Connect with us

Actualitate

Sebastian Ghita ar putea-o da jos pe Kovesi IN ORICE MOMENT. Doar ca nu asta vrea…

Publicat

pe

COMENTARIU DE CONTELE DE SAINT GERMAIN (PRELUARE BLOG): 

Spectaculos cât de multe clarificări poate aduce recentul interviu al lui Sebastian Ghiță în legătură cu relația acestuia cu „statul paralel” și, mai ales, în legătură cu adevăratele resorturi ale luptei sale.

Culmea este că aceste clarificări nu sunt, în cele mai multe cazuri, rostite nemijlocit în conversația dintre Ghiță și Cristoiu, ci, ca în romanele lui James Hadley Chase, se conturează indirect, din detalii aparent minore și din deducții logice, unele prin reducere la absurd, care fac din cititor un personaj activ în descoperirea „criminalului”.

Aseară, într-o discuție cu Victor Ciutacu, Ion Cristoiu a destăinuit câteva lucruri din siajul interviului propriu-zis, din urmele pe care acest interviu le-a lăsat, sub formă de emoții încă vii, în memoria sa.

Ghiță i-a relatat la un moment dat lui Cristoiu, dând exemplu de misiuni speciale pe care el le făcea pentru SRI, despre modul în care s-a ocupat de aducerea în țară a unei judecătoare de la CCR care, la Roma fiind, pierduse avionul pentru București. Prezența ei la București, a doua zi, era esențială pentru oamenii lui Coldea căci trebuia dat un vot la CCR (în legătură cu Referendumul de demitere a lui Băsescu) iar balanța era extrem de echilibrată.

Ca și în aducerea lui Nicolae Popa din Indonezia, Sebastian Ghiță s-a implicat direct în aducerea judecătoarei de la Roma. Un avion privat, o echipă de băieți antrenați, și doamna judecător a ajuns la ședința respectivă în timp util. Doar că, în avion, în timpul acestui „transport special”, s-a constatat că doamna nu avea pantofii în picioare. Fuseseră uitați în camera de hotel.

Înțelegeți semnificația, desigur! Cam cât de liber-consimțită a fost această „repatriere”… Mai pe românește, operațiunea a fost mai degrabă una de răpire decât de îndreptare a unei neglijențe!

Nu e greu de extrapolat, plecând de la acest exemplu, cam ce fel de misiuni i se încredințau „descurcărețului” și „bunului la toate” Sebastian Ghiță. Și cam ce arsenal de mărturisiri și, foarte probabil, de probe, are acesta la dispoziție pentru a compromite SRI dacă și-ar propune acest lucru. Doar că, este mai mult decât evident, nu asta își propune. Și, tocmai de aceea, este extrem de zgârcit în furnizarea dovezilor pe care opinia publică i le cere.

Ne-am întrebat cu toții de ce, după căderea lui Coldea, Ghiță și-a încetat brusc serialul de dezvăluiri. Doar promisese în avans atâtea lucruri interesante. Iar Laura Kovesi era, încă, în funcție.

Acum, după primele episoade din interviu, devine din ce în ce mai clar că, imediat după momentul fugii lui Ghiță din țară, s-au inițiat între părți (Ghiță versus binom) negocieri extrem de dure. Pentru a stopa hemoragia de dezvăluiri devastatoare despre practicile sale (și am văzut din amănuntul descris mai devreme cam cât de grave erau acestea), binomul a trebuit să îi dea o minimă satisfacție lui Ghiță: capul lui Coldea sau pe cel al Laurei Kovesi. În nici un caz pe ambele. Exclus! Ar fi însemnat o înfrângere și o rușine de neacceptat în aceste medii. S-au înțeles să-l sacrifice pe Coldea și să o păstreze pe Kovesi. Cu niște garanții, desigur, că aceasta din urmă o să o lase mai moale cu hărțuiala față de Ghiță și de familia sa.

Astfel se explică non – combat-ul din ultimul an al lui Sebastian Ghiță față de Laura Kovesi.

Teoria de mai sus stârnește, imediat, o întrebare: ce l-a apucat acum, pe Ghiță, să-și arate din nou colții? Să iasă din nou la luptă împotriva Laurei Kovesi?

Explicația cea mai comodă ar fi să presupunem că Laura Kovesi a încălcat între timp limitele înțelegerii și, fidelă caracterului ei răzbunător, a întreprins acțiuni împotriva lui Ghiță care l-au alertat și înrăit pe acesta.

Eu nu cred însă în această explicație. Din două motive. Primul este că doamna Kovesi știe mai bine decât oricine altcineva de ce arme redutabile dispune Sebastian Ghiță. Ca să o atace pe ea, dar, mai ales, ca să atace SRI. Al doilea motiv este că doamna Kovesi trece, de câteva luni bune încoace, printr-o situație foarte complicată pentru persoana dânsei. Situație creată de numeroasele și gravele dezvăluiri la adresa ei și a DNA precum și de procedura de destituire declanșată de ministrul justiției. Reactivarea unui nou front de luptă, cu Sebastian Ghiță, ar trebui să fie pentru domnia sa ultimul lucru de dorit.

Și atunci, ce să-l fi apucat pe Sebastian Ghiță?

Așa cum am mai spus, repet: cu ceea ce știe și poate dovedi, sunt convins că Ghiță o poate da jos și mâine pe Laura Kovesi. Dar oare asta să urmărească el cu adevărat? Nici vorbă! Având-o la mână pe Laura Kovesi cu atâtea lucruri compromițătoare despre ea și despre SRI, interesul lui nu este ca doamna Kovesi să cadă ci ca doamna Kovesi să rămână. Să rămână și să îl protejeze. Sau, în orice caz, să nu-l înfunde până la capăt. Căci, să ne închipuim: este numit altcineva în locul ei. Mai are Sebastian Ghiță vreun control asupra acelui „altcineva”? La câte autodenunțuri a făcut, pentru orice procuror curat și profesionist Sebastian Ghiță devine victimă sigură!

Cred că adevărata îngrijorare a lui Sebastian Ghiță în momentul de față nu este că nu ar putea-o scoate din joc pe Laura Kovesi ci că nu o poate menține în funcție pe mai departe.

Sebastian Ghiță a ieșit din tăcere și pasivitate pentru că simte, știe, vede că Laura Kovesi este pe făraș. Alții, nu el, cu alte dezvăluiri, nu cu ale lui, sunt pe cale să o debarce pe șefa DNA din jilțul ei de atotputernicie.

Sebastian Ghiță a ieșit din tăcere și pasivitate pentru că dorește să i se recunoască merite în această debarcare. Sperând la circumstanțele atenuante  acordate celor care pun umărul la stârpirea răului.

Și, trebuie să recunoaștem, are ceva șanse în demersul acesta. Pentru că, făcând un mic efort demonstrativ, cu socrul, cu fotografia, cu filmulețul, ar putea scurta durata războiului împotriva abuzurilor DNA cu câteva luni bune. După modelul Regele Mihai – 23 august 1944. (Irinel I.).

 

Actualitate

Noua arhitectură a apărării SUA: De la scutul „Golden Dome” la revoluția sistemelor autonome

Publicat

pe

De

Modernizarea arsenalului defensiv american trece printr-o fază de transformare profundă, în care noile tehnologii digitale și tacticile de război cibernetic sunt integrate rapid în structurile de comandă. Eforturile actuale vizează atât securizarea infrastructurilor critice existente, cât și crearea unei noi forțe dedicate războiului autonom, cu scopul de a menține superioritatea pe câmpul de luptă al viitorului.

Scutul „Golden Dome” își securizează perimetrul cibernetic

Forța operativă JTF-Gold, creată de Comandamentul de Nord al SUA (NORTHCOM), a primit misiuni critice extinse pentru a gestiona complexitatea apărării aeriene și antirachetă „Golden Dome”. Recent, această structură a fost însărcinată cu dezvoltarea unor capabilități robuste de apărare cibernetică. Această nouă direcție strategică este concepută exclusiv pentru a proteja activele „Golden Dome” împotriva atacurilor inamice, eliminând orice componentă ofensivă din spectrul acțiunilor sale.

Înființată la începutul acestui an pentru a prelua și optimiza responsabilitățile fostului Comandament Component pentru Apărare Antirachetă Integrată, JTF-Gold se află în plin proces de definire a rolurilor. Cu un personal de aproximativ 100 de membri, unitatea supraveghează deja siturile operaționale, precum cel de la Fort Story, și organizează sesiuni intense de planificare pentru a delimita clar responsabilitățile operaționale între centrele de comandă din Colorado și Florida.

AUTOWARCOM: Pasul către supremația autonomă

În paralel cu întărirea scutului antirachetă, Pentagonul accelerează implementarea unei strategii ambițioase de integrare a sistemelor autonome și robotice. În cadrul recentei conferințe anuale a Asociației Armatei SUA, liderii militari și civili au prezentat planurile pentru înființarea „Autonomous Warfare Command” (AUTOWARCOM). Această nouă structură este concepută să opereze cu autorități extinse, similare celor ale forțelor armate tradiționale, pentru a scala rapid tehnologiile autonome în rândul tuturor forțelor întrunite.

Pentru a facilita această tranziție, Departamentul Apărării a demarat deja „Proiectul Agincourt”, o inițiativă umbrelă menită să coordoneze eforturile tehnologice în domeniu. De asemenea, Grupul de Lucru Autonom de Apărare (DAWG), creat inițial pentru stimularea producției de drone, a fost integrat sub o nouă forță operativă specializată în cadrul Comandamentului pentru Operațiuni Speciale (SOCOM), asigurând astfel continuitatea inovației.

Investiții masive și provocări legislative

Transformarea radicală a capabilităților militare necesită resurse financiare considerabile. Pentagonul a avansat planuri de alocare a aproape 55 de miliarde de dolari pentru eforturile de dezvoltare a sistemelor autonome. Această investiție, descrisă drept una generațională, este văzută ca un element esențial pentru a schimba paradigma tehnologică a departamentului.

Cu toate acestea, succesul acestui proiect depinde critic de aprobarea Congresului SUA. Deși climatul politic complică procesul legislativ, liderii apărării insistă că finanțarea este imperativă pentru a reacționa la schimbările rapide din mediul global de securitate. Într-un context în care inovația trebuie să țină pasul cu necesitățile combatanților, oficialii militari subliniază că investițiile făcute acum vor avea un impact decisiv pentru deceniile care vor urma.

Citeste in continuare

Actualitate

Trei sisteme noi, trei răspunsuri la amenințările de pe câmpul de luptă

Publicat

pe

De

Israel Aerospace Industries (IAI) a prezentat la conferința anuală AUSA trei sisteme noi, construite în jurul unor tehnologii existente, dar adaptate la amenințările emergente. Printre acestea se numără un radar mobil montat pe un aerostat, un interceptor antidronă fără încărcătură explozivă și o dronă înarmată cu o mitralieră M250, dezvoltată împreună cu Sig Sauer.

Radarul Point@Air: un aerostat care nu rămâne pe loc

Sistemul Point@Air combină un aerostat — o platformă de tip balon sau dirijabil — cu un radar cu antenă activă cu baleiaj electronic. Potrivit lui Dror Bar, vicepreședinte executiv al IAI și director general al Elta Systems, radarul poate detecta o gamă largă de ținte: de la avioane de vânătoare și drone de mari dimensiuni până la rachete de croazieră și ținte maritime.

Aerostatele sunt folosite de multă vreme pentru supraveghere, însă infrastructura lor statică le poate face vulnerabile la atacuri cu drone. Point@Air este conceput să funcționeze fără infrastructură fixă și să poată fi mutat într-o nouă locație în câteva ore. Platforma are aproximativ 70 de metri lungime.

Mobilitatea ar putea reduce riscul ca adversarii să localizeze aerostatul și să-l atace cu drone kamikaze. Bar a invocat experiența recentă a Israelului, unde Hezbollah a vizat un aerostat de mari dimensiuni din nordul țării. El a descris un scenariu în care sistemul este strâns la lăsarea serii și mutat pe un alt deal, astfel încât să nu mai fie în aceeași poziție dimineața.

IAI vede posibile utilizări ale sistemului atât în misiuni de securitate internă, cât și pentru Comandamentul Central al SUA și alte comandamente militare. Tehnologia de bază este dezvoltată, însă Point@Air se află încă în faza de demonstrație. IAI lucrează cu compania americană TCOM pentru ajustarea dimensiunilor și configurației platformei. TCOM este principalul contractant pentru platformele aerostatice ale Armatei SUA.

HawkGuard: interceptare fără explozibili

IAI a prezentat la AUSA și sistemul HawkGuard, destinat combaterii dronelor. Bar a descris apărarea antidronă drept una dintre cele mai dificile provocări pentru companiile din domeniul apărării, aflate în căutarea unor interceptori cu costuri foarte reduse.

HawkGuard folosește un interceptor inert, echipat cu o plasă în locul unui focos exploziv. Radarul și senzorii optici contribuie la ghidarea interceptorului către țintă, într-un sistem pe care Bar l-a descris drept unul cu buclă închisă. Absența explozibililor ar putea face soluția potrivită pentru zone populate sau pentru protejarea unor obiective sensibile, precum instalațiile care depozitează combustibil ori materiale explozive.

Potrivit lui Bar, sistemul a fost testat pe scară largă împotriva mai multor tipuri de amenințări și este deja utilizat de câțiva clienți. El poate intercepta mai multe categorii de drone, inclusiv aparate care nu folosesc legături de comunicații. Sistemul combină radarul, senzorii electro-optici și tehnologia de comandă și control pentru detectarea, urmărirea și ghidarea interceptorului.

HawkGuard are o rază de acțiune relativ scurtă, însă IAI nu a făcut publică distanța exactă. Compania îl consideră un nivel suplimentar de apărare, nu o soluție independentă. Bar a subliniat că experiența războiului din Ucraina arată că nu există un singur sistem capabil să neutralizeze toate dronele. IAI estimează că HawkGuard ar putea avea potențial și în America de Nord, inclusiv pentru protejarea bazelor militare americane.

Fire Storm 250: dronă echipată cu mitralieră

Al treilea sistem, Fire Storm 250, a fost dezvoltat de IAI împreună cu Sig Sauer. Este o configurație tactică a dronei APUS, echipată cu o stație de armament telecomandată Microlight (RCWS) produsă de Sig Sauer și cu o mitralieră M250.

Companiile au anunțat finalizarea unui test de tragere în care drona a rămas în zbor deasupra unui câmp de luptă simulat și a deschis focul asupra unor ținte. Potrivit comunicatului comun, tragerile au fost efectuate de la distanțe și altitudini diferite, pentru a demonstra flexibilitatea operațională, siguranța integrată și precizia sistemului în condiții variate.

Nu a fost precizată cantitatea de muniție pe care drona o poate transporta. Sistemul folosește un motor cu ardere internă, compatibil cu mai multe tipuri de combustibil și realimentabil în teren cu combustibili disponibili în mod obișnuit. Astfel, el nu depinde de cicluri îndelungate de încărcare a bateriilor sau de infrastructură specializată.

Potrivit companiilor, testul a demonstrat capacitatea dronei de a combina supravegherea aeriană, identificarea țintelor și utilizarea precisă a armamentului într-un scenariu realist. Reprezentanții IAI au prezentat integrarea armelor cu aeronavele fără echipaj drept o direcție cu potențial operațional, iar viitoarele sisteme fără pilot ar urma să îmbine mai eficient senzorii, luarea deciziilor și acțiunea în mediul de luptă.

Sig Sauer a evidențiat, la rândul său, caracterul alimentat cu bandă al mitralierei M250 și avantajele sale în privința razei de acțiune și a greutății față de sisteme mai vechi. Potrivit companiei, reducerea greutății poate aduce beneficii la nivelul echipei de infanterie și poate facilita integrarea armamentului pe drone.

Citeste in continuare

Actualitate

Drone, sisteme antiaeriene și vehicule electrice: imagini din prima zi a expoziției AUSA 2026

Publicat

pe

De

Companii internaționale din industria de apărare au adus la Centrul de Convenții Walter E. Washington, din centrul capitalei americane, o gamă variată de vehicule aeriene și terestre pentru ediția din acest an a conferinței Asociației Armatei SUA.

Cel mai mare târg anual de profil din Statele Unite atrage mii de participanți. La ediția din 2026, exponatele includ numeroase drone și tehnologii anti-drone, alături de echipamente militare de mari dimensiuni. Iată câteva dintre momentele surprinse în prima zi a expoziției.

Un câine de asistență întâmpină vizitatorii

Patriot, câine aflat în pregătire pentru a fi repartizat unui veteran rănit după încheierea antrenamentului, îi întâmpină pe participanți în fața standului Shield AI.

Brawlr: lansator reconfigurabil pentru apărare antiaeriană

Sierra Nevada a prezentat sistemul de apărare antiaeriană Brawlr — lansator reconfigurabil de armament, cu mecanism rotativ pe baterii. Expoziția a inclus atât sistemul, cât și o muniție prezentată în detaliu.

Vehicule electrice și muniție de artilerie

Oshkosh a expus un vehicul electric Joint Light Tactical Vehicle. Hanwha Defense USA a prezentat, la rândul său, proiectile de artilerie de 155 mm.

Supraveghere și drone cu decolare verticală

AEO Night Hawk Systems a adus un ansamblu de supraveghere ale cărui senzori urmăreau persoanele aflate în apropiere pe podeaua expoziției.

Deasupra vizitatorilor a fost suspendată și aeronava fără pilot VAPOR, produsă de AeroVironment. Sistemul este un elicopter fără pilot, cu un singur rotor, propulsie complet electrică și decolare și aterizare verticală.

Anvelope pentru Lună și optică pentru arme

Goodyear a expus o anvelopă robustă, cu un design neobișnuit, destinată explorării lunare.

Standul Colt Optics a atras numeroși participanți, care au privit un panou cu zeci de puști de asalt echipate cu sisteme optice specializate.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv9 ore ago

Dosarul antigrindină, partea a XIII‑a. CSAT spune: siguranță națională! Garda de Mediu și APM Prahova spun: ascundeți gunoiul sub preș

Republica Antigrindină: cum a tras statul Român cu rachete în cer, cu iodură în câmp și cu legea în gard...

Exclusiv9 ore ago

I.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 2). Agentul „Spray-Picioruș” versus propriul body-cam: când te dă pe mâna Parchetului chiar filmarea ta

În manualele de poliție scrie că body-cam-ul e pentru „protejarea agentului”. La Boldești-Scăeni, body-cam-ul lui Picior Florin-Alexandru pare să fie...

Exclusiv9 ore ago

Urbanismul din Ploiești, între control și „salvare” privată: cine pune piedica și cine oferă firma? Arhitectura dezmatului (II)

Revenirea Veronicăi Rădună în urma procesului câștigat cu municipalitatea readuce în atenție funcționarea Urbanismului ploieștean. Incisiv de Prahova continuă prezentarea...

Exclusiv9 ore ago

IPJ Prahova, „filiala” Băicoi: Agresorul lovește, poliția ridică tonul, victima strânge traume

Republicii 296 – Academia de bătaie, umilință și like-uri Lecții de parcare aplicată: „Dau cu palma, deci exist” Ora 10...

Exclusiv9 ore ago

Specialiști în destituire după o ședință și un proces-verbal. Manualul secret al Poliției Române: cum să judeci un coleg fără să fi învățat nimic

Justiție disciplinară în regim fast-food Intră polițistul pe ușă, iese cariera pe ușă În România, polițistul care poate fi dat...

Exclusiv9 ore ago

„Solidaritatea” lor, factura noastră. Pamflet dur despre programul de guvernare al cabinetului Luca Marinescu

„Consolidare solidară”: când statul își pune cagula pe față A apărut, în fine, și programul de guvernare 2026–2026, cu ștampilă...

Exclusivo zi ago

I.P.J. Prahova – „Cascadorii girofarului” – episodul „mita uitată până a doua zi”: cum devine Poliția Rutieră Ploiești propriul serial de comedie neagră

În timp ce autospecialele IPJ Prahova se fac praf pe șosele și dosarele se plimbă între colegi anchetatori ai propriilor...

Exclusivo zi ago

Arhitectura dezmatului: Cum a daramat Curtea de Apel castelul ARBY & CO din Primaria Ploiesti (I)

Justitia bate combinatiile: Veronica Raduna revine, recursul Primariei cade in cap Cronica unui abuz administrativ se incheie spectaculos la Curtea...

Exclusivo zi ago

IPJ Neamț, regulament pentru epoca de piatră: „Nu vă mai omorâți psihic colegii. restul, vedem noi”

Hărțuirea sexuală nu există în regulamentul IPJ Neamț. Există doar în lege, în metodologia Guvernului și, eventual, în realitate. În...

Exclusivo zi ago

ÎCCJ inventează „poșta zombie”: scrisorile mor, dar obligațiile șoferilor bântuie mai departe

Când nu ridici plicul, plicul te ridică pe tine Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a hotărât, prin Decizia...

Exclusiv2 zile ago

Batman (procurorul Eduard Stasie), creta dispărută și placa de OSB ruptă: cum a ajuns IPJ Prahova să explice cu „drafturi”/FALSURI dispariția probelor chiar din Camera de Corpuri Delicte (I)

Investigatie propie Incisiv de Prahova –  bazată pe documente judiciare.  Un dosar cu patru expertize și nicio probă “întreagă” În...

Exclusiv2 zile ago

IPJ Prahova, campion la recursuri pierdute: concediul polițistului nu e pauză de drepturi

IPJ Prahova, campion la procese pierdute: cum a aflat Poliția că și polițiștii au drepturi în concediu IPJ Prahova, din...

Exclusiv2 zile ago

Republica Mocirlei Penitenciare: ANP se scufundă, MJ numără broaștele, iar unii își lustruiesc epoletul de „chestor de carton”

Poliția Penitenciară, de la gardieni ai legii la subiect de bârfă online Poliția Penitenciară nu mai e de mult o...

Exclusiv2 zile ago

ANI le dă voie „combatanților în concediu”: polițiștii pot dispărea în misiuni externe, dar cu Statutul la purtător

Legea 180/2026, bau-baul inventat de birocrați speriați de Europa În timp ce unii visează să blocheze polițiștii în birouri prăfuite...

Exclusiv3 zile ago

Dosarul antigrindină, partea a XII‑a: Florin Diaconu, APM Prahova și Garda de Mediu Prahova – când paznicii mediului dau cu iodură în aer

Există un moment, în orice anchetă serioasă, când îți dai seama că nu grindina e problema, ci „apărătorii mediului” care...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv