Delegare până la instalarea câștigătorului — care, potrivit surselor citate, ar fi tot ea

Curtea de Apel București își schimbă conducerea, dar nu pare să-și schimbe personajul principal. Judecătoarea Georgeana Viorel, în prezent vicepreședintă delegată a instanței, urmează să preia funcția de președintă începând cu 15 noiembrie 2026.

Potrivit informațiilor publicate de Lumea Justiției, Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a decis, joi, 12 noiembrie, delegarea acesteia la conducerea Curții de Apel București până la 8 ianuarie 2027. Tot de la 15 noiembrie încetează și delegarea sa în funcția de vicepreședintă. O ștafetă administrativă predată, așadar, fără schimbarea alergătoarei.

Concursul încă tace, sursele au vorbit

Mandatul prin delegare ar urma să acopere intervalul până la instalarea judecătorului care va câștiga concursul pentru funcțiile de conducere organizat în perioada iulie–noiembrie 2026. Numai că, potrivit surselor citate de Lumea Justiției, câștigătoarea ar fi chiar Georgeana Viorel.

CSM nu a făcut încă publice numele câștigătorilor, notează publicația — ceea ce lasă loc unei mici comedii de suspans instituțional: rezultatul ar fi cunoscut pe surse, dar nu și oficial. Până la anunțul formal, însă, informația despre câștigarea concursului rămâne una atribuită surselor publicației.

O schimbare firească, cu continuitate în rolul principal

Schimbarea de la vârful Curții de Apel București vine după promovarea actualei președinte, Liana Arsenie, la Înalta Curte de Casație și Justiție. În locul rămas liber, Georgeana Viorel va asigura conducerea prin delegare, iar apoi — dacă informația privind concursul se confirmă — ar putea continua în aceeași funcție, de data aceasta în urma procedurii de selecție. (Irinel I.).

În dosarul deschis împotriva activistului Alexandru Constandachi, două episoade îl readuc în prim-plan pe șeful Secției 4. Lumea Justiției le prezintă drept „coincidențe”; noi le putem privi ca pe un mic teatru al întâlnirilor instituționale — fără să confundăm întrebările incomode cu dovezi de vinovăție.

Dosarul penal instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești îl vizează pe activistul civic Alexandru „Justițiarul de Berceni” Constandachi. Acesta este cercetat sub acuzația că ar fi agresat și sechestrat un bărbat pe care îl bănuia de pedofilie, după ce l-ar fi prins și expus într-un episod online. Acuzația nu echivalează cu o vinovăție stabilită de instanță.

Publicația Lumea Justiției semnalează că ordonanța de reținere nu ar fi fost semnată de procuroarea de caz, Iulia-Raluca Neagoe, ci de agentul principal Ilie-Alexandru Păun, de la Secția 4 Poliție Ploiești. O alegere care, în lectura publicației, capătă un plus de savoare fiindcă activistul criticase anterior comportamentul unor polițiști din aceeași secție.

Episodul 234: filmarea din fața ușii, nu din spatele ei

Acum apare și „coincidența numărul doi”, tot potrivit Lumea Justiției. Într-un episod anterior, numerotat 234, Constandachi ar fi fost apostrofat chiar de șeful Secției 4, comisarul Constantin Barbu, pentru că se filma în fața unității.

Nu înăuntru, nu într-un birou cu acces restricționat — ci afară, în fața clădirii. Publicația subliniază că nu era vorba despre o zonă administrativă în care filmarea să fie interzisă, în sensul HG nr. 585/2002.

Așa se închide cercul: o critică adresată unor polițiști, o filmare în fața secției și, mai târziu, un document de reținere semnat de un lucrător al aceleiași unități. Într-un asemenea scenariu, coincidențele aproape că își cer singure un loc la masa anchetei — măcar ca subiect de întrebare.

„Nu acuzăm, doar remarcăm” — formula care ridică sprâncene

Desigur, simpla succesiune a acestor episoade nu dovedește că cineva ar fi intervenit necorespunzător și nici nu stabilește vreo legătură între ele. Dar, când aceleași nume și aceeași secție reapar în poveste, formula „nu acuzăm pe nimeni, doar remarcăm” sună mai puțin ca o concluzie și mai mult ca o invitație la verificări serioase.

Până la clarificarea faptelor de către autoritățile competente, rămân acuzațiile din dosar, explicațiile părților și întrebările ridicate de publicație. Iar coincidențele, oricât de insistente, nu țin loc de probe — doar fac povestea mai greu de trecut cu vederea. (Irinel I.).

Un șofer de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea a reușit performanța rară de a transforma portbagajul instituției într-un presupus birou privat de „traficat influență”, dacă ne luăm după datele prezentate de Parchetul Curții de Apel Pitești, citate de publicația Lumea Justiției.

Pentru 3.000 de euro, omul ar fi promis că „rezolvă” un dosar la un procuror de la Parchetul Judecătoriei Bălcești. În România, țara unde orice are „intrare”, era doar o chestiune de timp până când și șoferii să ajungă, măcar în imaginar, la rang de „eminențe cenușii ale Justiției”.

Parcarea din Sutești, noul „hol al Justiției”

Potrivit comunicatului oficial al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, la data de 09.11.2026 procurorii au pus în mișcare acțiunea penală împotriva inculpatului N.V., personal conex (șofer) în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea. Acesta este cercetat pentru infracțiunea de trafic de influență, prevăzută de art. 291 alin. 1 cod penal, raportat la art. 6 din Legea 78/2000.

Scena demnă de un film prost: în parcarea unui magazin din comuna Sutești, județul Vâlcea, același N.V. ar fi pretins și primit, la data de 22.09.2026, de la L.I.C., suma de 3.000 de euro. În schimbul acestei „atenții” consistente, șoferul ar fi promis că va interveni pe lângă procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bălcești pentru ca acesta să dispună clasarea unui dosar.

Cu alte cuvinte: în loc să ducă mapă cu dosare, șoferul ajunge – în viziunea acuzației – să livreze speranțe penale la pachet cu intervenții imaginare pe lângă procurori.

De la volan la „trafic de influență”: carieră fulminantă în umbră

Conform aceleiași surse – Parchetul Curții de Apel Pitești, citat de Lumea Justiției – față de inculpatul N.V. s-a dispus, la data de 09.11.2026, măsura reținerii pentru 24 de ore. În aceeași zi a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Argeș, cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

La dosar au contribuit lucrătorii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice al I.P.J. Argeș, care au efectuat acte de urmărire penală în baza ordonanțelor de delegare emise de procurorul de caz de la Parchetul Curții de Apel Pitești.

Morala provizorie: într-un sistem în care oricine „știe pe cineva” și „are o intrare”, nu mai contează că ești magistrat, grefier sau șofer – important este să poți convinge pe cineva că ai butoane invizibile pe care le poți apăsa.

„Trafic de influență” sau trafic de iluzii contra cost?

Comunicatul oficial, sobru și tehnic, mai precizează și următoarele:

„Facem precizarea că punerea în mişcare a acțiunii penale şi dispunerea măsurilor preventive reprezintă etape ale procesului penal reglementate de codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activități care nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”.

Tradus în limbaj de pamflet: statul român ne amintește politicos că, deocamdată, N.V. nu este decât un șofer suspectat că ar fi vândut promisiuni la preț de 3.000 de euro bucata. Verdictul real va veni în instanță, nu în parcarea magazinului din Sutești.

Justiția de parcare: când portbagajul devine „birou de soluții penale”

Cazul arată, încă o dată, cât de ușor poate fi pervertită imaginea Justiției atunci când persoane din interior – chiar și personal auxiliar sau conex – ajung să folosească numele instituției ca monedă de schimb.

Faptul că un șofer, și nu un procuror, este cel care promite „aranjarea” dosarelor ar trebui să ne dea fiori, nu doar râs amar:

• fie există credulitate extremă în rândul celor dispuși să plătească pentru promisiuni,
• fie mitul „intervenției la procuror” a devenit atât de banal încât oricine crede că îl poate juca.

Indiferent cum se va termina juridic povestea, episodul acesta rămâne o lecție usturătoare:
în România, drumul de la volan până la „trafic de influență” pare să treacă, uneori, printr-o simplă parcare de magazin și prin iluzia periculoasă că Justiția poate fi negociată la marginea trotuarului. (Irinel I.).