Connect with us

Featured

La Prefectură, copiii pot aștepta. Indicatorii, niciodată.

Publicat

pe

„Resursa umană” sau „șurubelul din organigramă”

La Instituția Prefectului Municipiului București, noțiunea de „resursă umană” pare tradusă dintr-un dicționar rece și prost: omul contează cât timp produce cifre, bifează indicatori și nu tulbură feng-shui-ul organigramei cu problemele lui personale.

De cum îndrăznește să ridice privirea din tabele și să spună: „Am un copil bolnav, am o viață, am o familie”, se activează instant „situația operativă”, „continuitatea activității” și mantra ultimă care spală orice responsabilitate: deficitul de personal.

Potrivit Sindicatului Europol, la Prefectura București cifrele par mai grele decât orice copil bolnav. Că doar cifrele nu plâng, nu au crize, nu cer nimic. Se încadrează perfect în rânduri și coloane.

Când boala copilului devine „moft administrativ”

În cazul polițistului care cere mutarea de la Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte București la Olt nu e vorba nici de moft, nici de „poftă de schimbare”. Vorbim despre un tată care a pus pe masă documente medicale, diagnostice, recomandări – tot arsenalul de dovezi pe care un stat normal ar trebui să îl ia în serios în secunda doi.

Copilul lui are o afecțiune gravă, care cere supraveghere permanentă, monitorizare și intervenții rapide. Tatăl, ofițer în cadrul instituției, arată negru pe alb că distanța față de domiciliu îl împinge departe exact atunci când ar trebui să fie mai aproape ca oricând. Asta înseamnă drumuri, costuri, stres, presiune familială și financiară continuă.

Pentru un om sănătos la cap, acestea sunt motive de căutat soluții urgente. Pentru birocrația Prefecturii București sunt doar paragrafe în plus într-un raport de mutare. Rezultatul: trei rapoarte de mutare, trei răspunsuri identice – „NU”. Scris politicos, birocratic, dar tot „NU” rămâne.

Deficitul de personal – scutul universal al nepăsării

Prefectura București își recită cu convingere replica: avem deficit de personal. Punct. În răspunsul oficial se vorbește de 11 posturi vacante de ofițer. Cifra sună grav, suficient cât să dea bine într-un paragraf justificativ.

Doar că, surpriză: cele 11 posturi sunt raportate la nivelul întregii instituții, nu la compartimentul concret unde lucrează polițistul în cauză. Cu alte cuvinte, „avem deficit undeva, cumva, deci nu pleci nicăieri”.

Dacă invoci deficitul ca pretext pentru a bloca mutarea unui singur om, atunci ai obligația minimă să spui:

  • câte posturi sunt prevăzute pe linia aceea de muncă,
  • câte sunt ocupate,
  • ce volum de activitate există,
  • ce impact real ar avea plecarea lui.

Una este să demonstrezi că un compartiment se prăbușește fără el, alta este să scoți cifra 11 din sertar și să o fluturi ca pe o sperietoare statistică. „Avem deficit, deci nu se poate.” E varianta administrativă a celebrului „Nu se poate, dom’le, sistemul nu ne lasă.”

Dreptul la mutare – transformarea într-un ritual de umilire

Tradus brutal: dacă simpla existență a unui deficit general e suficientă ca să respingi orice cerere de mutare, polițistul nu mai are un drept real, ci o formalitate umilitoare. Are dreptul doar să depună o hârtie prin care i se comunică elegant un „NU” pretipărit.

De când incapacitatea managerială de a ocupa posturile vacante a devenit povara personală a polițistului, obligat să rămână captiv, indiferent de tragedia de acasă?

Deficitul nu l-a creat el. Politicile de personal nu le-a făcut el. Posturile neocupate nu le-a ținut el blocate. Dar factura pentru toate acestea ajunge, frumos ștampilată, tot la el: „Nu pleci, avem deficit”.

Când se poate, se poate. Când nu se vrea, se invocă deficitul

Sindicatul Europol dezvăluie că, în perioada analizată, Prefectura București a aprobat patru mutări prin modificarea raporturilor de serviciu, către alte structuri sau instituții. Brusc, deficitul de personal nu a mai fost o tragedie iremediabilă. S-a putut.

Nimeni nu contestă dreptul acelor colegi de a fi mutați, nimeni nu spune – fără dovezi – că ar fi existat favoruri. Întrebarea este alta, simplă și tăioasă:

  • după ce criterii?
  • ce a făcut ca în acele patru cazuri deficitul să devină „gestionabil”, iar în cazul tatălui cu copil bolnav să rămână obstacol de netrecut?
  • ce analiză individuală s-a făcut acolo și de ce nu se poate face și aici?

Și, mai ales: prin ce logică rece cazul unui părinte cu un copil grav bolnav nu trece filtrul, în timp ce alte patru situații trec? Ce cântar moral se folosește în birourile Prefecturii București?

Reguli pentru unii, pix pentru alții

Nu mai vorbim doar despre o mutare, ci despre un minim de predictibilitate în viața profesională și de familie. Un sistem corect ar aplica aceleași reguli pentru toți, pe criterii clare și cunoscute dinainte.

Dacă pentru patru persoane s-a putut, iar pentru a cincea nu, conducerea are obligația să explice diferența. Nu prin divulgarea datelor personale, ci prin precizarea criteriilor obiective:

  • ce contează?
  • ce nu contează?
  • cum se cântăresc situațiile?

Altfel, fiecare polițist e îndreptățit să creadă că raportul lui nu e analizat după reguli, ci după dispoziția de moment a celui care are pixul în mână. Managementul riscă să devină nu „al resurselor umane”, ci management după bunul plac.

„Preocupare constantă” cu termen de livrare: niciodată

În răspunsurile oficiale, Prefectura București vorbește despre „preocuparea constantă” de a găsi polițiști care să vină în instituție. Frumos spus. Dar imediat recunoaște că nu poate stabili obiectiv un termen până la care se va găsi un înlocuitor.

Traducere din birocrată în română:
„Nu știm când (și dacă) găsim pe cineva, deci nu știm când (și dacă) vei putea pleca.”

O lună? Un an? Trei? Când o fi, dacă o fi. Instituția își rezervă confortul unui termen nedefinit, iar polițistului și familiei lui li se cere răbdare infinită.

Aceasta este „predictibilitatea” oferită propriului angajat:

  • statul știe sigur că are nevoie de el,
  • dar nu știe deloc când îi va permite să-și salveze propria viață de familie.

Transparența de vitrină: am analizat, nu vă spunem cum

Poate că a venit momentul ca Instituția Prefectului Municipiului București să lase la o parte textele standard și să treacă la explicații reale. Dacă deficitul este motivul:

  • arătați situația exactă din compartimentul afectat,
  • nu aruncați o cifră globală peste toată instituția.

Dacă patru mutări au fost aprobate:

  • explicați criteriile obiective după care au fost analizate.

Dacă există „preocupare constantă” pentru oameni:

  • arătați soluțiile concrete,
  • nu inventarul de adrese expediate și ședințe ținute.

Transparență nu înseamnă să scrii sec „s-a analizat”. Transparență înseamnă să poți explica de ce două situații aparent comparabile primesc răspunsuri radical diferite și care este regula pe care orice polițist o poate ști înainte să-și pună viața pe pauză.

Indicatorii nu fac febră. Copiii, da.

Cifrele nu fac atacuri de panică. Indicatorii nu fac febră la 3 dimineața. Organigramele nu fac naveta, nu plătesc chirie în două locuri și nu stau cu telefonul în mână, cu frica în suflet, întrebându-se dacă acasă nu se întâmplă o nenorocire. Polițiștii, în schimb, da.

Dacă la Prefectura București s-au găsit soluții pentru patru mutări, dar pentru un tată cu un copil grav bolnav răspunsul a rămas blocat în „deficit” și într-un termen imposibil de estimat, întrebarea devine inevitabilă:

După ce criterii se împarte dreptul la înțelegere și la umanitate?

Când regula nu e transparentă, nu e predictibilă și nu poate fi verificată, „managementul resurselor umane” devine o expresie cinică. În realitate, pare mai aproape de „management după pix și dispoziție”.

Ce cer polițiștii? Nu favoruri, ci reguli clare

Solicitarea adresată Prefecturii București este simplă și firească:

  • să analizeze obiectiv, transparent și individual fiecare cerere de mutare,
  • să raporteze decizia la situația concretă a polițistului,
  • nu la o lozincă generală despre „deficit de personal”.

