Actualitate
EXPLOZIV/Expertize falsificate la DNA/STENOGRAME
Expertiza dispusă de judecător a constata că aceste prejudicii nu există. Datele folosite de experţii DNA sunt false şi incomplete. Datele au indus în eroare magistraţii. Aşa s-a ajuns la un prejudiciu uriaş, dar fals. Am decis să formulăm plângere penală împotriva specialiştilor. Aceştia au folosit datele pentru crearea unor aparenţe false. Experţii DNA, în mod vădit, au procedat la întocmirea de acte false. Nu poţi să spui că sunt prejudicii de zeci de milioane când acestea sunt făcute din pix, a dezvăluit fostul șef al ANI, Horia Georgescu, marți seară la România TV în dosarul în care este acuzat de DNA, conform Flux 24.
Este posibil să mă fi arestat şi pentru că am luat pe cine nu trebuia. Poate am fost găsit ţap ispăşitor. Poate adevărul va ieşi la iveală. Am câteva bănuieli. Sunt nevinovat. Sper să se demonstreze pe probe, nu pe ce se scrie pe facebook. Am vrut să îmi dau demisia după schimbarea puterii, dar mi s-a sugerat să nu o fac. Eu am fost găsit vinovatul şi coruptul de serviciu, a susținut Georgescu.
Prejudiciile colosale pe baza carora fosta conducere a ANRP a ajuns în bloc in arest au fost stabilite din pix. Acuzatia se regaseste, intre multe altele, intr-o plangere penala depusa de cei insarcinati sa retrocedeze proprietatile abuziv confiscate impotriva celor au bagat de la ei cifre spectaculoase.
„Expertiza dispusă de judecător a constata că aceste prejudicii nu există. Datele folosite de experţii DNA sunt false şi incomplete. Datele au indus în eroare magistraţii. Aşa s-a ajuns la un prejudiciu uriaş, dar fals. Am decis să formulăm plângere penală împotriva specialiştilor. Aceştia au folosit datele pentru crearea unor aparenţe false. Experţii DNA, în mod vădit, au procedat la întocmirea de acte false. Nu poţi să spui că sunt prejudicii de zeci de milioane când acestea sunt făcute din pix.Este posibil să mă fi arestat şi pentru că am luat pe cine nu trebuia. Poate am fost găsit ţap ispăşitor. Poate adevărul va ieşi la iveală. Am câteva bănuieli. Sunt nevinovat. Sper să se demonstreze pe probe, nu pe ce se scrie pe facebook. Am vrut să îmi dau demisia după schimbarea puterii, dar mi s-a sugerat să nu o fac. Eu am fost găsit vinovatul şi coruptul de serviciu”, a susținut Georgescu.
Şi Ingrid Mocanu a lansat acuzaţii extrem de grave la adresa experţilor DNA. „Cel de la DNA a recunoscut că valoarea prejudiciilor au fost făcute pe tranzacţii fictive. Deşi aveau tranzacţii vecină la 460 de euro, ei au luat tranzacţii din 2007 şi de pe unele secundare, de mult mai departe. Au folosit un teren cu casă pentru a evalua unul liber. A fost o operaţiune cu intenţie”, a spus Mocanu.
România TV a prezentat, în emisiunea moderată de Victor Ciutacu, stenograme incredibile.
Rucăreanu Oana Mi-aș permite să vă întreb…păi cum interpretăm valoarea de piață fără să îi facem cea mai bună utilizare
Dorel Postelnicu Exact. Încercăm să…pe baza informațiilor din spate …care vedem…citind ziare…așa…deși…deci nu-i fair play …da asta …știu eu … un dezavantaj sau un avantaj …și vedem …deci haideți să o luăm …
Rucăreanu Oana Așa
Dorel Postelnicu Dacă facem… facem optica dezvoltatorului…(neinteligibil)…ca să facem optica dezvoltatorului …vorbim de un oraș mare …trebuie să existe undeva un proiect …trebuie să facem dovada că la momentul respectiv …exista un proiect
Rucăreanu Oana Așa
Dorel Postelnicu …trebuie să facem dovada că există un proiect de…știu eu…70 de apartamente sau 70 de case…nu contează
Rucăreanu Oana Așa
Dorel Postelnicu …și dovada (neinteligibil) că în anul următor sau doi trei…vorbim de 2009, 10, 11, 12 că acele case 150 de vile …așa…le absorbea piața
Rucăreanu Oana Deci nu trebuie să fac dovada asta. Îmi pare rău …eu sunt în 2008 și trebuie să gândesc cum gândea piața atunci…trebuie să ștergem cu buretele 2009…asta-i provocarea…
Dorel Postelnicu Da, da
Rucăreanu Oana Trebuie să ștergeți cu buretele…să cenzurați…faptul…informația…că în 2010 …2009 s-a produs o criză
Dorel Postelnicu În 2008…în august apare clar…platoul
Rucăreanu Oana De acord. Dar asta trebuie să fac. Asta îmi spune Standardul…că ziceți că trebuie să dați examenul de verificator …nu asta vi s-a spus? Nu asta o să scrieți la examen?
***
Dorel Postelnicu Știți ce se întâmplă? Nu poți să te duci în fața instanței cu contractul cutare … că trebuie să îl chemi pe notar și pe cei doi participanți la tranzacție … să recunoască în fața instanței că au vândut cu 48 de euro…
Rucăreanu Oana Nu înțeleg
Dorel Postelnicu S-ar putea … în spate … să fie… contractul să fie de 48 de euro să nu plătească taxe notariale
Rucăreanu Oana Dumneavoastră ați spus-o … nu noi… E posibil.. cam la asta ne-am gândit și noi … dar noi am spus-o mai generic … e posibil să nu fie valoarea de piață…
Anghel Ion Corect dar…
***
Rucăreanu Oana Eu nu înțeleg raționamentul … îmi cer scuze… dar chiar nu înțeleg… deci avem două comparabile … uite încă una … pe 396A
Dorel Postelnicu …e departe … e deja
Rucăreanu Oana Nu. 394 este lângă 396… vă pot trimite și fotografii recente … Deci 396A șoseaua Olteniței … un teren de 1800 de metri vândut în mai 2008 cu 300 euro pe metru pătrat. Acum întrebarea mea e… ori că nu le-ați avut … poate nu … chiar ar fi important
Dorel Postelnicu deci…pe principiul că nu le-am avut
Anghel Ion Deci legat de acel dosar al evaluării …el există? De exemplu…pentru speța asta … adică
Dorel Postelnicu Sunt scoase …sunt puse toate…se numește ANRP la noi …deci fără…deci nu există … Că din aceleași de aicea îmi folosesc în alte … (n.n. dosare ANRP)
***
Rucăreanu Oana … adică noi ar trebui să înțelegem de ce n-ar trebui noi astăzi să ne uităm la … de ce am face aceeași … de pe (neinteligibil) ăsta … le dăm la o parte pe astea pe șoseaua Olteniței din 2008 și mergem pe alea din 2007 de pe străzile secundare … de ce am face treaba asta … care ar fi argumentarea noastră? …justificarea noastră … e de văzut… domnule dar nu am știu de ele … nu am avut acces la ele … sau poate … ați văzut în raport … exact asta am și scris … poate există în dosarul dumneavoastră … poate ați știut ceva în plus de tranzacția aia … e ceva tipic la ea… poate ați știut-o și ați zis … nu o iau în calcul … nu știu … pentru că
Dorel Postelnicu Da … nu știu să vă răspund
Rucăreanu Oana Da uite asta ar trebui văzut… vis-a-vis de selecție … mai era o chestiune… comparabila 2 care dă și valoarea…. dacă vă uitați pe contractul de vânzare cumpărare … de fapt s-a vândut o casă … nu era teren gol … iarăși nu am înțeles …
***
Dorel Postelnicu Exact … deci orice raport de evaluare l-am analizat cam cum l-aș face eu … cum unde m-am dus eu … dacă mai ții tu minte am fost la niște conferințe la chestia cu lectorii … și când am susținut tot timpul … rog colegii să ia una din baza de date să fie în ziar … pentru că ziarul care se găsește la bibliotecă este o sursă publică… pot…valabil și pe un an…agenția imobiliară dispare între timp … apare dispare… anunțul apare dispare…da? … dar ziarul … și oricine … când se duce și ia ziarul Raid, Ziua sau orice … (neinteligibil) și vede că pe data de 27 am găsit un anunț …și am acces la aceeași chestie
Rucăreanu Oana Pot să vă spun din celălalt raport de constatare pe care l-am analizat noi … pentru Militari …unde se spune că nu trebuie luate comparabile anunțuri
Anghel Nu…dar chiar discutați… cei care sunteți colegi? Aveți o viziune comună sau…?
Dorel Postelnicu Deci a fost … știu că mai este un dosar… care … da… a fost pe altă … filieră …
Anghel Ion Nu… punctual discutăm
Dorel Postelnicu Sigur… că discutăm … nu sunt singurul evaluator din țara asta la DNA…
Rucăreanu Oana Nu…dar e foarte diferită viziunea … asta mă surprinde…
Horia Georgescu, fostul şef ANI, Ingrid Mocanu, fost director în cadrul Ministerului Justiţiei, Theodor-Cătălin Nicolescu, fost deputat PNL, Ingrid Zaarour, fostă şefă a ANRP, şi Mihnea Iouraş au depus o plângere penală la Parchetul general, împotriva a trei experţi din cadrul DNA în dosarele expertizelor ANRP.
Dincolo de discuțiile privind atribuțiile noastre, de interpretarea diferită/contrară legii a actelor normative aplicabile, de neprecizarea textelor de lege pe care se presupune că le-am fi încălcat, de neprecizarea laturii subiective a pretinsei infracțiuni, etc. – lucruri care nu au legătură cu prezenta cauză, trebuie să precizăm că nimeni nu a fost acuzat că a avut drept obiectiv/scop ca beneficiarii să primeacă despăgubiri mai mari decât aveau dreptul. Această precizare este importantă pentru a demonstra rolul esențial pe care concluziile rapoartelor de constatare le-au avut în economia cauzei”, se arată în plângerea penală.
Experţii vizaţi sunt Cătălin Cucoară, Dorel Pstelnicu şi Radu Cristian Oltei. „În opinia noastră, persoanele împotriva cărora formulăm plângere penală se fac vinovate de comiterea următoarelor fapte prevăzute de legea penală: abuz în serviciu (art. 297 Cod Penal); fals intelectual (art. 321 alin. 1 Cod Penal); uz de fals intelectual (art. 323 Cod Penal); mărturie mincinoasă (art. 273 alin. 1, raportat la alin. 2 lit. c Cod Penal), inducerea în eroare a organelor judiciare (art. 268 alin. 2 Cod Penal)”, se mai arată în denunţ. (Irinel I.).
Actualitate
Polonia obține un împrumut american de 4 miliarde de dolari pentru modernizarea armatei
Acordul consolidează cooperarea militară transatlantică
Statele Unite și Polonia au semnat un acord de finanțare militară externă în valoare de 4 miliarde de dolari. Documentul prevede acordarea unui împrumut prin mecanismul Foreign Military Financing (FMF), destinat sprijinirii modernizării tehnice a Forțelor Armate Poloneze și consolidării cooperării transatlantice.
Acordul a fost semnat în cadrul unei ceremonii organizate la Muzeul Armatei Poloneze din Varșovia, în prezența oficialilor celor două țări.
Ministrul polonez al Apărării Naționale, Władysław Kosiniak-Kamysz, a declarat că acesta este cel de-al șaselea împrumut acordat Poloniei prin mecanismul FMF. Potrivit oficialului, finanțarea a permis Varșoviei să achiziționeze echipamente militare americane de ultimă generație.
Varșovia își consolidează poziția pe flancul estic al NATO
Ministrul polonez a subliniat că investițiile contribuie la întărirea capacității de apărare a flancului estic al NATO. El a susținut că Polonia își îndeplinește responsabilitățile de aliat european și că statele europene își asumă un rol tot mai important în asigurarea propriei securități.
Secretarul de stat polonez pentru Apărare, Magdalena Sobkowiak, a precizat că valoarea totală a împrumuturilor FMF primite până acum de Varșovia se ridică la 20 de miliarde de dolari.
Într-un mesaj publicat pe rețelele sociale, oficialul a ironizat îngrijorările privind reducerea relațiilor comerciale cu Statele Unite, întrebând, în mod sarcastic, cum ar fi fost posibilă „întreruperea relațiilor comerciale” în condițiile unor asemenea contracte de apărare.
Polonia a cumpărat masiv tehnică militară americană
Acordul finalizat acum vine după informațiile apărute în luna iunie, potrivit cărora Washingtonul și Varșovia conveniseră deja asupra unei finanțări de 4 miliarde de dolari.
În ultimul deceniu, Polonia a investit masiv în echipamente militare fabricate în Statele Unite. Printre principalele programe se numără achiziția avioanelor de luptă F-35, a elicopterelor de atac AH-64E Apache, a tancurilor M1A2 Abrams, a sistemelor de apărare antiaeriană și antirachetă Patriot PAC-3+, a lansatoarelor de rachete HIMARS, a rachetelor antitanc Javelin și modernizarea avioanelor F-16.
Împrumutul ar putea finanța noi avioane F-35
Autoritățile poloneze nu au precizat încă modul în care va fi utilizat noul împrumut de 4 miliarde de dolari. O parte a fondurilor ar putea fi direcționată către achiziționarea a încă 32 de avioane F-35, în cadrul planurilor Varșoviei de consolidare a superiorității aeriene.
Compania Boeing promovează de mai multe luni avionul F-15 ca alternativă, în timp ce Eurofighter susține, la rândul său, candidatura aeronavei Typhoon. Cu toate acestea, ministrul polonez al Apărării a anunțat în iunie că Varșovia analizează în mod concret suplimentarea flotei de F-35.
Lockheed Martin discută cu autoritățile poloneze
Dennis Göge, directorul executiv pentru Europa al Lockheed Martin, a declarat că nu există încă o decizie privind semnarea unui al doilea contract pentru avioane F-35. El a precizat că producătorul se află în discuții cu autoritățile poloneze pentru a înțelege mai bine cerințele operaționale ale acestora.
Polonia a primit până acum opt avioane F-35, în baza unui contract în valoare de 4,6 miliarde de dolari semnat în 2020. Acordul inițial prevede livrarea unei flote de 32 de aeronave de luptă.
Reprezentantul Lockheed Martin a salutat introducerea acestor capabilități în dotarea forțelor armate poloneze, subliniind importanța lor strategică pentru securitatea flancului estic al NATO.
Actualitate
Ce organe pot fi examinate prin ecografie?
Ecografia se numără printre cele mai frecvente investigații imagistice recomandate de medic. Probabil ai făcut deja una pentru dureri abdominale, pentru monitorizarea unei sarcini sau în cadrul unui control de rutină. Este rapidă, nedureroasă și nu folosește radiații. În majoritatea cazurilor, îți oferă informații pe loc, astfel încât medicul poate decide imediat care sunt următorii pași.
Dacă îți dorești claritate medicală, este important să înțelegi exact ce poate evalua ecografia, cum se desfășoară investigația și care sunt limitele ei. Iată mai multe detalii.
Ce este ecografia și cum funcționează?
Ecografia, numită și ultrasonografie, folosește unde sonore de frecvență înaltă pentru a crea imagini ale organelor interne. Sonda aparatului transmite aceste unde, ele se reflectă diferit în funcție de țesuturi, iar aparatul transformă informația în imagini vizibile pe monitor.
Medicul vede structura organelor în timp real. Astfel, poate observa dimensiuni, forme, eventuale formațiuni sau acumulări de lichid. În varianta Doppler, ecografia măsoară și fluxul de sânge prin vase sau prin inimă. Investigația este sigură inclusiv în sarcină.
Ce organe pot fi examinate prin ecografie abdominală?
Ecografia abdominală este una dintre cele mai solicitate investigații. Aceasta permite evaluarea mai multor organe din partea superioară și inferioară a abdomenului.
Ficatul
Medicul poate identifica:
- ficatul gras (steatoză hepatică);
- inflamații cronice;
- ciroză;
- chisturi sau formațiuni suspecte.
Dacă analizele de sânge arată transaminaze crescute, ecografia ajută la clarificarea cauzei. Dacă apar leziuni suspecte, medicul poate recomanda investigații suplimentare pentru confirmare.
Vezica biliară și căile biliare
Ecografia detectează frecvent pietrele la fiere. În cazul durerilor în partea dreaptă a abdomenului, grețurilor sau icterului, această investigație oferă rapid informații despre:
- litiaza biliară;
- inflamația vezicii biliare;
- dilatarea căilor biliare.
Pentru rezultate optime, este indicat repausul alimentar cu 6–8 ore înainte.
Pancreasul
Pancreasul poate fi evaluat pentru inflamații (pancreatită), chisturi sau formațiuni tumorale. Gazele intestinale pot limita vizualizarea, iar în aceste situații medicul poate recomanda un CT sau un RMN.
Splina
Ecografia arată dacă splina este mărită sau prezintă leziuni. O splină mărită poate fi asociată cu infecții sau afecțiuni hematologice. Medicul corelează întotdeauna imaginea cu simptomele și analizele tale.
Rinichii și vezica urinară
Ecografia renală este frecvent indicată în caz de:
- dureri lombare;
- sânge în urină;
- infecții urinare repetate;
- suspiciune de pietre la rinichi.
Medicul verifică dimensiunea rinichilor, eventualii calculi, prezența chisturilor sau dilatarea căilor urinare. Este important să vii la ecografie cu vezica plină, deoarece urina ajută la vizualizarea pereților.
Aorta abdominală
Prin ecografie Doppler, medicul poate evalua aorta și alte vase mari. Investigația permite detectarea unor dilatări (anevrisme) sau îngustări care necesită monitorizare atentă.
Ce organe pot fi examinate prin ecografie pelvină?
Ecografia pelvină se adresează atât femeilor, cât și bărbaților. Este foarte utilă în specialități precum obstetrică-ginecologie și urologie.
La femei: uterul și ovarele
Ecografia pelvină poate fi:
- transabdominală (cu vezica plină);
- transvaginală (pentru imagini mai detaliate).
Medicul evaluează:
- uterul și grosimea endometrului;
- ovarele și eventuale chisturi;
- fibroamele uterine;
- sarcina în evoluție sau suspiciunea de sarcină extrauterină.
În sarcină, ecografia rămâne metoda standard de monitorizare a dezvoltării fătului. Dacă alegi să faci o ecografie în București, sectorul 3, într-o clinică modernă, medicul ginecolog îți va explica exact ce tip de examinare ți se potrivește și cum se integrează aceasta în planul tău medical.
La bărbați: prostata
Ecografia prostatei se face transabdominal sau transrectal, în funcție de indicație. Aceasta este recomandată dacă apar:
- dificultăți la urinare;
- jet urinar slab;
- valori PSA modificate.
Investigația ajută la identificarea hiperplaziei benigne de prostată, inflamațiilor sau formațiunilor suspecte.
Alte zone care pot fi examinate prin ecografie
Ecografia nu se limitează la abdomen și pelvis. Medicul o folosește în mai multe specialități.
Tiroida
În endocrinologie, ecografia tiroidiană este prima investigație indicată pentru noduli sau modificări ale analizelor hormonale. Medicul observă dimensiunea glandei și caracteristicile nodulilor și decide dacă este necesară o biopsie.
Inima (ecocardiografie)
În cardiologie, ecocardiografia oferă informații despre structura inimii, funcționarea valvelor și modul în care sângele circulă prin camerele cardiace. Investigația este frecvent recomandată în caz de hipertensiune, suflu cardiac sau dureri toracice.
Sânii
Ecografia mamară este utilă mai ales la femeile tinere, unde țesutul mamar este dens. Aceasta ajută la diferențierea chisturilor de nodulii solizi și completează mamografia.
Testiculele și părțile moi
Pentru dureri scrotale, traumatisme sau umflături, ecografia testiculară oferă informații rapide. În cazul leziunilor musculare sau al colecțiilor de lichid, ecografia părților moi este o metodă eficientă de evaluare.
Cum se desfășoară ecografia?
Procedura este simplă:
- te așezi pe patul de examinare;
- medicul aplică un gel pe zona investigată;
- plimbă sonda pe piele și urmărește imaginile pe monitor;
- la final, primești rezultatul pe loc sau în scurt timp.
În general, investigația durează între 15 și 30 de minute. Nu ai nevoie de recuperare și îți poți relua activitatea imediat.
Pregătirea depinde de tipul ecografiei:
- pentru abdomenul superior: nu mânca 6–8 ore înainte;
- pentru pelvis: bea aproximativ un litru de apă și nu urina înainte;
- pentru ecografie transvaginală: golește vezica înainte de procedură.
Medicul îți oferă instrucțiuni clare la programare.
Ce nu poate evidenția ecografia?
Ecografia are și limite. Aerul din intestin poate împiedica vizualizarea unor organe. Oasele blochează undele sonore, astfel că structurile aflate în spatele lor nu pot fi evaluate. Leziunile foarte mici pot trece neobservate. Dacă rezultatul este neconcludent, medicul poate recomanda un CT sau un RMN.
Când este bine să programezi o ecografie?
Programează un consult dacă apar:
- dureri abdominale persistente;
- tulburări urinare;
- sângerări anormale;
- modificări ale ciclului menstrual;
- analize de sânge care depășesc limitele indicate de laborator.
Așadar, dacă ai simptome sau vrei un control preventiv, fă primul pas: programează un consult și discută deschis cu medicul despre opțiunile tale. O evaluare efectuată la timp îți oferă claritate și te ajută să iei decizii informate pentru tine și familia ta.
Disclaimer: Acest articol are scop informativ și nu înlocuiește consultul medical. Pentru interpretarea corectă a rezultatelor și stabilirea unui plan de investigații, adresează-te unui medic.
Surse de informare:
- “Ultrasound – Mayo Clinic.” Mayoclinic.Org, 2024, https://www.mayoclinic.org/tests-procedures/ultrasound/about/pac-20395177. Accesat în data de 5 Aug. 2026.
Actualitate
Polonia și Canada își consolidează cooperarea militară prin exerciții comune și acorduri pentru drone
Varșovia și Ottawa extind parteneriatul în domeniul apărării
Polonia și Canada au semnat un acord de cooperare în domeniul apărării, menit să aprofundeze relațiile bilaterale și să intensifice colaborarea dintre cele două state. Documentul pune accent pe exerciții militare comune, programe de instruire și dezvoltarea legăturilor dintre industriile naționale de apărare.
Memorandumul de înțelegere a fost semnat luni, la Kielce, de ministrul polonez al Apărării Naționale, Władysław Kosiniak-Kamysz, și omologul său canadian, David J. McGuinty. Ceremonia a avut loc înaintea deschiderii expoziției internaționale de tehnică militară MSPO, organizată în perioada 8-11 septembrie.
Canada, prezentă la MSPO ca partener principal
Canada participă la ediția din acest an a expoziției în calitate de națiune parteneră principală. Aproape 200 de companii canadiene își prezintă soluțiile și produsele în domenii precum industria aerospațială și spațială, inteligența artificială, securitatea cibernetică, precum și sistemele terestre și maritime.
Prezența masivă a companiilor canadiene reflectă, potrivit oficialilor polonezi, schimbarea poziției Poloniei pe piața internațională de apărare. Varșovia nu mai este privită doar ca un cumpărător de echipamente militare, ci și ca un furnizor capabil să ofere soluții tehnologice competitive.
Canada și-a exprimat, de asemenea, interesul pentru achiziționarea unor produse militare fabricate în Polonia.
Militarii polonezi vor participa la exerciții în Arctica
Noul acord prevede intensificarea activităților de pregătire militară și organizarea unor exerciții comune. În acest context, militari polonezi urmează să se deplaseze în Canada pentru a participa la antrenamente desfășurate în mediul arctic.
Cooperarea le va permite celor două armate să își compare procedurile, să își dezvolte interoperabilitatea și să acumuleze experiență în condiții climatice dificile. Activitățile comune vor include instruire, exerciții operaționale și schimburi de experiență între militari.
Canada menține aproximativ 2.000 de militari în Letonia
Parteneriatul dintre cele două state se bazează și pe cooperarea deja existentă în cadrul NATO. Canada are desfășurați aproximativ 2.000 de militari în Letonia, unde contribuie la securizarea flancului estic al Alianței.
La rândul său, Polonia participă la misiunea NATO din regiune cu unul dintre cele mai importante contingente. Prezența comună în această zonă consolidează coordonarea militară dintre Varșovia și Ottawa și transmite un mesaj de unitate în fața amenințărilor de securitate din regiune.
Un nou contract pentru drone produse în Polonia
Pe lângă acordul privind instruirea și cooperarea militară, Polonia și Canada urmau să finalizeze un contract pentru sisteme fără pilot.
Pachetul include mai multe tipuri de platforme dezvoltate de compania poloneză WB Group: dronele miniaturale FlyEye, munițiile rătăcitoare Warmate și sistemele Gladius, destinate misiunilor de lovire și recunoaștere.
Acordul marchează o evoluție importantă pentru industria poloneză de apărare. Polonia își consolidează astfel tranziția de la statutul de importator major de echipamente militare la cel de producător și exportator de tehnologii militare avansate.
Cooperarea se leagă de mecanismul european SAFE
Aprofundarea relațiilor polono-canadiene are loc la scurt timp după ce cele două țări au convenit să utilizeze mecanismul european de împrumuturi Security Action for Europe, cunoscut sub acronimul SAFE.
Înțelegerea a fost formalizată printr-o scrisoare de intenție semnată în luna mai. Instrumentul financiar, în valoare de 150 de miliarde de euro, este destinat extinderii capacității de producție a industriei europene de apărare.
Inițiativa face parte din eforturile Europei de a accelera reînarmarea pe fondul agresiunii ruse și de a reduce dependența de sistemele militare fabricate în Statele Unite.
-
Exclusivacum 4 zile„IPJ Prahova – Grădinița de Cadre”, episodul 57: „Subcomisar-șef” de analfabetism funcțional la comanda IPJ Prahova
-
Exclusivacum 2 zile„IPJ Prahova – Grădinița de cadre care-și mănâncă propriile grade” – Episodul 58: Cum a dispărut, peste noapte, „subcomisarul-șef” din Băicoi
-
Exclusivacum 3 zileCum se prăjește dreptatea între DNA Ploiești, executorii „de casă” și culoarele serviciilor – De la microferma procurorului Lefter la justiția cu epoleți în dosarul Ivanof
-
Exclusivacum 2 zileBâlbâiala de stat cu ștampilă «Strict Secret». Cum a jucat România telefonul fără fir pe securitatea națională
-
Featuredacum 2 zileCând sindicatul tace și muncește: de ce au apărut ‘misterios’ cursurile de cercetare disciplinară în MAI
-
Featuredacum o ziConsultanță gratis, ca la supermarket: ia și fugi! De ce Sindicatul Diamantul nu mai dă dreptate la kilogram
-
Exclusivacum 3 zile„Poliția Rutieră 4.0” – tableta la șosea, pixul în epoca de piatră
-
Exclusivacum 24 de oreSTATUL PE PERSOANĂ FIZICĂ – Sufrageria de Securitate Națională S.A.



