Connect with us

Administratie

Simplificarea accesului la servicii publice: Proiecte inovatoare în domeniul permiselor de conducere și înmatriculării vehiculelor

Publicat

pe

Până la sfârșitul anului 2024, cererile pentru transcrierea transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul (schimbarea proprietarului unui vehicul înmatriculat în România) vor putea fi adresate integral online prin intermediul platformei dgpci.mai.gov.ro.

În urma acestui demers, într-o primă etapă, doar persoana care înstrăinează vehiculul va trebui să se adreseze organului fiscal local pentru a obține certificatul de atestare fiscală sau viza care să ateste că aceasta nu are datorii la bugetul local. După îndeplinirea acestei condiții, dobânditorul autentificat în platformă va putea solicita transcrierea integral online, fără a mai fi necesară deplasarea la sediul serviciului public comunitar competent sau la cel al organului fiscal local în vederea înscrierii mijlocului de transport în evidențele fiscale, prin instituirea unui mecanism de schimb de date între autoritățile implicate.

În etapa a doua a acestui proiect, DGPCI intenționează să implementeze soluții care să permită și eliminarea deplasării persoanei care înstrăinează vehiculul la sediul organului fiscal pentru obținerea certificatului de atestare fiscală, prin efectuarea de interogări automate în evidențele organelor fiscale locale, cu condiția ca acestea să fie înrolate în sistemul informatic PATRIMVEN administrat de ANAF.

De asemenea, proprietarii de vehicule autentificați în platforma dgpci.mai.gov.ro vor putea solicita integral online emiterea unui duplicat al documentului de înmatriculare, în situația în care acesta a fost furat sau pierdut.

Un alt aspect important este dezvoltarea unui portal de înmatriculări pentru societățile care comercializează vehicule noi și pentru cele de leasing, cu rolul de a reduce numărul de solicitări de înmatriculare depuse la ghișeu și, implicit, timpul de așteptare pentru persoanele interesate.

Proiecte pentru anul 2025

În anul 2025, structura MAI cu competențe în domeniul permiselor de conducere și al înmatriculării vehiculelor își propune să livreze plăcile cu număr de înmatriculare la orice adresă din România, prin servicii de curierat.

Un alt proiect vizează încheierea online a contractelor de vânzare-cumpărare a vehiculelor și eliminarea deplasărilor la organul fiscal prin transmiterea automată a datelor ca urmare a utilizării platformei dgpci.mai.gov.ro sau Hub.

În prezent, timpul mediu de așteptare la ghișeu a fost redus la 5 minute, în urma implementării programărilor online și a modernizării sistemului informatic. Permisele de conducere și certificatele de înmatriculare se eliberează în 2 ore (București și Ilfov), iar transmiterea acestora la orice adresă din România se realizează în maximum 2 zile lucrătoare.

De asemenea, au fost eliminate copiile de pe documente, iar plățile se realizează online pentru toate operațiunile, fiind vizibile în sistemele proprii, fără prezentarea dovezii plății.

Cetățenii au acum posibilitatea de a verifica online starea de emitere a documentelor, disponibilitatea numărului de înmatriculare, starea înmatriculării și pot solicita radierea online a unui vehicul pentru dezmembrare sau export, precum și păstrarea combinației numărului de înmatriculare. În plus, programarea la proba practică pentru obținerea permisului de conducere se realizează online, iar cetățenii sunt notificați prin SMS și e-mail cu privire la expirarea valabilității documentelor.

Până în anul 2020, toate operațiunile din domeniul permiselor de conducere și înmatriculării erau efectuate exclusiv pe bază de solicitări depuse fizic la ghișeele SPCRPCIV, iar timpul de așteptare la ghișee era de peste 10 minute. Plățile erau efectuate doar în numerar, la ghișeu sau prin intermediul anumitor instituții bancare, contribuind la timpi mari de așteptare și lipsă de predictibilitate pentru cetățeni, care puteau aștepta 2-3 zile pentru emiterea unei dovezi înlocuitoare a permisului de conducere sau a certificatului de înmatriculare. (Paul D.).

Administratie

Apel pentru Mihai Țăran: intervenția de care are nevoie costă 7.500 de euro

Publicat

pe

De

Sindicatul Europol face apel la solidaritate pentru colegul său, Mihai Țăran, care are nevoie de sprijin financiar pentru o intervenție medicală complexă, programată la Brașov.

O intervenție urgentă, cu cheltuieli suplimentare

Potrivit Sindicatului Europol, Mihai are posibilitatea de a beneficia de o intervenție de tip colostomă de degajare și PIPAC. Costul acesteia este de 7.500 de euro, sumă care trebuie achitată la internare.

La acest cuantum se adaugă cheltuielile pentru analize de laborator, consultația cardiologică, evaluarea preanestezică și anestezie. Acestea sunt estimate la 2.000–4.000 de lei, în funcție de necesitățile medicale.

„Orice sumă contează”

Sindicatul Europol subliniază că timpul este esențial și îi îndeamnă pe colegi și pe toți cei care pot să contribuie să îi fie alături lui Mihai. Donațiile și distribuirea apelului pot ajuta familia să acopere costurile necesare intervenției.

Cei care doresc să ofere sprijin pot dona în contul:

IBAN: RO16BTRL00101201F64030XX
Titular: Țăran Ioana-Mariana

Sindicatul Europol transmite că orice contribuție, indiferent de valoare, poate conta în această perioadă dificilă și face apel la solidaritatea celor care îl pot sprijini pe Mihai. (Sava N.).

Citeste in continuare

Administratie

Apel pentru Tomiță, fiul unui polițist: băiețelul de cinci ani luptă cu leucemia

Publicat

pe

De

Apel de solidaritate pentru Tomiță, un băiețel de cinci ani diagnosticat cu leucemie

Sindicatul Sidepol face apel la sprijin pentru fiul unui coleg, care pleacă în Italia pentru investigații și tratament. Familia are nevoie de ajutor financiar în această perioadă dificilă.

Tatăl și copilul pleacă pentru îngrijiri medicale

Tomiță, în vârstă de doar cinci ani, a fost diagnosticat cu leucemie. Potrivit Sindicatului Sidepol, tatăl său pleacă astăzi împreună cu băiețelul în Italia, unde acesta urmează să efectueze investigații și să primească tratament.

Organizația sindicală le cere colegilor și tuturor celor care pot să contribuie să sprijine familia. Orice donație, indiferent de valoare, poate ajuta în această perioadă.

Cum se poate dona

Revolut
Beneficiar: Alexandru Besciu
IBAN: RO19 REVO 0000 1130 5226 2564
BIC/SWIFT: REVOROBB

BRD
Beneficiar: Alexandru Besciu
IBAN: RO41 BRDE 441S V064 8327 4410

„Împreună îi putem da o șansă la viață”, transmite echipa Sidepol, care le mulțumește tuturor celor ce aleg să doneze. (Paul D.).

Citeste in continuare

Administratie

Peste 3.900 de candidați susțin examenul de specialist. Pentru prima dată, subiectele vor fi identice în toată țara

Publicat

pe

De

Sesiunea pentru obținerea titlurilor de medic, medic stomatolog și farmacist specialist începe pe 7 octombrie și se încheie pe 3 noiembrie 2026. Proba scrisă va avea loc simultan în toate centrele universitare, după reguli și barem comune.

Subiecte unice, indiferent de centrul de examen

Peste 3.900 de candidați s-au înscris la sesiunea din acest an a examenului pentru obținerea titlului de specialist. Potrivit Ministerului Sănătății, ediția din 2026 introduce o schimbare majoră în desfășurarea probei scrise: fiecare specialitate va avea aceleași subiecte la nivel național.

Subiectele vor fi alcătuite în ziua examenului de Comisia națională, din care fac parte coordonatorii de rezidențiat ai tuturor centrelor universitare. Acestea vor fi transmise în același timp către centrele de examen, printr-un sistem securizat.

Aceleași condiții pentru toți candidații

Proba scrisă va fi susținută în aceeași zi și la aceeași oră în toate centrele universitare. Candidații vor avea de rezolvat 10 subiecte, selectate prin tragere la sorți din tematica aprobată, iar timpul de lucru va fi de trei ore.

Pragul minim de promovare este 7,00. Evaluarea se va face pe baza unui barem unic, aplicat la nivel național.

Ministerul Sănătății afirmă că organizarea unitară urmărește asigurarea unei evaluări echitabile și transparente, cu aceleași standarde și același nivel de exigență pentru toți participanții, indiferent de centrul în care susțin examenul.

Sesiunea de examinare se desfășoară între 7 octombrie și 3 noiembrie 2026. Ministerul le urează candidaților succes și rezultate pe măsura pregătirii și a efortului depus.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv21 de ore ago

Stația‑fantomă de la Corlătești își dă arama pe față: „ape uzuale” direct în Pârâul Dâmbu, sub nasul lui Diaconu și al Gărzii de Mediu adormite. Florin Diaconu – Directorul din borcanul cu mercur. Episodul 4

Incisiv de Prahova prezintă în exclusivitate imaginile (video) de ieri ale unei catastrofe ecologice „omologate” prin nepăsare oficială Ziarul de...

Exclusivo zi ago

Dosarul Antigrindină – Partea a IX‑a –  Republica rachetelor antigrindina: cum a fost însămânțată România cu minciuni, plumb și abuz de serviciu

Investigație proprie realizată în exclusivitate de ziarul de investigații Incisiv de Prahova Statul care dă cu racheta în nori și...

Exclusivo zi ago

CASA DE PENSII A MAI, KNOCK-OUT LA CURTE: CUM A VRUT SĂ IA BANII UNUI POLIȚIST ȘI A PLECAT CU… CHELTUIELI DE JUDECATĂ

Operațiunea „Ia-i pensia, dă-i în judecată și pierzi” Casa de Pensii Sectorială a MAI a reușit performanța rară de a...

Exclusivo zi ago

Poliția cu normă de biciuit populația –  sau cum a reinventat cms. șef Giugariu Constantin CAP-ul, dar cu amenzi

Două contravenții pe zi țin șeful departe de tine Cine zicea că „în Poliție nu există normă de amenzi” clar...

Exclusiv2 zile ago

M.A.I. – „Telex pentru favoriți”: Cum a inventat IGPR promovarea la șansa și relația cu șeful

Promovări pe șest, printr-un Telex fantomă În plină criză de personal, Inspectoratul General al Poliției Române a descoperit că, de...

Exclusiv3 zile ago

Dosarul Antigrindină – Partea a VIII‑a –  Ploaie pe hartă, secetă în brazdă: Epilogul unui experiment național eșuat pe banii agriculturii românești

(Investigație Incisiv de Prahova):  După ani de „lansări controlate”, grafice colorate, conferințe cu generali în uniformă și promisiuni despre „protejarea...

Exclusiv3 zile ago

IPJ Prahova – Biroul Rutier Ploiești.  Polițist la pândă pe banda 1: operațiunea „Doamna pe bicicletă, pericol public”

Sfârșit de septembrie, seară, Ploiești, centru. Bulevardul Republicii, ora de vârf: mașini, nervi, claxoane. Și, peste toate, apoteoza inteligenței rutiere:...

Exclusiv3 zile ago

Valiza cu 500.000 de euro de la UM Plopeni nu este un accident: este finalul previzibil al unui sistem în care APM Prahova, sub Diaconu, a devenit paznicul care ține poarta deschisă. Florin Diaconu – Directorul din borcanul cu mercur. Episodul 3

Florin Diaconu (APM Prahova)  și Uzina Mecanică Plopeni: de la cubitainere toxice la valiza cu 500.000 de euro „Directorul penal”:...

Exclusiv3 zile ago

Polițist la sapă de… mop: cum a ajuns Codul muncii să stea la coadă la mătura Ministerului de Interne (M.A.I.).

„Serviți patria! Și dacă mai rămâne timp, dați și cu mopul” În România, fiecare om e angajat – cel puțin...

Exclusiv3 zile ago

Guvernul numără hârtii, victimele numără zile: femicidul, parcat la „ședința viitoare”

„Viața victimelor depinde de o hotărâre de Guvern”, avertizează Sindicatul Europol. Sună a titlu de film prost, dar este, din...

Exclusiv4 zile ago

M.A.I.  – Șeful care voia să confiște biciclete: cum se face „analiză strategică” din prostie ambalată instituțional

Dacă te-ai întrebat vreodată cum arată, în practică, „managementul strategic, coordonarea și controlul” în Poliția Română, povestea comisarului-șef Constantin Giugariu,...

Exclusiv5 zile ago

„Prințul bicicletelor confiscate” de la IPJ Bacău: comisarul-șef care ar lua roțile de la popor, dar nu-și lasă mașina la corpuri delicte

Adjunctul IPJ Bacău, comisarul-șef Constantin Giugariu, lovește din nou în materie de „profesionalism” de manual. De data asta, nu mai...

Exclusiv5 zile ago

Curtea Constituțională, paznicul polițistului: Patru palme peste „Statutul polițistului” făcut după ureche

Când legea e făcută la normă, CCR dă cu ea de toți pereții Când nu mai ai încredere nici în...

Exclusiv6 zile ago

Raportul SUA a văzut România. România s-a făcut că nu vede nimic. ANP: transparență cu porția, consultare “după program”

Statul român, elevul care copiază la democrație Departamentul de Stat al SUA, care mai aruncă din când în când un...

Exclusiv6 zile ago

„Să ne arătați hârtiile, nu poveștile!”. Cum se războiește IGPR cu Sindicatul Diamantul pentru dreptul de a pune întrebări

„Cele două sindicate periculoase”: dușmanul de serviciu al conferințelor de presă Pe 21 mai 2026, la conferința de presă a...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv