Connect with us

Anchete

OPINIE/ Acesta este adevărul și factorul generator al colapsului din Sistemul Public de Sănătate – Comisarul de Prahova

Publicat

pe

Este de notorietate faptul că investițiile la Ministerul Sănătății – aspect recunoscut, oficial, în mai multe rânduri – se fac fără o fundamentare extraordinar de clară a nevoii acelei investitii și fără o ierarhizare sau o prioritizare care să țină cont de nevoile care sunt în zona în care s-au derulat investiții și fără monitorizarea efectelor acestor investiții. Deci, așa zisele investiții se fac, în fapt, în nota generală a investițiilor publice, caracterizate de principiul comisionului încasat și a para-ndăratului asigurat în urma atribuirii contractelor finanțate din bani publici și nu a eficienței cheltuirii banului public în interesul pacientului.

Dacă se analizează rapiditatea cu care s-au îmbogățit managerii de spitale din comisioane și para-ndărături și ce clinici private, cabinete și locuințe și-au construit din banii alocați spitalelor sau ce dotări au, în comparație cu cele de la stat – deși la stat s-au cheltuit sume exorbitante pentru aparatură uzată moral sau nefuncțională!

Și, dacă ne referim și la pierderile uriașe înregistrate de unitățile sanitare publice, respectiv cât reprezintă, în total buget și cum afectează costurile externalizării serviciilor la unitățile sanitare (curățenie, reparații, spălătorie, hrană, furnizare de echipamente și consumabile, medicamente, etc.) sau ar fi luat în considerare și procentul aparaturii aflată în stare de nefuncționare, în raport cu cea din zona privată (deținută, de regulă, de cei care activează și în zona publică),  ar fi rezultat clar că prejudicial este de câteva zeci de ori mai mare și reprezintă explicația logică a colapsului și a falimentului Sistemului de Sănătate public. Pentru că numai Sistemul Public de Sănătate se află în faliment nu și cel privat. Și ambele sunt alimentate din aceeași sursă: Bugetul asigurărilor de sănătate.

De cealaltă parte, deși nu se recunoaște public, Sistemul Public de Sănătate este în colaps nu atât din lipsa fondurilor, cât, mai degrabă, pentru că este profund căpușat – prin intermediul managerilor numiți politic, care sunt, în fapt, niște escroci ce lucrează pentru mafia ce căpușează spitalele. De asemenea, Sistemul este în colaps pentru că aparatura din spitale este ori nefuncțională ori neutilizată premeditat, pentru că face concurență aparaturii și dotărilor performante din mediul privat. Un alt motiv important al colapsului Sistemului Public de Sănătate constă în faptul că managerii de spital și medicii specialiști, uitând de Dumnezeu și de jurământul de credință, dând dovadă de un cinism aboslut și-au construit clinici și cabinete private – deturnând banii alocați modernizării sistemului public de sănătate prin sistemul comisioanelor și a para-ndărătului ori făcând captiv mediului privat pacienții prin neutilizarea aparaturii existentă în unitățile publice sau neasigurarea unor servicii profesioniste și de calitate -, unde au accest pacienții doar pe bază de tarife. Astfel, majoritatea clinicilor și cabinetelor private, unde își desfășoară activitatea mangerii și medicii specialiști ce activează și în domeniul public, nu încheie contracte cu Casa de Asigurări Sociale, din lăcomie, urmărind doar profit și iar profit și nu rezolvarea problemelor de sănătate ale pacientului. Bineînțeles că nu i-a interesat, în aceste condiții, ca unitățile sanitare publice să fie manageriate corect, în interesul pacientului sau să-și desfășoare activitatea în condiții de siguranță medicală, asigurând servicii de calitate, profesioniste, pentru că astfel nu le-ar fi prosperat clinicile sau cabinetele proprii sau cele în care activează ca medici specialiști. Acesta este adevărul și factorul generator al colapsului din Sistemul Public de Sănătate. Nu atât volumul investițiilor sau destinația investițiilor, cât faptul că legea permite desfășurarea activității și în cadrul sistemul sanitar public și în cel privat, chiar dacă aceasta crează incompatibilitate evidentă. Această situație este adevărata cauză ce generează și permite, falimentarea și distrugerea, cu bună știință, de către managerii de spitale și medicii specialiști, a Sistemul Public de Sănătate, ce ar trebui să asigure accesul tuturor cetățenilor, gratuit, la Sistemul Public de Sănătate. Pentru că între Sistemul Public de Sănătate și Sistemului Privat de Sănătate există o concurență acerbă, de care pe care să acceadă și să se înfrupte cât mai mult din enormul buget al asigurărilor de sănătate. Ori, punând „batista pe țambal” atunci când analizăm cauzele dezastrului din sistemul public de sănătate, omițând faptul că acestea sunt generate, în primul rând, de perpetuarea anacronismului concurențial, respectiv de încăpățânarea politicului și legislativului în a menține melanjul dintre public și privat în ceea ce privește sistemul de sănătate, nu numai că nu rezolvăm problema, ci ne afundăm și mai mult în competiția distrugerii accesului real al cetățeanului la sistemul de sănătate publică. Nu se va rezolva niciodată problema sistemului public de sănătate până când nu se va stabili clar că este incompatibilă profesarea la stat și în privat a carierei medicale. A devenit o practică generalizată în România ca medicii care activează în sistemul public (unde-și fac treaba de mântuială), să dețină ori să profeseze și în clinici private, unde-și dirijează pacienții să meargă pentru consultații, spitalizări și tratamente corespunzătoare, încasând, în multe situații, de două ori aceeași prestație: și de la pacient și de la Casa de Asigurări Sociale. Astfel, profitând de această anomalie, sistemul privat de sănătate concurează neloial sistemul public de sănătate, cu consecințe dezastruoase atât asupra sistemului public de sănătatea (căpușat și falimentat de cei care operează în ambele sisteme) cât, mai ales, asupra pacienților, tratați diferențiat, deși legal au acces gratuit la serviciile medicale. În spitale, datorită prostului management, dezintersului medicilor, externalizării generale a serviciilor, aprovizionării la prețuri mult peste prețul pieței, indolenței Guvernului în a stopa căpușarea sistemului, a hoției generalizate, dezinteresului profesional și nepăsării, se practică un genocid premeditat, generat de această practică mizerabilă a dualismului practicării profesiei care dorește să elimine sistemul public și să-l înlocuiască cu nul complet privat la care să aibă acces doar cei cu venituri. Dovedind un cinism fără limite, cei care activează și în privat și la stat, prin dezinteresul afișat și prin deturnarea fondurilor din sistemul public în cel privat, condamnă, cu bună știință, pe cei lipsiți de resurse, la moarte, pentru că majoritatea pacienților nu-și permit să suporte costurile din clinicile și cabinetele private, iar clinicile private, de regulă, nu încheie contracte cu Casele de Asigurări de Sănătate sau dacă încheie, preferă să deconteze situații fictive decât să asigure tratament corespunzător pacienților. Și asta în condițiile în care bugetul asigurărilor de sănătate este la nivelul sumei celorlalte încasări fiscale și ar trebui să fie suficient pentru a asigura asistența gratuită a tuturor pacienților.

Deci, e nevoie de o reformă totală în Sistemul Public de Sănătate, care, pe lângă monitorizarea cheltuirii banului public alocat din bugetul de sănătate și sancționarea drastică a celor care deturnează fondurile destinate Sistemul Public de Sănătate ori le cheltuie iresponsabil (urmărind, aproape exclusiv, comisioanele și nu eficiența), trebuie să includă și legiferarea incompatibilității între sectorul de stat și cel privat în ceea ce privește practicarea profesiei medicale, pentru a se elimina concurența neloială, ca factor principal al colapsului Sistemului Public de Sănătate. De asemenea, având în vedere faptul că majoritatea fondurilor alocate unităților sanitare sunt consumate pentru plata serviciilor externalizate, Guvernul ar trebui să interzică externalizarea serviciilor unităților sanitare, pentru că acestea sunt a altă cauză majoră a falimentării unităților sanitare șia colapsului. Și, nu în ultimul rând, legea privind licitațiile publice, care a permis devalizarea bugetelor publice, ar trebui amendată, mai ales în ceea ce privește procedurile privind încheierea actelor adiționale la contracte, proceduri care, în fapt, sunt o metodă perversă, unanim acceptată și impusă ca o cutumă, de anulare a licitațiilor și de creștere artificială a costurilor.

In alte condiții colapsul din sistemul public de sănătate se va accentua tot mai grav și va genera un adevărat genocid pentru cei lipsiți de posibilitatea de a achita tarifele practicate în mediul privat al Sistemului de Sănătate. Iar fondurile uriașe destinate accesului gratuit la Sistemul Public de Sănătate vor fi deturnate în continuare, de către crima organizată ce controlează Sistemul Public de Sănătate, prin intermediul mecanismului numirilor politice sau de tip crimă organizată a managerilor din Sistemul Public de Sănătate. În alte circumstanțe, orice ministru ar veni și oricâte declarații și dezvăluiri ar face despre boala sistemului, dacă nu va elimina concurența dintre sistemul public și cel privat, practicată de cei care manageriază și deservesc atât sistemul public cât și cel privat, nu vor avea nici un efect asupra schimbării sistemului sau care să asigure accesul real al cetățeanului la Sistemul Public de Sănătate. Iar hemoragia banului public din bugetul sănătății va continua să alimenteze, exclusiv, crima organizată, îngrosând alarmant statisticile morților din cauza inaccesului la Sistemul Public de Sănătate.

 

 

Anchete

Situație controversată la o instanță din provincie: o judecătoare și-a cerut abținerea în dosare în care figurează părinții partenerului său

Publicat

pe

De

O situație prezentată de publicația Lumea Justiției readuce în atenție posibilele probleme de integritate și aparență de imparțialitate din cadrul unei instanțe din provincie.

Potrivit informațiilor publicate de sursa citată, o judecătoare ar avea o relație cu un grefier din cadrul aceleiași instanțe, fără ca acesta să fie grefierul magistratului respectiv.

Părinții grefierului, avocați în dosare repartizate judecătoarei

Conform relatării Lumea Justiției, ambii părinți ai grefierului sunt avocați și ar fi avut cauze pe rolul instanței la care activează judecătoarea.

În unele dintre aceste dosare, magistratul ar fi formulat cereri de abținere, invocând, potrivit informațiilor publicate, relația cu fiul celor doi avocați și dorința de a evita apariția unei situații care ar putea ridica semne de întrebare cu privire la imparțialitate.

Cererile de abținere ar fi fost respinse de colegi

Publicația susține că solicitările de abținere formulate de judecătoare ar fi fost respinse în mod repetat de colegii săi din cadrul instanței.

În aceste condiții, cauzele în care ar fi fost implicați părinții grefierului ar fi rămas în atenția aceleiași instanțe, iar situația s-ar fi repetat pe parcursul a cel puțin unui an, potrivit relatării citate.

O situație care ridică întrebări despre aparența de imparțialitate

Cazul descris de Lumea Justiției readuce în discuție necesitatea gestionării cu maximă atenție a situațiilor care pot genera suspiciuni privind conflictele de interese sau aparența de lipsă a imparțialității în actul de justiție.

Informațiile prezentate nu reprezintă concluzii definitive privind existența unei abateri disciplinare sau a unei încălcări a legii. Persoanele menționate beneficiază de toate drepturile și garanțiile prevăzute de legislația în vigoare, inclusiv de prezumția de nevinovăție. (Irinel I.).

Citeste in continuare

Anchete

Cererea de pensionare a unei procuroare de la Tecuci, amânată de Secția pentru procurori a CSM

Publicat

pe

De

Alina Topală nu a respectat termenul de notificare de 90 de zile

Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a amânat, marți, 8 septembrie 2026, analizarea cererii de eliberare din funcție prin pensionare formulată de procuroarea Alina Topală, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci, potrivit publicației Lumea Justiției.

Motivul amânării îl reprezintă nerespectarea termenului legal de notificare. Conform art. 218 alin. (2) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, solicitarea trebuie transmisă CSM cu cel puțin 90 de zile înainte de data la care magistratul dorește să înceteze activitatea prin pensionare.

CSM: Cererea poate fi analizată după împlinirea termenului legal

În minuta ședinței, Secția pentru procurori a CSM a precizat că analiza cererii formulate de Alina Topală a fost amânată până la împlinirea termenului de 90 de zile prevăzut de lege.

Decizia a fost adoptată în unanimitate.

Prevederea legală stabilește că magistratul care intenționează să solicite eliberarea din funcție prin pensionare trebuie să notifice în scris președintele instanței, conducătorul parchetului sau al instituției și, după caz, CSM. Totodată, conducerea unității trebuie să ia măsuri pentru finalizarea lucrărilor aflate în curs până la data eliberării din funcție.

O singură pensionare aprobată în ședința din 8 septembrie

În aceeași ședință, Secția pentru procurori a aprobat înaintarea către președintele României a propunerii de eliberare din funcție prin pensionare a Elisabetei-Cristina Irimia.

Aceasta este delegată în funcția de prim-procuror adjunct la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București și are gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pensionarea ar urma să producă efecte începând cu 1 octombrie 2026. Și această hotărâre a fost adoptată în unanimitate. (Irinel I.).

Citeste in continuare

Anchete

USR-istul de lux de la gunoaie: când un șef de salubritate câștigă mai mult decât un judecător

Publicat

pe

De

„Regimul Bolojan” și propaganda anti-magistrați: până la bani, totul e moral

Dacă v-ați lăsat vreodată vrăjiți de propaganda anti-magistrați a așa-numitului „regim Bolojan”, cu refrenul lor preferat „judecătorii sunt prea bine plătiți”, merită să vă opriți un minut și să vă uitați la niște cifre foarte concrete. Nu vin din „bula magistraților”, ci din realitatea administrativă în care un userist ajuns șef peste gunoaie încasează mai mult decât un judecător de Curte de Apel cu peste două decenii de vechime.

Publicația Lumea Justiției dezvăluie o situație care face praf discursul anti-magistrați: în timp ce vedem zilnic atacuri la adresa judecătorilor, în curtea administrațiilor „salvatoare” se aruncă cu bani publici în personaje de partid care ajung să fie plătite regește.

Șeful de la salubritate: 35.000 lei pe lună ca să „salveze” gunoaiele

Personajul principal: useristul Ionuț Inași (foto dreapta). În august 2025, primarul USR al Timișoarei, Dominic Fritz, îl numește la conducerea SALUT – firma de salubritate a municipalității, aflată în subordinea Primăriei Timișoara.

Funcție „tehnică”, responsabilitate mare, desigur, dar și un salariu pe măsură: nici mai mult, nici mai puțin de 35.000 de lei pe lună. Pentru o firmă de salubritate. Din bani publici. Sub umbrela „fără corupți în funcții publice”, slogan repetat până la sațietate de aceeași zonă politică ce defilează cu lupta pentru „moralizare” și „reformă”.

35.000 de lei lunar pentru șeful de la gunoaie – asta este măsura reală a „austerității” și „eficienței” clamate în conferințe de presă și postări inflamatorii împotriva altora.

Judecătoarea cu 22 de ani vechime: 20.000 lei pe lună pentru a aplica legea

În colțul opus al ringului: judecătoarea Adriana Stoicescu (foto stânga), de la Curtea de Apel Timișoara. Un magistrat cu 22 de ani vechime, definitiv pe funcție, cu carieră construită în timp, în sistemul care, ne place sau nu, ține în picioare statul de drept de care se agață toată lumea în discursuri.

Salariul ei: 20.000 de lei pe lună.

Așadar, în România spectacolului politic, un judecător cu 22 de ani de muncă în spate valorează – la nivel de venit – semnificativ mai puțin decât un userist instalat la vârful unei firme de salubritate controlate de primărie. Aceasta este „corectitudinea” pieței muncii în varianta celor care tună și fulgeră împotriva „privilegiilor” magistraților.

Cifrele care ard: 35.000 vs 20.000, direct de pe Facebook

Nu vorbim despre zvonuri, ci despre cifre clare, publice. Luni, 7 septembrie 2026, timișoreanul Corneliu Neculau publică pe Facebook datele referitoare la veniturile lui Ionuț Inași și ale judecătoarei Adriana Stoicescu, însoțite de descrierea: „fără corupți în funcții publice”.

Postarea nu rămâne anonimă. Judecătoarea Adriana Stoicescu distribuie informațiile, cu următorul comentariu: „Nu o spun eu…. SALUT e firma de salubritate din subordinea Primăriei… Hai, jos corupțea!”

Dintr-odată, sloganul „fără corupți în funcții publice” capătă o tentă amar-comică, atunci când este pus lângă un salariu de 35.000 lei lunar pentru un șef de firmă de salubritate numit politic, și un salariu de 20.000 lei pentru un magistrat cu 22 de ani vechime.

„Jos corupțea!”: când gunoaiele devin mai valoroase decât dreptatea

Comentariul judecătoarei Stoicescu – „Hai, jos corupțea!” – lovește exact în ipocrizia discursului public. Ani de zile, aparatul de propagandă anti-magistrați a vândut imaginea unui sistem judiciar „plin de privilegii”, în timp ce pe tăcute, prin consilii de administrație, firme publice și direcții subordonate primăriilor, se împart salarii de zeci de mii de lei pentru oameni de partid.

SALUT, firma de salubritate subordonată Primăriei Timișoara, devine simbolul acestei „noi lumi”: una în care șeful de la gunoaie, numit de primarul USR Dominic Fritz, este mai bine plătit decât un judecător de Curte de Apel. Nu pentru că justiția ar fi ieftină, ci pentru că loialitatea de partid, în unele structuri locale, pare mai scumpă decât competența juridică.

Concluzia usturătoare: nu magistrații sunt problema, ci „selectați” de partid bine plătiți

Din toate aceste date – relevate în spațiul public, inclusiv de Lumea Justiției și amplificate prin postarea lui Corneliu Neculau și reacția Adrianei Stoicescu – se conturează o imagine simplă și dureroasă:

  • Ionuț Inași, userist, numit în august 2025 de primarul USR Dominic Fritz la conducerea SALUT, firma de salubritate a municipalității Timișoara, încasează 35.000 lei pe lună.
  • Judecătoarea Adriana Stoicescu, Curtea de Apel Timișoara, magistrat definitiv cu 22 de ani vechime, câștigă 20.000 lei pe lună.
  • Cifrele sunt făcute publice pe 7 septembrie 2026, pe Facebook, de Corneliu Neculau, sub sloganul: „fără corupți în funcții publice”.
  • Judecătoarea Stoicescu distribuie și comentează: „Nu o spun eu…. SALUT e firma de salubritate din subordinea Primăriei… Hai, jos corupțea!”

Pamfletul nu trebuie să inventeze nimic. E suficient să pună cifrele una lângă alta. Pentru că, atunci când un șef userist de la gunoaie este plătit mai bine decât un judecător de Curte de Apel, întrebarea nu mai este „de ce sunt magistrații prea bine plătiți?”, ci „cine a decis că loialitatea politică face mai mult decât 22 de ani de justiție?”

Restul este doar propagandă. Și un imens „SALUT” ipocriziei, plătit cu 35.000 de lei pe lună. (Irinel I.).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv5 ore ago

„IPJ Prahova – Grădinița de cadre” – Episodul 59 – Flagrant de carton, anticorupție de mucava și lăutari cu epoleți la comanda Sistemului

Când ți se cântă prea mult la ureche, la un moment dat nu mai poți sta în banca ta. Când...

Exclusiv5 ore ago

MAREA TĂCERE DE LA TCE PLOIEȘTI.  „Organigrama cu chiloți”, sindicatele de buzunar și frica la normă

Remember: cum s-au distrus Neoplan-urile și s-au umflat kilometrii Înainte să ajungem la „organigrama cu chiloți”, merită un mic remember:...

Exclusiv5 ore ago

MAI adună date sensibile, ANSPDCP ridică din umeri: cazul procedurii PS-MAI-DGMRU-125

ANSPDCP și marele miracol administrativ: când dosarul cu date personale se lovește de ușa competenței Procedura MAI care a pus...

Exclusiv5 ore ago

La Arad, programul de 8 ore bate infractorul la scor: 1–0 pentru hoți

Dacă te-ai întrebat vreodată cum poți crește infracționalitatea fără să dai o singură palmă legii, răspunsul vine de la Arad:...

Exclusivo zi ago

STATUL PE PERSOANĂ FIZICĂ – Sufrageria de Securitate Națională S.A.

Cum și-au tras Bolojan și Abrudean Zonă de Securitate Clasa I „la cheie”, pe încredere și fără acte Când credeai...

Exclusiv2 zile ago

„IPJ Prahova – Grădinița de cadre care-și mănâncă propriile grade” – Episodul 58: Cum a dispărut, peste noapte, „subcomisarul-șef” din Băicoi

„Grădinița de Cadre din IPJ Prahova” nu mai e doar o metaforă. Este un manual de proastă guvernare, ediție ilustrată,...

Exclusiv2 zile ago

Bâlbâiala de stat cu ștampilă «Strict Secret». Cum a jucat România telefonul fără fir pe securitatea națională

Există popoare care construiesc rachete. Altele, care ridică zgârie-nori. România a reușit performanța unică de a bloca securitatea națională într-un...

Exclusiv2 zile ago

Argint în nori, aur la Electromecanica, plumb în buget. Fermierii întreabă, Mafia Antigrindină se ascunde după gardul de beton

Asociația fermierilor din Prahova trimite o adresă‑dosar către AASNACP și lovește direct în inima combinațiilor cu puncte de lansare, contracte...

Exclusiv3 zile ago

Veteranii de dinainte de 2017 – sponsorii oficiali ai bugetului prin CASS

Cum să-i prostești pe rezerviști în trei pași simpli: tai, declari neconstituțional, apoi tai din altă parte – Când ‘plafonarea’...

Exclusiv3 zile ago

„Poliția Rutieră 4.0” – tableta la șosea, pixul în epoca de piatră

Dacă te uiți la conferințele de presă ale MAI, ai zice că Poliția Rutieră trăiește deja în viitor: „digitalizare”, „aplicații...

Exclusiv3 zile ago

Cum se prăjește dreptatea între DNA Ploiești, executorii „de casă” și culoarele serviciilor – De la microferma procurorului Lefter la justiția cu epoleți în dosarul Ivanof

Există cazuri în care abuzul este atât de grosolan încât nu mai poate fi mascat nici cu munți de hârtii...

Exclusiv4 zile ago

„IPJ Prahova – Grădinița de Cadre”, episodul 57: „Subcomisar-șef” de analfabetism funcțional la comanda IPJ Prahova

Incisiv de Prahova continuă serialul „Grădinița de Cadre din IPJ Prahova”. După episoadele în care am arătat cum „Inspectoratul de...

Exclusiv4 zile ago

De la „J’Accuse…!” la „Noi n-am văzut nimic”: Afacerea Dreyfus, manualul secret al MAI-ului românesc

Un evreu alsacian, o scrisoare dubioasă și o justiție oarbă „la comandă” În 1894, Franța își dădea examenul de morală...

Exclusiv4 zile ago

IGPR, instituția cu două oglinzi: una pentru hârtie, alta pentru instanță

Cazul semnalat de Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” arată o performanță administrativă rară: aceeași instituție reușește să susțină, în documente...

Exclusiv5 zile ago

MEDAT, TRANSFORMAT ÎN „MINISTERUL ȘMENULUI NAȚIONAL” –  Cum a ajuns strategia de stat pe mâna unui trio cu dosar, ORNISS la ghici și Constituția făcută sul

De la strategie națională la șmecherie organizată Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) a fost vândut românilor drept „motor...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

www.softpas.com

Top Articole Incisiv