Connect with us

Exclusiv

Ploiești — circ, shopping și tupeu în uniformă: cum s-a transformat Poliția Locală Ploiesti în spectacol

Publicat

pe

În timp ce țara întreagă, sub bagheta „reformistă” a premierului Ilie Bolojan, fierbe sub presiunea restructurării și a tăierilor drastice, la Ploiești, spectacolul incompetenței și al tupeului atinge cote paroxistice. Dacă șeful de Guvern vrea să scape de „agenții cu burta mare și cu pliculețul la subraț”, în urbea petrolului, primarul Mihai Politeanu și „profesionala” conducere a Poliției Locale, reprezentată de directorul adjunct Adrian Vaida și directorul general Carmen Gheorghe, sunt pur și simplu păcăliți pe față de o gașcă de „polițiști” de la controlul TESSA, cu un tupeu care sfidează orice logică și bun simț.

Securi la gât pentru leneși, festin la Ploiești!

Vestea a bubuit ca un tun pe 13 ianuarie 2026: Guvernul, prin Ministerul Dezvoltării, a aruncat în dezbatere publică un proiect de lege care sună ca un coșmar pentru mulți bugetari – cine nu-și permite Poliție Locală din fonduri proprii, o desființează! Premierul Ilie Bolojan, fără menajamente, a pus punctul pe i: Poliția Locală e o „gaură în buget”, iar mulți dintre cei 11.000 de agenți locali sunt nejustificați. „Nu mai ai cinci polițiști naționali într-un dispecerat și încă cinci polițiști locali în alt dispecerat. Nu s-a constatat infracționalitate mai mare sau probleme de curățenie scăpate de sub control sau în orașe cu personal supradimensionat lucrurile să fie total diferite”, a tunat Bolojan, sugerând o revizuire drastică a normei de „un polițist la o mie de locuitori”. Mesajul e limpede ca lumina zilei: eficientizare și responsabilitate!

Dar la Ploiești? Ei bine, la Ploiești, mesajul pare să fi ajuns într-o sticlă, aruncată într-un șanț plin cu gunoaie, de unde a fost recuperat de aceiași „polițiști” care au „mâinile tremurânde” și care habar n-au ce-i aia reformă.

Poliția Locală Ploiești: De la pierdut arme la pierdut mințile!

Poliția Locală Ploiești, deja renumită pentru un „management dezastruos” și pierderea Certificatului ISO 9001 (conform investigațiilor Incisiv de Prahova din 29 septembrie 2022), a reușit o nouă „performanță”: pierderea armelor din dotare. Soluția „genială” găsită de conducere? Cursuri de port-armă, evident, pe bani publici, pentru a atinge sublimul statut de… persoană civilă! Acum, „serviciul operativ” al ploieștenilor, pregătit „în orice moment de acțiune și intervenție cu furci și topoare în loc de pistoale”, se ocupă, conform propriei primării, cu „descoperirea călătorilor clandestini pe transportul TCE”. O forță de temut, nu-i așa? Poate îi prind pe călătorii fără bilet și îi amendează cu… un blestem!

De două săptămâni, un scandal monstru zguduie Poliția Locală Ploiești. Ne-am abținut să-l dezvăluim până nu am scotocit prin toate dedesubturile. „Răscoala” a pornit de la „talpă”, adică de la Serviciul Ordine Publică și Serviciul „Mascați”, care au reclamat pe bună dreptate că cei de la TESSA (Serviciile de control) nu-și îndeplinesc obligațiile, au un „comportament profesional blând” și, culmea, nu poartă uniformă! Sub presiune, conducerea „profesională” a Poliției Locale a dispus, în urma unor testări, ca și „colegii” de la TESSA să poarte uniforma obligatoriu. Dar, tupeul acestora, față de primarul Politeanu și de conducere, nu are margini!

„Paraclinicii” cu „mânuțe tremurânde”: Elita neamului, angajată cu pila și afiș electoral!

Vorbim aici despre „funcționarii publici paraclinici”, acei indivizi cărora „le bâjbâie capul și mâinile”, mutați strategic de pe Ordine Publică direct în fotoliile moi de la control. Ei sunt „inapții” de serviciu, care „nu pot face serviciu de noapte” – probabil le e frică de întuneric sau, mai degrabă, de propria umbră! Acești „paraclinici”, aduși în TESA (administrative sau de control) „pe ultima sută de metri” de fostul primar, au încălcat grav statutul funcționarilor publici, transformându-se în activiști electorali ilegali. Și nu oricum!

Această „elită” cu discernământ fizic precar a demonstrat un zel uimitor în campania electorală precedentă: și-au lipit poza fostului primar până și pe geamurile apartamentului, implicându-se în politică sub deviza: „mâini tremurânde, dar convingeri ferme!” Este oare moral să dai afară funcționari competenți din alte instituții, în locul acestor „bâjbâitori” cu afiș la geam, care nu sunt în stare să scrie nici măcar o amendă corectă?

„Vedetele televizate ale oportunismului”: Mincinoșii cu diplomă la TV!

Cealaltă categorie, de „tribuni” ai oportunismului, a făcut campanie electorală până și la televizor, mințind administrația ACTUALĂ că, chipurile, „controlează ceva ce MAI a declarat că este ilegal și de competența ei exclusivă.” Acești „campioni” ai ilegalității politice, odată instalați, continuă să tragă sfori și să se bucure de posturi călduțe, sfidând orice etică și deontologie. Și, la fel de grav, primarul „ospătarilor” îi preferă pe aceștia în locul unor funcționari publici din alte instituții subordonate, care chiar își fac datoria. Ce să mai zicem? Poate că la Ploiești, valoarea se măsoară în numărul de minciuni spuse la TV!

AZILUL POLIȚIEI LOCALE: Unde boala cronică e Titlu de Merit și concediu medical, sport național!

Situația nu e nouă. Ne amintim cu „drag” că în 2019, Poliția Locală Ploiești a decontat peste 200.000 de lei pentru concedii medicale dubioase. Sau că „1 din 10 polițiști locali a prezentat acte medicale conform cărora poate lucra doar ziua”. Adică, o instituție plină de personal cu „probleme cronice”, dar care continuă să înghită bani publici cu o poftă demnă de o halcă de mici! Fostul City Manager a avut chiar probe video și foto cu „funcționari” din Poliția Locală (tot de la serviciile de control TESSA) la cumpărături în timpul programului – dar, ca prin minune, aceste dovezi au dispărut din dosarul primarului. Normal, nu? De ce să strici o poveste frumoasă cu niște dovezi urâte?

Și ce face primarul pentru a „remedia” situația acestor „funcționari publici paraclinici” aduși în TESA „pe ultima sută de metri”? Sugerează o evaluare psihologică reală a personalului? Probabil că… NU! (sac!) – probabil că doar cu societatea medicală cu care instituția are deja contract! Oare de ce? Probabil pentru a nu deranja „adevărata grozăvie a paraliticilor și coșmarul” care se ascunde în spatele uniformelor. Sau poate se teme că o evaluare reală ar demasca pe deplin situația, obligându-l să ia măsuri drastice, ceea ce ar fi un șoc pentru sistem.

TESSA, trupa de soc… de la Shopping! Tupeu civil în uniformă neuniformă!

Dar punctul culminant al tupeului a venit joi, săptămâna aceasta. Alți „paraclinici”, sfidând conducerea profesională a Poliției Locale și pe primarul Mihai Politeanu, ba chiar și pe „talpă” (Ordine Publică și Mascați), au înțeles că, după o „misiune” în zona de Vest a Ploieștiului, cel mai important lucru e să treacă la cumpărături. Cu benzina contribuabililor și pe banii și timpul plătit din fondurile primăriei Ploiești!

Astfel, autoutilitara poliției, mașină de serviciu, s-a îndreptat la orele 11:38 către Prahova Value Centre, pentru o misiune „secretă” pe bani publici: cumpărăturile de rigoare.

Au parcat autoutilitara într-un mod „sugestiv” (adică ascuns), iar ei, îmbrăcați în CIVIL, s-au îndreptat fericiți spre raionul cu oferte!

Doamna polițistă, barbatul-alfa și coregrafia tupeului

Ups — opriți filmarea, dar urmăriți cu atenție. În mijlocul raidului la reduceri se remarcă o doamnă polițist: chipurile aceeași persoană despre care fostul City Manager avea probe video și foto că se afla la cumpărături în timpul programului — probe care, culmea, au „dispărut” din dosar. Misterios? Desigur. De ce să strici o poveste frumoasă cu niște dovezi incomode?

Iar lângă ea, se observă „bărbatul-alfa” al patrulei: un coleg atent, care scanează împrejurimile cu privirea, se uită dacă-i vede cineva și își înlocuiește, la nevoie, uniforma cu statutul protector al însoțitorului vigilent. El nu doar însoțește colega (colegele) — o escortează, o protejează și, la nevoie, verifică dacă mediul este sigur pentru sesiunea de shopping oficială. Cine ar fi crezut că misiunea de control include și identificarea celui mai avantajos preț la raft?

TESSA la cumpărături: camera de circ și semne de întrebare

Gesturile, pozițiile și sincronizarea fac din întreaga scenă un fel de coregrafie: mașina parcată „discret”, drumul în civil, ochii care privesc în jur, protecția discretă oferită de colegul atent. Și toate, bineînțeles, pe banii contribuabililor. Dacă reforma înseamnă eficiență, atunci imaginile arată exact contrariul: un spectacol al tupeului, în care instituția de control se transformă în agenție de bargain hunting plătită din fonduri publice.

Degeaba a impus conducerea „profesională” ca cei de la TESSA să poarte uniforme, dacă aceștia, când pleacă în așa-zisele „misiuni”, își iau hainele de stradă și nu pot fi recunoscuți! Se impune, evident, ca și acești „bodyguarzi” de la control să poarte geci marcate vizibil cu Poliția Locală, pentru a evita asemenea tupeuri. Și nu sunt singurii din filmare care procedează așa! (Pe acesta tema vom reveni cu alte dezvaluiri – foto/video!)!

Așa arată Poliția Locală Ploiești: un circ al incompetenței, al nepotismului și al tupeului de bronz, unde „polițiștii” fac shopping cu mașina de serviciu, în timp ce premierul Bolojan se chinuie să reformeze un sistem putred. La Ploiești, se pare că singura „reformă” e cea a bugetelor proprii, pe spatele contribuabililor. Cine mai are nevoie de infractori, când „păzitorii legii” sunt ocupați cu reducerile de la supermarket? Rusine! Vom reveni. (Cristina T.).

Exclusiv

Olimpia Bin Go: plătești ca la Bingo, trăiești ca la groapa de gunoi

Publicat

pe

De

„Olimpia gunoiului”: la Sala Sporturilor din Ploiești, campion e doar coșul care se uită neputincios la mizeria de pe lângă el

Olimpia nu mai e sală de sport, e sală de expoziție a eșecului la salubritate

Sala Sporturilor Olimpia, situată pe strada Mărășești- Ploiesti, azi, 17.05.2026, orele 16.00

Sala Sporturilor „Olimpia”, de pe strada Mărășești din Ploiești, ar trebui să fie templul mișcării, al fair-play-ului și al respectului pentru comunitate. În realitate, zona arată ca un decor de antrenament pentru echipa națională de aruncat gunoiul „pe lângă coș”.

Imaginea din jurul sălii spune tot: un coș de gunoi verde, singur, copleșit, iar pe jos – ambalaje, pahare, resturi de mâncare, șervețele îmbibate, cutii, de parcă orașul și-ar fi făcut încălzirea la capitolul nesimțire, nu la capitolul sport.

Banca din apropiere veghează scena ca un martor mut la falimentul unui oraș care plătește „ca la lux” (după cum reiese din dezvăluirile Incisiv de Prahova privind tarifele la salubritate), dar trăiește – vizual, olfactiv și moral – ca la groapa de gunoi.

De la „Olimpia” la „Coșimia”: coșul stă în picioare, dar logica administrației e la pământ

Fotografia e simplă și devastatoare:

  • coșul e gol sau aproape gol;
  • gunoiul e pe jos, în jur;
  • iar aleea, într-un oraș care se laudă cu „strategii” și „contracte”, arată ca o intrare laterală la un tomberon, nu la o sală de sport.

Aici se vede, fără raport de audit și fără tabele stufoase, „rezultatul final” al combinației letale dintre:

  • tarife la salubritate stabilite ca la cazinou, după cum a arătat Incisiv de Prahova în analiza despre Bin Go Solutions;
  • administrație locală paralizată;
  • cetățeni obișnuiți să arunce „un pic pe lângă”, că „nu se vede”.

Ce nu se vede în poză, dar se simte la fiecare factură: ploieșteanul plătește, oficial, pentru un serviciu de salubritate care, în teren, se traduce prin mizerie „de patrimoniu” lângă una dintre cele mai cunoscute locații sportive ale orașului.

„Ruletă Bin Go”: tarife premium, peisaj de ligă inferioară

În timp ce la facturi se joacă fin cu zecimale și diferențe de câțiva lei pe persoană între casă, bloc și chiar bloc vs. bloc, realitatea de lângă Sala Sporturilor „Olimpia” e brutal de simplă:

  • gunoaiele sunt „la comun”;
  • peisajul e „standard”: ambalaje aruncate pe jos, resturi împrăștiate, coș umilit de propria inutilitate;
  • singurul element „personalizat” rămâne suma de plată de pe factură.

Același operator, același oraș, același tip de deșeu, dar, după cum arăta Incisiv de Prahova, tarife diferite – 23,73 lei, 24,51 lei, 25,95 lei/persoană. În schimb, la Sala „Olimpia”, tariful psihologic e unic: „bătaie de joc inclusă”.

Când pui alături:

  • mormanele de gunoi dintre blocuri,
  • tarifele „coafate” din listele de întreținere,
  • și acum imaginea de pe strada Mărășești, lângă Sala Sporturilor,
    tabolul e clar: Ploieștiul a reușit performanța de a transforma întreg orașul într-o sală uriașă de sport pentru gândaci, șobolani și bacterii.

Olimpia „disciplinei” administrative: primarul tace, coșul „vorbește” în mizerie

Primarul, altădată extrem de vocal pe tema „jafului din salubritate”, a ajuns acum să privească același film în reluare, dar cu sonorul dat la zero.

În timp ce Incisiv de Prahova documentează în rapoarte și analize modul în care s-au scurs bani pe tarife, bunuri de retur și contracte, administrația locală oferă, la Sala Sporturilor, o demonstrație practică de:

  • lipsă de control;
  • lipsă de întreținere a spațiilor publice;
  • lipsă de rușine.

Sala „Olimpia” ar fi trebuit să fie un reper vizual al orașului. A devenit, prin mizeria tolerată lângă ea, un panou publicitar al eșecului comun: instituții + operator + parte dintre cetățeni.

Campioni la aruncat pe jos, codași la bun simț

Nu poți da vina doar pe Bin Go pentru farfuriile de plastic, paharele și resturile alimentare vărsate sub ochii coșului de gunoi. Acolo e și:

  • nesimțirea unor ploieșteni care aruncă intenționat pe jos;
  • absența patrulelor de control;
  • indiferența autorităților care nu înțeleg că o sală de sport murdară la exterior trimite un mesaj clar la interior: „nu există reguli, doar improvizație”.

În loc ca „Olimpia” să fie locul în care copiii învață despre disciplină, respect și ordine, aceștia trec pe lângă munți de mizerie și învață, involuntar, lecția reală a orașului:

  • gunoiul se aruncă pe jos, că „oricum nu pățești nimic”;
  • tarifele cresc, dar spațiile publice decad;
  • nimeni nu răspunde pentru nimic.

Ploiești – orașul în care sala de sport arată ca un vestiar după meciul cu bunul simț

Imaginea de pe strada Mărășești nu e un accident, e o concluzie.

Concluzia anilor în care:

  • tarifele la gunoi au fost jonglate ca fisele pe masa de ruletă;
  • bunurile de retur au dispărut „în ceață”;
  • administrația a preferat comunicate în loc de controale;
  • iar o parte din cetățeni au acceptat să trăiască printre gunoaie, atâta timp cât coșul „nu le vorbește”.

Sala Sporturilor „Olimpia”, simbol al mișcării, a fost transformată într-un fundal perfect pentru un oraș blocat într-o mocirlă de neglijență și aroganță administrativă.

Concluzie: la Ploiești, sportul oficial e „aruncatul la coș… pe lângă coș”

Până când Primăria Ploiești, ADI Prahova și operatorul de salubritate nu vor fi obligați să explice, la leu și la imagine, de ce:

  • ploieșteanul plătește tarife „de oraș civilizat”;
  • dar primește, la Sala Olimpia și nu numai, peisaje „de mahala abandonată”;

Ploieștiul va rămâne capitala unui singur tip de performanță:

  • performanța de a transforma fiecare coș de gunoi într-un monument al neputinței,
  • și fiecare sală de sport într-o vitrină rușinoasă a bătaiei de joc față de cetățeni.

Olimpia nu mai e doar o sală. E diagnoza unui oraș care continuă să înoate în gunoi, dar se laudă că face „înot de performanță” în acte și strategii.

Vom reveni. (Cerasela N.).

Citeste in continuare

Exclusiv

SRL Dică & Asociații: La I.P.J. Constanța, legea se aplică doar cu „bon de ordine” de la jupânul serviciului

Publicat

pe

De

SRL IPJ Constanța: Legea se aplică doar cu „bilet de voie” de la jupânii cu epoleți

Constanța, tărâmul unde marea se întâlnește cu cerul și unde logica polițienească se îneacă oficial la mal sub greutatea unor epoleți care se cred patroni de tarabă. Într-o demonstrație de forță a absurdului, Serviciul Siguranță Transporturi din cadrul IPJ Constanța a fost transformat, prin pixul unui șefuleț, într-un fel de club privat unde legea intră doar dacă este pe lista de invitați a „conducerii”.

Comisarul Dică și „biletul de voie”: Cum să pui legea în lanțuri pentru liniștea „sistemului”

Potrivit unor dezvăluiri incendiare făcute de Sindicatul Europol, universul polițienesc de la malul mării a fost zguduit de o dispoziție care frizează patologicul administrativ. Se pare că domnul comisar șef Dică Alexandru, marele arhitect al ordinii și liniștii (mai ales a liniștii „prijtenilor”), a decis că polițiștii din subordine sunt prea harnici.

Astfel, a emis o dispoziție scrisă prin care le interzice agenților să aplice legea rutieră în afara intervalelor și locurilor stabilite de domnia sa. Practic, dacă un polițist vede un pericol public pe șosea, acesta trebuie să stea în poziție de drepți și să ceară „aprobare” pentru a-și face meseria. Oare ce urmează, domnule Dică? Cerere cu timbru fiscal pentru a sufla în etilotest?

Filtre birocratice pentru „pile”: Sindicatul Sidepol confirmă dictatura „camarilei”

În timp ce drumurile sunt pline de vitezomani, „geniile” de la SST Constanța par mai preocupate să ridice scuturi de protecție deasupra cui trebuie. Sursa citată, Sindicatul Sidepol, dar și colegii de la Europol, ridică o întrebare legitimă: nu cumva aceste „aprobări” sunt, de fapt, filtre de sortare a victimelor?

Republica autonomă a sefuleților: La IPJ Constanța, legea se aplică doar cu „bilet de voie” de la stăpânire

Dacă agentul constată o contravenție și trebuie să sune după permisiune, nu cumva la celălalt capăt al firului se verifică dacă „contravenientul” este vreo pilă a sistemului, vreun apropiat al șefului sau vreun membru al „camarilei” de partid și de stat? Este pentru prima dată când vedem o tentativă atât de grosolană de control subiectiv, o condiționare a legii care transformă uniforma de polițist într-un costum de lacheu la curtea „Jupânului” Dică.

Interese de grup și „stenogramele” rușinii: Când poliția devine scut pentru traficul de influență

Această limitare absurdă a atribuțiilor nu este doar o eroare managerială, ci pare să facă parte dintr-un tablou mult mai sinistru. În contextul actual, unde stenogramele scot la iveală cum procurori, oameni de afaceri și polițiști își dau mâna în „frății” obscure, dispoziția de la Constanța miroase a interes de grup.

Sindicatul Europol subliniază gravitatea situației: polițistul este vulnerabilizat și forțat să intre într-un joc periculos de „sunat șeful”. Este o tentativă clară de a anula autonomia agentului, pentru a se asigura că nicio „persoană importantă” nu este deranjată de rigorile Codului Rutier în timp ce se deplasează spre port sau spre vreo vilă de protocol.

Chestorul Mototolea, somnul rațiunii naște monștri cu epolet!

Întrebarea care rămâne este: unde este șeful IPJ Constanța în tot acest circ? Chestorul Mototolea privește cum subordonații săi reinventează statul de drept după bunul plac? Dacă intervenția polițienească se face cu „viza de la Dică”, înseamnă că siguranța cetățeanului a fost scoasă la mezat pentru liniștea „băieților deștepți”.

Domnilor șefuleți, legea (OUG 195/2002 și Legea 218/2002) nu se suspendă prin dispoziții interne de consum propriu. Polițistul nu trebuie să ceară voie să fie polițist. Așteptăm cu interes să vedem dacă mai există vreo urmă de onoare sau dacă IPJ Constanța va rămâne oficial un SRL unde dreptatea se dă pe sub mână, cu aprobarea prealabilă a patronatului. Până atunci, dragi constănțeni, dacă vă oprește poliția, întrebați agentul dacă are „bilet de voie” de la domnul Dică sau dacă a visat și el azi-noapte că are voie să aplice legea! (Cerasela N.).

Citeste in continuare

Exclusiv

Palatul secretelor la M.A.I. și Bayraktarul pe hârtie: când statul pune lacăt pe lumină

Publicat

pe

De

Transparență cu parafa „Clasificat”

Secretariatul General al Guvernului a scos la transparență un proiect de hotărâre care ar obliga RA-APPS să publice periodic lista completă a imobilelor din administrare și cine le folosește, cu tot cu prețuri și chirii. Sună a revoluție cu fișă tehnică. Dezvăluirea vine de la Sindicatul Diamantul, care întreabă, pe bună dreptate, de ce a trebuit atâta beznă ca să aflăm câți metri pătrați se plimbă pe sub masă.

Vila imperială și poporul curios

Recorder a scos la iveală, în februarie 2024, investigația „Palatul Împăratului” (sursa: Recorder), despre o vilă de 1.200 mp, cu sume vehiculate de 7–9 milioane de euro, pregătită discret pentru o singură familie. Contractul? Ascuns în detaliu prin HG 999/2022, semnată de premierul Nicolae Ciucă — eroul administrativ care pare să fi câștigat mai multe bătălii decât Ștefan cel Mare și Vlad Țepeș la un loc, cel puțin pe frontul ștampilei „Secret”.

Ministerul Adevărului Incomod — intrare interzisă

Când dai cu lanterna prin instituții unde nu are ce căuta întunericul, găsești, surpriză, avantaje cu circuit închis. MAI nu face excepție. Potrivit Sindicatului Diamantul, refuzurile de a comunica informații publice și de a declasifica acte au acoperit, de prea multe ori, incompetență, abuzuri și privilegii cu nume mic și cheltuieli mari.

Sindicate de decor vs. sindicatul care deranjează

Și mai ustură altceva: „sindicatele reprezentative” care ar fi fost consultate și chipurile de acord cu secretizarea unor ordine ce privesc drepturile și obligațiile polițiștilor. Întrebare simplă, cu ecou mare: de ce te duci la masă ca „reprezentant” ca să pui semnătura pe tăcerea celor pe care îi reprezinți?

Bayraktarul bugetar — zboară doar din fluturaș

Diamantul spune că trage singur să desecretizeze OMAI S7/2018 și contestă criteriile de reducere/sistare a majorării „Bayraktar”, fixate ilegal, zic ei, prin ordin de ministru secret, sub lege și peste bun-simț. Câți pierd bani lunar din cauza acestor criterii făcute la adăpostul clasificat? Probabil mii. Cine se ocupă concret? Întreabă Emil Păscuț de la Sindicatul Diamantul. Răspunsul din sală: ecou.

Intertitlu: Lecție de igienă publică — aerisiți dulapurile! Concluzia e scurtă și taie: acolo unde secretul nu are ce căuta, lumina nu e opțională, e datorie. Iar când HG-urile devin cortine, publicul are dreptul să tragă de sfoară. Sursa investigației privind vila: Recorder. Sursa acuzațiilor privind MAI și ordinele secrete: Sindicatul Diamantul. Restul e liniștea din spatele ușilor închise. Deocamdată. (Cerasela N.).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv8 ore ago

Olimpia Bin Go: plătești ca la Bingo, trăiești ca la groapa de gunoi

„Olimpia gunoiului”: la Sala Sporturilor din Ploiești, campion e doar coșul care se uită neputincios la mizeria de pe lângă...

Exclusiv22 de ore ago

SRL Dică & Asociații: La I.P.J. Constanța, legea se aplică doar cu „bon de ordine” de la jupânul serviciului

SRL IPJ Constanța: Legea se aplică doar cu „bilet de voie” de la jupânii cu epoleți Constanța, tărâmul unde marea...

Exclusiv22 de ore ago

Palatul secretelor la M.A.I. și Bayraktarul pe hârtie: când statul pune lacăt pe lumină

Transparență cu parafa „Clasificat” Secretariatul General al Guvernului a scos la transparență un proiect de hotărâre care ar obliga RA-APPS...

Exclusiv2 zile ago

STATUL „BUN PLATNIC” LA JUDECATA DE APOI: CUM SE TOCĂ MILIOANE DE EURO PENTRU A FURA 50 DE EURO DIN BUZUNARUL POLIȚISTULUI

Alchimia financiară de la MAI: Transformarea dreptului legal în praf în ochi și dosare uitate prin sertare În timp ce...

Exclusiv2 zile ago

ȘAH MAT LA CARACATIȚA DIN PENITENCIARE: CUM S-A ÎNECAT „FAMIGLIA” TEOROC LA MALUL ADMINISTRAȚIEI NAȚIONALE A PENITENCIARELOR

Decretul de la amvonul Justiției: 6 luni de liniște pentru cei care „mătură” mizeria de sub preșul ANP Într-o mișcare...

Exclusiv2 zile ago

DIETA FORȚATĂ A POLIȚISTULUI: CUM SE TOACĂ BANII DE CHIRIE ÎN MALAXORUL BIROCRATIC AL MAI

Sportul național de tocat nervi: Hârtia care călătorește mai greu decât lumina prin județele patriei În timp ce polițistul de...

Exclusiv3 zile ago

MASACRUL INTEGRITĂȚII LA FRONTIERĂ: Cum să execuți un polițist incomod prin „metoda asfixierii” financiare

După 26 de ani de „Foarte Bine”, Agentul Rusu a aflat că în Poliția de Frontieră, adevărul se plătește cu...

Exclusiv3 zile ago

MAFIA CAZANELOR ȘI REȚETA SUCCESULUI „DUPĂ GRATII”: CUM A DEVENIT ISCIR PLOIEȘTI FEUDA UNUI PUȘCĂRIAȘ ȘI A PROTECTORILOR SĂI DIN MINISTER

În timp ce Ministerul Economiei, păstorit de „neprihănitul” #rezist Irineu Darău, se fardează cu sclipiciul integrității la televizor, în spatele...

Exclusiv4 zile ago

Război total în Ministerul de Interne: Sindicatul „Diamantul” dă șah-mat sistemului prin „avalanșa” de procese câștigate

O campanie de discreditare fără precedent vizează Sindicatul Diamantul, organizația fiind acuzată de „destabilizarea statului de drept” din cauza numeroaselor...

Exclusiv4 zile ago

Justiția dă verdictul în cazul „Luptătorul vs. Sistemul”: Internarea forțată la psihiatrie, folosită ca armă de represiune în Poliția Română

Într-o decizie care zguduie temeliile Ministerului Afacerilor Interne, Tribunalul Olt a confirmat, pentru a doua oară, un adevăr crunt: instituțiile...

Exclusiv5 zile ago

REPUBLICA „LENTILEI UNSE” : Cum s-a transformat MEDAT în bancomat de familie, iar IOR în „El Dorado” de 51.850 lei

Ministerul Economiei, noul cazinou de stat: bagi rude, scoți indemnizații În timp ce noi încă mai credem că economia ține...

Exclusiv5 zile ago

PLOIEȘTI, CAPITALA GUNOIULUI PE DATORIE – Ruleta Bin Go lovește din nou: Incisiv de Prahova a avut dreptate, primarul ține în brațe un operator îngropat în datorii

Incisiv de Prahova, din nou cu un pas înainte: „teoria conspirației” s-a transformat în executare silită Ceea ce unii încercau...

Exclusiv5 zile ago

Epoleți cu miros de clor: La IPJ Prahova, „Siguranța și Încrederea” se livrează la pachet cu mopul și găleata

În timp ce interlopii își văd liniștiți de afaceri, Poliția Prahoveană a descoperit o nouă metodă de „combatere a criminalității”:...

Exclusiv5 zile ago

Marea topăială a chestorilor: Frontiera României, condusă cu garanție de 30 de zile ca la pantofii second-hand

În timp ce cetățenii de rând își imaginează că frontierele țării sunt păzite de „stâlpi” de profesionalism, realitatea administrativă din...

Exclusiv6 zile ago

Premieră absolută în România și Europa de Est: Incisiv de Prahova lansează „Incisiv Politic”, singurul hub de marketing politic digital profesionist

Inovație fără precedent la orizont: „Incisiv Politic” promite să transforme mediul digital în cel mai puternic motor electoral Peisajul politic...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv