Exclusiv
Republica Fiduciei S.A. (Bin Go Solutions SRL) – Gunoaiele, miliardele și acționarii invizibili. Cum se spală bani la umbra legii împotriva spălării banilor
Trei firme și-un singur mare paravan: „Nu se vede beneficiarul, deci nu există”
În România, țară cu peste 900.000 de firme active, trei societăți comerciale au reușit performanța să funcționeze cu acționari reali ascunși, strecurându-se fix prin breșa legii făcute, teoretic, să oprească tocmai asta: spălarea banilor și finanțarea terorismului.
Conform unui răspuns oficial al Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultat de NewsCenter.ro (sursă: NewsCenter.ro), în toată România, la 12.06.2026, există exact trei profesioniști în funcțiune cu asociați fiduciari. Dintre aceștia, doi au chiar beneficiari majoritari ținuți la adăpost în spatele unor contracte de fiducie.
Cele trei „minuni” juridico-comerciale sunt:
- Bin Go Solutions SRL (fosta Rosal Grup / United Waste Solutions) – salubritate, datorii uriașe, acționariat fiduciar;
- Blue Planet Services SA – preia activitatea de salubritate, cu acționar fiduciar majoritar, contracte în Sectoarele 1, 3 și 4;
- Tiragram SRL – firmă mai mică, dar folosită în aceeași logică, doar că aici, măcar, beneficiarul fiduciei este declarat: MyGreenConcept SRL, controlată 100% de Radu-Bogdan Urda, nepotul lui Adrian Tărău.
Toate trei se intersectează direct cu obligațiile impuse de Legea nr. 129/2019 privind prevenirea spălării banilor și finanțării terorismului, lege care cere explicit declararea beneficiarului real. Pe hârtie, totul pare legal. În practică, structurile de proprietate sunt făcute să nu le înțeleagă nimeni.
ONRC numără până la trei. Restul, la revedere transparență!
ONRC, prin directorul general Luiza Mărdare, confirmă negru pe alb pentru NewsCenter.ro:
„Conform datelor existente în registrul comerțului computerizat, sunt înregistrați trei profesioniști în funcțiune cu asociați fiduciari la data de 12.06.2026, din care doi sunt beneficiari majoritari.”
Trei firme din 900.000+ active. Dar acestea trei:
- au contracte uriașe cu autorități publice,
- gestionează salubritate în Sectorul 1, Sectorul 3 și Sectorul 4,
- jonglează cu credite de sute de milioane,
- și se joacă de-a „cine-i proprietarul real?” în timp ce Legea 129/2019 zice că beneficiarul trebuie declarat.
Un expert fiscal explică pentru NewsCenter.ro avantajul „practic” al fiduciei:
„Beneficiarul real poate dispune de acțiuni prin intermediul fiduciarului (…) fără ca identitatea beneficiarului să fie înscrisă în Registrul Comerțului, unde figurează doar fiduciarul.”
Traducere în limbaj de cartier: „nu scriem pe numele meu, scriem pe numele avocatului”.
Ce e fiducia? Manual scurt de făcut paravan, cu binecuvântarea Codului civil
ONRC explică oficial:
„Fiducia este operațiunea juridică prin care unul sau mai mulți constituitori transferă drepturi reale, drepturi de creanță, garanții ori alte drepturi patrimoniale (…) către unul sau mai mulți fiduciari care le exercită cu un scop determinat, în folosul unuia sau mai multor beneficiari. Aceste drepturi alcătuiesc o masă patrimonială autonomă, distinctă de celelalte drepturi și obligații din patrimoniile fiduciarilor.”
Pe scurt:
- fiduciarul e cel care apare la vedere,
- beneficiarul real e cel care trage sforile și încasează foloasele,
- contractul între ei e legal, dar nu este public în detaliu,
- structura reală a proprietății devine o ghicitoare pentru cei care ar trebui să verifice cine controlează de fapt firmele.
Un avocat specializat în drept civil pentru companii, citat de NewsCenter.ro, o spune clar: mecanismul este legal și folosit și în alte state, dar:
„poate face mai dificilă înțelegerea structurii de proprietate a unor companii (…) Beneficiarul economic poate rămâne o altă persoană, iar detaliile complete ale contractului nu sunt publice.”
Legea împotriva spălării banilor cere transparență. Codul civil, prin fiducie, oferă un tunel „discret” în subteran. Cine are nervi și bani, îl folosește.
Prigoană, fiducia și roata de gunoi de zeci de milioane: de la Rosal la Bin Go
Prima mare firmă care a folosit în România acționari fiduciari a fost, în 2015, Rosal Grup SA, imperiul de salubrizare creat de Vasile-Silviu Prigoană. Firma s-a redenumit ulterior United Waste Solutions SRL, iar acum se numește Bin Go Solutions SRL.
Cronologia fiduciei la Rosal/Bin Go, potrivit actelor analizate de NewsCenter.ro:
- 2015 – Contract de fiducie nr. 2807/17.11.2015
Acționari Rosal Grup SA:- Dan Gabriel Găman – 52% (fiduciar)
- Cătălin Adrian Manciu – 20% (fiduciar)
- Gheorghe Minea – 10%
- Bogdan Niculescu – 18%
Ultimii acționari la vedere înainte de fiducie:
- Honorius-Adrian Prigoană – 67%
- Dumitru Mihalache – 22%
- Gheorghe Minea – 11%
O hotărâre AGA din 8 ianuarie 2019 arată clar că avocatul Dan Gabriel Găman deține 52% din acțiuni doar ca proprietar fiduciar, beneficiarul real fiind Vasile-Silviu Prigoană.
- După 2015 – Fiducii în lanț
Hotărârea AGA nr. 1 din 7 mai 2021 consemnează un nou contract de fiducie:- Dan Gabriel Găman – proprietar fiduciar pentru 30%
- Vasile-Silviu Prigoană – acționar direct cu 40%
- Imperial Master Invest SRL – 20%
- Gheorghe Minea – 10%
- 16 aprilie 2024 – acțiunile „la vedere” ies din familia Prigoană
AGA United Waste Solutions (fostă Rosal Grup, actuală Bin Go Solutions) aprobă cesiunea pachetului de 40% deținut de Honorius-Adrian Prigoană către Jean Niculescu, în baza unei tranzacții prin care se sting și litigiile cu familia Prigoană.
Silviu Prigoană, creatorul afacerii Rosal, moare pe 12 noiembrie 2024, la 60 de ani, la un restaurant din Șimon, lângă Bran (sursă: NewsCenter.ro). În prima fază s-a vorbit de înec cu mâncare, expertiza medico-legală stabilește ulterior infarct pe fondul unor afecțiuni cardiace preexistente.
După moartea lui Prigoană, fiducia rămâne vie. Beneficiarii – în continuare, invizibili
La 10 octombrie 2025, structura Bin Go Solutions SRL arată așa (conform ONRC, citat de NewsCenter.ro):
- 30% – Dan Gabriel Găman, proprietar fiduciar (contract de fiducie nr. 1359/13.07.2022);
- 10% – Cabinet Individual de Avocat Cătălin Adrian Manciu, proprietar fiduciar (contract de fiducie nr. 214/14.02.2023);
- 20% – Imperial Master Invest SRL;
- restul – alte dețineri, evoluate până la situația actuală.
Important: documentul nu identifică beneficiarii reali ai acestor fiducii.
La aproape doi ani după moartea lui Silviu Prigoană, structura acționariatului fostului Rosal, actuala Bin Go Solutions SRL, este, în esență, aceeași: proprietari fiduciari la vedere, beneficiari la secret.
Situația în 2026, conform datelor actuale de la Registrul Comerțului:
- 70% – avocatul Dan Gabriel Găman, ca proprietar fiduciar;
- 10% – avocatul Cătălin Adrian Manciu, tot ca proprietar fiduciar;
- 20% – Imperial Master Invest SRL.
În 2016, pachetul de 70% din fosta Rosal Grup era la Silviu Prigoană (52%) + Bogdan Niculescu (18%). Acum, aceeași masă de participare se plimbă sub formă de fiducie. Beneficiarii? Neidentificați public.
Bin Go – datorii la stat de aproape 40 de milioane. Blue Planet – „curată” și pregătită de noi contracte
Potrivit ANAF, Bin Go Solutions SRL are obligații fiscale restante de aproximativ 39,87 milioane lei, din care:
- ~38,48 milioane lei – datorii principale;
- ~1,39 milioane lei – dobânzi și penalități.
În acest timp, activitatea de salubritate a fostei Rosal/Bin Go este mutată pe alt vehicul: Blue Planet Services SRL, firmă din Sectorul 2, București.
Adevărata frumusețe: Bin Go e îngropată în datorii, Blue Planet – „curată” și aptă să participe la licitații și negocieri directe pentru contracte noi, inclusiv:
- contractul de salubritate (anunțat, apoi blocat în instanță) în Sectorul 1;
- asocierea pentru Sectorul 3;
- asocierea pentru Sectorul 4.
Perfect pentru cine vrea să păstreze contractele, dar să lase datoriile în urmă, pe altă firmă.
Blue Planet: de la nepotul lui Tărău la frații Niculescu, prin fiducie
Istoricul Blue Planet Services, reconstituit din date de la ONRC și din ancheta NewsCenter.ro:
- Firma e înființată în 1995.
- Din 2018, este preluată de Bogdan Niculescu, prin Clean Green Energy Invest SRL.
- În 2018, asociat majoritar devine Vestsal Solution SRL din Oradea, cu 90% din acțiuni.
- Până la final de 2018, Blue Planet era deținută 100% de Vestsal Solution SRL.
Vestsal Solution SRL este deținută de Radu-Bogdan Urdă – nepotul omului de afaceri Adrian Tărău.
Tărău, fiul fostului prefect PSD de Bihor, Mihai Ioan Tărău, a devenit cunoscut la începutul anilor 2000 în dosarul de contrabandă cu produse petroliere instrumentat de procurorul Alexandru Lele. Scandal major la vremea Guvernului Năstase, cu premierul declarând celebrul „nu cred în arestările de vineri seara”. Ulterior, mandatul de arestare a fost revocat, iar Tărău a obținut despăgubiri în instanță pentru arestare nelegală.
În ultimii ani, numele lui Adrian Tărău reapare în atenția publică în dosarul în care sunt cercetați Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și avocatul Doru Trăilă (sursă: relatări de presă, inclusiv NewsCenter.ro).
29 martie 2023: Blue Planet trece de la nepot la „rețea”
La 29 martie 2023:
- Vestsal Solution SRL își cedează integral participația la Blue Planet Services SRL:
- 70% – către Jean Niculescu;
- 20% – către Imperial Master Invest SRL;
- 10% – către Promoter Invest SRL.
La 21 iunie 2023, prin Hotărârea AGA nr. 8:
- pachetul de 70% nu mai figurează pe numele lui Jean Niculescu, ci pe cel al lui Alexandru Cristache, în calitate de asociat fiduciar;
- Imperial Master Invest SRL păstrează 20%;
- Promoter Invest SRL păstrează 10%.
De atunci și până azi, structura oficială a Blue Planet Services SRL rămâne:
- 70% – Alexandru Cristache (acționar fiduciar majoritar);
- 20% – Imperial Master Invest SRL;
- 10% – Promoter Invest SRL;
- administrator – tot Alexandru Cristache.
NewsCenter.ro cere Blue Planet lămuriri:
- Cine este beneficiarul real al contractului de fiducie?
- Au cerut autoritățile contractante (primării, bănci) contractul de fiducie?
- Au fost informate instituțiile publice despre cine controlează în realitate pachetul majoritar?
Răspuns: zero. Nici măcar confirmarea că vor răspunde.
Holdinguri fără angajați, dar cu milioane profit: Imperial și Promoter
Două societăți „de tip holding”, discrete, dar extrem de profitabile, apar ca acționari minoritari la Blue Planet:
- Imperial Master Invest SRL
- înființată în 2019;
- controlată egal de Călin Ioan Mihalache și Cristian Mihalache;
- în 2025: peste 4 milioane lei profit net, fără cifră de afaceri, fără angajați.
- Promoter Invest SRL
- înființată în 2012;
- deținută integral de Stelian Minea;
- administrată de Dumitru Mihalache;
- în 2025: peste 2 milioane lei profit net, fără cifră de afaceri, fără angajați.
Firme de „investiții pure”, fără activitate operațională propriu-zisă, dar cu profituri grase. Ideal pentru a ține participații la structuri de salubritate cu contracte publice de zeci și sute de milioane.
Frații Niculescu – din șoferi și prieteni de familie, în controlul gunoaielor și al creditelor de 250 de milioane
Documentele analizate de NewsCenter.ro arată că frații Jean și Bogdan Niculescu apar constant în actele Bin Go Solutions SRL și Blue Planet Services SRL ca oameni care exercită controlul real, chiar când părți mari din acțiuni sunt la avocați-fiduciari.
Exemple:
- Hotărârea AGA Bin Go Solutions SRL din 10 februarie 2025:
- Jean Niculescu participă ca asociat cu 40% din capital;
- alți 40% sunt deținuți de doi proprietari fiduciari;
- documentele privind beneficiarul real declară că frații Niculescu exercită controlul asupra societății, deși beneficiarii fiduciei nu sunt nominalizați în hotărârile AGA.
- Monitorul Oficial nr. 4528/25.09.2025 arată că, în mai 2025, frații Niculescu au avut un rol central în contractarea unui credit de 250 milioane lei de la Exim Banca Românească pentru Blue Planet Services SA:
- credit pe 60 luni, cu 5 luni perioadă de grație;
- se constituie un pachet extins de garanții:
- cesiune de creanțe din contractele de salubritate cu Primăria Sectorului 4;
- cesionarea creanțelor din asocierea Blue Planet Services – Bin Go Solutions;
- ipoteci asupra conturilor bancare și asupra acțiunilor celor două firme;
- fidejusiunea este semnată de Bogdan Niculescu și Jean Niculescu.
CV „public” al fraților Niculescu:
- Bogdan Niculescu – fost coleg de studii și amic cu Horațiu (Honorius) Prigoană, potrivit informațiilor obținute de NewsCenter.ro;
- Jean Niculescu – fost șofer al lui Silviu Prigoană, ulterior „om de încredere”;
- încă din 2012, Jean apare ca administrator la firme ale familiei Prigoană, de ex. Capodopera Production, deținută de Adriana Bahmuțeanu și Honorius Prigoană;
- în 2016, Jean devine acționar minoritar (18%) la Rosal Grup SA, chiar în perioada prelungirilor controversate ale contractelor din Sectorul 3 – contracte ajunse în dosar penal, cu DNA acuzând prejudiciu de ~578 milioane lei;
- din 2021, Bogdan devine director Rosal Grup SA pe 4 ani;
- în anul următor, ambii frați intră în Consiliul de Administrație;
- Silviu Prigoană mai deține doar 40% din acțiuni;
- după 2022, Prigoană preferă să lase frații Niculescu să preia activitatea, nu pe fiul său Honorius.
Astăzi, aceiași frați apar ca figurile centrale în:
- Bin Go Solutions (fosta Rosal),
- Blue Planet Services,
- credite garantate cu contracte de salubritate de sute de milioane.
A treia firmă cu fiducie: Tiragram SRL și drumul înapoi la nepotul lui Tărău
Nu toate fiduciile sunt atât de opace. În cazul Tiragram SRL, schema este cel puțin transparentă la nivel de beneficiar:
- În 2019, asociatul unic al Tiragram SRL, Dan-Cătălin Albăstroiu, transferă temporar toate cele 100 de părți sociale către avocatul Oana Berbecariu, proprietar fiduciar.
- Ulterior, la Registrul Comerțului apare:
- 100% din părțile sociale deținute de Societatea Civilă de Avocați Pavel, Berbecariu și Asociații,
- aceasta figurează clar ca fiduciar pentru părțile deținute de MyGreenConcept SRL, pentru 10 ani, din 14.10.2025.
Beneficiarul fiduciei este MyGreenConcept SRL, controlată 100% de Radu-Bogdan Urda, nepotul lui Adrian Tărău.
Tiragram, MyGreenConcept și nepotul lui Tărău: cercul se închide tot la aceiași oameni
MyGreenConcept SRL – beneficiarul fiduciei de la Tiragram – este:
- deținută 100% de Radu-Bogdan Urda (asociat unic și administrator);
- înființată în 2012, cu sediul în comuna Tăut, jud. Bihor;
- în 2025 a raportat:
- cifră de afaceri de aprox. 1,93 milioane lei;
- profit net de 951.319 lei;
- Urda apare la Registrul Comerțului ca deținător al 100% din părțile sociale.
Și, pentru cine a pierdut firul: Radu-Bogdan Urda este nepotul lui Adrian Tărău. Și da, este același Urda care a deținut Blue Planet Services SRL înainte ca firma să fie trecută la frații Niculescu și la acționari fiduciari.
Adică drumul banilor și al participațiilor face un cerc elegant:
- de la Tărău (prin nepotul Urda),
- la Blue Planet,
- la frații Niculescu,
- la fiduciile cu avocați,
- înapoi la aceleași familii de „băieți deștepți” ai gunoiului.
Teoria spune „control”, practica spune „neînregistrat nicăieri”
Codul civil nu lasă fiducia în zona gri totală. Art. 780 spune clar:
- contractul de fiducie și modificările lui trebuie înregistrate la organul fiscal competent, în termen de 1 lună de la încheiere,
- altfel intervine nulitatea absolută;
- dacă masa patrimonială cuprinde imobile – înregistrare și la fiscalul local;
- desemnarea ulterioară a beneficiarului – tot prin act scris, sub aceeași sancțiune;
- fiducia devine opozabilă terților doar după înscrierea în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare (AEGRM).
NewsCenter.ro a verificat toți participanții la fiduciile din:
- Bin Go Solutions SRL,
- Blue Planet Services SRL,
- Tiragram SRL.
Rezultatul: nu există nicio înregistrare în AEGRM pentru aceste fiducii.
Adică, în timp ce statul dă lecții de „compliance” și „transparență” micilor firme, marii jongleri ai salubrității țin contractele de fiducie în buzunar, nu în registru.
Legea 129/2019: „Beneficiarul real trebuie declarat”. Realitatea: „Doar dacă avem chef”
ONRC o spune verde-n față, citând art. 56 alin. (1) din Legea nr. 129/2019:
„Persoanele juridice supuse obligației de înregistrare în registrul comerțului depun, la înmatriculare și ori de câte ori intervine o modificare, o declarație privind beneficiarul real (…)”
Legea 129/2019 a fost adoptată tocmai pentru:
- a împiedica ascunderea persoanelor care controlează în realitate firmele;
- a alinia România la standardele europene anti-spălare de bani și anti-finanțare a terorismului.
Teoria: orice SRL, oricât de mic, trebuie să declare cine e „beneficiarul real”.
Practica, în cazul celor trei firme „cu fiducie”:
- la Bin Go – contractele de fiducie NU identifică public beneficiarii;
- la Blue Planet – acționarul majoritar e fiduciar, iar întrebările jurnaliștilor despre beneficiarul real rămân fără niciun răspuns;
- la Tiragram – e singurul caz unde beneficiarul (MyGreenConcept/Urda) e scris negru pe alb.
Deci se poate. Când se vrea. Când nu se vrea, ne ascundem după avocați, fiducii „confidențiale” și tăcere.
Blue Planet, firma cu acționar ascuns, pusă să spele Sectorul 1 – la propriu și la figurat
Primăria Sectorului 1 anunță senină că:
- a semnat un contract de salubritate pe maximum 12 luni cu Blue Planet Services;
- valoare: 95,5 milioane lei;
- justificarea: vechiul contract cu Romprest ar fi costat 168 milioane lei pentru aceeași perioadă;
- deci, zice viceprimarul Iulian Hatmanu, „vom plăti cu 72,5 milioane lei mai puțin”.
Procesele-verbale și comunicatele primăriei (sursa: comunicatul PS1, citat în articol) laudă „economia istorică”.
Ce nu se spune în flyer-ul politic:
- acționarul majoritar al Blue Planet (70%) este fiduciar – Alexandru Cristache;
- deci beneficiarul real al pachetului majoritar este altcineva;
- Primăria Sectorului 1 nu pare interesată să afle cine;
- contribuabilii plătesc 95,5 milioane unui operator a cărui structură reală de proprietate e parțial ascunsă.
Și încă un detaliu aflat „din interior” (potrivit unui reprezentant al Primăriei Sectorului 1 citat de NewsCenter.ro):
- oferta Blue Planet a fost inițial cea mai mare dintre cele depuse (Blue Planet, REBU, Brantner);
- după „analizele” comisiei, devine brusc „cea mai mică”, prin interpretarea costurilor finale ale celorlalte două oferte.
Magie administrativă: aceeași cifră, văzută din alt unghi, devine „mai mică”. Evident, în favoarea operatorului cu acționar fiduciar.
Doar că aventura Sectorului 1 a fost, deocamdată, blocată. Romprest a contestat rezilierea, a susținut că contractul ține până în 2033, nu în 2026, iar instanța a suspendat actele prin care Primăria voia să-l închidă la 30 iunie.
Pe 29 iunie 2026, Tribunalul București:
- suspendă efectele actelor PS1 privind încetarea contractului cu Romprest;
- obligă Primăria să nu mai emită alte documente pe durata contractului;
- respinge cererea de intervenție a Blue Planet.
Rezultatul: tranziția la Blue Planet nu mai începe la 1 iulie. Contractul de 95,5 milioane rămâne, deocamdată, praf în ochi. Sectorul 1 înoată în procese, nu în „eficiență”.
Sectorul 3: cum se „licitează” aproape jumătate de miliard cu un singur ofertant
Partea finală a tabloului este și cea mai grotescă: Sectorul 3.
Primăria condusă de Robert Negoiță a:
- cheltuit ani la rând zeci de milioane de euro pe utilaje, pubele, camioane, uniforme, în numele „regiei proprii” – strângem gunoiul singuri, nu mai stăm la mâna privaților;
- apoi, brusc, în decembrie 2025, a scos la licitație:
- procedura PC1003154 / JOUE 815175-2025;
- obiect: „delegarea prin concesiune” a salubrității;
- valoare estimată: 432.663.678,75 lei (aproape 86 milioane de euro).
Prima mare ciudățenie: de ce concesionezi pe aproape jumătate de miliard un serviciu pentru care tocmai ai cumpărat „tot”, din bani publici?
A doua: traseul licitației arată ca un manual de inginerie procedurală:
- 22 decembrie 2025 – Romprest și REBU contestă documentația (nr. 5028 și 5032).
- atacă prevederi legate de recipienți, containerizare, date logistice;
- contestă lipsa datelor esențiale pentru calculul corect al costurilor;
- CNSC le dă parțial dreptate prin Decizia nr. 493/C6/5028,5032 din 20 februarie 2026;
- Primăria e obligată să modifice documentația.
- 30 martie 2026 – Sectorul 3 publică în SEAP o nouă documentație, nr. DF1261142.
- 31 martie 2026 – apare o nouă contestație (nr. 1201). De data asta, din partea… Blue Planet Services SA.
- Blue Planet contestă clarificările din 20 și 27 martie, pe aceeași problemă: recipienți, punere la dispoziție, structură;
- problema fusese deja analizată anterior de CNSC în februarie;
- contestația Blue Planet este respinsă de CNSC (Decizia nr. 1476/C6/1201).
Detaliul bizar:
- operatorii tradiționali (Romprest, REBU) contestă, câștigă parțial, dar la final nu mai apar ca ofertanți;
- Blue Planet contestă și pierde, dar rămâne în procedură;
- la final, în SEAP rămâne un singur ofertant în cursă.
Întrebările care decurg logic:
- Câte zile reale, ne-suspendate, a avut piața pentru a elabora oferte după toate contestațiile?
- Cum arată „concurența” într-o licitație de aproape jumătate de miliard cu un singur ofertant admis?
- De ce mai vorbim de „piață”, dacă schema este făcută să conducă la un singur nume?
Sectorul 4: licitația de 1,9 miliarde – vechea Rosal rebranduită, aceeași combinație
Sectorul 4 completează puzzle-ul:
- contract pe 5 ani, valoare ~1,9 miliarde lei;
- câștigător: asocierea United Waste Solutions SRL (fosta Rosal Grup) + Blue Planet Services SA;
- deci același „grup” de interese:
- fostul Rosal (actual Bin Go / United Waste),
- Blue Planet,
- oamenii lui Prigoană,
- frații Niculescu,
- rețeaua de fiducii și avocați.
Opoziția locală țipă că licitația e cu dedicație. Dincolo de scandal politic, rămâne realitatea: la Sectorul 4, în plin context al prăbușirii Rosal, tot aceeași combinație de firme se înfige în contractul uriaș de salubritate.
Tarek El Feki, Toyo, EximBank și umbrele din spatele gunoiului
Numele lui Tarek El Feki nu apare la vedere în ofertele depuse pentru Sectorul 3 sau 1. Nu e acționar oficial, nu e terț susținător cu poză în Monitorul Oficial.
Dar presa de investigație (Captura.ro, Buletin de București, Săptămâna Financiară, Newsweek – citate în articol) l-au desenat clar în spatele:
- grupului Toyo (Toyo Motors, Toyo IFN, Toyo Aviation),
- cesiunilor de creanțe ale Rosal către firmele sale,
- garanțiilor aduse de Toyo Motors pentru creditele Blue Planet.
Ce știm, din dezvăluirile publice pomenite în articol:
- Rosal a cesionat o parte din încasările sale către Toyo Motors Center, iar Primăria Sector 4 a început să plătească direct în conturile firmei lui El Feki;
- Săptămâna Financiară îl pune pe lista „actorilor” din circuitul de golire a Rosal de peste 40 de milioane euro;
- Newsweek dezvăluie că Toyo Motors a pus la dispoziție două terenuri în Voluntari evaluate la 13 milioane lei, drept garanție imobiliară pentru un credit luat de Blue Planet de la EximBank.
Deci:
- la suprafață – Blue Planet, Bin Go, frați Niculescu, avocați-fiduciari;
- în spate – banii, garanțiile și influența unor personaje precum Tarek El Feki, conectate la vechea rețea Rosal și la jucători puternici din servicii, business și politică.
Concluzie: „Legea e pentru fraieri, fiducia e pentru băieți deștepți”
Legea zice:
- declară beneficiarul real;
- înregistrează fiducia la Fisc și în AEGRM;
- nu ascunde structura de proprietate;
- nu folosi mecanisme paravan pentru spălarea banilor sau finanțarea terorismului.
Realitatea în cazul acestor trei firme:
- Bin Go Solutions – moștenitoarea Rosal, cu datorii la stat de aproape 40 de milioane, cu 80% acțiuni la avocați-fiduciari și beneficiari reali nedeclarați public;
- Blue Planet Services – operator „curat” pe hârtie, cu acționar majoritar fiduciar, credit de 250 milioane la EximBank, contracte de salubritate la Sectorul 1 (anunțat), Sectorul 3 (licitație de 430+ milioane), Sectorul 4 (parte din asociere de 1,9 miliarde);
- Tiragram SRL – mică firmă, dar conectată prin fiducie la MyGreenConcept și la Radu-Bogdan Urda, nepotul lui Tărău, fost proprietar al Blue Planet.
Autoritățile locale:
- aleg să semneze contracte de zeci și sute de milioane cu firme ale căror beneficiari reali sunt parțial opaci;
- își justifică deciziile prin „economii” miraculoase și „proceduri legale”;
- se fac că nu văd contradicția între Legea 129/2019 și acționarii invizibili.
Autoritățile centrale:
- ONRC numără corect până la 3 și dă citate din lege;
- Fiscul ar trebui să verifice fiduciile, AEGRM ar trebui să le ofere opozabilitate;
- dar în arhivele reale, contractele de fiducie nu se văd.
Și peste toate, rămâne avertismentul final din articol:
„Așteptăm ca justiția să își facă treaba chiar dacă Niculescu, Tarek, Băluță, Tuță și alți implicați amenință cu numele unor procurori, șefi și șefe din anumite instituții publice. Oameni care ar trebui să apere statul, nu să facă afaceri cu gunoaie.”
Într-o țară normală, trei firme care ocolesc transparent legislația anti-spălare de bani, cu contracte de sute de milioane pe bani publici, ar fi sub reflectorul permanent al procurorilor.
În România, deocamdată, sunt doar trei excepții statistice. Și foarte probabil, doar vârful unui munte de gunoaie îngropate sub cuvântul magic: fiducie. (Cristina T.).
Exclusiv
Consiliul care doar «ia act»: Cum îl spală C.A.-ul pe Nae Comisionaru’ la TCE, după ce-a dopat hipodromul și a jumulit transportul public
„Breaking news” la TCE: Consiliul de Administrație a descoperit… amânarea
După ce trei articole au radiografiat, pe rând:
- dopajul grotesc de la Hipodromul Ploiești (cazul VIJELIE STI, comisia mărită cu oamenii „Stimatu’”, Decizia ANZ 554/11.08.2026 care desființează combinațiile lui Nae);
- jaful de la Transport Călători Express S.A. Ploiești (Raportul 1729/05.11.2025, cu pierderi de zeci de milioane, datorii fiscale cu iz penal, achiziții aberante și control intern sabotat);
- hărțuirea controlorilor financiari care au îndrăznit să spună că „nu iese la bani”;
vine „noutatea”: Decizia nr. 11/11.08.2026 a Consiliului de Administrație TCE.
Pe scurt: după tot ce a ieșit la iveală, după sesizări, raport de audit, scandaluri, amenințări în birouri, combinații cu motorină și cai dopați, C.A.-ul TCE se adună, își suflecă mânecile și… prorogă.
Nu sancționează. Nu demite. Nu face plângeri penale.
Prorogă. Ia act. Avizează. Solicită. Reanalizează.
Un fel de „Excel al nepăsării instituționalizate”.
Anatomia unei decizii care nu decide nimic
Să vedem „capodopera” birocratică, punct cu punct, ca să înțelegem cum arată un scut oficial pentru Nae Comisionaru’.
Art. 1 – Marii reformatori… amână reforma
„Prorogă analiza privind eficientizarea structurii organizatorice a societății… și dispune elaborarea unei note de fundamentare…”
Traducere în limba română:
- știm că organigrama e umflată, că sunt posturi inventate pentru clientelă, că raportul 1729 striga „pierderi, datorii, jaf”;
- știm că „Nae Comisionaru’” a modelat TCE după chipul și asemănarea combinatorilor din cai și motorină;
- dar, în loc să cureți acum, să tai posturi de paradă, să oprești hemoragia de bani, cere o „notă de fundamentare”.
Când?
Termen: 20.08.2026.
Adică încă o săptămână de buget care sângerează, ca să aibă timp Nae & Co. să-și repoziționeze oamenii în noua organigramă „eficientizată”.
Art. 2 – „Strategia de redresare”: încă un pdf care nu supără pe nimeni
„Prorogă analiza… Strategiei de redresare, eficientizare și creștere a performanței operaționale…”
Se cere:
- completarea cu „observațiile din ședință”;
- transmiterea într-o formă „finală, structurată și verificată”;
- cu toate modificările „marcate distinct”.
Nu se spune:
- ce nu merge,
- cine e responsabil,
- ce măsuri concrete ia conducerea,
- cum se oprește jaful descris în Raportul 1729.
Și, mai ales, nu se spune un cuvânt despre:
- hărțuirea controlorilor financiari care au sesizat neregulile către C.A.;
- amenințările cu linșaj în birouri, atribuite lui Nae și altor șefi.
Nu există un articol despre protecția avertizorilor.
Nu există o măsură de stopare a hărțuirii.
Nu există o solicitare de cercetare disciplinară.
Doar… „strategie”, „structurare”, „verificare”.
Instituțional, victimele sunt invizibile. Neregulile, la fel.
Art. 3–5 – Ritualul „luatului la cunoștință”
„Ia act de Informarea nr. API 10751/14.07.2026…
Avizează Raportul misiunii de audit…
Ia act de Planul de acțiune…”
Cuvinte-cheie: „ia act”, „avizează”.
Responsabil: —
Termen: —
Când vezi așa ceva într-o decizie a unui C.A. după raport de audit și sesizări grave, ai în față certificatul de vaccinare cu Birocraxit împotriva Răspunderii.
Când fiscul bate la ușă, C.A.-ul „solicită actualizarea materialului”
Art. 6 – Contabilitatea creativă, pusă la punct… pe hârtie
„Ia act de Adresa nr. DF 11570/27.07.2026 și solicită actualizarea materialului privind execuția bugetară… în conformitate cu Legea 82/1991, Legea 227/2015, Ordinul 1802/2014.”
Pe românește:
- TCE are probleme grave la înregistrările contabile și fiscale, exact cum spunea și Raportul 1729, cu risc de Legea 241/2005 – evaziune fiscală;
- în loc să vedem o evaluare a răspunderii persoanelor care au semnat actele, un demers către organele penale,
- se cere doar „actualizarea materialului”.
Concluzie:
Nu problema e ilegală, ci prezentarea e neactualizată.
Art. 10 – Se cer „declarații rectificative”. Atât.
„…solicită verificarea înregistrărilor contabile și fiscale semnalate în ședință… precum și întocmirea declarațiilor rectificative aferente trimestrelor I și II.”
Deci:
- au fost făcute înregistrări contabile/fiscale greșite;
- se recunoaște implicit că trebuie corectate retroactiv;
- dar nu apare niciun cuvânt despre cine a greșit, dacă a fost rea-credință, dacă s-au produs prejudicii, dacă există risc penal.
Classic TCE:
„Băgăm o rectificativă și gata, s-a spălat păcatul.”
Ca la hipodrom: „băgăm o comisie nouă, două semnături, și poate scapă VIJELIE STI de descalificare”.
Episod special: „Cine-l întreabă pe TCE, primește… o analiză de oportunitate”
Art. 7 – Cetățeanul deranjant: tratat ca problemă, nu ca avertizor
„Ia act de solicitarea domnului Bunea Sergiu (…) și dispune reprezentantului legal (…) evaluarea oportunității formulării unui răspuns…”
Nu: „răspundeți în termenul legal, clar și complet”.
Nu: „clarificați public problemele semnalate”.
Ci: „evaluați oportunitatea de a răspunde”.
Cu alte cuvinte:
- dacă întreabă „neica nimeni”, poate îl ignorați;
- dacă întrebarea pune degetul prea adânc în rană, poate tăcem;
- dacă insistă, vedem noi cum îl facem „trol”, „calomniator”, „hater politic”.
Este mentalitatea clasică a feudelor publice:
cetățeanul nu e beneficiar al serviciilor TCE, ci un supus care cere prea mult.
Indicatorii de performanță: să fie clar cine ia banii, nu cine muncește
Art. 8 – KPI cu dedicație
„…dispune reanalizarea și refacerea indicatorilor de performanță ai directorilor executivi, cu delimitarea acestora față de indicatorii aferenți Consiliului de Administrație…”
Tradus:
- Primăria (acționarul) trimite Adresa nr. 12121/06.08.2026 și cere clarificări la performanță;
- C.A.-ul se concentrează, în plin scandal financiar, pe tehnică de KPI:
- ce indicatori pentru directori,
- ce indicatori pentru C.A.,
- cine bifează ce.
Nu sunt indicatori de genul:
- „scăderea pierderilor cu X milioane”;
- „recuperarea creanțelor Y”;
- „reducerea datoriilor la stat sub pragul penal”;
- „zero cazuri de hărțuire a avertizorilor și salariaților”.
Sunt indicatori ca la hipodrom:
„Să iasă cursa cum trebuie, nu adevărul.”
Partea care doare cel mai tare: TCE e creditor, dar noi plătim jaful
Art. 11 – Când TCE își recuperează banii, „Nae” își păstrează scaunul
„Dispune conducerii executive notificarea Primăriei Municipiului Ploiești pentru plata facturilor restante în maximum 5 rate (…) și continuarea cu celeritate a (…) demersurilor (…) pentru recuperarea creanțelor societății.”
Aici aflăm, negru pe alb, că:
- Primăria are facturi restante către TCE (adică TCE e creditor, nu doar gaură neagră);
- se negociază plata în 5 rate, pe perioada august–decembrie 2026.
Ce NU vedem:
- un plan clar: „cum stopăm scurgerile de bani din interior”;
- cum se leagă aceste creanțe de datoriile istorice, de contractele umflate, de consumul de combustibil, de piesele inutile cumpărate pe stoc;
- cum se aliniază totul la Raportul 1729/05.11.2025 care cerea, practic, un seism la vârful TCE.
Se face presiune pe bugetul local să plătească, dar nu se face curățenie în propria ogradă.
Și hărțuirea? Și amenințările cu linșaj? Invizibile în Decizia 11.
Cel mai grav: în tot documentul nu apare nici cel mai mic semn că:
- C.A.-ul a luat în serios sesizarea controlorilor financiari (11.08.2026) privind presiunile și amenințările din partea lui Nae și a altor șefi;
- există o anchetă internă serioasă;
- cineva e protejat ca avertizor de integritate;
- cineva și-a pus problema răspunderii penale și disciplinare a autorilor hărțuirii.
Ziua de 11.08.2026 e dublu simbolică:
- ANZ desființează minciuna de la Hipodrom (Decizia 554/11.08.2026), punând la zid comisia „umflată” pentru VIJELIE STI, în care Nae și prietenii încercaseră să scape de descalificare;
- C.A.-ul TCE adoptă Decizia 11/11.08.2026, un document perfect pentru a nu deranja sistemul Nae-Comisionaru.
În aceeași zi, un organism extern (ANZ) pune ordine într-un dosar de abuz și combinații,
iar o instituție locală (C.A. TCE) își face că plouă peste abuzuri și hărțuire.
Nae Comisionaru’: de la caii dopați la autobuze gripate
Profilul se leagă perfect:
- la Hipodrom: comisie mărită cu oamenii potriviți, decizie blândă, fără descalificare, până când vine ANZ și răstoarnă totul;
- la TCE: organigramă umflată, raport de control devastator, control intern sabotat, datoriile la stat lăsate să explodeze, iar când cineva ridică vocea – amenințări.
Decizia 11/11.08.2026:
- nu menționează numele lui Alexandri Nicolae;
- nu pomenește despre presiunile făcute în birouri;
- nu respiră niciun strop de indignare față de faptul că datoriile fiscale pot intra în sfera penală.
În schimb:
- îl protejează pe „Nae Comisionaru’” prin amânări, reformulări, „note de fundamentare”, „analize de oportunitate”;
- creează aparența de activitate, fără să schimbe nimic din mecanismele reale ale jafului.
„Abuzuri peste abuzuri”: tabloul complet
Cu cele patru surse puse laolaltă (cele trei articole anterioare + Decizia nr. 11):
- Hipodromul Ploiești
- Cazul VIJELIE STI arată cum se falsifică sportul ca să câștige cine trebuie.
- Intervenția ANZ demonstrează că abuzul era atât de grosolan, încât nici „ai lor” nu l-au mai putut acoperi.
- TCE Ploiești
- Raportul 1729/05.11.2025 descrie un jaf metodic, cu datorii la stat, achiziții ilogice, control sabotat.
- Hărțuirea avertizorilor – semn clar că sistemul știe ce face și își apără jaful.
- Decizia 11/11.08.2026 a C.A. TCE
- este piesa lipsă: dovada că structura de guvernanță nu vrea să curețe, ci să cosmetizeze;
- arată cum se reacționează oficial după ce totul a ieșit la iveală:
- se amână,
- se „ia act”,
- se „avizează”,
- se „reanalizează”,
- se fac „declarații rectificative”,
- se restructurează indicatorii de performanță,
- se evaluează „oportunitatea” de a răspunde unui cetățean.
Pe fundal, Nae Comisionaru’ rămâne, liniștit, în pozițiile lui.
Caii au fost descalificați, dar combinatorul a rămas în șa.
Concluzie pamfletară: România în varianta „Prorogată S.A.”
Dacă ar fi să rezumăm într-o singură imagine:
- pe pista Hipodromului, VIJELIE STI alergă dopați,
- în autobuzele TCE, călătorii se clatină pe niște rable cumpărate la supra-preț,
- în birourile de la etaj, Nae Comisionaru’ explică foarte serios cum „totul e legal și verificat”,
- iar în sala de ședințe a C.A., cinci oameni serioși semnează o decizie prin care „prorogă”, „ia act” și „solicită actualizarea materialelor”.
Abuzuri peste abuzuri,
dar cu formulări perfecte și semnătură la sfârșit:
Președinte – Cătălin Dobrescu
Membri – Cristinel Șchiopu, Florin Mădălin Țaboi, Viorica Băcanu, Florentina Pantazi.
Când se va prăbuși totul, vom ști exact cine „a luat act”, dar nu a făcut nimic. Vom reveni. (Cristina T.).
Când uniforma e opțională, dar relațiile de familie sunt obligatorii
Pamflet – ton foarte serios, dar râzi ca să nu urli
Dacă ar fi după polițiștii de penitenciare, gradul de chestor ar trebui câștigat cu ani de nopți nedormite, scandaluri cu deținuți, lipsă de personal, rapoarte, controale și dosare cât zidul de la Jilava.
Dacă ar fi după realitatea din sistem… pare că se poate și altfel: un pic de soț sindicalist, un strop de fost director general adjunct în familie, un naș prin conducerea ANP, ceva „context instituțional favorabil” și, brusc, ți se potrivește epoletele de chestor ca turnate.
Desigur, oficial, nimeni nu recunoaște nimic. Toți au „respectat procedurile”. Unele proceduri atât de elastice că, dacă le tragi un pic, ajung până la masa de tăiat tortul de botez.
„Merit” vs. „merităm noi între noi”
Întrebarea de pe buzele polițiștilor de penitenciare e simplă și crudă:
Gradul de chestor se dă pe:
- criterii de merit,
sau - criterii de „merităm noi între noi”?
Când vezi combinația:
- soție cu grad de chestor,
- soț lider sindical de top,
- fost director general adjunct în familie,
- naș-fin prin conducere,
începi să te întrebi dacă nu cumva în loc de Ordin al ministrului Justiției avem, de fapt, „Ordinul de zi pe familie”.
Sigur, nimeni nu spune negru pe alb că asta a decis avansarea. Dar întrebarea nu mai e dacă miroase a aranjament, ci doar CÂT DE TARE.
Chestor de penitenciare sau chestor de relații publice?
Când FSANP (nu vreun blog anonim) spune public că regulile propuse pentru avansarea la chestor sunt atât de vagi încât încap prin ele toate pilele patriei, poate că nu mai vorbim de „riscuri teoretice”.
Să ne înțelegem:
Chestorul, în mintea polițistului de penitenciare din tură, ar trebui să fie:
- ăla care a condus ani de zile unități grele,
- a gestionat regimuri de maximă siguranță,
- a dus în spate decizii care nu se iau cu „hai să vedem cum dă bine la familie”.
În schimb, ce vedem?
Un tablou în care întrebările sunt mai numeroase decât deținuții pe o secție suprapopulată:
- ce unitate s-a condus, efectiv?
- ce regimuri erau acolo, în perioada relevantă?
- cu ce complexitate, ce responsabilitate REALĂ, nu de vitrină?
- cine a propus, cine a avizat, cine a spus „da, merită chestor”?
Dacă meritele nu pot fi explicate clar, dar arborele genealogic da, atunci problema nu mai este doar de percepție.
ANP – Administrația Nașilor din Penitenciare?
În tot acest tablou, apare și „bonusul” de relații personale în vârful ANP:
- conducere cu echipă gen Halchin – Romanu,
- informații privind relații de tip naș–fin cu persoana vizată,
- în același timp, avansări la cel mai înalt grad.
Nu, nu spunem că nașul semnează epoleții la botez.
Dar dacă într-un sistem PUBLIC, la GRADUL MAXIM, ai:
- soție, soț, fost director adjunct din familie,
- plus o relație de naș–fin prin conducere,
iar totul pare „perfect legal”, atunci ori legea e făcută cu pixul pe genunchi la chef, ori cineva exploatează la maximum toate umbrele.
Și da, aici nu mai vorbim de morală. Vorbim de APARENȚA de imparțialitate, care în drept valorează cât jumătate de probatoriu. În penitenciare, însă, pare să valoreze cât un șervețel de la protocol.
„Avansat pe merit”. Care merit, mai exact?
Hai să traducem, pe înțelesul oamenilor din schimbul 2:
Dacă tu, simplu polițist de penitenciar, vrei:
- avansare,
- funcție,
- grad mai mare,
ți se va spune:
- criterii obiective,
- vechime,
- funcție de conducere relevantă,
- complexitate,
- regimuri grele,
- zero abateri.
Dacă însă ești:
- parte din „familia potrivită”,
- cu conexiunile potrivite,
- într-un context instituțional „cald”,
atunci pare că:
- Penitenciarul tău, oricare ar fi el, devine brusc „suficient de complex”;
- experiența, oricare ar fi ea, „bifează toate criteriile”;
- și toată lumea semnează cu un entuziasm demn de o ridicare în grad, nu de o verificare.
De-aia spuneau oamenii din sistem:
„Trebuie insistat tare pe gradul ăsta de chestor. La mijloc sigur e ceva necurat.”
Când oamenii din interior spun asta, nu mai e pamflet. Pamfletul doar pune oglinda.
Ministerul Justiției: „Dacă totul e legal, de ce vă feriți de transparență?”
Cererea e atât de simplă, încât devine suspect faptul că trebuie repetată cu litere de-o șchioapă:
- arătați CRITERIILE aplicate,
- arătați CINE a propus,
- arătați CINE a avizat,
- arătați CE funcție concretă se exercita și CU CE responsabilități,
- arătați CUM s-au tratat alți ofițeri aflați în situații similare.
Dacă totul a fost legal, verificarea ar trebui să fie o simplă formalitate, încheiată cu:
- „Uitați, totul e în regulă, iată actele, iată comparațiile, iată motivele”.
Dacă însă:
- apar eschive,
- răspunsurile sunt în stil „perdea de fum”,
- se ascund documente după paravanul limbajului de lemn,
atunci suspicionarea devine reflex de autoapărare, nu răutate sindicală.
Meritocrație cu două măsuri: una pentru tură, una pentru „aleși”
În Poliția Penitenciară, lucrurile se văd așa:
Pentru polițistul simplu:
- abatere minoră? Ești zdrobit în comisii.
- ai îndrăznit să înfrunți șefii? Nu mai vezi avansare 10 ani.
- nu ai „spatele” potrivit? Stagnezi pe post, indiferent cât muncești.
Pentru cei „cu grad și cu relații”:
- relații de familie în vârf? „Nu e probă de favoritism, e coincidență.”
- relație de naș–fin în conducere? „Nu înseamnă nimic, așa e în România.”
- avansări la vârful piramidei, în context discutabil? „Totul e legal, mergeți mai departe, nu e nimic de văzut.”
Meritocrația cu două măsuri arată așa:
- pentru unii: cod, regulamente, comisii;
- pentru alții: „lasă că știm noi cum se face”.
Chestorul – vârf de carieră sau vârf de rețea?
Gradul de chestor AR TREBUI să fie:
- încununarea unei cariere ireproșabile,
- semn de prestigiu autentic,
- simbolul responsabilității maxime pentru sistem.
În percepția tot mai multor polițiști de penitenciare, însă, riscă să devină:
- simbolul unei combinații reușite,
- semn că „ai nimerit în familia bună”,
- dovada că deciziile se iau mai degrabă în cercuri mici, nu în comisii mari.
Iar când gradul suprem ajunge să fie asociat mai mult cu „relații” decât cu „merit”, mesajul transmis celor din subordine este devastator:
- „muncește, dar să nu crezi că asta te va duce în vârf; acolo se ajunge altfel”.
Final: cine nu are un chestor în familie, să-și caute naș?
Pamfletul nu condamnă definitiv pe nimeni. Dar pune întrebări pe care oamenii simpli din sistem le șoptesc pe holuri și prin ture de noapte:
- Cum se ajunge, EXACT, la gradul de chestor în Poliția Penitenciară?
- Cât contează munca și cât contează cine îți este soț, rudă, naș sau fin?
- De ce există atâtea coincidențe de familie în preajma celor mai înalte grade?
- De ce trebuie să strige sindicatele și nu se autosesizează sistemul însuși?
Dacă Ministerul Justiției și ANP vor să demonstreze că gradul de chestor e pe bune, nu pe neamuri, nu e complicat:
- fac o verificare SERIOASĂ,
- compară situații SIMILARE,
- publică concluzii CLARE.
Dacă după toate astea reiese că totul e curat, cu atât mai bine pentru toți.
Dacă nu… atunci gradul de chestor n-o să mai fie, în ochii oamenilor, semnul excelenței profesionale, ci doar ecusonul perfect pentru un nou brand cinic de sistem:
„Poliția Penitenciară – unde legea e pentru fraieri, iar chestorii sunt pentru familie.” (Cristina T.).
Cum a reușit Ministerul Afacerilor Interne să inventeze comitetul de securitate și sănătate în muncă care nu apără pe nimeni, nu controlează nimic și există doar ca decor administrativ – după cum arată, negru pe alb, documentele strânse de Sindicatul Polițiștilor „Diamantul”
Comitetul de carton: instituția care există doar în Word
Dacă Dante ar fi coborât în infernul birocratic al Ministerului de Interne, ar fi scris un cânt special pentru comitetele de securitate și sănătate în muncă din poliție. Și probabil ar fi păstrat replica celebră: „Să nu vorbim de ei; privește-i și treci.”
Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul”, prin președintele Vitalie Josanu, a pornit în 2026 o serie de petiții oficiale, în baza Legii nr. 544/2001, către inspectoratele de poliție județene, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, inspectorate de jandarmi și Ministerul Afacerilor Interne. Scopul: să vadă, concret, cum funcționează comitetele de securitate și sănătate în muncă (C.S.S.M.) în aceste structuri.
Rezultatul nu este o listă de nereguli. Este radiografia unei minciuni instituționalizate: o structură care pe hârtie ar trebui să apere sănătatea polițiștilor, iar în realitate apără doar confortul șefilor.
România copiază cu succes: 25 de inspectorate, un singur creier
Petiția nr. 40/JV din 14 martie 2026 a fost trimisă către inspectoratele de poliție județene, întrebând simplu: cum vă organizați securitatea și sănătatea în muncă și cine face parte din comitet?
Au răspuns 30 de unități de poliție. Doar că, „surpriză”: răspunsurile nu seamănă între ele. Sunt identice.
Inspectorate aflate la sute de kilometri distanță – Sălaj, Suceava, Satu Mare, Ialomița, Mehedinți, Caraș-Severin, Tulcea, Timiș, Prahova, Hunedoara și altele – trimit același text, în aceeași ordine, cu aceleași citate legale, aceeași „consultare directă”, aceeași frază despre „la latitudinea angajatorului”, aceleași omisiuni.
Nu avem puncte de vedere. Avem un șablon. Un „copy-paste național” livrat, semnat, ștampilat.
Dovada?
– Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare, într-o adresă din altă campanie, scrie senin că „la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava sunt îndeplinite obligațiile legale”.
Satu Mare vorbește în numele Sucevei, într-un act oficial.
– Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara trimite o adresă cu antet „Deva” și începe: „Activitatea de securitate și sănătate în muncă la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Iași…”. Hunedoara, în numele Iașului.
Deci nu mai vorbim de impresii. Vorbim de text-tip distribuit central, copiat mecanic, nici măcar recitit.
Comitetul, în viziunea legii: locul unde șefu’ trebuie să dea socoteală
Legea nr. 319/2006 și Normele aprobate prin H.G. nr. 1425/2006 au avut, culmea, o idee bună: comitetul de securitate și sănătate în muncă ar trebui să fie un fel de „parlament intern” al salariaților, în fața căruia șeful unității e obligat să dea explicații scrise când nu acceptă propunerile lor (art. 73).
Comitetul, în teorie:
- analizează și face propuneri pentru politica de securitate și sănătate;
- verifică aplicarea instrucțiunilor de lucru;
- dezbate raportul anual privind securitatea și sănătatea în muncă;
- se întrunește cel puțin o dată pe trimestru;
- e format paritar: același număr de reprezentanți ai lucrătorilor și ai angajatorului;
- reprezentanții lucrătorilor sunt aleși de către și dintre lucrători;
- aceștia trebuie să facă un curs de minimum 40 de ore;
- medicul de medicină a muncii face parte obligatoriu din comitet.
Pe hârtie, avem democrație internă. În realitate, avem o mascaradă perfect organizată.
„La latitudinea angajatorului”: cum a fost înlocuită legea cu șmecheria
Fraza magică, regăsită copy-paste în răspunsurile inspectoratelor, sună așa:
„Legislația aplicabilă stabilește principiul conform căruia reprezentanții lucrătorilor sunt aleși de către lucrători, fără a impune o procedură sub forma unei metodologii interne distincte, lăsând la latitudinea angajatorului și a colectivului de lucrători modalitatea concretă de organizare a procesului de desemnare.”
Traducere: „legea nu ne obligă să avem o procedură clară, facem cum vrem noi”.
Doar că acest lucru este pur și simplu fals. Normele aprobate prin H.G. nr. 1425/2006 sunt extrem de clare:
- Art. 52: reprezentanții lucrătorilor „sunt aleși de către și dintre lucrătorii din întreprindere și/sau unitate, conform celor stabilite prin contractul colectiv de muncă, regulamentul intern sau regulamentul de organizare și funcționare”.
- Art. 60 alin. (1): „Modalitatea de desemnare a reprezentanților lucrătorilor […] va fi stabilită prin contractul colectiv de muncă, regulamentul intern sau regulamentul de organizare și funcționare.”
Adică exact invers: nu e „la latitudinea angajatorului”. E la litera regulamentului. Scris. Cunoscibil. Opozabil.
Și acum lovitura: Ministerul Afacerilor Interne însuși, prin adresa nr. 705368 din 25 mai 2026, recunoaște negru pe alb exact ceea ce inspectoratele neagă. Ministerul citează articolele și admite că modalitatea de desemnare „este stabilită” prin contract colectiv, regulament intern sau regulament de organizare și funcționare.
Cu alte cuvinte:
- la nivel central se recunoaște că trebuie procedură scrisă;
- la nivelul inspectoratelor se semnează șablonul „nu trebuie procedură, e la latitudinea angajatorului”.
Aceeași instituție, două poziții opuse, la o lună și jumătate distanță.
„Consultarea directă”: alegeri fără urnă, fără reguli, fără nimic
În lipsa procedurii cerute de lege, inspectoratele au inventat o formulare comodă: reprezentanții lucrătorilor sunt desemnați „în urma unui proces de consultare directă desfășurat la nivelul unității”.
Nu există:
- regulament clar privind cine votează, cum, când, cu ce cvorum;
- mandat cu durată fixă gestionat corect (deși art. 59 alin. (1) vorbește de 2 ani);
- două etape distincte, cum cere legea (mai întâi alegerea reprezentanților cu răspunderi specifice, apoi desemnarea celor din comitet).
Există doar o „consultare” organizată de exact oamenii în fața cărora acești „reprezentanți” ar trebui să stea și să pună întrebări.
Și, ca să fie batjocura completă, în unele inspectorate regulamentul de organizare și funcționare există (cum recunoaște I.P.J. Sălaj), dar ori nu conține procedura, ori este pur și simplu ignorat. În ambele variante, legea este călcată în picioare.
Cine îi reprezintă pe polițiști? Exact cei de care ar trebui să se apere
Singurul inspectorat care a avut curajul (sau neatenția) să spună pe față cine sunt reprezentanții lucrătorilor este I.P.J. Suceava.
Lista celor cinci „reprezentanți ai angajaților”:
- șeful Biroului Control Intern;
- șeful Serviciului Criminalistic;
- un agent principal de la Serviciul Acțiuni Speciale;
- un ofițer de la Structura de Securitate;
- șeful Biroului Juridic.
Adică:
- omul care anchetează plângerile polițiștilor, îi „reprezintă” în comitet;
- omul care scrie apărările juridice ale angajatorului în instanță, îi „apără” în comitet.
În Sălaj e și mai grotesc:
- reprezentanții angajatorului sunt șefi de servicii (Resurse Umane, Ordine Publică, Financiar, Pregătire Profesională, Secție Rurală);
- reprezentanții „lucrătorilor” sunt angajați din exact aceleași structuri, în aceeași ordine.
Comitet paritar, varianta M.A.I.: de o parte șefii, de cealaltă parte subalternii direcți, fiecare angajat „reprezentându-l” pe șeful lui.
La Satu Mare, 7 unități din 10 refuză să spună nume, invocând art. 12 din Legea nr. 544/2001 și declară componența „date cu caracter personal”. Fix aceeași frază în 23 de unități, de la Arad la Vrancea.
În același timp, art. 63 din normele H.G. nr. 1425/2006 spune clar că membrii comitetului sunt nominalizați prin decizie scrisă, „iar componența comitetului va fi adusă la cunoștință tuturor lucrătorilor”.
Deci: polițistul simplu trebuie să știe cine îl reprezintă, dar sindicatului lui nu i se pot spune aceste nume, că-s „date personale”.
Un organism care trebuie să fie PUBLIC în interiorul unității devine BRUSC „confidențial” când este întrebat cine stă acolo.
Locurile în comitet, împărțite ca o pradă între organizații
La I.P.J. Tulcea, farsa e la vedere:
Reprezentanții lucrătorilor sunt descriși nu prin funcții, nu prin competențe, ci așa:
- 2 membri S.N.P.P.C.;
- 1 membru C.N.P.;
- 1 membru C.S. DELTA POL.
Locurile în comitet sunt tratate ca „cote pe organizații”: două pentru un sindicat, una pentru altă structură, una pentru Corpul Național al Polițiștilor. Ceea ce legea nu prevede nicăieri.
La I.P.J. Vâlcea e și mai plastic:
- reprezentanții lucrătorilor sunt „lucrători care dețin calitatea de reprezentanți ai organizațiilor sindicale (EUROPOL, SIDEPOL, S.N.P.P.C.)”, plus un lucrător din Biroul Control Intern.
Adică exact aceeași structură care a apărut și la Suceava ca „reprezentant al salariaților”.
Legea vorbește de reprezentanți aleși de către lucrători. Practica M.A.I. vorbește de locuri împărțite „la pachet” pe organizații, puse la dispoziție de șefi.
Corpul Național al Polițiștilor: nu e sindicat, dar ia locul sindicatelor
La I.P.J. Ialomița, printre reprezentanții lucrătorilor apare textual: „președintele Biroului Teritorial Ialomița al Corpului Național al Polițiștilor”.
Și aici trebuie subliniat cu markerul roșu:
- Corpul Național al Polițiștilor (CNP) NU este sindicat;
- este „formă de organizare pe criteriu profesional, autonomă, apolitică și nonprofit”, persoană juridică de drept public, înființată prin lege (art. 49 din Legea nr. 360/2002);
- se organizează pe principiul „ierarhiei structurilor de conducere”.
Deci nu avem reprezentant al salariaților, avem reprezentant al unei structuri ierarhizate, care îi cuprinde și pe șefi, și pe subordonați.
Mai mult:
- art. 39 alin. (2) din Legea nr. 360/2002 prevede că programul de lucru al polițiștilor se stabilește prin ordin al ministrului „după consultarea Corpului Național al Polițiștilor”;
- aceeași structură care e consultată la stabilirea regulilor de program ajunge să „reprezinte” lucrătorii în comitetul care ar trebui să controleze aplicarea acelor reguli.
Sindicatele?
I.P.J. Ialomița spune clar: organizațiile sindicale nu au fost nici măcar consultate pentru desemnarea reprezentanților lucrătorilor, pentru că „normele nu instituie o obligație expresă în acest sens”.
Când legea nu spune expres „trebuie să întrebați sindicatele”, inspectoratul își spală mâinile: „nu putem fundamenta”.
În schimb, acolo unde legea spune clar „trebuie să faceți curs de 40 de ore” sau „trebuie să aveți medic de medicină a muncii”, brusc devine „recomandare, nu condiție”.
Cursul de 40 de ore: lux opțional pentru unii, obligație doar pe hârtie
Art. 55 din H.G. nr. 1425/2006 spune clar: reprezentanții lucrătorilor cu răspunderi specifice „trebuie să urmeze” un program de pregătire de minimum 40 de ore, iar absolvirea se atestă prin document.
Ce răspunde I.P.J. Ialomița?
- că acest articol „reglementează formarea profesională” fără a condiționa „desemnarea sau exercitarea calității de reprezentant”;
- și că, în prezent, doar 1 membru din 4 ai comitetului îndeplinește condiția de absolvire.
I.P.J. Suceava dă cifre similare: la circa 1.250 de lucrători, comitetul are 5 reprezentanți ai angajaților, dintre care 2 au făcut cursul de 40 de ore.
Total: din 9 reprezentanți despre care avem date, 6 nu au pregătirea cerută imperativ de lege.
Adică majoritatea celor care ar trebui să pună întrebări incomode n-au primit nici măcar manualul. Responsabilitatea pregătirii? Clar în lege:
- timpul de formare se acordă în timpul programului,
- pe cheltuiala unității (art. 61),
- nu e hobby în concediu.
Deci, când reprezentanții nu sunt instruiți, nu sunt „vag leneși”, ci pur și simplu victimele refuzului angajatorului de a respecta legea.
Medicul de medicina muncii, înlocuit cu „doctorul de serviciu”
Legea spune negru pe alb (art. 58 alin. (1) lit. d) din H.G. nr. 1425/2006) că din comitet trebuie să facă parte medicul de medicina muncii.
În practică, din 29 de unități de poliție analizate:
- 22 trec în componență „medicul de unitate”, nu medicul de medicina muncii;
- doar 3 (Hunedoara, Prahova, Vaslui) respectă norma și includ medicul de medicina muncii.
I.P.J. Neamț are medic de medicina muncii… la Centrul Medical Județean Brașov, la 300 de kilometri distanță.
Iar Ialomița spune direct că participarea medicului de medicina muncii la ședințe ar fi „irealizabilă din cauza dificultăților administrative”, așa că îl înlocuiesc cu medicul de unitate.
Ministerul Afacerilor Interne recunoaște, prin aceeași adresă nr. 705368/25.05.2026, că doar anumite atribuții ale medicului de medicina muncii pot fi preluate de medicul de unitate, nu și stabilirea aptitudinii de muncă – și cu atât mai puțin locul din comitet.
Dar în sistemul M.A.I., lipsa de medici nu duce la angajări, ci la improvizații birocratice: „nu putem, deci schimbăm legea prin adresă internă”.
Comitetul trimestrial care se întrunește bianual
Legea: comitetul trebuie să se întrunească cel puțin o dată la 3 luni (art. 66).
Realitatea: I.P.J. Ialomița recunoaște că în perioada 2024–2025 au avut loc 4 ședințe. În doi ani. Adică la jumătate din frecvența minimă prevăzută de lege.
Un comitet care se întrunește o dată la 6 luni nu mai controlează nimic. El doar ia act, cu întârziere, de ce s-a decis fără el. E un fel de „cronicar întârziat al abuzului”.
Ca bonus de absurd:
- ordinea de zi și procesele-verbale trebuie trimise la inspectoratul teritorial de muncă;
- dar Inspecția Muncii NU are competență asupra structurilor M.A.I. (art. 47 și art. 50 din Legea nr. 319/2006).
Adică documentele se trimit, frumos, către o instituție care, legal, nu are voie să facă absolut nimic cu ele.
În schimb, controlul real este asigurat de „inspecția muncii internă”, amplasată – comod – în structurile de resurse umane ale M.A.I. Concluzia e simplă: se controlează singuri, între ei.
Când ceri explicații, răspund instantaneu. Când ceri documente, nu mai răspunde nimeni
Sindicatul „Diamantul” a făcut două tipuri de petiții:
- „Cum e organizat comitetul?” – descrieri frumoase, șabloane, texte identice.
- „Dați-ne documentele și instrucțiunile proprii” – liniște sau refuz în bloc.
Când s-au cerut descrieri (martie 2026), multe inspectorate au răspuns chiar în ziua petiției (Botoșani, Vaslui).
Când s-au cerut instrucțiunile proprii de securitate și sănătate în muncă (petiția nr. 268/VJ din 22 iulie 2026):
- la 15 august 2026 au venit 10 răspunsuri din 43 de unități;
- două treimi au tăcut;
- toate cele 10 care au răspuns au REFUZAT să comunice instrucțiunile proprii, invocând că sunt „documente interne”.
Mai mult:
- nimeni nu a indicat numărul și data actelor de aprobare pentru aceste instrucțiuni;
- tuturor li s-a „scăpat” că în 2023, I.P.J. Galați a transmis aceleași instrucțiuni în fotocopie, cu număr și dată, către același sindicat.
În 2023: instrucțiunile se comunică.
În 2026: aceleași instrucțiuni devin „documente interne, protejate”.
Ce s-a schimbat? Nu legea. S-a schimbat doar cinismul.
Comitetul care trebuie să verifice instrucțiunile nu vede instrucțiunile
Normele spun că C.S.S.M. trebuie să efectueze verificări proprii privind aplicarea instrucțiunilor proprii (art. 67 lit. k) din H.G. nr. 1425/2006).
În paralel, inspectoratele refuză să comunice aceste instrucțiuni chiar și la cerere scrisă a sindicatului, în virtutea aceleiași legislații a transparenței.
Dacă sindicatului nu i se arată documentele, cât de realist crede cineva că „reprezentanții lucrătorilor” – șefi, subordonați ai șefilor sau membri CNP fără curs – primesc și verifică ei aceste instrucțiuni în profunzime?
Comitetul „avizează”, dar nu în cunoștință de cauză. Avizează în orb. Ceea ce în drept se traduce printr-un singur cuvânt: nulitate morală.
Concluzie amară: nu comitet slab, ci comitet construit să fie inutil
Punând toate piesele la un loc:
- reprezentanții lucrătorilor sunt, în majoritate, șefi sau subordonați direcți ai șefilor;
- desemnarea se face prin „consultare directă” organizată de comandă, fără procedură clară;
- sindicatele sunt ocolite sistematic;
- CNP, o structură ierarhizată, ia locul sindicatelor;
- pregătirea de 40 de ore pentru reprezentanți e ignorată;
- medicul de medicina muncii lipsește în 8 din 10 cazuri;
- comitetul se întrunește la jumătatea frecvenței legale;
- documentele i se trimit unei Inspecții a Muncii care nu are competență;
- instrucțiunile proprii, pe care comitetul trebuie să le verifice, sunt ascunse chiar când sunt solicitate legal.
Nu e vorba de un comitet „slab”, „nefuncțional din greșeală”.
Este vorba de un comitet proiectat, prin practică administrativă, să nu funcționeze.
Când mecanismul singurului organism intern care ar putea apăra polițistul de abuzurile de program e golit conștient de conținut, rezultatul nu este o întâmplare. Este o decizie.
Târgu Neamț: când comitetul doarme, polițistul muncește 56 de ore în 4 zile
Toată această construcție de carton nu e doar teorie. Are carne și oase, are nume de oraș, are zile și ore.
La Poliția orașului Târgu Neamț, Sindicatul „Diamantul” a semnalat în 29 mai 2026 o situație halucinantă:
- doi agenți țin în spate atribuțiile a șapte posturi;
- servicii de 24 și 30 de ore la dispecerat;
- aproximativ 300 de ore suplimentare necompensate pentru un singur polițist.
După 69 de zile și două eșaloane de „control”, Direcția Control Intern a I.G.P.R. recunoaște oficial, prin adresa nr. 915.935 din 10 august 2026, o singură situație „problematică”:
- un polițist care a lucrat 20 de ore într-o zi, urmate de trei zile consecutive de câte 12 ore (1–4 iulie 2025);
- total: 56 de ore de serviciu în patru zile.
Concluzia I.G.P.R.:
- nicio răspundere disciplinară;
- măsură: „informare și îmbunătățire”.
Art. 115 alin. (2) din Codul muncii, care spune clar că după 12 ore de muncă trebuie 24 de ore de repaus, nu pare să fi încăput în grila de verificare.
Legea privind combaterea hărțuirii morale la locul de muncă (Legea nr. 167/2020, care modifică O.G. nr. 137/2000) spune clar că:
- epuizarea fizică și stresul sistematic pot constitui hărțuire morală;
- intenția de a prejudicia nici măcar nu trebuie dovedită;
- sarcina probei aparține angajatorului.
Dar pentru structurile de control ale M.A.I., 56 de ore în 4 zile, la doi oameni în loc de șapte, nu reprezintă nici abuz, nici hărțuire, nici încălcare gravă a normelor de securitate. Doar „informare și îmbunătățire”.
Final: comitetul care „privește și trece”
Sindicatul „Diamantul” a sesizat M.A.I., Instituția Prefectului, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Avocatul Poporului. A cerut:
- corectarea Ordinului m.a.i. nr. 577/2008 în raport cu Codul muncii;
- verificarea reală a timpului de muncă;
- clarificarea modului în care se aleg reprezentanții lucrătorilor;
- verificarea existenței cursului de 40 de ore;
- analiza hărțuirii morale prin supraîncărcarea cu serviciu.
Până acum, componența comitetelor nu s-a schimbat. Cei care ar fi trebuit să tragă semnalul de alarmă în comitet au tăcut. Fie pentru că nu știu ce drepturi au, fie pentru că depind direct de șefii pe care ar trebui să-i întrebe, fie pentru că întreg mecanismul a fost gândit tocmai pentru a nu deranja.
Cele 56 de ore de serviciu în patru zile nu sunt un accident. Sunt produsul unui sistem în care singura structură creată să apere polițistul a fost transformată, metodic, în ficțiune birocratică.
Comitetul a privit.
Și a trecut. (Cerasela N.).
Sursa datelor, actelor și corespondenței oficiale: petițiile și documentele obținute de Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul”, semnate și analizate de Vitalie Josanu, în baza Legii nr. 544/2001 și a legislației privind securitatea și sănătatea în muncă.
Consiliul care doar «ia act»: Cum îl spală C.A.-ul pe Nae Comisionaru’ la TCE, după ce-a dopat hipodromul și a jumulit transportul public
„Breaking news” la TCE: Consiliul de Administrație a descoperit… amânarea După ce trei articole au radiografiat, pe rând: dopajul grotesc...
Gradul de chestor, noul abonament „family & friends” în Poliția Penitenciară?
Când uniforma e opțională, dar relațiile de familie sunt obligatorii Pamflet – ton foarte serios, dar râzi ca să nu...
COMITETUL FANTOMĂ AL POLIȚIEI ROMÂNE: SE ÎNTRUNEȘTE PE HÂRTIE, DOAR CA SĂ BIFEZE PROSTIA
Cum a reușit Ministerul Afacerilor Interne să inventeze comitetul de securitate și sănătate în muncă care nu apără pe nimeni,...
Io no soi Marinero, soi… „el general” Despescu
Dacă tot am avut Ziua Marinei, la malul mării nu mai adia briza, adia… regulamentul, dar doar pe la „amărâți”,...
Sclipiri de geniu la IPJ Călărași: e-mailul, acest abuz de drept procedural
Cum a reinventat Inspectoratul de Poliție Județean Călărași transparența: dacă ceri un document pe e-mail, ești excesiv. Dezvăluie Sindicatul Diamantul....
„Stat de drept, dar să nu supărăm derbedeii” – pamflet despre România în care polițistul plătește din buzunar pentru că aplică legea
Polițistul român, dușmanul public nr. 1: a îndrăznit să aplice legea În România anului 2026, dacă ai nenorocul să fii...
„IPJ Prahova – Grădinița de cadre, episodul 42″: De la „Pinochio” la „Linge-Folie”. Cum se fabrică „investigatorii” la Băicoi
În episodul 42 al telenovelei „IPJ Prahova – Grădinița de cadre”, după cazurile CAR-ului „Academiei de Cămătărie” (Matei Tatiana, Neacșu...
România secretelor de serviciu: statul cu două legislații – una oficială și una pentru fraieri
Barbaria legislativă la nivel de minister: norme secrete, salarii pe ghicite În anul 2026, România reușește performanța rușinoasă de a...
IPJ PRAHOVA – GRĂDINIȚA DE CADRE, SEZONUL XLI (41): „MAI 62487 – CĂRUȚA CU GIROFAR ȘI CREIER PE AVARII” (POZE SI VIDEO)
În episodul 41 al telenovelei „IPJ Prahova – Grădinița de cadre”, producătorii de prostie instituțională ne oferă un nou moment...
O nouă operațiune la Poliția de Frontieră: „Un frigider pentru domnul chestor cu 20.000 de lei pe lună”
O nouă misiune la granița bunului-simț: salvarea cărnii domnului chestor Poliția de Frontieră Română pare să fi primit, pe lângă...
Republica rachetei vs. republica cerului liber: Incisiv de Prahova dă șah mat Ministerului Mediului. Când pamfletul ajunge probă oficială, iar precauția lipsește din fișa postului
O nouă investigație Incisiv de Prahova, confirmată oficial: din „pamfletari sub presiune” în acuzatori legitimi ai statului român Incisiv de...
Triatlonul lui Alexandri Nicolae, zis „Nae Comisionaru’”: Dopaj la trap, jaf la TCE și amenințări la poartă. Hărțuirea în direct la TCE. DEMISIA!
„Nae Comisionaru’” și seringa pe patru roți: de la cai „intact dopați” la autobuze îngropate și controlori hărțuiți Ținutul Vinului,...
Magazia de nesimțire a MAI: Îți vând vechime la promoție, apoi îți iau pensia cu executorul
Statul-petardă: „Plătește, tataie, că-ți dăm vechime beton!” Bun venit în România profundă, ediția MAI – unde statul te unge cu...
Minunea de la IGPR: după ani de blocaj, polițiștii descoperă că se poate și PROMOVA, nu doar munci pe gratis
Promovările, scoase de la naftalină: IGPR își amintește brusc că are polițiști, nu voluntari Într-o străfulgerare administrativă demnă de o...
Alexandri Nicolae – Nae Comisionarul care a încercat să rescrie legea trapului. ANZ îl contrazice: decizie ilegală, cal descalificat, scandal cu tentă penală (DOCUMENTE)
Hipodromul rușinii: ANZ îi face KO pe „Nae Comisionaru’” și pe „Stimatu’ cu caii dopabili”. De la dopaj protejat la...
-
Exclusivacum 2 zile
„IPJ Prahova – Grădinița de cadre, episodul 42″: De la „Pinochio” la „Linge-Folie”. Cum se fabrică „investigatorii” la Băicoi
-
Exclusivacum 3 zile
IPJ PRAHOVA – GRĂDINIȚA DE CADRE, SEZONUL XLI (41): „MAI 62487 – CĂRUȚA CU GIROFAR ȘI CREIER PE AVARII” (POZE SI VIDEO)
-
Exclusivacum 4 zile
Triatlonul lui Alexandri Nicolae, zis „Nae Comisionaru’”: Dopaj la trap, jaf la TCE și amenințări la poartă. Hărțuirea în direct la TCE. DEMISIA!
-
Exclusivacum 5 zile
Alexandri Nicolae – Nae Comisionarul care a încercat să rescrie legea trapului. ANZ îl contrazice: decizie ilegală, cal descalificat, scandal cu tentă penală (DOCUMENTE)
-
Exclusivacum 4 zile
Republica rachetei vs. republica cerului liber: Incisiv de Prahova dă șah mat Ministerului Mediului. Când pamfletul ajunge probă oficială, iar precauția lipsește din fișa postului
-
Exclusivacum 4 zile
Minunea de la IGPR: după ani de blocaj, polițiștii descoperă că se poate și PROMOVA, nu doar munci pe gratis
-
Exclusivacum o zi
Io no soi Marinero, soi… „el general” Despescu
-
Uncategorizedacum 8 oreEpisodul 43 – „IPJ Prahova – Grădinița de cadre”. Resurse (In)Umane: de la „Academia de Cămătărie” la amanta făcută șefă