Featured
Pentagonul a folosit inteligența artificială la o scară fără precedent în războiul aerian împotriva Iranului
13.000 de ținte analizate în 38 de zile
Planificatorii Pentagonului și statele majore militare au utilizat inteligența artificială la o scară fără precedent în timpul războiului aerian de 38 de zile împotriva Iranului, potrivit unor oficiali americani și unor date recent dezvăluite privind folosirea sistemului Maven Smart System.
„Operațiunea Epic Fury a folosit Maven Smart System al companiei Palantir pentru a desfășura misiuni de lovire pe întregul teatru de operații — 13.000 de ținte în 38 de zile”, a declarat Cameron Stanley, directorul pentru digitalizare și inteligență artificială al Departamentului american al Apărării.
Oficialul a adăugat că trupele au manifestat un „apetit insațiabil” pentru aceste tehnologii.
„Instrumentele AI ne permit să preluăm toate aceste date, să le sintetizăm și să luăm decizii mai bune, mai rapid, pe câmpul de luptă”, a spus Stanley în cadrul conferinței SCSP AI+Expo.
Utilizarea sistemului Maven a explodat
Maven Smart System este o suită de instrumente bazate pe inteligență artificială, evoluată din experimentul inițial Project Maven. Sistemul a fost transformat într-o platformă multifuncțională pentru planificare militară de către compania Palantir.
O ramură separată a proiectului Maven este administrată de Agenția Națională de Informații Geospațiale a SUA.
În timpul operațiunii Epic Fury, utilizarea neclasificată a Maven Smart System a crescut cu 38%, iar cea clasificată cu 89%, de la o lună la alta, potrivit unui purtător de cuvânt al Pentagonului.
Calculată în „tokenuri” — operațiunile matematice individuale care stau la baza sistemelor de inteligență artificială generativă — utilizarea zilnică maximă a crescut cu 4.425%.
La un moment dat, folosirea zilnică a sistemului a ajuns la aproximativ 20 de miliarde de tokenuri.
Pentru comparație, o singură întrebare adresată unui chatbot poate necesita câteva sute de tokenuri. Un utilizator civil intensiv, care folosește inteligența artificială pentru activități precum scrierea de cod și beneficiază de un abonament plătit performant, poate consuma până la 250.000 de tokenuri pe zi.
De la o echipă restrânsă la un sistem de comandă avansat
Proiectul Maven a pornit ca „o mică echipă interfuncțională de aproximativ 45 de persoane în cadrul Pentagonului”, a afirmat Stanley.
În prezent, el descrie sistemul drept „cea mai performantă capabilitate de comandă și control asistată de inteligență artificială de pe planetă”.
Pentagonul nu a oferit exemple concrete privind modul în care Maven Smart System a fost utilizat în conflictul cu Iranul. Totuși, oficialii au explicat că platforma include funcții similare celor întâlnite în instrumentele AI disponibile publicului.
Printre acestea se numără instrumente „low-code/no-code”, care permit utilizatorilor fără pregătire avansată în programare să-și creeze propriile aplicații software sau chiar agenți AI semi-autonomi pentru îndeplinirea unor sarcini de rutină.
Sistemul combină imagini video, satelitare și date de informații
Funcțiile militare ale Maven Smart System depășesc însă capacitățile obișnuite ale aplicațiilor comerciale.
În forma sa inițială, Project Maven a fost conceput pentru identificarea unor potențiale ținte teroriste în ore întregi de înregistrări video provenite de la drone.
Ulterior, platforma s-a extins într-un sistem care, potrivit Palantir, oferă „o imagine live și sincronizată a spațiului de luptă”. Aceasta permite planificarea și executarea coordonată a misiunilor și include funcții precum:
- detectarea automată a obiectelor;
- identificarea centralizată a țintelor;
- gestionarea țintelor;
- sincronizarea planificării misiunilor;
- urmărirea evoluției operațiunilor.
Tehnologia analizează combinații complexe de înregistrări video, imagini satelitare și alte surse tehnice de informații.
De asemenea, Maven Smart System poate sorta biblioteci vaste de rapoarte de informații, poate redacta sinteze și poate propune posibile direcții de acțiune pentru operațiuni viitoare, potrivit Pentagonului.
