serios, justificarea scrisă a unui „temporar pe viață”. (Cerasela N.).