Ploieștiul înecat în gunoaie, dar „spațiul verde” e dușmanul public nr. 1

Orașul sufocat de gunoaie, Poliția Locală sufocată de… procese-verbale

Într-un Ploiești în care munții de gunoi au devenit repere urbanistice, Poliția Locală Ploiești bifează „performanță” pe bandă rulantă: zeci de șoferi sancționați pentru parcări ilegale, mașini ridicate și blocate, „mare acțiune” de eliberare a domeniului public și verificare a regulilor de parcare în municipiu.

Conform informațiilor oficiale, în 4 august, Serviciul Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal, în colaborare cu Inspectoratul de Poliție Județean Prahova, a ieșit în teren pentru a curăța orașul de autoturisme parcate neregulamentar, care blocau accesul și ocupau abuziv spațiul public.

Numai că, în timp ce șoferii sunt vânați cu zel de manual, gunoiul rămâne rege pe străzi.

Parcări puține, amenzi multe. Administrațiile vechi, vină mare

Se știe de ani de zile că în Ploiești criza locurilor de parcare e rodul administrațiilor locale succesive, care au preferat să ignore problema. Nu putem arunca totul în cârca actualului primar, Mihai Politeanu, oricât și-ar dori unii să dea vina pe ultimul venit.

Între timp, Direcția de Sănătate Publică Prahova și Garda Națională de Mediu au sancționat Primăria Ploiești, în 2025, cu amenzi totale de 100.000 de lei pentru gestionarea defectuoasă a deșeurilor. Criza salubrității, izbucnită pe 17 februarie 2025, a dus la acumularea unor cantități semnificative de gunoi în oraș, punând în pericol sănătatea publică și mediul – fapt consemnat în actele oficiale ale acestor instituții.

Pe 2 septembrie 2026, la intersecția străzilor Zefirului și Negru Vodă, trona un adevărat munte de gunoi. Situația nu a fost o excepție, ci un tablou cotidian care se prelungește până în prezent.

Gunoi peste tot, dar „eroii” spațiului verde își fac norma la amenzi

În timp ce străzile Ploieștiului gem de deșeuri, Serviciul de Protecție a Mediului din cadrul Poliției Locale Ploiești pare să aibă alte priorități. În loc să fie în prima linie în lupta cu ambrozia, cu gunoiul menajer abandonat sau cu depozitele ilegale, accentul pare pus pe… parcările pe „spațiul verde”.

Potrivit relatărilor cetățenilor și ale surselor ziarului de investigații Incisiv de Prahova, funcționari publici se concentrează pe amenzi pentru mașinile parcate pe așa-zisul „spațiu verde”, într-un oraș în care adevăratul peisaj este dominat de grămezi de gunoaie și de lipsa cronică a parcărilor.

Imaginea este grotescă: problema deșeurilor nu este eradicată, dar pentru a ieși „bine la număr” la capitolul sancțiuni, se aplică amenzi pe bandă rulantă pentru parcări pe fragmente discutabile de „spațiu verde”. Eficiență de carton, bifată cu pixul, nu cu mătura.

Pamflet în direct, la coadă la ghișeu: contribuabilul – mai bun anchetator decât instituțiile

Ieri, o parte dintre redactorii de investigații ai ziarului Incisiv de Prahova au primit, fără să vrea, o lecție de „investigație aplicată” chiar la coadă, la ghișeul de taxe de pe B-dul Independenței nr. 16, în Ploiești.

Stând la rând pentru plata unor taxe legale, au asistat la o scenă demnă de un film absurd. Un contribuabil din zona Castor – Nord Ploiești voia să achite o amendă dată de Poliția Locală Ploiești. Operatorul instituției îi spune că are de plătit 125 de lei. Contribuabilul, „contravenient de bună credință”, îl contrazice: pe procesul-verbal scrie 500 de lei, cu mențiunea că trebuie achitată jumătate din sumă, adică 250 de lei.

Operatorul refuză să-i ia 250 de lei, pentru că în sistem apăreau 125 de lei. Pe procesul-verbal, însă, era clar: amendă de 500 de lei, se plătește jumătate în termen legal – deci 250, nu 125. Publicul de la coadă, pus în fața documentului, îi spune omului să plătească exact cât scrie în act. Logica elementară înfrânge logica de ghișeu.

Proces-verbal scris „cu litere de analfabet funcțional” și nume grele pe buze

Potrivit relatărilor contribuabilului și ale celor prezenți, procesul-verbal de contravenție era întocmit de Constantinescu E. Gabriela, din cadrul Poliției Locale Ploiești, Serviciul Protecția Mediului.

