Administratie
Exercițiul Danube Protector 24.11.II: Consolidarea securității fluviale a României
Flotila Fluvială Mihail Kogălniceanu a desfășurat, în perioada 14-19 octombrie, pe brațul Sfântu Gheorghe, exercițiul Danube Protector 24.11.II, la care au participat aproximativ 300 de militari, transmite Lucian Irimia pentru Agentia de presa a Armatei.
. Activitatea de instruire a avut ca scop pregătirea pentru misiuni de securitate fluvială și gestionarea situațiilor de criză, contribuind astfel la întărirea securității fluviale a României și menținerea unui nivel ridicat de instruire a structurilor Forțelor Navale române.
Exercițiul Danube Protector este o tradiție, planificat și organizat în două secvențe, primăvara și toamna. Cea de-a doua etapă s-a desfășurat în poligonul temporar Sfântu Gheorghe, unde Dunărea se întâlnește cu marea.
În cadrul exercițiului, au fost implicate nave de luptă fluviale, ambarcațiuni, un pluton de infanterie marină și nava de sprijin și intervenție cu scafandri „Grozavul”, care a avut în dotare grupe de scafandri fluviali de cercetare geniu și EOD (specializați în combaterea dispozitivelor explozive).
Colaborarea cu Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării și cu administrația locală din zona Sfântului Gheorghe a fost esențială, fiind obținute avizele necesare pentru desfășurarea activităților în zona respectivă. Marinarii militari au fost atenți la aspectele de mediu și au notificat raioanele de interdicție unde s-au desfășurat acțiunile, prin intermediul Direcției Hidrografice Maritime.
Pe 18 octombrie, în cadrul exercițiului a avut loc Ziua Distinșilor Vizitatori, la care au participat oficiali, inclusiv șeful Statului Major al Apărării, general Gheorghiță Vlad, și alți comandanți ai forțelor armate române.
Coordonatorul exercițiului, contraamiral de flotilă Nicu Chirea, a prezentat activitățile desfășurate și a coordonat acțiunile de respingere a inamicului, securizarea comunicațiilor fluviale și asigurarea libertății de navigație.
Marinarii militari și infanteriștii marini au executat diverse secvențe de instruire, inclusiv trageri cu armamentul de la bordul navelor și exerciții tactice specifice, demonstrând implicarea și efortul depus în pregătirea anuală.
„Exercițiul Danube Protector este foarte important pentru noi, cei din Flotila Fluvială, în care punem în practică cunoștințele acumulate pe parcursul anului. Activitatea trebuie dezvoltată în permanență, având în vedere situația geostrategică actuală,” a declarat contraamiralul Nicu Chirea. Acesta a subliniat importanța pregătirii personalului pentru a răspunde provocărilor generate de situațiile de criză în zona de graniță.
Foto: Cristian Vlăsceanu
Administratie
Operațiune Blitz a Poliției de Frontieră Giurgiu: Contrabandă de aproape 1,7 milioane lei cu mărci false și tigări, zădărnicită pe rutele europene!
Administratie
Rețea de trafic de migranți destructurată în Maramureș: Doi frați, arestați preventiv după o operațiune de amploare
Administratie
Un nou pilon de speranță în lupta cu boala secolului: România inaugurează Centrul de Screening Multiorgan la Institutul Oncologic București
-
Exclusivacum 4 zileMAFIA DIPLOMATICĂ: CUM MINISTERUL DE EXTERNE A DEVENIT FEUDA „SIRENEI” ȘI A „CONSULILOR” DE PLASTIC, CU PARLAMENTUL PE POST DE TEATRU DE PĂPUȘI!
-
Exclusivacum 3 zileJilava, pușcăria statului: Între clanuri, cadavre și caricatura justiției!
-
Exclusivacum o ziI.P.J. PRAHOVA, DE LA DOREL LA CARACAL: MAEȘTRII CIRCULUI, SUB BAGHETA GONFLABILĂ A INCOMPETENȚEI! (VIDEO)!
-
Exclusivacum o ziVălenii de Munte: Imperiul crăiesc al corupției și micul dejun ilegal al elitelor!
-
Exclusivacum o ziVălenii de Munte: Pălinca de prună și jecmăneala de om! Festivalul foamei „Împăratului”, Ediția XXVI!
-
Exclusivacum 2 zileȘefi din Poliția Română, sub lupa procurorilor
-
Featuredacum 4 zileUmilință la vârf: IGPR, acuzat că iși maltratează candidații la concursuri
-
Exclusivacum 23 de ore„Român contra român”: Cum operațiunea politică de dezbinare fragmentează societatea și transformă cetățenii în tinte vii

Traseul ilegal și „tarifele” solicitate


