„Democrația este un sistem politic prost, însă cel mai bun dintre cele pe care omenirea le-a inventat până acum” – este poate cea mai importantă maximă a secolului XX, iar cuvintele îi aparțin marelui om politic britanic Winston Churchill, așa cum subliniază Petru Romoșan într-o amplă analiză.

În opinia multora, Winston Churchill, Franklin Delano Roosevelt, Charles de Gaulle și Iosif Vissarionovici Stalin reprezintă cele mai mari figuri politice ale secolului XX. În vremuri de cumpănă, precum cel de-al Doilea Război Mondial, s-au afirmat lideri excepționali. Acestora li se poate adăuga și Konrad Adenauer, liderul german care, împreună cu de Gaulle, a facilitat reconcilierea istorică între Franța și Germania. Până în 1970, Germania nu existase ca stat suveran, această țară fiind sub ocupație, iar puterea era controlată de armatele americană, britanică, franceză și sovietică în nou inventata Republică Democrată Germană (1949-1989).

Pe lângă cei patru mari lideri care au câștigat războiul și au dictat pacea, se afla și o listă de figuri ca Hitler, Mussolini, Ion Antonescu, adesea numiți „cel de-al treilea om al Axei”, și împăratul Hirohito al Japoniei, care au rămas în partea întunecată a istoriei.

În România, după 1989-1990, s-a așteptat sosirea democrației, dar așa ceva nu s-a întâmplat. Ion Iliescu a adus un „comunism cu față umană”, pe care ar fi trebuit să-l implementeze după 1975, după mandate îndelungate ale lui Nicolae Ceaușescu. În primii săi cinci ani de putere, Ceaușescu a fost sprijinit de lideri importanți precum Ion Gheorghe Maurer și Mircea Malița. Însă, Ceaușescu a rămas la putere cu un regim din ce în ce mai dictatorial, transformând România într-o dictatură de neegalat în Europa, comparabilă cu cea din Coreea de Nord.

După revoluția-lovitură de stat din 1989, puterea a fost preluată de Securitate și de statul profund, care au înlăturat violent regimul lui Ceaușescu. Securitatea și statul profund au dominat țara timp de cel puțin treizeci de ani, fără a împărți puterea cu nimeni, decât cu „factorul extern”, din ce în ce mai prezent. Politicienii, partidele și mass-media au fost reduse la simple marionete, exploatate și sacrificate fără milă când lucrurile deviau de la ordinea stabilită.

După pandemie și confruntările dintre Occident și Rusia din cadrul războiului din Ucraina, s-au petrecut evenimente neașteptate. Securitatea a început să piardă treptat din putere, divizându-se în „bisericuțe” care au început să se lupte între ele, ceea ce a dus la haosul și imprevizibilitatea politică actuală. Sociologii și mass-media, odată instrumente ale sistemului securisto-oligarhic, și-au pierdut credibilitatea, lăsând România într-o confuzie politică fără precedent.

În acest context, există premisele pentru nașterea democrației. Este evident că haosul politic, adesea însoțit de corupție și incompetență, nu poate dura la nesfârșit. Dacă alegerile din acest an nu vor aduce democrația, România ar putea cădea din nou în dictatură. Serviciile secrete, oligarhii și funcționarii de stat ar trebui să înceapă să lucreze pentru binele poporului și nu pentru interesele lor. Este esențial să apară lideri politici excepționali care să conducă această schimbare.

Spre deosebire de Ucraina, România a cunoscut o lungă perioadă democratică, care a început cu marii lideri ai istoriei sale, precum Alexandru Ioan Cuza și I. C. Brătianu. Această perioadă de prosperitate a fost întreruptă brutal de moartea regelui Ferdinand și a liderilor brătieni, și a continuat cu instabilitate, inclusiv perioade de dictatură sub Carol al II-lea și mai târziu sub comunism.

Viitorul rămâne incert. În contextul extinderii conflictului din Ucraina, se ridică întrebări despre ce va urma. România trăiește sub un context internațional complicat, influențat de deciziile geopolitice din SUA și de alte puteri mari. Chiar dacă România a trecut prin perioade dificile, nu va dispărea de pe hartă.

A rămâne unit și a găsi soluții pentru supraviețuirea și prosperitatea românilor, indiferent de etnie sau credință, este mai important ca niciodată. Naționaliștii, suveraniștii și patrioții trebuie să se unească pentru a preveni o nouă dictatură. Istoria va judeca aspru dacă nu reușesc, iar unitatea este cheia pentru putere. „Unde-i unul nu-i putere / La nevoi și la durere / Unde-s doi puterea crește / Și dușmanul nu sporește!”