Dacă pentru alți polițiști s-au aprobat mutări, atunci conducerea trebuie să demonstreze că există criterii clare, unitare și aplicabile tuturor în mod egal.

Polițiștii nu cer privilegii. Nu cer uși din spate. Vor să știe că destinul lor profesional și familial nu depinde de cheful unui șef sau de cui ajunge primul pixul pe raport, ci de:

  • reguli transparente,
  • argumente obiective,
  • decizii asumate, explicabile și repetabile.

Restul – „deficite”, „preocupări constante”, „situații operative” – rămân doar decor de hârtie, în timp ce, undeva, un copil bolnav își așteaptă tatăl ținut captiv într-o organigramă. (Cerasela N.).

Administratie

De la sursă la robinet: traseul apei potabile

Publicat

pe

De

Apa care ajunge în locuințe parcurge un sistem amplu, proiectat să o transporte și să o pregătească pentru consum în condiții de siguranță. Procesul presupune mai multe etape, iar fiecare dintre ele contribuie la continuitatea serviciului.

Conductele aduc apa către tratare

Mai întâi, conductele de aducțiune transportă apa de la sursă către stațiile de tratare. Acolo, aceasta trece prin procesele necesare pentru a deveni potrivită consumului.

Tratarea și pomparea mențin fluxul

După tratare, apa este pompată prin sistem, iar clorinarea contribuie la dezinfectarea ei. Aceste operațiuni ajută la menținerea calității apei pe traseul către consumatori.

Rezervoarele și rețelele duc apa în comunități

Rezervoarele asigură înmagazinarea apei, iar rețelele de distribuție o transportă mai departe, până la robinetele consumatorilor.

Potrivit informațiilor prezentate de Hidro Prahova, fiecare verigă a acestui lanț are un rol esențial în furnizarea unui serviciu indispensabil vieții de zi cu zi.

 

Citeste in continuare

Exclusiv

Serviciul Protecția Mediului al Poliției Locale Ploiești: munți de gunoi, dar eroina Constantinescu Camelia vânează parcări

Publicat

pe

De

Ploieștiul înecat în gunoaie, dar „spațiul verde” e dușmanul public nr. 1

Orașul sufocat de gunoaie, Poliția Locală sufocată de… procese-verbale

Într-un Ploiești în care munții de gunoi au devenit repere urbanistice, Poliția Locală Ploiești bifează „performanță” pe bandă rulantă: zeci de șoferi sancționați pentru parcări ilegale, mașini ridicate și blocate, „mare acțiune” de eliberare a domeniului public și verificare a regulilor de parcare în municipiu.

Conform informațiilor oficiale, în 4 august, Serviciul Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal, în colaborare cu Inspectoratul de Poliție Județean Prahova, a ieșit în teren pentru a curăța orașul de autoturisme parcate neregulamentar, care blocau accesul și ocupau abuziv spațiul public.

Numai că, în timp ce șoferii sunt vânați cu zel de manual, gunoiul rămâne rege pe străzi.

Parcări puține, amenzi multe. Administrațiile vechi, vină mare

Se știe de ani de zile că în Ploiești criza locurilor de parcare e rodul administrațiilor locale succesive, care au preferat să ignore problema. Nu putem arunca totul în cârca actualului primar, Mihai Politeanu, oricât și-ar dori unii să dea vina pe ultimul venit.

Între timp, Direcția de Sănătate Publică Prahova și Garda Națională de Mediu au sancționat Primăria Ploiești, în 2025, cu amenzi totale de 100.000 de lei pentru gestionarea defectuoasă a deșeurilor. Criza salubrității, izbucnită pe 17 februarie 2025, a dus la acumularea unor cantități semnificative de gunoi în oraș, punând în pericol sănătatea publică și mediul – fapt consemnat în actele oficiale ale acestor instituții.

Pe 2 septembrie 2026, la intersecția străzilor Zefirului și Negru Vodă, trona un adevărat munte de gunoi. Situația nu a fost o excepție, ci un tablou cotidian care se prelungește până în prezent.

Gunoi peste tot, dar „eroii” spațiului verde își fac norma la amenzi

În timp ce străzile Ploieștiului gem de deșeuri, Serviciul de Protecție a Mediului din cadrul Poliției Locale Ploiești pare să aibă alte priorități. În loc să fie în prima linie în lupta cu ambrozia, cu gunoiul menajer abandonat sau cu depozitele ilegale, accentul pare pus pe… parcările pe „spațiul verde”.

