Connect with us

Exclusiv

Președintele validează „statul în stat” din MAI: Cronica unei reforme eșuate și costul „chestorilor de carton”

Publicat

pe

La doar două luni după ce a refuzat să semneze decretele de avansare pentru o serie de ofițeri din Ministerul Afacerilor Interne (MAI), Președintele României, Nicușor Dan, a validat, pe 23 ianuarie 2026, promovarea acestora în gradul de chestori. Gestul a stârnit un val de indignare și a fost catalogat de Vitalie Josanu, de la Sindicatul Diamantul, drept o „capitulare” în fața „statului profund” din MAI, marcând victoria „rețelei Despescu” și confirmând „o constelație de carton” la vârful instituției.

De la „asanare morală” la „steag alb”: Contradicția deciziilor prezidențiale

Sindicatul Diamantul, care inițial salutase decizia Președintelui din 1 Decembrie 2025 de a bloca aceste avansări, numind-o un „act de triaj chirurgical și asanare morală și instituțională” (conform scrisorii oficiale Nr. 236/02.12.2025), se declară acum profund dezamăgit. Vitalie Josanu critică prestația șefului statului, pe care îl descrie ca fiind „extrem de ezitant, evaziv în explicații, detașat de orice situație”, iar gestul din 23 ianuarie 2026 arată că „la ”aceeași mizerie” a reușit să-și afirme dominația și pe Palatul Cotroceni.”

„Constelația de carton”: O analiză a costurilor și a performanței

Potrivit Sindicatului Diamantul, validarea acestor avansări subminează total eforturile de reformă și adâncește problemele structurale din MAI. Josanu reiterează argumentele inițiale, ignorate acum prin semnătura prezidențială:

  • Inflația de grade: Acordarea gradelor de general unor funcționari de birou sau specialiști în PR, fără experiență operativă reală, contribuie la o „constelație de carton”.
  • Deficitul structural: Contrastul „obscen” dintre „producția de generali” la vârf și lipsa de personal (peste 40%) la baza piramidei, în structurile operative, denotă o ineficiență sistemică.
  • Lipsa de performanță: Incapacitatea sistemului de a oferi securitate reală cetățenilor, în ciuda numărului mare de cadre de conducere.

Aritmetica risipei bugetare: Cât ne costă un „chestor de carton”?

Sindicatul Diamantul avertizează că un chestor nu este doar un titlu onorific, ci „o gaură neagră în bugetul de stat, activată pe viață”. Articolul „Nota de plată a constelației din MAI” (disponibil pe sprd.ro) detaliază costurile ascunse:

  • Salarii și sporuri de „excelență”: Noile grade implică salarii de bază majorate, sporuri de risc (chiar și pentru muncă de birou), sporuri de confidențialitate și, cel mai important, sporuri de excelență de până la 50%, alături de indemnizații de comandă superioare.
  • Mecanismul pensiilor: Avansările în grad, inclusiv pentru ofițerii trecuți în retragere (precum Florea Gheorghe, Boloangă Gheorghe, Mihai Ioan), cresc exponențial baza de calcul a pensiilor speciale, existând riscul ca statul să plătească un chestor pensionar o perioadă dublă față de cea de activitate.

Piramida inversată: MAI, „cu capul mare și picioarele scurte”

Josanu critică faptul că MAI a devenit o instituție cu o „piramidă inversată”, abundând în generali și chestori la nivel central, în timp ce secțiile rurale funcționează cu un singur agent, suprasolicitat și lipsit de logistică. „Fiecare salariu de «chestor de carton» echivalează cu salariile a 3-4 agenți de stradă care lipsesc din sistem,” subliniază reprezentantul sindical.

Strategul din umbră: Rețeaua Despescu și „Frăția Academiei”

În centrul acestei structuri de putere este plasat secretarul de stat Bogdan Despescu, descris ca „ministrul de facto” al Internelor. Acesta ar fi construit o rețea de protejați bazată pe „legăturile formate în instituțiile de învățământ ale MAI și pe loialitatea față de „suzeran”,” o strategie „feudală” care recompensează fidelitatea, nu meritocrația.

Galeria „Generalilor”: Profilurile eșecului recompensat și lipsa de transparență

Vitalie Josanu nominalizează o serie de avansări considerate controversate, punând sub semnul întrebării criteriile de selecție ale Președintelui:

  • Benone Matei – Chestor General (4 stele): Eșecuri precum „circulara de introducere a actelor de poliție politică” și gestionarea problematicii violenței în familie sau tragediilor de la 2 Mai și Vama Veche, reprezintă „motive pentru care Președintele României era oblicat să NU semneze «ca primarul»!”.
  • Tiberiu Silviu Dumitrache – General cu 4 stele: Șeful DGPI (fostul „Doi și-un sfert”), o instituție marcată de scandaluri de „poliție politică” (cazul ORNISS, agenți ruși, Vladimir Plahotniuc), este avansat, în ciuda „compromiterii și inutilității” structurii, acuză Sindicatul Diamantul.
  • Dumitru Biltag – Chestor Principal (2 stele): Un „ins pe care nici un scandal public nu a reușit să-l facă trecut pe linie moartă,” Biltag a fost implicat în controverse la IPJ Mureș (detalii pe observatornews.ro), iar mandatul său la IPJ Constanța a fost marcat de tragedia de la 2 Mai și persistența traficului de droguri. Avansarea sa demonstrează că „sistemul premiază supraviețuirea în funcție, nu rezultatele”.
  • Gabriel Coman – Chestor (1 stea): Fost șef DGA Iași, descris ca „total șters din punct de vedere profesional,” Coman ar fi fost cercetat penal pentru denunțuri împotriva colegilor și ar fi „sifonat” informații (potrivit 7iasi.ro). Avansarea sa fulgerătoare la IPJ Neamț, considerat brusc „de primă importanță” fără un context clar, este văzută drept o „dedicație ad personam” venită pe linia prietenului Despescu.
  • Alte avansări criticate includ pe Mirițescu Eduard (Chestor-șef), Minoiu Valentin (Chestor-șef) și Săvulescu Ionel-Ștefan (Chestor-șef), promovarea lui Minoiu, șeful DGMRU, fiind considerată în conflict cu criza de personal din MAI.

Precedentul „Bebeto” și bătălia juridică pentru transparență

Sindicatul Diamantul amintește de precedentul „Bebeto” – cazul lui Georgian Drăgan, avansat chestor la doar 34 de ani (Decretul 1567/2023) – pentru a evidenția lipsa de transparență. Sindicatul a acționat în instanță Administrația Prezidențială pentru a obține nota de fundamentare a acestei avansări, iar pe 20 ianuarie 2026 a marcat o primă reușită, dosarul fiind retrimis spre rejudecare. Josanu subliniază ipocrizia discursului politic, menționând că „prezidentul interimar Bolojan – prin consilierul de stat – formulează întâmpinare în dosar cu solicitarea de respingere a cererii noastre de transparentizare.”

Concluzii: Un semnal de alarmă pentru statul de drept

În opinia Sindicatului Diamantul, „sistemul de ordine publică este în «colaps funcțional»,” mascat de aceste avansări. Revenirea Președintelui asupra deciziei sale inițiale, fără rezolvarea problemelor sistemice și pe fondul litigiilor de transparență, este considerată o eroare strategică. „Consolidarea rețelei Despescu și legitimarea abuzurilor DGPI transmit un mesaj clar polițiștilor onești: meritocrația a murit,” conchide Vitalie Josanu. În acest context, cetățenii rămân expuși riscurilor, protejați de o poliție condusă de oameni „care nu pot prinde un criminal luni de zile, dar știu perfect cum să avanseze în grad și să își securizeze pensii speciale uriașe.” (Cristina T.).

Exclusiv

STATUL „BUN PLATNIC” LA JUDECATA DE APOI: CUM SE TOCĂ MILIOANE DE EURO PENTRU A FURA 50 DE EURO DIN BUZUNARUL POLIȚISTULUI

Publicat

pe

De

Alchimia financiară de la MAI: Transformarea dreptului legal în praf în ochi și dosare uitate prin sertare

În timp ce miniștrii se pozează mândri la parade, în măruntaiele Ministerului Afacerilor Interne se practică o formă de magie neagră contabilă: dispariția banilor de concediu. Sindicatul Diamantul scoate la lumină o mizerie birocratică de proporții epice, unde legea e doar o sugestie, iar bunul simț a fost pensionat anticipat. Subiectul? „Sporul de antenă” sau de condiții grele – acel mic beneficiu pentru care polițistul își riscă sănătatea, dar pe care șefii de la București îl consideră „opțional” imediat ce omul îndrăznește să plece în concediu.

Deși Înalta Curte de Casație și Justiție a bătut cu ciocănelul în masă încă din 2021, spunând clar că acest spor este permanent și trebuie plătit și în perioada de odihnă, mai-marii din IGPR și DGF se fac că plouă cu bulbuci. Pentru acești strategi ai finanțelor publice, o decizie definitivă a instanței supreme este tratată cu aceeași importanță ca un pliant publicitar pentru pizza: se aruncă direct la coș.

„Gruparea Grecu” și dictatura secretului: Ordinul S/7/2018, Biblia ascunsă a ciupelilor salariale

Dacă vrei să înțelegi de ce polițistul român pleacă în concediu cu buzunarele cusute, trebuie să te uiți spre Direcția Generală Financiară a MAI, condusă de chestorul principal Grecu Răzvan. Aici, conform dezvăluirilor făcute de Emil Păscuț, președintele de onoare al SPR „Diamantul”, s-a creat un sistem ermetic, protejat de un ordin secret de serviciu – celebrul OMAI S/7/2018. Acest document, clasificat de parcă ar conține codurile nucleare, este de fapt instrumentul prin care statul „ciupește” cam 50 de euro pe an de la fiecare polițist.

La un calcul simplu, foamea de bani a ministerului generează o „economie” de vreo 3 milioane de euro pe an, furați cu eleganță din drepturile legale ale oamenilor. Și când sindicatul întreabă de ce nu se aplică legea, răspunsul DGF este de o aroganță siderantă: „ne trebuie consens sistemic”. Traducere pentru muritorii de rând: „Știm că furăm, dar ne place, și până nu ne obligă guvernul politic, nu mișcăm un deget”.

Armata de juriști-robot: Semnatari de întâmpinări inutile pe banii contribuabilului

Un capitol special în această comedie neagră a absurdului îl ocupă consilierii juridici din IPJ-uri și IGPR. Acești „ostași ai dreptului” au ajuns să funcționeze ca niște imprimante stricate, scuipând aceleași argumente penibile în fața judecătorilor, deși au pierdut deja pe bandă rulantă. Dosarul 1488/116/2024 este exemplul perfect de demență administrativă: dintr-o singură acțiune s-au ramificat patru dosare, plimbate prin trei tribunale, cu zeci de amânări și recursuri declarate mecanic.

Acești juriști, care ar trebui să apere legalitatea, preferă să servească interesele grupării din jurul lui Răzvan Grecu, ignorând jurisprudența obligatorie. Rezultatul? Statul român pierde proces după proces, plătind în final nu doar restanțele, ci și dobânzi, inflație și cheltuieli de judecată. O risipă imensă de resurse publice, doar pentru ca niște birocrați să nu recunoască faptul că au greșit. Este o formă de sabotaj instituțional executată cu zâmbetul pe buze și cu salariul de consilier juridic încasat la zi.

Sindicatele „reprezentative” la braț cu puterea: Dialog social sau tăcere complice pe la ușile partidelor?

Unde sunt marii lideri sindicali în timp ce polițiștii sunt executați financiar la fiecare concediu? Sindicatul Diamantul dezvăluie un adevăr crud: „reprezentativii” au tăcut chitic în comisiile de dialog social când s-a aprobat ordinul secret. Mai mult, în timp ce membrii lor pierd bani, acești lideri bat câmpii și pragurile partidelor de opoziție, de parcă drepturile salariale se negociază cu cei care nu au nicio putere de decizie.

Este un spectacol grotesc de imagine, în care se mimează lupta sindicală în timp ce se validează tacit abuzurile DGF. Concluzia lui Emil Păscuț este amară, dar reală: polițistul român este prins între ciocanul unei conduceri ministeriale care refuză legea și nicovala unor sindicate care au uitat pe cine reprezintă. Până când acest sistem „ermetic” de protecție politică nu va fi spart, dreptatea polițiștilor va rămâne blocată în mapele de corespondență și în orgoliile unor funcționari care se cred mai presus de Înalta Curte. (Cristina T.).

Citeste in continuare

Exclusiv

ȘAH MAT LA CARACATIȚA DIN PENITENCIARE: CUM S-A ÎNECAT „FAMIGLIA” TEOROC LA MALUL ADMINISTRAȚIEI NAȚIONALE A PENITENCIARELOR

Publicat

pe

De

Decretul de la amvonul Justiției: 6 luni de liniște pentru cei care „mătură” mizeria de sub preșul ANP

Într-o mișcare care a trimis unde de șoc prin toate cotloanele întunecate ale sistemului penitenciar, Ministerul Justiției, sub bagheta lui Cătălin Predoiu și a secretarului de stat Ioan Turc, a decis să le mai dea o porție de „stabilitate” celor care conduc acum destinele pușcăriilor din România. Bogdan Burcu și echipa sa de „adjuncți neclintiți” – Alina Stănciugelu, Ioana Morar și Mugurel Staicu – au primit biletul de voie pentru încă șase luni la cârma ANP.

Decizia vine ca un duș rece peste capetele înfierbântate ale celor care sperau la o schimbare de gardă, preferându-se continuitatea într-un moment în care corabia ANP, eșuată ani de zile în mlaștina corupției și a abuzurilor, abia începe să fie scoasă la liman. Se pare că la vârful Ministerului s-a înțeles, în sfârșit, că nu poți curăța o celulă infectă dacă schimbi echipa de curățenie exact când aceasta a pus mâna pe dezinfectant.

Înfrângerea „Dinastiei” Teoroc: Investigațiile Incisiv de Prahova confirmă eșecul lamentabil al jocurilor de culise

(aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), etc

Dar marea bombă nu vine din pixul ministrului, ci din eșecul răsunător al celor care au uneltit prin ungherele sistemului. Zvonurile care circulau „între garduri” despre debarcarea lui Burcu s-au dovedit a fi doar visele umede ale unor grupuri de interese care văd cum li se scurge printre degete controlul asupra banului public. Potrivit dezvăluirilor și investigațiilor percutante realizate de Incisiv de Prahova, care a documentat pe larg faptele cu iz penal ale „clanului” politic și administrativ, jocurile de culise coordonate de familia Teoroc s-au izbit de un zid de netrecut.

Jurnaliștii de la Incisiv de Prahova, alături de alte entități media de investigație, au pus reflectoarele pe această caracatiță care a căpușat Poliția Penitenciară ani la rând, transformând instituția într-o moșie proprie. Ei bine, surpriză! Planul „famigliei” de a readuce vechile practici și de a-și impune pioni loiali la butoane a eșuat lamentabil. Cine credea că mai poate conduce ANP-ul prin metode de tip mafiot a primit astăzi o palmă peste ceafă direct de la cabinetul ministrului.

Sindicatele salută „măturarea” corupției: Adio, cercuri obscure și abuzuri cu epoleți!

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) nu a stat pe gânduri și a ieșit la rampă, salutând decizia de prelungire a mandatelor. Mesajul este unul de o duritate rară: sistemul are nevoie de „chirurgi” care să extirpe tumorile corupției instalate în perioada 2021-2025, nu de „groapiști” trimiși de grupări obscure.

Este clar pentru toată lumea că bătălia nu s-a încheiat, dar aceste șase luni de prelungire sunt un semnal că „jocurile” de tip vechi nu mai țin la Minister. În timp ce susținătorii vechilor rețele de influență își ling rănile, actuala conducere a ANP este încurajată să continue vânătoarea de căpușe. Rămâne de văzut dacă în această jumătate de an echipa Burcu va reuși să curețe definitiv corabia sau dacă „monștrii” din culise, demascați de presa de investigație, vor încerca o nouă manevră de scufundare. Până atunci, scorul este clar: Legea 1 – 0 Caracatița. Vom reveni. (Cristina T.).

Citeste in continuare

Exclusiv

DIETA FORȚATĂ A POLIȚISTULUI: CUM SE TOACĂ BANII DE CHIRIE ÎN MALAXORUL BIROCRATIC AL MAI

Publicat

pe

De

Sportul național de tocat nervi: Hârtia care călătorește mai greu decât lumina prin județele patriei

În timp ce polițistul de rând aleargă după infractori, prin birourile prăfuite ale unor unități de poliție se practică un sport mult mai profitabil pentru stat și păgubos pentru agent: „ascunsul banilor sub mapa de corespondență”. Sindicatul Europol scoate la iveală o mizerie administrativă care pute a incompetență sau, mai rău, a rea-credință mascată sub haine de rigoare birocratică.

Se pare că pentru unii șefi de prin IPJ-uri sau ITPF-uri, drumul unei cereri de chirie de la secretariatul unde lucrează omul până la „Masa Sfântă” a unității centrale durează mai mult decât o expediție pe Marte. De ce? Ca să se mai ciupească niște zile, niște săptămâni, poate chiar luni din drepturile salariale ale oamenilor. Dacă ai depus raportul la structura ta, ești bun de plată… dar numai în viziunea legii, nu și în cea a „vătafilor” de la Resurse Umane care au inventat propria lor cronologie spațio-temporală.

Ministerul a dat cu pumnul în masă, dar prin unități încă se mai doarme pe dosare

Degeaba s-a chinuit Ministerul Afacerilor Interne să le deseneze, prin adresa nr. 703448 din data de 08.05.2026, că „secretariatul unității” nu este un templu unic și inaccesibil din capitala de județ, ci orice ghișeu care înregistrează oficial o hârtie. Documentul citat de Sindicatul Europol este clar ca lumina zilei pentru oricine are măcar un neuron funcțional: dreptul la banii de chirie se naște în secunda în care polițistul a trântit raportul pe masa secretarei de la el din structură, nu când are chef un curier să ducă plicul la IGPR sau ITPF.

Însă, în România „lucrului bine dosit”, interpretarea legii devine o artă interpretativă. Deși HG nr. 284/2005 spune clar că banul pleacă de la data înregistrării, unii „genii” ai administrației au decis că polițistul trebuie să subvenționeze statul din propriul buzunar până când plimbarea hârtiilor între 4-5 județe este finalizată.

Taxa pe „mapa de corespondență”: Când buzunarul agentului devine sponsorul incompetenței de birou

Este de-a dreptul comic, dacă n-ar fi tragic, să vezi cum structuri gigant, precum ITPF-urile care întind tentaculele peste jumatate de țară, se fac că nu înțeleg noțiunea de „sens funcțional”. Pentru acești birocrați de lux, polițistul nu e un profesionist care are nevoie de un acoperiș deasupra capului, ci un număr de înregistrare care poate să mai aștepte.

Întârzierile interne, brambureala de la Resurse Umane și lenea administrativă sunt transformate, cu un tupeu incredibil, în pierderi financiare directe pentru subalterni. Practic, dacă vrei să-ți primești chiria la timp, ar trebui probabil să angajezi un porumbel voiajor mai rapid decât sistemul de corespondență al MAI. Până când „zeii” de la centru vor înțelege că secretariatul din teritoriu nu e doar un decor de mobilă, polițiștii rămân să se lupte cu o interpretare eronată care le golește portofelele, sfidând orice principiu de legalitate și bun-simț. (Cerasela N.).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusivo oră ago

STATUL „BUN PLATNIC” LA JUDECATA DE APOI: CUM SE TOCĂ MILIOANE DE EURO PENTRU A FURA 50 DE EURO DIN BUZUNARUL POLIȚISTULUI

Alchimia financiară de la MAI: Transformarea dreptului legal în praf în ochi și dosare uitate prin sertare În timp ce...

Exclusivo oră ago

ȘAH MAT LA CARACATIȚA DIN PENITENCIARE: CUM S-A ÎNECAT „FAMIGLIA” TEOROC LA MALUL ADMINISTRAȚIEI NAȚIONALE A PENITENCIARELOR

Decretul de la amvonul Justiției: 6 luni de liniște pentru cei care „mătură” mizeria de sub preșul ANP Într-o mișcare...

Exclusivo oră ago

DIETA FORȚATĂ A POLIȚISTULUI: CUM SE TOACĂ BANII DE CHIRIE ÎN MALAXORUL BIROCRATIC AL MAI

Sportul național de tocat nervi: Hârtia care călătorește mai greu decât lumina prin județele patriei În timp ce polițistul de...

Exclusivo zi ago

MASACRUL INTEGRITĂȚII LA FRONTIERĂ: Cum să execuți un polițist incomod prin „metoda asfixierii” financiare

După 26 de ani de „Foarte Bine”, Agentul Rusu a aflat că în Poliția de Frontieră, adevărul se plătește cu...

Exclusivo zi ago

MAFIA CAZANELOR ȘI REȚETA SUCCESULUI „DUPĂ GRATII”: CUM A DEVENIT ISCIR PLOIEȘTI FEUDA UNUI PUȘCĂRIAȘ ȘI A PROTECTORILOR SĂI DIN MINISTER

În timp ce Ministerul Economiei, păstorit de „neprihănitul” #rezist Irineu Darău, se fardează cu sclipiciul integrității la televizor, în spatele...

Exclusiv2 zile ago

Război total în Ministerul de Interne: Sindicatul „Diamantul” dă șah-mat sistemului prin „avalanșa” de procese câștigate

O campanie de discreditare fără precedent vizează Sindicatul Diamantul, organizația fiind acuzată de „destabilizarea statului de drept” din cauza numeroaselor...

Exclusiv2 zile ago

Justiția dă verdictul în cazul „Luptătorul vs. Sistemul”: Internarea forțată la psihiatrie, folosită ca armă de represiune în Poliția Română

Într-o decizie care zguduie temeliile Ministerului Afacerilor Interne, Tribunalul Olt a confirmat, pentru a doua oară, un adevăr crunt: instituțiile...

Exclusiv3 zile ago

REPUBLICA „LENTILEI UNSE” : Cum s-a transformat MEDAT în bancomat de familie, iar IOR în „El Dorado” de 51.850 lei

Ministerul Economiei, noul cazinou de stat: bagi rude, scoți indemnizații În timp ce noi încă mai credem că economia ține...

Exclusiv3 zile ago

PLOIEȘTI, CAPITALA GUNOIULUI PE DATORIE – Ruleta Bin Go lovește din nou: Incisiv de Prahova a avut dreptate, primarul ține în brațe un operator îngropat în datorii

Incisiv de Prahova, din nou cu un pas înainte: „teoria conspirației” s-a transformat în executare silită Ceea ce unii încercau...

Exclusiv3 zile ago

Epoleți cu miros de clor: La IPJ Prahova, „Siguranța și Încrederea” se livrează la pachet cu mopul și găleata

În timp ce interlopii își văd liniștiți de afaceri, Poliția Prahoveană a descoperit o nouă metodă de „combatere a criminalității”:...

Exclusiv3 zile ago

Marea topăială a chestorilor: Frontiera României, condusă cu garanție de 30 de zile ca la pantofii second-hand

În timp ce cetățenii de rând își imaginează că frontierele țării sunt păzite de „stâlpi” de profesionalism, realitatea administrativă din...

Exclusiv4 zile ago

Premieră absolută în România și Europa de Est: Incisiv de Prahova lansează „Incisiv Politic”, singurul hub de marketing politic digital profesionist

Inovație fără precedent la orizont: „Incisiv Politic” promite să transforme mediul digital în cel mai puternic motor electoral Peisajul politic...

Exclusiv4 zile ago

Caracatița de la Economie: tentacule în buget, ochii la bani, spatele asigurat

Republica IOR: când Mina își votează singură salariul, iar Darău vânează povești la Kiev La Ministerul Economiei nu mai vorbim...

Exclusiv4 zile ago

IPJ Prahova, nu deranjați! La Bătrâni polițistul e la câmp. Post de Poliție sau Ferma Animalelor?

Cum a ajuns comuna Bătrâni păzită cu sapa în loc de lege” Accident cu victime și alcoolemie „de colecție” În...

Exclusiv4 zile ago

Revoltă în rândurile polițiștilor: Sindicaliștii acuză „dictatura contabililor” din MAI și blocarea sistematică a drepturilor salariale

Tensiunile din interiorul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) ating cote critice, pe măsură ce reprezentanții angajaților denunță un mecanism de interpretare...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv