Connect with us

Actualitate

Contraofensiva lui Liviu Dragnea

Publicat

pe

Foarte interesantă mișcarea liderului PSD Liviu Dragnea. Sfidat – și pe bună dreptate – de către unul dintre liderii partidului, Niculae Bădălău, dar și de către alți fruntași, Liviu Dragnea a ales să lupte. Și nu oricum. El a preluat pur și simplu mișcarea politică a adversarilor săi interni, ducând-o mai departe. Și confiscând în beneficiu propriu, chiar și forța pe care aceștia au imprimat-o loviturii împotriva sa. Dacă ei au vrut Congres Extraordinar, iată, îl face Dragnea. Din multe motive, cele mai importante fiind legate de duplicitatea lui Liviu Dragnea în raport cu statul paralel, dar și cu tendințele autocratice ale acestuia, mai mulți lideri PSD s-au întâlnit în prima parte a lunii decembrie anul trecut și au pus la cale o operație politică la capătul căreia fie Liviu Dragnea era ejectat, fie consimțea ca, în viitor, conducerea PSD să fie colectivă. Cu alte cuvinte, deciziile să fie luate într-un mod mai democratic. Această operațiune a eșuat în parte.Motivul eșecului este că adversarii interni ai lui Liviu Dragnea au fost amăgiți de imaginea pe care și-o construise Mihai Tudose, pe atunci încă premier al României, de om puternic, cu priză în organziațiile din teritoru PSD și care, la rândul său, se profila ca un rival al lui Dragnea și chiar ca un viitor președinte al partidului. Această imagine s-a dovedit a fi falsă. A fost un fel de hologramă. Dar i-a amăgit pe unii lideri PSD care, în intenția de a se lupta cu Dragnea, au găsit de cuviință să se ascundă după pantalonii lui Tudose. PSD însă nu-l mai voia pe premierul Star Trek. Lepădându-se și debarasându-se de acesta, i-a lăsat descoperiți și pe ceilalți lideri, în frunte cu Niculae Bădălău.

De aceea Dragnea a câștigat atât de ușor bătălia de etapă din interiorul patidului, instalând un al treilea Guvern, mult mai ușor de controlat decât primele două, întrucât la butoane sunt aproape exclusiv oameni loiali președintelui partidului. Astfel încât, imediat după formarea Guvernului Dăncilă, Liviu Dragnea a trecut la contraatac, programând în mod suprinzător un Congres Extraordinar care se va desfășura chiar în a doua parte a acestei luni. Este interesant de văzut ce așteaptă Dragnea de la acest Congres, ce așteaptă adversarii săi interni, care sunt din ce în ce mai numeroși și mai proeminenți și, mai ales, care este conjunctura în care are loc evenimentul.

Dragnea este silit de împrejurări să schimbe în mare măsură garnitura de conducere a partidului, pentru că mulți dintre actualii lideri nu mai au încredere în el și pentru că oricând aceștia sunt pregătiți să-și strângă rândurile să-l debarce. În acest scop, el beneficiază de avantajul precarității unora dintre structurile teritoriale PSD. Organizații județene conduse de interimari. Interimarii sunt puși de Dragnea dintre cei mai de încredere oameni ai săi, pot fi demiși oricând, tot de Dragnea, dar pot la acest Congres Extraordinar rămâne pe poziții pentru a deveni defintivi. Pe acești interimari și pe delegații aduși de ei la Congres se bazează în mare măsură președintele PSD pentru ca, utilizând susținerea lor, să schimbe garnitura de conducere și să-i îndepărteze pe adversarii săi, care s-au manifestat deja ca atare, dar și pe potențialii adversari.

Ceilalți, care deocamdată au adoptat poziția ghiocelului, făcând demersurile necesare unei reconcilieri cu Liviu Dragnea, nu mai așteaptă de la acest Congres Extraordinar debarcarea acestuia – debarcare care s-ar putea face în condiții statutare extrem de discutabile – dar vor încerca, strângând rândurile și încordându-și mușchii, să-și păstreze totuși cât mai multe poziții importante, urmând ca în momentul propice să facă o nouă tentativă de a impune o conducere colectivă.

Dacă ar fi fost cu adevărat puternici, atunci în prima zi a Congresului ar fi impus mai multe schimbări în statut, inclusiv cea referitoare la modalitatea de alegere și respectiv de demitere a președintelui. Astfel încât, în a doua zi, în baza noului statut, să poată organiza asaltul final. Dar viitorul lor numai e ce a fost odată.
Premizele îi sunt favorabile lui Liviu Dragnea pentru acest Congres extraordinar. A reușit să treacă și cel de-al treilea examen, să instaureze un al treilea Guvern, care pare să-i fie mai fidel decât celelalte două și a încheiat și un relativ armistițiu cu președintele Klaus Iohannis. Acesta din urmă s-a consolat cu ideea că nu poate avea un Guvern al său și nici o majoritate a sa și, în plus, este din ce în ce mai preocupat de mandatul de șase luni de președinte prin rotație al Consiliului European, unde are nevoie ca de aer de susținerea Guvernului.

Sunt însă două evenimente mari, ambele externe, care pot avea impact asupra Congresuui Extraordinar, ambele fiind oportunități pentru Liviu Dragnea. Înaintea acestui Congres Extraordinar, urmează să se anunțe soluția în cauza penală care îl privește pe Ludovic Orban. Dacă Ludovic Orban câștigă bătălia de la Înalta Curte și este declarat în mod definitiv și irevocabil nevinovat, atunci PSD va putea face o dublă demonstrație. 1) Că DNA și doamna Laura Codruța Kovesi au mai săvârșit un abuz dovedit ca atare în Justiție și, prin urmare, majoritatea parlamentară are dreptate atunci când operează modificări legislative, încercând să restructureze acest domeniu. 2). În subsidiar, PSD va mai putea face și demonstrația că atât DNA cât și Justiția continuă să fie partizane politic, întrucât procurorul i-a cerut lui Ludovic Orban o pedeapsă simbolică și câmpul tactic încă a funcționat la Înalta Curte.

Liviu Dragnea câștigă și în ipoteza în care Ludvic Orban ar fi condamnat la închisoare. Cu sau fără executare. În ambele scenarii, el fie se retrage instantaneu de la conducerea PNL, declanșând un nou război în interiorul partidului, legat de succesiune, fie încearcă să rămână acolo, schimbând statutul, dar demonstrând astfel că din această perpectivă nu mai există practic diferențe între putere și opoziție.

A doua situație din care Liviu Dragnea nu are decât de câștigat pentru partid, dar și pentru sine, este poziția în care se află președintele Klaus Iohannis, în raport cu solicitarea de revocare a Laurei Codruța Kovesi. Dacă nu o aprobă, se ajunge la un conflict interinstituțional, care va trebui soluționat de CCR, iar soluția va fi probabil în favoarea deciziei ministrului Justiției. Deci o victorie PSD. Dacă, așa cum eu unul sunt convins, președintele aprobă revocarea, fie că negoiciază netransparent, fie că nu negociază persoana sucesorului la șefia DNA, din nou Dragnea iese în câștig. Dacă negociază, probabil că își negociază tot netransparent și propriul dosar și face cu acest prilej și o înțelegere cu Klaus Iohannis de susținere tot netransparentă a acestuia pe termen lung, cu condiția ca Iohannis să nu mai candideze la prezidențiale și același Dragnea câștigă și în absența unei asemenea negocieri, întrucât împreună cu Tudorel Toader, va fi liber să pună la șefia DNA pe cine vrea el.

De unde la sfârșitul anului trecut era pe tobogan, iată că Liviu Dragnea pare a fi în acest moment pe cai mari. Nu cred că se va culca liniștit rezumându-se să-și facă iluzii, pentru că știe și el foarte bine că în PSD sunt posibile oricând suprize de mari proporții atunci când un Congres organizat ca la carte scapă în ultima secundă se sub control.

Sorin Rosca Stanescu

Actualitate

Schimbare strategică la vârful GDIT: Amy Johnson preia conducerea gigantului tehnologic

Publicat

pe

De

Gigantul din sectorul tehnologiei federale, General Dynamics Information Technology (GDIT), traversează o etapă de transformare majoră, anunțând numirea unei veterane a companiei în funcția de președinte. Începând cu data de 3 noiembrie, Amy Johnson va prelua frâiele organizației, marcând un nou capitol în strategia de dezvoltare a acestei entități esențiale pentru infrastructura digitală a statului.

O tranziție orchestrată la nivel înalt

Această schimbare vine pe fondul plecării lui Amy Gilliland, care a ocupat poziția de președinte timp de aproape un deceniu. În perioada de tranziție, rolul a fost exercitat interimar de către Paul Nedzbala. Conducerea grupului General Dynamics și-a exprimat încrederea deplină în noua numire, subliniind capacitatea demonstrată a lui Johnson de a gestiona echipe în contexte extrem de complexe și de a oferi soluții tehnice sofisticate pentru clienții din sectorul public și militar. Se mizează pe leadership-ul său dinamic, rigoarea operațională și alinierea profundă la cultura organizațională a companiei pentru a genera valoare sustenabilă pe termen lung.

O carieră construită pe expertiză tehnică solidă

Amy Johnson nu este o figură nouă în cadrul grupului, având un parcurs remarcabil de 27 de ani în cadrul General Dynamics Mission Systems. Ultima sa funcție, cea de vicepreședinte și manager general pentru divizia de Spațiu, Cibernetică și Inteligență, i-a oferit o perspectivă vastă asupra provocărilor tehnologice actuale. Experiența sa extinsă acoperă domenii critice precum securitatea cibernetică, electronica de apărare și sistemele complexe de spionaj și supraveghere, pregătind-o temeinic pentru responsabilitățile noului rol de la vârful GDIT.

Un pilon al securității și eficienței federale

Poziționată ca unul dintre cei mai importanți jucători pe piața IT-ului federal, GDIT constituie un partener strategic pentru agențiile guvernamentale și pentru sectorul militar. Compania livrează instrumente critice de software, rețelistică și securitate cibernetică, facilitând comunicații securizate și operațiuni complexe de monitorizare a amenințărilor. În noul său mandat, Amy Johnson va coordona eforturile companiei de a rămâne în avangarda inovației tehnologice, într-un mediu geopolitic și tehnologic marcat de o complexitate tot mai mare și de necesitatea unei reacții rapide la riscurile emergente.

Citeste in continuare

Actualitate

HD Hyundai și Kiewit plănuiesc un nou șantier naval în SUA

Publicat

pe

De

Compania sud-coreeană HD Hyundai și firma nord-americană Kiewit Maritime intenționează să înființeze în Statele Unite un șantier naval pentru construcția de nave auxiliare destinate Marinei americane și de nave comerciale. Facilitatea ar urma să producă și blocuri și module pentru industria navală din SUA.

Construcția ar putea începe în 2027

Societatea mixtă propusă, denumită HD Kiewit Shipbuilding LLC, ar urma să fie construită pe un amplasament industrial existent. Companiile nu au precizat locația exactă, dar au indicat că terenul va avea acces la ape adânci și ieșire neîngrădită spre Golful Mexic.

Lucrările sunt planificate să înceapă în 2027, iar operațiunile complete ar urma să fie lansate în 2029. Potrivit firmelor, șantierul ar putea susține până la 3.000 de locuri de muncă cu normă întreagă.

Automatizare și tehnologii digitale

Proiectul vizează facilități moderne de producție, care să valorifice infrastructura industrială deja existentă. Planurile includ utilizarea gemenilor digitali, a sistemelor automatizate de producție și a sudurii robotizate, tehnologii despre care companiile spun că ar putea spori productivitatea, calitatea și siguranța în procesul de construcție navală.

HD Hyundai prezintă inițiativa drept o contribuție la consolidarea industriei navale americane și la extinderea cooperării dintre Statele Unite și Coreea de Sud.

Proiectul, în contextul investițiilor sud-coreene

Planul apare după ce Coreea de Sud a aprobat, în iulie 2025, investiții de 350 de miliarde de dolari în proiecte din SUA selectate de președintele Donald Trump. Pachetul include 150 de miliarde de dolari pentru construcția navală americană și a fost asociat cu reducerea tarifelor aplicate importurilor sud-coreene.

Parteneriate în industria de apărare

HD Hyundai este cel mai mare constructor naval din Coreea de Sud și are deja colaborări cu companii americane din domeniul apărării. Anul trecut, firma a semnat un memorandum de înțelegere cu HII pentru a explora oportunități în construcția de nave militare și comerciale. În august, cele două companii au lansat și un program-pilot pentru utilizarea echipamentelor inteligente de sudură mecanizată la divizia Ingalls Shipbuilding a HII.

Kiewit Maritime este afiliată grupului Kiewit, o companie nord-americană de construcții și inginerie cu experiență în realizarea de baze, șantiere navale și alte proiecte de infrastructură pentru apărarea SUA.

Citeste in continuare

Actualitate

Pentagonul și Lockheed Martin stabilesc cadrul unui acord pe zece ani pentru F-35

Publicat

pe

De

Pentagonul și Lockheed Martin au anunțat un acord-cadru privind producția și susținerea pe termen lung a avioanelor F-35 Joint Strike Fighter. Înțelegerea ar putea schimba modul în care este gestionat programul, însă intrarea sa în vigoare depinde de aprobarea Congresului și de clarificarea unor detalii esențiale.

Acordul vizează cel puțin 850 de aeronave americane, distribuite pe zece loturi de producție, alături de piese de schimb inițiale. Mai include zece ani de servicii de susținere și kituri de modernizare. Potrivit Pentagonului, Lockheed Martin va finanța inițiative în valoare de 7 miliarde de dolari pentru programul F-35, fără ca acestea să fie detaliate în anunț. Compania afirmă că va menține ritmul de producție la 156 de aparate pe an, pentru cele trei versiuni ale avionului.

Contractul promite stabilitate, nu și o creștere a producției

Responsabilii americani susțin că acordul aliniază stimulentele financiare cu rezultatele obținute și ar putea consolida capacitatea bazei industriale de apărare. Directorul general al Lockheed Martin, Jim Taiclet, a declarat că înțelegerea oferă companiei și furnizorilor săi mai multă predictibilitate pentru investiții în extinderea capacității, eficiență și reziliența lanțului de aprovizionare.

Administrația Trump a promovat acorduri-cadru similare pentru sisteme de armament solicitate, în ideea că angajamentele pe termen lung pot susține producția și reduce costurile prin economii de scară. În cazul F-35, însă, anunțul nu prevede majorarea ritmului de fabricație.

Rămân neclarificate și două chestiuni centrale: cât va costa inițiativa contribuabililor și ce economii estimează Pentagonul că va obține prin achizițiile multianuale.

Investiții în furnizori și stimulente pentru performanță

Lockheed Martin și Biroul Programului Comun F-35 urmează să stabilească termenii contractuali, prețurile și calendarul, înaintea atribuirii oficiale a contractului. Acest pas va putea avea loc numai dacă legislatorii aprobă autoritatea necesară și fondurile aferente.

Un acord pe zece ani ar putea valora zeci de miliarde de dolari. Un contract recent pentru două loturi de F-35, cu aproape 300 de aeronave, a ajuns la 24,3 miliarde de dolari.

În cadrul unei teleconferințe cu investitorii, Taiclet a spus că înțelegerea ar putea permite furnizorilor să investească în recrutare și software și să reducă livrările întârziate sau neconforme către linia de producție din Fort Worth, Texas. El a adăugat că firmele participante ar putea beneficia de un mecanism de ajustare a prețului fix, care le-ar permite să obțină profituri mai mari dacă își îndeplinesc obiectivele.

Acordul ar urma, de asemenea, să permită gruparea pieselor destinate producției și susținerii aeronavelor, pentru a obține prețuri mai bune de la furnizori. Investițiile ar putea sprijini și testarea noilor capabilități introduse prin programele de modernizare.

Conducerea Lockheed Martin nu se așteaptă ca acordul pentru următorul lot de producție, Lotul 20, să fie finalizat înainte de anul viitor.

Congresul poate impune condiții suplimentare

Legislatorii analizează în prezent posibilitatea de a acorda Pentagonului autoritate pentru contracte multianuale F-35. Proiectele de lege privind autorizarea apărării pentru anul fiscal 2027, atât în Senat, cât și în Camera Reprezentanților, includ prevederi care ar permite astfel de contracte.

Varianta Camerei impune însă garanții suplimentare: înainte de autorizarea unui contract multianual, secretarul Apărării ar trebui să certifice că acesta include toate piesele de schimb inițiale și echipamentele alternative pentru fiecare aeronavă. Pentagonul ar trebui, de asemenea, să demonstreze economii de cel puțin 5%.

Niciuna dintre versiunile proiectului de lege nu autorizează explicit un acord multianual pentru susținerea flotei, ceea ce ar putea lăsa nerezolvată o componentă importantă a propunerii. Un precedent sugerează că această etapă ar putea fi dificilă: programul F-35 a analizat anterior un contract de susținere pe cinci ani, bazat pe performanță, dar nu a reușit să demonstreze că acesta ar reduce costurile sau ar îmbunătăți gradul de pregătire.

Dimensiunea internațională, o piesă importantă a acordului

Răspândirea internațională a programului ar putea complica negocierile. Lockheed Martin afirmă însă că acordul nu va schimba modul de alocare a sloturilor de producție între cumpărătorii F-35. Biroul Programului Comun va continua să gestioneze comenzile tuturor clienților, iar compania susține că economiile de scară ar putea reduce în timp costurile pentru operatorii străini.

Programul F-35 este prevăzut să continue până în anii 2080, iar susținerea aeronavelor reprezintă o parte majoră din costul total estimat al ciclului de viață, de aproape două trilioane de dolari. Îmbunătățirea disponibilității operaționale este una dintre priorități. Rapoarte ale organismelor guvernamentale de supraveghere au semnalat că pregătirea flotei este afectată de capacitatea insuficientă a centrelor de mentenanță, lipsa pieselor și accesul limitat al tehnicienilor militari la datele tehnice ale aeronavei.

Peste 1.300 de F-35 au fost livrate până acum. În ultimii doi ani, însă, numeroase aparate noi au fost folosite pentru instruire, în timp ce oficialii încearcă să aprobe o actualizare necesară pentru utilizarea lor în luptă.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv2 ore ago

I.P.J. Prahova – În Băicoi, „legea” se cântă la ureche. Grădinița de cadre: „Curva”, lăutarul, Wetterbestul și „Pulea” Rozin

După ce Pinochio Stoican a plecat la pensie cu portbagajul plin de carne, brânză, ouă, lapte și bani din „atențiile”...

Exclusiv2 ore ago

Poliția Locală Ploiești și bariera nemuririi…sau cum să nu ai „nicio competență” pe banii contribuabililor (DOCUMENTE)

Poliția Locală Ploiești a dat, în sfârșit, lovitura (aici). Nu cu amenzi, nu cu disciplină, nu cu aplicarea legii. Nu....

Exclusivo zi ago

Arhitectura dezmatului (III). Polițeanu o intimidează pe Rădună, o protejează pe Pandele: manual de abuz urbanistic la Primăria Ploiești

Buldozerul instanței, scaunul cu trei picioare și „infractoarea de la urbanism” pe post de „moaște” administrativa Ploieștiul a ajuns în...

Exclusivo zi ago

M.A.I. si beția de impunitate: cum a parcat DNA dosarul în șanț și a pus sindicatele să plătească benzina

Noaptea în care etilotestul a prins curaj, dar instituțiile au adormit În noaptea de 9 iunie 2020, la ora 02:14,...

Exclusivo zi ago

„Nu trage, că-s polițist, nu hoț… de rând!” – Cum s-a tras cu pușca în polițiști la Slatina, iar legea a clipit

Cum a început totul Sindicatul Europol a făcut public un apel în urma unui incident petrecut la Slatina: polițiști și...

Exclusiv2 zile ago

Dosarul Antigrindină – Partea a XVI‑a –Electromecanica plânge cu lacrimi de iodură: «Nu noi, Doamne, SNACP-ul!»” (DOCUMENTE)

„Noi nu mai tragem din 2024, dar ne doare seceta fermierilor…” Electromecanica Ploiești a descoperit, brusc, suferința. În răspunsul oficial...

Exclusiv2 zile ago

Șeful Poliției de Frontieră, predică despre „slugă”: când lingușirea devine politică de personal

Liturghie cu ștampilă: polițistul de frontieră, transformat în enoriaș captiv Sindicatul Europol dezvăluie, cu o sinceritate crudă, cum arată, în...

Exclusiv2 zile ago

IGPR – „Direcția de Ordine Publică”: campioni la dat din umeri. Sindicatul muncește, Poliția Română filosofește

S.P.R. „Diamantul” a intrat în sediul IGPR cu o listă de probleme și a ieșit cu aceeași listă, plus câteva...

Exclusiv2 zile ago

Bine ați revenit, domnule ministru! Între timp, Poliția Penitenciară s-a transformat în club de selfie-uri, șefii ANP în influenceri, iar corupția a trecut la program de lucru full-time

Bine ați revenit, domnule ministru! După ce ați plecat, s-a tras cortina și a început chefuitul Bine ați revenit, domnule...

Exclusiv3 zile ago

CURTEA DE CONTURI CONFIRMĂ: BINGO–ROSAL (“BINGO PENAL”) A JEFUIT CETĂȚENII DIN PRAHOVA! INCISIV DE PRAHOVA – SINGURUL ZIAR CARE A DEZVĂLUIT, ÎN EXCLUSIVITATE, FURTUL CELOR 65.000 DE BUNURI DE RETUR! (DOCUMENTE)

INCISIV DE PRAHOVA LOVESTE DIN NOU: CURTEA DE CONTURI NE DA DREPTATE! SINGURUL ZIAR CARE A ARĂTAT, ÎN EXCLUSIVITATE, CUM...

Exclusiv3 zile ago

Arhitectura dezmatului (II). Urbanism cu scaunul în valiză: Raduna are hotărâre definitivă, Pandele și Polițeanu au de dat explicații

Primăria a proiectat îndepărtarea. Instanța i-a prăbușit construcția pe procedură Cronica unui abuz administrativ la Ploiești a ajuns în punctul...

Exclusiv3 zile ago

Strict secret: cum își ascund șefii M.A.I. abuzurile sub ștampilă

Polițistul care n-a avut voie să-și vadă propriul dosar În România anului 2026, ai voie să aperi legea, dar nu...

Exclusiv3 zile ago

Camere, tăcere și confidențialitate la kilogram: cum își filmează MAI polițiștii, iar ANSPDCP se uită în altă parte

În aproape patru ani, Ministerul Afacerilor Interne și inspectoratele din subordine au transformat camerele de supraveghere în instrument de control...

Exclusiv4 zile ago

M.A.I. – „Strict secret”: cum îți pierzi uniforma cu o notă pe care n-ai voie s-o vezi, dar trebuie s-o respecți

În România, poți fi dat afară din Poliție pentru ce-ai spus la televizor și pe site-ul sindicatului, în timp ce...

Exclusiv4 zile ago

I.P.J. Prahova – „Boala Alzheimer” în uniformă (Episodul 6). Burlan Marius-Daniel – ecoul care minte în loc să clarifice

I.P.J. Prahova – Memoria de serviciu: funcționează numai în interesul echipajului Episodul 6. Burlan Marius-Daniel – ecoul cu antet și...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv