România, la un pas de „junk” – dar nu pentru că nu-și plătește corect oamenii

Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, a ieșit public cu un mesaj rece și „responsabil” către angajații din educație și sănătate: banii prevăzuți în actuala lege a salarizării reprezintă, citez, „maximul pe care România și-l permite în acest moment”.

În același timp, avertizează apocaliptic că, dacă legea nu trece, țara riscă să fie retrogradată la categoria „junk” de agențiile de rating, iar în 2028 – an electoral – politicienii ar putea să revină la vechile populisme fără acoperire bugetară.

Pe scurt, mesajul pentru profesori, medici și restul bugetarilor-cheie este acesta:
„Vă dăm cât am decis noi, atât cât să nu stricăm ratingul de țară. Restul sunt populisme și vânare de vânt.”

Lega salarizării: nu dreptate socială, ci garanție pentru investitori

Potrivit declarațiilor lui Dragoș Pîslaru, două partide ar fi deja dispuse să susțină proiectul de lege a salarizării, în numele „responsabilității politice”. Nu pentru că educația și sănătatea au fost ani de zile subfinanțate, nu pentru că profesorii și medicii au ajuns să plece pe capete din sistem, ci pentru că:

• agenția Moody’s recomandă expres adoptarea legii pentru un posibil upgrade al economiei;
• Comisia Europeană și investitorii internaționali „se uită” la această reformă ca la un semn de predictibilitate în finanțele publice;
• trebuie evitată, cu orice preț, o nouă rundă de „promisiuni nefondate” în 2028.

Cu alte cuvinte, legea salarială e prezentată nu ca un instrument de reparat nedreptăți, ci ca un document de liniștit agenții de rating și piețele financiare. Profesorii și medicii devin o variabilă într-o ecuație de deficit, nu oameni cărora li se face, în sfârșit, dreptate.

Cine a amânat legea 4 ani? „Alții”. Cine plătește nota? Aceiași: oamenii din sistem

Ministrul nu uită să puncteze că legea ar fi trebuit făcută acum 4 ani, dar a fost împinsă de la o guvernare la alta:

• mai întâi, ca să nu-și bată nimeni capul;
• apoi, pentru că a venit perioada electorală și „n-a catadicsit” nimeni să o pregătească;
• după aceea, chiar și în guvernul Bolojan, s-a preferat amânarea ca să nu se tensioneze relațiile „preferențiale” cu sindicatele – mai ales în educație și sănătate;
• vina este pasată, transparent, în principal spre PSD și partidele care se laudă cu legături bune cu sindicatele din aceste domenii.

În tot acest timp, însă:

• profesorii au ținut școala în picioare cu salarii mici și promisiuni mari;
• medicii și personalul sanitar au dus pe umeri crize sanitare, lipsuri și exod profesional;
• iar acum află că există un „maxim” impus nu de nevoile reale, ci de calculele făcute între Bruxelles, agenții de rating și Ministerul de Finanțe.

8 miliarde, 12 miliarde și liniștea agențiilor de rating

Impactul bugetar al legii salarizării este prezentat ca o ecuație rece:

• inițial: 8 miliarde de lei;
• posibil: până la 12 miliarde, dar doar dacă se taie alte cheltuieli;
• mesajul primit „și de la Comisia Europeană”: să ne uităm mai degrabă la 8 decât la 12.

Din nou, dezbaterea nu este „care e nivelul de salarizare decent pentru educație și sănătate?”, ci „cât putem crește fără să supărăm Comisia și agențiile de rating și fără să părăsim ținta de deficit de 3%?”.

Orice discuție despre:

• recuperarea decalajelor istorice;
• păstrarea specialiștilor în țară;
• motivația reală pentru cei care lucrează în sistemele esențiale;

este înghițită de un singur argument: „asta e limita, atât ne permitem, tehnic”.

„Maximul pe care România și-l permite” – sau minimul cu care să fie ținuți în frâu?

Pentru educație și sănătate, Pîslaru vorbește despre circa 6 miliarde de lei suplimentari în bugetul actual, numai pentru aceste două familii ocupaționale. Și declară apăsat:
„Aceasta este suma maximă pe care România și-o permite în acest moment.”

În traducere politică:

• orice revendicare peste acest prag este automat etichetată drept „populism”;
• orice partid sau lider care promite mai mult este acuzat că „vânează vântul” și minte sindicatele;
• profesorii și medicii ar trebui să înțeleagă că orice luptă pentru mai mult decât această limită este lipsită de realism.

Se trece însă cu ușurință peste întrebarea esențială:
„Maximul pe care România și-l permite” este rezultatul unei analize oneste sau al unei opțiuni politice care alege să protejeze alte tipuri de cheltuieli, în detrimentul celor două sectoare vitale?

Profesorii și medicii, declarați „importanți”, tratați ca o cheltuială de tăiat la tabel

Ministrul afirmă că știe foarte bine că educația și sănătatea sunt „sectoare importante pentru societate” și că acolo „există așteptări mari”. Dar, imediat, revine la constrângerile bugetare, la plafonul agreat cu Comisia, la riscul de rating „junk”, la disciplina fiscală.

Mesajul real este acesta:

• moral, toată lumea recunoaște importanța profesorilor și medicilor;
• financiar, ei rămân doar o categorie de personal la care te uiți cu pixul pe foaie, ca să vezi cât mai „încap” în deficit;
• orice încercare de a depăși acest prag este condamnată ca iresponsabilitate.

În loc să fie respins cinismul promisiunilor fără acoperire, sunt invalidate și revendicările legitime, aruncate în aceeași oală cu „populismul”.

„Populiștii” de azi, vinovații de mâine. Dar cine răspunde pentru amânările de ieri?

Dragoș Pîslaru avertizează că, dacă în viitor se vor promite bani fără acoperire, toată austeritatea și ajustările fiscale „pe care românii le-au suportat” vor fi aruncate în aer. Corect. Nimeni nu poate cere salarii din aer, ignorând bugetul.

Dar:

• cine răspunde pentru întârzierea de 4 ani a legii salarizării?
• cine răspunde pentru faptul că educația și sănătatea au fost folosite electoral, apoi ignorate bugetar?
• cine răspunde pentru faptul că, abia sub presiunea agențiilor de rating, se grăbește acum o lege minimală, prezentată drept „maxim posibil”?

Profesorilor și medicilor li se cere să înțeleagă responsabilitatea macroeconomică, dar nimeni nu-și asumă responsabilitatea politică pentru anii pierduți și pentru decalajele acumulate.

Concluzie: ratingul de țară la loc de cinste, oamenii din educație și sănătate – la coadă

Mesajul final al lui Dragoș Pîslaru, așa cum transpare din declarațiile prezentate în presă, este limpede:

• legea salarizării trebuie adoptată nu pentru a corecta nedreptăți, ci pentru a liniști agențiile de rating și Comisia Europeană;
• profesorii și medicii trebuie să accepte că sumele prevăzute acum sunt „maximul posibil” și că orice promisiune în plus este „ipocrizie” și „vânare de vânt”;
• România riscă să fie retrogradată la „junk” nu pentru că își ține oamenii-cheie pe salarii care i-au împins să plece, ci pentru că ar putea, ipotetic, să le dea vreodată mai mult decât permite actualul plafon.

În numele „responsabilității”, riscul este să se consacre încă o dată un model cinic: ratingul de țară e sacrosfânt, oamenii din educație și sănătate sunt negociabili.