Bine ați venit în România, țara unde siguranța cetățeanului este prioritate națională… sau cel puțin așa se spune. Când, de fapt, siguranța polițistului care ar trebui să o asigure este un lux, iar sediile în care lucrează devin mai periculoase decât o vizită la un tâlhar de drum mare. Sindicatul Europol trage, din nou, semnalul de alarmă, dar cine are urechi să audă, când la București, miniștrii sunt prea ocupați să jongleze cu tăieri bugetare și promisiuni goale?

Sărmașul arde, coșurile ne-curățate dau foc speranței!

Imaginați-vă tabloul: 7 ianuarie, Postul de Poliție Sărmaș, Harghita. Un loc unde legea ar trebui să domnească, dar unde focul a avut ultimul cuvânt. Un incendiu a „devorat” acoperișul și mansarda pe vreo 200 mp, pentru că, ghiciți ce? Un biet coș de fum, probabil necurățat de la „Noaptea Minții” și neprotejat corespunzător, a decis să-și ia zborul termic, ca un spirit liber, dar extrem de inflamabil, spre elementele de lemn uscat. Mulțumim din suflet pompierilor că n-a ars tot satul! Dar acest incident nu e doar o chestiune de „termic”, ci o radiografie dură a politicilor de austeritate și a obsesiei pentru „economii” care au transformat clădirile poliției în bombe cu ceas. Cine vrea să-și dea viața pentru siguranța cetățeanului, trebuie mai întâi să supraviețuiască sediului propriu!

Lugojul bubuie, „respectul” explodează: Trei colegi, trei lehamite!

Și dacă Sărmașul a fost un avertisment discret, Lugojul a urlat! În data de [se completează cu data incidentului], o explozie a zguduit Poliția Municipiului Lugoj, trimițând trei colegi direct la spital, doi pe loc și unul cu arsuri la față și membre superioare. Un adevărat spectacol pirotehnic, oferit de stat, polițiștilor săi! Nu e nevoie să-ți spunem, dragă cetățean, că „explozia” asta nu a venit din senin, ci dintr-o neglijență cronică. Când ultimul control ISCIR pentru o centrală pe gaz e la fel de vechi ca primele legi ale lui Hammurabi, și când coșurile de fum ale sobelor pe lemne sunt curățate doar de nori de fum negru, e normal ca „siguranța” să aibă un suflu scurt, urmat de un… bubuit!

Decorațiuni interioare de coșmar: Mucegai, infiltrații și tavanul-capcană!

Și nu e vorba doar de coșuri fumegânde sau centrale-bombă. Sindicatul Europol ne dezvăluie „luxul” sediilor de poliție:

• Fără lumină naturală: Polițiștii români lucrează la lumina becului, ca niște mineri subterani ai justiției.
• Sediile cu mucegai: O adevărată simfonie a igrasiei, unde sporii dansează veseli pe pereți, oferind polițiștilor, pe lângă salariu mic, și un bonus de infecții respiratorii.
• Clădiri cu infiltrații: Apa, de la un simplu duș rece la un jet sub presiune, e prezentă în birouri, alături de colegi.
• Risc constant de prăbușire a tavanelor: Suspansul e maxim, zi de zi. Oare astăzi e ziua în care legea gravitației se aplică și biroul tău?
• Fără autorizație sanitară de funcționare: De ce să ne formalizăm cu legile pe care trebuie să le aplicăm, când noi înșine nu le respectăm? E o chestiune de principiu!
• Încălzite cu centrale pe gaz fără verificare ISCIR: Fiecare zi la birou e un joc de ruletă rusească cu instalația de gaze.
• Sau cu sobe pe lemne, ale căror hornuri nu au mai fost curățate de ani de zile: Aici se explică incendiile. Sediile poliției devin școli de pirotehnie, involuntar.

„Respect pentru polițiști”? Sau pentru vârsta de pensionare și tăierile bugetare?

Politica românească a transformat Poliția într-un experiment social. Pe de o parte, ni se cer „performanțe” cu zero resurse. Pe de altă parte, când vine vorba de investiții în condiții decente de muncă, guvernanții par să sufere de o amnezie selectivă acută. În schimb, sunt primii care propun diminuări salariale, creșterea vârstei de pensionare și alte „contribuții” la buget, prin care polițiștii ar trebui să se mândrească că fac parte din „efortul” național de subzistență.

Siguranța polițiștilor nu este o „marfă negociabilă” în buget. Nu poți cere loialitate, profesionalism și sacrificiu, când îi obligi să lucreze în condiții de bombardament, cu riscul de a se prăbuși clădirile peste ei sau de a se intoxica cu mucegai. Este o umilință și un dispreț, o palmă dată celor care și-au dedicat viața acestei profesii.

Serviciul public: O cursă cu obstacole printre dărâmături și arsuri!

În România, nu există o cultură reală a respectului față de polițiștii în activitate sau față de cei trecuți în rezervă. Ei servesc statul și comunitatea cu onoare, apoi pleacă în tăcere: fără recunoaștere, fără mulțumire, fără demnitatea pe care o merită. Trist, dar adevărat.

Așadar, dragi concetățeni, data viitoare când veți merge la Poliție, nu vă mirați dacă veți fi întâmpinați de un ofițer cu fața afumată, tușind de la mucegai, într-un birou iluminat de lumânări, cu tavanul crăpat și o sobă gata de explozie. E doar „normalitatea” românească, unde siguranța celor care ne protejează e la fel de precară ca o promisiune electorală. Sindicatul Europol ne avertizează: Siguranța lor este siguranța noastră! Dar, din păcate, pare că unora le convine să lucreze în umbra pericolului, cât timp lumina reflectoarelor nu cade pe bugetele lor umflate. Cine salvează Poliția de la… Poliție? Rămâne de văzut. (Cristina T.).