Potrivit relatărilor cetățenilor și ale surselor ziarului de investigații Incisiv de Prahova, funcționari publici se concentrează pe amenzi pentru mașinile parcate pe așa-zisul „spațiu verde”, într-un oraș în care adevăratul peisaj este dominat de grămezi de gunoaie și de lipsa cronică a parcărilor.

Imaginea este grotescă: problema deșeurilor nu este eradicată, dar pentru a ieși „bine la număr” la capitolul sancțiuni, se aplică amenzi pe bandă rulantă pentru parcări pe fragmente discutabile de „spațiu verde”. Eficiență de carton, bifată cu pixul, nu cu mătura.

Pamflet în direct, la coadă la ghișeu: contribuabilul – mai bun anchetator decât instituțiile

Ieri, o parte dintre redactorii de investigații ai ziarului Incisiv de Prahova au primit, fără să vrea, o lecție de „investigație aplicată” chiar la coadă, la ghișeul de taxe de pe B-dul Independenței nr. 16, în Ploiești.

Stând la rând pentru plata unor taxe legale, au asistat la o scenă demnă de un film absurd. Un contribuabil din zona Castor – Nord Ploiești voia să achite o amendă dată de Poliția Locală Ploiești. Operatorul instituției îi spune că are de plătit 125 de lei. Contribuabilul, „contravenient de bună credință”, îl contrazice: pe procesul-verbal scrie 500 de lei, cu mențiunea că trebuie achitată jumătate din sumă, adică 250 de lei.

Operatorul refuză să-i ia 250 de lei, pentru că în sistem apăreau 125 de lei. Pe procesul-verbal, însă, era clar: amendă de 500 de lei, se plătește jumătate în termen legal – deci 250, nu 125. Publicul de la coadă, pus în fața documentului, îi spune omului să plătească exact cât scrie în act. Logica elementară înfrânge logica de ghișeu.

Proces-verbal scris „cu litere de analfabet funcțional” și nume grele pe buze

Potrivit relatărilor contribuabilului și ale celor prezenți, procesul-verbal de contravenție era întocmit de Constantinescu E. Gabriela, din cadrul Poliției Locale Ploiești, Serviciul Protecția Mediului.

Ziarul Incisiv de Prahova a relatat, cu ani în urmă, că aceeași persoană ar fi încercat, prin susținere politică sau relații, să ajungă director general al Poliției Locale Ploiești, declarând ca bază de studii Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București. Conform investigațiilor publicate la acea dată de Incisiv de Prahova, ar fi fost vorba, de fapt, de o facultate privată, cu licența susținută ulterior la Academia de Poliție, detaliu care ar fi dus la blocarea ascensiunii sale în urmă cu două mandate de primar.

Aceste aspecte au fost prezentate drept suspiciuni și controverse, nu ca hotărâri definitive ale vreunei instanțe.

Acuzații de falsuri și un dosar care riscă să moară de… prescripție

În timp ce coada la ghișeu asculta discuțiile în difuzor, contribuabilul a sunat un avocat și i-a trimis procesul-verbal pe WhatsApp. Ceea ce s-a discutat acolo – susțin martorii – „a fost de noaptea minții”.

Un polițist aflat și el la coadă, despre care ulterior s-a confirmat că este din IPJ Prahova, a completat tabloul cu dezvăluiri și mai grele: ar exista un dosar în care persoane din Serviciul de Protecție a Mediului al Poliției Locale Ploiești sunt audiate, existând indicii că unele procese-verbale de contravenție ar fi fost falsificate, prin semnarea în locul contravenienților.

Conform relatărilor martorilor, polițistul a sugerat că dosarul se află la un compartiment din IPJ Prahova și că, dacă ar fi gestionat de Serviciul de Investigații Criminale (SIC), riscul ar fi ca dosarul să fie clasat, fie din incompetență, fie prin așteptarea prescrierii faptelor. Toate acestea sunt relatări ale unui participant, nu concluzii oficiale ale Parchetului sau instanțelor.

Redacția Incisiv de Prahova a verificat informațiile de bază –  acestea s-au confirmat în ceea ce privește statutul persoanei care vorbea (din interiorul IPJ Prahova) și existența unor verificări preliminare (chiar adrese oficiale intre IPJ Prahova si Politia Locala Ploiesti, pe acest subiect!).

