Diverse
10 Pași pentru redresarea economică a României
Câteva idei de program de acțiune pentru o Românie mai bună, din care românii să nu mai plece forțați de situația economică și în care cei plecați să revină cu drag. Articol scris de Marius Bostan, pentru newsweek.ro.
Într-un moment în care deficitul bugetar amenință stabilitatea financiară a României, este nevoie de mai mult decât ajustări contabile. Avem nevoie de încredere, viziune strategică, curaj politic și soluții inteligente, ancorate în bune practici internaționale.
Ilie Bolojan și Nicușor Dan reprezintă două figuri care au demonstrat că reforma, eficiența și prioritizarea investițiilor publice sunt posibile. Este timpul să extindem această abordare la scară națională, într-un guvern care are în centrul său interesul național, interesul pe termen lung al României.
Prezint mai mai jos un ansamblu de 10 pași, care poate reduce semnificativ deficitul bugetar, atrage investiții, stimulează competitivitatea și întărește încrederea cetățenilor și investitorilor. Acest cadru nu este suficient dar cred că este necesar în aceste momente când măsurile pe termen scurt pot determina semnificativ ce se întâmplă în următorii 3 ani. Consider de la sine înțeles că orice măsuri economice este important să fie însoțite de o comunicare de încredere și de un mesaj de unirea românilor și respingere a narațiunilor care atacă interesul național.
- Reducerea cheltuielilor publice cu minim 10% poate fi făcută fără a afecta semnificativ buna desfășurare vieții publice
Prin prioritizarea investițiilor, eliminarea risipei, eficientizarea achizițiilor publice și reevaluarea programelor cu eficiență scăzută, guvernul poate economisi ușor 15–18 miliarde lei anual, fără a afecta veniturile populației. Adoptarea unor soluții tehnologice noi, mai eficiente pentru construirea de drumuri și pentru investițiile publice ar duce la reducerea unor cheltuieli fără ca rezultatele să fie afectate. Estimez că această sumă poate fi economisită doar cu un management bun și în acest an.
- Creșterea temporară a TVA cu 2 puncte procentuale pentru a da un semnal de încredere pentru creditori și rezolvarea rapidă a deficitului pe termen scurt
Pare o măsură nepopulară, dar necesară pentru îmbunătățirea ratingului de țară. În esență o creștere cu doar 2% va fi absorbită ușor de consumatorii finali. Efectul în inflație poate fi diminuat prin alte măsuri conexe cu scopul dea domoli inflația. Cu o colectare netă estimată la 13–15 miliarde lei anual, această creștere poate acoperi rapid o treime din deficit.
Dacă măsurile de reformă dau roade, TVA-ul poate reveni la nivelul actual peste 3 ani – un angajament transparent, condiționat de performanță.
- Reforma administrației publice locale: simplificare, digitalizare, externalizare
Prin simplificare, eliminarea redundanțelor, digitalizarea serviciilor locale și externalizarea unor activități către sectorul privat, România poate economisi peste 3–5 miliarde lei anual, cu servicii mai bune și mai rapide pentru cetățeni.
- Închirierea,vânzarea sau concesionarea activelor nefolosite sau prea puțin folosite din proprietatea publică și privată a Statului și Autorităților Locale și Județene
Clădiri abandonate, terenuri, institute și spații industriale care zac în paragină pot fi reintroduse în circuitul economic prin: închirieri, concesiuni pe termen lung, parteneriate public-private, vânzări transparente și alte măsuri de atragere de venituri suplimentare la bugetele publice.
Estimare conservatoare: 20–25 miliarde lei pot fi obținute în următorii 3 ani.
Sunt Companii unde Statul este acționar, Institute, Regii Autonome, Ministere și Autorități care nu folosesc aceste active și nu aduc venituri de pe urma lor ci aduc numai costuri. Ele ar trebui identificate rapid și fiecare responsabil să prezinte un posibil plan de utilizarea a acestor resurse nefolosite.
- Licențiere transparentă și eficientă a resurselor naturale
România are rezerve importante de ape minerale, nămoluri sapropelice, gaze naturale, litiu, cupru, aur și alte resurse sau chiar alte minerale critice cu potențial. Prin licitații publice transparente, contracte moderne și redevențe competitive, statul poate atrage: investiții de miliarde în exploatare și procesare și venituri constante din redevențe și taxe.
Resursele noastre trebuie să lucreze pentru România, nu să zacă sub pământ.
În următorii 3 ani se pot obține cel puțin 15-20 miliarde de lei suplimentar.
- Privatizări parțiale și listarea de companii profitabile la bursă
Statul poate păstra controlul strategic și totuși obține lichiditate prin: listarea unor pachete minoritare din companii profitabile și atragerea capitalului privat pentru modernizare.
Impact estimat: 15 miliarde lei în 3 ani, plus disciplină managerială crescută în companiile de stat.
- Conectarea rapidă a 10.000 de antreprenori din afara granițelor cu România
Forța românească de inovare și de a face afaceri din Republica Moldova, din Statele Unite, Marea Britaniei, Europa și de oriunde din lume este necesar să fie conectată rapid printr-un proiect strategic.
Românii de pretutindeni pot aduce capital privat nou în patria mamă (estimare: 3– 4 miliarde de Euro), know-how occidental în digitalizare, producție și export și pot aduce rețele internaționale de business care să ajute produsele și serviciile românești să penetreze piețele globale și să echilibreze balanța comercială.
Valoarea adăugată a celor care au construit afaceri în Vest este aur pentru economia României. Este nevoie de chemarea de încredere a Președintelui Nicușor Dan și a Primului Ministru Ilie Bolojan.
Apelul către medici, ingineri, manageri, profesori, artiști și către toți românii talentați să se reconecteze cu Patria Mamă în aceste momente va fi determinant. Acest apel trebuie declinat și transmis de către toți românii din țară către frații de peste graniță. Repatriot depune un efort susținut și pregătește premisele ca acest apel să ajungă în inimile și mințile tuturor și să fie unul care unește românii oriunde s-ar afla. Un exemplu: https://www.repatriot.ro/despre/misiune/
- Româniapoate deveni o Elveție a datelor prin atragerea centrelor de date de mari dimensiuni
România are o oportunitate strategică unică de a deveni hub regional pentru centre de date, într-o eră în care AI și cloud-ul sunt infrastructură critică. Avem avantaje care merită exploatate: energie relativ ieftină cu un mix bun, poziție geografică excelentă și resurse umane bine pregătite în domeniu.
Cu o politică proactivă, putem atrage investiții de peste 10 miliarde EUR în următorii 5 ani.
- Îmbunătățirea ratingului de țară și reducerea costului cu datoria publică
Odată ce mixul de măsuri reduce deficitul și crește încrederea, România poate obține un rating mai bun, refinanța datoria la dobânzi mai mici și poate aloca resurse economisite către investiții.
Managementul eficient al datoriei publice, reducerea costurilor cu dobânzile poate aduce economii de peste 3 miliarde lei anual.
- Program național pentru performanță și excelență în organizații – inspirat de modelul Baldrige
România are nevoie de un salt de competitivitate, atât în sectorul public, cât și în cel privat. Un program inspirat din modelul american Baldrige Excellence Framework poate introduce: evaluări anuale ale performanței instituțiilor și companiilor, standarde de guvernanță, client service și inovație, culturi organizaționale bazate pe principii și valori solide, orientate spre rezultate.
Un exemplu: https://fntm.ro/romanian-performance-excellence-program-inspirat-de-malcolm-baldrige-national-quality-award/
Fără un upgrade al modului în care funcționează instituțiile noastre, orice reformă este limitată. Performanța este cel mai bun scut împotriva risipei.

Concluzie: Redarea încrederii prin competență și acțiune
Un astfel de plan de măsuri aplicat poate reduce deficitul actual cu peste 60% în primii 2 ani, fără sacrificii sociale majore, cu menținerea unei alocări însemnate pentru apărare și poate pune România pe o traiectorie de echilibru bugetar sustenabil în 3–4 ani, cu potențial de scădere a TVA-ului înapoi la 19% după stabilizare.
România are potențial, dar are nevoie de un nou contract de încredere între cetățeni, mediul de afaceri și guvern. Ilie Bolojan și Nicușor Dan au demonstrat că se poate construi eficient, fără scandal, cu rezultate vizibile. Acest măsuri nu sunt utopice utopic – sunt puncte pentru o foaie de parcurs realistă și necesară.
Românii nu mai așteaptă promisiuni, ci semnale clare că viitorul se poate construi cu minte, muncă și măsură.
Marius Bostan este un antreprenor în serie, investitor în mai multe companii românești, dublu licențiat în matematica-informatică și management, cu o experiență vastă de management, finanțe, structurare de produse financiare care au finanțat proiecte de dezvoltare publice și private și este implicat în susținerea unor proiecte generoase ale Fundației Naționale a Tinerilor Manageri, a Romanian Business Leaders și a altor organizații non-profit.
Marius Bostan a deținut și poziția de Ministru al Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională în guvernul de profesioniști din 2015-2016 și s-a remarcat ca un promotor al ideilor conservatoare de tip occidental dar și al tehnologiilor moderne. În anii 1997-2000 a fost implicat în elaborarea cadrului de reformă pentru companiile de stat și administrația publică locală lucrând îndeaproape cu miniștrii Ulm Spineanu, Ilie Șerbănescu și Vlad Roșca.
Marius Bostan este antreprenor și liderul RePatriot.
Diverse
Exersarea englezei în vacanță – 5 activități simple recomandate de Novakid
Vacanța de vară este despre joacă, distracție, voie bună, dar și aventuri și timp petrecut în familie. Pe lângă acestea, lunile de vacanță pot însemna și o pauză lungă de la activități care stimulează învățarea, lucru ce poate duce la un regres academic. Acesta se manifestă prin reducerea temporară a unor cunoștințe acumulate pe parcursul anului școlar, iar în cazul limbii engleze, recuperarea lor poate necesita un efort suplimentar.
Vestea bună este că nu e nevoie de tabere costisitoare sau programe încărcate pentru a menține contactul cu limba engleză. Dimpotrivă, cele mai eficiente momente de studiu merg mână în mână cu activitățile pe care copiii deja le iubesc. De la ateliere de creație până la vizite la grădina zoologică, Novakid, școala online de engleză, a pregătit o listă cu 5 activități prietenoase cu bugetul.
Cum poate fi păstrat contactul cu limba engleză în vacanță
Învățarea unei limbi străine nu depinde doar de acumularea unor informații noi, ci și de folosirea lor constantă. Integrate în experiențele zilnice, noțiunile de engleză pot fi asimilate cu ușurință de către copii. Atunci când aud, citesc sau folosesc engleza în contexte variate, vocabularul și expresiile deja cunoscute sunt consolidate în mod natural, iar comunicarea devine mai fluentă. Totodată, există numeroase opțiuni educative și interactive cu ajutorul cărora învățarea va deveni o experiență plăcută.
1. Ateliere de creație
Fie că alegi un centru de pictură, modelaj, olărit sau bricolaj, acestea îi ajută pe copii să-și dezvolte creativitatea și îi încurajează să descopere lucruri noi într-un mediu relaxat. În plus, costurile sunt, de regulă, reduse, deoarece în multe orașe sunt organizate astfel de evenimente gratuit sau la costuri mai mici pe timpul verii.
Atelierele pot deveni și un bun prilej pentru exersarea limbii engleze – înainte de începerea activității, puteți învăța împreună câteva cuvinte simple precum „brush”, „paint”, „paper”, „clay”, „colors” sau „scissors”, iar apoi le puteți folosi pe parcursul atelierului.
O altă idee este să-i încurajezi pe cei mici să descrie, în engleză, culorile folosite sau obiectul pe care îl realizează – chiar și expresii precum „It is blue”, „I like green” sau „This is a flower” contribuie la dobândirea vocabularului și a încrederii în exprimare.
2. Seri de film în aer liber
În timpul verii, în multe orașe se organizează proiecții gratuite sau la prețuri accesibile în parcuri și spații deschise. Dacă programul include animații sau filme potrivite vârstei copiilor, acestea pot deveni o experiență educativă.
Pentru cei care au deja un nivel de bază în engleză, este recomandat ca filmul să fie urmărit în limba originală. În acest fel, juniorii se pot familiariza cu pronunția și pot observa natural structurile limbii.
După vizionarea filmului, îi puteți încuraja să vă povestească ce părere au despre film, adresându-le diferite întrebări simple precum „Which character did you like?” sau „What didn’t you like?”. Prin formularea răspunsurilor, cei mici își exersează pronunția, învățând să-și exprime opiniile fără efort.
3. Excursii de o zi
Nu este nevoie de vacanțe în străinătate pentru ca un copil să aprofundeze limba engleză. Chiar și o excursie de o zi în propriul oraș sau într-o localitate din apropiere poate deveni o experiență de învățare.
Căutați muzee, obiective turistice, grădini botanice sau parcuri naturale cu intrare gratuită sau în care accesul copiilor se face cu bilet la preț redus. În multe dintre aceste locații veți găsi afișe și panouri informative și în engleză. Încurajați juniorii să citească mai întâi varianta în engleză, apoi pe cea în română, pentru a descoperi expresii noi.
De asemenea, le puteți propune să fotografieze diferite obiecte pe care le pot denumi ulterior, folosind cuvinte învățate, și să creeze un mic jurnal al excursiei. Deși par simple, astfel de exerciții îi ajută să studieze înțelegerea textului și exprimarea orală, transformând o simplă plimbare într-o experiență educativă.
4. Vizita la grădina zoologică
Juniorii sunt mereu încântați de o vizită la grădina zoologică, iar costurile sunt, de obicei, accesibile pentru întreaga familie.
În majoritatea grădinilor zoologice, informațiile despre fiecare animal sunt afișate atât în limba română, cât și în limba engleză. Încurajați-i pe cei mici să citească, mai întâi, varianta în engleză și să identifice cuvintele pe care deja le cunosc. Prin compararea informațiilor din cele două limbi, copiii se familiarizează cu noi cuvinte și structuri de exprimare.
Vizita poate fi și o ocazie de a înțelege adjectivele și antonimele. Exersați de acasă perechi de cuvinte precum „tall-short”, „big-small”, „fast-slow”, iar în timpul explorării, provocați copiii să identifice animale care se potrivesc fiecărui adjectiv.

5. Activități creative acasă
Nu toate zilele de vacanță sunt potrivite pentru ieșiri, însă și timpul petrecut acasă poate deveni o oportunitate de învățare. Activități de decupare, desen, construcție sau asamblare îi ajută pe copii să-și dezvolte creativitatea, atenția și motricitatea fină.
În timp ce realizați activitatea, folosiți instrucțiuni scurte precum „Cut the paper”, „Fold it” sau „Glue here”, deoarece copiii învață mult mai ușor atunci când asociază cuvinte cu acțiunea pe care o desfășoară.
Pentru astfel de momente, Novakid pune la dispoziție un material printabil, cu mascota Barsu, care poate fi decupat și asamblat cu ușurință. Pe lângă faptul că este o activitate distractivă, oferă numeroase ocazii pentru folosirea unor cuvinte și expresii uzuale în engleză.
Ce alternative educaționale pot susține exersarea englezei
Pentru mulți părinți, activitățile din vacanță pot părea suficiente pentru a menține contactul copiilor cu limba engleză. Totuși, uneori este util un mediu de studiu structurat, care să completeze experiențele de zi cu zi.
„La Novakid, joaca și învățarea nu sunt privite ca două elemente separate, ci ca părți complementare ale procesului educațional. Conceptele complexe sunt asimilate mai ușor de cursanți atunci când sunt integrate în activități interactive și prezentate într-o manieră jucăușă”, menționează Adrienne Landry, Director de Conținut Educațional în cadrul Novakid.
Pentru copiii cu vârste între 6 și 10 ani, platforma include 20 de jocuri educative care îi ajută să exerseze vocabularul, pronunția și înțelegerea limbii engleze prin sarcini interactive. În plus, Novakid Game World – un spațiu inspirat din jocurile video, unde elevii îndeplinesc obiective, primesc recompense și își formează obiceiuri utile – transformă procesul de învățare într-o aventură.
De ce înțeleg copiii mai ușor atunci când se joacă
În fiecare activitate menționată, joaca și buna dispoziție nu trebuie să lipsească. Motivul? Micuții se vor concentra pe partea distractivă a sarcinilor, vor participa cu entuziasm, vor experimenta fără teama de a greși și nu vor simți că învață.
Prin păstrarea acestui echilibru, ei ajung să asocieze fără efort cuvintele cu acțiunile și situațiile zilnice, văzând engleza ca pe un instrument util de comunicare și studiu. Poate cel mai important beneficiu este însă faptul că, odată cu revenirea la școală, vor aborda noile lecții cu încredere, adaptându-se ușor la ritmul de învățare.
Părinții care vor să descopere cum contribuie cursurile Novakid la dezvoltarea acestor abilități, îi pot înscrie pe cei mici la o lecție de probă gratuită.
Despre Novakid
Novakid este o platformă digitală de ultimă generație pentru învățarea limbii engleze, dedicată copiilor cu vârste între 2 și 14 ani, care oferă lecții individuale și în grupuri mici. Aceasta are peste 3.700 de profesori vorbitori nativi, dar și o aplicație de învățare cu jocuri pentru autoexersare. Programa de învățare bazată pe tehnici de gamificare, aliniată la Cadrul European Comun de Referință pentru Limbi (CEFR), folosește imersiunea, gamificarea și metoda de răspuns fizic total (TPR) pentru a dezvolta abilități de comunicare în viața reală – concentrându-se pe vorbire și rezolvarea problemelor mai degrabă decât pe memorare.
Platforma este prietenoasă cu juniorii, oferind lecții interactive și 3D, precum și o monitorizare a progresului prin inteligență artificială, care adaptează învățarea la nivelul, ritmul și interesele fiecărui copil. O abordare centrată pe învățarea integrată a conținutului și a limbii (CLIL) conectează limba engleză cu materiile școlare, sprijinind fluența naturală și dezvoltarea bilingvă timpurie.
Până în ianuarie 2026, peste 1,1 milioane de copii au încercat lecțiile Novakid, peste 940.000 de familii din peste 50 de țări având încredere în platformă. Novakid este evaluată cu 4,7/5 pe Trustpilot, cu un scor net de recomandare al părinților (NPS parental) de 90%.
Diverse
Cum porți pantofii sport la ținute office sau de seară
Opt ore în picioare la birou schimbă complet logica cu care alegi pantofii dimineața. Confortul devine o condiție, nu un bonus, iar întrebarea reală nu mai e dacă pantofii sport sunt acceptați la serviciu, ci ce tip de pantof sport poate trece granița dintre casual și profesional fără să strice ținuta.
Regula de bază pe care o ignoră majoritatea
Înainte de orice detaliu despre talpă sau material, există un principiu de echilibru care guvernează întreaga logică a smart casual-ului: o piesă relaxată se asociază cu una mai structurată. Jeanșii merg cu un blazer, o bluză din mătase merge cu sneakers, nu pentru că regulile s-au relaxat complet, ci pentru că tensiunea dintre cele două elemente creează o ținută coerentă. Problema apare când ambele piese sunt fie prea formale, fie prea casual, iar pantofii sport rămân adesea vinovații principali.
Ceea ce contează în contextul office nu e dacă pantofii sport sunt acceptați în general, ci ce tip de pantof sport ajunge pe picioarele tale. Un model curat, cu profil scund, din piele sau pânză neutră, semnalează intenție stilistică. Un model cu talpă masivă, logouri mari sau detalii sportive agresive, chiar dacă e tehnic cu platformă, rămâne un pantof de weekend, indiferent de cât de mult ai vrea să-l integrezi în ținuta de luni dimineață.
Ce face platforma diferită față de un toc clasic
Confuzia dintre platformă și toc înalt e mai frecventă decât pare și merită lămurită înainte de orice recomandare de styling. Talpa platformă distribuie greutatea uniform pe toată suprafața piciorului, reducând presiunea concentrată pe anumite zone, un avantaj real pentru purtare îndelungată. Tocul clasic, prin contrast, transferă cea mai mare parte a greutății pe antepicior, ceea ce explică oboseala specifică după câteva ore. Cele două nu sunt echivalente nici ca senzație, nici ca efect vizual, nici ca adecvare la diferite coduri vestimentare.
Pantofii sport cu platformă adaugă înălțime fără să creeze dezechilibrul de greutate al tocului, ceea ce îi face funcționali pentru o zi lungă de birou sau pentru o seară în care știi că vei sta mult în picioare. Talpa platformă are de obicei între 3 și 10 centimetri grosime, iar în această gamă există diferențe semnificative: o platformă de 3-4 centimetri, minimalistă, integrată vizual în silueta pantofului, arată cu totul altfel decât una de 8-10 centimetri, care domină ținuta și o trage spre zona chunky.
Platforma minimalistă la birou – unde e limita
Platformele minimale pot intra în garderoba de birou; cele masive sau chunky aparțin unui alt registru. Distincția nu e subiectivă, ea reflectă modul în care codul vestimentar profesional procesează vizual silueta unui pantof. O talpă groasă, cu detalii tehnice vizibile sau cu branding puternic, comunică sport sau stradă, nu mediu profesional. O talpă plată, uniformă, care adaugă câțiva centimetri fără să atragă atenția asupra ei, trece neobservată în sensul bun.
Tendința „polished casual”, identificată de platforma de prognoze WGSN ca definitorie pentru workwear-ul actual, descrie exact această intersecție: confort vestimentar cu eleganță profesională. Traducerea practică înseamnă că sneakersii pot apărea la birou, dar trebuie să fie versiunea lor cea mai curată și mai minimalistă. Un studiu din 2024 publicat în Frontiers in Psychology a arătat că îmbrăcămintea percepută ca adecvată contextului a crescut evaluările de competență cu 23% și de credibilitate cu 17%, indiferent de nivelul de formalitate, ceea ce sugerează că nu formalitatea în sine contează, ci potrivirea cu contextul.
Materialul contează mai mult decât crezi
Un sneaker din piele sau piele ecologică arată diferit față de unul din pânză sau plasă, chiar dacă silueta e identică. Pielea conferă un aspect mai structurat, mai aproape de un pantof clasic, și funcționează mai bine în ținutele de birou sau de seară. Pânza sau materialele ușoare sunt mai potrivite pentru vară și pentru contexte mai relaxate. MeiMei, care are o gamă dedicată de pantofi sport din piele naturală, aplică această logică în selecția de modele destinate purtării urbane, pielea rămânând materialul care mediază cel mai bine între confort și aspect îngrijit.
Sezonalitatea contează și ea: în sezonul rece, pielea ecologică sau naturală oferă și protecție termică, nu doar aspect; vara, materialele ușoare care permit piciorului să respire devin prioritare. Alegerea materialului după sezon nu e un detaliu de styling, ci o decizie practică.
Ținutele de seară – unde devine mai complicat
Dacă la birou regulile sunt relativ clare, ținutele de seară ridică o întrebare suplimentară: cât de formal e evenimentul? O cină la restaurant, un vernisaj sau un spectacol de teatru tolerează sneakersii cu platformă dacă restul ținutei e suficient de structurat, de exemplu o rochie midi, pantaloni drepți cu sacou sau o fustă plisată. Logica „one-up, one-down” funcționează și aici: dacă pantofii sunt relaxați, ținuta de deasupra trebuie să compenseze.
Ceea ce nu funcționează e să combini un sneaker masiv, cu talpă chunky și detalii sportive, cu o rochie de seară sau cu un costum. Contrastul devine prea mare și pierde coerența stilistică. Platformele minimale, în schimb, pot trece granița dintre zi și seară fără probleme, mai ales în versiunile monocrome sau în tonuri neutre.
Ce să nu confunzi când alegi
Există câteva erori recurente care strică ținuta înainte să fie pusă la punct. Prima: nu orice sneaker cu platformă merge la birou, pentru că platforma singură nu e suficientă dacă modelul are branding vizibil, culori neon sau detalii tehnice de alergare. A doua: sneakersii cu platformă nu sunt depășiți ca tendință. Modelele maximalist-chunky au pierdut teren în favoarea unor siluete mai atletice, inspirate din anii ’70, dar platformele minimale rămân actuale și funcționale. A treia: sneakersii nu sunt universal acceptați la birou. Contextul companiei primează întotdeauna, iar un sondaj Monster din ianuarie 2025 arăta că 63% dintre angajații care au un cod vestimentar lucrează în business casual, ceea ce lasă loc sneakersilor, dar nu elimină necesitatea de a citi contextul specific.
Un detaliu practic care face diferența în alegere: dacă pantofii pot fi purtați la o ședință fără să atragă comentarii, sunt potriviți pentru birou. Dacă prima reacție a unui coleg ar fi să întrebe dacă ai venit direct de la sală, nu sunt. Iar dacă nu ești sigură unde se plasează un model anume, regula materialului și a profilului scund rămâne cel mai sigur filtru: piele curată, talpă integrată vizual, fără branding dominant.
Diverse
Tuburi pentru injectat țigări: Tipuri și ghid de alegere
Lungimea filtrului dintr-un tub gol influențează nu doar gustul țigării, ci și câtă umplutură de tutun intră efectiv în ea. Un filtru de 25 mm lasă mai puțin spațiu pentru tutun decât unul de 15 mm, ceea ce înseamnă că alegerea greșită a tubului poate afecta atât experiența de fumat, cât și consumul lunar de tutun. Detaliul acesta trece adesea neobservat la prima cumpărătură, când cei mai mulți aleg primul tub disponibil fără să știe că există diferențe reale între formate.
Piața românească oferă în prezent o varietate considerabilă: tuburi standard, long, slim, ultra-slim, cu carbon activ, cu filtru perforat, multifiltru, mentolate și aromate. Navigarea printre ele devine mai simplă dacă înțelegi mai întâi cele două axe principale de clasificare: lungimea filtrului și formatul (diametrul și lungimea totală a tubului).
Lungimea filtrului și stilul de fumat
Tuburile pentru injectat țigări se împart, după lungimea filtrului, în trei categorii principale. Filtrul scurt, de 15 mm, este asociat cu țigările tari, cu gust intens și mai puțin diluat. Filtrul mediu, de 20 mm, reprezintă varianta echilibrată și se potrivește majorității fumătorilor, indiferent de tipul de tutun preferat. Filtrul lung, de 25 mm, este ales de obicei de fumătorii care preferă țigările ușoare, cu gust mai blând.
Există și un avantaj economic direct al filtrelor lungi: modelele cu filtru de 20-25 mm reduc spațiul destinat umplerii cu tutun, ceea ce poate însemna o economie reală de 10-15% la cantitatea de tutun folosită per țigară. Pe termen lung, diferența devine vizibilă în consum.
Un detaliu important de reținut: filtrul perforat diluează fumul prin amestec cu aer și reduce tăria percepută, dar nu modifică compoziția tutunului și nu reține mai eficient toxinele. Alegerea unui filtru perforat sau a unuia cu carbon activ ține de preferința de gust, nu de o diferență sanitară semnificativă față de filtrul standard.
Formate și diametre: king size, long și slim
Pe axa formatului, tuburile se împart după diametru și lungime totală. Tubul king size are lungimea de 84 mm și reprezintă dimensiunea standard, compatibilă cu aproape orice aparat de injectat. Tuburile x-long, superlong sau 100’s au lungimea de 100 mm și produc o țigară mai lungă, cu mai mult tutun per bucată. Tuburile slim au un diametru de 6,8 mm, mai mic decât cel standard, și produc o țigară mai subțire.
Diferența de diametru la tuburile slim nu este neglijabilă din punct de vedere tehnic. Aceste tuburi necesită un aparat cu accesoriu compatibil sau o versiune dedicată slim, altfel umplerea va fi defectuoasă sau tubul se poate deteriora. Aparatele electrice din seriile Powermatic și Hawkmatic au adaptoare sau versiuni specifice pentru slim, dar trebuie verificată compatibilitatea înainte de cumpărare.
Carbon activ, mentol și alte variante speciale
Tuburile cu carbon activ conțin un strat de granule de cărbune activ în interiorul filtrului, care absoarbe o parte din gudron și reduce unele componente ale fumului, modificând și gustul. Sunt percepute ca mai curate ca aromă de mulți fumători, deși nu transformă fumatul într-o activitate sigură.
Tuburile mentolate și cele aromate adaugă o notă de gust specifică fără a folosi tutun aromatizat separat, ceea ce le face utile pentru cei care doresc un efect de răcire sau o aromă distinctă fără să schimbe tutunul din compoziție. Tuburile multifiltru combină mai multe straturi de filtrare și sunt preferate de fumătorii care vor o reducere mai accentuată a tăriei percepute.
Calitatea hârtiei și comportamentul la injectat
Nu toate tuburile se comportă la fel cu același aparat. Diferența dintre branduri ține de calitatea hârtiei, de densitatea filtrului și de rigiditatea tubului. Tuburile mai rigide funcționează mai bine la aparatele electrice care operează la viteze mari, unde un tub moale se poate strânge sau rupe în timpul injectării. La aparatele manuale, unde viteza este controlată de utilizator, toleranța față de calitatea tubului este mai mare.
Un tub prea moale sau incompatibil cu aparatul poate duce la umplere neuniformă, la capete deschise sau la o țigară care se destramă la aprins. Testarea unui brand nou cu câteva bucăți înainte de a cumpăra cantități mari rămâne cea mai sigură metodă de verificare a compatibilității.
Costuri și cantități disponibile pe piața românească
Tuburile standard se găsesc în prezent la prețuri accesibile: o cutie de 200 de bucăți se poate cumpăra cu aproximativ 5,59 lei în varianta de bază, în timp ce tuburile cu carbon activ ajung la circa 8,13 lei per cutie de 200 de bucăți. Intervalul general de piață pentru cutiile de 200 de bucăți se situează între 6,50 și 13,50 lei, în funcție de brand și tipul filtrului. La achiziții en-gros, prețul per bucată scade semnificativ: 1.000 de tuburi pot costa în jur de 41 de lei, iar pachetele de 2.000 de bucăți coboară și mai mult costul unitar.
Comparativ cu țigările de fabrică, confecționarea proprie poate reduce cheltuielile lunare cu 50-70%, diferența devenind mai pronunțată pe fondul creșterilor succesive de accize. De la 1 august 2025, o majorare cu 10% a accizelor și creșterea TVA au scumpit țigările comerciale cu aproximativ 1 leu per pachet, iar de la 1 aprilie 2026 a urmat o nouă majorare de până la 1 leu per pachet (ziare.com). Aceleași majorări de accize au afectat și trabucurile, ceea ce face ca sistemul DIY să devină tot mai atractiv ca opțiune economică pentru fumătorii care caută alternative mai accesibile.
eTutun.ro acoperă întreaga gamă de formate descrisă mai sus, de la tuburi standard și slim până la variante cu carbon activ și multifiltru, în cutii de la 100 până la 1.000 de bucăți, ceea ce permite ajustarea comenzii în funcție de ritmul de consum.
Cum alegi practic
Punctul de plecare în alegerea tubului este stilul de fumat: dacă preferi gust intens, optezi pentru filtru scurt; dacă preferi gust echilibrat sau ușor, mergi pe filtru de 20-25 mm. Apoi verifici compatibilitatea cu aparatul pe care îl ai: dacă folosești un aparat standard, orice tub king size funcționează; dacă vrei slim, verifici că aparatul are accesoriul corespunzător.
Cantitatea achiziționată influențează și ea costul final, dar nu are sens să cumperi en-gros un brand pe care nu l-ai testat. Câteva cutii de 200 de bucăți din formate diferite sunt suficiente pentru a înțelege cum se comportă tubul cu aparatul tău și care lungime de filtru ți se potrivește cel mai bine. Odată stabilit formatul preferat, achizițiile în volum devin o decizie pur economică, iar disponibilitatea cutiilor în mărimi variate, de la 100 la 1.000 de bucăți, permite calibrarea comenzii fără risipă.
-
Exclusivacum 5 zileIpj Prahova S.R.L., Grădinița de cadre -sezonul XXVII: Filozoful cu opincile de mall și neuronul de gang – Cazul Lăpădatu Lucian, între bere, bodycam și bășcălie juridică
-
Exclusivacum 2 zileDe la etilotest la plug: „Instructorul de etică” de la Blejoi trece pe tractor cu remorcă penală -Grădinița de cadre a IPJ Prahova– sezonul XXIX
-
Exclusivacum 4 zileIPJ Prahova S.R.L., sezonul XXVIII: laptopuri la amanet, telefoane evaporate și nași la butoane
-
Exclusivacum 4 zileCum să dai afară de două ori același polițist și tot să pierzi: Saga Cănărău vs. MAI – manual de prostie disciplinară
-
Exclusivacum 3 zileNoua lege a salarizării sau cum se reformează pe hârtie portofelul polițistului, la comanda calculatorului de la Ministerul Muncii
-
Exclusivacum 3 zileImaginile care au făcut diferența dintre „Nu am fost eu” și „Da, recunosc!”: un tractorist fuge, o cameră de bord îl prinde, poliția face restul
-
Exclusivacum 2 zileMAI, vânător de „scrisori obraznice”: cum a ajuns Aparatul Central să scotocească prin petițiile polițiștilor
-
Exclusivacum o zi„Onoare pe datorie, soldă la promoție”: cum îți plătește Statul sângele cu stegulețe și citate motivaționale