Ziarul Incisiv de Prahova a relatat, cu ani în urmă, că aceeași persoană ar fi încercat, prin susținere politică sau relații, să ajungă director general al Poliției Locale Ploiești, declarând ca bază de studii Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București. Conform investigațiilor publicate la acea dată de Incisiv de Prahova, ar fi fost vorba, de fapt, de o facultate privată, cu licența susținută ulterior la Academia de Poliție, detaliu care ar fi dus la blocarea ascensiunii sale în urmă cu două mandate de primar.

Aceste aspecte au fost prezentate drept suspiciuni și controverse, nu ca hotărâri definitive ale vreunei instanțe.

Acuzații de falsuri și un dosar care riscă să moară de… prescripție

În timp ce coada la ghișeu asculta discuțiile în difuzor, contribuabilul a sunat un avocat și i-a trimis procesul-verbal pe WhatsApp. Ceea ce s-a discutat acolo – susțin martorii – „a fost de noaptea minții”.

Un polițist aflat și el la coadă, despre care ulterior s-a confirmat că este din IPJ Prahova, a completat tabloul cu dezvăluiri și mai grele: ar exista un dosar în care persoane din Serviciul de Protecție a Mediului al Poliției Locale Ploiești sunt audiate, existând indicii că unele procese-verbale de contravenție ar fi fost falsificate, prin semnarea în locul contravenienților.

Conform relatărilor martorilor, polițistul a sugerat că dosarul se află la un compartiment din IPJ Prahova și că, dacă ar fi gestionat de Serviciul de Investigații Criminale (SIC), riscul ar fi ca dosarul să fie clasat, fie din incompetență, fie prin așteptarea prescrierii faptelor. Toate acestea sunt relatări ale unui participant, nu concluzii oficiale ale Parchetului sau instanțelor.

Redacția Incisiv de Prahova a verificat informațiile de bază –  acestea s-au confirmat în ceea ce privește statutul persoanei care vorbea (din interiorul IPJ Prahova) și existența unor verificări preliminare (chiar adrese oficiale intre IPJ Prahova si Politia Locala Ploiesti, pe acest subiect!).

De ce nu sunt suspendați cei anchetați? Codul administrativ – paravan de lux

Întrebarea care se ridică inevitabil este: de ce conducerea Poliției Locale Ploiești nu suspendă astfel de persoane pe durata anchetei, măcar preventiv, în condițiile în care planează suspiciuni rezonabile de fals în acte privind procese-verbale de contravenție?

Răspunsul standard este cunoscut: Codul Administrativ impune suspendarea doar în momentul trimiterii în judecată. Până atunci, toată lumea e „prezumtiv nevinovată” și rămâne pe funcție, chiar și când există bănuiți de falsificare de documente oficiale, după cum reiese din relatările publice și din sursele citate, precum si din dosarul penal, chiar daca este deschis in „rem”.

Între timp, practicile contestate s-au „reformat”: dacă, potrivit suspiciunilor vehiculate, nu se mai fabrică sau falsifică procese-verbale la fel ca înainte, se merge pe altă rețetă – se aplică amenzi pe „spațiul verde”, numai bune de crescut statisticile de „eficiență”.

Coadă la ghișeu, coadă la dezvăluiri. IPJ Prahova, între suspiciuni și neputință

Aceeași persoană din IPJ Prahova, aflată la coadă, a mai prăvălit o căruță de acuzații: ar exista mult mai multe falsuri nedescoperite, dar pentru asta ar trebui ca IPJ Prahova să fie „profesionist” în investigații. Speranțele, susțin martorii, sunt „slabe”.

Nu este prima dată când în acest serviciu de Protecție a Mediului ajung persoane despre care cetățenii spun, în mod batjocoritor, că abia își pot ține pixul în mână, dar sunt trimise să aplice legea și să scrie amenzi. Evident, aptitudinea medicală pentru muncă este, oficial, în regulă – altfel nu ar fi acolo. Parodia începe când cetățenii, în fața unor astfel de procese-verbale, simt că au depășit faza de satiră și au intrat în absurdul administrativ.

Incisiv de Prahova a mai relatat, în trecut, despre astfel de situații, în care funcționari din Serviciul de Protecție a Mediului au ajuns să compromită imaginea Poliției Locale Ploiești prin modul în care își exercită atribuțiile.

Un oraș sufocat de gunoi, dar cu „spațiul verde” protejat la sânge

În timp ce contribuabilul „contravenient-model” și redactorii stau la coadă la finanțe, pe străzile Ploieștiului operatorul de salubritate „joacă” alt film, iar deșeurile rămân în decor.

Serviciul de Protecție a Mediului din Poliția Locală Ploiești pare preocupat în special de două lucruri:

• procese-verbale de contravenție contestate și puse sub semnul întrebării;
• amenzi pentru parcări pe „spațiul verde”, într-un oraș plin de gunoaie și lipsă acută de parcări.

Restul problemelor – munții de deșeuri, ambrozia, mizeria cronică – parcă pot aștepta. Important e să iasă „numărul la amenzi” și să dea bine în raportări.

Concluzie: Ploieștiul, între tomberon și „spațiu verde” imaginar

Într-un oraș în care Direcția de Sănătate Publică și Garda Națională de Mediu au aplicat amenzi de 100.000 de lei Primăriei pentru gestionarea defectuoasă a deșeurilor, iar pe străzi se ridică munți de gunoi, prioritatea pare alta: să fie amendați șoferii care parchează pe locuri botezate „spațiu verde” mai mult pe hârtie.

Când cetățenii din coadă la ghișeu reușesc să facă dezvăluiri mai clare decât anchetele oficiale, iar ziarul Incisiv de Prahova este „palmuit moral” de vigilența publicului, avem tabloul complet al unui oraș în care pamfletul a devenit, din păcate, simplă cronică de realitate.

Restul e tăcerea instituțiilor și hârâitul imprimantelor care scot, conștiincios, noi și noi procese-verbale. Vom reveni. (Cristina T.).

La Corpul de Control, rufele nu se cercetează. Se limpezesc din condei.

Există spălătorii unde se spală haine. Și există, potrivit acuzațiilor Sindicatului „Diamantul”, o spălătorie administrativă în care plângerile intră cu legi, documente și întrebări, iar la ieșire sunt împăturite într-o formulă comodă: „nu se impune declanșarea cercetării disciplinare”.

În cazul unui ofițer din Poliția Transporturi, sindicatul susține că plângerea de hărțuire a fost trimisă tocmai la inspectoratul din subordinea căruia lucrau șefii reclamați. Procedura specială prevăzută de HG nr. 970/2023? Potrivit articolului, nici comisie, nici raport de caz în șapte zile lucrătoare, nici anchetă, nici raport final în maximum 45 de zile lucrătoare.

Pe scurt: procedura a fost ocolită, iar plângerea a făcut un tur administrativ până la cei despre care era vorba. Apoi, când ofițerul a cerut să se cerceteze cine a decis acest circuit, Corpul de Control al Ministrului a răspuns că redirecționarea fusese „aprobată de conducere”. Așadar, dacă șefii au aprobat, cine să-i mai întrebe ceva? Mașina spală, mașina se declară curată.

O comisie? Nu. O trimitere la cei reclamați.

Potrivit documentelor prezentate de sindicat, ofițerul avea din octombrie 2024 restricționat portul armei „până la clarificarea situației medicale”. În iunie 2026, plângerea lui a fost trimisă IGPR, care a apreciat că restricția era legală și acuzația de discriminare neîntemeiată.

Sindicatul susține că MAI ar fi trebuit să aplice procedura specială pentru plângerile de hărțuire: persoană responsabilă sau comisie, audierea părților, anchetă și raport. Mai spune că din comisie nu pot face parte persoanele implicate direct sau indirect — ceea ce face trimiterea plângerii la inspectoratul vizat să arate, cel puțin, ca o idee administrativă cu simțul orientării defect.

În locul raportului de caz și al anchetei, ofițerul ar fi primit un răspuns al structurii reclamate. În locul unei verificări independente, un circuit în care plângerea ajunge la oamenii despre care reclamantul cerea să fie verificată.

„Aprobat de conducere”: autorul misterios al unei decizii

În răspunsul Corpului de Control nr. 580420 din 14 august 2026, esența soluției ar fi fost că redirecționarea s-a făcut în baza unei note „aprobate de către conducerea Ministerului” și că, prin urmare, „nu se impune” cercetarea disciplinară.

Sindicatul „Diamantul” contestă temeinicia acestei concluzii și arată că răspunsul nu indică temeiul legal al soluției, deși art. 13 din OG nr. 27/2002 cere, potrivit articolului, menționarea lui. Mai ridică și o întrebare simplă: cine anume a aprobat? „Conducerea” sună solemn, dar nu semnează în locul unei persoane identificabile și răspunzătoare.

Iar formula „nu se impune cercetarea” are o mică problemă de logică instituțională: potrivit sindicatelor, cercetarea disciplinară este tocmai procedura prin care se stabilește dacă există abatere și cine răspunde. Să decizi că nu e nevoie de verificare înainte de verificare e ca și cum spălătoria ar certifica rufele curate înainte să deschidă mașina.

Doi ani cu restricția, zero clarificări

Mai sunt și rufele medicale ale cazului. După un eveniment din octombrie 2024, psihologul ar fi întocmit un raport, denumit diferit în acte — „raport de evaluare psihologică”, respectiv „raport de monitorizare psihologică”. Sindicatul susține că documentul nu era un aviz de inaptitudine și că ofițerul nu a avut la dispoziție calea de contestare prevăzută pentru un asemenea aviz.

Raportul ar fi recomandat un consult de specialitate. Totuși, potrivit articolului, unitatea a comunicat ulterior că nu a dispus trimiterea ofițerului la psihiatrie și că programarea trebuia solicitată direct de acesta. Între timp, restricția asupra armei a continuat.

Aici nu e nevoie de sarcasm sofisticat; situația se satirizează singură: „până la clarificare”, dar fără clarificarea cerută; fără armă, dar în structură operativă; fără termen, dar cu efecte zi de zi. Sindicatul susține că nu s-a sesizat comisia medico-militară, nu s-a cerut evaluarea clinică suplimentară și nici unitatea nu a dispus consultul despre care vorbea.

Poziția declarată a „Diamantul” este că problemele medicale trebuie clarificate repede și prin procedurile legale — nu ascunse sub preș și nici lăsate să plutească ani întregi într-o zonă gri. Fie situația se lămurește, fie se iau măsurile corespunzătoare. „Vedem noi cândva” nu e diagnostic și nici soluție de serviciu.

Controlul care se verifică singur

Sindicatul mai invocă o serie de răspunsuri ale Corpului de Control semnate de colonelul Viorel Lefterache, alături de diferiți reprezentanți ai structurii. În mai multe cazuri, concluziile ar fi fost că nu s-au constatat încălcări, că nu există elemente pentru răspundere disciplinară sau că petiția trebuie trimisă în altă parte.

Cazul adresei nr. 580.400 este prezentat de sindicat drept exemplul cel mai grăitor: o sesizare a liderului „Diamantul”, Vitalie Josanu, critica o adresă semnată de colonelul Lefterache și de comisarul-șef Pavel Nicolae. Potrivit sindicatului, sesizarea a ajuns tot la Corpul de Control și a fost soluționată de aceiași semnatari. „Diamantul” invocă art. 11 din OG nr. 27/2002, care interzice ca o petiție privind activitatea unei persoane să fie soluționată de persoana vizată sau de un subordonat al acesteia.

Dacă relatarea sindicatului este corectă, instituția a reușit performanța de a răspunde unei plângeri despre propriul răspuns — cu același răspuns. Autoverificare cu serviciul de autocurățare inclus.

Articolul mai amintește o scrisoare a unui ofițer din București care ar fi reclamat că sesizările sale au primit un răspuns de o pagină, iar plângerea ulterioară împotriva celor care semnaseră răspunsul ar fi fost redactată și semnată tot de ei. La Direcția Control Intern din IGPR, susține sindicatul, ar exista un procedeu asemănător în sesizările care îl privesc pe directorul structurii.

Un director „desemnat”, o autoritate cu program de audiențe

Pe pagina MAI consultată de sindicat la 26 octombrie 2026, postul de director general al Corpului de Control ar fi apărut vacant, iar colonelul Lefterache ar fi figurat ca „locțiitor șef Direcție Generală” și „desemnat director general”.

Sindicatul subliniază că „desemnat” nu înseamnă numit în funcție și nici împuternicit. În același timp, colonelul semnează răspunsuri ale structurii care controlează sesizări privind activitatea unor șefi și funcționari. „Diamantul” vede aici nu doar o problemă de titulatură, ci una de arhitectură instituțională: Corpul de Control este în subordinea directă a ministrului, iar conducerea lui depinde de cei ale căror decizii ar putea ajunge la verificare.

Când controlorul e desemnat de cei pe care trebuie să-i controleze, hârtia poate fi impecabilă. Întrebarea e dacă și controlul e liber să fie incomod.

La final, toate rufele ies cu aceeași etichetă

Acuzațiile sindicatului sunt serioase și trebuie tratate ca acuzații, nu ca verdicte. Tocmai de aceea, miza nu este să se decidă dintr-un pamflet cine a încălcat legea, ci să existe o verificare competentă, independentă și motivată — nu o concluzie expediată înainte ca întrebările să fie cercetate.

În povestea relatată de „Diamantul”, un ofițer cere să fie lămurită o restricție de peste doi ani, reclamă hărțuirea și solicită verificarea celor care i-au redirecționat plângerea. Răspunsul Corpului de Control: „nu se impune”.

Poate că, într-adevăr, nu se impune concluzia sindicatului. Dar tocmai asta ar trebui să stabilească o cercetare făcută de cei competenți, pe baza actelor și cu răspundere clară. Altfel, în spălătoria administrativă, regula devine simplă: plângerea intră murdară, răspunsul iese curat — iar nimeni nu întreabă cine a pus detergentul. (Cerasela N.).