Administratie
Braconaj piscicol pe Dunăre, oprit de polițiștii de frontieră la Giurgiu: plase, barcă gonflabilă și zeci de kilograme de pește confiscate
Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu – Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu au descoperit și confiscat aproximativ 400 de metri de plase de pescuit comercial și o ambarcațiune gonflabilă, în urma unei acțiuni desfășurate pe fluviul Dunărea pentru combaterea braconajului piscicol.
Operațiune mixtă pe apă și pe uscat
Acțiunea a fost derulată de polițiștii de frontieră din cadrul Biroului Operațional Naval, care au intervenit pe apele Dunării, în timp ce lucrătorii Compartimentului Sprijin Operativ au acționat pe uscat, în zona de frontieră, pentru prevenirea și combaterea pescuitului ilegal.
Pe timpul supravegherii cu aparatură de vedere pe timp de noapte, polițiștii au observat patru persoane care scoteau din apă plase de pescuit comercial, folosindu-se de o ambarcațiune gonflabilă. Ulterior, acestea au încercat să părăsească în grabă zona de frontieră cu ajutorul unui autoturism.
Urmărire pe teren dificil: un suspect reținut, trei în continuare căutați
Echipajele Poliției de Frontieră au intervenit în sprijin și au reușit interceptarea autovehiculului. În momentul blocării acestuia, persoanele aflate la bord au abandonat mașina și au fugit în direcții diferite.
În urma intervenției, conducătorul auto a fost reținut de polițiști, însă celelalte trei persoane au reușit să se sustragă, profitând de configurația dificilă a terenului și de condițiile existente în zonă. Autoritățile continuă demersurile pentru identificarea tuturor participanților la activitatea ilegală.
Plase, barcă gonflabilă și 57 kg de pește, confiscate
În cadrul verificărilor, polițiștii de frontieră au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, aproximativ 400 de metri de plase de pescuit comercial, o ambarcațiune gonflabilă și 57 de kilograme de pește din diferite specii.
Întreaga cantitate de pește a fost predată unei unități de profil specializate, în conformitate cu prevederile legale.
Dosar penal și mesaj ferm împotriva braconajului
În cauză a fost întocmită lucrare penală, fiind continuate cercetările pentru stabilirea întregii activități infracționale și identificarea tuturor persoanelor implicate.
Prin misiunile specifice desfășurate, Poliția de Frontieră Română subliniază că va continua acțiunile de prevenire și combatere a braconajului piscicol și reamintește că desfășurarea de activități ilegale în zona de frontieră atrage răspunderea penală, conform legislației în vigoare. (Sava N.).
Administratie
Virgil Nanu, întâlnire cu Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României: investiții și noi oportunități pentru Prahova
Virgil Nanu, presedintele Consiliului Judetean Prahova, a avut o intalnire oficială cu Mihai Daraban, presedintele Camerei de Comert si Industrie a Romaniei, in cadrul careia au fost discutate oportunitatile de investitii din judet, situatia mediului de afaceri local si posibilitatile de atragere a unor noi investitori.
Discutia s-a concentrat in special pe potentialul parcurilor industriale din Prahova si pe interesul de a atrage investitori straini care sa dezvolte proiecte noi in judet. Astfel de investitii pot aduce nu doar capital si activitate economica, ci si noi locuri de munca pentru prahoveni.
Cei doi oficiali au discutat si despre avantajele pe care le are Prahova in relatia cu mediul de afaceri si despre oportunitatile care pot fi promovate mai bine catre companiile interesate sa investeasca in judet.
Relația de colaborare dintre Virgil Nanu și Mihai Daraban a fost un punct de plecare pentru discutii despre oportunitatile pe care Prahova le ofera investitorilor, despre situația mediului de afaceri local și despre proiectele care pot contribui la dezvoltarea economică a județului.
Administratie
Bani nedeclarați, descoperiți pe Aeroportul Henri Coandă. Un tată a încercat să-i dea copilului o borsetă cu 60.000 de dolari
Familia se îndrepta spre Doha
O familie de cetățeni români, însoțită de copilul minor, s-a prezentat la Punctul de Trecere a Frontierei Aeroportul Internațional Henri Coandă pentru a ieși din țară, cu destinația Doha, Qatar.
După efectuarea formalităților de frontieră, membrii familiei s-au îndreptat către culoarul destinat persoanelor care nu au bunuri sau sume de bani de declarat.
Banii au fost găsiți într-o borsetă
Familia a fost oprită pentru un control de o echipă comună formată dintr-un polițist de frontieră și un lucrător vamal.
În acel moment, tatăl a încercat să-i înmâneze copilului minor o borsetă. În urma verificării, autoritățile au descoperit în interior 60.000 de dolari și 2.000 de euro.
Sumele nu fuseseră declarate autorităților vamale la ieșirea din țară.
Banii au fost reținuți, iar familia a renunțat la călătorie
Având în vedere că suma depășea plafonul legal de 10.000 de euro sau echivalentul în altă valută, iar aceasta nu fusese declarată, reprezentanții Autorității Vamale au dispus reținerea banilor.
Totodată, a fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 10.000 de lei.
În urma celor constatate, membrii familiei au renunțat la călătoria către Qatar. (Paul D.).
Administratie
Sprijin financiar pentru crescătorii de suine și bovine. Cererile pot fi depuse din 1 septembrie 2026
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale pregătește implementarea schemelor de ajutor de stat destinate crescătorilor de suine și bovine, în contextul dificultăților generate de criza din Orientul Mijlociu.
Viceprim-ministrul și ministrul interimar al Agriculturii, Tánczos Barna, a avut o ședință de lucru cu reprezentanții APIA și specialiștii MADR pentru stabilirea procedurilor administrative și tehnice necesare aplicării schemelor.
Sprijinul pentru sectorul suin
Valoarea totală a schemei este de 11.540.120 de euro, iar cuantumul ajutorului este:
- 11,9 euro pentru fiecare loc de cazare destinat porcilor grași;
- 13,7 euro pentru fiecare loc de cazare destinat animalelor de reproducție — scroafe și scrofițe.
Sprijinul pentru sectorul bovin
Schema are o valoare totală maximă de 54,4 milioane de euro.
Ajutorul acordat este de 68 de euro pentru fiecare bovină sau bubalină eligibilă.
Depunerea cererilor
Cererile vor putea fi depuse începând cu 1 septembrie 2026, la centrele județene și locale ale APIA.
APIA urmează să publice ghidul solicitantului, care va include procedura de depunere și lista documentelor necesare. Personalul centrelor APIA va oferi sprijin fermierilor în pregătirea dosarelor.
MADR pregătește, de asemenea, hotărârile de Guvern necesare pentru suplimentarea bugetului din Fondul de rezervă bugetară cu sumele aferente celor două scheme.
-
Exclusivacum 3 zileIPJ Prahova – „Grădinița de cadre” – Episodul 49: Manelistul cu epoleți s-a ofilit, proxeneta cu insignă se ascunde, iar ofițerul făcut cu șpagă își ia examenele la plic
-
Exclusivacum 4 zileEpisodul 48 – IPJ Prahova – „Grădinița de cadre”. „Troaca de aur” – TCE Ploiești: „Nae Comisionaru”, boxeri pe bani publici, mecanici beți și polițiști cu fini la butoane
-
Exclusivacum 2 zileIPJ Prahova – „Grădinița de cadre”, Episodul 50. Mocanu Horia – manelistul cu epoleți, drogatul cu grade și șantajistul cu interpuși
-
Exclusivacum 3 zileOrganigrama cu chiloți de la TCE: Nae Comisionaru’ își mută imperiul pe banii fraierilor de la capăt de linie
-
Exclusivacum 12 oreEPISODUL 52 – „IPJ Prahova – Grădinița de Cadre: Nepoți, kile și vile”
-
Exclusivacum 2 zileIPJ Prahova – „Grădinița de cadre” – Episodul 51: MOCANU, „CAVALERU’ P..II”, LAUTARUL CU EPOLEȚI
-
Exclusivacum o ziLa TCE Ploiești, organigrama cu iz de „chiloteală” a rămas fără aplauze: AGA a tras frâna de mână
-
Exclusivacum 2 zileTCE Ploiești, cetatea lui Nae: organigrama croită pentru rude, fini și oameni de încredere