De ce nu sunt suspendați cei anchetați? Codul administrativ – paravan de lux

Întrebarea care se ridică inevitabil este: de ce conducerea Poliției Locale Ploiești nu suspendă astfel de persoane pe durata anchetei, măcar preventiv, în condițiile în care planează suspiciuni rezonabile de fals în acte privind procese-verbale de contravenție?

Răspunsul standard este cunoscut: Codul Administrativ impune suspendarea doar în momentul trimiterii în judecată. Până atunci, toată lumea e „prezumtiv nevinovată” și rămâne pe funcție, chiar și când există bănuiți de falsificare de documente oficiale, după cum reiese din relatările publice și din sursele citate, precum si din dosarul penal, chiar daca este deschis in „rem”.

Între timp, practicile contestate s-au „reformat”: dacă, potrivit suspiciunilor vehiculate, nu se mai fabrică sau falsifică procese-verbale la fel ca înainte, se merge pe altă rețetă – se aplică amenzi pe „spațiul verde”, numai bune de crescut statisticile de „eficiență”.

Coadă la ghișeu, coadă la dezvăluiri. IPJ Prahova, între suspiciuni și neputință

Aceeași persoană din IPJ Prahova, aflată la coadă, a mai prăvălit o căruță de acuzații: ar exista mult mai multe falsuri nedescoperite, dar pentru asta ar trebui ca IPJ Prahova să fie „profesionist” în investigații. Speranțele, susțin martorii, sunt „slabe”.

Nu este prima dată când în acest serviciu de Protecție a Mediului ajung persoane despre care cetățenii spun, în mod batjocoritor, că abia își pot ține pixul în mână, dar sunt trimise să aplice legea și să scrie amenzi. Evident, aptitudinea medicală pentru muncă este, oficial, în regulă – altfel nu ar fi acolo. Parodia începe când cetățenii, în fața unor astfel de procese-verbale, simt că au depășit faza de satiră și au intrat în absurdul administrativ.

Incisiv de Prahova a mai relatat, în trecut, despre astfel de situații, în care funcționari din Serviciul de Protecție a Mediului au ajuns să compromită imaginea Poliției Locale Ploiești prin modul în care își exercită atribuțiile.

Un oraș sufocat de gunoi, dar cu „spațiul verde” protejat la sânge

În timp ce contribuabilul „contravenient-model” și redactorii stau la coadă la finanțe, pe străzile Ploieștiului operatorul de salubritate „joacă” alt film, iar deșeurile rămân în decor.

Serviciul de Protecție a Mediului din Poliția Locală Ploiești pare preocupat în special de două lucruri:

  • procese-verbale de contravenție contestate și puse sub semnul întrebării;
  • amenzi pentru parcări pe „spațiul verde”, într-un oraș plin de gunoaie și lipsă acută de parcări.

Restul problemelor – munții de deșeuri, ambrozia, mizeria cronică – parcă pot aștepta. Important e să iasă „numărul la amenzi” și să dea bine în raportări.

Concluzie: Ploieștiul, între tomberon și „spațiu verde” imaginar

Într-un oraș în care Direcția de Sănătate Publică și Garda Națională de Mediu au aplicat amenzi de 100.000 de lei Primăriei pentru gestionarea defectuoasă a deșeurilor, iar pe străzi se ridică munți de gunoi, prioritatea pare alta: să fie amendați șoferii care parchează pe locuri botezate „spațiu verde” mai mult pe hârtie.

Când cetățenii din coadă la ghișeu reușesc să facă dezvăluiri mai clare decât anchetele oficiale, iar ziarul Incisiv de Prahova este „palmuit moral” de vigilența publicului, avem tabloul complet al unui oraș în care pamfletul a devenit, din păcate, simplă cronică de realitate.

Restul e tăcerea instituțiilor și hârâitul imprimantelor care scot, conștiincios, noi și noi procese-verbale. Vom reveni. (Cristina T.).

Citeste in continuare

Exclusiv

MAI spală pe „program scurt” – prin Corpul de Control: intră o plângere, iese „nu se impune”

Publicat

pe

De

La Corpul de Control, rufele nu se cercetează. Se limpezesc din condei.

