Uncategorized
Credit pana la salariu nebancar prin telefon
Sansele ca un om cu un salariu minim sau mediu sa aiba bani pusi deoparte sunt detul de mici. Salariile mici si cheltuielile mari ne impiedica adesea sa ne strangem ceva pentru zile negre. Romanul de rand reuseste cu grau sa isi organizeze cheltuielile astfel incat sa ii ajunga banii de la o luna la alta. Dar ce se face o astfel de persoana atunci cand are o cheltuiala urgenta fie ca e vorba de o calatorie neprevazuta, de un consult medical sau de o reparatie urgenta? Sunt lucruri care nu sufera amanare pana la salariu. Singura sansa a unui om de rand este sa faca un imprumut. Din pacate, e greu sa iei bani de la rude si de la prieteni, deoarece nu ai garantia ca acestia iti vor da intreaga suma dorita si, mai mult, vor avea, de cele mai multe ori, pretentia sa o inapoiezi cat mai repede. La banca e si mai complicat. Verificari peste verificari, dosare si riscul de a nu iti fi aprobat imprumutul, sunt destul de mari.
Dar, mai exista o speranta pentru urgentele romanului aflat la necaz. Un credit pana la salariu este solutia ideala. Poate fi imprumutata orice suma cuprinsa intre 100 si 2000 de lei, cu ramburasare in 30-40 de zile. Este extrem de simplu. Poti face acest credit nebancar prin telefon, fara a fi nevoie sa te mai deplasezi. Iti trebuie doar buletinul si tu stabilesti, impreuna cu persoana care iti instrumenteaza contractul, data platii, in functie de ziua in care primesti salariul. Odata semnat acest contract, banii vor intra direct in contul tau si la ziua de plata stabilita acestia vor fi retrasi. Este extrem de simplu. In cazul in care nu poti achita la timp suma imprumutata, vei face o cerere de refinantare cu cateva zile inainte de data scadenta si se va prelungi perioada de rambursare.
Administratie
Poliția de Frontieră Română intensifică pregătirea specialiștilor în analiza de risc, în perspectiva aderării la spațiul Schengen
Featured
„Cozile de topor” rusești se activează în România: Un europarlamentar AUR atacă democrația din Moldova
Featured
Poliția Română: Micile omisiuni, mari trădări? Sau invers?

Oare cum funcționează justiția divină în Poliția Română? Un polițist, transformat peste noapte în inamic public pentru o omisiune demnă de un fir de praf cosmic, este acum victima unei anchete disciplinare costisitoare. Crima sa? A uitat să anunțe că a renunțat la job-ul de instructor auto, o activitate aprobată și raportată în prealabil, dezvaluie cei de la Sindicatul Diamantul. Oare să fie acesta sfârșitul lumii sau doar o furtună într-un pahar cu apă plată?
Dubla măsură: Când balanța justiției se inclină periculos
În timp ce un polițist este crucificat pentru o neglijență minoră, amintirile ne poartă spre abateri mult mai grave, rămase nesancționate. Cum uităm de șeful Direcției Control Intern, surprins beat la volan în timpul serviciului, un eveniment demn de prima pagină a ziarelor, dar uitat rapid de justiția internă? Sau cum trecem cu vederea somnul adânc al șefului IPJ Neamț, Coman Gabriel, surprins dormind în bocanci la o ședință publică? Oare somnul face parte din fișa postului sau e doar o consecință a „operațiunilor speciale” împotriva liderilor sindicali incomozi?
Coman, somnul rațiunii naște monștri?
Dacă șeful IPJ Neamț își permite să doarmă în public, oare ce se întâmplă în intimitatea biroului său? Cât de adânc doarme el când trebuie să ia decizii importante pentru siguranța cetățenilor? Oare somnul său este un simbol al nepăsării sau doar o consecință a epuizării?
Imaginea Poliției Române, rușinea unei națiuni?
În condițiile în care o țară întreagă râde de somnul șefului IPJ Neamț, oare nu este pătată imaginea Poliției Române? Nu ar trebui destituit un om care pare depășit de responsabilități și trimis la un somn lung și odihnitor, departe de funcția publică? Oare cine va plăti pentru această rușine națională? (Cerasela N.).
-
Exclusivacum 4 zile
PANICĂ LA MITITELU! Corupții din Poliția Penitenciară, în corzi! Vine DNA-ul?!
-
Exclusivacum 4 zile
Penitenciarul Ploiești: De la gunoaie de lux la instagramul promisiunilor pierdute – Un director cu „APT Limitat” la decență!
-
Exclusivacum 15 ore
Dezamăgire în Poliție: Tineri polițiști vor să renunțe din cauza presiunii, lipsei de sprijin și salarizării precare
-
Exclusivacum 3 zile
Justiția imobiliară română: O nouă modă – Morții dau case, judecătorii pupă cruci, poliția acoperă hoții!
-
Exclusivacum 3 zile
Marioara „ciuruitoarea”, Nichita „smecherul” și justiția „somnoroasă”: Ploieștiul, capitala fraudelor imobiliare?
-
Exclusivacum 5 zile
Panică în MAI: Guvernul vrea creșterea vârstei de pensionare, sindicatul Diamantul avertizează asupra riscurilor și inechităților
-
Exclusivacum 2 zile
Prahova sub asediu: Cum mafia imobiliară ne vinde sicrie cu vedere. „White Tower”, „City Gate”, „Mărășești”: Triunghiul Bermudelor imobiliare
-
Exclusivacum 4 zile
Coca-Cola: Sifonul penalității de la Ploiești – Cum Nan și gașca au transformat „băutura fericirii” într-un cocktail Molotov de otrăvuri și minciuni!