O judecătoare își recunoaște opinia „preformată”. Sistemul o lasă să judece mai departe

La Tribunalul Iași, se joacă un experiment judiciar pe viu, cu un om destituit, fără salariu, fără vechime, fără asigurare de sănătate, dar cu „onoarea” de a fi judecat de o judecătoare care a admis, negru pe alb, că are deja o opinie asupra întregului dosar.

Este vorba despre dosarul liderului de sindicat SPR „Diamantul”, Josanu Vitalie, care urmează să fie rejudecat chiar de judecătoarea Cojocaru Petronela-Roxana. Aceeași care, într-o declarație de abținere, a scris că:

• opinia ei inițială „nu este eronată și este în continuare valabilă”;
• argumentele din încheierea casată reprezintă „o opinie preformată (…) asupra litigiului în întregul lui”;
• se consideră „incompatibilă (…) de a soluționa cauza”, fiind necesară „cel puțin asigurarea aparenței de imparțialitate”.

Cu toate acestea, pe 8 iunie 2026, cererea de recuzare a acestei judecătoare a fost respinsă. Faptele care urmează sunt reconstituite exclusiv din actele dosarului, inclusiv din decizia Curții de Apel Iași nr. 230/01.04.2026 și din înscrisurile depuse de SPR „Diamantul”.

Suspendarea – drept pentru unii, poveste pentru alții

Punctul de pornire: dosarul nr. 3868/99/2025. Josanu Vitalie a contestat două dispoziții ale Șefului IPJ Neamț prin care a fost destituit din Poliție:

• Dispoziția nr. S/485461/19.02.2025 – sancțiune disciplinară secretă, necomunicată;
• Dispoziția nr. 262463/25.04.2025 – încetarea raporturilor de serviciu.

A cerut, ca măsură provizorie, suspendarea executării acestor acte. Nu să fie declarat nevinovat pe loc, ci să i se oprească, temporar, căderea în gol.

Pe 4 februarie 2026, judecătoarea Cojocaru respinge cererile de suspendare. Nu pentru că nu ar fi îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 (caz bine justificat + pagubă iminentă). Nici nu ajunge acolo. Judecătoarea inventează un filtru: actul trebuie să nu fie „deja executat”. Cum destituirea „s-ar fi produs deja”, suspendarea nu mai are ce căuta.

În aceeași încheiere: excepțiile de neconstituționalitate sunt trimise la Curtea Constituțională, iar judecata cauzei este suspendată – ceea ce, tradus în viața reală, poate însemna ani de blocaj.

Pentru un lider sindical destituit pentru activitate sindicală, lovit simultan în salariu, vechime și sănătate, protecția provizorie pe care i-o dă legea este trecută la „și altele”. Suspendarea devine un moft, nu un drept.

„Secret de stat”: două petiții și o emisiune la TV locală

Cine vrea să înțeleagă miza trebuie să vadă ce a stat la baza acestei destituiri. În cursul procesului, IGPR a declasificat, cu mare zgârcenie și multă întârziere, o notă-raport a Direcției Control Intern, inițial clasificată „secret de serviciu” și aprobată chiar de Inspectorul General al Poliției Române. Documentul acesta – depus la dosar – arată ce a pus în mișcare întreaga procedură disciplinară.

Premisa notei spune totul despre reflexul de Securitate al aparatului: sub „paravanul exercitării îndatoririlor sindicale”, ofițerul ar fi emis „opinii și analize personale cu privire la mediul politic”, care ar compromite „imaginea, personalul și misiunile structurilor M.A.I.”.

Traducerea în limba română comună: nu ai voie să deranjezi politicul, nici măcar când vorbești despre pensiile și condițiile de muncă ale polițiștilor.

Faptele „grave” imputate:

• două articole publicate pe pagina sindicatului și pe sprd.ro, cu analize și petiții adresate PSD și PNL privind pensiile și condițiile de muncă ale polițiștilor și militarilor;
• participarea la o emisiune Radar TV intitulată „Dezastrul din MAI nu poate fi salvat cu majorarea salariului de grad”.

Atât. Două petiții sindicale și o emisiune TV locală. Pentru asta se pornește o cercetare care se termină cu destituirea din Poliție.

Și totuși, actele de bază lipsesc. Sesizarea inițială a DGPI – clasificată „secret de stat”. Planul de Verificare al Direcției Control Intern din IGPR – „secret de serviciu” nr. S/605959/IAS/10.07.2024. Niciunul declasificat. Niciunul depus la dosar. Nici măcar în faza de judecată.

Cu alte cuvinte: omul e destituit fără să vadă acuzațiile în forma lor completă, fără să aibă acces la actele fondatoare. Instanța – judecătoarea Cojocaru – nu le are nici ea în față. Principiul nemijlocirii (judecătorul să vadă direct probele) e păstrat la nivel de frază în manual, nu de practică în dosar.

Concluzia: două petiții sindicale către PSD și PNL despre venituri și o emisiune la un post local ajung, în România anului 2024–2026, la nivel de „secret de stat”. Nu mai vorbim despre securitate națională, ci despre utilizarea aparatului de securitate al statului împotriva unui lider sindical incomod. Sindicatul „Diamantul” are dreptate când constată – prin documentele depuse – că metoda seamănă izbitor cu represiunea de tip comunist: același mecanism, alt antet pe hârtie.

Curtea de Apel Iași: raționamentul primei instanțe – desființat, nu „corectat”

Recursul schimbă scena. Prin Decizia nr. 230/01.04.2026, definitivă, Curtea de Apel Iași admite recursul și casează în parte încheierea din 4 februarie.

Curtea constată explicit că „condiția” inventată de judecătoarea fondului – ca actul să nu fi fost „deja executat” pentru a putea fi suspendat – este:

„o adăugare la dispozițiile art. 14 alin. 1 din Legea 554/2004, operată nelegal de către judecătorul fondului.”

Nu mai este vorba de „interpretare”, ci de adăugare la lege.

Curtea mai reține că judecătoarea Cojocaru „a refuzat să analizeze pe fond” condițiile legale ale suspendării, iar limitarea suspendării la actele neexecutate:

„constituie o încălcare flagrantă a dispozițiilor constituționale (art. 52 din Constituție), a dispozițiilor art. 14 alin. 1 din Legea 554/2004, precum și a dreptului de acces la o instanță.”

Cu alte cuvinte, nu avem doar o eroare de apreciere, ci un refuz de a aplica legea în forma ei corectă și un blocaj direct al accesului la justiție. Raționamentul care a ținut pe bară cererea unui lider sindical destituit este desființat din temelii.

Același IPJ, aceeași lege, alt judecător: când dreptatea funcționează

Că suspendarea destituirii unui lider sindical nu este science-fiction, ci litera legii, o arată un caz aproape identic, tot la IPJ Neamț.

Polițistul Cănărău Ioan, și el lider sindical, este destituit pentru afirmații publice critice, făcute în exercitarea mandatului sindical. Prin Decizia nr. 519/R/02.09.2025, definitivă, Curtea de Apel Galați îi admite recursul și dispune suspendarea. Instanța reține că:

• „destituirea unui lider sindical pentru activitatea de reprezentare contravine dispozițiilor imperative ale Legii dialogului social”;
• există „o legătură directă, cel puțin aparentă, între actele reținute ca motive ale destituirii și exercitarea mandatului sindical”.

Această decizie fusese depusă la dosarul lui Josanu, ca practică judiciară relevantă, înainte de pronunțarea încheierii din 4 februarie 2026. Tribunalul Iași o ignoră.

Așadar: aceeași instituție (IPJ Neamț), aceeași lege, situație aproape trasă la indigo. Pentru un lider sindical – suspendare admisă. Pentru altul – suspendare refuzată fără analiză, blocaj pe excepții, raționament desființat ulterior ca nelegal și neconstituțional.

Diferența nu stă în lege. Stă în nivelul profesional și moral al judecătorului care o aplică. Unii judecători văd în lege o protecție pentru omul zdrobit de abuz. Alții văd în ea o saltea juridică pentru deciziile administrative.

Judecătoarea își scrie singură portretul: „opinie preformată asupra litigiului în întregul lui”

După casare, pe 23 aprilie 2026, judecătoarea Cojocaru formulează o declarație de abținere.

Textul, așa cum reiese din actele dosarului, este halucinant pentru orice om de bun simț.

• Mai întâi, judecătoarea afirmă că opinia din încheierea casată rămâne valabilă:
  „în considerentele încheierii casată în parte am expus deja opinia subsemnatei cu privire la cererile de suspendare trimise la rejudecare (…), opinia inițială nefiind emisă, din punctul meu de vedere, eronat și este în continuare valabilă”.
• Apoi, admite că rejudecarea de către ea însăși poate atrage incompatibilitatea:
  „rejudecarea, de către același judecător, a acelorași cereri pe care le-a respins pentru anumite considerente, consider că poate întruni condițiile art. 41 al. 1 CPC”.
• Mergând mai departe, recunoaște că nu e vorba doar de suspendare, ci de întregul dosar:
  „argumentele expuse în Încheierea casată pot fi considerate și ca o opinie preformată a subsemnatei asupra litigiului în întregul lui, sens în care pot fi considerate întrunite și condițiile art. 42 al. 1 pct. 13 Cod procedură civilă”.
• Concluzia propriei sale declarații:
  „există suficiente argumente pentru a fi considerată subsemnata incompatibilă a rejudeca cererile de suspendare, respectiv de a soluționa cauza, fiind necesară cel puțin asigurarea aparenței de imparțialitate edictată de normele indicate”.

Nu partea reclamantă o acuză de lipsă de imparțialitate. Judecătoarea însăși semnează că e incompatibilă, că are opinia preformată asupra litigiului în întregul lui și că trebuie înlăturată pentru a salva măcar aparența de imparțialitate.

Lectură selectivă: când „opinie preformată” devine „detaliu nesemnificativ”

Pe 30 aprilie 2026, prin Încheierea nr. 84, judecătorul Cristian Nicolae Luca respinge abținerea. Fără cale de atac.

Argumentul: judecătoarea Cojocaru nu ar fi analizat niciodată pe fond condițiile suspendării; mențiunea că opinia ei rămâne valabilă „nu poate conduce, prin ea însăși, la admiterea abținerii”, pentru că ar viza doar „premisa juridică prealabilă” (problema executării actului), nu chestiunea de fond.

Doar că această lectură este în răspăr cu propriile cuvinte ale judecătoarei Cojocaru. Ea vorbește despre:

• „o opinie preformată (…) asupra litigiului în întregul lui”;
• incompatibilitate „de a soluționa cauza”.

Judecătorul Luca citește declarat îngust ce este formulat explicit larg. Când autoarea își descrie propriul text ca afectând „litigiul în întregul lui”, instanța care îi judecă abținerea alege să vadă doar un detaliu: premisa juridică anterioară.

Dintre cele două interpretări posibile ale aceleiași declarații, este reținută tocmai interpretarea care o păstrează pe judecătoare în dosar, contrar chiar autodiagnozei făcute de aceasta.

Recuzare respinsă: încredere oarbă într-o imparțialitate declarată strâmbă

Pe 7 iunie 2026, Josanu Vitalie formulează cerere de recuzare întemeiată pe art. 42 alin. 1 pct. 13 Cod procedură civilă, în subsidiar pe pct. 1. Nu invocă incompatibilitatea obiectivă clasică (art. 41), ci un element suplimentar: declarația personală, expresă și actuală a judecătoarei.

Un magistrat care:

• a fost casat pentru raționament nelegal;
• declară că opinia lui rămâne valabilă;
• recunoaște „opinie preformată asupra litigiului în întregul lui”;

nu oferă, în mod obiectiv, garanția unei judecăți deschise, nepregătite dinainte.

Standardul invocat este cel al CEDO (Kyprianou c. Cipru, Micallef c. Malta, Piersack c. Belgia): nu se cere dovada unei părtiniri efective, ci doar existența unor elemente verificabile, de natură să nască îndoieli legitime în mintea unui observator rezonabil.

Pe 8 iunie 2026, prin Încheierea nr. 117, tot judecătorul Luca respinge și recuzarea, cu același raționament: chestiunea „premisei” a fost deja tranșată prin casare, nu mai poate fi repusă în discuție (art. 501 C.proc.civ.), iar opinia menținută de judecătoare se referă la ceva deja desființat, nu la soluția viitoare.

Cu alte cuvinte, partea trebuie să aibă încredere că judecătoarea:

• va respecta casarea;
• își va abandona convingerea „în continuare valabilă”;
• va reuși să se desprindă de „opinie preformată asupra litigiului în întregul lui”.

Toate acestea, deși magistratul însuși a simțit nevoia să scrie că este incompatibil și să ceară să fie înlăturat. Garanția cerută de parte este înlocuită cu o prezumție de viitor, nesusținută de niciun gest concret al judecătoarei.

Încheierea nu poate fi atacată separat. Doar împreună cu fondul. Adică, întâi ești judecat de persoana cu opinia recunoscută ca preformată. Apoi, dacă mai reziști, te plângi.

În loc de tehnică juridică: o întrebare de bun simț

Rămân faptele, fără ornamente:

• Un lider sindical este destituit pe baza unor acte clasificate, pentru petiții și o emisiune TV.
• IGPR și DGPI ridică două petiții și o emisiune la rang de „secret de stat”, după cum rezultă din notele declasificate depuse la dosar.
• Judecătoarea refuză suspendarea fără să analizeze condițiile legale, raționament desființat de Curtea de Apel Iași ca nelegal, neconstituțional și contrar accesului la justiție.
• Într-un caz aproape identic, cu același IPJ Neamț, un alt lider sindical (Cănărău Ioan) primește suspendarea, în baza aceleiași legi, prin decizia definitivă a Curții de Apel Galați.
• Aceeași judecătoare Cojocaru își face singură autodenunțul: are opinia „în continuare valabilă”, „preformată asupra litigiului în întregul lui” și se consideră incompatibilă să judece cauza.
• Instanța refuză abținerea și respinge și recuzarea, mizând pe o promisiune tacită că judecătoarea își va depăși propria convingere recunoscută în scris.

Întrebarea nu mai este de drept, ci de bun simț:

Pe ce ar trebui să își întemeieze încrederea un om ca Josanu Vitalie – destituit pentru activitate sindicală, lovit de acte secrete, cu două instanțe superioare (Iași și Galați) care arată clar ce înseamnă protecția legală a liderului sindical – că, pe 9 iunie, aceeași judecătoare cu „opinie preformată asupra litigiului în întregul lui” va judeca brusc corect, deschis și nepregătit dinainte?

Ce miracol procedural s-ar produce între recunoașterea „opiniilor preformate” și ziua de 9 iunie, încât un magistrat care se declară incompatibil să devină, peste noapte, model de imparțialitate?

Aceasta nu mai este doar cauza lui Josanu. Este proba de stres a sistemului judiciar: poate justiția română să se ridice, măcar o dată, deasupra propriilor reflexe de a-și acoperi greșelile?

SPR „Diamantul” a pus documentele pe masă. Restul îl va spune, foarte curând, hotărârea pe care o va pronunța judecătoarea care a recunoscut deja, în scris, că a judecat înainte să judece. Vom reveni. (Cristina T.).

O sentință recentă a Curții de Apel Cluj ridică semne de întrebare fundamentale despre modul în care balanța legii cântărește responsabilitatea funcției. Într-un sistem marcat de o ierarhie strictă, justiția pare să fi ignorat un principiu elementar: presiunea exercitată de vârf asupra bazei ar trebui să atragă o asprime proporțională cu gradul purtat pe epoleți.

Viteză amețitoare și o schemă de acoperire la vârful poliției clujene

Totul a început pe 29 aprilie 2024, printr-un incident care, în mod normal, ar fi trebuit să rămână o simplă contravenție rutieră. Un autoturism a fost surprins de radar rulând cu 110 km/h pe străzile municipiului Cluj-Napoca, într-o zonă unde limita este de 50 km/h. Însă, la volan nu se afla un cetățean obișnuit, ci chiar Chestorul de poliție Mihai Rus, șeful Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Cluj.

Ceea ce a urmat nu a fost asumarea răspunderii, ci, conform rechizitoriului întocmit de procurorii DNA, o veritabilă operațiune de salvare a permisului de conducere al șefului. Folosindu-se de autoritatea sa ierarhică, Chestorul Rus ar fi orchestrat o schemă prin care subalternii săi au fost determinați să falsifice documente oficiale pentru a-l scoate pe acesta din culpă.

Paradoxul pedepselor: Agenții egalați de șefii care i-au coordonat

Sentința pronunțată de Curtea de Apel Cluj deosebește foarte puțin între cei care au dat ordinul și cei care, aflați sub presiune, l-au executat. Potrivit minutei instanței, Chestorul Mihai Rus a primit 3 ani cu suspendare, cu un termen de supraveghere de 4 ani și interdicția de a ocupa funcții publice timp de 2 ani.

Uimirea vine însă din compararea acestei pedepse cu cele aplicate agenților de la baza ierarhiei. Agentul principal Ioan-Raul Pașca a fost condamnat la 2 ani și 10 luni cu suspendare – o pedeapsă aproape identică cu cea a șefului său suprem. Această „egalitate” în fața legii ignoră realitatea brutală a oricărei structuri militarizate sau ultra-ierarhizate: agentul care cedează în fața chestorului nu acționează de pe poziții egale, ci sub o constrângere sistemică implicită.

Cazul Ciprian Neag: Tăcerea care nu costă cariera

Dacă pentru alții s-a lăsat cu ani de suspendare, situația fostului adjunct al IPJ Cluj, Comisarul-șef Ciprian Neag, pare extrasă dintr-un alt registru de severitate. Acesta a primit o pedeapsă de doar 3 luni, cu amânarea aplicării, pentru omisiunea sesizării organelor judiciare.

Mesajul transmis publicului este unul tulburător. Un ofițer de rang înalt care a cunoscut ilegalitatea și a tăcut poate rămâne în sistem, continuând să exercite autoritate publică și, posibil, să ocupe funcții de comandă. Această „dojană părintească” de 3 luni contrastează flagrant cu rigorile integrității cerute unui lider de instituție, lăsând deschisă ușa pentru ca un ofițer condamnat penal să decidă în continuare soarta subalternilor.

Dubla măsură a legii: Între amânări simbolice și ani grei de închisoare

Inconsecvența actului de justiție devine și mai vizibilă dacă privim în oglindă alte cazuri instrumentate în același județ. În timp ce adjunctul Neag scapă cu o pedeapsă simbolică pentru complicitatea tăcută la o schemă de fals, instanțele clujene au demonstrat o mână de fier în alte spețe. Un caz recent arată că doi agenți de poliție, acuzați de o mită de 500 de lei, au fost condamnați la 4 ani și 6 luni, respectiv 4 ani de închisoare cu executare.

Diferența de tratament este izbitoare: un agent care nu denunță o mită de 500 de lei primește 4 ani de pușcărie, în timp ce un comisar-șef care nu denunță o schemă de falsificare a documentelor la vârful poliției județene primește 3 luni cu amânare. Această disproporție fragilizează încrederea în faptul că legea este egală pentru toți, indiferent de mărimea stelelor de pe epoleți.

O șansă pentru restabilirea principiilor de drept

Sentința de la Cluj nu este definitivă, putând fi atacată cu apel în termen de 10 zile. Miza instanței superioare depășește pedepsirea unor indivizi; este vorba despre validarea principiului conform căruia, cu cât funcția este mai înaltă, cu atât responsabilitatea și sancțiunea pentru trădarea ei trebuie să fie mai aspre.

Dacă justiția nu va face distincția clară între cel care a inițiat abuzul și cel care l-a suferit prin ordin, riscăm să validăm un model instituțional în care subalternii sunt singurii care plătesc prețul real, în timp ce elitele rămân protejate de simbolismul unor pedepse cu suspendare sau amânare. Reanalizarea acestor pedepse este esențială pentru a restabili un adevăr elementar: integritatea nu este opțională la vârful puterii. (Cristina T.).