Anchete
ROMGAZ ÎȘI UMPLE BUZUNARELE: 6,5% ÎN PLUS LA SALARII, PE TĂCUTE, LA ADĂPOSTUL „STRATEGICULUI” NEPTUN DEEP
Când e criză pentru toți, dar nu și pentru băieții de la gaz
Guvernul a descoperit, brusc, că are inimă mare – dar doar pentru Romgaz. În ședința de vineri, Executivul a aprobat, prin memorandum, majorarea salariilor din companie cu 6,5%, începând cu 1 iunie 2026.
Nu prin lege, nu prin mare transparență, ci discret, „pe surse” la început, și abia apoi cu documentul scos la lumină, semnat de:
- Ilie Bolojan – ministru interimar al Energiei,
- Oana Gheorghiu – vicepremier interimar,
- Alexandru Nazare – ministru interimar al Finanțelor.
Când e vorba de tăieri, se dau ordonanțe și conferințe. Când e vorba de măriri la o companie de stat „de casă”, se lucrează cu memorandume și comunicate atent ambalate.
„Nu mai facem față pieței”. Săracii giganți monopol de stat
Justificările oficiale pentru creșterea salariilor la Romgaz par rupte din manualul de plângeri al corporațiilor cu profit record:
- „Anul trecut, creșterea salarială a fost sub nivelul pieței de specialitate.”
- „E nevoie de măsuri pentru păstrarea angajaților performanți.”
- „Compania are în plan investiții majore, e complicat să mai ții oamenii buni.”
Memorandumul plânge, în esență, de mila unei companii uriașe, de stat, care:
- e pe profit,
- are poziție strategică,
- și se vaită că „nu mai poate concura la salarii” cu privații.
Așa că soluția găsită nu e piața liberă, nu e eficiența, nu e reforma, ci reflexul clasic: mai mulți bani, aprobați politic, printr-un document netrecut la vedere pe ordinea de zi inițială.
40,6 milioane lei „indexare”: o mică atenție pentru motivația personalului
În cifre, „modestul” 6,5% arată așa:
- Majorarea totală: 40.654.274 lei, conform memorandumului.
- Data de aplicare: 1 iunie 2026.
Explicația oficială:
„Menținerea angajaților, în special a celor direct productivi (inclusiv cu studii superioare, TESA) (…) devine din ce în ce mai dificilă”, în condițiile în care competitorii din piață oferă salarii mai mari, iar anterior au existat „multiple restricții legislative” la indexări.
Traducere: ani de zile, statul a pus frână generală la creșteri, acum, când e nevoie să nu fugă oamenii buni din companiile „strategice”, se ridică frâna, dar selectiv. Când e pentru bugetari de rând sau sectoare uitate de lume, ni se explică doct că „nu sunt resurse” și „trebuie responsabilitate bugetară”. Când e pentru Romgaz – hop, se găsesc peste 40 de milioane.
Neptun Deep, Iernut, Azomureș: lista de proiecte, folosită ca paravan
Guvernul scoate artileria grea a proiectelor pentru a justifica mărirea:
- Proiectul strategic Neptun Deep;
- Finalizarea centralei de la Iernut;
- Acordul de principiu cu Azomureș pentru preluarea activității operaționale.
Se mai flutură, în treacăt, și cifra magică:
- „Cel mai mare program de investiții din istoria societății, de aproximativ 5,6 miliarde lei”.
Morala oficială: dacă Romgaz e „strategic” și investește masiv, automat trebuie să creștem salariile, altfel nu se mai face nimic. Responsabilizarea costurilor? Management pe bune? Condiționarea măriri de performanță reală, nu doar de titulatura de „strategic”? Nu se discută.
Strategia e simplă: spui „securitate energetică” și „stabilitatea pieței de gaze” și orice critică devine, brusc, atac la siguranța națională.
Memorandum pe sub masă: trei proiecte anunțate, unul gras strecurat
Piesa cea mai „amuzantă” a întregii povești ține de transparență:
- Pe ordinea de zi au fost anunțate inițial trei proiecte.
- În comunicatul de după ședință apar patru.
- Dar niciun cuvânt despre salariile de la Romgaz.
Decizia privind majorarea cu 6,5% apare inițial doar „pe surse”, apoi abia ulterior Guvernul face public memorandumul. Practic, un bonus financiar de zeci de milioane de lei, aprobat într-un mod în care omul obișnuit să nu priceapă prea mult din proceduri nici nu știe exact când și cum a fost aruncat pe masă.
Nu vorbim de o pensie minimă. Vorbim de un colos energetic de stat, implicat în proiecte majore, unde fiecare decizie de acest tip ar trebui discutată și analizată în plenă lumină. În schimb, totul miroase a „hai să nu stricăm imaginea, vedem noi după ce trece”.
Statul sărac la profesori și doctori, darnic la „strategici”
Contrastul e inevitabil:
- la educație, sănătate, asistență socială, orice cerere de creștere salarială e întâmpinată cu lecții de „sustenabilitate” și „disciplină bugetară”;
- la companii de stat mari, cu profit, se trece direct la memorandum și majorare, sub pretextul „competiției pe piața muncii”.
Nu e vorba că angajații Romgaz n-ar merita salarii competitive. Problema este dublul standard:
- pentru cei „strategici”, angajați într-o companie de stat bine așezată, se găsesc imediat argumente și bani;
- pentru cei care țin pe umeri sisteme întregi subfinanțate, se inventează comisii, discuții, amânări și promisiuni abstracte pentru „după reformă”.
Concluzie: Romgaz, laboratorul perfect al salariilor „strategic” discrete
Guvernul își ambalează decizia într-o frază impecabilă de comunicat:
„Decizia de majorare a salariilor angajaţilor Romgaz cu 6,5% (…) are în vedere rolul strategic al Romgaz (…) și nevoia de menţinere a stabilităţii şi motivării resursei umane.”
Sună tehnic, grav, responsabil. Dar, dincolo de limbajul lustruit, rămâne imaginea următoare:
- o companie de stat pe profit;
- un memorandum discret, cu zeci de milioane în joc;
- un Guvern care nu simte nevoia să își asume direct, transparent, o astfel de decizie încă de la început.
Când e vorba de bani pentru sistemul public la scară largă, totul se transformă în criză, deficit și avertismente europene. Când e vorba de bani pentru un colos „strategic”, se poate și altfel: repede, tăcut, cu explicații frumos ambalate, după ce trece trenul ședinței de Guvern.
În România, nu toți suntem „strategici”. Unii suntem doar contribuabili. Cei de la Romgaz tocmai au aflat, negru pe alb, de ce e bine să fii în prima categorie. (Irinel I.).
Anchete
Fotoliul era în plan, avizul nu: trei candidați la șefia parchetelor, declarați «inapți»
Fotoliul de șef nu se dă pe încredere: trei candidați, opriți la testarea psihologică
Concursul pentru conducerea parchetelor a ajuns la o etapă în care ambiția nu ține loc de aviz: testarea psihologică. Iar pentru trei candidați, drumul către biroul de șef s-a împotmolit înainte de instalarea plăcuței pe ușă.
Potrivit publicației Lumea Justiției, care citează rezultatele publicate de Consiliul Superior al Magistraturii joi, 24 septembrie, trei dintre cei 63 de candidați au fost declarați „inapți” la testarea psihologică, iar unul a absentat.
Verdictul acestei etape nu trebuie însă confundat cu rezultatul definitiv: cei trei au posibilitatea de a formula contestații.
Ambiția a depus dosarul. Testul nu s-a lăsat impresionat
Una este să îți dorești conducerea unui parchet și alta este să îndeplinești toate condițiile cerute pentru a o prelua. Fotoliul poate părea confortabil de la distanță, dar până la el există și probe care nu se promovează prin simpla dorință de a deveni șef.
În cazul celor trei candidați, rezultatul publicat indică nepromovarea evaluării psihologice pentru funcția vizată. Atât rezultă din informațiile prezentate. Restul — diagnostice puse din tastatură, verdicte despre sănătatea mintală ori etichete definitive — ar însemna să înlocuim jurnalismul cu un cabinet medical improvizat la colțul internetului.
Calificativul „inapt” la o asemenea evaluare nu echivalează, în sine, cu diagnosticul unei boli psihice și nici nu stabilește automat incapacitatea de a exercita profesia de procuror. Subiectul este candidatura la conducere, nu o fișă medicală pe care publicul ar avea-o la dispoziție.
Contestația: încă o ușă înainte de ieșirea din concurs
Cei trei mai au la dispoziție calea contestației. Prin urmare, rezultatele trebuie prezentate cu această rezervă, nu transformate într-o sentință fără drept de apel.
Deocamdată, avem trei calificative de „inapt”, nu trei concluzii definitive după soluționarea eventualelor contestații. Diferența contează, chiar dacă strică puțin spectacolul titlurilor care dau cu ciocănelul înainte să se încheie procedura.
Într-un concurs pentru șefia parchetelor, respectarea procedurii ar trebui să fie, totuși, minimum sindical. Inclusiv atunci când procedura îi privește pe cei obișnuiți să o invoce pentru alții.
Un absent și o explicație care nu se află în tabel
Un alt candidat nu s-a prezentat la verificare, potrivit aceleiași surse. Informațiile furnizate nu precizează motivul absenței, așa că nu îl putem inventa, oricât de tentant ar fi pentru mecanica pamfletului.
Bilanțul comunicat este simplu: 63 de candidați, trei declarați „inapți” și un absent. Pentru interpretări suplimentare sunt necesare informații suplimentare, nu o porție mai generoasă de sarcasm.
Șefia nu este premiu de participare
Dincolo de hazul amar al situației, miza rămâne serioasă: conducerea unui parchet presupune responsabilități care nu se epuizează în ocuparea unui birou și repartizarea unor sarcini.
Tocmai de aceea există evaluări. Ele trebuie să filtreze candidaturile, nu să decoreze dosarele. Iar rezultatele lor trebuie tratate riguros, inclusiv prin respectarea dreptului la contestație.
Până la clarificarea situației celor trei, o concluzie rămâne în picioare: dorința de a fi șef nu este, singură, certificat de aptitudine. Fotoliul poate aștepta; criteriile nu trebuie să se dea la o parte. (Irinel I.).
Anchete
Câciu pune dobânzile pe hartă. Unii comentatori încă le caută sub scaunul premierului
Fostul ministru al Finanțelor cere ca scumpirea împrumuturilor să fie analizată în context internațional, nu explicată exclusiv prin negocierile politice de la București. O pretenție incomodă pentru amatorii de verdicte instant: înainte de concluzii, să vedem datele.
Bursa mondială nu funcționează în anticamera Guvernului
În dezbaterea despre dobânzi există o tentație comodă: dacă finanțarea se scumpește în timp ce politicienii negociază un guvern, gata, am găsit cauza! Mai trebuie o burtieră nervoasă și analiza economică este completă.
SUA? Japonia? Piețele europene? Amănunte. În această versiune de economie pentru consum rapid, planeta financiară se învârte în jurul ușii pe care intră delegațiile la consultări.
Adrian Câciu strică însă comoditatea explicației. Într-o postare publicată joi pe Facebook, fostul ministru al Finanțelor și deputat PSD amintește că „dobânzile nu au granițe”.
Nu cere să scoatem Bucureștiul din analiză. Cere să introducem și restul lumii. Ceea ce, pentru o discuție despre piețe internaționale, n-ar trebui să fie chiar o extravaganță.
Dobânda americană nu așteaptă rezultatul negocierilor de la București
„Este incorect să iei întreaga creștere a randamentelor, să ascunzi ceea ce se întâmplă simultan în SUA, Japonia și Europa și apoi să o prezinți publicului drept consecința faptului că nu trece un guvern la București”, afirmă Câciu.
Aici este miezul intervenției sale: o explicație exclusiv internă poate rata o parte importantă a tabloului economic.
Când cresc randamentele unor active considerate mai sigure, investitorii își reevaluează plasamentele. Iar statele de pe piețele emergente pot ajunge să plătească mai mult pentru finanțare.
Mecanismul nu are nevoie de aprobare de la un partid românesc. Capitalul nu stă la televizor să vadă cine a câștigat schimbul de replici. Compară riscuri și randamente.
Dar această explicație are un defect mediatic grav: nu încape comod în propoziția „e numai vina lor!”.
Câciu nu ascunde deficitul sub preș. Cere să nu ascundem planeta
Partea care merită remarcată este că fostul ministru nu prezintă România drept o victimă fără vulnerabilități proprii. El menționează explicit deficitul bugetar, inflația, datoria și necesarul ridicat de finanțare.
Așadar, nu avem argumentul „noi suntem impecabili, străinătatea ne strică socotelile”. Avem o distincție necesară: ce parte a scumpirii vine din presiunea globală și ce parte din riscul asociat României?
Exact aici ar trebui să înceapă discuția serioasă.
În schimb, explicația de galerie preferă contabilitatea cu un singur sertar: toate costurile se pun în seama adversarului, iar contextul se aruncă fiindcă încurcă mesajul.
Câciu propune o operațiune mai puțin spectaculoasă, dar mai utilă: să desfacem problema pe componente înainte să împărțim vinovății.
Două evenimente simultane nu formează automat un rechizitoriu economic
„Faptul că două lucruri se întâmplă simultan — cresc dobânzile și la București se negociază un guvern — nu demonstrează că unul îl provoacă pe celălalt”, subliniază Adrian Câciu.
O observație elementară, dar bine-venită. Altfel, dacă plouă în ziua consultărilor, vom ajunge să cerem programului de guvernare și explicații pentru precipitații.
Desigur, incertitudinea politică poate influența costurile de finanțare. Dar a putea influența nu înseamnă a explica singură întreaga creștere. Pentru a stabili amploarea efectului sunt necesare date și comparații, nu doar coincidențe de calendar.
Meritul intervenției lui Câciu este tocmai acesta: mută întrebarea de la „pe cine acuzăm?” la „ce anume măsurăm?”.
Întâi piața, apoi verdictul. Teribilă complicație!
„Mai întâi analizăm piața. Apoi tragem concluziile”, spune fostul ministru.
Pare o regulă banală. În polemica politică, însă, ordinea aceasta poate părea de-a dreptul subversivă. Cum adică să așteptăm analiza? Și verdictul pregătit deja unde îl mai punem?
Formula sa, „Banii nu fac politică!”, trebuie citită în cheia argumentului: piețele nu se reduc la confruntarea dintre partidele românești. Investitorii țin cont inclusiv de deciziile politice, dar urmăresc un tablou mult mai larg decât disputa zilei.
Intervenția lui Câciu nu stabilește, prin ea însăși, ponderea exactă a fiecărui factor. Pune însă întrebarea corectă și respinge scurtătura prin care o mișcare internațională este prezentată exclusiv ca produs local.
Dobânzile nu au granițe. Analiza n-ar trebui să se oprească la ușa Guvernului. (Irinel I.).
Anchete
Controverse după reuniunea de la Timișoara: criticile adresate judecătoarei Ramona Grațiela Milu
O reuniune dedicată situației Justiției, organizată la Timișoara și la care au participat foști și actuali magistrați, a generat reacții critice în mediul juridic. Publicația Lumea Justiției relatează că printre participanți s-au numărat membri și foști membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, precum Claudiu Sandu și Andrea Chiș, dar și judecătoarea Ramona Grațiela Milu, actual membru al CSM.
Participarea la eveniment, privită cu rezerve
Potrivit relatării publicate de Lumea Justiției, reuniunea a reunit persoane asociate, în opinia publicației, cu o anumită orientare ideologică și cu perioada caracterizată de colaborarea instituțională dintre DNA și SRI. Articolul îi descrie pe participanți drept „nostalgici după vremurile Binomului DNA-SRI” și îi asociază cu zona #rezist-USR.
Prezența judecătoarei Ramona Grațiela Milu în acest grup a atras, la rândul său, critici. Publicația susține că aceasta era percepută drept o magistrată echilibrată și lipsită de accente radicale, însă consideră că asocierea sa cu participanții la eveniment a provocat dezamăgire în rândul celor care au sprijinit-o pentru ocuparea unui mandat în CSM.
Reacția fostei judecătoare Adina Daria Lupea
Printre cei care au comentat public situația se numără Adina Daria Lupea, fostă judecătoare a Curții de Apel Cluj și în prezent pensionară. Într-un mesaj publicat pe Facebook, aceasta a criticat componența reuniunii de la Timișoara și a remarcat absența lui Cristi Dănileț.
„Adunare mare la Timișoara pentru starea nației. Numele spun totul, dar lipsește totuși Cristi Dănileț. De aia merităm ce ni se întâmplă. Că ne sfâșiem între noi și nu știm care suntem mai puri și mai culți în cap. Eu v-am zis că descindem din elfi”, a scris Adina Lupea, potrivit Lumea Justiției.
„Mi se părea recuperabilă”
În același mesaj, fosta judecătoare și-a exprimat regretul că, în 2022, a susținut candidatura Ramonei Grațiela Milu pentru Consiliul Superior al Magistraturii. Adina Lupea a afirmat că, la acel moment, considera că judecătoarea poate fi „recuperată”, însă și-a schimbat ulterior opinia.
„În toată povestea asta am un mare regret. Că în vara lui 2022, la al doilea tur pentru CSM, am susținut-o pe doamna Milu. Mi se părea recuperabilă. Dar pe unii nu îi mai recuperează nimic! Bine că nu sunt mulți!”, a transmis aceasta pe rețelele sociale.
Reacțiile reflectă o dispută mai amplă privind orientările și alianțele din magistratură, precum și modul în care participarea la anumite evenimente poate influența imaginea publică a reprezentanților CSM. (Irinel I.).
-
Exclusivacum 2 zileCumetrie mare între adjunctul șefului I.P.J. Prahova și DGA Prahova: rețeaua de relații care sfidează incompatibilitatea
-
Exclusivacum 3 zileÎncă o investigație Incisiv de Prahova, confirmată oficial: Alexandri Nicolae, zis „Nae Comisionaru’”, intră în sfera penalului – comisie de apel ilegală și plângeri penale pe numele lui (DOCUMENTE)
-
Exclusivacum 3 zileALARMĂ ROȘIE LA INDUSTRIA DE APĂRARE – Triada de la MEDAT sfidează CSAT, Consiliul Legislativ și bunul‑simț (Documente)
-
Exclusivacum 3 zileIPJ Prahova: „comartimente”, șefi clonați și filiera Buzău cu nota 4 la volanul Rutierului (DOCUMENTE)
-
Uncategorizedacum o ziFEUDA PENALĂ A LUI „NAE COMISIONARU” de la T.C.E. Ploiesti: angajări de fini, fișe de post trucate și bani publici la dispoziția nașului
-
Uncategorizedacum o ziALARMĂ MAXIMĂ! TRIADA DE LA MEDAT ȘI OMUL CU PIXUL DE AUR – joc mortal cu Constituția și securitatea națională
-
Exclusivacum 3 zileRepublica T.C.E. Ploiesti se repliază: cum încearcă Slănicenceanca să salveze „nepotul” lui Alexandri Nicolae, zis „Nae Comisionaru’”, fără permis și fără meserie
-
Exclusivacum 2 zileMEDAT! Cum rescrie un Guvern demis votul Parlamentului, Constituția și securitatea națională – sub masca „reorganizării” și a scaunelor goale economisite la buget –(Documente)



