Exclusiv
Zeul Luca și Colonia Cuba: cum s-a transformat MAE într-o prăvălie de familie, cu diplomă franceză la butonieră
Diplomație de clan, nu de stat: când Havana devine sufrageria unei rețele de prieteni și soți
Ce vedem în povestea ambasadei României din Cuba, dezvăluită de starfocus.ro, nu mai e „politică externă”, ci teatru de familie cu protocol la costum.
În centru: ambasadorul Theodora Magdalena Mircea, consulul Ionuț Bârsan (despre care presa întreabă direct dacă este chiar soțul doamnei ambasador) și eternul „invitat special” Dragoș Sprînceană, personaj care apare ca un fel de bodyguard al combinațiilor între Havana și Statele Unite.
Redacția STAR FOCUS a trimis Ministerului Afacerilor Externe o solicitare oficială, bine calculată: nu acuză, dar taie adânc. Cine, ce, în ce calitate, cine a aprobat, cine a plătit, ce controale au fost, ce conflicte de interese există. Toate întrebările pe care o diplomație serioasă le-ar discuta în spatele ușilor închise, dar care acum ajung, pe bună dreptate, pe masa opiniei publice.
„Domnul din poze”: Dragoș Sprînceană – invitat, intermediar sau turist de lux pe drapelul României? (aici)
STAR FOCUS întreabă chirurgical:
– A participat Dragoș Sprînceană la evenimente organizate, găzduite, sprijinite sau „facilitate” de Ambasada României în Cuba?
– Care au fost denumirea, data, locul, natura acestor evenimente – oficiale, economice, diplomatice, protocolare sau strict private?
– Cine i-a aprobat prezența și, mai ales, în ce calitate a fost acolo?
Și vine întrebarea care în orice stat normal deschide automat un dosar de control:
– A avut, oficial sau neoficial, vreo calitate din partea ambasadei sau a MAE?
Tradus fără pudră:
Este Sprînceană doar „prietenul casei” adus să dea bine în poze, un mic „facilitator” de business pe sub masă sau un personaj care se plimbă prin decor cu aer de emisar, la umbra drapelului și a statutului diplomatic al altora?
Cuba–SUA, turism, protocol și nota de plată: cine își pune sejurul pe banii noștri?
În același cadru, toate drumurile par să ducă la același trio:
– ambasadorul Theodora Magdalena Mircea,
– consulul Ionuț Bârsan,
– și „omnipozentul” Dragoș Sprînceană.
Întrebările STAR FOCUS sunt simple și letale:
– Au participat ambasadorul și consulul, împreună cu Sprînceană, la evenimente în Cuba și/sau Statele Unite?
– Ce natură au avut aceste participări: oficială, diplomatică, economică, protocolară sau pur privat?
– Cine a plătit? Ministerul, sponsorii, prietenii, personajul din poze?
Și de aici începe spectacolul pe muchie de cuțit:
– Au fost folosite fonduri publice?
– Dacă da, în ce valoare, cu ce aprobare?
– Dacă nu, cine a scos portofelul: persoane fizice, firme, „sponsori dezinteresați”?
Cu alte cuvinte, ne uităm la:
– activități instituționale sau
– la un amestec lipicios de turism diplomatic, business privat și prietenii bine hidratate sub steagul României?
Ambasada–SRL de familie: când ambasadorul își are soțul subordonat și statul se preface că nu vede
STAR FOCUS deschide direct cutia mare a conflictului de interese:
– Care este funcția, rangul și atribuțiile domnului Ionuț Bârsan la Ambasada României în Cuba?
– Este sau nu este acesta soțul ambasadorului Theodora Magdalena Mircea?
Dacă răspunsul este „DA”, atunci manualul oricărui minister sănătos trece la capitolul:
– norme privind organizarea misiunilor,
– incompatibilități,
– conflicte de interese,
– avize juridice,
– cine evaluează profesional pe cine și cui se subordonează cine.
Întrebarea-cheie:
– A avut vreodată doamna ambasador atribuții de coordonare, aprobare sau evaluare a activității domnului Bârsan?
Dacă da, ce s-a făcut pentru a evita măcar aparența unei mici „afaceri de familie” cu pașaport diplomatic inclus?
Diplomația românească, deja șifonată, riscă să arate exact așa: un mic business de cuplu, cu resursele statului puse la dispoziția unei structuri în care criteriul „familia întâi” pare mai tare decât „interesul național”.
Controlul MAE: minister cu sirene oprite și lumină stinsă
Întrebările STAR FOCUS către MAE sunt atât de clare, încât orice tăcere devine suspectă:
– A efectuat Corpul de Control și Evaluare Diplomatică sau altă structură verificări privind activitatea Ambasadei României în Cuba, în mandatul actualei ambasador?
Dacă da:
– ce perioadă a fost verificată,
– ce anume s-a controlat,
– ce concluzii au rezultat și ce măsuri s-au dispus?
Au existat sesizări, reclamații, informări, nereguli administrative, disciplinare sau procedurale?
– Dacă da, ce măsuri?
– Dacă nu, ministerul e invitat măcar să aibă curajul să semneze negru pe alb că nu a găsit absolut nimic.
Și mai incomod:
– Există acum, în prezent, vreun control în derulare privind activitatea ambasadei din Cuba?
Dacă răspunsurile se lasă așteptate, concluzia publicului va fi inevitabilă:
– ori ministerul nu vrea să știe,
– ori știe foarte bine și a ales discreta „tăcere administrativă”.
Poze lucioase, PR ieftin și combinații scumpe
În spațiul public au apărut deja:
– materiale de presă,
– imagini cu doamna ambasador și domnul consul,
– la evenimente în care Dragoș Sprînceană stă în cadru ca un soi de acționar majoritar la relațiile lor externe.
STAR FOCUS cere MAE să răspundă punctual:
– Aceste imagini reflectă realitatea sau ascund mai mult decât arată?
– Ce este inexact, incomplet, manipulator?
– Participarea diplomaților la asemenea evenimente e compatibilă cu regulile interne și cu statutul de reprezentanți ai statului?
– Au existat aprobări scrise, documente oficiale care să ateste caracterul instituțional al acestor apariții?
Dar întrebarea cea mai grea rămâne:
– Consideră MAE că aparițiile diplomaților alături de personaje din mediul de afaceri pot crea percepții greșite asupra activității unei misiuni?
Dacă da – ce face, concret, ca să prevină transformarea ambasadelor în fundal pentru selfie-uri de business opac?
Pus brutal:
Când ambasada devine decor pentru combinații private, diplomația nu mai arată a instituție de stat, ci a club de networking scump, plătit din buzunarul contribuabilului.
În timp ce Cuba fierbe, la centru se înalță un „Zeus” politic: Luca NICULESCU
Pe acest fundal deja toxic, tabloul se completează cu alt personaj cheie de la vârful MAE: Luca NICULESCU.
Potrivit dezvăluirilor și informațiilor prezentate, între altele, de anchetatorii.ro (vezi detaliile și documentarea amplă în materialul „Scandal major în MAE: masca lui Luca Niculescu cade – favoritism, furt intelectual, abuz de putere și o rețea de interese pe dosarul aderării României la OCDE”, publicat la 08.04.2026, sursa: anchetatorii.ro), portretul acestuia arată ca un concentrat de tot ceea ce nu ar trebui să existe într-un minister al afacerilor externe.
„Diplomat de carieră” peste noapte: când funcția bate concursul și decorația bate meritul
Luca NICULESCU, promovat fulgerător ca „diplomat de carieră” fără concurs, a fost înșurubat politic pe o funcție de secretar de stat, în ciuda lipsei de experiență reale în politica externă.
Nimeni nu s-a întrebat oficial:
– de ce,
– pe ce criterii,
– în virtutea căror merite profesionale?
Recompensat cu decorații de Stat ale Franței – doar el știe exact pentru ce, arată sursele citate – și împins în sus de o combinație de relații, imagine de „intelectual rafinat” și un PR lustruit, Niculescu a ajuns să exercite un control abuziv asupra instituției pe care și-a subordonat-o.
MAE, în versiune „Luca NICULESCU”: favoritism, nepotism și cultul personalității
Din relatarea și investigațiile semnalate de presă, între care anchetatorii.ro, se conturează un model de „management” după chipul și asemănarea lui Luca NICULESCU:
– favoritism – promovarea „de-ai lui”, nu a competenței;
– nepotism – funcții pentru apropiați, prieteni și oameni din rețele „de încredere”;
– abuz de putere – decizii luate discreționar, presiune pe aparatul de lucru, control autoritar al resurselor și dosarelor;
– furt intelectual – acuzații legate de modul în care sunt folosite și asumate idei, documente, munci ale altora, inclusiv în dosare sensibile precum aderarea României la OCDE (conform relatărilor detaliate în anchetatorii.ro).
În paralel, declarațiile sale de presă sunt descrise de sursele critice ca fiind:
– înșelătoare,
– menite să-i lustruie imaginea,
– să servească unui cult personal al personalității, nicidecum unei comunicări oneste a interesului public.
Nimeni, însă, nu pare dispus să-l tragă la răspundere. Nimeni nu analizează serios cât de adevărate sau cât de cosmetizate sunt afirmațiile sale publice. În timp ce dosare majore se mișcă greu, imaginea „secretarului de stat–vedetă” este atent întreținută.
De la jurnalist la „cvasi-Zeus”: cum s-a obișnuit Luca NICULESCU cu puterea fără control
De când a prins gustul funcțiilor de stat și al avantajelor care vin la pachet, Luca NICULESCU s-a transformat – în practica de zi cu zi descrisă de sursele critice – într-un veritabil „cvasi-Zeus” în instituția unde a fost numit politic.
Funcțiile nu au devenit instrumente ale interesului public, ci, după cum rezultă din relatările presei, instrumente ale abuzului și puterii personale.
– decizii de carieră luate după criterii obscure,
– scheme de influență,
– rețele de interese legate de dosare cheie precum aderarea la OCDE,
– protejarea „soldaților loiali” și marginalizarea profesioniștilor incomozi.
Sub masca de „intelectual fin”, cultivată ani întregi, se conturează – potrivit acestor investigații – profilul unui ins mediocru profesional, dar foarte abil în folosirea resurselor și mecanismelor statului pentru propria ascensiune și consolidare de putere.
MAE între Cuba și Zeus: ambasade de familie jos, „diplomați de carton” sus
Imaginea de ansamblu e sumbră:
– jos, la Havana, întrebări serioase despre o ambasadă care arată și sună a mică afacere de familie cu prieteni de business introduși pe ușa de protocol;
– sus, la centru, un secretar de stat, Luca NICULESCU, descris în anchete de presă ca orchestrând favoritism, abuz de putere și un cult al propriei imagini, totul sub stindardul unui „diplomat de carieră” fabricat peste noapte.
Când într-un minister:
– tăcerea ține loc de control,
– loialitatea personală bate competența,
– decorul de „intelectual” acoperă mediocritatea,
– iar ambasadele riscă să devină extensii ale unor rețele private,
nu mai vorbim de politică externă, ci de capturarea instituțională a statului.
Invitație la transparență: documente, nu poze; răspunsuri, nu discursuri narcisiste
STAR FOCUS, în cazul Cuba, și anchetatorii.ro, în cazul Luca NICULESCU, nu fac altceva decât să pună pe masă întrebările pe care MAE se străduiește, vizibil, să le ocolească.
Regula jocului democratic e simplă:
– au fost cerute explicații;
– au fost solicitate documente;
– a fost oferit dreptul la replică ambasadorului Theodora Magdalena Mircea, consulului Ionuț Bârsan și, în mod evident, lui Luca NICULESCU, ca personaj central în arhitectura actuală a MAE.
Dacă răspunsurile vor veni, ele trebuie verificate, confruntate cu faptele, cu documentele, cu anchetele deja publicate (inclusiv cele ale anchetatorii.ro pe dosarul Niculescu–OCDE).
Dacă nu vor veni, rămâne consemnat un fapt simplu și devastator:
– ministerul a fost întrebat,
– n-a avut curajul să răspundă.
Pamfletul faptelor: când ministerul seamănă cu un templu al lui „Zeus Luca”
Oficial, presa nu acuză, nu condamnă, nu dă verdicte penale.
Neoficial, faptele pun la zid o întreagă construcție:
– ambasadă suspectată de a funcționa în logica „afacerii de familie cu drapel la intrare”;
– secretar de stat ridicat la rang de „cvasi-Zeus”, cu favoritism, abuz și cult al personalității;
– lipsă de controale reale, lipsă de asumare, lipsă de rușine.
În 2026, opinia publică nu se mai sperie de titluri pompoase despre „relații excelente dintre state”.
Se uită la întrebări precum:
– cine a plătit?
– cine e rudă cu cine?
– cine a fost numit fără concurs?
– cine a abuzat de putere și cine l-a lăsat?
– ce spun documentele, nu declarațiile lustruite?
Rămâne scris, de data aceasta cu nume și cu surse citate:
– STAR FOCUS a pus reflectoarele pe Cuba și pe combinațiile de familie;
– anchetatorii.ro a tras masca de pe fața lui Luca NICULESCU, descriind, cu documente, favoritism, furt intelectual, abuz de putere și o rețea de interese pe dosarul aderării României la OCDE.
De aici încolo, mingea nu mai e nici la presă, nici la public.
E la MAE, la instituțiile de control și la cei care, în teorie, ar trebui să apere statul de propriile lui „Zeus”-i improvizați. (Cristina T.).,
Exclusiv
GNM Prahova dă cu „sancțiunea”, APM Prahova spală păcatele: stația de epurare de la Corlătești, cloaca „autorizată” a Prahovei (I)
Stația fantomă care „curăță” banii, nu apele: corupție la chiuvetă în Prahova
Stația care trebuia să spele apele, nu conștiințele
Stația de epurare de la Corlătești a fost construită, în vremuri demult apuse, pentru a curăța apele reziduale ale Rafinăriei Astra. După închiderea acesteia, bijuteria tehnologică a ajuns pe mâinile companiei New Century Development, cunoscută mai degrabă pentru dezvoltări imobiliare decât pentru spălat păcate industriale.
Cu alte cuvinte, o firmă de „cărămidă și betoane” a ajuns proprietara unei stații de epurare – iar rezultatul se vede (și se miroase) în teren.
Viza anuală – ca revizia la mașină: ștampilă, nu funcționalitate
Pe 12 august, stația privată de epurare de la Corlătești primește, liniștită, viza anuală. Totul pare în regulă, pe hârtie. Pe 18 august însă, Garda Națională de Mediu Prahova (GNM Prahova) vine în control și, potrivit relatărilor surselor ziarului de investigații Incisiv de Prahova, începe „distracția”:
- sunt aplicate sancțiuni;
- se impune un set de aproximativ 30 de măsuri;
- se formulează o propunere de suspendare a activității stației.
Și totuși, în ciuda acestui tablou, din câte se cunoaște până în prezent, stația nu a fost notificată cu vreo suspendare de către Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Prahova. Suspendarea pare să fie, la APM, un concept teoretic, bun de folosit doar în comunicate, nu și în realitate.
Stație de epurare fără laborator, fără biologie, fără nămol – dar cu tupeu
Din informațiile prezentate, tabloul tehnic este demn de manualul „Așa NU”:
- agentul economic nu are laboratorul funcțional;
- nu se fac analize nici la intrarea apei, nici la deversarea în emisar;
- treapta biologică nu funcționează deloc;
- treapta mecanică funcționează doar parțial;
- gospodăria de nămol lipsește cu desăvârșire;
- dozarea substanțelor pentru tratarea apelor se face „cu cărca”, adică artizanal, la mica inspirație, nu științific.
Pe românește: avem o „stație de epurare” care nu epurează, dar funcționează. Un fel de spital fără medici, școală fără profesori, avion fără aripi. Dar cu autorizație.
Economia județului, scutul perfect pentru mizerie
În loc să închidă temporar acest circ tehnologic, „mai-marii” autorităților consideră că stația trebuie să meargă mai departe, exact așa cum e. De ce? Pentru că, ni se spune, „se periclitează economia județului”.
Apele murdare curg, dar economia trebuie salvată. Iar când economia e invocată ca scuză universală, mizeria devine politică de stat: nimeni nu mai vede, nimeni nu mai aude, toți se tem de „consecințe economice”.
Șantaj pe țeavă: conducta rafinăriei închisă „pentru negociere tarifară”
Surpriza de proporții, relatată, vine dintr-un episod petrecut în urmă cu circa doi ani. Stația de la Corlătești ar fi oprit brusc conducta Rafinăriei (rafinărie care mai funcționa la Ploiești), sub pretextul unei „negocieri de tarif”.
- conducta se oprește;
- negocierile se întind;
- aproape un an de zile, cisternele cară apa din rafinărie în lipsa unei soluții funcționale.
În timp ce natura și logica urlă după o stație de epurare decentă, cineva joacă poker pe conducta de apă uzată.
Despre prețuri, se aud, spun sursele citate, niște „șoapte” interesante:
- acum doi ani, 1 metru cub de apă ar fi costat 1 leu;
- „negocierea” ar fi început de la 100 de lei metrul cub;
- discuția s-ar fi oprit abia când APM ar fi notificat rafinăria că îi ridică autorizația de mediu pe motiv că nu are stație de epurare.
Evident, nu vorbim, după cum notează aceleași surse, de lei, ci, cel mai probabil, de altă monedă internațională. Când diferența între 1 și 100 nu mai e aritmetică, ci politică, conducta devine instrument de presiune, nu infrastructură.
Tandemul toxic: Garda de Mediu + APM, manual de „așa se face, așa nu se prinde”
Potrivit investigațiilor, la Prahova se lucrează într-un „tandem toxic”. În rolurile principale:
- Dana Tudorache – eterna șefă a Gărzii de Mediu Prahova;
- Florin Diaconu – șef la Agenția pentru Protecția Mediului Prahova (APM), descris drept „prietenul intim” al doamnei Tudorache.
Deși Diaconu ajunsese la vârsta de pensionare, mandatul i-a fost prelungit încă un an în fruntea APM Prahova. Când ești prea „valoros” pentru sistem, nu te lasă la pensie, te ține la butoane.
Conform acelorași dezvăluiri ce vor continua, Diaconu este omul care emite autorizațiile de mediu, dar și cel care ar explica, „în particular”, doamnei Tudorache „ce și cum să facă”. Exact ca în cazul stației de la Corlătești: unul dă hârtia, celălalt „controlează”, iar rezultatul este un mare nimic pentru mediu și un mare „bravo” pentru complicitate.
Lux, apartament „de mare casă” și viață bună, pe salariu de bugetar
Sursele ziarului de investigații Incisiv de Prahova susțin că, în urma documentărilor proprii, au fost șocați de ceea ce au aflat despre:
- un apartament într-o „mare casă” din SUA;
- viața luxoasă a copiilor și a familiei lui Florin Diaconu;
- toate acestea obținute, oficial, dintr-un salariu de bugetar la conducerea APM Prahova.
Nu e treaba acestei invesrtigatii (in mai multe episoade) să dea verdicte penale, dar e imposibil să nu observi discrepanța stridentă: la stat, salariu modest; în viață, standard „internațional”. Serviciile și organele de cercetare penală, spun sursele, ar avea material suficient să-și pună întrebări. Deocamdată însă, întrebările vin mai mult din presă decât din instituțiile care ar trebui să se autosesizeze.
Concluzie: în Prahova se epurează tot, mai puțin apele
Din tot acest tablou, rezultă o concluzie absurdă, dar perfect coerentă cu realitatea descrisă:
- avem o stație de epurare fără laborator funcțional, fără treaptă biologică, fără gospodărie de nămol;
- avem un control GNM cu sancțiuni și 30 de măsuri, plus propunere de suspendare;
- avem o APM care, deși notifică rafinăria când e presiune pe conducte, nu pare grăbită să suspende stația privată;
- avem un „tandem” de șefi care își prelungesc reciproc utilitatea și influența;
- avem semne de viață luxoasă care nu se pupă cu organigrama de bugetar.
În Prahova, se pare că se epurează orice: dosare, situații, responsabilități, reputații. Doar apele nu. Apele, alea, rămân murdare – ca oglindă fidelă a sistemului care ar fi trebuit să le curețe. Vom reveni. (Cristina T.).
Exclusiv
Ajutoarele de deces înghețate la 2017. Cum își ascunde Poliția Română formulele de calcul după ștampila „secret de serviciu”
Familiile polițiștilor morți în activitate sau în timpul serviciului descoperă abia la final, în fața ghișeului, că „sprijinul statului” e calculat după salariile de acum aproape un deceniu. Baza de calcul este înghețată la nivelul lunii decembrie 2017, normele sunt secrete, iar Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) refuză să furnizeze statistici detaliate despre cât și cui a plătit. În schimb, invocă Legea 544/2001, ordonanțe de austeritate și o jurisprudență convenabilă.
Ce promite legea pe hârtie: trei tipuri de drepturi la deces
Primul răspuns oficial al IGPR, adresat sindicatului (SPR Diamantul), clarifică arhitectura juridică:
- Articolul 61 din Anexa VI la Legea-cadru 153/2017:
– prevede plata drepturilor bănești pentru luna în care a avut loc decesul polițistului. - Articolul 91 din aceeași anexă:
– stabilește un ajutor de deces egal cu 12 solde/salarii de funcție, acordat soțului/soției, copiilor sau, în lipsa acestora, părinților. - Articolul 37¹ din Legea 360/2002 (Statutul polițistului):
– introduce un ajutor suplimentar de deces egal cu trei salarii de bază.
În teorie, vorbim de un pachet consistent: ultima lună de drepturi, plus 12 salarii, plus încă 3 salarii. Imaginea publică e aceea a unui stat care își protejează eroii până la capăt.
Cifrele oficiale: banii există, dar nu spun tot
Al doilea document aduce primele cifre, pentru 2025 și 2026:
- Perioada 01.01 – 31.12.2025:
- 25 de cazuri de acordare a ajutoarelor de deces;
- Ajutor art. 91: 711.876 lei;
- Drepturi art. 61: 182.811 lei;
- Ajutor art. 37¹: 244.823 lei.
- Perioada 01.01 – 31.08.2026:
- 15 cazuri;
- Ajutor art. 91: 494.912 lei;
- Drepturi art. 61: 86.417 lei;
- Ajutor art. 37¹: 150.895 lei.
IGPR insistă că:
- ajutoarele se acordă „cu celeritate” după deschiderea creditelor bugetare;
- sunt plătite din capitole bugetare diferite:
- art. 37¹ – de la Capitolul 68.A.06 „Asistență socială pentru familie și copii”;
- art. 91 – de la Capitolul 68.A.08 „Ajutoare la trecerea în rezervă, retragere sau pensionare”.
Acest detaliu tehnic contează: dacă bugetul pentru „asistență socială” sau pentru „ajutoare la trecerea în rezervă” e blocat ori subfinanțat, familiile pot aștepta luni de zile, chiar dacă pe hârtie dreptul este „clar și ferm”.
În plus, IGPR listează un set stufos de documente pe care familia trebuie să le aducă: actele de identitate, certificatele de naștere și căsătorie, certificatul de deces, declarații notariale, extras de cont. Orice hârtie lipsă înseamnă timp pierdut.
Unde se rupe filmul: ajutoare de deces legate de salariile din decembrie 2017
Abia al treilea document devoalează adevărata problemă: înghețarea bazei de calcul.
IGPR recunoaște negru pe alb că:
- baza de calcul pentru:
- ajutorul de la art. 91 din Anexa VI la Legea-cadru 153/2017,
- ajutorul suplimentar de la art. 37¹ din Legea 360/2002,
este solda/salariul de funcție de la nivelul lunii decembrie 2017.
Argumentul este o înșiruire de ordonanțe de urgență cu impact bugetar (OUG 90/2017, 114/2018, 130/2021, 168/2022, 115/2023, 156/2024, 141/2025 etc.), prin care Guverne succesive au înghețat sau plafonat diverse componente salariale.
Singurul drept „actualizat” la zi rămâne cel de la:
- Art. 61 din Anexa VI la Legea 153/2017 – plătit „la nivelul aflat în plată în luna în care a intervenit decesul”.
Restul pachetului, cele 12 + 3 salarii, rămân legate de fotografia financiară a lunii decembrie 2017.
În condițiile în care inflația cumulată și creșterile de salarii au modificat serios puterea de cumpărare, familiile primesc în 2025–2026 ajutoare de deces calculate ca și cum timpul s-ar fi oprit în urmă cu aproape nouă ani.
Formule de calcul clasificate: Ordin S/18/2023 și S/7/2018
La întrebarea legitimă „Cum, concret, se calculează aceste ajutoare?” răspunsul IGPR trimite lucrurile direct în zona opacității:
- Normele metodologice care explică în detaliu modul de calcul sunt cuprinse în:
- Ordinul MAI nr. S/7/2018,
- completat prin Ordinul ministrului afacerilor interne nr. S/18/14.02.2023.
Ambele acte sunt clasificate la nivel „Secret de Serviciu”.
IGPR admite că „similar se procedează” și pentru ajutorul prevăzut la art. 37¹ din Legea 360/2002.
Cu alte cuvinte:
- baza de calcul este fixată la 2017;
- algoritmul exact se află în acte secrete, inaccesibile publicului, sindicatelor și chiar instanțelor fără proceduri speciale de declasificare.
Pentru un drept social fundamental, destinat familiilor polițiștilor decedați, statul operează cu formule inaccesibile beneficiarilor. Practic, ei trebuie să creadă pe cuvânt instituția care, în același timp, justifică înghețarea la 2017.
Refuzul statisticilor detaliate și „scutul” Legii 544/2001
Atunci când solicitantul cere nu doar sume globale și număr total de cazuri, ci și statistici mai fine (pe tipuri de situații, pe unități, pe perioade), răspunsul IGPR devine defensiv.
Instituția susține că:
- „nu deține evidențe statistice conform criteriilor solicitate”;
- Legea 544/2001 o obligă să furnizeze doar informațiile așa cum există ele în forma deținută de instituție;
- nu are obligația să:
- prelucreze date,
- refacă baze de date,
- sau să creeze „statistici à la carte”.
Pentru a-și blinda poziția, IGPR invocă o decizie a Curții de Apel București:
- Decizia civilă nr. 445 din 16.02.2023, în care instanța arată că Legea 544 nu obligă autoritățile să facă o activitate suplimentară de prelucrare, interpretare sau corelare a datelor, ci doar să ofere ce dețin deja.
Finalul răspunsului este un paragraf de PR:
„Vă mulțumim pentru încrederea acordată și vă asigurăm de întreaga noastră disponibilitate în rezolvarea problemelor ce intră în competența informațiilor de interes public.”
Disponibilitate declarată, dar sever limitată de felul în care instituția alege să își țină registrele și de modul în care invocă legea pentru a nu reconstrui imaginea reală a fenomenului.
Concluzie: un „sprijin” calculat în întuneric, la prețul anului 2017
Ansamblul celor patru documente conturează un tablou clar:
- Statul promite, prin lege, un pachet generos de ajutoare de deces pentru polițiști.
- În practică:
- cele mai importante două ajutoare sunt legate de salariile din decembrie 2017;
- formula exactă de calcul este ascunsă în ordine „secret de serviciu”;
- instituția refuză să construiască sau să comunice statistici detaliate, invocând Legea 544 și o jurisprudență favorabilă;
- familiile sunt puse în fața unui mecanism opac, în care trebuie să creadă pe cuvânt aceeași autoritate care recunoaște, în același timp, înghețarea bazei de calcul.
Pentru un polițist activ, mesajul este cinic: statul îți cere loialitate la risc maxim, dar, dacă mori, ajutorul pentru familia ta este calculat după o grilă veche de aproape un deceniu, ascunsă în acte secrete, iar dimensiunea reală a fenomenului nu poate fi verificată public. (Cristina T.).
Exclusiv
Permanența fantomă. Când munca polițiștilor dispare din hârtie ca dosarele incomode din sertar
Rubrica goală care golește drepturi
În fiecare zi, la fiecare unitate de poliție, se emite „dispoziția de zi pe unitate”. Un document pompos, ridicat de O.m.a.i. nr. 173/2020 la rang de „document de decizie și de planificare operațională”.
Pe românește: hârtia pe care se scrie cine muncește, ce face și când o face.
La rubrica „serviciul de permanență la sediul unității și prezența la program”, pentru șefi se completează frumos.
Pentru personalul de execuție, adică pentru ăia care chiar stau în sediu, o asigură efectiv, răspund la telefoane și sar la urgențe… rubrica rămâne goală.
Gol. Nimic. Zero.
Iar în lumea birocratică a M.A.I., ce nu există pe hârtie, nu există nici în realitate:
- nu apare în pontaj,
- nu apare la munca suplimentară,
- nu apare în instanță,
- nu apare nicăieri.
Un drept care nu lasă nici măcar o urmă de pix este, pentru minister, un moft. Îl ai doar „moral”, dar nu și „contabil”.
Articolul 42: alineatul care există, dar nu pentru „prostime”
Art. 42 alin. (1) din O.m.a.i. S/108/2011 spune clar: permanența la sediul unității este asigurată de personalul cu funcții de execuție.
Șefimea? Ei asigură permanența… de la domiciliu. Adică din fotoliu, de pe canapea, eventual cu un serial în fundal. „Permanență telemuncă”.
Și totuși, deși tocmai execuția are obligația, în dispoziția de zi, unde scrie că are această permanență? Nicăieri.
Bonus: alineatul ăsta nici măcar nu mai e clasificat. DGMO l-a declasificat prin Nota-Raport nr. 400.097 din 26 ianuarie 2026, comunicată oficial tuturor unităților, prin adresa IGPR – Structura de Securitate nr. 882660 din 17 aprilie 2026, urcată pe INTRAPOL.
Cu alte cuvinte: nu mai e secret. Oricine îl poate citi. Teoretic.
Practic, când întrebi de el, mulți se comportă ca și cum ar fi vorba de codul lansării rachetelor nucleare.
Sindicatul Diamantul întreabă: unde e permanența? Ministerul răspunde: „Luați de nu mai întrebați”
Pe 13 august 2026, Sindicatul Diamantul decide să facă ce scrie la carte:
- formulează o petiție temeinică, în baza O.G. 27/2002,
- invocă art. 6 din Legea 544/2001 (acces la informații publice),
- pune și Legea dialogului social nr. 367/2022 pe masă,
- trimite frumos, cu număr, la IGPR, IGPF, DGPMB, toate inspectoratele județene de poliție și toate inspectoratele teritoriale ale poliției de frontieră.
Două întrebări mari și late:
- De ce rămâne rubrica de permanență necompletată pentru personalul de execuție, deși art. 42 alin. (1) spune că ei asigură permanența?
– Care e textul integral al alineatului declasificat?
– A trimis cineva „de sus” vreo instrucțiune să nu se completeze rubrica? - Ghidul aplicației PONTAJ:
– A fost primit?
– Când, de la cine?
– Cum a fost adus la cunoștința personalului?
– Se poate o copie?
Întrebări banale, pentru un minister serios. Explozive, pentru unul care preferă rubrica goală și răspunsul copiat.
Poliția de Frontieră: „Da, știm să completăm rubricile și să deschidem aplicația”
Surpriză: la frontieriști se poate.
- Garda de Coastă (adresa nr. CR 1966046 din 24 august 2026) răspunde în 10 zile, cum spune legea.
Spune clar: se completează toate rubricile pentru permanență, și pentru conducere, și pentru execuție.
Ghidul? Există, e pus la dispoziție prin Dispoziția Secretarului General nr. 2284/27.06.2025, se găsește în e-Pontaj, la „Contul meu”. - ITPF Giurgiu: în aceeași notă, rubrica se completează.
- ITPF Iași: confirmă completarea rubricilor pentru toți și spune că dispoziția zilnică e generată din ePontaj din decembrie 2025.
- ITPF Sighetu Marmației: confirmă că rubrica se completează „potrivit prevederilor în vigoare”.
Cireașa de pe tort:
- ITPF Oradea (adresa nr. 4639001 din 14 septembrie 2026) declară negru pe alb: de la eșalonul superior nu au venit instrucțiuni sau îndrumări prin care să se ceară necompletarea rubricii de permanență.
Pe scurt: aceleași legi, aceeași aplicație, același minister.
La frontieră: se poate.
În multe inspectorate de poliție: brusc, nu se mai poate.
Poliția Română: 13 inspectorate, 1 răspuns, 0 rușine
Și acum intrăm în teatrul absurdului.
Treisprezece inspectorate județene trimit către sindicat același tip de răspuns, cu variații cosmetice. Douăsprezece dintre ele ajung chiar în aceeași zi. Nu e copy-paste, e „unitate de viziune”.
Formula standard:
- „Activitățile circumscrise asigurării serviciului de permanență se desfășoară potrivit O.m.a.i. S/108/2011, document clasificat secret de serviciu.”
- Se citează art. 44 alin. (1) din Legea 360/2002: serviciul polițienesc are caracter permanent și obligatoriu.
- Urmează asigurarea solemnă că prevederile ordinului sunt respectate. Toate.
Despre art. 42 alin. (1)?
NIMIC.
Despre faptul că alineatul a fost declasificat printr-o notă oficială?
NIMIC.
Despre rubrica necompletată și motivele acestei „nenecesități birocratice”?
NIMIC.
Despre eventualele instrucțiuni de la centru prin care s-a sugerat, discret, „lăsați rubrica aia în pace”?
NIMIC.
Ca în bancul cu „nu confirmăm și nu infirmăm, dar vă asigurăm că totul e legal”.
La Ghidul PONTAJ, același refren:
- „A fost transmis și este disponibil în aplicația PONTAJ, pe pagina principală.”
Dacă l-a văzut cineva, dacă s-a făcut instruire, dacă știe omul simplu cum să-l folosească… nu mai are loc în răspuns.
Declasificat, dar numai la televizor, nu și în birou
Structurile de frontieră au măcar eleganța de a spune: alineatul e declasificat, dar face parte dintr-un document clasificat, așa că să întrebați la emitent (IGPR/M.A.I.). ITPF Iași invocă art. 38 alin. (1) din HG 585/2002 – transmiterea informațiilor clasificate între unități, cu aprobarea emitentului.
Problema?
Art. 38 se referă la informații clasificate. Or, aici vorbim de un alineat declasificat printr-un act oficial al DGMO, comunicat structurilor. Adică nu mai e secret. Nu mai e „clasificat între noi”, e clar și la vedere.
Dacă acceptăm logica invocată, atunci:
- declasificarea parțială nu mai are niciun sens;
- orice alineat scos din regim ar rămâne de fapt sub ștampila „secret” doar pentru că stă în același PDF cu restul documentului.
Pe românește: „Teoretic e declasificat, practic nu ți-l dăm, că stă lângă texte încă secrete și ne e lene să-l scoatem separat.”
Și între timp, rubrica de permanență rămâne tot goală.
Legea spune 10 zile, inspectoratele răspund „poate într-o lună, poate niciodată”
Legea 544/2001 e clară:
- în 10 zile trebuie să primești răspuns;
- dacă durează mai mult identificarea informației, ți se comunică asta, tot în 10 zile;
- maxim 30 de zile pentru răspunsul final.
În cazul Diamantul:
- petiția a fost înregistrată la inspectorate pe 14 și 17 august;
- răspunsurile vin… cam după o lună;
- unii sar și peste termenul de 30 de zile;
- nimeni nu anunță legal prelungirea în termenul de 10 zile;
- într-un caz s-a prelungit termenul de două ori, ceea ce legea nu permite deloc.
În același timp, Garda de Coastă, care a răspuns concret la ambele întrebări, reușește să se încadreze în 10 zile, fără drame existențiale.
Deci nu „sistemul” nu poate.
Unii pot, alții nu vor.
Tăcerea de la IGPR: când centrul nu răspunde, periferia tace inteligent
Inspectoratul General al Poliției Române – destinatarul principal al petiției – n-a răspuns deloc. Zero. Nici măcar un „am primit, revenim noi”.
Direcția Generală de Poliție a Municipiului București? La fel de tăcută.
Mai multe inspectorate:
- înregistrează petiția,
- anunță, unele, prelungirea termenului (uneori chiar după ce expiră cele 10 zile!),
- apoi trimit răspunsuri trase la indigo, care ocolesc fix întrebările esențiale: rubrica, art. 42 alin. (1), declasificarea, eventualele instrucțiuni de la centru.
Termenele de 30 de zile expiră între 13 și 17 septembrie 2026.
IGPR nu catadicsește să spună nici „da”, nici „nu”, nici „nu dăm”.
Se bazează, probabil, pe metoda clasică: dacă nu răspundem, poate obosesc ei.
Permanent e doar abuzul. Munca, nu.
Realitatea din răspunsurile și tăcerile acestea e simplă și cinică:
- Permanența la sediu e asigurată de polițiști de execuție.
- În acte, pentru ei, rubrica rămâne necompletată.
- Orele nu apar în pontaj.
- Munca suplimentară nu există juridic.
- În instanță, fără hârtie, dreptul e zero.
Totul se joacă în câteva rânduri necompletate de „dispoziția de zi pe unitate”.
Un spațiu alb pe o foaie devine gaură neagră pentru drepturi salariale.
Și când întrebi oficial „de ce?”, primești:
- 13 răspunsuri identice, fără esență,
- explicații cu ordin „secret” ca paravan,
- ignorarea art. 42 alin. (1) și a declasificării,
- termene legale băgate sub preș,
- și o tăcere monumentală de la centru.
Concluzie: permanența fantomă și sindicatele care aprind lumina
Ce ne arată episodul „rubricii goale”:
- Ministerul are toate instrumentele să recunoască munca oamenilor – și totuși preferă să o facă invizibilă.
- O regulă declasificată există doar pe hârtie, nu și în mentalul celor care o aplică.
- Inspectoratele știu să dea copy-paste și să se ascundă în spatele clasificării, dar nu știu să completeze o rubrică simplă.
- Tăcerea IGPR nu e întâmplătoare, e mesaj: „nu vrem să discutăm asta”.
Iar între timp, polițistul de execuție:
- stă în sediu, în „permanență”,
- își asumă răspunderi,
- își sacrifică timp și viață personală,
- iar sistemul îi șterge urmele cu un singur gest birocratic: lasă rubrica goală.
Permanența nu e la sediul unității.
Permanența este în minciună, în opacitate, în reflexul de a ascunde realitatea sub ștampila „secret” sau sub un răspuns scris la indigo.
Dacă vrei să vezi cât de mult prețuiește M.A.I. munca oamenilor săi, nu te uita la parade, la discursuri și la „Respect pentru uniformă”.
Uită-te la o rubrica mică, lăsată zilnic necompletată. (Cerasela N.).
GNM Prahova dă cu „sancțiunea”, APM Prahova spală păcatele: stația de epurare de la Corlătești, cloaca „autorizată” a Prahovei (I)
Stația fantomă care „curăță” banii, nu apele: corupție la chiuvetă în Prahova Stația care trebuia să spele apele, nu conștiințele...
Ajutoarele de deces înghețate la 2017. Cum își ascunde Poliția Română formulele de calcul după ștampila „secret de serviciu”
Familiile polițiștilor morți în activitate sau în timpul serviciului descoperă abia la final, în fața ghișeului, că „sprijinul statului” e...
Permanența fantomă. Când munca polițiștilor dispare din hârtie ca dosarele incomode din sertar
Rubrica goală care golește drepturi În fiecare zi, la fiecare unitate de poliție, se emite „dispoziția de zi pe unitate”....
Premier căutat pentru reglaj de „culoare”. Brigada Rutieră, blocată la semafor politic
Pamflet despre concursurile amânate la șefia Poliției și „coloanele neoficiale” pentru politicieni grăbiți România fără premier, Poliția fără coloană vertebrală...
Mafia de Prahova: polițiști, procurori și alte lemne strâmbe. „Manea, Portocală, 21 de metri cubi de dreptate și o bătaie ca la birtul comunal”
Republica Prahova: „Manea, Portocală, 21 de metri cubi de dreptate și o bătaie ca la birtul comunal” Într-o țară imaginară...
„GRĂDINIȚA DE CADRE” DIN IPJ PRAHOVA, EPISODUL 61: ZEII FĂRĂ RCA, ȘEFII CU 2,66 ȘI PROSTIMEA CARE SUNĂ LA 112
Incisiv de Prahova continuă serialul „Grădinița de cadre din IPJ Prahova”. Dacă până acum părea doar o comedie neagră cu...
„Nu e treaba noastră”. Cum pasează ANSPDCP responsabilitatea în scandalul procedurii secrete PS‑MAI‑DGMRU‑125
Sindicatul polițiștilor „Diamantul” acuză Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) că refuză să intervină în...
„IPJ Prahova – Grădinița de Cadre”, episodul 60: De la «Pinochio de Băicoi» la vânzătorul cu epoleti. Cum se spală păcatele cu pensii, tarabe și produse bio
„GRĂDINIȚA DE CADRE” LOVEȘTE DIN NOU: CÂND NU IEȘI PREMIER, IESE PENSIA În IPJ Prahova, meritocrația e un banc prost...
Nicușor Dan a semnat, viceprimarii au dispărut, Articolul 550 a murit: ghid rapid de fraudă legislativă în trei ore
Cotroceniul, birou de ștampilat pe nevăzute: cum a semnat Nicușor Dan, cu ochii închiși, execuția Articolului 550 România lui 2026...
Comisarul de 3,80 la teorie, 10 la împuternicire: șef peste IPJ Cluj, corigent la competență
De la „împuternicit etern” la „picat rușinos” Ce funcție mai poate ocupa în cadrul IPJ Cluj comisarul-șef Moșuțan Radu după...
Organigrama cu chiloți de la TCE Ploiesti, varianta „Salam la păcănele” – cum se salvează protejații lui Nae și se execută fraierii care muncesc
La TCE Ploiești, sindicatul lui Suditu semnează „de acord” cu Organigrama lui Nae, coordonatorii sunt scoși la liman, iar Dinu...
„Grădinița de Cadre” de la IPJ Prahova: defilează cu stopul ars, dar dau lecții de lege la fraieri
Când poliția circulă cu mașina-n pioneze prin centru, dar te amendează pe tine pentru un bec ars, nu mai vorbim...
Ministerul „Reglementărilor Fantomă”: cum decide o structură fără chip cât merită oamenii la leafă
Diamantul lovește: de la Tribunalul București, direct la Curtea Constituțională O nouă excepție de neconstituționalitate pleacă din sala Tribunalului București...
„IPJ Prahova – Grădinița de cadre” – Episodul 59 – Flagrant de carton, anticorupție de mucava și lăutari cu epoleți la comanda Sistemului
Când ți se cântă prea mult la ureche, la un moment dat nu mai poți sta în banca ta. Când...
MAREA TĂCERE DE LA TCE PLOIEȘTI. „Organigrama cu chiloți”, sindicatele de buzunar și frica la normă
Remember: cum s-au distrus Neoplan-urile și s-au umflat kilometrii Înainte să ajungem la „organigrama cu chiloți”, merită un mic remember:...
-
Exclusivacum o zi
Mafia de Prahova: polițiști, procurori și alte lemne strâmbe. „Manea, Portocală, 21 de metri cubi de dreptate și o bătaie ca la birtul comunal”
-
Exclusivacum 4 zile
Organigrama cu chiloți de la TCE Ploiesti, varianta „Salam la păcănele” – cum se salvează protejații lui Nae și se execută fraierii care muncesc
-
Exclusivacum 3 zile
„IPJ Prahova – Grădinița de Cadre”, episodul 60: De la «Pinochio de Băicoi» la vânzătorul cu epoleti. Cum se spală păcatele cu pensii, tarabe și produse bio
-
Exclusivacum 2 zile
„GRĂDINIȚA DE CADRE” DIN IPJ PRAHOVA, EPISODUL 61: ZEII FĂRĂ RCA, ȘEFII CU 2,66 ȘI PROSTIMEA CARE SUNĂ LA 112
-
Exclusivacum 4 zile
„Grădinița de Cadre” de la IPJ Prahova: defilează cu stopul ars, dar dau lecții de lege la fraieri
-
Exclusivacum 3 zile
Nicușor Dan a semnat, viceprimarii au dispărut, Articolul 550 a murit: ghid rapid de fraudă legislativă în trei ore
-
Featuredacum 11 oreȘeful care confundă polițiștii cu sticlele din ladă
-
Exclusivacum 2 zile
„Nu e treaba noastră”. Cum pasează ANSPDCP responsabilitatea în scandalul procedurii secrete PS‑MAI‑DGMRU‑125