În orașul Victoria, județul Brașov, unde istoria industrială ar trebui să miroasă a progres, astăzi pute a eșec birocratic și a „cârpeală” administrativă. Ceea ce trebuia să fie mândria industriei de apărare românești – celebra Fabrică de Pulberi – s-a transformat într-un poligon de încercare pentru incompetența guvernamentală, unde victimele colaterale sunt investițiile americane de milioane de euro și logica elementară a statului de drept.

„Barda” exproprierii: 370 de hectare luate la grămadă, din „eroare strategică”

Totul a început sub auspiciile „geniului” administrativ materializat în HG nr. 1570/2024, actul normativ prin care statul român a decis să se joace de-a proprietarul pe 370 de hectare din platforma industrială Victoria. Conform unei notificări oficiale transmise Guvernului la 4 iulie 2025 de către administratorul special al Viromet S.A., statul a acționat ca un elefant într-un magazin de porțelanuri. În loc să exproprieze cele 270 de hectare de teren liber, „strategii” de la București au pus mâna pe toată platforma operațională, sufocând activitatea economică existentă sub pretextul unui proiect de apărare care, nici la jumătatea anului 2026, nu a văzut primul hârleț.

Rezultatul? Un blocaj total. Statul a luat terenul „la burtă”, fără un plan de construcție gata, demonstrând că în România ordinea firească este: întâi dărâmăm ce merge, apoi vedem dacă știm să construim altceva în loc.

Investitorul american, ostatic în stația de epurare a statului

În acest peisaj de ruină și improvizație, gigantul american Purolite SRL (parte a grupului Ecolab) a învățat pe pielea sa ce înseamnă „predictibilitatea” românească. Deși este un investitor de calibru, Purolite a rămas captiv într-o dependență absurdă de stația de epurare a fostului combinat. După ce statul a expropriat tot, inclusiv conductele și stațiile de tratare, americanii s-au trezit la mâna unor decizii guvernamentale luate între două cafele.

Notificarea oficială din iulie 2025 către Prim-Ministrul Ilie Bolojan confirmă dezastrul: activitatea Purolite a fost paralizată temporar, generând pierderi de „milioane de euro”. De ce? Pentru că operatorul local nu mai putea gestiona stația de epurare în vidul juridic creat de expropriere. Practic, statul român a reușit performanța de a pune în genunchi un angajator major pentru că nu a fost capabil să separe utilitățile de interes strategic de cele necesare producției private.

HG 366/2025: Arta de a nu-ți păsa, documentată oficial sub semnătura Ministrului Darău

Dacă cineva mai spera la un dram de responsabilitate, Nota de Fundamentare a HG nr. 366/2025, promovată recent de ministrul Darău, este monumentul suprem al nepăsării. La secțiunea „Impact socio-economic”, unde orice stat normal ar analiza cum afectează deciziile sale locurile de muncă și mediul de afaceri, funcționarii români au scris sec: „Hotărârea Guvernului nu se referă la acest domeniu”.

Este o recunoaștere oficială a autismului administrativ. În timp ce Purolite și Viromet se zbat într-o incertitudine juridică prelungită acum „prin chirie” până la finalul anului 2026, Guvernul pretinde că amputarea unui ecosistem industrial nu are impact economic. Este ca și cum ai tăia piciorul unui pacient și ai susține în fișa medicală că intervenția nu se referă la mobilitatea acestuia.

Război rece la Victoria: Washington-ul și Berlin-ul, arbitrați de „improvizația de la București”

Conflictul de la Victoria a încetat de mult să fie o simplă dispută pe o stație de epurare; este un test de diplomație economică pe care România îl pică cu brio. Pe de o parte, SUA își protejează capitalul prin Purolite, cerând respectarea regulilor jocului. Pe de altă parte, Germania, prin Rheinmetall, așteaptă terenul liber pentru a construi un pilon NATO.

Statul român, în loc să fie un arbitru inteligent care să investească în separarea utilităților pentru a permite ambelor entități să funcționeze, preferă să „cârpească” situația din două în două luni. Mesajul transmis investitorilor străini este devastator: „Veniți în România, unde contractele de concesiune sunt doar sugestii, iar proprietatea poate fi călcată în picioare oricând apare o nouă prioritate politică neterminată!”

Concluzie: Un hub de pulbere… în ochi

Până la plata despăgubirilor de 71 de milioane RON – sumă considerată de administratorii Viromet a fi „net inferioară” prejudiciului real – și până la clarificarea statutului platformei, „Fabrica de Pulberi Victoria” rămâne doar un hub al incompetenței.

În timp ce industria de apărare a României își dă ultima suflare, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și – mai ales – al Turismului de plăcere, Ambrozie-Irineu Darău, a decis că cea mai bună strategie de salvare este fuga. Sub pretextul unei „misiuni guvernamental-diplomatice” la Kiev și Bruxelles, în perioada 20-26 aprilie 2026, Darău a bifat un concediu administrativ solitar pe bani străini, lăsând acasă o ruină numită S.C. IOR S.A. Este o ironie fină, demnă de teatrul absurdului: ministrul a plecat să învețe „comunicare strategică” și „combaterea dezinformării”, în timp ce propria sa „ogradă” ministerială suferă de o mutenie patologică în relația cu sindicatele și de o orbire selectivă în fața jafului din fonduri publice.

Turism de lux pe „frontul” birocrației, în timp ce uzina se prăbușește

Ordinul de deplasare, binecuvântat de Ilie Gavrilă Bolojan – viitorul premier  (pardon, se pare ca viitorul fost) care pare să trăiască deja într-o realitate paralelă, „moționată” de Parlament – precizează cu un cinism debordant că Ministerul Economiei nu suportă niciun cost. O fi moca pentru minister, dar pentru IOR S.A. nota de plată este decontată în active dezmembrate și datorii care sufocă istoria. În timp ce Darău se plimba pe agende externe lipsite de orice greutate politică, la București, „oamenii de încredere” ai USR, Adriana-Laura Miron și Marian Niculescu, instalasera deja cortegiul funerar în posturile cheie de Secretar General și Adjunct. Misiunea lor? Nu eficiența, ci pecetluirea soartei unor active strategice pe care statul pare că vrea să le radă de pe hartă „la comandă”.

Salarii de nababi pentru „invizibili” și firimituri pentru muncitori

Conform unei sesizări explozive transmise de Sindicatul Independent IOR către Corpul de Control al Ministerului la data de 15 aprilie 2026, guvernanța corporativă la IOR a devenit o glumă proastă cu accente penale. În timp ce societatea nu are nici măcar un Buget de Venituri și Cheltuieli aprobat pentru 2026 și se târăște sub povara datoriilor eșalonate către ANAF, conducerea își trage felii groase din bugetul public.

Cifrele oferite de sursele sindicale sunt de-a dreptul sfidătoare: un angajat de rând supraviețuiește cu un salariu mediu net de 3.500 de lei, în timp ce pentru funcția de Director Financiar s-a stabilit o remunerație brută de aproximativ 58.000 de lei. Beneficiarul? Domnul Alexandru Butiseaca, un personaj care pare să dețină darul ubicuității sau, mai degrabă, al absenteismului remunerat regal. Sindicatul reclamă că Butiseaca ar ocupa simultan o funcție de execuție la CN Poșta Română S.A., motiv pentru care prezența sa zilnică la IOR este la fel de rară ca transparența în mandatul lui Darău.

Secretariatul General Miron/Niculescu: „Groparii” cu epoleți politici

Contrastul este izbitor și de-a dreptul revoltător. La Bruxelles și Kiev, Darău pozează în campionul transparenței, dar acasă, noile achiziții administrative – Adriana-Laura Miron (noul administrator special al IOR) și Marian Niculescu – par să acționeze ca un scut care ascunde dezastrul de ochii publicului. Documentele oficiale trimise de partenerii sociali reclamă „încălcări grave ale legislației în materia guvernanței corporative”, însă la minister, semnalele de alarmă sunt tratate cu un sictir olimpian.

Întrebarea nu este dacă Darău știe ce se întâmplă, ci de ce a ales să „sigileze” ministerul cu personaje a căror singură competență pare a fi validarea, prin inacțiune, a acestui masacru industrial. Sindicatul IOR nu se plânge de un simplu director numit politic, ci de un sistem care a abandonat total industria românească pentru a asigura controlul politic asupra resurselor rămase.

Destructurare sub înalt patronaj: Cine urmează la cercetări?

Concluzia este amară ca fumul de la o fabrică dezafectată: Ambrozie-Irineu Darău nu este un ministru care guvernează, ci un turist de lux care a delegat „prăduirea” activelor unor executanți de partid. IOR S.A. nu este victima unui accident de management, ci ținta unei destructurări chirurgicale, dirijate sub privirea îngăduitoare a premierului Bolojan.

Este timpul ca autoritățile de control și de aplicare a legii – dacă nu cumva au fost și ele trimise în „schimb de experiență” pe undeva – să lase analizele de catifea și să înceapă cercetările penale. Altfel, singura entitate care va rămâne „operațională” în industria de apărare va fi rețeaua de numiri politice care suge, cu o lăcomie fără margini, ultimele picături din bugetul statului. Destructurarea este aproape totală, iar „dezinformarea” de care se temea Darău la Kiev este, de fapt, singura politică oficială pe care o practică la București. Vom reveni! (Cristina T.).