Mai ales după atacul terorist de pe Champs Ellysée (pus cu mîna de Servicii, dacă ne gîndim că s-a petrecut joi seara, în prefața alegerilor, că a avut loc pe cea mai mediatizată arteră urbană din lume și, mai ales, că teroristul, deși descins din mașina care circula pe carosabil, n-a tras la întîmplare, cum ar fi făcut un terorist islamic autentic, interesat în măcelărirea creștinilor, ci a țintit doar un polițist – dovedind o deosebită preocupare pentru a limita pagubele umane), la noi s-au înmulțit numărul celor care profețeau victoria lui Marine Le Pen. N-am împărtășit aceste profeții, din mai multe motive.

Mai întîi pentru că era vorba de primul tur. Indiferent de scor, așa cum au arătat alegerile din 2002, care l-au păstrat la șefia Franței pe Jaques Chirac, în al doilea tur candidatul Extremei Dreapta pierde în chip automat. Ba mai mult, ca și în cazul de la noi al Diversiunii cu PRM, cînd au votat cu bolșevicul Ion Iliescu pînă și bunicuțele TeFeLiștilor de azi, ca să nu se instaureze în Româncuța Fascismul, pînă și Stînga extremistă din Franța va vota în turul al doilea al prezidențialelor de anul acesta cu reprezentantul Capitalismului monopolist de stat pentru a bara – vorba oficiosului PCF de luni – calea Fascismului.Dincolo de faptul că știam deja piesa cu mobilizarea anti- Fascistă din al doilea tur de scrutin, aveam avantajul de a fi urmărit Diversiunea Emmanuel Macron.Potrivit rezultatelor oficiale, Emmanuel Macron s-a clasat pe primul loc cu 23,75% din voturi, urmat de Marine Le Pen, candidata Frontului Național, cu 21,53% din voturi. François Fillon, candidatul formaţiunii Republicanii (LR, centru-dreapta), s-a situat pe locul al treilea, cu 19, 91 din voturi. Benoît Hamon, candidatul Partidului Socialist, a avut un scor dezastruos: 6,35% din voturi.

Una dintre explicațiile dezastrului stă și în scorul obținut de candidatul Extremei Stîngi, Luc Mélenchon, reprezentantul mişcării civice France Insoumise (Franţa Nesupusă), de extremă- stânga): cu 19,64%.

Dezamăgiți de acest fără zahăr, François Hollande, cei de Stînga, care speraseră într-o politică autentic socialistă de la Președintele lor, s-au îndreptat către Extrema Stîngă.

Victoria lui Emmanuel Macron a fost trîmbitață imediat de presa europeană drept victoria candidatului anti- Sistem.

Ca imagine, Emmanuel Macron e un candidat anti-Sistem. Fost ministru de în Guvernul Valls 2, el demisionează din PS și din Guvern pe 30 august 2016. Mai înainte – la 6 aprilie 2016 – își înființase o formațiune proprie En Marche!, un fel de cotigă electorală, semănînd izbitor cu Uniunea Salvați Bucureștii! devenită rapid Uniunea Salvați România, pe cale să se transforme în Uniunea Salvați Europa, după ce va salva, ca-n Independence day, varianta Renașterea, Pămîntul.

Candidatul acestei formațiuni cu nici doi ani vechime cîștigă primul tur și are șanse uriașe să devină președintele Franței.

Profilul și ascensiunea lui Emmanuel Macron dau seamă de un om al Sistemului. Una dintre cauzele ascensiunii lui Marine Le Pen era discursul anti- Sistem.

Pentru mulți francezi, exasperați de partidele tradiționale, de băltirea cu blazon întruchipată de politica tradițională, Marine Le Pen întruchipa nevoia de înnoire a clasei politice, de ruptură în politica tradițională. Ca și în cazul Americii, Sistemul a sesizat această nevoie a ceea ce Sorin Oprescu numea cu un termen duios Pulime, iar noi îi vom spune Prostime. Numai că una era ruptura dureroasă și mai ales scăpată de sub control, presupusă de victoria lui Marine Le Pen, și alta ruptura plăcută, controlată, dorită de Sistem.

Pentru a-i face față lui Marine Le Pen, într-o primă fază a fost scos din pălărie François Fillon. Spre stupoarea francezilor, la primarele de Dreapta din 27 noiembrie 2016, candidații de renume- Nicolas Sarkozy și Alain Juppé – sînt învinși cu 67% de mai puțin mediatizatul François Fillon. Noua stea a politicii franceze are tot ce-i trebuie unui candidat ca s-o învingă pe Marine Le Pen într-o Franță sedusă de programul Frontului Național. E carismatic și mai ales a împrumutat multe dintre ideile lui Marine Le Pen, fără a ajunge la cele extremiste. Numai că François Fillon avea unele dezvantaje.

Primul și cel mai important e faptul că s-a înscris în cursă ca reprezentant al unei formațiuni tradiționale. Poate trece în orice moment drept om al Sistemului. Al doilea dezavantaj constă în lipsa de unitate a Dreptei în a-l sprijini după victoria sa asupra preferaților nomenklaturii de partid. Era riscul ca el să nu satisfacă nevoia de candidat anti-Sistem a celor care ar fi votat cu Marine Le Pen.

Și atunci Sistemul a decis să-l scoată din joc pe François Fillon pentru a-l înlocui cu Emmanuel Macron. Ca și politicienii de la noi care au fost chemați la sediul din Pădurea Băneasa pentru a li se spune să renunțe, noua vedetă refuză să se supună. Apare atunci peste noapte, prin intermediul unei dezvăluiri de presă, o afacere de corupție. Articolul despre nevastă-sa a fost publicat în dimineața lui 25 ianuarie 2017. În aceeași zi, Parchetul Național Financiar se autosesizează. Pe 24 februarie 2017, dosarul e dat la trei judecători de instrucție. Pe 14 martie 2017, François François Fillon a fost pus sub acuzare. Faptul provoacă derută în rîndurile Dreptei. Învinșii din noiembrie 2016 scot capul. Vine o perioadă de contestare a lui François Fillon din partea propriului partid. Candidatul nu renunță. E decis să meargă mai departe. Chiar dacă pe parcurs, François Fillon mai recuperează în sondaje ( zdrobitoare dovadă că agățarea lui de către Justiție era o Diversiune a Sistemului), alegătorii, descumpăniți de certurile din partea Dreaptă, nu-i dau voturile necesare pentru a intra în turul al doilea.

La Stînga situația e și mai rea. La primarele din 29 ianuarie 2017, nomenklatura de partid impune pe Benoît Hamon.

Pe acest fond apare și înflorește Diversiunea Macron. Fără a fi candidatul vreunui partid tradițional, Emmanuel Macron începe să fie prezentat, de la începutul lui februarie 2017, drept cel în stare s-o bată pe Marine Le Pen. Manevra, întîlnită la noi în cazul lui Klaus Iohannis, prezentat drept un nou Messia, deși el nu știa decît să tacă solemn, reușește. În scurt timp, grație și unui incredibil sprijin mediatic, explicabil prin carisma candidatului, Emmanuel Macron e dat deja ca viitorul președinte al Franței.

Emmanuel Macron s-a prezentat drept candidatul anti-Sistem. Pînă și dizidența sa din Guvernul Socialist a fost o manevră menită a-l prezent drept omul anti-Sistem. Fără a-și propune ieșirea Franței din UE, Macron și-a însușit multe din tezele de politică externă ale lui MarineLe Pen.

Victoria lui Donald Trump în SUA a fost o lecție pentru Sistemul din Franța.

S-a priceput repede că nu trebuie repetată greșeala din SUA de a propune drept contracandidat al omului anti-Sistem un candidat al Sistemului.

Astfel s-a ajuns la Operațiunea prin care François Fillon, care se anunța drept cîștigător al prezidențialelor, să fie scos din joc prin anchetarea de către Procurorii francezi pentru corupție.

Pulimea din Franța, care, deși în țara lui Napoleon, tot Pulime e față de păpușarii din umbră, va fi trasă pe sfoară.

A vrut un om anti-Sistem?

I s-a dat unul anti-Sistem!

Că așa e piesa, nu de ieri de azi, în Istoria lumii.

Poporului trebuie să i se întrețină iluzia că el face Istoria.

Că el a trîntit regimul țarist, aducîndu- i pe bolșevici la Putere.

Că el l-a dat jos pe Nicolae Ceaușescu punîndu-l în loc pe Ion Iliescu.

Că el a dat cu tifla partidelor tradiționale din Franța făcîndu-l președinte pe outsiderul Emmanuel Macron.

N-am urmărit nici măcar curios primul tur al alegerilor prezidențiale din Franța, desfășurate, duminică, 23 aprilie 2017.

de Ion Cristoiu