Există spălătorii unde se spală haine. Și există, potrivit acuzațiilor Sindicatului „Diamantul”, o spălătorie administrativă în care plângerile intră cu legi, documente și întrebări, iar la ieșire sunt împăturite într-o formulă comodă: „nu se impune declanșarea cercetării disciplinare”.

În cazul unui ofițer din Poliția Transporturi, sindicatul susține că plângerea de hărțuire a fost trimisă tocmai la inspectoratul din subordinea căruia lucrau șefii reclamați. Procedura specială prevăzută de HG nr. 970/2023? Potrivit articolului, nici comisie, nici raport de caz în șapte zile lucrătoare, nici anchetă, nici raport final în maximum 45 de zile lucrătoare.

Pe scurt: procedura a fost ocolită, iar plângerea a făcut un tur administrativ până la cei despre care era vorba. Apoi, când ofițerul a cerut să se cerceteze cine a decis acest circuit, Corpul de Control al Ministrului a răspuns că redirecționarea fusese „aprobată de conducere”. Așadar, dacă șefii au aprobat, cine să-i mai întrebe ceva? Mașina spală, mașina se declară curată.

O comisie? Nu. O trimitere la cei reclamați.

Potrivit documentelor prezentate de sindicat, ofițerul avea din octombrie 2024 restricționat portul armei „până la clarificarea situației medicale”. În iunie 2026, plângerea lui a fost trimisă IGPR, care a apreciat că restricția era legală și acuzația de discriminare neîntemeiată.

Sindicatul susține că MAI ar fi trebuit să aplice procedura specială pentru plângerile de hărțuire: persoană responsabilă sau comisie, audierea părților, anchetă și raport. Mai spune că din comisie nu pot face parte persoanele implicate direct sau indirect — ceea ce face trimiterea plângerii la inspectoratul vizat să arate, cel puțin, ca o idee administrativă cu simțul orientării defect.

În locul raportului de caz și al anchetei, ofițerul ar fi primit un răspuns al structurii reclamate. În locul unei verificări independente, un circuit în care plângerea ajunge la oamenii despre care reclamantul cerea să fie verificată.

„Aprobat de conducere”: autorul misterios al unei decizii

În răspunsul Corpului de Control nr. 580420 din 14 august 2026, esența soluției ar fi fost că redirecționarea s-a făcut în baza unei note „aprobate de către conducerea Ministerului” și că, prin urmare, „nu se impune” cercetarea disciplinară.

Sindicatul „Diamantul” contestă temeinicia acestei concluzii și arată că răspunsul nu indică temeiul legal al soluției, deși art. 13 din OG nr. 27/2002 cere, potrivit articolului, menționarea lui. Mai ridică și o întrebare simplă: cine anume a aprobat? „Conducerea” sună solemn, dar nu semnează în locul unei persoane identificabile și răspunzătoare.

Iar formula „nu se impune cercetarea” are o mică problemă de logică instituțională: potrivit sindicatelor, cercetarea disciplinară este tocmai procedura prin care se stabilește dacă există abatere și cine răspunde. Să decizi că nu e nevoie de verificare înainte de verificare e ca și cum spălătoria ar certifica rufele curate înainte să deschidă mașina.

Doi ani cu restricția, zero clarificări

Mai sunt și rufele medicale ale cazului. După un eveniment din octombrie 2024, psihologul ar fi întocmit un raport, denumit diferit în acte — „raport de evaluare psihologică”, respectiv „raport de monitorizare psihologică”. Sindicatul susține că documentul nu era un aviz de inaptitudine și că ofițerul nu a avut la dispoziție calea de contestare prevăzută pentru un asemenea aviz.

Raportul ar fi recomandat un consult de specialitate. Totuși, potrivit articolului, unitatea a comunicat ulterior că nu a dispus trimiterea ofițerului la psihiatrie și că programarea trebuia solicitată direct de acesta. Între timp, restricția asupra armei a continuat.

Aici nu e nevoie de sarcasm sofisticat; situația se satirizează singură: „până la clarificare”, dar fără clarificarea cerută; fără armă, dar în structură operativă; fără termen, dar cu efecte zi de zi. Sindicatul susține că nu s-a sesizat comisia medico-militară, nu s-a cerut evaluarea clinică suplimentară și nici unitatea nu a dispus consultul despre care vorbea.

Poziția declarată a „Diamantul” este că problemele medicale trebuie clarificate repede și prin procedurile legale — nu ascunse sub preș și nici lăsate să plutească ani întregi într-o zonă gri. Fie situația se lămurește, fie se iau măsurile corespunzătoare. „Vedem noi cândva” nu e diagnostic și nici soluție de serviciu.

Controlul care se verifică singur

Sindicatul mai invocă o serie de răspunsuri ale Corpului de Control semnate de colonelul Viorel Lefterache, alături de diferiți reprezentanți ai structurii. În mai multe cazuri, concluziile ar fi fost că nu s-au constatat încălcări, că nu există elemente pentru răspundere disciplinară sau că petiția trebuie trimisă în altă parte.

Cazul adresei nr. 580.400 este prezentat de sindicat drept exemplul cel mai grăitor: o sesizare a liderului „Diamantul”, Vitalie Josanu, critica o adresă semnată de colonelul Lefterache și de comisarul-șef Pavel Nicolae. Potrivit sindicatului, sesizarea a ajuns tot la Corpul de Control și a fost soluționată de aceiași semnatari. „Diamantul” invocă art. 11 din OG nr. 27/2002, care interzice ca o petiție privind activitatea unei persoane să fie soluționată de persoana vizată sau de un subordonat al acesteia.

Dacă relatarea sindicatului este corectă, instituția a reușit performanța de a răspunde unei plângeri despre propriul răspuns — cu același răspuns. Autoverificare cu serviciul de autocurățare inclus.

Articolul mai amintește o scrisoare a unui ofițer din București care ar fi reclamat că sesizările sale au primit un răspuns de o pagină, iar plângerea ulterioară împotriva celor care semnaseră răspunsul ar fi fost redactată și semnată tot de ei. La Direcția Control Intern din IGPR, susține sindicatul, ar exista un procedeu asemănător în sesizările care îl privesc pe directorul structurii.

Un director „desemnat”, o autoritate cu program de audiențe

Pe pagina MAI consultată de sindicat la 26 octombrie 2026, postul de director general al Corpului de Control ar fi apărut vacant, iar colonelul Lefterache ar fi figurat ca „locțiitor șef Direcție Generală” și „desemnat director general”.

Sindicatul subliniază că „desemnat” nu înseamnă numit în funcție și nici împuternicit. În același timp, colonelul semnează răspunsuri ale structurii care controlează sesizări privind activitatea unor șefi și funcționari. „Diamantul” vede aici nu doar o problemă de titulatură, ci una de arhitectură instituțională: Corpul de Control este în subordinea directă a ministrului, iar conducerea lui depinde de cei ale căror decizii ar putea ajunge la verificare.

Când controlorul e desemnat de cei pe care trebuie să-i controleze, hârtia poate fi impecabilă. Întrebarea e dacă și controlul e liber să fie incomod.

La final, toate rufele ies cu aceeași etichetă

Acuzațiile sindicatului sunt serioase și trebuie tratate ca acuzații, nu ca verdicte. Tocmai de aceea, miza nu este să se decidă dintr-un pamflet cine a încălcat legea, ci să existe o verificare competentă, independentă și motivată — nu o concluzie expediată înainte ca întrebările să fie cercetate.

În povestea relatată de „Diamantul”, un ofițer cere să fie lămurită o restricție de peste doi ani, reclamă hărțuirea și solicită verificarea celor care i-au redirecționat plângerea. Răspunsul Corpului de Control: „nu se impune”.

Poate că, într-adevăr, nu se impune concluzia sindicatului. Dar tocmai asta ar trebui să stabilească o cercetare făcută de cei competenți, pe baza actelor și cu răspundere clară. Altfel, în spălătoria administrativă, regula devine simplă: plângerea intră murdară, răspunsul iese curat — iar nimeni nu întreabă cine a pus detergentul. (Cerasela N.).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv4 ore ago

Serviciul Protecția Mediului al Poliției Locale Ploiești: munți de gunoi, dar eroina Constantinescu Camelia vânează parcări

Ploieștiul înecat în gunoaie, dar „spațiul verde” e dușmanul public nr. 1 Orașul sufocat de gunoaie, Poliția Locală sufocată de…...

Exclusiv4 ore ago

MAI spală pe „program scurt” – prin Corpul de Control: intră o plângere, iese „nu se impune”

La Corpul de Control, rufele nu se cercetează. Se limpezesc din condei. Există spălătorii unde se spală haine. Și există,...

Exclusiv4 ore ago

M.A.I. – Libertate de circulație, cu notificare obligatorie: excursia e liberă, dar întâi să afle aplicația

Registrul a fost tras pe dreapta. Birocrația a schimbat doar vehiculul. La I.T.P.F. Sighetu Marmației, polițistul de frontieră a primit,...

Exclusiv4 ore ago

Apt limitat, răbdare nelimitată? ANP numără bolnavii, dar nu prea spune de ce

Centralizarea misterioasă: protecție medicală sau inventar pentru austeritate? Administrația Națională a Penitenciarelor a cerut unităților să numere polițiștii de penitenciare...

Exclusiv4 ore ago

Diagnoză organizațională sau „batista pe țambal”? La IPJ Călărași, testul e pentru climat — nu pentru șefi

După sesizarea SIDEPOL, IGPR anunță verificări și o diagnoză organizațională. Sindicatul se teme că, în loc să lumineze problemele, instituția...

Exclusiv18 ore ago

„Ambiții la ea acasă”. Arhitecta-șefă Veronica Rădună îl pune în întârziere pe primarul Polițeanu și anunță plângeri penale dacă hotărârea definitivă nu este executată

Un abuz turnat în beton, o hotărâre definitivă și un primar care preferă platoul „TV” Conflictul de la vârful Urbanismului...

Exclusivo zi ago

Rachete, minciuni și iodură de argint: fermierii prahoveni CONFIRMĂ dezvăluirile Incisiv de Prahova despre mafia antigrindină!

Mafia antigrindină, prinsă între secetă, rachete și minciună: fermierii îi dau în judecata Cum a ajuns o „minune tehnologică” netestată,...

Exclusivo zi ago

Străpungerea de Vest a integrității de Est. Pământul e contaminat, primarul (Primarul Ploieștiului) e curat? (DOCUMENTE)

Așa cum a promis ziarul nostru de investigații, Incisiv de Prahova revine cu o întrebare simplă, dar atât de incomodă...

Exclusivo zi ago

I.P.J. Prahova  – Cascadorii „girofarului” – sezonul III: BMW-ul zburat, Renaultul kamikaze și Dacia-cazan cu folie de bezmetic de la Politia Baicoi

IPJ Prahova își lovește singur parcul auto și anchetează, tot singur, „victimele în uniformă” De la BMW-ul de aur la...

Exclusivo zi ago

Rambo de România la Filiala – ‘Structuri SRL’: cum se împart gradele, șpaga și curajul la pahar

Justiție cu epolet, amenințări la băutură, „diavoli” deveniți Dumnezei peste noapte și România transformată în platoul unui film prost de...

Exclusiv2 zile ago

I.P.J. Prahova – În Băicoi, „legea” se cântă la ureche. Grădinița de cadre: „Curva”, lăutarul, Wetterbestul și „Pulea” Rozin

După ce Pinochio Stoican a plecat la pensie cu portbagajul plin de carne, brânză, ouă, lapte și bani din „atențiile”...

Exclusiv2 zile ago

Poliția Locală Ploiești și bariera nemuririi…sau cum să nu ai „nicio competență” pe banii contribuabililor (DOCUMENTE)

Poliția Locală Ploiești a dat, în sfârșit, lovitura (aici). Nu cu amenzi, nu cu disciplină, nu cu aplicarea legii. Nu....

Exclusiv3 zile ago

Arhitectura dezmatului (III). Polițeanu o intimidează pe Rădună, o protejează pe Pandele: manual de abuz urbanistic la Primăria Ploiești

Buldozerul instanței, scaunul cu trei picioare și „infractoarea de la urbanism” pe post de „moaște” administrativa Ploieștiul a ajuns în...

Exclusiv3 zile ago

M.A.I. si beția de impunitate: cum a parcat DNA dosarul în șanț și a pus sindicatele să plătească benzina

Noaptea în care etilotestul a prins curaj, dar instituțiile au adormit În noaptea de 9 iunie 2020, la ora 02:14,...

Exclusiv3 zile ago

„Nu trage, că-s polițist, nu hoț… de rând!” – Cum s-a tras cu pușca în polițiști la Slatina, iar legea a clipit

Cum a început totul Sindicatul Europol a făcut public un apel în urma unui incident petrecut la Slatina: polițiști și...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv