Stația fantomă care „curăță” banii, nu apele: corupție la chiuvetă în Prahova

Stația care trebuia să spele apele, nu conștiințele

Stația de epurare de la Corlătești a fost construită, în vremuri demult apuse, pentru a curăța apele reziduale ale Rafinăriei Astra. După închiderea acesteia, bijuteria tehnologică a ajuns pe mâinile companiei New Century Development, cunoscută mai degrabă pentru dezvoltări imobiliare decât pentru spălat păcate industriale.

Cu alte cuvinte, o firmă de „cărămidă și betoane” a ajuns proprietara unei stații de epurare – iar rezultatul se vede (și se miroase) în teren.

Viza anuală – ca revizia la mașină: ștampilă, nu funcționalitate

Pe 12 august, stația privată de epurare de la Corlătești primește, liniștită, viza anuală. Totul pare în regulă, pe hârtie. Pe 18 august însă, Garda Națională de Mediu Prahova (GNM Prahova) vine în control și, potrivit relatărilor surselor ziarului de investigații Incisiv de Prahova, începe „distracția”:

• sunt aplicate sancțiuni;
• se impune un set de aproximativ 30 de măsuri;
• se formulează o propunere de suspendare a activității stației.

Și totuși, în ciuda acestui tablou, din câte se cunoaște până în prezent, stația nu a fost notificată cu vreo suspendare de către Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Prahova. Suspendarea pare să fie, la APM, un concept teoretic, bun de folosit doar în comunicate, nu și în realitate.

Stație de epurare fără laborator, fără biologie, fără nămol – dar cu tupeu

Din informațiile prezentate, tabloul tehnic este demn de manualul „Așa NU”:

• agentul economic nu are laboratorul funcțional;
• nu se fac analize nici la intrarea apei, nici la deversarea în emisar;
• treapta biologică nu funcționează deloc;
• treapta mecanică funcționează doar parțial;
• gospodăria de nămol lipsește cu desăvârșire;
• dozarea substanțelor pentru tratarea apelor se face „cu cărca”, adică artizanal, la mica inspirație, nu științific.

Pe românește: avem o „stație de epurare” care nu epurează, dar funcționează. Un fel de spital fără medici, școală fără profesori, avion fără aripi. Dar cu autorizație.

Economia județului, scutul perfect pentru mizerie

În loc să închidă temporar acest circ tehnologic, „mai-marii” autorităților consideră că stația trebuie să meargă mai departe, exact așa cum e. De ce? Pentru că, ni se spune, „se periclitează economia județului”.

Apele murdare curg, dar economia trebuie salvată. Iar când economia e invocată ca scuză universală, mizeria devine politică de stat: nimeni nu mai vede, nimeni nu mai aude, toți se tem de „consecințe economice”.

Șantaj pe țeavă: conducta rafinăriei închisă „pentru negociere tarifară”

Surpriza de proporții, relatată, vine dintr-un episod petrecut în urmă cu circa doi ani. Stația de la Corlătești ar fi oprit brusc conducta Rafinăriei (rafinărie care mai funcționa la Ploiești), sub pretextul unei „negocieri de tarif”.

• conducta se oprește;
• negocierile se întind;
• aproape un an de zile, cisternele cară apa din rafinărie în lipsa unei soluții funcționale.

În timp ce natura și logica urlă după o stație de epurare decentă, cineva joacă poker pe conducta de apă uzată.

Despre prețuri, se aud, spun sursele citate, niște „șoapte” interesante:

• acum doi ani, 1 metru cub de apă ar fi costat 1 leu;
• „negocierea” ar fi început de la 100 de lei metrul cub;
• discuția s-ar fi oprit abia când APM ar fi notificat rafinăria că îi ridică autorizația de mediu pe motiv că nu are stație de epurare.

Evident, nu vorbim, după cum notează aceleași surse, de lei, ci, cel mai probabil, de altă monedă internațională. Când diferența între 1 și 100 nu mai e aritmetică, ci politică, conducta devine instrument de presiune, nu infrastructură.

Tandemul toxic: Garda de Mediu + APM, manual de „așa se face, așa nu se prinde”

Potrivit investigațiilor, la Prahova se lucrează într-un „tandem toxic”. În rolurile principale:

• Dana Tudorache – eterna șefă a Gărzii de Mediu Prahova;
• Florin Diaconu – șef la Agenția pentru Protecția Mediului Prahova (APM), descris drept „prietenul intim” al doamnei Tudorache.

Deși Diaconu ajunsese la vârsta de pensionare, mandatul i-a fost prelungit încă un an în fruntea APM Prahova. Când ești prea „valoros” pentru sistem, nu te lasă la pensie, te ține la butoane.

Conform acelorași dezvăluiri ce vor continua, Diaconu este omul care emite autorizațiile de mediu, dar și cel care ar explica, „în particular”, doamnei Tudorache „ce și cum să facă”. Exact ca în cazul stației de la Corlătești: unul dă hârtia, celălalt „controlează”, iar rezultatul este un mare nimic pentru mediu și un mare „bravo” pentru complicitate.

Lux, apartament „de mare casă” și viață bună, pe salariu de bugetar

Sursele ziarului de investigații Incisiv de Prahova susțin că, în urma documentărilor proprii, au fost șocați de ceea ce au aflat despre:

• un apartament într-o „mare casă” din SUA;
• viața luxoasă a copiilor și a familiei lui Florin Diaconu;
• toate acestea obținute, oficial, dintr-un salariu de bugetar la conducerea APM Prahova.

Nu e treaba acestei invesrtigatii (in mai multe episoade) să dea verdicte penale, dar e imposibil să nu observi discrepanța stridentă: la stat, salariu modest; în viață, standard „internațional”. Serviciile și organele de cercetare penală, spun sursele, ar avea material suficient să-și pună întrebări. Deocamdată însă, întrebările vin mai mult din presă decât din instituțiile care ar trebui să se autosesizeze.

Concluzie: în Prahova se epurează tot, mai puțin apele

Din tot acest tablou, rezultă o concluzie absurdă, dar perfect coerentă cu realitatea descrisă:

• avem o stație de epurare fără laborator funcțional, fără treaptă biologică, fără gospodărie de nămol;
• avem un control GNM cu sancțiuni și 30 de măsuri, plus propunere de suspendare;
• avem o APM care, deși notifică rafinăria când e presiune pe conducte, nu pare grăbită să suspende stația privată;
• avem un „tandem” de șefi care își prelungesc reciproc utilitatea și influența;
• avem semne de viață luxoasă care nu se pupă cu organigrama de bugetar.

În Prahova, se pare că se epurează orice: dosare, situații, responsabilități, reputații. Doar apele nu. Apele, alea, rămân murdare – ca oglindă fidelă a sistemului care ar fi trebuit să le curețe. Vom reveni. (Cristina T.).

Pamflet despre comisarul-șef Giugariu Constantin, spaima apei reci și apărătorul bătăii de joc instituționalizate

Împărăția lui „Nu aveți voie la apă!”

În timp ce infractorii reali se plimbă liniștiți prin Bacău, iar dosarele de violență domestică se adună frumos în bibliorafturi, în Inspectoratul de Poliție al Județului Bacău a apărut o nouă prioritate strategică: vânătoarea polițiștilor care îndrăznesc să bea apă rece.

La butoane, același personaj devenit deja vedetă de sindicat și legendă urbană: comisarul-șef Giugariu Constantin, împuternicit adjunct al IPJ Bacău și, pare-se, neîmputernicit cu un minim bun-simț managerial. După ce a recomandat într-o altă „ieșire creativă” confiscarea bicicletelor cetățenilor care comit contravenții, acum a trecut la nivelul următor: ceartă polițiștii pentru că își cumpără apă, dezvăluie Sindicatul Europol.

Da, în timp ce alții se ocupă de prevenirea criminalității, domnul adjunct pare preocupat de prevenirea hidratării.

Ședință operativă sau recital de umilință?

În cursul lunii august, comisarul-șef și-a convocat la ordin polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Bacău. Oamenii, naivi, au crezut că urmează o discuție serioasă: strategii, planuri de lucru, poate niște soluții la haosul din trafic și la canicula care îi topește în intersecții.

Surpriză: nu.
Nu strategii, nu analize, nu management.
În schimb, show.

„Marele comandant” i-a chemat ca să îi umilească pentru „crima” supremă: au îndrăznit să se oprească la o benzinărie – aflată în afara itinerariilor aprobate – pentru nevoi fiziologice și pentru a-și cumpăra apă rece. Adică pentru că nu sunt roboți.

În viziunea domnului Giugariu, apa rece în timpul serviciului nu este o necesitate fiziologică, ci un fel de preludiu la corupție. Azi apă, mâine șpagă. Azi benzinărie, mâine DNA. Cam așa pare logica.

„În ladă precum sticlele”: literatură de birou, nu de catedră

Potrivit dezvăluirilor Sindicatului Europol, „ședința” nu s-a oprit la ton ridicat și reproșuri. A venit și momentul de teatru grotesc: șeful Biroului Rutier, în fața subordonaților, a fost pus să stea în picioare, ca la „stâlpul infamiei”, pentru că nu primise binecuvântarea să se așeze. Nu regulament, nu cod de etică – ci pură demonstrație de forță și umilire gratuită.

Și, ca totul să capete nuanțe de proză absurdă, polițiștilor li s-a transmis că, dacă au îndrăznit să meargă la benzinărie după apă, „mâine vor lua șpagă și vor ajunge în ladă precum sticlele”.

Operă literară, nu glumă.
Comparativ cu această metaforă, Caragiale pare raport sec de activitate.
Sindicatul Europol remarcă pe bună dreptate că domnul comisar-șef a ratat o carieră în literatură. Din păcate, nu a ratat-o și pe cea în management.

De la Cartea Junglei la Cartea Plângerilor

Nivelul sonor al discuției, spun polițiștii, era demn de o ecranizare după Cartea Junglei. Doar că în loc de animale sălbatice, avem un șef care urlă la subordonați ca la clanțe. Cei aflați în curtea inspectoratului au auzit tot „spectacolul” și s-au întrebat, pe bună dreptate, dacă nu era cazul să fie chemat un psiholog sau, măcar, un echipaj care să măsoare decibelii. Cine știe, poate chiar se impunea o amendă pentru tulburarea liniștii publice – dar cum să sancționezi chiar „sursele” tulburării?

Într-o instituție care ar trebui să dea exemplu de echilibru, calm și profesionalism, s-a ajuns ca polițiștii să se întrebe dacă nu cumva „managementul” are nevoie de consiliere, nu personalul din stradă.

Coincidențe de familie sau manual de răzbunare?

Lucrurile devin și mai interesante când apar detaliile de culise, punctate de Sindicatul Europol. Această criză de nervi și „discurs literar” are loc la puțin timp după ce polițiștii rutieri au suspendat permisul de conducere al nașului comisarului-șef Giugariu, împuternicit șef al Poliției Orașului Slănic Moldova.

Pură coincidență, desigur.
Sau nu?

Polițiștii se întreabă, perfect legitim, dacă nu cumva această tiradă și umilire publică sunt doar „colaterale” într-un război personal. Când unui șef i se atinge cercul de rudenie, brusc se schimbă și tonul, și prioritățile. Acolo unde legea e aplicată corect, „managementul” vine după și dă cu ea de pereți – nu cu infractorii, ci cu cei care și-au făcut treaba.

Biciclete confiscate, mașini protejate

Și acum, întrebarea care taie în carne vie, formulată limpede de Europol, dar pe care și orice cetățean rezonabil și-ar pune-o:
Dacă în cazul bicicletelor folosite la contravenții se poate emite, „cu entuziasm managerial”, îndemnul de confiscare, de ce în cazul nașului – șef de poliție la Slănic Moldova – nu există același zel?

De ce nu au fost invitați polițiștii rutieri în birou pentru a li se sugera, la fel de „curajos”, să confiște mașina folosită la comiterea contravenției?
Oare pentru că, brusc, domnul comisar-șef știe foarte bine că un asemenea îndemn ar fi ilegal? Sau pentru că ilegalitatea devine problematică doar când nu implică rude?

Când este vorba de bicicletele unor anonimi, se pot inventa măsuri.
Când e vorba de mașina nașului, brusc se aprind beculețele de „legalitate”.

Sindicatul trage semnalul de alarmă. Conducerea IPJ doarme?

Organizația sindicală Europol a sesizat oficial conducerea IPJ Bacău, cerând verificarea situației și analizarea comportamentului managerial al domnului Giugariu. Nu pentru că polițiștii ar fi prea sensibili, ci pentru că nu este normal:

• ca polițiștii să fie umiliți pentru că își cumpără apă într-o zi caniculară;
• ca un șef să folosească funcția pentru a intimida, nu pentru a conduce;
• ca oameni care își fac treaba în stradă să fie tratați ca potențiali corupți pentru că au nevoie de 5 minute de pauză.

Când în județ au avut loc patru infracțiuni de omor, iar violența domestică e o realitate zilnică, să faci din apa rece prioritatea numărul unu ține de caricatură instituțională, nu de leadership.

Domnule Giugariu, polițiștii nu sunt marfă pe raft

Sindicatul Europol a spus clar: polițiștii nu sunt „sticle într-o ladă”.
Polițiștii sunt oameni, nu marfă pe inventar. Au nevoie de apă, de pauză, de respect și de un cadru de lucru sănătos. Nu de urlete, de umilințe și de metafore umilitoare.

Iar apa rece nu e șpagă. Faptul că un șef a ajuns să asocieze automat o sticlă de apă cu mita arată mai mult despre modul lui de a gândi decât despre cei pe care îi conduce.

Înainte de următoarea „ședință operativă”, poate ar fi util ca domnul comisar-șef să recite, nu Cartea Junglei, ci un principiu simplu:
Funcția oferă autoritate, nu dreptul de a batjocori.

Restul – biciclete confiscate, polițiști certați pentru apă, nași cu permisul suspendat – seamănă mai mult cu un roman prost despre micile abuzuri de provincie decât cu o poveste despre o poliție care își respectă oamenii și misiunea. (Cerasela N.).