Administratie
Vouchere de 250 lei pentru alimente și mese calde: Peste 1,3 milioane de români vulnerabili, sprijiniți din fonduri UE
Eurodeputatul PNL Dan Motreanu, Secretarul General al PNL, a anunțat că România utilizează fonduri europene pentru a sprijini persoanele vulnerabile prin acordarea de vouchere în valoare de 250 de lei, destinate achiziționării de alimente și mese calde.
Cine beneficiază de acest program?
Aproximativ 1.352.780 de români vor beneficia de acest program, finanțat prin Programul Incluziune și Demnitate Socială. Sprijinul material vizează compensarea parțială a cheltuielilor cu hrana, prin acordarea de tichete sociale, pe suport electronic, pentru achiziționarea de produse alimentare de bază și/sau pentru asigurarea de mese calde. Beneficiarii pot opta între alimente sau masă caldă.
Categoriile de beneficiari:
Motreanu a specificat că de acest sprijin vor beneficia:
- Pensionarii cu vârsta de minimum 65 de ani, care primesc indemnizație socială.
- Persoanele cu handicap grav, accentuat sau mediu, cu venituri sub 2.000 de lei pe lună.
- Persoanele care primesc ajutor de incluziune.
Un program lansat în 2022
Potrivit declarațiilor eurodeputatului PNL, programul a fost demarat în 2022 de Guvernul Nicolae Ciucă, în urma negocierilor purtate cu oficialii europeni de fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Ioan Boloș.
Administratie
Operațiune Blitz a Poliției de Frontieră Giurgiu: Contrabandă de aproape 1,7 milioane lei cu mărci false și tigări, zădărnicită pe rutele europene!
Administratie
Rețea de trafic de migranți destructurată în Maramureș: Doi frați, arestați preventiv după o operațiune de amploare
Administratie
Un nou pilon de speranță în lupta cu boala secolului: România inaugurează Centrul de Screening Multiorgan la Institutul Oncologic București
-
Exclusivacum 4 zileMAFIA DIPLOMATICĂ: CUM MINISTERUL DE EXTERNE A DEVENIT FEUDA „SIRENEI” ȘI A „CONSULILOR” DE PLASTIC, CU PARLAMENTUL PE POST DE TEATRU DE PĂPUȘI!
-
Exclusivacum 3 zileJilava, pușcăria statului: Între clanuri, cadavre și caricatura justiției!
-
Exclusivacum o ziVălenii de Munte: Imperiul crăiesc al corupției și micul dejun ilegal al elitelor!
-
Exclusivacum o ziI.P.J. PRAHOVA, DE LA DOREL LA CARACAL: MAEȘTRII CIRCULUI, SUB BAGHETA GONFLABILĂ A INCOMPETENȚEI! (VIDEO)!
-
Exclusivacum 10 orePoliția Capitalei: SAS-ul bâjbâie, sefii manelizează, subalternii patimesc! O poveste cu inel magic și psihologi „dotați”!
-
Exclusivacum o ziVălenii de Munte: Pălinca de prună și jecmăneala de om! Festivalul foamei „Împăratului”, Ediția XXVI!
-
Exclusivacum 2 zileȘefi din Poliția Română, sub lupa procurorilor
-
Exclusivacum 10 oreIPJ Prahova: Școala de falși polițiști, filiala „Gonflabila” – Absolvenți cu opt clase și mentori în uniformă!

Traseul ilegal și „tarifele” solicitate


