Când Curtea de Conturi scrie negru pe alb, iar cerul scrie cu apă: experimentul antigrindină, pus pe silent

În timp ce Curtea de Conturi a României a consemnat, prin adresa nr. 39458/24.07.2026, că Sistemul Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor (SNACP) și AASNACP au călcat legea în picioare, au ignorat recomandări de audit și au apărat cu îndârjire „hectare protejate” doar pe hârtie, în câmp s‑a petrecut ceva ce nu încape în excesele lor de PowerPoint: cerul a fost lăsat, pentru prima dată după mult timp, în pace.

Nu pentru că norii ar fi devenit brusc miloși, ci pentru că, la vârful politicii, s‑a întâmplat o anomalie rară în fauna de la București: fostul prim‑ministru Ion‑Marcel Ciolacu a acceptat să apese pe frână. Să oprească un mecanism uns cu bani publici, reflexe de rețea și „știință” de birt cu rachete.

Decizia asta nu s‑a întors înapoi doar în bilanțurile agricole, ci și într‑un document care face praf limbajul de lemn al sistemului antigrindină: o scrisoare de mulțumire a fermierilor prahoveni, transmisă prin Adrian Mocanu, președintele Asociației Producătorilor Agricoli de Cereale și Plante Tehnice Prahova, către… fostul premier Ion‑Marcel Ciolacu.

În timp ce AASNACP și SNACP se agață de clapele tunurilor ca ultimii DJ‑i ai chimiei pe nori, fermierii au decis să schimbe piesa: de la „fără noi muriți” la „fără voi, plouă”.

„Norii nu citesc hotărâri, dar înțeleg când se oprește bătaia de joc”

Scrisoarea deschisă a fermierilor – publicată și analizată în context de Incisiv de Prahova – începe cu o palmă dată direct în falca propagandei antigrindină:

„Există hotărâri care schimbă bugete.
Există hotărâri care schimbă guverne.
Și există, mult mai rar, hotărâri care schimbă cerul.”

Dacă în varianta adresată fostului ministru al Agriculturii, Florin‑Ionuț Barbu, fermierii recunoșteau curajul de a opri rachetele, acum, în noua scrisoare, autorul deciziei este pus unde îi este locul: la vârful piramidei politice, în dreptul lui Ion‑Marcel Ciolacu, ca premier care și‑a asumat, formal și politic, oprirea unui „mecanism puternic, bine apărat de interese și obișnuințe”.

Fermierii descriu, cu o ironie calmă și tăioasă, ruptura dintre propaganda oficială și realitate:

„Într‑o vreme în care fiecare tabără își revendica, cu voce ridicată, monopolul adevărului, dumneavoastră ați avut curajul unui gest greu în politică: ați acceptat că, înainte de a merge mai departe, trebuie puse întrebări. Ați lăsat zgomotul să se oprească, măcar pentru o vreme, ca natura să poată fi ascultată.”

Norii, notează ei, „observă întotdeauna”. Nu comunicate de presă, nu contracte, nu comisioane. Observă doar un lucru: dacă oamenii mai au bunul‑simț să nu le traseze traiectorii cu rachete sau nu.

Două anotimpuri de tăcere a tunurilor: „Au început să plouă. Nu peste rapoarte. Ci peste rădăcini”

În timp ce AASNACP își umflă muschii de pe hârtie cu 2,3 milioane ha „protejate” (fără defalcare pe UAT, fără identificarea reală a fermierilor, fără corelări serioase cu bazele de date APIA – toate acestea consemnate de Curtea de Conturi și detaliate în anchetele Incisiv de Prahova), câmpul prahovean a produs propriul „raport de eficiență”:

„Au început să plouă.
Nu peste rapoarte.
Nu peste statistici.
Ci peste rădăcini.”

Rădăcina nu votează, nu urmărește talk‑show‑uri, nu intră în comisii și nu „apreciază” din burtă, așa cum rapoartele SNACP își „apreciau” eficiența, după cum a constatat Curtea de Conturi:

„În lumea vegetală nu există ideologii. Nu există televiziuni, rețele sociale, orgolii de partid sau declarații rostite pentru camere. Există doar apa care vine sau nu vine. Atât.”

După doi ani fără rachete, mărturia câmpului este indecent de limpede pentru gustul „științei” cu girofar:

„Anul acesta, câmpurile aproape că au uitat să mai fie galbene de sete. Rapița a scris unele dintre cele mai frumoase pagini ale agriculturii recente. Grâul și‑a umplut spicul fără grabă, cu răbdarea aceea pe care numai pământul o mai are. Țarina n‑a mai părut un bolnav ținut în viață cu perfuzii, ci un organism care respiră firesc, adânc, pe sub tălpile noastre.”

Datele oficiale ale Direcției Agricole Prahova – invocate în mod repetat de Incisiv de Prahova – vin să dea cifre poeziei:

• 2025 – an fără intervenții antigrindină;
• grâu și rapiță – producții record pe seria 2014–2025;
• orz, legume – la niveluri foarte ridicate;
• floarea‑soarelui – în jurul mediei multianuale.

Nimeni cu mintea întreagă nu spune că „lipsa rachetelor a făcut recolta”. Dar șantajul „fără noi muriți” s‑a făcut țăndări:

Când sistemul tace, pământul vorbește.
Când tunurile se opresc, ploaia nu cere voie de la mafie.

Curtea de Conturi: bilanț de mediu din 2007, program până în 2040, „știință” după ureche

Raportarea oficială nu arată mai bine decât recoltele, ci mult mai prost. Curtea de Conturi notează:

• bilanț de mediu pentru intervențiile antigrindină – vechi, din 2007;
• Programul Național Antigrindină împins cu seninătate până în 2040;
• recomandările de actualizare și evaluare reală a impactului asupra mediului – ignorate ani la rând;
• eficiența fizică a sistemului – „declarată”, nu demonstrată;
• lipsa zonelor martor, a măsurătorilor comparative și a analizelor independente;
• „hectarele protejate” – un concept elastic, mai apt de PowerPoint decât de realitate.

Cireașa de pe coliva științei de birt vine chiar dintr‑un răspuns oficial al AASNACP, citat de Incisiv de Prahova:

„După aprobarea Programului Național Antigrindină 2024–2040, în anul următor urmează să fie achiziționat studiul privind impactul asupra mediului…”

Adică: întâi dăm cu rachete până în 2040, apoi vedem – eventual – ce am făcut cu cerul, cu apa, cu solul, cu albinele, cu oamenii.

Între timp, când sunt întrebați de sănătate, lanț trofic, produse apicole sau organisme acvatice, cei de la AASNACP ridică din umeri: „nu sunt atribuțiile noastre, dar, stați liniștiți, nu există efecte negative semnificative”. Hârtia semnează, responsabilitatea dispare.

„Pământul are o memorie mai lungă decât arhivele statului”. Statul are doar sertare

Fermierii pun diagnosticul exact invers:

„Pământul are o memorie mai lungă decât arhivele statului. În fiecare brazdă rămâne câte ceva din fiecare decizie omenească. Nu imediat. Uneori după un an. Alteori după zece. Alteori după o generație. Dar rămâne.”

O ploaie căzută la timp, mai scriu aceștia, nu poate fi abrogată ca o ordonanță de urgență:

„O lege poate fi abrogată.
Un guvern poate fi schimbat.
Un ordin poate fi retras.
Dar o ploaie căzută la timpul ei rămâne pentru totdeauna în bobul de grâu pe care îl va mânca un copil peste câteva luni.”

Între acest tip de responsabilitate – pe termen lung, real, în brazdă – și jongleriile birocratice ale SNACP și AASNACP există o prăpastie pe care nici măcar rachetele lor nu o mai pot acoperi.

Auditul intern „impecabil” din hârtii intră în contradicție directă cu ce a constatat Curtea de Conturi: lege încălcată, recomandări de audit tratate ca hârtie igienică, bani publici aruncați într‑un cer transformat în laborator privat.

De la racheta sigură pe sine la îndoiala cu bun‑simț: Ciolacu în rolul rar de premier care apasă STOP

În timp ce SNACP și AASNACP se comportă ca proprietarii de drept ai norilor – cu uzufruct chimic asupra cerului, iar pământul doar un detaliu contabil – fermierii prahoveni îi atribuie fostului premier Ion‑Marcel Ciolacu un gest aproape exotic în politica românească: îndoiala asumată.

„Poate că mulți nu vor înțelege niciodată riscul pe care vi l‑ați asumat atunci când ați ales să opriți un mecanism puternic, bine apărat de interese și obișnuințe. În politică, este aproape întotdeauna mai simplu să continui ceea ce există decât să accepți o pauză, o evaluare, o îndoială.”

Și lovitura decisivă:

„Numai oamenii slabi se prefac că știu totul.
Numai oamenii puternici acceptă că adevărul trebuie verificat.
(…) Nu ați pretins că dețineți adevărul. Ați avut răbdarea să‑i faceți loc.”

Ceea ce SNACP și AASNACP au refuzat sistematic – studii de impact serioase, zone martor, evaluări independente – a fost făcut, paradoxal, de câmp: doi ani de „zonă martor” naturală, fără rachete, cu recolte foarte bune și fără apocalipsele cu care mafia antigrindină își justifica bugetele.

„Civilizația începe când nu te mai crezi proprietarul lumii”. Statul încă se crede proprietarul norilor

Curtea de Conturi a confirmat, în documentele sale, ceea ce fermierii și Incisiv de Prahova au strigat ani de zile:

• „suprafețele protejate” – slab definite;
• protocolul cu APIA – decorativ, nu instrument real;
• responsabilitatea pentru sănătate, mediu, precipitații – împrăștiată astfel încât să nu mai fie a nimănui.

În oglindă, scrisoarea fermierilor formulează o teologie simplă a bunului‑simț:

„În fond, civilizația începe cu adevărat în clipa în care omul încetează să creadă că este proprietarul lumii și acceptă că este doar administratorul ei vremelnic.”

Sistemul antigrindină a acționat exact pe dos: ca un chiriaș obraznic care sparge pereții și apoi cere bani de la vecini pentru „renovare”, susținând că fără el blocul se prăbușește.

Singura decontare reală vine însă din sol: dacă plouă, dacă rădăcina trăiește, dacă bobul se umple, dacă recolta există. Restul – conferințe, rapoarte, „eficiență estimativă” – e doar fum de la rachete.

„Nu mulțumim pentru recolte. Mulțumim pentru că ați închis tunurile”

Scrisoarea nu cade în capcana slugărniciei politice. Fermierii nu îl ridică în slăvi pe Ion‑Marcel Ciolacu pentru „anul bogat”, ci pentru gestul rar de a nu se mai juca de‑a Dumnezeu pe cer:

„Astăzi, după doi ani, fermierii nu vă mulțumesc doar pentru recoltele bune.
(…) Există ceva mai prețios decât un an bogat: încrederea că natura trebuie ascultată înainte de a fi corectată.
Această lecție valorează mai mult decât orice producție‑record.”

Mulțumirea nu este pentru ce „a dat” premierul, ci pentru ce a avut curajul să nu mai ia: libertatea norilor, dreptul ploii de a cădea fără să treacă prin avizul mafiei antigrindină.

„Vă mulțumim pentru că, acum doi ani, ați avut curajul să lăsați cerul să vorbească.
Și vă dorim să aveți aceeași înțelepciune ori de câte ori viitorul vă va pune din nou în fața unei alegeri între zgomotul certitudinilor și liniștea adevărului.”

Din rachete pe datorie la recunoștință pe câmp: nota de plată a mafiei antigrindină

Tot puzzle‑ul, așa cum reiese din:

• raportul AASNACP 2025 (nr. 25/14.01.2026),
• răspunsurile AASNACP nr. 1965/06.05.2026,
• răspunsul ANM nr. 2853/05.06.2026,
• memoriul Asociației Producătorilor Agricoli de Cereale și Plante Tehnice Prahova,
• scrisoarea deschisă a fermierilor către Ion‑Marcel Ciolacu,
• adresa Curții de Conturi a României nr. 39458/24.07.2026,

arată așa, după cum a sintetizat deja Incisiv de Prahova:

• un sistem care, în 2025, nu a tras nicio rachetă, dar a cheltuit aproape 100 de milioane de lei;
• 2,3 milioane ha „protejate” în documente, nu și în realitate;
• bilanț de mediu din 2007 pentru un program împins până în 2040;
• recomandări ale Curții de Conturi – ignorate cu consecvență;
• audit intern strălucitor, sistem găurit în teren;
• fermieri transformați în cobai, fără consimțământ, dar cu nota de plată pe birou.

Noutatea nu mai este că sistemul minte. Asta a fost deja confirmat oficial.
Noutatea este reacția câmpului lăsat, doi ani, fără rachete: plouă, pământul respiră, recoltele sunt bune, iar fermierii – nu ONG‑iști, nu „conspiraționiști” – scriu negru pe alb că cel mai mare act de curaj a fost OPRIREA experimentului.

Concluzie: când rachetele tac, se aude adevărul. Iar mafia antigrindină rămâne fără text

Până când:

• studiile de impact nu vor fi independente, actualizate și publice;
• „hectarele protejate” nu vor fi demonstrate, nu doar desenate;
• eficiența fizică nu va fi măsurată, nu doar proclamată;
• iar cei care au ignorat deliberat legea și recomandările Curții de Conturi nu vor răspunde cu nume, funcție și patrimoniu,

orice tentativă de repornire a Sistemului Național Antigrindină nu mai poate fi vândută drept „politică agricolă”, ci trebuie tratată exact cum o arată faptele: un atentat direct la bun‑simț, la lege și la memoria pământului.

Fermierii prahoveni și‑au ales, prin scrisoarea lor adresată fostului prim‑ministru Ion‑Marcel Ciolacu, tabăra:
nu între rachete și grindină, ci între zgomotul certitudinilor interesate și liniștea grea a adevărului care cade, fără spectacol, odată cu o ploaie la timp.

 „Doi ani în care cerul a fost lăsat să vorbească

Stimate domnule Ion – Marcel Ciolacu,

fost prim ministru al Guvernului României,

Există hotărâri care schimbă bugete.
Există hotărâri care schimbă guverne.
Și există, mult mai rar, hotărâri care schimbă cerul.

Acum doi ani, într-o vreme în care fiecare tabără își revendica, cu voce ridicată, monopolul adevărului, dumneavoastră ați avut curajul unui gest greu în politică: ați acceptat că, înainte de a merge mai departe, trebuie puse întrebări. Ați lăsat zgomotul să se oprească, măcar pentru o vreme, ca natura să poată fi ascultată.

Poate că, în acea zi, în aparență, nu s-a schimbat nimic.

Soarele a răsărit la aceeași oră.
Vântul a trecut peste dealuri cu aceeași nepăsare.
Păsările și-au văzut de zborul lor.

Numai norii au observat.

Norii observă întotdeauna.

Ei nu citesc hotărâri, nu urmăresc sondaje, nu se tem de conferințe de presă și nu aplaudă pe nimeni. Ei cunosc doar limbajul vechi al libertății. Iar când au simțit că oamenii au încetat, fie și pentru un timp, să le mai traseze drumuri pe cer și să le spună unde au voie să plângă, și-au reluat meseria lor de dinaintea ministerelor, licitațiilor, procedurilor și contractelor.

Au început să plouă.

Nu peste rapoarte.
Nu peste statistici.
Ci peste rădăcini.

Și rădăcinile au înțeles primele.

În lumea vegetală nu există ideologii. Nu există televiziuni, rețele sociale, orgolii de partid sau declarații rostite pentru camere. Există doar apa care vine sau nu vine. Atât. O rădăcină nu poate fi convinsă prin discursuri. Ea știe un singur adevăr: dacă primește apă, trăiește; dacă nu, se stinge.

Iar în acești doi ani, rădăcinile au depus mărturie.

Lanurile au devenit din nou biblioteci deschise, în care fiecare spic scrie aceeași propoziție simplă: ploaia nu este doar apă. Este memorie.

Anul acesta, câmpurile aproape că au uitat să mai fie galbene de sete. Rapița a scris unele dintre cele mai frumoase pagini ale agriculturii recente. Grâul și-a umplut spicul fără grabă, cu răbdarea aceea pe care numai pământul o mai are. Țarina n-a mai părut un bolnav ținut în viață cu perfuzii, ci un organism care respiră firesc, adânc, pe sub tălpile noastre.

Nu știm dacă istoria va reține toate aceste recolte.

Dar știm că pământul le ține minte.

Pământul are o memorie mai lungă decât arhivele statului. În fiecare brazdă rămâne câte ceva din fiecare decizie omenească. Nu imediat. Uneori după un an. Alteori după zece. Alteori după o generație. Dar rămâne.

De aceea, gesturile politice care ating natura sunt diferite de toate celelalte.

O lege poate fi abrogată.
Un guvern poate fi schimbat.
Un ordin poate fi retras.

Dar o ploaie căzută la timpul ei rămâne pentru totdeauna în bobul de grâu pe care îl va mânca un copil peste câteva luni.

Aceasta este responsabilitatea adevărată.

Poate că mulți nu vor înțelege niciodată riscul pe care vi l-ați asumat atunci când ați ales să opriți un mecanism puternic, bine apărat de interese și obișnuințe. În politică, este aproape întotdeauna mai simplu să continui ceea ce există decât să accepți o pauză, o evaluare, o îndoială.

Dar îndoiala, atunci când vine din grijă, este una dintre cele mai curate forme ale curajului.

Numai oamenii slabi se prefac că știu totul.
Numai oamenii puternici acceptă că adevărul trebuie verificat.

Poate că acesta este cel mai important lucru pe care l-ați făcut.

Nu ați pretins că dețineți adevărul.
Ați avut răbdarea să-i faceți loc.

Iar adevărul, ca ploaia, nu vine niciodată atunci când îl obligi. Vine atunci când găsește cerul deschis.

Astăzi, după doi ani, fermierii nu vă mulțumesc doar pentru recoltele bune.

Recoltele vin și pleacă.
Anotimpurile se schimbă.
Vor exista și ani grei.

Dar există ceva mai prețios decât un an bogat: încrederea că natura trebuie ascultată înainte de a fi corectată.

Această lecție valorează mai mult decât orice producție-record.

În fond, civilizația începe cu adevărat în clipa în care omul încetează să creadă că este proprietarul lumii și acceptă că este doar administratorul ei vremelnic.

Vă mulțumim pentru că, acum doi ani, ați avut curajul să lăsați cerul să vorbească.

Și vă dorim să aveți aceeași înțelepciune ori de câte ori viitorul vă va pune din nou în fața unei alegeri între zgomotul certitudinilor și liniștea adevărului.

Cu recunoștință,

fermierii din Prahova care au învățat, încă o dată, că uneori cea mai bună intervenție asupra naturii este respectul

prin

Adrian Mocanu

Președinte

Asociatia Producătorilor Agricoli de Cereale și Plante Tehnice Prahova”

Restul e doar:

• argint în nori,
• plumb în minciuni,
• și o tăcere tot mai greu de apărat în instituțiile prinse, de data aceasta, nu doar cu rachetele în nori, ci și cu legea călcată în picioare.

• Fermierii: Eroii tragici ai gliei, finanțatori ai adevărului

   

  Restul e doar argint în nori, plumb în minciuni și o tăcere tot mai greu de apărat în instituțiile care au fost prinse, de data asta, nu doar cu rachetele în nori, ci și cu legea călcată în picioare.

• Consultati arhiva:  (aici), (aici),  (aici),  (aici), (aici),  (aici),  (aici),  (aici),  (AICI), (aic),  (aici),  (aici),  (aici),  (aici),  (aici),  (aici),  (aici),  (aici),  (aici),  (aici),  (aici), (aici),  (aici), (aici),  (aici),  (aici),  (aici),  (aici),  (aici),  (aici),  (aici),  (aici),  (aici),  (aici),  (aici),  (aici), (aici), (aici),  (aici),

  (aici), (aici),  (aici),  (aici),  (aici),  (aici),  (aici), (aici),  (aici),  (aici),  (aici), (aici), (aici),  (AICI), (aici),  (aici),  (aici),  (aici), (aici),  (aici),  (aici), (aici) e (aici),  (aici),   (aici), (aici),  (aici), (aici),  (aici),  (aici), (aici), (aici),   (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici),  (aici) , etc), sistemul antigrindină a fost o mafie transpartinică! Vom reveni. (Cristina T.).

Contabilul care numără milioane, nu și drepturile polițiștilor

Același contabil din Ministerul Afacerilor Interne care, potrivit dezvăluirilor făcute de Sindicatul Polițiștilor “Diamantul”, a jecmănit polițiștii prin aplicarea secretă a Ordinului MAI S/7/2018 – „metodologia de salarizare” – stă astăzi cocoțat pe o poziție-cheie: decide, de facto, dacă acest ordin rămâne sau nu clasificat.

Acest OMAI S/7/2018, ascuns cu grijă sub pretext de „secret”, a permis raportarea de „economii” de zeci de milioane de euro la nivelul MAI, economii obținute nu din reforme sau eficiență, ci din ciuntirea drepturilor salariale ale polițiștilor. Un exemplu concret invocat de Sindicatul Diamantul:
sporul pentru condiții deosebit de grele – tăiat sau „optimizat” în perioada concediului, astfel încât omul să fie jumulit fix când nu e la serviciu, dar cifrele pe hârtie să arate superb la raportările către minister.

Acest „magician” al cifrelor nu doar că a girat schema, dar acum se erijează, prin poziția și influența lui, în paznic al lacătului: dacă S/7/2018 rămâne secret, jaful rămâne „legal”; dacă se declasifică, cineva va trebui să explice cum au fost tocați banii polițiștilor.

Hoții de la DGF explică de ce nu e bine să se vadă furtul

În primul document, un răspuns oficial al Direcției Generale Financiare a MAI către Sindicatul Polițiștilor „Diamantul” (răspuns la petițiile nr. 111/1/27.06.2026 și 5347/2026, înregistrate la DGF cu nr. 49797/2026), vedem cum se joacă teatrul „noi nu suntem de vină, dar nici nu vrem transparență”.

DGF se spală pe mâini spunând, pe fond de legalism doct:

• că nu este structură de securitate pentru informații clasificate,
• că numai emitentul (ministrul afacerilor interne) poate dispune declasificarea Ordinului MAI S/7/2018.

Până aici, te-ai zice că totul e corect procedural. Dar imediat vine miezul:

DGF ține să precizeze că, deși nu poate decide formal, își exprimă „punctul de vedere de oportunitate economico-financiară” și anume că, în opinia lor,

NU se impune declasificarea OMAI S/7/2018.

De ce? Pentru că, spun ei, ordinul cuprinde informații despre:

• structura cheltuielilor salariale,
• modul de acordare a drepturilor de personal,
• date care, dacă ar deveni publice, ar putea „afecta buna desfășurare a activității” și alte asemenea formule standard de speriat fraierii.

Tradus din limba de lemn a hoțului cu mapă:

• dacă polițiștii și opinia publică ar vedea cum sunt împărțiți banii,
• cât s-a tăiat din sporuri,
• unde s-au făcut „economii”,
  atunci nu ar mai încăpea povestea cu „totul e legal și conform legii”.

Pe scurt, DGF transmite ceva de genul:
„Noi nu clasificăm, noi doar spunem că nu e bine să fie declasificat, că altfel se vede dezastrul. Pardon, ‘structura cheltuielilor salariale’.”

„Excelența” Grecu și arta de a fi chestor cu pixul în seif

Numele Grecu, pomenit în articolul inițial, nu apare întâmplător. În documentele oficiale, semnături de tipul director general, chestor de poliție și șef serviciu, comisar de poliție legitimează întreaga poveste birocratică. Așa ajunge un sistem întreg să fie confiscat de un cerc de „exelențe” care nu-și justifică gradul prin lupta cu infractorii, ci prin lupta cu transparența.

În loc să apere legea împotriva infractorilor, apără OMAI S/7/2018 împotriva polițiștilor.
În loc să protejeze instituția de corupție, protejează metodologia secretă de salarizare de lumina zilei.

Întrebarea firească a polițiștilor – și nu numai – rămâne:
Cum își mai justifică “Grecu” gradul de chestor și “excelența”, dacă mâine ordinul devine transparent și se vede că „economiile” sunt, de fapt, tăieri din drepturile oamenilor?

Cum ajunge un contabil să fie mai tare ca un ministru?

Mulți dintre voi vă scărpinați în cap și vă întrebați, pe bună dreptate:
Cum ajunge un contabil să hotărască, în fapt, dacă un ordin de ministru, care afectează toți salariații MAI, stă sau nu stă clasificat?
De unde atâta putere?

Răspunsul e simplu și urât:

• Ai un ministru decorativ,
• un aparat central plin de „excelențe”,
• o direcție financiară care dă „avize de oportunitate” ca și cum ar fi Constituția,
• și un ordin de salarizare secret care ține la adăpost toate aceste jocuri.

În al doilea document oficial menționat, se face referire la Regulamentul de organizare și funcționare al aparatului propriu al Inspectoratului General pentru Imigrări, aprobat prin OMAI nr. 10/2017, publicat în Monitorul Oficial nr. 123 din 15 februarie 2017. Acest detaliu arată limpede că, atunci când vor, conducătorii MAI pot emite regulamente și ordine perfect transparente, publicate la vedere, în Monitorul Oficial.

Când e vorba de un regulament de organizare (IGI – OMAI 10/2017), totul e public, oficial, cu număr și dată.
Când e vorba de banii polițiștilor, metodele de calcul ale salariilor, sporurilor și „economiilor”, brusc nu se mai poate. Brusc, devine „secret”. Brusc, vezi doar parafa, nu conținutul.

Așadar, nu e vorba de imposibilitate legală, ci de voință politică și interes financiar. Ordinul S/7/2018 stă la sertar nu pentru că n-ar putea fi public, ci pentru că nu le convine să fie public.

Popândăul-minstru și republica „fiecăruia cu ordinul lui”

Textul inițial o spune direct: „popandaul pus ministru” este ocupat să fie inert când nu joacă rol de Brutus. Asta înseamnă că la vârful MAI nu avem un om care să ia decizii în interesul personalului, ci o piesă de decor lăsată să fluture pe post de „demnitar”, în timp ce alții trag sforile.

Când ministrul este inexistent ca autoritate reală, toți ceilalți devin mini-miniștri:

• contabilul decide ce se clasifică;
• direcția financiară decide ce se declasifică „nu se impune”;
• „excelențele” cu epolet fac zid în jurul documentului;
• sindicatele sunt lăsate să bată la uși care se închid cu pretextul „informațiilor clasificate”.

Așa se ajunge ca, în aparatul central MAI, „toată lumea este ministru”, cu o singură excepție: ministrul însuși, care pare doar un popândău oficial trimis să zâmbească în poze.

Când regulamentul e public, dar jaful e secret

Contrastul e devastator:

• Regulamentul IGI, aprobat prin OMAI nr. 10/2017, publicat în Monitorul Oficial nr. 123/15.02.2017 – complet transparent, la vedere.
• Metodologia de salarizare din OMAI S/7/2018 – secretă, încuiată, apărată cu zel de Direcția Generală Financiară, cu argumentul „bunei desfășurări a activității”.

Ce activitate, mai exact?
Cea de jupuit salarii, de mascat tăieri și de raportat economii obținute pe spinarea polițiștilor? Dacă s-ar aplica același standard de transparență ca la regulamentul IGI, fiecare polițist ar putea vedea negru pe alb:

• cum i se calculează salariul,
• ce sporuri îi sunt recunoscute,
• ce „economii” se fac din drepturile lui.

Și atunci, „excelențele” din aparat ar trebui să explice, nu să se ascundă.

Concluzie: Jaful la adăpostul stampilei „Clasificat”

Pamfletul de față se bazează pe:

• răspunsul oficial al Direcției Generale Financiare a MAI către Sindicatul Polițiștilor „Diamantul”, în care DGF refuză, la nivel de recomandare, declasificarea OMAI S/7/2018;
• trimiterea oficială la Regulamentul IGI aprobat prin OMAI 10/2017, publicat în Monitorul Oficial nr. 123/2017, dovadă că, atunci când vor, pot fi transparenți.

În realitate, nu există niciun motiv onest pentru care metodologia de salarizare din OMAI S/7/2018 să fie mai secretă decât un regulament de organizare.
Există, în schimb, un motiv extrem de clar:
dacă se vede cum s-au făcut „economiile”,
se vede și cine a furat, cine a protejat furtul și cine a tăcut.

Când hoții din birouri decid ce rămâne clasificat,
când popândăul pus ministru se face că nu vede,
când contabilul-șef al jecmănelii se joacă de-a stăpânul lacătului,
atunci nu vorbim de siguranță națională.

Vorbim de siguranța jafului organizat. (Cristina T.).