Actualitate
DNA reacționează în urma dezvăluirilor de la Antena 3-Comunicat
Direcția NAțională Anticorupție a emis un comunicat luni 12 februarie după ce duminică, la emisiunea ”Sinteza Zilei” au apărut mai multe înregistrări cu discuții între procurorii Mircea Negulescu și Lucian Onea de la DNA Ploiești cu Vlad Cosma.
Iată comunicatul:
”Cu referire la emisiunea difuzată de postul de televiziune Antena 3, în cursul serii de 11 februarie 2018, în care au fost prezentate o serie de înregistrări audio, ce redau presupuse discuții purtate de procurorul șef al Serviciului Teritorial Ploiești – Onea Lucian cu inculpatul Cosma Vlad, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:
- Vlad Cosma, inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție cu termen pe 19 februarie 2018, trimis în judecată de Serviciul Teritorial Ploiești al Direcției Naționale Anticorupție, a prezentat denaturat situația dintr-un dosar penal aflat în curs de urmărire penală, folosindu-se de colaje ale unor înregistrări pe care le-a realizat personal.
- Relevant este că, anterior difuzării înregistrărilor, persoane din anturajul acestuia, s-au prezentat în mod repetat la șeful Serviciului Teritorial Ploiești și, în lipsa acestuia, la alți procurori/ofițeri de poliție judiciară – ultima dată vineri, 9 februarie 2018 – cerându-le procurorilor să facă demersuri astfel încât să îi creeze o situație juridică favorabilă lui și tatălui său – inculpatul Cosma Mircea (cercetat pentru luare de mită și abuz în serviciu în același dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu termen pe 19 februarie 2018, în care este inculpat și fiul său).
În concret, procurorilor li se cerea să nu deruleze o anchetă penală cu privire la presupuse infracțiuni aflate în legătură cu dosarul deja trimis în judecată, precum și să întocmească și să elibereze un înscris care să îi folosească inculpatului Cosma Mircea la îmbunătățirea situației juridice în dosarul aflat la ICCJ, în faza procesuală a apelului.
Persoanele respective au atras atenție procurorilor că, în caz contrar, vor fi difuzate la diverse posturi de televiziune înregistrări video din anchetele acestora, constând în montaje, colaje, special realizate pentru compromiterea procurorilor și ofițerilor de poliție care au instrumentat mai multe cauze penale, printre care și cel privindu-i pe inculpații sus menționați.
Transcriere discuție dintre persoană din anturajul lui Mircea Cosma și ofițer de poliție de la ST Ploiești – 09.02.2018
Persoană: … Duminică iese pe televizor. Și-au făcut niște înregistrări, niște chestii de genul ăsta… și vor să iasă pe televizor să distrugă pe toată lumea.
… N-am ce să fac! Că asta… că n-au… Au făcut, au aranjat tot! Să… Vor să iasă duminică, să iasă pe televizor cu ele.
… Nici nu v-am spus!… Și dacă va fi un scandal foarte mare și o bășică foarte mare, care va exploda, pentru că el are niște chestii foarte, foarte…
… O să iasă un scan… o să iasă un scandal fantastic, că se duce la presă, care presa e împotriva voastră! Și o să fie o… întreg scandal. Eu acuma vă spun decât… vă spun… vă trag un semnal de alarmă… Adică, ce puteți să faceți?… că nu puteți să le faceți, că el le are… Oricum sunt toate date, montate…
… Ei au ce au, că… ăla mi-a zis: ”…Domn’e (…) nu mi-au dat nici măcar o caracterizare pentru tata!”
… Dumneavoastră trebuie să înțelegeți, că nu e de glumă! Au făcut niște discuții mari pe la C.S.M., pe la CONSILIUL MAGISTRATURII, pe la ÎNALTA CURTE… tot felul de discuții… cu S.R.I.-ul… s-au înțeles… au fost toți, împreună, la SEBI GHIȚĂ, în… în ăsta, cum îi spune? În… ă… în SERBIA.
… Au avut pe-acolo discuții… le-a arătat… au montat împreună… Sunt montate oficial cu ăia după la R.T.V., cu GÂDEA, de la ANTENA 3… Deci, nu… nu e un scăndăluț!
… E ditamai regia făcută! O să transmită două posturi în direct… și ROMÂNIA TV… și ANTENA 3! ANTENA 3 o să fie în direct, cu totul, absolut…!
… Doamna… trebuie găsită o variantă prin care să scăpați de ăștia după cap, că o să vi se rupă picioarele la toți! Credeți-mă, s-au făcut niște…!
Ofițer DNA: Ce variantă? Care ar fi varianta?
Persoană: Nu știu! Să-l lăsați, dracu’, în pace!
…trebuie să ne așezăm undeva, să căutăm o variantă, să pice la o pace, să facă într-un fel, că o să vadă ce recul o să aibă prima…
….Duminică apare… Trebuia să apară pe data de 15… eu știam ceva, n-am fost sigur… da’ am avut noi… ne-a amânat nouă procesu’… și acum avem pe 18 proces… și s-ar putea să fie ultimul, că încep dezbaterile și… a zis … „Ce să mai fac cu alea, dacă mă duc la pușcărie?”
…Cu cât ajungi mai sus, căderea e în jos… și eu acuma vă spun în felul următor… asta, așa… fac o discuție… și uit că am făcut-o! Vedeți-vă de pielea dumneavoastră, că sunteți la fel de băgată ca și ceilalți!
… Este vorba și de serviciul, și de salariile, și …[neinteligibil]…, și de familia dumneavoastră.
…Da! Eu, cu ochii mei am văzut! Mi-e milă de dumnea… Eu vă spun cinstit! Vedeți-vă de pielea dumneavoastră!
…Oamenii-s nebuni! Nu vă dați seama ce filme au făcut, ce discuții, ce îmbârligări! Au discuții cu CIUTACU, cu… cu nu știu care, cu nu știu care, cu nu știu care, cu nu știu… cu douăzeci de inși… cu VICOL, cu BLAGA, cu UDREA, cu BICA, care intră în direct de nu știu unde, cu PONTA, care nu știu ce vine să zică. O să fie un scandal monstru! N-au vrut să facă chestia asta c-a picat Guvernu’ și n-au vrut să …[neinteligibil]… una cu alta! Cu DRAGNEA, care îi cere schimbarea lui KÖVESI… cu înregistrări, în care discută NEGULESCU la telefon…
… E ticluită ca lumea și sunt pregătiți rău de tot!
… Și după ce vedem primul set și vedem impactul care este… o să vă dau un telefon, că vin… și vedem.
Transcriere discuție dintre o altă persoană din anturajul familiei Cosma și procuror ST Ploiești – 29.01.2018
Persoană: Nu! Problema e că… o să înceapă un mare scandal la ANTENA 3… și v-au filmat… și pe dumneavoastră……Nu știu! Au intrat doi… cablați cu interfoane, cu camere, cu tot…
… Intră și GHIȚĂ de la BELGRAD, în direct… S-a dus VOICULESCU acolo… Adică, e o chestiune amplă, care e numa’ pe D.N.A. Ploiești!…. VLĂDUȚ COSMA. Are termen în februarie și acuma vrea să dea drumul…
…Și… concluziile ajung la KÖVESI. că de aia s-a dus VOICULESCU, că vor să… habar n-am!… ă… știu doar că o să le dea drumu’… la ANTENA 3, la GÂDEA, …, tot se duc, fac repetiții… montaje. Serios!
… Da, nu știu. Că miza e alta, miza e de distrugere, nu de cancan!
… Adică, nu e o situație de cancan, că vor să dea niște înregistrări! Ideea e să-l distrugă pe domnul ONEA… nu știu!… să ajungă la KÖVESI… Dacă e și VOICULESCU băgat… și GHIȚĂ… în treaba asta, e o chestiune mai serioasă! Nu e făcută doar așa, de… VLĂDUȚ!
- Difuzarea înregistrărilor, cum – de altfel – a afirmat și unul dintre cei doi interlocutori, are ca scop compromiterea procurorilor și a ofițerilor de poliție care au instrumentat cauzele privind pe Cosma Mircea, Cosma Vlad și pe fostul deputat Ghiță Sebastian Aurelian, în condițiile în care, așa cum am menționat, pe rolul ICCJ se află dosarul penal cu termen la data de 19 februarie 2018.
La acest moment, alte detalii nu pot fi furnizate, deoarece aspectele menționate fac obiectul unui dosar penal având ca obiect, între alte infracțiuni, și infracțiunea de șantaj.” (Sava N.).
Actualitate
Schimbare strategică la vârful GDIT: Amy Johnson preia conducerea gigantului tehnologic
Gigantul din sectorul tehnologiei federale, General Dynamics Information Technology (GDIT), traversează o etapă de transformare majoră, anunțând numirea unei veterane a companiei în funcția de președinte. Începând cu data de 3 noiembrie, Amy Johnson va prelua frâiele organizației, marcând un nou capitol în strategia de dezvoltare a acestei entități esențiale pentru infrastructura digitală a statului.
O tranziție orchestrată la nivel înalt
Această schimbare vine pe fondul plecării lui Amy Gilliland, care a ocupat poziția de președinte timp de aproape un deceniu. În perioada de tranziție, rolul a fost exercitat interimar de către Paul Nedzbala. Conducerea grupului General Dynamics și-a exprimat încrederea deplină în noua numire, subliniind capacitatea demonstrată a lui Johnson de a gestiona echipe în contexte extrem de complexe și de a oferi soluții tehnice sofisticate pentru clienții din sectorul public și militar. Se mizează pe leadership-ul său dinamic, rigoarea operațională și alinierea profundă la cultura organizațională a companiei pentru a genera valoare sustenabilă pe termen lung.
O carieră construită pe expertiză tehnică solidă
Amy Johnson nu este o figură nouă în cadrul grupului, având un parcurs remarcabil de 27 de ani în cadrul General Dynamics Mission Systems. Ultima sa funcție, cea de vicepreședinte și manager general pentru divizia de Spațiu, Cibernetică și Inteligență, i-a oferit o perspectivă vastă asupra provocărilor tehnologice actuale. Experiența sa extinsă acoperă domenii critice precum securitatea cibernetică, electronica de apărare și sistemele complexe de spionaj și supraveghere, pregătind-o temeinic pentru responsabilitățile noului rol de la vârful GDIT.
Un pilon al securității și eficienței federale
Poziționată ca unul dintre cei mai importanți jucători pe piața IT-ului federal, GDIT constituie un partener strategic pentru agențiile guvernamentale și pentru sectorul militar. Compania livrează instrumente critice de software, rețelistică și securitate cibernetică, facilitând comunicații securizate și operațiuni complexe de monitorizare a amenințărilor. În noul său mandat, Amy Johnson va coordona eforturile companiei de a rămâne în avangarda inovației tehnologice, într-un mediu geopolitic și tehnologic marcat de o complexitate tot mai mare și de necesitatea unei reacții rapide la riscurile emergente.
Actualitate
HD Hyundai și Kiewit plănuiesc un nou șantier naval în SUA
Compania sud-coreeană HD Hyundai și firma nord-americană Kiewit Maritime intenționează să înființeze în Statele Unite un șantier naval pentru construcția de nave auxiliare destinate Marinei americane și de nave comerciale. Facilitatea ar urma să producă și blocuri și module pentru industria navală din SUA.
Construcția ar putea începe în 2027
Societatea mixtă propusă, denumită HD Kiewit Shipbuilding LLC, ar urma să fie construită pe un amplasament industrial existent. Companiile nu au precizat locația exactă, dar au indicat că terenul va avea acces la ape adânci și ieșire neîngrădită spre Golful Mexic.
Lucrările sunt planificate să înceapă în 2027, iar operațiunile complete ar urma să fie lansate în 2029. Potrivit firmelor, șantierul ar putea susține până la 3.000 de locuri de muncă cu normă întreagă.
Automatizare și tehnologii digitale
Proiectul vizează facilități moderne de producție, care să valorifice infrastructura industrială deja existentă. Planurile includ utilizarea gemenilor digitali, a sistemelor automatizate de producție și a sudurii robotizate, tehnologii despre care companiile spun că ar putea spori productivitatea, calitatea și siguranța în procesul de construcție navală.
HD Hyundai prezintă inițiativa drept o contribuție la consolidarea industriei navale americane și la extinderea cooperării dintre Statele Unite și Coreea de Sud.
Proiectul, în contextul investițiilor sud-coreene
Planul apare după ce Coreea de Sud a aprobat, în iulie 2025, investiții de 350 de miliarde de dolari în proiecte din SUA selectate de președintele Donald Trump. Pachetul include 150 de miliarde de dolari pentru construcția navală americană și a fost asociat cu reducerea tarifelor aplicate importurilor sud-coreene.
Parteneriate în industria de apărare
HD Hyundai este cel mai mare constructor naval din Coreea de Sud și are deja colaborări cu companii americane din domeniul apărării. Anul trecut, firma a semnat un memorandum de înțelegere cu HII pentru a explora oportunități în construcția de nave militare și comerciale. În august, cele două companii au lansat și un program-pilot pentru utilizarea echipamentelor inteligente de sudură mecanizată la divizia Ingalls Shipbuilding a HII.
Kiewit Maritime este afiliată grupului Kiewit, o companie nord-americană de construcții și inginerie cu experiență în realizarea de baze, șantiere navale și alte proiecte de infrastructură pentru apărarea SUA.
Actualitate
Pentagonul și Lockheed Martin stabilesc cadrul unui acord pe zece ani pentru F-35
Pentagonul și Lockheed Martin au anunțat un acord-cadru privind producția și susținerea pe termen lung a avioanelor F-35 Joint Strike Fighter. Înțelegerea ar putea schimba modul în care este gestionat programul, însă intrarea sa în vigoare depinde de aprobarea Congresului și de clarificarea unor detalii esențiale.
Acordul vizează cel puțin 850 de aeronave americane, distribuite pe zece loturi de producție, alături de piese de schimb inițiale. Mai include zece ani de servicii de susținere și kituri de modernizare. Potrivit Pentagonului, Lockheed Martin va finanța inițiative în valoare de 7 miliarde de dolari pentru programul F-35, fără ca acestea să fie detaliate în anunț. Compania afirmă că va menține ritmul de producție la 156 de aparate pe an, pentru cele trei versiuni ale avionului.
Contractul promite stabilitate, nu și o creștere a producției
Responsabilii americani susțin că acordul aliniază stimulentele financiare cu rezultatele obținute și ar putea consolida capacitatea bazei industriale de apărare. Directorul general al Lockheed Martin, Jim Taiclet, a declarat că înțelegerea oferă companiei și furnizorilor săi mai multă predictibilitate pentru investiții în extinderea capacității, eficiență și reziliența lanțului de aprovizionare.
Administrația Trump a promovat acorduri-cadru similare pentru sisteme de armament solicitate, în ideea că angajamentele pe termen lung pot susține producția și reduce costurile prin economii de scară. În cazul F-35, însă, anunțul nu prevede majorarea ritmului de fabricație.
Rămân neclarificate și două chestiuni centrale: cât va costa inițiativa contribuabililor și ce economii estimează Pentagonul că va obține prin achizițiile multianuale.
Investiții în furnizori și stimulente pentru performanță
Lockheed Martin și Biroul Programului Comun F-35 urmează să stabilească termenii contractuali, prețurile și calendarul, înaintea atribuirii oficiale a contractului. Acest pas va putea avea loc numai dacă legislatorii aprobă autoritatea necesară și fondurile aferente.
Un acord pe zece ani ar putea valora zeci de miliarde de dolari. Un contract recent pentru două loturi de F-35, cu aproape 300 de aeronave, a ajuns la 24,3 miliarde de dolari.
În cadrul unei teleconferințe cu investitorii, Taiclet a spus că înțelegerea ar putea permite furnizorilor să investească în recrutare și software și să reducă livrările întârziate sau neconforme către linia de producție din Fort Worth, Texas. El a adăugat că firmele participante ar putea beneficia de un mecanism de ajustare a prețului fix, care le-ar permite să obțină profituri mai mari dacă își îndeplinesc obiectivele.
Acordul ar urma, de asemenea, să permită gruparea pieselor destinate producției și susținerii aeronavelor, pentru a obține prețuri mai bune de la furnizori. Investițiile ar putea sprijini și testarea noilor capabilități introduse prin programele de modernizare.
Conducerea Lockheed Martin nu se așteaptă ca acordul pentru următorul lot de producție, Lotul 20, să fie finalizat înainte de anul viitor.
Congresul poate impune condiții suplimentare
Legislatorii analizează în prezent posibilitatea de a acorda Pentagonului autoritate pentru contracte multianuale F-35. Proiectele de lege privind autorizarea apărării pentru anul fiscal 2027, atât în Senat, cât și în Camera Reprezentanților, includ prevederi care ar permite astfel de contracte.
Varianta Camerei impune însă garanții suplimentare: înainte de autorizarea unui contract multianual, secretarul Apărării ar trebui să certifice că acesta include toate piesele de schimb inițiale și echipamentele alternative pentru fiecare aeronavă. Pentagonul ar trebui, de asemenea, să demonstreze economii de cel puțin 5%.
Niciuna dintre versiunile proiectului de lege nu autorizează explicit un acord multianual pentru susținerea flotei, ceea ce ar putea lăsa nerezolvată o componentă importantă a propunerii. Un precedent sugerează că această etapă ar putea fi dificilă: programul F-35 a analizat anterior un contract de susținere pe cinci ani, bazat pe performanță, dar nu a reușit să demonstreze că acesta ar reduce costurile sau ar îmbunătăți gradul de pregătire.
Dimensiunea internațională, o piesă importantă a acordului
Răspândirea internațională a programului ar putea complica negocierile. Lockheed Martin afirmă însă că acordul nu va schimba modul de alocare a sloturilor de producție între cumpărătorii F-35. Biroul Programului Comun va continua să gestioneze comenzile tuturor clienților, iar compania susține că economiile de scară ar putea reduce în timp costurile pentru operatorii străini.
Programul F-35 este prevăzut să continue până în anii 2080, iar susținerea aeronavelor reprezintă o parte majoră din costul total estimat al ciclului de viață, de aproape două trilioane de dolari. Îmbunătățirea disponibilității operaționale este una dintre priorități. Rapoarte ale organismelor guvernamentale de supraveghere au semnalat că pregătirea flotei este afectată de capacitatea insuficientă a centrelor de mentenanță, lipsa pieselor și accesul limitat al tehnicienilor militari la datele tehnice ale aeronavei.
Peste 1.300 de F-35 au fost livrate până acum. În ultimii doi ani, însă, numeroase aparate noi au fost folosite pentru instruire, în timp ce oficialii încearcă să aprobe o actualizare necesară pentru utilizarea lor în luptă.
-
Exclusivacum 4 zileI.P.J. Prahova, „filiala” Băicoi (III): Cum se spală imaginea, se bat oameni și se servesc combinații în oraș
-
Exclusivacum 3 zileCURTEA DE CONTURI CONFIRMĂ: BINGO–ROSAL (“BINGO PENAL”) A JEFUIT CETĂȚENII DIN PRAHOVA! INCISIV DE PRAHOVA – SINGURUL ZIAR CARE A DEZVĂLUIT, ÎN EXCLUSIVITATE, FURTUL CELOR 65.000 DE BUNURI DE RETUR! (DOCUMENTE)
-
Exclusivacum 4 zileI.P.J. Prahova – „Doamna Treabă Mare” își caută turnătorii: SRPCIV Prahova, de la permise la normă la vânătoare de „dușmani ai poporului”
-
Exclusivacum 3 zileArhitectura dezmatului (II). Urbanism cu scaunul în valiză: Raduna are hotărâre definitivă, Pandele și Polițeanu au de dat explicații
-
Exclusivacum 4 zileI.P.J. Prahova – „Boala Alzheimer” în uniformă (Episodul 6). Burlan Marius-Daniel – ecoul care minte în loc să clarifice
-
Exclusivacum 4 zileM.A.I. – „Strict secret”: cum îți pierzi uniforma cu o notă pe care n-ai voie s-o vezi, dar trebuie s-o respecți
-
Exclusivacum o ziArhitectura dezmatului (III). Polițeanu o intimidează pe Rădună, o protejează pe Pandele: manual de abuz urbanistic la Primăria Ploiești
-
Exclusivacum 3 zileStrict secret: cum își ascund șefii M.A.I. abuzurile sub ștampilă




