Programul Janus primește finanțare de până la 2,2 miliarde de dolari

Armata Statelor Unite a restrâns lista companiilor implicate în dezvoltarea reactoarelor nucleare de mici dimensiuni și a selectat cinci furnizori care vor continua proiectarea, construirea și testarea propriilor prototipuri. Valoarea totală a acordurilor ar putea ajunge la 2,2 miliarde de dolari, fondurile urmând să fie utilizate în perioada fiscală 2027–2031.

Inițiativa face parte din programul Janus, lansat pentru introducerea reactoarelor nucleare modulare pe instalațiile militare americane. Obiectivul este ca aceste sisteme să asigure o sursă de energie stabilă, independentă și mai puțin vulnerabilă în cazul unor conflicte sau perturbări majore ale infrastructurii civile.

Jeff Waksman, adjunctul principal al secretarului adjunct al Armatei pentru instalații, energie și mediu, a declarat că riscurile asupra rețelei electrice naționale și dificultățile logistice legate de transportul combustibililor fosili determină armata să ia în calcul soluții energetice alternative.

„Energia nucleară poate schimba fundamental regulile jocului pentru Armată”, a afirmat oficialul american, subliniind că instituția pe care o reprezintă dorește să preia conducerea acestui demers.

Cinci companii, cinci baze militare

În etapa actuală, fiecare companie va lucra la propriul model de microreactor, cu planuri de instalare în baze militare distincte:

• Antares – Fort Bragg, Carolina de Nord;
• BWXT – Fort Campbell, Kentucky;
• General Atomics Electromagnetic Systems – Fort Hood, Texas;
• Radiant – Fort Benning, Georgia;
• Westinghouse – Fort Drum, New York.

Planul vizează furnizarea a peste 20 de microreactoare pentru bazele Armatei, acestea urmând să fie deținute și operate de contractori privați.

Lista companiilor selectate nu este însă definitivă. Toți cei cinci furnizori se află încă în faza de dezvoltare și testare a tehnologiilor, iar succesul fiecărui proiect va depinde inclusiv de capacitatea companiilor de a atrage finanțare suplimentară.

Finanțarea va fi acordată în funcție de rezultate

Fiecare companie a primit un acord individual, bazat pe mecanismul „Other Transaction Authority”, prin care poate accesa o parte din bugetul total de 2,2 miliarde de dolari.

Fondurile vor acoperi proiectarea și construirea prototipurilor, precum și primul an de operare a reactoarelor. Valoarea exactă acordată fiecărui furnizor nu a fost făcută publică. Radiant a anunțat însă că ar putea primi până la 750 de milioane de dolari pentru dezvoltarea și instalarea a 15 microreactoare din gama Kaleidos.

Oficialii americani avertizează că finanțarea guvernamentală va reprezenta doar o parte din capitalul necesar. Companiile trebuie să atragă sume importante din sectorul privat pentru a-și duce proiectele până la etapa de utilizare operațională.

Plățile vor fi realizate pe baza unor obiective contractuale succesive. În cazul în care un furnizor nu își îndeplinește angajamentele sau nu livrează rezultatele convenite, finanțarea etapelor următoare poate fi retrasă. Contractele nu prevăd taxe de reziliere.

Primul reactor ar trebui să funcționeze până în septembrie 2028

Ținta principală a programului este punerea în funcțiune a cel puțin unui microreactor pe o instalație militară americană până la sfârșitul lunii septembrie 2028.

Autoritățile americane recunosc că toate cele cinci proiecte nu vor ajunge simultan la acest stadiu. Fiecare companie are propriul calendar de dezvoltare, propriile soluții tehnice și propriile cerințe privind combustibilul, dimensiunea și mobilitatea reactorului.

Potrivit oficialilor Armatei, competiția pentru selectarea furnizorilor a fost una riguroasă, iar scopul a fost identificarea companiilor cu cele mai mari șanse de a construi și opera reactoare nucleare comerciale de mici dimensiuni.

Combustibili diferiți pentru tehnologii diferite

Modelele propuse nu sunt identice nici în ceea ce privește combustibilul nuclear utilizat.

Radiant dezvoltă un sistem alimentat cu uraniu slab îmbogățit, cu o concentrație de până la 19,75% — așa-numitul HALEU, uraniu slab îmbogățit cu concentrație ridicată. Materialul furnizat de Departamentul pentru Energie este transformat ulterior în particule de combustibil TRISO, utilizate în elementele active ale reactorului.

Antares utilizează, la rândul său, combustibil HALEU și recurge la BWXT pentru fabricarea particulelor TRISO.

În schimb, sistemul Tactical Energy System dezvoltat de General Atomics folosește combustibil pe bază de hidrură de zirconiu și uraniu.

Diferențele dintre proiecte vizează și amprenta la sol, posibilitatea de transportare, modul de instalare și capacitatea de a furniza energie în condiții de funcționare izolată de rețeaua electrică civilă.

Reactoarele nucleare, parte a unei strategii energetice mai ample

Programul Janus se înscrie într-o strategie mai largă a Armatei SUA privind alimentarea bazelor militare.

În mai 2025, președintele Donald Trump a semnat mai multe ordine executive referitoare la energia nucleară. Unul dintre acestea a atribuit Armatei un rol central în dezvoltarea unui program de reactoare nucleare în cadrul Pentagonului și a stabilit obiectivul ca un astfel de reactor să fie operațional pe o bază militară americană până la 30 septembrie 2028.

În lunile următoare, Armata a colaborat cu Defense Innovation Unit și a evaluat atât furnizorii, cât și amplasamentele potrivite pentru primele implementări.

Printre locațiile analizate s-au numărat Fort Wainwright, uzina de muniții Holston, baza comună Lewis-McChord și Redstone Arsenal. În etapa actuală, proiectele au fost repartizate însă către cele cinci baze menționate anterior.

Gazul rămâne soluția pe termen scurt

Orientarea către energia nucleară are loc în paralel cu reevaluarea altor planuri de alimentare energetică ale bazelor militare.

Armata SUA a renunțat recent la un memorandum de înțelegere semnat în 2024 cu Tennessee Valley Authority pentru utilizarea energiei verzi. În cazul bazelor Redstone Arsenal și Fort Campbell sunt analizate acum mai multe variante, inclusiv creșterea utilizării gazului natural.

Pe termen scurt, gazul este considerat cea mai realistă soluție datorită prețului redus și disponibilității sale. Totuși, autoritățile trebuie să verifice capacitatea rețelelor locale, disponibilitatea rezervelor, infrastructura de conducte și costurile economice.

Pe termen lung, microreactoarele nucleare ar putea oferi bazelor militare americane o sursă de energie constantă, capabilă să funcționeze independent de rețeaua electrică națională și să reducă dependența de transporturile de combustibili convenționali.