Connect with us

Administratie

KinoȘcoala revine cu o nouă serie de ateliere online pentru profesorii de gimnaziu

Publicat

pe

Formare gratuită în educație cinematografică și acces la resurse educaționale pentru clasă

Asociația Bloc Zero organizează, în datele de 2 și 3 noiembrie 2024, două noi ateliere de formare pentru profesori care au ca scop familiarizarea acestora cu principiile educației prin film și ale educației cinematografice. Atelierele vor fi organizate online, iar participarea este gratuită.

Sunt invitați să se înscrie profesorii interesați de educație prin film sau educație cinematografică și/sau de noi instrumente de predare și de educație non-formală, care predau elevilor din ciclul de învățământ gimnazial. Atelierele sunt deschise profesorilor din toată țara, indiferent de materia pe care o predau sau de experiența anterioară în proiecte similare.

Atelierele vor fi coordonate de Oana Ghera, coordonatoarea programului KinoȘcoala și a platformei educaționale asociate proiectului, Kinoteca Bloc Zero, și Maria Cârstian, formator în educație cinematografică și educație alternativă prin film.

Fiecare atelier va avea o durată de 5 ore, concentrate într-o singură zi de formare. În urma participării la curs, profesorii vor primi acces în mod gratuit la un catalog de peste 20 de filme adecvate vârstei și intereselor elevilor din ciclul gimnazial, însoțite de materiale educaționale dedicate, prin intermediul platformei online de vizionare Kinoteca Bloc Zero.

Profesorii interesați se pot înscrie la unul dintre cele două ateliere până la data de 30 octombrie, ora 18:00, prin completarea formularului disponibil aici: https://forms.gle/tZe7E5tz78h5VA2Y8

Calendarul atelierelor

  • 2 noiembrie, orele 10:00 – 15:00
  • 3 noiembrie, orele 10:00 – 15:00

Profesorii selectați se angajează să organizeze cel puțin o proiecție de film la clasă în perioada imediat următoare participării la atelier, folosind resursele puse la dispoziție în cadrul programului.

Participanții la edițiile anterioare ale atelierelor organizate de Bloc Zero ne-au împărtășit experiențele lor:

„În urma participării la atelierele organizate de Bloc Zero, pot spune că, din punctul meu de vedere, folosirea filmulețelor din biblioteca Kinoteca la orele de engleză se bucură de un real succes și elevii au numai de câștigat într-o manieră plăcută și inovativă.” – Profesor participant, octombrie 2024

„Elevii au fost încântați de filme, așteptând cu nerăbdare și alte activități similare. Vă mulțumim! A fost o resursă valoroasă pentru discuții în clasă despre toleranță, înțelegerea diferențelor și cum să lucrăm împreună pentru binele comun. Totodată am inițiat discuții despre valorile care promovează coeziunea socială și empatia, teme relevante în contextul școlar.” – Profesor participant, octombrie 2024

„Am descoperit că materialul vizual are un impact mult mai puternic în a înțelege anumite informații decât lecțiile școlare obișnuite.”  – Elev participant în program

„În urma programului, am învățat că un film trebuie vizionat cu atenție la detalii pentru a fi  înțeles cu adevărat. Pentru a înțelege mesajul e nevoie să știi să interpretezi maniera în care este exprimat în imagini.” – Elev participant în program

Seria de ateliere de formare pentru profesori face  parte din proiectul „KinoȘcoala – Educație prin film, ediția a II-a”, organizat de Asociația Bloc Zero cu co-finanțarea Administrației Fondului Cultural Național în perioada martie – noiembrie 2024.

Programul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele programului  pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Despre proiectul KinoȘcoala – Educație prin film

Atelierele fac parte din activitățile proiectului  „KinoȘcoala – Educație prin film, ediția a II-a” desfășurat în perioada martie – noiembrie 2024  de către Asociația Bloc Zero în parteneriat cu profesori și  instituții de învățământ din toată țara.

Proiectul KinoȘcoala – Educație prin film își propune crearea unui context pentru introducerea educației prin film în școlile din România prin organizarea de cursuri de formare pentru profesori, dar și prin crearea unui pachet de resurse de educație prin film adaptat nevoilor profesorilor și elevilor activi în ciclul de învățământ gimnazial, compus din filme de scurtmetraj disponibile spre vizionare la clasă prin intermediul platformei online  Kinoteca Bloc Zero, dublate de din  broșuri educaționale care vor aprofundează și analiza temele de discuție și procedeele formale specifice filmelor propuse.

În prima fază a proiectului, 10 profesoare active în școli din localități precum București, Codlea, Constanța, Craiova, Mărășești, Râmnicu Vâlcea și Seimeni au participat la un atelier de formare intensivă  la București în perioada 9 -12 mai. Ulterior participării la atelier, acestea au organizat la clasă proiecții de film și activități de educație cinematografică în perioada mai – iunie la care au participat peste 1200 de elevi.

Despre Asociația Bloc Zero și platforma Kinoteca

Înființată în 2019, Asociația Bloc Zero propune dezvoltarea unor proiecte și programe de educație prin cultură care să ofere profesorilor interesați acces la resurse educaționale alternative, adecvate pentru dezvoltarea setului de competențe cheie pentru secolul 21 în rândul elevilor din România.

Echipa asociației are o bogată experiență în promovarea și susținerea implementării filmului ca instrument educațional în școlile din România, membrii acesteia fiind implicați activ în dezvoltarea unor programe de educație cinematografică/ prin film precum Education à l’image, CinEd, One World Romania la Școală sau Kinoteca.

Prin catalogul de resurse pe care îl propune, platforma video educațională Kinoteca invită profesorii să abordeze lecțiile într-o manieră inovatoare, prin introducerea de activități interactive și dezbateri create în jurul vizionărilor de film menite să stimuleze dialogul, abordările colaborative, gândirea critică, creativitatea, dar și să îi familiarizeze pe elevi cu principii cheie din sfera educației cinematografice și audio-vizuale.

 

 

Administratie

Virgiliu-Daniel Nanu: „Prahova se schimbă și prin oamenii ei”

Publicat

pe

De

Consiliul Județean Prahova sprijină 30 de proiecte nonprofit dedicate educației, culturii, sportului și protecției mediului. Pentru finanțarea acestora, instituția a alocat 2.249.427 de lei, în cadrul sesiunii din luna iunie 2026.

Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu-Daniel Nanu, a subliniat rolul oamenilor și al organizațiilor care se implică activ în comunitate și transformă ideile în proiecte concrete.

Inițiative pentru tineri, cultură, sport și mediu

Proiectele selectate acoperă domenii diverse și se adresează unor categorii variate de beneficiari. Unele inițiative sunt dedicate tinerilor și sprijinului educațional, în timp ce altele urmăresc promovarea dansului, filmului și a altor activități culturale în comunitățile prahovene.

Pe lista proiectelor se află și inițiative de protecție a mediului, programe care îi apropie pe copii de sport, precum și proiecte destinate sportivilor care își doresc să facă performanță.

„Prahova are oameni care nu așteaptă ca lucrurile să se întâmple. Au idei, se implică și pun lucrurile în mișcare”, a transmis Virgiliu-Daniel Nanu.

Președintele CJ Prahova: „În spatele fiecărui proiect sunt ore de muncă”

Președintele Consiliului Județean a apreciat diversitatea proiectelor și implicarea celor care contribuie la realizarea lor. Potrivit acestuia, în spatele fiecărei inițiative se află numeroase ore de muncă și efortul unor oameni dedicați.

„În spatele fiecăruia sunt ore de muncă, profesori, antrenori, voluntari și oameni care aleg să se implice pentru ceilalți. Iar asta merită susținut”, a declarat acesta.

Virgiliu-Daniel Nanu a evidențiat faptul că dezvoltarea comunității pornește adesea de la o idee simplă, care poate avea un impact important atunci când este susținută și transformată într-un proiect concret.

Obiectivul: mai multe proiecte finanțate în anii următori

Președintele CJ Prahova și-a exprimat dorința ca numărul proiectelor sprijinite de instituție să crească în următoarea perioadă.

„Astăzi am vorbit despre 30 de proiecte. Mi-aș dori ca mâine să fie 50, apoi 100. Să existe tot mai mulți prahoveni care vin cu idei, care au curajul să înceapă și care găsesc în Consiliul Județean un partener”, a afirmat Virgiliu-Daniel Nanu.

Acesta a încurajat implicarea civică și participarea celor care au idei și inițiative pentru comunitate, transmițând că instituția pe care o conduce își dorește să fie un partener pentru proiectele cu impact local.

„Asta este Prahova pe care vreau să o construim împreună”

În mesajul său, Virgiliu-Daniel Nanu a subliniat că schimbarea județului nu depinde doar de instituții, ci și de oamenii care se implică și duc proiectele până la capăt.

„Prahova se schimbă și prin oamenii ei. Prin fiecare idee care merită o șansă, prin fiecare inițiativă dusă până la capăt și prin fiecare proiect care lasă ceva bun în urma lui. Asta este Prahova pe care vreau să o construim împreună”, a concluzionat președintele Consiliului Județean Prahova.

Citeste in continuare

Administratie

Aproape 484.000 de țigarete, descoperite într-un camion la Calafat. Șoferul bulgar a fost arestat preventiv

Publicat

pe

De

Marfa de contrabandă era ascunsă printre alte bunuri transportate

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Calafat au descoperit 483.960 de țigarete ascunse într-un ansamblu rutier înmatriculat în Bulgaria. Captura a fost realizată în urma unei acțiuni desfășurate împreună cu lucrătorii Direcției Regionale Vamale Craiova – Serviciul Echipe Mobile Calafat.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, controlul a avut loc în parcarea din apropierea Stației de Taxare a podului Calafat–Vidin, în cadrul unei acțiuni de tip „BLITZ”.

Camionul circula pe ruta Bulgaria–România

Pentru verificări a fost selectat un ansamblu rutier format din cap tractor și semiremorcă, înmatriculat în Bulgaria, care se deplasa pe ruta Bulgaria–România.

La volan se afla un cetățean bulgar în vârstă de 48 de ani. Conform documentelor prezentate autorităților, acesta transporta bunuri diverse. Compartimentul destinat mărfurilor nu avea aplicat sigiliu vamal.

În urma extinderii verificărilor, polițiștii au identificat mai multe cutii de carton ascunse printre mărfurile transportate. În interiorul acestora se aflau pachete de țigarete inscripționate cu timbru de acciză bulgăresc.

Șoferul nu a putut prezenta documente care să ateste proveniența produselor.

Valoarea țigaretelor, estimată la peste 725.000 de lei

Inventarierea mărfii a indicat un total de 24.198 de pachete, respectiv 483.960 de țigarete. Valoarea estimată a produselor se ridică la aproximativ 725.940 de lei.

Cercetările au fost preluate de lucrătorii Biroului de Prevenire, Combatere a Migrației Ilegale și Traficului de Migranți din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Dolj, care urmează să stabilească întreaga situație de fapt.

Șoferul, arestat preventiv pentru 30 de zile

În acest caz, polițiștii de frontieră efectuează cercetări pentru deținerea, în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României, a unor produse accizabile supuse marcării, fără marcaje sau cu marcaje necorespunzătoare ori false, peste limita legală de 10.000 de țigarete.

Cetățeanul bulgar a fost reținut pentru 24 de ore, după care a fost prezentat Judecătoriei Calafat cu propunere de arestare preventivă.

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Calafat a admis propunerea și a dispus arestarea preventivă a bărbatului pentru 30 de zile. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.

Controale permanente pentru combaterea ilegalităților la frontieră

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu precizează că desfășoară permanent acțiuni specifice, în colaborare cu instituțiile partenere, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale.

Activitățile au loc în contextul aplicării acquis-ului Schengen și urmăresc securizarea frontierelor, protejarea intereselor României și ale Uniunii Europene, precum și respectarea drepturilor de proprietate intelectuală.

Acuzațiile formulate fac obiectul cercetărilor, iar persoana beneficiază de prezumția de nevinovăție pe tot parcursul procedurilor judiciare.

Citeste in continuare

Administratie

Turul Ciclist al României 2026 trece prin Păulești. Restricții și recomandări pentru participanții la trafic

Publicat

pe

De

Comuna Păulești, inclusă în etapa Brașov–Ploiești

Comuna Păulești va fi inclusă în traseul celei de-a patra etape a Turului Ciclist al României 2026, programată sâmbătă, 12 septembrie. Etapa va conecta Brașovul de Ploiești, iar caravana competiției va traversa și o porțiune din teritoriul localității prahovene.

Anunțul a fost făcut de primarul comunei Păulești, Tudor Sandu, care le-a transmis locuitorilor recomandări pentru desfășurarea în condiții de siguranță a evenimentului sportiv.

Recomandări pentru intervalul 12:30–14:30

Pentru protejarea cicliștilor și pentru fluidizarea traficului, autoritățile recomandă evitarea deplasărilor pe DJ 102, în intervalul orar 12:30–14:30.

Sectorul vizat este cuprins între zona Calea Ferată Găgeni și sensul giratoriu Păulești, pe direcția către Ploiești.

În această perioadă, participanții la trafic sunt sfătuiți să evite utilizarea pe tronsonul menționat a următoarelor mijloace de deplasare:

  • biciclete;
  • trotinete;
  • vehicule și mijloace similare;
  • căruțe și alte atelaje.

Poliția și echipele de ordine, prezente pe traseu

Primăria Păulești le solicită cetățenilor să manifeste prudență și să respecte indicațiile polițiștilor, precum și ale personalului de ordine aflat pe traseul competiției.

Respectarea recomandărilor este necesară pentru prevenirea incidentelor și pentru ca etapa să se desfășoare în condiții cât mai bune, atât pentru sportivi, cât și pentru locuitorii și participanții la trafic din zonă.

Localnicii, invitați să susțină cicliștii

Pe lângă recomandările privind traficul, autoritățile îi invită pe locuitorii comunei să iasă pe traseu și să îi încurajeze pe sportivi.

„Păuleștiul face parte din spectacolul Turului României!”, a transmis primarul Tudor Sandu, potrivit anunțului publicat de Primăria comunei Păulești, mulțumindu-le cetățenilor pentru înțelegere și colaborare.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv16 ore ago

„IPJ Prahova – Grădinița de Cadre”, episodul 60: De la «Pinochio de Băicoi» la vânzătorul cu epoleti. Cum se spală păcatele cu pensii, tarabe și produse bio

„GRĂDINIȚA DE CADRE” LOVEȘTE DIN NOU: CÂND NU IEȘI PREMIER, IESE PENSIA În IPJ Prahova, meritocrația e un banc prost...

Exclusiv16 ore ago

Nicușor Dan a semnat, viceprimarii au dispărut, Articolul 550 a murit: ghid rapid de fraudă legislativă în trei ore

Cotroceniul, birou de ștampilat pe nevăzute: cum a semnat Nicușor Dan, cu ochii închiși, execuția Articolului 550 România lui 2026...

Exclusiv16 ore ago

Comisarul de 3,80 la teorie, 10 la împuternicire: șef peste IPJ Cluj, corigent la competență

De la „împuternicit etern” la „picat rușinos” Ce funcție mai poate ocupa în cadrul IPJ Cluj comisarul-șef Moșuțan Radu după...

Exclusiv2 zile ago

Organigrama cu chiloți de la TCE Ploiesti, varianta „Salam la păcănele” – cum se salvează protejații lui Nae și se execută fraierii care muncesc

La TCE Ploiești, sindicatul lui Suditu semnează „de acord” cu Organigrama lui Nae, coordonatorii sunt scoși la liman, iar Dinu...

Exclusiv2 zile ago

„Grădinița de Cadre” de la IPJ Prahova: defilează cu stopul ars, dar dau lecții de lege la fraieri

Când poliția circulă cu mașina-n pioneze prin centru, dar te amendează pe tine pentru un bec ars, nu mai vorbim...

Exclusiv2 zile ago

Ministerul „Reglementărilor Fantomă”: cum decide o structură fără chip cât merită oamenii la leafă

Diamantul lovește: de la Tribunalul București, direct la Curtea Constituțională O nouă excepție de neconstituționalitate pleacă din sala Tribunalului București...

Exclusiv3 zile ago

„IPJ Prahova – Grădinița de cadre” – Episodul 59 – Flagrant de carton, anticorupție de mucava și lăutari cu epoleți la comanda Sistemului

Când ți se cântă prea mult la ureche, la un moment dat nu mai poți sta în banca ta. Când...

Exclusiv3 zile ago

MAREA TĂCERE DE LA TCE PLOIEȘTI.  „Organigrama cu chiloți”, sindicatele de buzunar și frica la normă

Remember: cum s-au distrus Neoplan-urile și s-au umflat kilometrii Înainte să ajungem la „organigrama cu chiloți”, merită un mic remember:...

Exclusiv3 zile ago

MAI adună date sensibile, ANSPDCP ridică din umeri: cazul procedurii PS-MAI-DGMRU-125

ANSPDCP și marele miracol administrativ: când dosarul cu date personale se lovește de ușa competenței Procedura MAI care a pus...

Exclusiv3 zile ago

La Arad, programul de 8 ore bate infractorul la scor: 1–0 pentru hoți

Dacă te-ai întrebat vreodată cum poți crește infracționalitatea fără să dai o singură palmă legii, răspunsul vine de la Arad:...

Exclusiv4 zile ago

STATUL PE PERSOANĂ FIZICĂ – Sufrageria de Securitate Națională S.A.

Cum și-au tras Bolojan și Abrudean Zonă de Securitate Clasa I „la cheie”, pe încredere și fără acte Când credeai...

Exclusiv5 zile ago

„IPJ Prahova – Grădinița de cadre care-și mănâncă propriile grade” – Episodul 58: Cum a dispărut, peste noapte, „subcomisarul-șef” din Băicoi

„Grădinița de Cadre din IPJ Prahova” nu mai e doar o metaforă. Este un manual de proastă guvernare, ediție ilustrată,...

Exclusiv5 zile ago

Bâlbâiala de stat cu ștampilă «Strict Secret». Cum a jucat România telefonul fără fir pe securitatea națională

Există popoare care construiesc rachete. Altele, care ridică zgârie-nori. România a reușit performanța unică de a bloca securitatea națională într-un...

Exclusiv5 zile ago

Argint în nori, aur la Electromecanica, plumb în buget. Fermierii întreabă, Mafia Antigrindină se ascunde după gardul de beton

Asociația fermierilor din Prahova trimite o adresă‑dosar către AASNACP și lovește direct în inima combinațiilor cu puncte de lansare, contracte...

Exclusiv6 zile ago

Veteranii de dinainte de 2017 – sponsorii oficiali ai bugetului prin CASS

Cum să-i prostești pe rezerviști în trei pași simpli: tai, declari neconstituțional, apoi tai din altă parte – Când ‘plafonarea’...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

www.softpas.com

Top Articole Incisiv