Connect with us

Anchete

EXCLUSIV/Traseul infiltratilor SRI in JUSTITIE SI ARHIVA SIPA/DE LA PORTAR LA SRI PRAHOVA DIRECT CONSILIER AL MINISTRULUI JUSTITIEI SI ULTERIOR REVENIT CA OFITER LA SECTORUL W LA DJI PRAHOVA UNDE ACTIVEAZA IN PREZENT!

Publicat

pe

Este o dimineață frumoasă de vineri, 25 mai 2018, ora 900 ziua în care dl. Alexandru Firicel, persoană care deține (deținea, din spusele acestuia, fiindcă nu acceptă să legitimeze ilegalitățile din SPR „Diamantul) și calitatea de președinte teritorial S.P.R. „DIAMANTUL” –secția 13 Poliție D.G.P.M.B. a dat curs invitației Ziarului Incisiv de Prahova reprezentat de redactorul nostru pentru a continua seria dezvăluirilor referitoare la mușamalizările derapajelor de la Lege din Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul”, Ministerul Afacerilor Interne și Poliție.
Întâlnirea a avut loc în parcul Cișmigiu din București, în incinta Rondului Roman cuoscut și sub denumirea „Rondul Scriitorilor”.

R.: Bună dimineața și bine ne-am reîntâlnit!
A.F.: Bună dimineața! Mă bucur să vă reîntâlnesc!
R.: Despre ce doriți să discutăm astăzi?
A.F.: Despre reacția brutală a sistemului stalinist care a acaparat nu doar M.A.I.-ul, România ci și acest sindicat „Diamantul”… organizație care, până să fie infestată cu „s.n.p.c.r.”-iști („cel mai mare sindicat din M.A.I.” sau „sindicatul șefilor” așa cum mai este cunoscut în argoul polițienesc) era pentru oameni… să soluționeze, pe cât posibil, problemele profesionale ale membrilor săi. Oricum, nu cred că la vârful organizației sunt doar „infiltrați din s.n.p.c.r.” ci și din alte organizații adverse, M.A.I…. doar acest sindicat a deranjat enorm, inclusiv partidele politice (politicieni aflați în Parlament, Guvern).
R.: Am văzut că ați postat pe contul dvs. de Facebook, în data de 16 mai ora 2028, un mesaj dur (o replică) referitor la faptul că ex-președintele sindicatului „Diamantul” Păscuț ar fi dat ordin celorlalți lideri din sindicat să vă scoată din listele de prieteni, să vă blocheze contul… Cum ați aflat de asta?
A.F. (râde): Ca jurnalist de investigații ar trebui să știți că sursele informative nu se divulgă… problema lor (a acestor indivizi: pensionarii și „infiltrații” din alte sindicate – care au distrus cu lăcomia și fățărnicia lor rolul și rostul acestui sindicat) e că nici ei nu șiu cum am aflat (râde).
După ce a apărut primul interviu pe care l-am acordat dvs., Ziarului Incisiv de Prahova, știu că Păscuț, Șerbănescu și „infiltrații” lui turbaseră (la propriu)…
R.: Vreți să fiți mai explicit? Cum adică: „au turbat”?
A.F.: Deși îi anunțasem pe „liderii SPRD” (până să mă excludă din acel grup secret) încă din data de 06.05.2018 și, ulterior pe Păscuț (când m-a contactat telefonic în data de 07.05.2018 ora 1152) că, dacă tot nu vor să rezolve tâmpeniile făcute ori din inconștiență ori din prostie voi merge să dezvălui în presă ilegalitățile și prostiile care le-au făcut, ei tot sperau că sunt corupt și coruptibil (ca ei, ca alți lideri SPRD pe care i-au mazilit). Ca drept dovadă, „diamantinii” stau ascunși pe grupuri secrete, îi blochează pe toți cei care „le dau peste nas” când greșesc: exact ca în comunism când cel care avea o poziție adversă/neutră față de partid era imediat „înfierat” și stigmatizat (îndepărtat din societate).
R.: Totuși, trebuie să existe o altă explicație… am văzut postări mai vechi ale d-lui Păscuț, interviuri care vă contrazic afirmațiile… nu credeți că greșiți?
A.F.: Nu, nu cred că greșesc fiindcă omul se schimbă în viață. Iar la bătrânețe ori dă în mintea copiilor ori o ia razna. Eu cred că Păscuț și-a dat seama că „e cu un picior în groapă” (ca și Șerbănescu dar și alți „lideri sindicali pensionari” din alte sindicate) și „trage cu dinții” de titulatura de „idol sindical” tocmai pentru a nu fi scos din joc. Să mai fie și el băgat în seamă în postura de „tartor” al sindicatului.
Haideți să vă explic: După publicarea interviului în data de 14.05.2018, activitatea SPRD s-a blocat, căci nu mai avea cine să semneze. „marele polițist judiciarist”, Nedelcu – incompatibil; pensionarul M.A.I. și, în același timp, angajatul SPRD, Păscuț nu e confirmat de instanță ca și „președinte onorific și înlocuitor al președintelui Nedelcu”, Șerbănescu nu are drept de semnătură în numele și pentru membrii de sindicat fără decizia președintelui sindicatului… care e incompatibil.
La data de 21 mai 2018 orele 2303 a apărut pe pagina oficială de Facebook a SPRD comunicatul „persoanei fizice Nedelcu Cătălin” (sau, poate, era în calitate de membru activ SNPPC – râde). A doua zi, în data de 22.05.2018 orele 1943, pe aceeași pagină de facebook a fost publicată petiția SPRD nr. 238/NP/22.05.2018 semnată de „președintele SPRD, Nedelcu Cătălin”…
R.: Nu înțeleg legătura, conexiunile dvs.
A.F.: În ședința din 21.04.2018 de la Predeal, Păscuț a afirmat că în SPRD „doar el și cu Nedelcu fabrică idei pe care toți ceilalți trebuie să le pună în practică”. Adică, toți sunt proști și doar ei sunt deștepț! Nu contează ce fac/gândesc „liderii supremi”, toți trebuie să îi asculte orbește! Despre asta este vorba. Nedelcu a afirmat în aceeași ședință că „tot Păscuț rămâne la conducerea SPRD”. Normal, din moment ce lui Nedelcu nu îi convine să se suspende din activitatea de polițist pentru activități sindicale și să preia funcția de președinte „cu acte în regulă”… mai ales că e (se pare) încă membru SNPPC. Adică, Nedelcu e doar „mâna dreaptă” a lui Păscuț și semnează orice i se „bagă sub nas”. Știm foarte bine ce fac șefii, de regulă, cu „mâna dreaptă”… (râde).
R.: Dar dl. Nedelcu Cătălin, este ofițer de poliție la IPJ Ialomița, are domiciliul în acel județ… Cine a semnat acea petiție din data de 22.05.2018 orele 1943?
A.F.: Exact! Și, din punctul meu de vedere, nu a fost niciodată pregătit să preia funcția de președinte al SPRD… ca de altfel, nimeni din acest sindicat. A făcut un compromis ca să-l salveze pe Păscuț: să iasă la pensie și să se și angajeze, cu contract de muncă în SPRD, Nedelcu fiind „păpușa” manevrată de „păpușarul” Păscuț. Și, nu cred că se deplasează el la sediul SPRD ori-de-câte-ori scrie Păscuț câte-o petiție, încheie un contract cu avocați etc. …
Adică, Păscuț are semnătura lui Nedelcu împreună cu ștampila SPRD scanate și le aplică pe orice se poate transmite prin e-mail sau îi imită semnătura, aplică ștampila și le trimite prin poștă. În cazul postărilor din 21 respectiv 22.05.2018 consider că Nedelcu a avut un „bufeu de corectitudine” fiindcă este incompatibil, contestabil (poate nici nu își mai dorește bătaia de cap cu funcția sindicală) și nu și-a mai afișat funcția de „președinte SPRD”. Păscuț s-a enervat și, ca să „nu se prindă fraierii” (membrii de sindicat, cei care urmăresc/vizitează această pagină etc.) că e o tensiune în SPRD (eventual că Nedelcu e în decline/nu mai vrea să fie președintele SPRD), a scris repede petiția cu nr.238. Nu vedeți că petiția poartă inițialele „NP” și nu „NC”?
R.: Vreți să spuneți că dl. Păscuț semnează demersuri în care angajează SPRD fără știrea d-lui Nedelcu?
A.F.: Nu știu, posibil… dar îmi este foarte greu să cred că Nedelcu vine ori-de-câte-ori îi cer atribuțiile de președinte SPRD, la București pentru a semna orice înscris. Încă de acum câteva luni le-am spus să meargă la un notar public/avocat să îl mandateze Nedelcu pe Păscuț să-i îndeplinească atribuțiile, să fie o reprezentare legală… dar n-ai cu cine. Doar „ei produc idei”, ceilalți sunt „niște proști”.
Oricum, cele 2 postări le văd ca pe niște „miorlăituri”… niște „gudureli” pe lângă șefimea din M.A.I. nicidecum ca niște demersuri sindicale, temeinice, pe Lege. Să nu zică membrii și simpatizanții SPRD că acest sindicat e în decline’ (a ajuns „vai de el!”). Nu vedeți ce formulări „respectuoase” au? De fapt, sunt lingușeli… or crede că așa își evidențiază „cultura”, „educația”, „respectul”… Nu vedeți că din zecile de procese intentate structurile M.A.I. pe tema salarizării nu au câștigat nici măcar unul? Se gândesc că CCR-ul îi va ajuta prin admiterea excepțiilor de neconstituționalitate… posibil. Însă, dacă iar începe Păscuț cu „miștocăreală” în relațiile scrise pe care le trimite instanțelor (inclusiv CCR-ul), vor primi un mare flit.
Partea „amuzantă” e că Nedelcu și Păscuț spun oamenilor să solicite dispozițiile de încadrare în funcții, în condițiile în care ei nici până în ziua de azi nu mi-au comunicat contractul de muncă și nici fișa postului.
R.: Poate că l-au anulat…
A.F.: Chiar dacă au anulat contractul meu de muncă trebuia să îmi comunice decizia lor de anulare. Orice contract poate fi supus controlului instanței de judecată. Cred că tocmai de aceea și refuză să mi-l comunice: să nu îi dau în judecată. Stau precum șobolanii pe grupuri secrete, îmi dau „block” pe Facebook să nu mai văd ce mizerii și tâmpenii (ilegalități) scriu ei… Asta a devenit actualul SPR „Diamantul”: „lupul moralist” ca să nu îi zic „partidul comunist”! Îi îndeamnă pe alții să facă demersuri în condițiile în care „liderii” acestui sindicat încalcă în mod voit Legea (de fapt, pensionarii M.A.I.: Păscuț și Șerbănescu conduc sindicatul „din umbră”, ceilalți sunt doar „spectatorii și aplaudacii greilor SPRD”). Ce poate fi mai frumos decât: să stai “bine-merci” pe scaun, să îți vină banul pentru că „ai idei” iar „șefii” (liderii teritoriali SPRD) să te asculte orbește și tot ei, liderii, să răspundă pentru tâmpeniile pe care tu le concepi/faci?
Știu că încă de anul trecut în contabilitatea SPRD era un minus de 300 lei pentru o deplasare a lui Cioca Dumitru (fostul secretar general al sindicatului) la Suceava, să îl reprezinte și să îl apere pe fosul lider SPRD-Suceava, Bănică Bogdan. Până la ședința din 21.04.2018, Cioca Dumitru nu returnase sindicatului banii. Mă gândesc că cei 6.000 lei care ar fi trebuit să mi-i ofere pe durata contractului de muncă îi vor opri „liderii” și pensionarii M.A.I. care conduc sindicatul ca să își acopere „găurile” finanicare ce au fost și sunt făcute „la negru”.
R.: Dumneavostră nu ați rimit nimc de la sindicat? Telefon, calculator? Ceva?
A.F.: Nu. Într-un timp îmi zicea Păscuț că să îmi dea telefonul lui (care avea ecranul spart) și el să-și cumpere altul, tot din banii sindcatului. L-am refuzat. Apoi, a venit cu propunerea să îmi dea un laptop casat (vechi) dar pe care se află programul de legislație Lege5 ca să fiu la curent cu toate noutățile legislative. Dar, dacă am divulgat în spațiul public tâmpeniile lui și ale lui, nu am mai primit nimic.
Oricum, îi cumpără lui Șerbănescu (dacă nu i-au cumpărat deja) un telefon mobil nou „ca să nu mai scrie cu greșeli pe facebook” (râde zgomotos). Din ceea ce am văzut, sindicatul „Diamantul” a devenit o sursă consistentă de bani pentru care nu trebuie să faci mare lucru,
R.: Am văzut pe pagina de facebook a Spr Diamantul că s-a postat o sesizare înregistrată sub nr.1563/MS/22.05.2018 semnată de dl. Șerbănescu Marin-secretarul general al Sindicatului… este în legătupă cu o mașină de poliție din localitatea Băicoi, jud.Prahova. Priviți, vă rog!
A.F.: Asta nu e o sesizare e un chici. E făcută o solicitare de informații publice în baza legii nr.544/2001 care se termină ca o sesizare în baza OG nr.27/2002.
De fapt, „jmecherii” de la vârful SPRD au înțeles că nu pot face demersuri de capul lor, în numele membrilor. Ideea e că, potrivit Legii nr.544/2001 și a normelor de aplicare a acesteia, HG nr.123/2002, informațiile publice se oferă orișicărei persoane fizice sau juridice din oficiu sau la o simplă cerere verbală, fără „delicatețuri oficiale”. Doar de aceea se numesc „informații publice”: ce se pun de către isntituțiile statului la dispoziția oricuia. Pentru a se „fenta” Legea (adică OG nr.27/2002) și mandatul expres (decizia) președintelui sindicatului pentru un demers oficial, cine a scris sesizarea respectiva postată pe SPR Diaamntul dar, mai ales, cine a semnat-o, a făcut-o doar cu scopul de a strânge adeziuni și „like”-uri. Cei/cel care au/a scris și semnat petiția îi/îl cred/crede pe cei din structurile suport ale M.A.I. și Poliției ca fiind „proști”… că nu știu să facă diferența dintre o „cerere de informații publice” și o „sesizare”… Să vedem ce răspuns vor primi. Mi-ar plăcea ca IPJ Prahova să le dea „un mare flit”: să le claseze petiția și să îi mai trimită la școală, să mai învețe carte. În locul celor de la IPJ Prahova, așa aș face… și, ca să mă amuz până la capăt, le-aș „trânti” și o plângere penală, una la CNCD dar și o acțiune în instanța civilă … „de amuzament”, ca să nu își mai bată joc de oameni și informațiile primite (sesizările și probele membrilor de sindicat) prin demersuri neconforme cu Legea.
R.: Nu credeți că sunteți prea dur? Că, totuși, beneficiază de principiul bunei credințe și că au făcut un demers pentru oameni, ca să îi ajute?
A.F.: Nimeni nu poate invoca în fața instanței „necunoașterea dreptului publicat” (a Legii). Iar sindicalismul, din punctul meu de vedere, se face exclusiv în baza și limitele Legii nu cum fac cei din structruile suport ale MAI și Poliției: interpretează Legea după bunul plac pentru a emite noi „dispoziții legale ale șefului” prin care se încalcă Legea. Așa a făcut și Șerbănescu când a semnat acea … chestie (că nu se poate numi petiție): a „interpretat” el Legea ca să nu pice „de fraier” că nu face nimic și că semnează nelegal. Doar Păscuț e mult-prea ocupat cu „chestii grele” iar Nedelcu ori-de-câte-ori îl sună oamenii pe telefonul mobil, nu răspunde…indiferent de oră (poate Nedelcu vorbește doar cu memebrii de sindicat care-i sunt prieteni nu cu „orișicine” din SPRD). Așa că, despre ce vorbim? Eu unul când nu am putut răspunde la telefon am revenit la apelant când mi-a permis timpul (câteva minute sau ore, după caz). Pe când Nedelcu, din ce mi-au spus și mie oamenii, nici nu răspunde la apeluri și nici nu îi sună pe cei care l-au apelat. Cu așa un „președinte de sindicat interesat”, nici nu m-ar mira ca până la finalul anului să se desființeze această organizație.
Oamenii trebuie să vadă în liderul sindical un sprijin nu un „clovn” și nici un „pompos cu guler alb” care se joacă cu dreptul (Legea) pentru like-uri și atragerea de membrii și care, în relaitate, nu face altceva decât să-i încurce pe oameni și să le agraveze problemele. Din punctual meu de vedere, caracteristica principală a unui lider sindical trebuie să constea în altruism nicidecum în rezolvarea intereselor personale/obținerea de foloase care să-ți satisfacă propriul ego.
Problemele profesionale ale polițiștilor operativi sunt mult mai multe și mult mai grave, nu țin doar de „salarizare” așa cum ne arată actuala conducere SPRD că a rămas „setată”. Peste 98% din postările de pe „Oficial” sunt despre salarizare… acțiunile sindicatului sunt doar pe criteriul „salarizării”… de ce? Fiindcă, dacă se câștigă, se vor recalcula și pensiile. Iar Păscuț, în opinia mea, asta urmărește: recalcularea pensiilor în baza acelor coeficienți din legile unitare de salarizare… de aceea „trage tare” cu salarizarea nu că are „prea mult drag de sindicalism” sau de „problemele financiare ale membrilor SPRD”.
Și în prezent polițișii operativi sponsorizează M.A.I.-ul și Poliția cu fonduri din salariile personale pentru a achiziționa cele necesare: hârtie, toner, instrumente de scris, combustibil și piese de schimb pentru căruțele denumite pompos „autospecială de intervenție a Poliției Române” ș.a.. Ar fi „plăcut” ca guvernanții, parlamentarii, să aplice coeficienții actuali din legea unitară de salarizare și să le spună polițștilor: v-am dat salariile cerute dar nu mai avem bani să finanțăm logistica necesară. Trebuie să vă îndepliniți atribuțiile pentru care sunteți salarizați, așa că veți utiliza banii din salarii pentru achiziționarea materialelor, ustensilelor, mijloacelor fixe și obiectelor de inventar necesare îndeplinirii atribuțiilor din fișele posturilor. Doamne, ce aș mai râde atunci!
R.: Credeți că s-ar preta politicienii noștrii la aceste măsuri?
A.F.: Păi nu vedeți ce legi dau? Ce legislație haotică și permisivă, ambiguă avem? Trebuie să cauți în cinci norme ca să înțelegi și să formulezi un demers. E un haos în actuala legislație și se dorește să se mențină acest haos legislativ în care: fiecare înțelege ce și cum vrea și face demersuri după bunul său plac și nu se rezolvă nimic (sau aproape nimic).
R.: Care sunt opiniile dvs. cu privire la activitățile, demersurile inițiate de sindicatul „Diamantul”?
A.F.: Sincer?
R.: Da, bineânțeles.
A.F.: Nu mai am nicio așteptare de la o organizație sindicală precum SPR „Diamantul” care așa cum am arătat, încalcă Legea. De aceea am și spus că nu susțin ilegalitățile din această organizație… De fapt, o consider desființată încă din data de 05 mai 2018, de când i-am sesizat pe Nedelcu și Păscuț cu privire la incompatibilitatea lui Nedelcu iar ei „s-au făcut că plouă”. Până la urmă, pe Păscuț și Șerbănescu „îi doare în spatele gării” căci, teoretic, „sunt executanții” liderilor SPRD în activitate. Adică, îi bagă pe polițiști „la înaintare”, ca să-și piardă ăștia „capetele” pentru „experimentele juridice” pe care le tot face Păscuț pe oameni, iar ei, pensionarii M.A.I. angajați în sindicat, să „troneze veșnic” în SPRD… doar, fără ei, „lumea e pustiu”.
Cred că în cel mai scurt timp vor organiza iar un „festival” precum cele de la Hotelul Ibis sau Predeal și se vor pune la punct… sper! Măcar acum, în ultimul ceas, să le „sclipească mintea”, dacă tot nu au vrut atunci când i-am avertizat că se află în ilegalitate. Doar „Nedelcu și Păscuț concep idei”… (râde amar).
Eu unul le recomand să schimbe și denumirea sindicatului întrucât (dat fiind și ultimele lor postări) în ceva care să le evidențieze acțiunile, caracterele, „ideologia de partid” impusă de Nedelcu Cătălin. Le ofer și câteva sugestii, prin intermediul acestui interviu. Căci adevărații „diamanți” nu se mai regăsesc nici în acest sindicat și nici în actualele acțiuni ale acestui sindicat: ori au fost excluși, ori au plecat scârbiți…
R.: Care ar fi acele denumiri pe care le sugerați pentru schimbarea denumirii actuale a sindicatului „Diamantul”?
A.F.: „Sindicatul polițștilor «zen» din M.A.I.”, „sindicatul polițiștilor ilegaliști”, „sindicatul profitorilor din M.A.I.”, „sindicatul pupătorilor de mâna «Tătucilor» din M.A.I.”, „sindicatul: inculților, grandomanilor, mincinoșilor din M.A.I.” sau „sindicatul falșilor polițiști” sunt doar câteva dintre sugestiile pe care eu le ofer gratuit în speranța că „cioburile” nu vor mai folosi ca paravan o piatră prețioasă precum „diamantul” pentru a-și ascunde adevărata identitate și „calitate comercială”.
Nu vedeți că, mai nou, „activitatea sindicală” se rezumă la postări de fotografii cu „noii lideri” pe care îi laudă Șerbănescu pe FaceBook? Este mesajul: „vă prezentăm noile slugi ale pensionarilor MAI, Păscuț și Șerbănescu, creierele spălate care execută orbește doar ce vor acești pensionari!”
R.: Să înțeleg că le spuneți oamenilor să se retragă din această organizație sindicală…
A.F.: Nimic mai fals! Eu îmi spun punctul de vedere întemeiat pe Lege și pe probe. Mai departe, fiecare face cum îl taie capul… Cine vrea să legitimeze ilegalitățile SPRD-ului actual, nu are decât. Eu unul m-am dezis, public, de ilegalitățile din această organizație. „Fiecare pasăre pe limba ei piere”. Chiar sunt curios să văd „inovațiile oamenilor de la MINOLTA” care conduc SPRD-ul. Doar că, Nimeni nu e mai presus de Lege… nici Nedelcu, nici Păscuț sau oricine altcineva. Și, când vor începe „să dea cu subsemnatul”, atunci să vezi „distracție”. Cine vrea să „dea cu subsemnatul” pentru tâmpeniile „liderilor supremi ai SPRD”, e invitatul meu… nu poți obliga pe nimeni să facă altfel decât cum „îl taie capul”.
R.: Ați folosit expresia „experiment juridic” pe oameni…
A.F.: Da, căci cam cu asta s-a ocupat Păscuț și se ocupă în continuare… De aceea am pierdut un recurs (a fost respins ca tardiv formulat), alte acțiuni („a uitat să scrie demersul juridic și să trimită către instanță” și tot așa)… că a găsit el „o prevedere legală” pe care dacă o invocă instanța trebuie să o admită etc.
E genul de individ căruia îi place la nebunie să „atârni” de el până în ultimul moment, cel fără de care „nimic nu se poate face pe Lumea asta”. Nu cunosc vreun demers al lui care să fi fost făcut și trimis cu o zi mai devreme măcar. Toate care le-a făcut și trimis au fost în ultimele minute (până să se închidă oficiul poștal).
Chiar și eu sunt un experiment juridic al lui. Când mi s-a spus de către Cioca Dumitru și Matei Lucian acest lucru (înainte și după data destituirii mele din Poliție), inițial nu am vrut să cred… apoi, am realizat că au dreptate. Păscuț nu a înlăturat niciodată ipoteza că ar fi „bătut palma cu adversarii” ori ca să „mă potolească” în sensul de a mă ploconi în fața oricărui șef ori ca să își încerce puterile „altfel” în instanță (să își experimenteze noile idei „pe pielea” altuia). Asta e! Mai bine să realizezi mai târziu decât niciodată că ești „o păpușă” tocmai pentru a face ceva… să te aperi, să contracarezi.
Îmi tot spunea că a fost coleg la Academia de Poliție cu Despescu (fostul șef IGPR) și că SPRD-ul are nevoie de „o relație bună cu acesta”. Adică, serviciu-contra-serviciu. Negociem, ca la piață, viețile membrilor de sindicat dar, mai ales, cele ale liderilor incomozi pentru sistem. Cine știe, poate că Păscuț știa (ca dealtfel și Voicu și Despescu) și de cazul pedofilului din DGPMB respectiv al lui Constantin Aurelian (polițistul condamnat penal definitiv de CAB și menținut ascuns în DGPMB, ce a fost „dat în gât” în presă de una din cele 4 amante) și, ca să-și ajute „pretenașul șef” … orice e posibil, nimic nu mai mă surprinde. Doar munca de criminalist incumbă „adulmecarea urmelor”… și, niciu nui infractor nu-i place să fie prins și probat ca fiind vinovat. Și, cum eu „n-am mamă, n-am tată”, imediat îi „faultam” pe cei care încălcau Legea (mai ales șefii) – așa cum aș fi făcut dacă aflam de cazul „pedofilului de la BPR”, cazul „polițistului condamnat penal de CABși ținut ascuns 2 ani de Voicu și DGPMB” …
A.F.: Înainte să se mai înscrie într-un sindicat, oamenii trebuie să analizeze mai bine „ofertele” acestuia… liderii sindicali (cu precădere pe cei „supremi”). „pomenile sindicale”: plase cu dulciuri de sărbători, agende, calendare, oferte de concediu, telefonie etc. sunt doar false iluzii de „interes al liderilor sindicali” pentru soluțționarea problemelor membrilor organizației. În prezent o mare parte dintre angajații M.A.I. sunt foarte reticenți, neâncrezători, atunci când aud de sindicate. Și au și motive, doar vedem și noi ce a fost și cum a ajuns „Diamantul” (din păcate).
Și am să vă mai dau un exemplu pertinent cu privire la „mințile culte” din „Diamantul” (dacă aș începe să enumăr, am scrie un roman, nu un interviu):
La IPJ Botoșani a fost demarată o cercetare administrativă a peste 100 de polițiști din structurile operative, pe motiv că ar fi beneficiat ilegal de norma de hrană 12B. Prin hărțuire și intimidare de controlorii interni, unii polițiști au cedat presiunilor și au semnat angajamente de restituire a banilor. Această formă de lipsire de drepturile legitime ale polițiștilor din stradă se regăsesc la nivelul tuturor structurilor M.A.I. pentru că, cu cât polițistul din stradă este mai sărac, cu atât este mai coruptibil și manipulabil de: șefi, politicieni, infractori, contravenienți etc.
„Iluminatul Nedelcu” i-a sugerat liderului de la Botoșani să solicite controlorilor interni să aplice legea nr.78/2018 privind prescrierea drepturilor de natură salarială acordate ilegal în anul 2017. Așadar, Nedelcu a ales „calea ușoară” de soluționare a conflictului: oamenii să rămână fără un drept legitim iar controlorii interni să aibe câștig de cauză, IPJ Botoșani să nu le mai acorde polițiștilor din stradă norma de hrană 12B. Bineânțeles că liderul SPRD de la Botoșani era foarte fericit că „ce bine l-a sfătuit președintele Nedelcu” fără să realizeze că această cercetare administrativă este „un chici”, o formă ilegală de lipsire a polițiștilor operativi de un drept legitim de care abuzează șefii și „colegii” din structurile suport ale IPJ Botoșani.
Cu așa „lideri sindicali”, ușor-ușor polițiștii din stradă vor ajunge mai rău decât sclavii de pe plantațiile de bumbac.
R.: Cred că am ajuns la finalul interviului… mai aveți ceva de spus (pentru oameni, cititorii noștrii)?
A.F.: Așa consider și eu, că am ajuns la final… Cât despre cititorii Ziarului Incisiv de Prahova, oameni, fiecare să își facă propria opinie și să acționeze. Cred că cei mai mulți vor să vadă și o reacție oficială a actualului sindicat „Diamantul”/a „liderilor” acestui sindicat.
R.: Bineânțeles că au dreptul la replică și vom publica această replică… dacă ne-o vor transmite. Însă, din informațiile pe care le-am primit de la membrii grupurilor SPRD, liderii se mulțumesc să vă denigreze și doar în acele spații închise (grupurile SPRD-ului de pe facebook).
A.F.: Normal, nu au curajul să o facă public fiindcă, în primul rând nu au ce să îmi reproșeze profesional și nici sindical… Poate, doar că „le batjocoresc mult-iubiții șefi” care comit ilegalități și când respiră. În al doilea rând, numai lașii și bârfitorii „măcăne” pe ascuns așa că, de ce să îmi pierd timpul cu astfel de indivizi care au ajuns „lideri sindicali” accidental sau, de ce nu, „infiltrați” de advresarii SPRD-ului (în opinia mea) care, culmea, se mai pretind a fi și „polițiști”? De ce să lucrez cu/pentru indivizi: ascunși, lași, fricoși? E o pierdere de timp, energie, bani…
R.: Încheiem aici interviul cu dvs., nu înainte de a vă ura succes în demersurile dvs. și reâncadrarea în Poliție! La revedere!
A.F.: Un sfârșit de săptămână plăcut, vă doresc! Să ne revedem cu bine! (Ec Adrian Radu).





adresa inaintare solicitare

nedelcu – fara functie

petitie pascut

Solicitare incisiv dezbateri modificare Lege 360
Solicitare_contract munca

Anchete

Demisie cu bucluc în DNA: când „pleci” ca să rămâi pe loc

Publicat

pe

De

Demisie de formă, funcții beton

Potrivit publicației Lumea Justiției, în Direcția Națională Anticorupție se poartă un nou sport de performanță: demisia care nu te dă afară, ci doar te reașază mai comod în fotoliu. Da, este corect formulat: demisie „în” DNA, nu „din” DNA. Adică nu pleci din instituție, doar te retragi strategic din niște funcții, ca să nu se înțeleagă greșit că ai abandona corabia.

Personajul principal al acestui exercițiu de acrobație administrativă este procuroarea Irina-Adina Popescu, care a decis, cu un gest solemn, să demisioneze din cele două funcții de conducere pe care le deține la DNA. Atenție, doar din funcții, nu și din confortul instituțional.

Două funcții pierdute, o instituție câștigată

Conform dezvăluirilor făcute de Lumea Justiției, Irina-Adina Popescu renunță la postura de șefă a Serviciului de reprezentare la Înalta Curte de Casație și Justiție – funcție obținută prin numire la 19 februarie 2025 – și la cea de adjunctă a Secției judiciare a DNA, secție care are în componență chiar acest Serviciu de reprezentare la ICCJ, unde a fost delegată în 9 octombrie 2024.

Cu alte cuvinte: două funcții jos, statutul în DNA sus. Demisia pare mai degrabă o mică operațiune de rebranding profesional, nu o ieșire onorabilă sau o asumare de răspundere. Într-o țară normală, când auzi de „demisie”, te gândești la plecare, la ruperea colaborării. În România, demisia poate însemna doar „mutarea scaunului mai încolo pe același hol”.

CSM, arbitru la meciul „rămân, dar mă fac că plec”

Secția pentru procurori a CSM urmează să discute acest „mare” gest de demisie marți, 13 septembrie 2026. Zi perfectă: marți 13 – simbolism cât cuprinde. O ședință care, teoretic, ar trebui să clarifice situația, dar care, practic, riscă să fie doar un nou episod de „bifăm procedura și mergem mai departe”.

Așadar, CSM va analiza demisia din două funcții, nu și din sistem. Un fel de „îți luăm ecusonul de VIP, dar rămâi în sală la lojă”. Din exterior, povestea aceasta arată ca o piesă de teatru prost regizată, în care actorii își schimbă costumele, dar rămân același personaj.

Demisia românească: artă, nu act

Cazul Irinei-Adina Popescu, așa cum este relatat de Lumea Justiției, ilustrează perfect modul în care instituțiile românești au transformat demisia într-un exercițiu de imagologie: anunți gestul ferm, lași impresia de responsabilitate, dar ai grijă să nu riști pierderea reală a poziției și influenței.

Demisia nu mai este un act, ci o formă. O mică scenetă pentru public, în care se schimbă titlurile, dar nu și oamenii, se ajustează organigramele, dar nu și reflexele de sistem. Iar când „pleci” doar ca să rămâi, singura concluzie posibilă este că, în anumite instituții, anticorupția e severă doar cu alții – niciodată cu confortul propriu. (Irinel I.).

Citeste in continuare

Anchete

Ploaia ocolește fermele din Arad. Un agricultor ridică semne de întrebare despre sistemul antigrindină

Publicat

pe

De

Seceta din Arad pune ferma lui Ronny Trapletti în pragul supraviețuirii

Lipsa precipitațiilor a compromis aproape în totalitate rapița cultivată pe sute de hectare și îl determină pe fermier să își regândească planurile. Trapletti suspectează că sistemele antigrindină ar putea influența ploile, însă această legătură este prezentată ca opinia sa, nu ca un fapt dovedit.

Seceta severă din vestul țării apasă tot mai greu asupra fermierilor de cultură mare. În județul Arad, Ronny Trapletti, care lucrează aproximativ 1.000 de hectare, spune că a trecut printr-o perioadă de trei luni fără precipitații și se teme că pierderile îi vor afecta capacitatea de a continua activitatea.

Potrivit unui articol publicat de Revista Ferma, fermierul caută explicații pentru faptul că, deși norii vin dinspre Ungaria, ploile par să ocolească tot mai des terenurile din zonă. Trapletti consideră că intervențiile antigrindină ar putea avea legătură cu diminuarea precipitațiilor, însă suspiciunea sa nu este prezentată în material drept o concluzie științifică.

Suspiciuni privind sistemele antigrindină

Fermierul afirmă că a consultat hărți cu amplasamentele sistemelor antigrindină și a identificat instalații în vestul țării, inclusiv în apropiere de Nădlac. Pe baza acestor observații și a discuțiilor cu alți agricultori, el spune că ia în calcul posibilitatea ca lansările de rachete să influențeze formarea precipitațiilor în zona sa.

„Am făcut câteva cercetări şi am ajuns la concluzia că este mâna omului”, susține Trapletti, citat de Revista Ferma. El spune că fenomenul l-a preocupat în ultimii doi ani, perioadă în care a observat, în opinia sa, că norii veniți dinspre Ungaria nu mai aduc cantitățile de apă din trecut.

Fermierul ridică și problema priorităților economice: în vreme ce plantațiile pomicole sunt protejate de grindină, culturile de câmp depind de precipitații pentru a se dezvolta. El consideră că impactul acestor intervenții ar trebui analizat și din perspectiva agricultorilor care cultivă cereale și plante tehnice.

Harta infrastructurii sistemului național antigrindină, aflată în subordinea Autorității pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor (AASNACP), nu ar fi fost actualizată de mai bine de doi ani, potrivit informațiilor menționate în materialul-sursă. Imaginea hărții este creditată paginii de Facebook a AASNACP.

Trei luni fără ploaie, potrivit fermierului

Dincolo de ipotezele privind sistemele antigrindină, Trapletti descrie o secetă care a afectat direct culturile. El afirmă că, în zona în care lucrează, nu a înregistrat precipitații între 28 februarie și sfârșitul lunii mai.

„Timp de trei luni, nu am avut nici măcar un litru de precipitaţii. Martie, aprilie şi mai!”, spune fermierul, potrivit publicației. Lipsa apei a pus în pericol semănăturile de toamnă și a afectat în mod deosebit rapița.

Rapița a germinat, apoi s-a uscat

Trapletti a însămânțat aproximativ 370 de hectare cu rapiță, mizând și pe prognozele care anunțau precipitații. Pe primele 150 de hectare, spune el, au căzut doar 9 litri de apă pe metru pătrat. Umiditatea a fost suficientă pentru ca semințele să germineze, dar nu și pentru ca plantele să răsară și să supraviețuiască.

Apa ar fi pătruns în sol până la semințe, însă arșița care a urmat a uscat terenul. În aceste condiții, plantele nu au mai reușit să iasă la suprafață. În timp ce unii fermieri din zonă au decis să întoarcă rapița, Trapletti încă speră să salveze o parte din cultură, deși recunoaște că situația este critică.

Planuri schimbate din mers

Presiunea secetei îl determină să își modifice strategia pentru noul sezon. Fermierul ia în calcul să renunțe la culturile de primăvară și să se concentreze pe cele de toamnă: aproximativ 350 de hectare cu rapiță, 300 cu grâu și alte 300 cu orz.

Orzul ar urma să fie introdus pentru prima dată în structura fermei. Decizia este o încercare de diversificare a riscului, într-un an în care fiecare cultură trebuie să contribuie la menținerea activității și la acoperirea obligațiilor financiare.

Costurile și datoriile apasă asupra fermei

Seceta vine după un an agricol dificil, iar pierderile acumulate l-au obligat pe fermier să amâne plăți către furnizorii de inputuri. Reducerea cheltuielilor devine esențială, mai ales atunci când lipsa apei pune sub semnul întrebării eficiența investițiilor în culturi.

Trapletti spune că nu mai vede rostul aplicării unor îngrășăminte complexe în valoare de 4.500 de lei dacă plantele nu au suficientă apă pentru a valorifica aceste inputuri. „Mai încerc un an şi dacă nu iese nimic voi renunţa!”, afirmă fermierul, administrator al societății Agri Loyalty. (Paul D.).

 

N.R. – Informațiile și declarațiile fermierului au fost preluate și reformulate pe baza articolului publicat de Revista Ferma.

Citeste in continuare

Anchete

Trei candidați, un singur dosar de competență: CSM a ales procurorul pentru cauzele cu magistrați

Publicat

pe

De

Trei nume pe listă, un singur „da” la final

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a analizat trei propuneri pentru desemnarea unor procurori care să instrumenteze dosarele ce îi vizează pe magistrați. Trei candidați au intrat în cursă; unul singur a ieșit cu atribuțiile noi în mapă.

Potrivit publicației Lumea Justiției, propunerile i-au vizat pe Gabriel Ionuț Tătar, șeful Secției de urmărire penală de la Parchetul Curții de Apel Cluj, pe George Daniel Dancă, de la Parchetul Curții de Apel Brașov, și pe Constantin Conortos, de la Parchetul Curții de Apel Constanța.

Desemnarea s-a încheiat: Tătar primește competența

Alegerea plenului a fost Gabriel Ionuț Tătar. Acesta va avea competență în dosarele care îi privesc pe magistrații din cadrul tribunalelor, judecătoriilor și parchetelor de pe lângă acestea.

Așadar, după analiza celor trei propuneri, CSM a făcut selecția: pentru cauzele din aria stabilită, responsabilitatea revine procurorului desemnat. Dincolo de formula administrativă, miza rămâne una serioasă — instrumentarea dosarelor cu magistrați, fără ca simplul anunț al unei desemnări să țină loc de verdict sau de concluzie asupra vreunui caz. (Irinel I.).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv8 minute ago

Polițist cu cântarul, la datorie: cât lemn bagi în sobă, atâta „ordine publică” ai!

Mintea odihnită produce hârtii obosite Acolo unde ar trebui să fie strategie, analiză de risc și planuri de combatere a...

Exclusiv8 minute ago

Antena bate până în concediu: IGPR pierde recursul, nota de plată prinde dobândă

În administrația românească, drumul dintre un drept salarial și plata lui poate avea mai multe opriri decât un personal de...

Exclusiv9 minute ago

La MAI, familia se întemeiază cu acordul șefului. Pentru reîntregire, aduceți un „indicator la schimb”!

În Poliția Română, infractorul poate traversa mai multe județe într-o singură noapte. Polițistul care vrea să se mute în județul...

Exclusivo zi ago

Dosarul Antigrindină – Partea a X‑a – Republica rachetelor fără autorizație: cum au ajuns Diaconu (APM Prahova) și Garda de Mediu scutul mafiei antigrindină

Investigație proprie realizată în exclusivitate de ziarul de investigații Incisiv de Prahova Operațiunea Iodura: cum a transformat Statul Român Prahova...

Exclusivo zi ago

Republica sinecurilor unite: Mega-tunul de la IAR Brașov și caracatița politică de la MEAT

Când un secretar general adjunct își face lege proprie, iar ministrul Irineu Darău transformă statul român în firmă de partid...

Exclusivo zi ago

Nu este o glumă. Este toaleta polițiștilor!

Nu, nu este o toaletă dintr-o clădire părăsită, nici decor de film horror și nici vreun experiment vizual generat de...

Exclusivo zi ago

Planul la amenzi: cum s-a transformat polițistul în vaca de muls a șefilor cu pix și Excel

Normă la amenzi, nu atribuții: polițist cu șapcă, șef cu abac Mesajul transmis de adjunctul IPJ Bacău, comisar-șef Giugariu Constantin,...

Exclusivo zi ago

„BAYRAKTAR” LA SECRET.  Cum s-a ales praful de plângerea împotriva ministrului, iar dosarul penal l-a luat sindicatul

Ministrul Predoiu n-a fost cercetat nici măcar o zi. Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” a stat șapte luni cu dosar...

Exclusivo zi ago

TASER PENTRU TOȚI, DAR NU CHIAR ACUM. Cronica unui șoc anunțat în Poliția Română

Polițiștii români ar putea, într-o bună zi, să vadă altceva la brâu în afară de un pix, un baston și...

Exclusiv2 zile ago

Incompatibilități cu capul în nisip: Cum pasează M.A.I. cartoful fierbinte către ANI, iar polițiștii din Europol, CEPOL și Frontex stau agățați între două legi și zero răspunsuri

SIDEPOL trage semnalul de alarmă: din 31 august 2026 a intrat în vigoare Legea 180/2026, noul regim al incompatibilităților, dar...

Exclusiv2 zile ago

M.A.I. – Statul vânează rațe, „Diamantul” vânează drepturi: trei procese, trei palme peste obrazul sistemului

Când „sezonul de vânătoare” se deschide în România, toată lumea se gândește la rațe, nu la drepturi salariale. Numai că,...

Exclusiv2 zile ago

CATASTROFELE ECOLOGICE DIN PRAHOVA –  Sub ocrotirea directorului–dictator Florin Diaconu (APM Prahova) și a „Gărzii lui” de Mediu – Florin Diaconu – Directorul din borcanul cu mercur. Episodul 5

O poveste (din păcate) reală despre cum se poate transforma o agenție de protecție a mediului într-un cartier general al...

Exclusiv3 zile ago

Stația‑fantomă de la Corlătești își dă arama pe față: „ape uzuale” direct în Pârâul Dâmbu, sub nasul lui Diaconu și al Gărzii de Mediu adormite. Florin Diaconu – Directorul din borcanul cu mercur. Episodul 4

Incisiv de Prahova prezintă în exclusivitate imaginile (video) de ieri ale unei catastrofe ecologice „omologate” prin nepăsare oficială Ziarul de...

Exclusiv3 zile ago

Dosarul Antigrindină – Partea a IX‑a –  Republica rachetelor antigrindina: cum a fost însămânțată România cu minciuni, plumb și abuz de serviciu

Investigație proprie realizată în exclusivitate de ziarul de investigații Incisiv de Prahova Statul care dă cu racheta în nori și...

Exclusiv3 zile ago

CASA DE PENSII A MAI, KNOCK-OUT LA CURTE: CUM A VRUT SĂ IA BANII UNUI POLIȚIST ȘI A PLECAT CU… CHELTUIELI DE JUDECATĂ

Operațiunea „Ia-i pensia, dă-i în judecată și pierzi” Casa de Pensii Sectorială a MAI a reușit performanța rară de a...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv