„Concurs” cu repetiție: toți premianți, nimeni responsabil

Consiliul Superior al Magistraturii a mai bifat un episod din telenovela „Cum să ne alegem șefii între noi, cu note perfecte”. Miercuri, instituția a publicat tabelul cu rezultatele obținute de procurorii înscriși la concursul pentru funcțiile de conducere de la parchetele de pe lângă judecătorii, tribunale și curți de apel.

Potrivit publicației Lumea Justiției, la proba proiectului de management – adică exact la partea unde ar trebui să vedem viziune, competență și ceva coloană vertebrală – s-a produs miracolul: opt candidați au reușit performanța să ia nota 10. Adică perfecți. Impecabili. De manual. De parcă parchetele României ar fi deja modele de organizare pentru restul Europei și nu am trăi zilnic în haos, dosare uitate și anchete veșnic „în lucru”.

Opt corifei ai perfecțiunii, un fugar de la examen

Dincolo de corul de „zece pe linie”, spectacolul a avut și un personaj discret, dar savuros: un procuror care a preferat să abandoneze lupta. Nu știm dacă a fugit de emoții sau de ridicol, dar tabloul este complet: opt „genii de sistem”, un absent și restul… mediocritate ambalată frumos.

La capătul opus al clasamentului, cea mai mică notă a fost 6,71. Adică suficient cât să nu pară dezastru, dar destul de slab încât să ne amintim că nu toți pot fi artiști ai perfecțiunii birocratice. Într-un sistem normal, 6,71 la „management” pentru un viitor șef de parchet ar stârni îngrijorare. În sistemul nostru, e doar încă o cifră într-un tabel pe care nu-l citește nimeni cu adevărat.

Management de carton, note de aur

Când vezi opt note de 10 la proiecte de management în procuratură, ai două variante de interpretare:

• Fie România a devenit peste noapte patria meritocrației absolute și nu am aflat noi.
• Fie proiectele sunt scrise la indigo, corectate cu mănuși și împachetate frumos pentru a justifica rotația de cadre în același cerc închis.

Potrivit dezvăluirilor prezentate de Lumea Justiției, concursul nu este doar o procedură administrativă, ci o vitrină lustruită a unui sistem care vrea să pară impecabil pe hârtie, în timp ce realitatea din teren arată parchete sufocate, dosare uitate prin sertare și decizii discutabile.

Când nota maximă devine regula și nu excepția, nu mai vorbim de excelență, ci de farsă. Un proiect de management de nota 10, într-un parchet care abia se târăște, seamănă perfect cu faimoasele „strategii naționale” pline de grafice colorate, dar care nu schimbă absolut nimic.

Rezultate „provizorii”: se mai aranjează, se mai cosmetizează

Ca să nu stricăm decorul, CSM ne asigură că rezultatele nu sunt definitive. Ele pot fi contestate, iar notele finale vor fi afișate la sfârșitul lunii sau la începutul lui noiembrie. Cu alte cuvinte, mai este timp pentru ultimele retușuri: o contestație ici, o reevaluare colo, până iese „tabloul de familie” exact cum trebuie.

În teorie, această etapă de contestații garantează corectitudinea. În practică, într-un sistem obișnuit să-și protejeze oamenii „de încredere”, sună mai degrabă a ultim act de reglaj fin: cine trebuie să rămână sus rămâne, cine trebuie să fie „ajustat” va fi ajustat. Și, bineînțeles, totul va fi în deplină „legalitate”.

Concluzie: când toți sunt de zece, cine mai răspunde pentru eșecuri?

După acest episod, rămân câteva întrebări simple, pe care nu le poate acoperi niciun proiect de management lustruit:

• Dacă avem atâția candidați „perfecți”, de ce arată parchetele așa cum arată?
• Dacă proiectele sunt de 10, de ce justiția pentru cetățean se simte, de cele mai multe ori, sub nota de trecere?
• Dacă opt procurori sunt „olimpici” la management, cine răspunde pentru eșecurile vechi și viitoare ale sistemului?

Concursul de șefi de parchete, așa cum reiese și din relatările Lumea Justiției, pare mai degrabă o piesă de teatru trist-comică: decor strălucitor, scenariu glorios, replici pompoase – dar sală goală și publicul real (societatea) lăsat afară.

Opt note de zece, un procuror absent și un sistem care continuă să se noteze singur cu calificativul „excepțional”, în timp ce în lumea de afară, justiția încă bâjbâie între dosare pierdute și încredere prăbușită. Un pamflet perfect, doar că nu mai râde nimeni. (Irinel I.).

Fritz, din nou pe scenă: rol principal – „Victima Sistemului”

Cum apare cuvântul „DNA” prin preajma Primăriei Timișoara, cum Dominic Fritz își pune imediat costumul de martir și urcă pe scenă. Fostul primar face exact ce știe mai bine: nu lămurește, nu asumă, ci se plânge. Pe Facebook, evident, că acolo se spală imaginea, nu străzile.

După ce presa a scris pe surse că Direcția Națională Anticorupție ar lucra la un dosar penal pe numele mai multor angajați ai Primăriei Timișoara, în legătură cu Colterm, Fritz nu a avut nicio secundă de ezitare: a trecut direct la recitalul de victimizare. Un text lacrimogen, cu aerul „eroului neînțeles”, care salvează orașul în timp ce este alergat de procurori răi și media nedreaptă.

„Dosar politic”, „deturnare”, „foloase în favoarea Municipiului”: Fritz își plânge „eroii”

În postarea sa, președintele USR, Dominic Fritz, anunță dramatic că „vin și după echipa lui”. DNA ar avea, zice el, în lucru un dosar pentru „o dispută contabilă” cu Colterm veche de 5 ani, îmbrăcată în cuvântul „deturnare”.

Nu contează că procurorii încă nu s-au apucat să facă turul televiziunilor, că nu există deocamdată decât informații pe surse și o suspiciune penală. Fritz știe deja tot: nu a furat nimeni nimic, e doar încă un „dosar politic”, că „așa se poartă” în România.

Mai mult, se revoltă teatral că funcționarii ar fi acuzați de abuz în serviciu „în favoarea Municipiului Timișoara”. În logica lui, dacă scrie în rechizitoriu că beneficiarul e orașul, gata, totul e legitim și moral. Ca și cum istoria corupției nu ar fi plină de „foloase” ambalate pentru „interesul public”.

„Nu am nicio calitate în dosar, dar știu sigur că e o nedreptate”

Faza cea mai spectaculoasă: Fritz recunoaște că nu are „nicio calitate” în dosar și nu a primit niciun document oficial despre el. Dar „cunoaște speța” și „intuiește” ce se întâmplă.

Cu alte cuvinte: nu știe, dar își imaginează. Nu are acte, dar are narațiune. Nu are citare, dar are victimizare preventivă. E un fel de justiție paralelă, în care procurorul este DNA, dar judecătorul suprem este Facebook-ul lui Dominic Fritz.

67 de milioane, o iarnă grea și o dramă și mai grea: monologul de salvator

Fostul primar trece apoi la capitolul preferat: „cât bine am făcut eu pentru Timișoara”. Ne reamintește de iarna grea 2021–2022, când Guvernul a trimis bani orașelor cu termoficare, iar Primăria Timișoara a primit 67 de milioane de lei pentru Colterm.

Potrivit versiunii Fritz, totul s-a făcut „ban cu ban”, totul „conform legii”, nimeni n-a luat nimic acasă. Guvernul nu putea vira banii direct la companie, Primăria trebuia să-i treacă prin contul de „subvenții”, Ministerul de Finanțe ar fi dat în scris cum se poate face. Colterm ar fi vrut altceva, un „transfer suplimentar”, în afara contractului.

Pe scurt: Fritz explică minuțios că tot ce s-a făcut a fost „legal și corect”. Problema? Dacă totul era așa de perfect pus la punct, de ce apare, totuși, un dosar penal? O întrebare care, în loc să primească un răspuns clar, e îngropată într-un discurs patetic despre abuzuri, dosare politice și România blocată.

„Dacă făceam altfel, tot dosar aveam”: logica de tip „oricum sunt victimă”

În continuare, Fritz se declară „ferm convins” că, indiferent cum ar fi procedat, tot la DNA ajungea. Dacă banii erau virați altfel, spune el, acum ar fi fost acuzat de favorizarea Colterm și ajutor de stat ilegal.

Este varianta comodă în care orice control devine opresiune, orice întrebare devine atac, iar orice verificare a modului cum s-au cheltuit zeci de milioane de lei este automat „ridicolă și revoltătoare”.

Alte primării ar fi făcut „la fel” și nu ar avea nicio problemă cu DNA, susține el. Nume? Cazuri? Detalii? Zero. Important e să rămână ideea: Fritz e nedreptățit, ceilalți sunt protejați, iar România este o uriașă conspirație împotriva lui și a „echipei” sale.

Când DNA devine inamicul perfect: „nu caută corupția reală, ne aleargă pe noi”

În viziunea fostului primar, dosarul (dacă există) nu este doar greșit, este un atentat la însăși lupta anticorupție.

DNA, în loc să se uite la „averile obscene ale unor politicieni” și la „corupția reală”, ar „veni după funcționari care își fac treaba cu bună credință”. E un discurs perfect calibrat pentru publicul obosit de scandaluri, dar și pentru susținătorii care trebuie să aibă mereu de cine să fie indignați.

Convenabil, nu? Procurorul e de vină că îndrăznește să verifice cum s-au plimbat niște zeci de milioane de lei. Nu modul în care s-au luat deciziile, nu semnăturile, nu responsabilitatea administrației. Nu. Problema e… DNA, care „distruge” voința funcționarilor de a mai face ceva.

România „blocată” de dosare sau de modul în care se cheltuie banii publici?

Fritz plusează și trage o concluzie „filozofică”: unul dintre motivele pentru care România este blocată ar fi frica funcționarilor de a nu primi dosare penale peste ani, după ce au încercat „să rezolve lucruri”.

Adevărul incomod, pe care textul lui îl ocolește cu grație, este altul: România este blocată și de modul în care se iau decizii pe bani publici, de combinațiile făcute „pe repede înainte” în presiunea momentului, de lipsa de asumare clară a responsabilității când ceva nu e în regulă.

Dar în versiunea Fritz, funcționarul este întotdeauna un fel de erou neînțeles, iar orice anchetă este un capriciu al procurorilor care nu pricep „spiritul legii”.

1 miliard în subvenții, rețele reabilitate și un CV livrat direct în postare

În final, nu putea lipsi partea de autopromovare: de când a devenit primar, Colterm ar fi primit peste 1 miliard de lei subvenții din bugetul Timișoarei, plus sute de milioane pentru reabilitarea rețelei.

Este momentul în care postarea se transformă din „apărare” în reclamă electorală. Deși vorbește despre insolvență, neplata certificatelor din 2020 (înainte de mandatul său) și oprirea serviciului timp de 5 zile în octombrie 2021, concluzia este aceeași: el este mândru de cum a ținut termoficarea „într-o funcționare bună” și a găsit „soluții reale de salvare pentru viitor”.

Bilanțul este simplu:

• Când e vorba de dosare sau anchete, Fritz e victimă politică.
• Când e vorba de bani și investiții, Fritz e salvatorul orașului.
• Când e vorba de responsabilitate, Fritz dispare în norul dens de „spețe complexe”, „dispute contabile” și „foloase în favoarea Municipiului”.

Epilog: între Facebook și DNA, adevărul rămâne în așteptare

În loc să așteptăm să vedem exact ce anchetează DNA, ce fapte sunt suspectate și cu ce probe, suntem invitați să credem varianta construită pe emoție: lacrimi virtuale, indignare selectivă, atac la instituții și o cantitate uriașă de autoelogii.

Până când procurorii vor vorbi oficial, o concluzie se conturează clar:
Dominic Fritz nu a ratat ocazia să transforme un posibil dosar la DNA într-un nou capitol din saga sa preferată – „Eu, împotriva Sistemului”. Iar Timișoara, cu termoficarea ei, cu datoriile ei, cu problemele ei reale, rămâne din nou fundal pentru monologul principal: imaginea politică a fostului primar. (Irinel I.).

Pensionarul strategic își găsește iar birou la DIICOT

Îl mai țineți minte pe Codruț Olaru, fost șef al DIICOT și apoi vicepreședinte al CSM, promovat ani la rând ca mare strateg al luptei împotriva crimei organizate? Ei bine, „disparutul” sistemului a reapărut. Nu oriunde, ci chiar la DIICOT, instituția pe care a condus-o și de care, teoretic, se despărțise odată cu pensia specială bine-mersi.

Publicația Lumea Justiției dezvăluie că Olaru a revenit în peisaj, nu în costum de simplu vizitator, ci în postura mult mai apetisantă de „expert internațional”. Adică omul care, după ce s-a pensionat în decembrie 2022, a descoperit brusc că experiența sa „unică” poate fi monetizată la export.

Conform propriului său CV, afișat cu mândrie pe site-ul personal, de la pensionare încoace, Codruț Olaru s-a ocupat cu „activitate de expert internațional / training pe zona de combatere a criminalității organizate – beneficiar OIM Irlanda” și cu „multiple activități de consultanță internațională în Republica Moldova pe zona de justiție / combatere a criminalității organizate / combatere a corupției”. Cu alte cuvinte, după ce a supraviețuit sistemului românesc, a decis să-l „îmbogățească” și pe al altora.

De la pensia liniștită la turism judiciar peste Prut

Partea cu Republica Moldova este cea care sare în ochi. DIICOT a publicat marți, 13 octombrie 2026, o serie de imagini oficiale de la vizita unei delegații a Procuraturii Generale a Republicii Moldova la sediul instituției din București. Fotografie după fotografie, oficial după oficial, totul pare anost și protocolar. Până când, surpriză: la masa de discuții, pe partea rezervată delegației basarabene, apare și „expertul internațional Codruț Olaru”.

Nu pe partea română, nu ca simplu observator la margine, ci frumos așezat exact acolo unde s-a instalat delegația din Republica Moldova. Ca un soi de ghid spiritual al luptei anticorupție și anticriminalitate, teleportat din CV direct în pozele instituționale.

Sursa oficială a acestor imagini și informații este chiar comunicatul DIICOT, care descrie vizita de studiu a delegației moldovene conduse de procurorul general Alexandru Machidon. Comunicatul, reluat și analizat de Lumea Justiției, enumeră cu grijă toate numele „grele” de pe ambele maluri ale Prutului, culminând cu mențiunea: „activitatea fiind implementată cu sprijinul expertului internațional Codruț Olaru”.

Altfel spus: moldovenii au venit să vadă cum se face treaba în România, iar România le-a pus pe masă exact „expertiza” sistemului ei clasic: oameni pensionați la vârf, întorși în schemă pe ușa laterală, rebotezați în „experți internaționali”.

DIICOT se laudă, sistemul jubilează

În comunicatul DIICOT, totul este ambalat impecabil birocratic: o vizită de studiu, schimb de experiență, evaluare a volumului de muncă, criterii și indicatori, metodologii sofisticate, instrumente informatice, bune practici, dificultăți de implementare, consolidarea dialogului instituțional, cooperare specializată, proiect european generos (European Integration Support Project – EUISP), cu finanțare germană prin GIZ și Ministerul de Externe al Germaniei.

La nivel declarativ, totul pare un manual de management modern al parchetelor. În realitate, poza care spune tot este cea în care îl vezi pe „expertul internațional” Olaru la masa discuțiilor, parte din decorul oficial, exact ca în vremurile în care nu era „pensionar activ”, ci șef plin.

În timp ce comunicatele DIICOT vorbesc solemn despre „eficientizarea activității parchetelor” și „fundamentarea deciziilor manageriale”, sistemul își plimbă senin aceeași oameni între funcții: azi șef, mâine pensionar de lux, poimâine „consultant internațional”, mereu util acolo unde sunt bani de proiecte și poze oficiale.

„Expertiza” românească, export de serie

Cea mai mare ironie rămâne ideea că Republica Moldova ar trebui să se inspire tocmai din acest model de carieră: magistrat ajuns la vârful sistemului, pensionat confortabil, apoi repus în circuit prin contracte de consultanță, formări, traininguri și „schimburi de bune practici”.

Mesajul implicit e simplu: „Vreți reformă? Luați de la noi: aceeași oameni, puse altă etichetă.”
În loc să se vorbească despre generații noi, despre criterii reale de performanță, despre responsabilități clare, se vinde același produs: „expertul sistemului”, omniprezent, intangibil, reciclat cu succes din funcții publice în misiuni internaționale.

Iar DIICOT validează oficial această reciclare, semnând cu mândrie sub fiecare comunicat că activitățile se desfășoară „cu sprijinul expertului internațional Codruț Olaru”. Sursa este clară, asumată: însuși comunicatul DIICOT, citat și pus sub lupă de Lumea Justiției.

Final cinic: să se adape cine poate

În comunicatul DIICOT, concluzia este solemnă: întâlnirile constituie „un prilej pentru consolidarea dialogului instituțional și pentru identificarea unor bune practici și direcții concrete de cooperare”.

În traducere liberă, sistemul își consolidează dialogul cu sine însuși, de data aceasta prin intermediul unei delegații moldovene. Ce adăugăm noi, în registru de pamflet? Dacă acesta este modelul de „bune practici” – pensionari de lux transformați peste noapte în oracole de expertiză – atunci nu ne rămâne decât să le urăm fraților de peste Prut mult succes în a se „adăpa din înțelepciunea” lui Codruț Olaru.

Dar, ca în orice poveste românească exportată cu ștampilă europeană, întrebarea care rămâne e simplă și tăioasă: cine pe cine reformează, de fapt? Moldovenii pe români sau românii pe moldoveni? Sau, cel mai probabil, „expertul internațional” pe toți la un loc. (Irinel I.).