Cea mai mare teamă: lipsa puterii de calcul
Extinderea rapidă a utilizării sistemului generează însă o presiune tot mai mare asupra infrastructurii informatice.
„Cea mai mare teamă a mea nu este, în acest moment, adversarul. Cea mai mare teamă este dacă vom putea ține pasul”, a declarat Stanley.
El a avertizat că Pentagonul se confruntă cu o creștere dramatică atât a utilizării sistemelor sale, cât și a puterii de calcul necesare pentru funcționarea acestora.
„Departamentul analizează în prezent mai multe modalități de a-și crește capacitatea în fiecare domeniu și la fiecare nivel de clasificare, pentru a se asigura că acest apetit insațiabil este satisfăcut — de la cel mai simplu operator până la comandantul cu cel mai înalt rang”, a explicat oficialul.
Riscurile deciziilor accelerate de AI
Stanley a recunoscut că accelerarea utilizării inteligenței artificiale nu este lipsită de riscuri.
El nu a discutat în mod explicit despre victimele civile provocate în timpul loviturilor asupra Iranului. În prima zi a operațiunii, cel puțin 175 de persoane au fost ucise la o școală aflată în apropierea unei baze a Gardienilor Revoluției Islamice, incidentul fiind atribuit, potrivit relatărilor, unor informații de intelligence depășite.
Erori cu consecințe mortale au avut loc și înaintea apariției sistemelor AI. Însă folosirea inteligenței artificiale în procesul decizional militar ridică întrebări suplimentare privind verificarea datelor, responsabilitatea și controlul uman.
Directorul pentru digitalizare și AI al Pentagonului a declarat că algoritmii sunt testați riguros. Pe termen lung, el consideră că o combinație adecvată între oameni și mașini ar putea reduce numărul greșelilor și salva vieți.
„Oamenii singuri greșesc. Și mașinile singure greșesc”
„Deși ritmul operațiunilor a crescut, lucrul care mă preocupă cel mai mult în cazul războiului este reducerea la minimum a greșelilor, mai ales în ceea ce privește deciziile operaționale”, a afirmat Stanley.
El a subliniat că atât oamenii, cât și sistemele automate pot comite erori.
„După cum știm, din păcate, de-a lungul lungii noastre istorii, oamenii singuri greșesc. Și mașinile singure greșesc. Ceea ce încerc să pun în aplicare este cea mai bună echipă om–mașină posibilă”, a spus oficialul.
În acest model, tehnologia este folosită pentru ceea ce face cel mai bine — procesarea foarte rapidă a unor volume uriașe de date — în timp ce omul rămâne responsabil pentru evaluarea situației.
Comandantul trebuie să aplice contextul operațional, arta militară și intenția juridică, pentru a reduce semnificativ erorile și pentru a asigura superioritatea decizională pe câmpul de luptă, a concluzionat Stanley.
Exclusiv
„IPJ Prahova – Grădinița de cadre”, episodul 54: Noaptea, ca hoții. Subcomisarul fără numere și fără rușine
SUBCOMISAR FĂRĂ RCA, DAR CU TUPEU – Episod din serialul „IPJ Prahova – Grădinița de Cadre”
Când șeful de poliție e șoferul perfect… de dosar penal
În serialul nostru despre IPJ Prahova – devenit între timp „Grădinița de Cadre” și „Inspectoratul de Protecție al Jmecherului” – credeam că le-am văzut pe toate:
- CAR transformat în „Academie de Cămătărie”;
- prădători sexuali în uniformă spălați la imagine;
- SIPI-iști beți cu legitimația în dinți;
- HR condus de secretare și amante reciclatoare de cariere.
Și totuși, nu. Vine Episodul Joița. Subcomisarul Joița Alexandru, șeful Poliției Plopeni, fost rutierist și fost „sclav de serviciu” la BDNE, a decis să demonstreze, practic, cum arată manualul complet de „AȘA NU” în materie de aplicare a legii rutiere.
Pentru cine nu crede că „Grădinița de Cadre” există, cazul ăsta e proba!
Șeful rutierist care descoperă RCA-ul abia în dosar penal
Locul acțiunii: comuna Păulești. Timpul: recent, noaptea.
Distribuția:
- la volan: soția;
- pe scaunul din dreapta: subcomisarul Joița Alexandru, șef de poliție, fost rutierist, ușor „afumat”;
- în față: un echipaj de poliție pe bune, nu din „Grădinița de Cadre”.
Urmează un banal control de rutină. Agenții verifică actele, dau o răsfoire prin „viața de mașină” și… surpriză:
- RCA: lipsă totală.
Nu expirat cu o zi. Nu „vai, dom’le, am uitat să-l reînnoiesc acum două ore”. ZERO. NIMIC. GOL.
Șef de poliție rutier, cu decenii de „experiență” și pretenții, care își plimbă soția și mașina prin trafic exact ca ultimul inconștient.
Agenții – probabil neatinși încă de virusul „Grădiniței de Cadre” – ce fac?
- rețin plăcuțele de înmatriculare;
- rețin talonul;
- imobilizează mașina, conform legii;
- dau sancțiunea.
Fix „ca la carte”. Cartea de lege, nu „caietul de combinații” de la IPJ. Pentru orice cetățean normal, aici se încheia telenovela: cu rușine, amendă și – eventual – o platformă chemată cu ea de gât. Dar noi suntem la Prahova, la I.P.J. Prahova!
Și personajul e șef.
Noaptea, ca hoții. Sau: Subcomisarul fără numere
După ce se încheie controlul, iar echipajul își vede de drum, se întâmplă magia specifică „Grădiniței de Cadre”:
- mașina e fără plăcuțe, fără RCA, legal moartă pe loc;
- dar subcomisarul Joița și doamna Joița decid că legea e doar pentru proști.
Potrivit informațiilor din interiorul I.P.J Prahova (mai mult de trei surse):
- Așteaptă să treacă timpul și să se lase bine întunericul.
- Se urcă frumos în mașina fără numere, fără RCA, fără nicio jenă.
- Conduc PE RÂND până acasă.
Adică iau o măsură legală – imobilizarea mașinii – și o transformă într-un decor de glumă. Dacă mașina asta lovea pe cineva, tot „fraierul din stradă” era de vină, nu zeii fără RCA.
Asta nu mai e neglijență. Este sfidare premeditată. Și, mai grav, sfidare din partea unuia care ar trebui să știe codul rutier mai bine decât știe codul PIN la card.
Agenții cu coloană – specia pe cale de dispariție
Doar că scenariul „merge și-așa” a dat de un obstacol neprevăzut în manualul șmecherului de Prahova:
niște polițiști care CHIAR își fac treaba.
Agenții observă că mașina „imobilizată” nu mai e unde a fost lăsată.
Nu spun „asta e, șefu-i șef”.
Nu dau din umeri.
Fac ce scrie în lege:
- se sesizează din oficiu;
- întocmesc dosar penal pentru ambii soți – și pentru șef, și pentru doamna;
- procedează la suspendarea dreptului de a conduce până la hotărârea instanței.
Cu alte cuvinte, tratează șeful de poliție ca pe orice alt infractor rutier.
Adică exact cum ar fi fost tratat un om obișnuit, fără epoleți și fără spate.
Aici e partea care doare cel mai tare în „Grădinița de Cadre”:
nu infracțiunea în sine, ci faptul că niște subordonați au avut tupeul să aplice legea și la un șef.
Drăgălașul reflex de clan – „Nu se face așa între noi!”
Și acum, cireșele de pe tortul fără RCA.
În loc să își asume rușinea și să stea în banca lui, subcomisarul Joița:
- se plânge că „nu se face așa între colegi”;
- invocă scuza clasică: „n-au știut că sunt polițist”;
- se uită nu la ce a făcut el, ci la cine „a îndrăznit” să-l prindă;
- se vorbește deja de reclamații la BCI, de plângeri și presiuni asupra agenților.
Tradus din limba „Grădiniței de Cadre”:
„Nu contează că am greșit eu. Contează că voi ați avut curajul să mă tratați ca pe un om normal.”
Este reflexul tipic al IPJ Prahova, așa cum l-am prezentat episod cu episod în paginile Incisiv de Prahova:
- Nu fapta e problemă.
- Problema e cine a avut curajul să o constate.
Portret de subcomisar „model” pentru Grădinița de Cadre
Dacă am face un poster cu „Absolvent de onoare al Grădiniței de Cadre”, subcomisarul Joița ar bifa, lejer:
- fost rutierist, dar prins fără RCA;
- șef de poliție, dar circulând noaptea cu mașina fără plăcuțe;
- „om al legii”, dar sfidând o măsură legală ca ultimul golan de cartier;
- soț grijuliu: își bagă și nevasta în ilegalitate, ca să nu fie singur în dosar;
- șef sensibil: în loc să zică „mulțumesc că m-ați trezit la realitate”, vrea să-i toace disciplinar pe cei care au îndrăznit să aplice legea.
Este rezumatul perfect al sistemului descris în serialul nostru despre IPJ Prahova – Grădinița de Cadre:
- Legea, pentru plebe.
- Excepțiile, pentru „dom’ șef”.
- Rușinea, pentru nimeni.
De ce contează cazul Joița mai mult decât pare
Unii ar putea spune: „E, ce mare lucru, un RCA, un număr, o mașină…”.
NU.
Cazul Joița este IMPORTANT pentru că arată, în miniatură, tot ce este stricat în IPJ Prahova:
Dublu standard oficializat
-
- Când un amărât e prins fără RCA – îl rupe legea.
- Când un șef este prins fără RCA, fără plăcuțe, conducând noaptea – vrea să rupă agenții.
- Uniforma ca imunitate, nu ca responsabilitate
Subcomisarul nu pricepe că uniforma nu îți dă dreptul să calci legea, ci îți pune o răspundere mai mare pe umeri.
El o folosește ca pe o cartelă VIP de la club: „între noi, nu ne facem d-astea”. - Sistemul care își devorează oamenii cinstiți
Agenții care și-au făcut treaba la Păulești riscă să fie târâți prin comisii disciplinare.
Ăsta e semnalul clar pentru restul:
„Data viitoare, închideți ochii când vedeți că șefu’ e în dreapta.” - Continuitatea serialului IPJ Prahova – Grădinița de Cadre
Cazul Joița nu e izolat. E doar episodul 54 din același film în care:- CAR-ul fură bani cu pixul;
- prădătorii sexuali sunt protejați;
- SIPI apără bețivi cu legitimație;
- HR umilește profesioniști și promovează pile.
Joița este versiunea rutieră a aceleiași boli cronice.
În loc de final: un subcomisar, două permise suspendate și o întrebare simplă
Rezumat sec, fără pamflet:
- Șef de poliție, subcomisar, fost rutierist.
- Mașină fără RCA, oprită în trafic.
- Plăcuțe și talon reținute, mașină imobilizată.
- Noaptea, mașina pleacă „pe șest”, fără numere, fără asigurare.
- Soț și soție – ambii cu dosar penal, ambii cu drept de a conduce suspendat.
- Șeful se supără nu pe sine, ci pe agenții care au aplicat legea.
Întrebarea e simplă, pentru toți cei care încă se prefac că nu văd nimic:
Câți subcomisari Joița mai trebuie să apară, ca să recunoaștem oficial că IPJ Prahova nu mai e inspectorat, ci o grădiniță de zei fără RCA?
Incisiv de Prahova va continua serialul. „Grădinița de Cadre” are, din păcate, destui copii mari de prezentat. (Cristina T.).
Exclusiv
Vesta antiînjunghiere și logica înjunghiată
Se ia o instituție obosită, câțiva șefi care confundă managementul cu dresajul și se adaugă o vestă antiînjunghiere. Se amestecă bine până dispare orice urmă de logică și se servește la pachet polițiștilor din București, obligați să poarte echipamentul opt ore pe tură, la 40 de grade, ca să nu cumva să fie atinsă demnitatea de birou a vreunui „strateg” în uniformă.
Exact asta descrie Sindicatul Europol în legătură cu Poliția Capitalei: nu o politică de protecție a polițistului, ci un exercițiu de putere făcut de oameni care n-au purtat în viața lor altceva greu decât ecusonul de la intrarea în birou.
„Pericolul poate apărea oricând” – slogan bun pentru un afiș, prost pentru o dispoziție
Poliția Capitalei ne explică doct, în punctul ei de vedere, că portul vestei antiînjunghiere are caracter „preventiv, nu reactiv” și că echipamentul trebuie „să fie disponibil și purtat înainte de apariția unui pericol concret”.
La prima vedere, pentru publicul care nu a văzut în viața lui o tură de polițist decât în filme, sună bine. Desigur, apelurile la 112 pot fi incomplete, o intervenție banală se poate transforma în câteva secunde în agresiune, iar polițistul nu poate fugi la autospecială fix când sare cuțitul.
Până aici, nimic de zis. Doar că, de la un punct încolo, logica sare pe geam, fără vestă.
Dacă pericolul este imprevizibil „oricând, oriunde”, așa cum ne vând șefii în comunicate, atunci de ce nu se aplică aceeași regulă și la polițiștii rutieri? Ei sunt scutiți, ni se spune, „având în vedere specificul activității lor”.
Adică pericolul este imprevizibil selectiv. Într-o intersecție nu poate apărea un dement cu cuțitul, doar în fața unui bloc? La un control în trafic nu poate escalate o situație în câteva secunde, doar la o intervenție la scandal în scara blocului? Evident că poate. Dar, brusc, „imprevizibilul” devine brici de ras pentru textul comunicatului, nu criteriu real pentru măsură.
„Specificul activității”: când nu ai argumente, dar ai ștampilă
Poliția Capitalei invocă „specificul activității” pentru a-i excepta pe rutieri de la purtarea obligatorie a vestei. Perfect, spun cei de la Sindicatul Europol. Doar că exact acest argument lovește direct în dispozițiile idioate pe care aceeași instituție le-a dat pentru polițiștii de ordine publică.
Dacă „specificul activității” contează, atunci nu poți băga în aceeași oală:
- polițistul care scrie documente într-un birou improvizat în autospecială;
- polițistul care așteaptă repartizarea unei lucrări;
- polițistul care se plimbă cu autospeciala între două locații;
- și polițistul care intră într-un apartament după un apel care anunță o persoană violentă.
Să le spui tuturor, mecanic, „port permanent al vestei, opt ore, indiferent ce faci” nu e strategie de protecție, e lene intelectuală combinată cu abuz administrativ. E genul de gândire a șefului care crede că „a conduce” înseamnă să dea ordine cât mai absurde, nu să gândească riscurile și efectele reale asupra oamenilor din subordine.
Vesta – echipament de protecție sau lesă birocratică?
Ideea de bază e atât de simplă încât devine jenant că trebuie explicată unor oameni cu grade pe umeri:
- echipamentul de protecție se poartă în funcție de riscul activității;
- nu devine accesoriu permanent doar pentru că „oricând se poate întâmpla ceva”.
Medicul nu umblă toată ziua în combinezon de izolare, în halatul de bloc operator, doar pentru că poate intra un pacient contagios pe ușă.
Pompierul nu stă opt ore complet echipat, cu butelia în spate, doar pentru că „oricând poate suna alarma”.
Electricianul nu poartă permanent echipament pentru lucrul sub tensiune atunci când bate o adresă la calculator.
Dar, în logica de birou a Poliției Capitalei, polițistul trebuie să fie un soi de pom de Crăciun încărcat non-stop: vesta pe el la condus, vesta pe el la completat acte, vesta pe el la așteptat în curte, vesta pe el la orice – nu cumva să se supere hârtia din fișet.
Rezultatul? Reacții adverse pe piele, disconfort termic, mobilitate redusă, oboseală inutilă. Iar când chiar ai nevoie de polițist într-o intervenție de risc maxim, te alegi cu un om surmenat, coclit în propria transpirație, dar bifat frumos la rubrica „echipat conform dispozițiilor”.
Prevenție versus prostie administrativă
Sindicatul Europol nu cere mai puțină protecție, dimpotrivă: cere protecție inteligentă.
Adică:
- vesta să fie disponibilă imediat;
- polițistul să o poarte la intervenții operative, acolo unde nivelul de risc o impune;
- să existe o evaluare reală a activităților: când are sens să porți vesta și când nu.
Între „vesta trebuie să fie disponibilă imediat” și „vesta trebuie purtată opt ore, nu ne interesează ce faci” e o diferență colosală. Prima înseamnă grijă reală pentru siguranța polițistului. A doua înseamnă doar un automatism birocratic, fără logică, fără empatie, fără contact cu realitatea.
Și exact asta demască Europol: o conducere care confundă prevenția cu un regulament prost scris, și protecția cu bifa pe hârtie.
Polițistul real vs. șeful de laborator de idei sterile
Din birou, cu aer condiționat, e simplu să redactezi un „punct de vedere” în care să explici doct cum „pericolul poate apărea oricând”, cum „măsura are caracter preventiv”, cum „specificul activității” justifică orice ai chef să decizi.
Dar în stradă, opt ore:
- simți greutatea vestei;
- simți căldura și disconfortul;
- simți cum mobilitatea scade;
- simți cum pielea cedează.
Și apoi vine același șef, care n-a stat o zi în stradă cu tot echipamentul pe el, și îți explică paternalist că toate astea sunt „irelevante”, pentru că „pericolul poate apărea oricând”.
Asta nu mai e protecție, e dispreț. E exact divorțul clasic dintre cei care conduc după Excel și cei care muncesc pe teren.
Concluzie: vesta nu trebuie să compenseze lipsa de judecată
Sindicatul Europol spune clar: problema nu este vesta, ci felul în care o transformă șefii în instrument de control și acoperire birocratică.
- Un polițist protejat nu este un polițist cărat de echipament de dimineață până seara.
- Un polițist protejat este cel echipat corect, la momentul potrivit, în funcție de misiune și riscul real.
- „Specificul activității” nu poate fi invocat selectiv: ca să scutești rutierii, dar să lovești cu ciocanul în ordine publică, fără nicio diferențiere internă.
Dacă „mințile luminate” din Poliția Capitalei chiar cred în propriul argument cu „specificul activității”, atunci:
- să-l aplice până la capăt, nu doar când le convine;
- să diferențieze clar momentele în care vesta e obligatorie de cele în care nu are niciun sens;
- și, eventual, înainte de a mai scoate comunicate rupte de realitate, să îmbrace și ei vesta măcar un schimb de opt ore, în soare, în mașină, în tura de noapte – și abia apoi să mai vorbească despre „prevenție”.
Până atunci, ceea ce a demontat Sindicatul Europol nu e doar o dispoziție aberantă, ci o mentalitate de cazarmă birocratică în care vesta antiînjunghiere nu apără polițistul, ci orgoliul șefului. (Cerasela N.).
Exclusiv
CÂȚI POLIȚIȘTI MAI TREBUIE BATJOCORIȚI CA SĂ ÎNȚELEGĂ STATUL CĂ PATRULA CU DOUĂ SUFLETE NU E SCUTUL ROMÂNIEI?
Faraoani, republica alcoolului: doi polițiști vs. „elita” de la cârciumă
Faraoani, județul Bacău. Nu, nu e scenă dintr-un film prost, e România de azi. La bar, „cetățeni de seamă” ai comunei își îneacă grijile în alcool, iar când paharul se golește, se umple curajul. Scandalul pornește clasic: gălăgie, înjurături, haos. Apoi se mută afară, în stradă, că doar nu se face circ în liniște.
Polițiștii sunt chemați să intervină. Vin, cum vin de obicei, două suflete cu o mașină hodorogită și un pistol la brâu – statul român în teren. Unul dintre bețivi decide că e seara lui de glorie și își bate joc de polițiști, dând date false la identificare. Când oamenii legii încearcă să-l ducă la secție, se întâmplă inevitabilul: nu mai e singur. Apar „vitejii de pahar”, încolonat sprijin logistic alcoolic: prieteni, neamuri, cunoscuți, toți inflamați.
Rezultatul? Cei doi polițiști se trezesc, în plină intervenție, față în față cu o gloată agresivă. Oameni lovesc, urlă, amenință. România profundă își dă cu pumnul în piept și cu piciorul în polițist.
Și, surpriză: pentru a nu pleca de acolo pe targă sau în sac negru, polițiștii sunt nevoiți să facă uz de armamentul din dotare. Adică exact de mijlocul letal pe care toată lumea „vrea” să nu-l vadă folosit, dar nici nu oferă vreo alternativă între „bătaie corp la corp” și „foc de armă”.
Statul: „TASER e periculos”. Dar gloanțele, nu?
SIDEPOL spune clar în comunicat: de ani de zile cer introducerea TASER-ului ca dotare standard pentru polițiștii operativi. Răspunsul oficial? TASER ar fi „prea periculos”, încadrat pe undeva prin legislații străine ca „less lethal”, așa, cu aer de mare pericol.
Logica statului român:
- Contact fizic direct cu indivizi beți, violenți, în haită – acceptabil.
- Să tragi cu pistolul, armă letală – „în anumite condiții, da, dacă chiar nu se mai poate”.
- Un mijloc intermediar, controlat, non-letal, care să oprească rapid un agresor – vai, nu, „prea periculos”.
Așa arată, în practică, gândirea decidenților: nu dăm polițistului un instrument de mijloc, îl lăsăm să aleagă între a fi sac de box pentru infractori sau a trage cu pistolul și a fi apoi crucificat la televizor, în presa „indignată” și în anchete interminabile.
Doi polițiști contra unei gloate: sistemul „lasă-i, că se descurcă ei”
Imaginile apărute ulterior arată clar ce s-a întâmplat la Faraoani: cei doi polițiști au fost înconjurați, loviți, amenințați și chiar mușcați. Da, mușcați. Ca în junglă, nu ca într-un stat european în secolul XXI.
În mod normal, o asemenea situație – grup agresiv, persoane băute, ultraj în desfășurare – ar trebui să declanșeze automat intervenția unor structuri specializate. Numai că România lucrează, de ani de zile, pe principiul: „Lasă, merg doi din patrulă, să vedem dacă scapă”.
SIDEPOL spune ce ar fi trebuit să existe:
- D.M.I.O.P. – Detașamente Mobile pentru Intervenții de Ordine Publică, adică echipe antrenate, pregătite să intervină rapid la astfel de scandaluri, nu doar patrule lăsate de izbeliște.
- Structuri capabile să gestioneze grupuri agresive, acte de ultraj, situații cu risc ridicat.
Dar nu, statul preferă să privească incident după incident:
- Doi polițiști singuri.
- Nicio rezervă de sprijin real.
- Nicio forță mobilă specializată.
- Multă „indignare” după ce curge sânge.
După incident, curajul revine: „să se facă dreptate!”
Doi dintre agresori au fost identificați și reținuți pentru 24 de ore. Vor fi cercetați pentru infracțiuni împotriva polițiștilor și a ordinii publice. Clasic: după bătaie, statul se trezește. După ce gloanțele au fost trase, după ce polițiștii riscă dosare penale și ani de explicații, vine solemn: „Vor răspunde conform legii!”.
Dar întrebarea reală este: de ce trebuie să ajungi la foc de armă ca să iei în serios o intervenție? De ce nu se previne?
SIDEPOL o spune apăsat:
- Astfel de incidente NU mai sunt excepții.
- Ele devin aproape rutină în activitatea de zi cu zi a polițiștilor.
- Iar soluțiile – TASER și D.M.I.O.P. – sunt cerute de ani de zile și, sistematic, amânate.
TASER și D.M.I.O.P.: două cuvinte simple, o reformă pe care nimeni nu vrea s-o asume
În loc să recunoască realitatea – că patrulele se confruntă tot mai des cu gloate agresive – factorii de decizie se ascund în spatele formulărilor sterile: „analizăm”, „evaluăm”, „vom constitui un grup de lucru”. Între timp, în stradă:
- Polițiști bătuți, loviți, scuipați, mușcați.
- Intervenții filmate cu telefoane, comentate de „experți” de pe Facebook.
- Oameni ai legii care trebuie să aleagă, în câteva secunde, între a fi victime sau a folosi pistolul.
SIDEPOL rezumă perfect necesarul minim:
- TASER – ca mijloc de intervenție non-letal, eficient, între pumni și glonț.
- D.M.I.O.P. – detașamente mobile de intervenție, care să vină în ajutorul patrulelor când situația explodează.
Nu mâine, nu „după analiză”. Acum.
Protecția polițistului nu începe la Urgențe și la Parchet
„Protecția polițistului trebuie să înceapă înainte de intervenție, nu după ultraj”, subliniază SIDEPOL. Traducere din limbaj sindical în limbaj simplu:
- Nu e normal ca apărarea reală a polițistului să înceapă abia după ce ajunge la spital sau la Parchet să dea declarații.
- Nu e normal să-i dai arma de foc, dar să refuzi constant un mijloc intermediar.
- Nu e normal să-l trimiți în patrulă ca pe carne de tun, într-o societate tot mai agresivă, cu tot mai puțin respect pentru uniformă.
Fiecare astfel de incident ar trebui să fie un semnal de alarmă, nu încă un episod de știri de seară trecut mai departe după 30 de secunde.
Câte imagini mai trebuie să vedem?
Întrebarea pe care o pune SIDEPOL este devastatoare: CÂTE ASTFEL DE IMAGINI MAI TREBUIE SĂ VEDEM?
- Câți polițiști bătuți în stradă?
- Câte gloate înjurând și scuipând uniforma?
- Câte focuri de armă trase la limită, în ultimul moment?
Până când cineva cu putere de decizie va avea curajul să spună:
- Da, dotăm polițiștii cu TASER.
- Da, înființăm și operaționalizăm D.M.I.O.P.
- Da, punem siguranța celor care apără legea deasupra confortului birocratic și al fricii de asumare.
Până atunci, România va continua să joace aceeași piesă absurdă:
- În stradă – violență, haos, polițiști încolțiți.
- La televizor – „șocant, scandalos, cum e posibil?”.
- În birouri – tăcere, comisii, hârtii.
Iar întrebarea rămâne: câte astfel de imagini mai trebuie să vedem, ca să priceapă cineva că fără TASER și D.M.I.O.P., patrula e doar țapul ispășitor al unui stat care nu-și apără propriii oameni? (Cerasela N.).
(sursă: comunicat SIDEPOL despre incidentul de la Faraoani, jud. Bacău)
-
Exclusivacum 5 zileEPISODUL 52 – „IPJ Prahova – Grădinița de Cadre: Nepoți, kile și vile”
-
Exclusivacum 3 zileEpisodul 53 din serialul nostru „IPJ Prahova – Grădinița de cadre”: Nașul de la Rutieră, finul de pe folii negre și „plavanul” mutat de la criminal de căruțași la Protecția Animalelor
-
Exclusivacum 4 zileTCE Ploiești – Minunea de luni și groaznicul coșmar al clanului Nae: AGA de pe 31 sau ziua eliberării din robie?
-
Exclusivacum 5 zileORGANIGRAMA CU CHILOȚI” DE LA TCE, RUȘINEA PLOIEȘTIULUI: CUM ÎȘI DĂ NAE COMISIONARU’ SINGUR CONTROL, JUSTIȚIE ȘI AUDIT, CU NEAMURILE LA BUTOANE
-
Exclusivacum 3 zileTCE Ploiești: Consiliul de administrație, captiv clanului lui Nae Comisionaru’. Doar AGA și salariații mai pot opri dezastrul
-
Exclusivacum 21 de oreTCE Ploiești în ajun de AGA: De la organigrama „chilotel” la liderul de sindicat prins la furat de pește – probitate morală la conservă (VIDEO)
-
Exclusivacum 2 zileMătura onoarei: cum a trebuit să fie dat IPJ Brăila în judecată ca să descopere că există firme de curățenie
-
Exclusivacum 5 zileAutospeciala de hârtie: la IPJ Constanța, siguranța rutieră se face cu ITP și RCA, nu cu caroserie și frâne




Notice: Undefined variable: user_ID in /home/incisivdeprahova/public_html/wp-content/themes/zox-news/comments.php on line 48
You must be logged in to post a comment Login