Am stat mult la îndoială dacă să scriu aceste rînduri. O fac mai ales pentru că mă interesează mai mult soarta Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, instituție la nașterea (și supraviețuirea) căreia am contribuit, alături de regretatul Constantin Ticu Dumitrescu, adevăratul ei părinte, decît propriul confort de a nu mă expune și mai mult, într-un scandal în care numele meu a fost deja vehiculat.
Situația în care a fost recent pusă instituția relevă cîteva aspecte care trebuie semnalate. Chiar dacă îmi voi atrage din nou acuzații, așa cum s-a întîmplat cînd numele meu a fost, pentru cîteva zile, vehiculat pe lista candidaților la Colegiu din partea ALDE. Dar pînă la urmă ALDE n-a mai avut loc și scandalul ”Oprea” s-a stins. Pentru a lăsa loc însă altuia, inspirat de același autor al șirului de dezvăluiri din revista ”22”, Mădălin Hodor, cu privire la așa-zisa calitate de colaborator al Securității a lui Ion Aurel Pop, proaspăt ales președinte al Academiei Române.
Față de amploarea acestei din urmă ”bombe”, articolul în ceea ce mă privește (”Tu ești Marius Oprea?”, 22, 18 martie a.c.) pare o simplă petardă. În articolul care mă incriminează se cere, pentru cei ce nu l-au citit, să se treacă la un protest civic menit să împiedice accederea mea în Colegiul CNSAS, funcție cu care sunt socotit incompatibil moral pentru că, în urmă cu șapte ani, aş fi luat apărarea într-un proces cu CNSAS unui fost ofițer de securitate din Brașov. Pe care nu neg că îl cunoșteam – era (fusese și înainte și a mai fost și după proces) secretar al primăriei din oraș, îl știam din vremea în care am fost consilier local, dar și dinainte). Atacurile la care am fost supus în urma faptului că am fost citat ca martor în acel proces ar trebui să facă pe oricine să se întrebe dacă a meritat ce am făcut. În ceea ce mă privește, am spus despre Nicolae Paraschiv adevărul pe care îl ştiam. Am răspuns întrebărilor instanţei în primul rînd pentru că el a fost, ani de zile, unul dintre extrem de puținii (adică trei) ofițeri de securitate care mi-au oferit, fără să ceară ceva în schimb, informații (într-o epocă în care CNSAS-ul părea, ca instituție, un vis îndepărtat) despre ”bucătăria internă” și modul de funcționare a Securității, ceea ce m-a ajutat în elaborarea tezei de doctorat, despre istoria Securității.
Am susținut teza de doctorat (prima pe acest subiect) la Universitatea București în 2002, sub îndrumarea regretatului academician Dinu C. Giurescu – și acesta ”executat” la un moment dat drept ”colaborator al Securității”, fără să se ia în considerare deloc cît s-a împotrivit, de fapt, politicii de demolare a Bucureștiului în ultimii ani ai lui Ceaușescu și ce preț a plătit pentru aceasta. O altă tristă poveste din istoria CNSAS, care se repetă acum. Urmând parcă același scenariu. I-am luat și domniei sale apărarea public, la vremea respectivă. Iar recenta sa plecare dintre noi, cît și amintirea celor ce i s-au întîmplat cu prilejul altor dezvăluiri de la CNSAS m-au determinat să las la o parte confortul tăcerii și să scriu aceste rînduri.
Mădălin Hodor a publicat lista sa cu cei ”200 de colaboratori” ai Securității în ziua de 12 aprilie a.c., la o săptămînă după alegerea d-lui Ion Aurel Pop în fruntea Academiei Române. Din textul însoțitor, reiese că publicarea listei a fost întîrziată de colegii săi din CNSAS de la Cercetare, care au anonimizat, în prima instanță, copia primită de acesta după originalul listei – el reușind să primească, însă, o alta cu datele în clar, cînd colegii săi de la invesitigații au fost de serviciu la ”dat cu tuș” pe documente. Deci, de fapt, lista care îl incrimina pe actualul președinte al Academiei Române drept colaborator al Securității, fără nicio altă dovadă suplimentară, ar fi trebuit să apară cu o săptămînă înainte – pe 5 aprilie, exact în ziua alegerilor la Academia Română. Nici în cazul meu, nici în cazul domnului Pop nu putem vorbi de coincidențe, întrucît scopul urmărit de autorul articolelor este explicit exprimat de acesta.
Mă onorează că am fost pus pe același prag cu Ion Aurel Pop și că, pentru unii, sînt un pericol la fel de mare ca el. A cărui ascensiune trebuia oprită – în cazul său, nu s-a reușit. În cazul meu, a făcut-o PSD-ul și nu preconizata manifestație publică de protest, pe care Mădălin Hodor căuta să o organizeze, prin intermediul revistei 22 și publicarea articolului ”Tu ești Marius Oprea?”
Nu trebuie ignorat că fapta lui Mădălin Hodor (curajoasă, în fond, dar inconștientă) are caracterul unui abuz în serviciu (și știu ce vorbesc, pentru că știu foarte bine ce prevede legea care organizează funcționarea CNSAS, deoarece am scris-o) şi are conotații penale. Dar asta nu e problema mea, ci a Colegiului CNSAS. Eu doar mă întreb de unde au pornit cele două atacuri, croite după același scenariu.
Cred că este vorba de o manipulare politică a instituției și aici aș vrea să atrag atenția, prin acest avertisment adresat public Colegiului CNSAS.
Articolele lui Mădălin Hodor au apărut în revista ”22”, editată de Grupul pentru Dialog Social. În opinia mea, din diferite motive, Grupul de Dialog Social a încercat (şi a reuşit, din nefericire pentru istoria sa) o aliniere politică, pe care nu o declară, dar care este vizibilă și în revistă. Personal, în 20 ianuarie 2014 mi-am dat demisia din GDS, din două motive, pentru că, după cum scriam în acea demisie publică, ”nu doresc să fiu parte a unui grup de monolog politic și să cauționez moral Grupul de Dialog Social, ca agent electoral nedeclarat”. Se întîmpla în ”epoca de aur” a ”băsismului”. Al doilea motiv era protestul meu față de decizia GDS de a i se acorda premiul ”grupului” pe anul 2014 d-nei Germina Nagîț, pe atunci (și pînă recent) fiind la CNSAS șefa lui Mădălin Hodor, la Investigații.
Cred că aici se află punctul de legătură între cele două atacuri – cel la adresa mea și cel la adresa d-lui academician Ion Aurel Pop. Concomitent cu aceste ”dezvăluiri”, doamna Nagîț a intrat în colegiul CNSAS, propusă de Uniunea Salvați România. Dacă am dreptate, această ascensiune, pe fondul scandalului public creat de Mădălin Hodor, ar putea fi într-adevăr primul pas prin care Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității ar putea deveni, prin controlul și influența exercitate de doamna Nagîț asupra foștilor colegi din CNSAS, un instrument în lupta politică. Ar fi tragic să se întîmple așa. Averitsmentul meu pornește de la propria pățanie și privește faptul că, chiar dacă doamna Nagîț nu are majoritatea în Colegiu, are de partea ei ani lungi de experiență – nu numai la Investigații, dar și în relațiile oficiale sau nu cu presa.
Așa că, în lipsa unor măsuri lipsite de echivoc din partea Colegiului CNSAS, de repunere în legalitate a funcționării Instituţiei, aștept pe viitor noi ”liste”, noi dezvăluiri și noi puneri la zidul infamiei (unde sigur, prin aceste rînduri, nu-mi voi pierde locul), precizeaza istoricul Marius Oprea, într-o postare pe Facebook. (Frone A.).