Connect with us

Exclusiv

ANAF iși schimbă strategia: Controale în forță pe fondul averiilor uriașe și amenințărilor reale

Publicat

pe

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) intensifică acțiunile de verificare asupra persoanelor cu averi considerabile și venituri oficiale minuscule, anunțând o schimbare de paradigmă în lupta împotriva evaziunii fiscale. Adrian Nicușor Nica, șeful ANAF, a declarat într-un interviu pentru Antena 3 CNN că, deși până în prezent nu s-au făcut confiscări de bunuri de mare valoare, instituția se pregătește să prezinte primele rezultate palpabile în maximum două săptămâni.

Averile nejustificate, sub lupă: Un fenomen persistent

În ciuda faptului că ANAF are în desfășurare controale la 49 de persoane cu profil de risc și analizează alte 300 de cazuri, Nica a admis că recuperarea bunurilor rămâne o provocare. „Nu am confiscat până la prezenta dată nicio mașină”, a precizat el, atribuind blocajul unui fenomen de înstrăinare rapidă a proprietăților de către persoanele vizate, imediat ce află de controale. Inspirându-se de la „celebrul manelist din Argeș”, care și-a înstrăinat bunurile, ANAF a dezvoltat un mecanism menit să vizeze și tranzacțiile suspecte și pe cumpărătorii implicați în achiziții fără substanță reală, menite să blocheze executarea silită.

Riscuri și sprijin instituțional pentru inspectori

Șeful Fiscului a recunoscut dificultățile și riscurile la care sunt expuși inspectorii ANAF. „Nu e ușor pentru ei să facă astfel de controale. Vorbim de un profil de om din societate care nu a luat niciodată în calcul posibilitatea de a-și plăti taxe. Inspectorii sunt primii care se întâlnesc cu el”, a subliniat Nica. În fața amenințărilor sau incidentelor, echipele ANAF se retrag și solicită sprijinul poliției sau jandarmeriei, sprijin care, a declarat Nica, a fost acordat de fiecare dată. Dificultatea este amplificată de faptul că mulți inspectori locuiesc în zonele în care desfășoară controale.

Controale fără precedent la marii contribuabili: „Fără liste protejate”

Pe lângă verificările persoanelor fizice, ANAF anunță o acțiune de amploare la nivelul marilor contribuabili. Un volum de 510 companii sunt în prezent sub control, un număr fără precedent după ani de promisiuni neonorate. Nica a explicat că aceste controale sunt gestionate de structurile teritoriale pentru a asigura un proces echidistant, având în vedere că Direcția de Mari Contribuabili se confruntă cu un deficit de personal.

Șeful ANAF a respins categoric acuzațiile privind existența unor „liste” cu firme protejate de controale, calificându-le drept speculații. Deși a admis că performanța ANAF în ceea ce privește marile companii nu a fost satisfăcătoare în ultimii ani, Nica își propune să schimbe această percepție prin transparență totală și publicarea rezultatelor controalelor, inclusiv a sumelor suplimentare stabilite pe fiecare domeniu.

Profit reinvestit, sub lupa ANAF: Un precedent jurisprudențial important

Un segment-cheie al noilor verificări vizează companiile care au beneficiat de facilitatea privind profitul reinvestit, una dintre cele mai utilizate deduceri fiscale din România. Un caz recent din Prahova, câștigat definitiv de ANAF la Înalta Curte de Casație și Justiție, stabilește un precedent important. „Urmarea acestui caz, în care ANAF s-a reprezentat corect până și în instanță și am câștigat acțiunea, am share-uit la nivel național și am scos toate companiile care au folosit facilitatea de profit reinvestit”, a explicat Nica. Acest precedent permite ANAF să corecteze impozitele companiilor care nu au utilizat corect această facilitate. Controalele sunt acum în desfășurare în toate județele.

Obiectivul lui Adrian Nica este ca ANAF să recapete încrederea publicului și a contribuabililor onești, demonstrând că instituția acționează transparent și eficient. „Vreau să înceteze situațiile în care contribuabilul onest a fost călcat în picioare doar pentru că trebuie să aducem ceva. Vreau ca ANAF-ul să fie transparent. Nu-mi doresc decât ca, peste un an, contribuabilul care își plătește taxe onest să fie mândru că ANAF-ul își face treaba”, a conchis șeful instituției. (Irinel I.).

Exclusiv

STATUL „BUN PLATNIC” LA JUDECATA DE APOI: CUM SE TOCĂ MILIOANE DE EURO PENTRU A FURA 50 DE EURO DIN BUZUNARUL POLIȚISTULUI

Publicat

pe

De

Alchimia financiară de la MAI: Transformarea dreptului legal în praf în ochi și dosare uitate prin sertare

În timp ce miniștrii se pozează mândri la parade, în măruntaiele Ministerului Afacerilor Interne se practică o formă de magie neagră contabilă: dispariția banilor de concediu. Sindicatul Diamantul scoate la lumină o mizerie birocratică de proporții epice, unde legea e doar o sugestie, iar bunul simț a fost pensionat anticipat. Subiectul? „Sporul de antenă” sau de condiții grele – acel mic beneficiu pentru care polițistul își riscă sănătatea, dar pe care șefii de la București îl consideră „opțional” imediat ce omul îndrăznește să plece în concediu.

Deși Înalta Curte de Casație și Justiție a bătut cu ciocănelul în masă încă din 2021, spunând clar că acest spor este permanent și trebuie plătit și în perioada de odihnă, mai-marii din IGPR și DGF se fac că plouă cu bulbuci. Pentru acești strategi ai finanțelor publice, o decizie definitivă a instanței supreme este tratată cu aceeași importanță ca un pliant publicitar pentru pizza: se aruncă direct la coș.

„Gruparea Grecu” și dictatura secretului: Ordinul S/7/2018, Biblia ascunsă a ciupelilor salariale

Dacă vrei să înțelegi de ce polițistul român pleacă în concediu cu buzunarele cusute, trebuie să te uiți spre Direcția Generală Financiară a MAI, condusă de chestorul principal Grecu Răzvan. Aici, conform dezvăluirilor făcute de Emil Păscuț, președintele de onoare al SPR „Diamantul”, s-a creat un sistem ermetic, protejat de un ordin secret de serviciu – celebrul OMAI S/7/2018. Acest document, clasificat de parcă ar conține codurile nucleare, este de fapt instrumentul prin care statul „ciupește” cam 50 de euro pe an de la fiecare polițist.

La un calcul simplu, foamea de bani a ministerului generează o „economie” de vreo 3 milioane de euro pe an, furați cu eleganță din drepturile legale ale oamenilor. Și când sindicatul întreabă de ce nu se aplică legea, răspunsul DGF este de o aroganță siderantă: „ne trebuie consens sistemic”. Traducere pentru muritorii de rând: „Știm că furăm, dar ne place, și până nu ne obligă guvernul politic, nu mișcăm un deget”.

Armata de juriști-robot: Semnatari de întâmpinări inutile pe banii contribuabilului

Un capitol special în această comedie neagră a absurdului îl ocupă consilierii juridici din IPJ-uri și IGPR. Acești „ostași ai dreptului” au ajuns să funcționeze ca niște imprimante stricate, scuipând aceleași argumente penibile în fața judecătorilor, deși au pierdut deja pe bandă rulantă. Dosarul 1488/116/2024 este exemplul perfect de demență administrativă: dintr-o singură acțiune s-au ramificat patru dosare, plimbate prin trei tribunale, cu zeci de amânări și recursuri declarate mecanic.

Acești juriști, care ar trebui să apere legalitatea, preferă să servească interesele grupării din jurul lui Răzvan Grecu, ignorând jurisprudența obligatorie. Rezultatul? Statul român pierde proces după proces, plătind în final nu doar restanțele, ci și dobânzi, inflație și cheltuieli de judecată. O risipă imensă de resurse publice, doar pentru ca niște birocrați să nu recunoască faptul că au greșit. Este o formă de sabotaj instituțional executată cu zâmbetul pe buze și cu salariul de consilier juridic încasat la zi.

Sindicatele „reprezentative” la braț cu puterea: Dialog social sau tăcere complice pe la ușile partidelor?

Unde sunt marii lideri sindicali în timp ce polițiștii sunt executați financiar la fiecare concediu? Sindicatul Diamantul dezvăluie un adevăr crud: „reprezentativii” au tăcut chitic în comisiile de dialog social când s-a aprobat ordinul secret. Mai mult, în timp ce membrii lor pierd bani, acești lideri bat câmpii și pragurile partidelor de opoziție, de parcă drepturile salariale se negociază cu cei care nu au nicio putere de decizie.

Este un spectacol grotesc de imagine, în care se mimează lupta sindicală în timp ce se validează tacit abuzurile DGF. Concluzia lui Emil Păscuț este amară, dar reală: polițistul român este prins între ciocanul unei conduceri ministeriale care refuză legea și nicovala unor sindicate care au uitat pe cine reprezintă. Până când acest sistem „ermetic” de protecție politică nu va fi spart, dreptatea polițiștilor va rămâne blocată în mapele de corespondență și în orgoliile unor funcționari care se cred mai presus de Înalta Curte. (Cristina T.).

Citeste in continuare

Exclusiv

ȘAH MAT LA CARACATIȚA DIN PENITENCIARE: CUM S-A ÎNECAT „FAMIGLIA” TEOROC LA MALUL ADMINISTRAȚIEI NAȚIONALE A PENITENCIARELOR

Publicat

pe

De

Decretul de la amvonul Justiției: 6 luni de liniște pentru cei care „mătură” mizeria de sub preșul ANP

Într-o mișcare care a trimis unde de șoc prin toate cotloanele întunecate ale sistemului penitenciar, Ministerul Justiției, sub bagheta lui Cătălin Predoiu și a secretarului de stat Ioan Turc, a decis să le mai dea o porție de „stabilitate” celor care conduc acum destinele pușcăriilor din România. Bogdan Burcu și echipa sa de „adjuncți neclintiți” – Alina Stănciugelu, Ioana Morar și Mugurel Staicu – au primit biletul de voie pentru încă șase luni la cârma ANP.

Decizia vine ca un duș rece peste capetele înfierbântate ale celor care sperau la o schimbare de gardă, preferându-se continuitatea într-un moment în care corabia ANP, eșuată ani de zile în mlaștina corupției și a abuzurilor, abia începe să fie scoasă la liman. Se pare că la vârful Ministerului s-a înțeles, în sfârșit, că nu poți curăța o celulă infectă dacă schimbi echipa de curățenie exact când aceasta a pus mâna pe dezinfectant.

Înfrângerea „Dinastiei” Teoroc: Investigațiile Incisiv de Prahova confirmă eșecul lamentabil al jocurilor de culise

(aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), etc

Dar marea bombă nu vine din pixul ministrului, ci din eșecul răsunător al celor care au uneltit prin ungherele sistemului. Zvonurile care circulau „între garduri” despre debarcarea lui Burcu s-au dovedit a fi doar visele umede ale unor grupuri de interese care văd cum li se scurge printre degete controlul asupra banului public. Potrivit dezvăluirilor și investigațiilor percutante realizate de Incisiv de Prahova, care a documentat pe larg faptele cu iz penal ale „clanului” politic și administrativ, jocurile de culise coordonate de familia Teoroc s-au izbit de un zid de netrecut.

Jurnaliștii de la Incisiv de Prahova, alături de alte entități media de investigație, au pus reflectoarele pe această caracatiță care a căpușat Poliția Penitenciară ani la rând, transformând instituția într-o moșie proprie. Ei bine, surpriză! Planul „famigliei” de a readuce vechile practici și de a-și impune pioni loiali la butoane a eșuat lamentabil. Cine credea că mai poate conduce ANP-ul prin metode de tip mafiot a primit astăzi o palmă peste ceafă direct de la cabinetul ministrului.

Sindicatele salută „măturarea” corupției: Adio, cercuri obscure și abuzuri cu epoleți!

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) nu a stat pe gânduri și a ieșit la rampă, salutând decizia de prelungire a mandatelor. Mesajul este unul de o duritate rară: sistemul are nevoie de „chirurgi” care să extirpe tumorile corupției instalate în perioada 2021-2025, nu de „groapiști” trimiși de grupări obscure.

Este clar pentru toată lumea că bătălia nu s-a încheiat, dar aceste șase luni de prelungire sunt un semnal că „jocurile” de tip vechi nu mai țin la Minister. În timp ce susținătorii vechilor rețele de influență își ling rănile, actuala conducere a ANP este încurajată să continue vânătoarea de căpușe. Rămâne de văzut dacă în această jumătate de an echipa Burcu va reuși să curețe definitiv corabia sau dacă „monștrii” din culise, demascați de presa de investigație, vor încerca o nouă manevră de scufundare. Până atunci, scorul este clar: Legea 1 – 0 Caracatița. Vom reveni. (Cristina T.).

Citeste in continuare

Exclusiv

DIETA FORȚATĂ A POLIȚISTULUI: CUM SE TOACĂ BANII DE CHIRIE ÎN MALAXORUL BIROCRATIC AL MAI

Publicat

pe

De

Sportul național de tocat nervi: Hârtia care călătorește mai greu decât lumina prin județele patriei

În timp ce polițistul de rând aleargă după infractori, prin birourile prăfuite ale unor unități de poliție se practică un sport mult mai profitabil pentru stat și păgubos pentru agent: „ascunsul banilor sub mapa de corespondență”. Sindicatul Europol scoate la iveală o mizerie administrativă care pute a incompetență sau, mai rău, a rea-credință mascată sub haine de rigoare birocratică.

Se pare că pentru unii șefi de prin IPJ-uri sau ITPF-uri, drumul unei cereri de chirie de la secretariatul unde lucrează omul până la „Masa Sfântă” a unității centrale durează mai mult decât o expediție pe Marte. De ce? Ca să se mai ciupească niște zile, niște săptămâni, poate chiar luni din drepturile salariale ale oamenilor. Dacă ai depus raportul la structura ta, ești bun de plată… dar numai în viziunea legii, nu și în cea a „vătafilor” de la Resurse Umane care au inventat propria lor cronologie spațio-temporală.

Ministerul a dat cu pumnul în masă, dar prin unități încă se mai doarme pe dosare

Degeaba s-a chinuit Ministerul Afacerilor Interne să le deseneze, prin adresa nr. 703448 din data de 08.05.2026, că „secretariatul unității” nu este un templu unic și inaccesibil din capitala de județ, ci orice ghișeu care înregistrează oficial o hârtie. Documentul citat de Sindicatul Europol este clar ca lumina zilei pentru oricine are măcar un neuron funcțional: dreptul la banii de chirie se naște în secunda în care polițistul a trântit raportul pe masa secretarei de la el din structură, nu când are chef un curier să ducă plicul la IGPR sau ITPF.

Însă, în România „lucrului bine dosit”, interpretarea legii devine o artă interpretativă. Deși HG nr. 284/2005 spune clar că banul pleacă de la data înregistrării, unii „genii” ai administrației au decis că polițistul trebuie să subvenționeze statul din propriul buzunar până când plimbarea hârtiilor între 4-5 județe este finalizată.

Taxa pe „mapa de corespondență”: Când buzunarul agentului devine sponsorul incompetenței de birou

Este de-a dreptul comic, dacă n-ar fi tragic, să vezi cum structuri gigant, precum ITPF-urile care întind tentaculele peste jumatate de țară, se fac că nu înțeleg noțiunea de „sens funcțional”. Pentru acești birocrați de lux, polițistul nu e un profesionist care are nevoie de un acoperiș deasupra capului, ci un număr de înregistrare care poate să mai aștepte.

Întârzierile interne, brambureala de la Resurse Umane și lenea administrativă sunt transformate, cu un tupeu incredibil, în pierderi financiare directe pentru subalterni. Practic, dacă vrei să-ți primești chiria la timp, ar trebui probabil să angajezi un porumbel voiajor mai rapid decât sistemul de corespondență al MAI. Până când „zeii” de la centru vor înțelege că secretariatul din teritoriu nu e doar un decor de mobilă, polițiștii rămân să se lupte cu o interpretare eronată care le golește portofelele, sfidând orice principiu de legalitate și bun-simț. (Cerasela N.).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv19 ore ago

STATUL „BUN PLATNIC” LA JUDECATA DE APOI: CUM SE TOCĂ MILIOANE DE EURO PENTRU A FURA 50 DE EURO DIN BUZUNARUL POLIȚISTULUI

Alchimia financiară de la MAI: Transformarea dreptului legal în praf în ochi și dosare uitate prin sertare În timp ce...

Exclusiv19 ore ago

ȘAH MAT LA CARACATIȚA DIN PENITENCIARE: CUM S-A ÎNECAT „FAMIGLIA” TEOROC LA MALUL ADMINISTRAȚIEI NAȚIONALE A PENITENCIARELOR

Decretul de la amvonul Justiției: 6 luni de liniște pentru cei care „mătură” mizeria de sub preșul ANP Într-o mișcare...

Exclusiv19 ore ago

DIETA FORȚATĂ A POLIȚISTULUI: CUM SE TOACĂ BANII DE CHIRIE ÎN MALAXORUL BIROCRATIC AL MAI

Sportul național de tocat nervi: Hârtia care călătorește mai greu decât lumina prin județele patriei În timp ce polițistul de...

Exclusiv2 zile ago

MASACRUL INTEGRITĂȚII LA FRONTIERĂ: Cum să execuți un polițist incomod prin „metoda asfixierii” financiare

După 26 de ani de „Foarte Bine”, Agentul Rusu a aflat că în Poliția de Frontieră, adevărul se plătește cu...

Exclusiv2 zile ago

MAFIA CAZANELOR ȘI REȚETA SUCCESULUI „DUPĂ GRATII”: CUM A DEVENIT ISCIR PLOIEȘTI FEUDA UNUI PUȘCĂRIAȘ ȘI A PROTECTORILOR SĂI DIN MINISTER

În timp ce Ministerul Economiei, păstorit de „neprihănitul” #rezist Irineu Darău, se fardează cu sclipiciul integrității la televizor, în spatele...

Exclusiv3 zile ago

Război total în Ministerul de Interne: Sindicatul „Diamantul” dă șah-mat sistemului prin „avalanșa” de procese câștigate

O campanie de discreditare fără precedent vizează Sindicatul Diamantul, organizația fiind acuzată de „destabilizarea statului de drept” din cauza numeroaselor...

Exclusiv3 zile ago

Justiția dă verdictul în cazul „Luptătorul vs. Sistemul”: Internarea forțată la psihiatrie, folosită ca armă de represiune în Poliția Română

Într-o decizie care zguduie temeliile Ministerului Afacerilor Interne, Tribunalul Olt a confirmat, pentru a doua oară, un adevăr crunt: instituțiile...

Exclusiv4 zile ago

REPUBLICA „LENTILEI UNSE” : Cum s-a transformat MEDAT în bancomat de familie, iar IOR în „El Dorado” de 51.850 lei

Ministerul Economiei, noul cazinou de stat: bagi rude, scoți indemnizații În timp ce noi încă mai credem că economia ține...

Exclusiv4 zile ago

PLOIEȘTI, CAPITALA GUNOIULUI PE DATORIE – Ruleta Bin Go lovește din nou: Incisiv de Prahova a avut dreptate, primarul ține în brațe un operator îngropat în datorii

Incisiv de Prahova, din nou cu un pas înainte: „teoria conspirației” s-a transformat în executare silită Ceea ce unii încercau...

Exclusiv4 zile ago

Epoleți cu miros de clor: La IPJ Prahova, „Siguranța și Încrederea” se livrează la pachet cu mopul și găleata

În timp ce interlopii își văd liniștiți de afaceri, Poliția Prahoveană a descoperit o nouă metodă de „combatere a criminalității”:...

Exclusiv4 zile ago

Marea topăială a chestorilor: Frontiera României, condusă cu garanție de 30 de zile ca la pantofii second-hand

În timp ce cetățenii de rând își imaginează că frontierele țării sunt păzite de „stâlpi” de profesionalism, realitatea administrativă din...

Exclusiv5 zile ago

Premieră absolută în România și Europa de Est: Incisiv de Prahova lansează „Incisiv Politic”, singurul hub de marketing politic digital profesionist

Inovație fără precedent la orizont: „Incisiv Politic” promite să transforme mediul digital în cel mai puternic motor electoral Peisajul politic...

Exclusiv5 zile ago

Caracatița de la Economie: tentacule în buget, ochii la bani, spatele asigurat

Republica IOR: când Mina își votează singură salariul, iar Darău vânează povești la Kiev La Ministerul Economiei nu mai vorbim...

Exclusiv5 zile ago

IPJ Prahova, nu deranjați! La Bătrâni polițistul e la câmp. Post de Poliție sau Ferma Animalelor?

Cum a ajuns comuna Bătrâni păzită cu sapa în loc de lege” Accident cu victime și alcoolemie „de colecție” În...

Exclusiv5 zile ago

Revoltă în rândurile polițiștilor: Sindicaliștii acuză „dictatura contabililor” din MAI și blocarea sistematică a drepturilor salariale

Tensiunile din interiorul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) ating cote critice, pe măsură ce reprezentanții angajaților denunță un mecanism de interpretare...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv