Connect with us

Featured

„ A new push for European democracy”

Publicat

pe

În mandatul Comisie Europene conduse de către Jean Claude Juncker, 2014- 2019, Uniunea Europeană a avut o creștere economică medie de 2,2%, cu un vârf de 2,8% în anul 2017. În cei cinci ani ai Comisiei conduse de către Ursula von der Leyen, UE va atinge o creștere economică medie de 1,02%, incluzând o creștere prognozată de 0,9% în anul 2024.

Cu alte cuvinte, Ursula von der Leyen a reușit marea performanță de a înjumătăți creșterea economică europeană. Motiv pentru care își dorește cu ardoare un nou mandat de președinte al Comisiei. Parcă ar fi sora politicienilor noștri care, pe măsură ce devin mai lipsiți de argumente se încrâncenează și mai tare să rămână pe scaunele puterii. O să îmi spuneți că a fost o pandemie de COVID care a generat o criză globală. Așa o fi, numai că principalii competitori ai UE par că trăiesc în altă lume, ceva mai bună: americanii vor avea în aceiași 5 ani o creștere medie de 2,14%, cu o prognoză de +2,7% pentru 2024.

Creșterea medie economiei chineze va fi, tot în perioada 2019-2024 de 4,4%, de patru ori mai mare decât cea a sărmanului nostru continent, cu o prognoză de 4,8% pentru 2024. Cu o rată medie de 2,17% va fi crescut în aceeași perioadă economia coreeană (2,2% este prognoza pentru 2024) și cu 0,5% cea japoneză, singura mai puțin performantă decât economia noastră europeană. Cu rate de creștere cel puțin duble față de cea europeană se pot mândri și canadienii, dar și australienii. Iată, deci că lipsa de performanță a economiei europene nu are defel legătură cu criza pandemică, ci este în întregime „meritul” celei mai catastrofale Comisii Europene de până astăzi. Motiv pentru care putem trage concluzia că, în mandatul von der Leyen, ponderea economiei europene în ansamblul global s-a redus de la 15,31% la 14,34% și, mai mult, s-au pus bazele unei comprimări ulterioare până la 13,65% în 2028.

Este momentul să facem câțiva pași în istorie și să ne aducem aminte de promisiunile făcute la înscăunarea sa, în 2019, de către actualul președinte al Comisiei. Să începem cu locul Uniunii în lume, care ni se promitea atunci că va deveni și mai proeminent, sub lozinca „A stronger Europe in the world” . Vorbe goale am zice astăzi, după ce am văzut diminuarea ponderii economiei noastre din economia globală cu 7% în doar cinci ani.

Dar, dacă tot am ajuns să răsfoim programul din 2019 al Ursulei von der Leyen, să spunem că pe primul plan era pusă inițiativa numită Green Deal prin care ni se promitea reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 55% (față de 1990) până în 2030 și atingerea neutralității climatice până în 2050. De aici a plecat drama economiei europene și de aici s-au generat politicile de reprimare a industriilor de pe continent. În primul rând, putem să observăm că ținta de reducere cu 55% până în 2030 a ajuns astăzi să fie considerată nerealistă chiar de către instituțiile europene care prognozau, în octombrie 2023, o reducere de 48% a respectivelor emisii de gaze, după ce nivelul de reducere atins la finele anului 2022 era de doar 31%. Și vedem iarăși o asemănare majoră cu politicienii de la noi, care stau toți sub umbra devizei „o să facem”. Când „o să facem”? Păi atunci când vor fi alții la putere și actualii lideri nu vor mai putea fi întrebați nimic de nimeni. Deocamdată scăderea emisiilor de gaze este mai mică de 1,5% pe an.

Oricum, ideea este că politica Green Deal a făcut ca ponderea UE în totalul mondial al emisiilor de gaze cu efect de seră a scăzut în timpul mandatului actualei Comisii de la 9% la 7%! Este momentul să ne întrebăm: oare cum va fi mai curat aerul planetei dacă se străduiesc să îl purifice doar cei care produc abia a 15-a parte din poluarea planetei? Nu cumva fixarea acestor ținte nerealiste și draconice ne fac pe toți să plătim un preț prea mare pentru ideile fanteziste ale unei mâini de oameni? Acum, pentru a avea dimensiunea exactă a inadecvării actualei Comisii Europene, să spunem că în 2023, emisiile globale de gaze cu efect de seră au crescut cu 1,5% față de nivelul din 2019, ceea ce indică fără dubii că europenii de sub sceptrul Ursulei se cam chinuie singuri cu ambițiosul obiectiv de a purifica planeta comună. Pentru a fi și mai clar: dacă din 1990 până acum statele UE și-au redus emisiile poluante cu peste 30%, pe ansamblul planetei avem o creștere a acestora de 8,3%! Și o scădere pe măsură a amprentei economiei europene…

Și pentru a transforma totul într-o tragedie a neputinței, ambiția Comisiei von der Leyen de e polua mai puțin s-a transformat într-o reducere masivă a producției energetice, siderurgice și chimice ( toate trei aflate la baza economiei continentale), simultan cu dorința de a reduce dependența de Rusia și China. Adică vrem să producem mai puțin, dar, în același timp, vrem să și importăm mai puțin și să consumăm mai mult. Din această dilemă nu va putea ieși nimeni vreodată, dar conducerea continentului continuă să propage aceleași lozinci. Ba mai mult, acum ar vrea să fabrice mai mult armament și mai multă muniție. Oare s-o putea face asta fără energie și fără oțel?

Pentru a ne face o idee despre consecințele politicii Green Deal asupra industriei europene, să spunem că, în 2022, UE abia mai producea 9,4% din oțelul produs în lume (136 de milioane de tone dintr-un total de 1,89 miliarde de tone), cu o scădere a producției continentale de 11% doar față de nivelul din 2021! Și tot așa, să râdem un pic de lozinca rezilienței, să spunem că peste 1 miliard de tone din totalul mondial s-a produs în China. Bravo, Ursula von der Leyen!

Veți crede, poate, că nu mai producem oțel pentru că am început să excelăm în programare și comunicații. Ei bine, v-ați înșela amarnic. Ponderea sectorului IT& Comunicații în economia europeană este de 5,5%, departe de nivelurile atinse în SUA ( 6,3%), în China (aproape 9%), în Japonia (9,1%) sau Coreea (13%!!!). Contribuția europeană la sectorul mondial de IT&Comunicații a scăzut, în timpul mandatului von der Leyen de la 19% în 2019 la 11,8% în 2023:

Ați fi surprinși să aflați că a treia mare promisiune din programul din 2019 al președintelui Comisiei se intitula „A Europe fit for the digital age” . În graficul de mai sus aveți o dovadă clară a eșecului digital al doamnei președinte. Începe parcă să semene cu celebrul Ali Comicul doamna președinte, nu credeți?

Să mai răsfoim un pic promisiunile Ursulei von der Leyen din 2019 și să ajungem la al doilea cel mai important punct din programul ei, intitulat pompos „An economy that works for people”, adică o economie care lucrează în favoarea poporului. Un loc de cinste aici îl avea promisiunea de a promova întreprinderile mici și mijlocii. Ei bine, din 2019 până acum, valoarea adăugată datorată IMM-urilor a crescut cu 10,3% în valori nominale, cu o cincime sub rata de creștere a valorii adăugate datorată companiilor mari (12,4%). Dacă mai luăm în calcul și inflația, valoarea adăugată de către IMM-uri a scăzut cu 2,5%, de trei ori mai rapid decât scăderea valorii adăugate a companiilor mari (0,7%). Deci mai bifăm o „măreață realizare” a mandatului von der Leyen!

Am lăsat la final partea cea mai savuroasă din programul politic al actualului președinte al Comisiei Europene: a patra promisiune, intitulată „Protecting our European way of life „. Care va să zică „protejarea stilului de viață european”, care începea cu o odă adresată „domniei legii”. Ei bine nu aveau să treacă decât câteva luni până când doamna von der Leyen ne-a dat un strălucit exemplu de „domnie a legii”: a comandat un număr de 4,65 de miliarde de doze de vaccin anti-COVID pentru o populație europeană de mai puțin de 450 de milioane de oameni. Adică câte 10 doze de vaccin pe cap de european. Cu de la sine putere, Ursula von der Leyen a semnat inițial contracte pentru livrarea a 2,4 miliarde de doze (câte șase pentru fiecare european), după care a lansat comenzi de încă 2,2 miliarde de doze. 2,4 miliarde de doze au fost comandate doar de la Pfizer:

Informația nu face deloc parte din vreo savantă teorie a conspirației, ci apare chiar în raportul special al Curții Europene de Conturi elaborat în anul 2022. Achiziția de vaccinuri după pofta inimii stăpânei Europei a ajuns să fie cercetată chiar de către procurorii europeni, care investighează „acuzații de infracțiuni în legătură cu negocierile privind vaccinurile dintre președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și directorul general al Pfizer, Albert Bourla”.

Revenind la modul de viață european „protejat” de către Comisia Europeană, ar fi extrem de util de observat că acesta include, în viziunea nemțoaicei von der Leyen, o dietă bazată pe insecte, cu doar două porții de carne pe săptămână, dar și clănțănitul dinților de frig în casă la o temperatură de 18-19 grade Celsius. Cine știe, o fi vreo formă sofisticată de promovare a cabinetelor stomatologice? Mai include modul de viață european protejat de ursuza doamnă de la cârma continentului și promovarea intensă a minorităților sexuale, chiar dacă sunt inexistente, promovarea masturbării încă din anii de grădiniță, precum și negarea oricărei identități creștine a europenilor. De asemenea, doamna cu privire tăioasă mai include în „modul de viață european” orașul de 15 minute, bazat pe suprimarea libertății de mișcare a cetățenilor. Ei bine, nu înțeleg de ce nu intră în „modul de viață european” și Inchiziția sau ororile din lagărele naziste, dacă tot vrem să adunăm ce este mai rău în istoria continentală?

La fel de ridicol este și punctul al șaselea de pe lista promisiunilor din 2019, „ A new push for European democracy”, adică un fel de nou impuls pentru democrația europeană. Ar fi de râs dacă nu ar fi de plâns, dar democrația europeană cu pricina a produs în Parlamentul european o coaliția în care intră cam 80% dintre aleși, nefiind clar dacă mai avem nevoie și de opoziție. Deh, ce să-i faci, e o democrație lipsită de opoziție, un fel de democrație originală a lui Ion Iliescu…

În concluzie, îndrăznesc să pun și eu, dragilor, o întrebare retorică liderilor partidului Popular European: măi, oameni buni, de ce mai aveți nevoie de încă un mandat al Ursulei von der Leyen? Nu v-au ajuns toate contraperformanțele evidente ale acesteia? Nu v-a ajuns cât de jos a scăzut competitivitatea economiei europene? Nu v-ați săturat de minciuni? Oare marii „conservatori” de pe-aici, gen Rareș Bogdan sau Ciucă cel cu frică să nu moară neîmpărtășit sau Eugen Tomac nu s-or fi săturat să curețe scamele de pe taiorul unei doamne care a făcut atâta rău continentului nostru?

Petrișor Peiu

Exclusiv

IPJ Mehedinți – Fabrica de imputerniciți. Concursul? O legendă urbană cu tenta de ilegalitate

Publicat

pe

De

„Inspector-șef” – funcție sau scaun muzical?

De aproape un deceniu, la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Mehedinți nu avem conducere stabilă, ci un maraton de împuterniciri și desemnări marca IGPR, după cum dezvăluie Sindicatul Europol. Legea spune una, practica spune „las’ că merge și-așa”.

Art. 27¹⁶ din Legea 360/2002 e clar:
– împuternicire maxim 6 luni,
– poate fi prelungită încă 6 luni,
– în acest timp este obligatoriu organizat și desfășurat concursul pentru ocuparea postului.

La Mehedinți, în schimb, s-a inventat un nou sport național: ocolirea sistematică a concursurilor legale, în favoarea numirilor temporare, prelungite la nesfârșit.

Parada șefilor de-o vară: vin, sunt împuterniciți, pleacă

Conform cronologiei prezentate de Sindicatul Europol, tabloul arată așa:

  • 2014–2017 – cms. șef Romulus Oprița
    – Împuternicit în aprilie 2014
    – Devine titular prin concurs în ianuarie 2015 (miracol rar: s-a făcut chiar un concurs!)
  • 2017–2018 – cms. șef Mirel Dumitru
  • 2018–2019 – cms. șef Luca Lucian
  • 2019–2020 – cms. șef Fețanu Daniel (importat de la IPJ Gorj)
  • 2020–2021 – cms. șef Mirel Dumitru (revenire în forță, că tot era loc liber)
  • 2021 – februarie 2023 – cms. șef Bibu Ștefan Raminel
    Numitor comun pentru toți acești ani, așa cum subliniază Sindicatul Europol:
    numai împuterniciri și desemnări,
    fără organizarea și desfășurarea unui concurs pentru funcția de inspector-șef, deși IGPR avea obligație legală să facă asta.

Când dai examen cu nota 1 și tot inspector-șef ești (pentru puțin timp)

  • Februarie 2023 – aprilie 2023 – cms. șef Costin Tuică
    – Împuternicit inspector-șef
    – În martie 2023 se organizează, în sfârșit, un concurs
    – Rezultatul: obține nota 1
    – În aprilie 2023, împuternicirea încetează.

Concursul s-a ținut, formal, dar a funcționat ca o simulație cu public: sistemul și-a bifat hârtia, nu și competența.

Nașul, primarul și polițistul „care a îndrăznit”

  • 24 aprilie 2023 – mai 2024 – cms. șef Gheorghe Lucian Tunaru
    – Împuternicit inspector-șef
    – Pe durata mandatului: nici urmă de concurs pentru ocuparea funcției
    – Mandatul încetează, funcția rămâne tot „provizorie”, dar bine păzită.

În această perioadă, după cum reamintește Sindicatul Europol, IPJ Mehedinți ajunge în atenția publicului prin cazul polițistului rutier care ar fi fost supus presiunilor instituționale după ce a îndrăznit să sancționeze primarul comunei Ponoarele – primar care, ce să vezi, este nașul de cununie al cms. șef Tunaru.

Statul de drept made in Mehedinți: dacă amenda lovește în cumetrie, polițistul devine problemă, nu legea încălcată.

Concursul amânat până dă DNA-ul peste tine

  • Mai 2024 – septembrie 2025 – cms. șef Dumitru Marian Cîrcei (venit de la IGPR)
    – Împuternicit inspector-șef
    – Anunțul pentru organizarea concursului este publicat pe hub-ul MAI în ultima zi, înainte să expire termenul de 12 luni prevăzut de art. 27¹⁶ din Legea 360/2002
    – Concursul este apoi amânat fără niciun motiv procedural serios invocat
    – Deși exista obligația legală nu doar de organizare, ci și de finalizare a concursului, funcția rămâne neocupată prin concurs.

Epicentru al scandalului: potrivit informațiilor prezentate de Sindicatul Europol, concursul nu a mai fost dus până la capăt pentru că cms. șef Cîrcei a devenit inculpat într-un dosar DNA, acuzat că ar fi falsificat un ordin de serviciu.
Soluția clasică: pensionare „subită” și plecare discretă din scenă.

Ștafeta împuterniciților: următorul, te rog!

  • Septembrie 2025 – prezent – cms. șef Decebal Dumitru Drăghiea
    – Împuternicit și ulterior desemnat inspector-șef.

Funcția rămâne, în continuare, un fel de scaun de probă, nu un post obținut transparent, prin competiție reală.

Bilanțul unui deceniu: legea e opțională, împuternicirea e regulă

Concluzia, așa cum o sintetizează Sindicatul Europol:
În aproape 10 ani, funcția de inspector-șef al IPJ Mehedinți a fost ocupată aproape permanent prin împuterniciri, în timp ce organizarea de concursuri a fost excepția, nu regula.

Deși Legea 360/2002, art. 27¹⁶ alin. (1), stipulează clar că pe durata a maximum 12 luni (6 luni + prelungire 6 luni) trebuie obligatoriu organizat și desfășurat concursul, la Mehedinți s-a instalat o practică de sfidare sistematică a legii, sub privirea „nevinovată” a IGPR și MAI.

Cum se numește când nu-ți faci treaba? Penal, nu „procedural”

Textul legal citat de Sindicatul Europol nu e interpretabil:

„Polițistul poate fi împuternicit, cu acordul acestuia, pe o perioadă de maximum 6 luni. Prelungirea împuternicirii poate fi dispusă, cu acordul polițistului, pentru maximum 6 luni, perioadă în care sunt obligatorii organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea postului.”

Întrebarea finală, ridicată explicit de Sindicatul Europol, lovește direct:

Cum se numește fapta unui funcționar public care nu își îndeplinește o atribuție de serviciu și cine răspunde pentru neîndeplinirea unei obligații prevăzute expres de lege?

În codul penal și în limbajul comun, astfel de „uitări” nu se numesc nici „proceduri interne”, nici „sincope organizatorice”. Se numesc, la un moment dat, abuz de funcție, neglijență în serviciu sau complicitate prin tăcere.

La IPJ Mehedinți, însă, pare că s-a inventat un nou concept:
„Împuternicire perpetuă cu răspundere difuză” – toți știu că e ilegal, dar nimeni nu e vinovat. (Cristina T.).

Citeste in continuare

Exclusiv

Cum a omorât Statul Legea 153/2017 cu pixul: autopsia unui salariu „înghețat” la minus

Publicat

pe

De

Legea vie care a fost băgată la morgă cu ordonanțe

Legea salarizării 153/2017 a fost vândută polițiștilor și militarilor drept „marea reformă”, marele salt spre normalitate. În realitate, a fost împărțită în două etaje:

  1. Etajul 1 – urcarea „din etapă în etapă” până în 2022, spre o grilă-țintă.
  2. Etajul 2 – regimul adevărat, scris negru pe alb la art. 12 alin. (2):
    din 2023, salariile de funcție se stabilesc prin înmulțirea coeficientului din anexă cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată.

Adică un mecanism viu, logic și simplu:
coeficientul tău × salariul minim la zi = salariul tău de funcție.
Crește salariul minim? Crește și salariul de funcție. Automat. Fără rugăminți, fără pelerinaje la minister, fără „vom analiza în perioada următoare”.

Asta a votat Parlamentul în 2017.
Asta scrie legea.
Asta nu ați văzut niciodată pe fluturaș.

Informațiile privind acest mecanism sunt explicate public inclusiv de Sindicatul Diamantul, care a avut „obrăznicia” de a citi legea până la capăt și de a o raporta la realitate.

Când baza se triplează, dar salariul rămâne la locul lui, ca la muzeu

Acum, să punem cifrele pe masă, nu poveștile.

  • În 2017, când s-a făcut legea, salariul minim brut era 1.450 lei.
  • Astăzi este 4.050 lei.
  • De la 1 iulie 2026 urcă la 4.325 lei.

Baza de calcul, cea de care ar fi trebuit legat salariul de funcție, s-a aproape triplat.

Dacă Legea 153/2017 ar fi fost aplicată integral, așa cum e scrisă:
salariul de funcție al fiecărui polițist și militar ar fi urcat odată cu salariul minim.
Nu după chef, nu după an electoral, nu după „disponibilități bugetare”, ci după o formulă clară:
coeficient × salariul minim în vigoare.

În lumea reală, însă, statul a ales altceva: a înghețat totul în 2022 și a aruncat cheia.

Cum s-a făcut „magia”: salariu viu, transformat în salariu mumificat

An de an, prin ordonanțe și legi făcute pe genunchi, statul a decis că legea se aplică… dar nu chiar.
Salariile au fost blocate la grila gândită pentru anul 2022.

Traducere din birocratic în română:

  • Coeficientul tău a rămas frumos pe hârtie.
  • Salariul minim a urcat în lumea reală.
  • Salariul tău de funcție a fost ținut jos, la nivelul de acum patru ani.

Ce vedeți pe fluturaș nu este rezultatul legii aplicate integral.
Este rezultatul unor „înghețări” succesive, a unei decizii politice reci și calculate:
să nu lase salariul de funcție să urce odată cu salariul minim, deși exact asta scrie în Legea 153/2017.

Diferența dintre cât ar fi trebuit să luați dacă s-ar fi aplicat formula legală și cât luați în realitate — aceea este suma pe care v-a oprit-o statul prin neaplicare.
Nu prin tăieri oficiale, nu prin austeritate declarată, ci printr-un simplu artificiu: „înghețăm la nivelul anului 2022 și gata”.

Acest mecanism al neaplicării este detaliat public de Sindicatul Diamantul, care arată, cu legea în mână, cum a fost oprit salariul din creștere în timp ce baza lui de calcul se umfla.

Rețeta clasică: când nu vrei să aplici o lege, inventezi alta

Șablonul e deja clasic în România:

  1. Faci o lege cu promisiuni mari, grile, coeficienți, ținte „europeane”.
  2. Nu o aplici integral niciodată.
  3. Când lumea începe să observe, scoți o lege nouă, cu:
    • „etape”,
    • „perioade tranzitorii”,
    • „eșalonări”,
    • „implementare graduală”.

Și așa, în loc să recunoști că ai sabotat legea veche, vinzi o nouă iluzie:
o altă țintă, împinsă undeva în viitor, la ani-lumină de fluturașul de salariu.

Azi se vorbește din nou despre o altă lege, alte scheme, alt „cadru modern de salarizare”.
Întrebarea pe care o pune, tranșant, și Sindicatul Diamantul rămâne:

Când o lege nu se aplică, soluția corectă este să mai fabrici încă una – sau să o aplici, în sfârșit, pe cea existentă?

Prețurile nu au perioadă de probă. Salariile, da.

În tot acest timp, un singur lucru în România nu știe ce-s alea „etape”, „eșalonări” și „regim tranzitoriu”:
prețurile din magazine.

  • Ele nu așteaptă să se termine tranziția.
  • Nu cer aviz de la minister.
  • Nu se blochează „la nivelul anului 2022”.

Prețurile se aplică integral, în fiecare lună.
Fără ordonanță de urgență. Fără „recalculări”. Fără jocuri de culise.

Salariul de funcție însă, acolo unde legea îl voia legat de realitate (salariul minim), a fost ținut pe loc, deliberat, în timp ce costul vieții a alergat înainte.

Concluzie: Lege pe hârtie, iluzie pe fluturaș

Legea 153/2017, citită până la capăt, îți spune clar:
salariul tău de funcție trebuia să crească odată cu salariul minim.

Realitatea îți spune altceva:
salariul tău a fost închis într-o cușcă numită „nivel 2022”, iar cheia a fost aruncată prin ordonanțe, „înghețări” și jocuri politice.

În timp ce Sindicatul Diamantul arată cu degetul spre articolul de lege care trebuia să-ți protejeze venitul, statul îți arată cu degetul alte promisiuni, alte grile, alt viitor.

Pe scurt:
Legea era gândită să fie un mecanism viu.
Guvernanții au transformat-o într-un tablou mort, agățat pe perete, în timp ce fluturașul tău de salariu rămâne, lună de lună, dovada unei neaplicări premeditate. (Cerasela N.).

Citeste in continuare

Featured

Specialiști „din pix” în energia eoliană: CERONAV, prins de Curtea de Conturi cu pregătiri fictive pentru experți internaționali

Publicat

pe

De

„Apucături mioritice” la un centru cu pretenții internaționale

Curtea de Conturi a descoperit că Centrul Român pentru Pregătirea și Perfecționarea Personalului din Transporturi Navale (CERONAV) Constanța, aflat în subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, a „format” specialiști în energia eoliană doar pe hârtie.
Potrivit dezvăluirilor publicate de Cotidianul Național, sub semnătura Claudiei Marcu, mai multe persoane au fost trecute ca absolvenți de cursuri internaționale, fără să fi participat vreodată la pregătire. Practica a afectat grav credibilitatea centrului pe plan internațional, în condițiile în care vorbim despre instruiri esențiale pentru siguranța muncii la înălțime, proceduri de salvare și manevrarea în siguranță a sarcinilor grele.

Absolvenți „invizibili”: în WINDA, dar nu și în sălile de curs

Controlul Curții de Conturi a vizat perioada 2024–2025 și cursurile pentru turbine eoliene organizate de CERONAV. Inspectorii au constatat înscrierea, în platforma internațională WINDA – baza de date oficială a Global Wind Organization (GWO) pentru personal calificat în industria eoliană – a unor persoane care:

  • nu au participat fizic la cursurile GWO;
  • nu apar pe listele de prezență și în cataloage;
  • nu figurează în baza de date internă a CERONAV;
  • în unele cazuri nici măcar nu au plătit taxele aferente cursurilor.

Din cele 13 persoane verificate, 8 au fost înregistrate ca absolvenți și înscrise în WINDA, deși în realitate nu au trecut prin procesul de formare, se arată în constatarea Curții de Conturi, citată de Cotidianul Național.

Nici cursuri, nici bani: pregătire zero, factură neplătită

Situația este agravată de faptul că o parte dintre „absolvenți” nici măcar nu au achitat contravaloarea cursurilor. Curtea de Conturi notează că:

  • 6 din cei 8 beneficiari nu au plătit taxele, în sumă totală de 14.197 lei;
  • ceilalți 2 au beneficiat de gratuitate, fiind angajați ai CERONAV, cu contracte de muncă pe perioadă nedeterminată.

Cursurile GWO, organizate în baza unor standarde internaționale (9 standarde, 28 de module de specialitate), sunt puse la dispoziție prin platforma electronică GWO și livrate de experți ai CERONAV. În mod normal, doar parcurgerea integrală a acestor module permite înscrierea în WINDA.

Cursuri opționale, certificate globale: cum funcționează sistemul GWO/WINDA

Cursurile GWO sunt opționale și sunt organizate de CERONAV în baza unei acreditări acordate de INTERTEK INDUSTRY SERVICES ROMÂNIA SRL, firmă la rândul ei acreditată de Global Wind Organization.
GWO administrează baza de date WINDA (Wind Industry Database), platformă globală care gestionează și verifică calificările lucrătorilor din industria eoliană.

Standardele internaționale publicate de GWO nu impun emiterea unor certificate tipărite; este suficientă înscrierea în WINDA. Pentru angajatori, verificarea se face online, direct în această bază de date. Cu alte cuvinte, odată înscris în WINDA, un lucrător este tratat ca fiind calificat la nivel internațional.

Curtea de Conturi: înscrieri ilegale, riscuri majore de siguranță

Curtea de Conturi concluzionează că CERONAV a înscris ilegal persoane în WINDA, oferindu-le, de facto, acces la piața globală de muncă în domeniul turbinelor eoliene, fără ca acestea să fi parcurs pregătirea obligatorie.

Raportul avertizează că lipsa cunoștințelor poate genera:

  • incapacitatea de a reacționa corect în situații critice;
  • riscuri majore pentru siguranța persoanelor;
  • consecințe juridice și economice semnificative.

Pe plan calitativ, Curtea notează efecte negative asupra bunei gestiuni financiare și asupra climatului de legalitate și credibilitate a cursurilor CERONAV – un centru care ar fi trebuit să fie reper de profesionalism în formarea personalului de specialitate.

Ce ar fi trebuit să învețe „specialiștii” din dosare

Cursurile GWO vizate de controlul Curții de Conturi sunt dedicate personalului din industria energiei eoliene, inclusiv offshore, și au ca scop:

  • prevenirea accidentărilor la ridicarea, transportul, împingerea sau tragerea sarcinilor grele;
  • reducerea riscurilor asociate cu lucrul în medii periculoase;
  • asigurarea procedurilor corecte de lucru și de salvare în situații de urgență;
  • formarea în tehnici de legare a sarcinilor, în funcție de greutate, centru de greutate și formă;
  • utilizarea semnelor standard internaționale pentru ghidarea macaralei și coordonarea în siguranță a ridicării sau coborârii materialelor.

În lipsa parcurgerii efective a acestor module, așa-zișii „specialiști” sunt validați doar scriptic, dar lipsiți de pregătirea practică esențială pentru activitatea la înălțime și în condiții de risc crescut.

Imaginea României, subminată în industria eoliană

Dezvăluirile prezentate de Cotidianul Național și confirmate de constatări ale Curții de Conturi ridică semne de întrebare asupra modului în care un centru național de pregătire, cu acces la platforme și certificări internaționale, a gestionat un domeniu extrem de sensibil: siguranța în industria eoliană.

„Apucăturile mioritice” descrise în articolul Claudiei Marcu nu afectează doar reputația CERONAV, ci riscă să compromită credibilitatea României în fața partenerilor internaționali, într-un sector strategic pentru tranziția energetică și pentru piața muncii specializate.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv10 ore ago

IPJ Mehedinți – Fabrica de imputerniciți. Concursul? O legendă urbană cu tenta de ilegalitate

„Inspector-șef” – funcție sau scaun muzical? De aproape un deceniu, la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Mehedinți nu avem conducere...

Exclusiv10 ore ago

Cum a omorât Statul Legea 153/2017 cu pixul: autopsia unui salariu „înghețat” la minus

Legea vie care a fost băgată la morgă cu ordonanțe Legea salarizării 153/2017 a fost vândută polițiștilor și militarilor drept...

Exclusivo zi ago

Alchimia norilor si mafia antigrindina: Cum a inventat statul român racheta care „împușcă” legile și bugetul înainte să apară dovezile

O investigație marca „Incisiv de Prahova” scoate la iveală un experiment administrativ halucinant: sistemul antigrindină a început să toace milioane...

Exclusivo zi ago

Permis cu pile, justiție la mișto: Pîrvu Leonard, examinatorul cu ‘prieteni procurori’, IPJ Prahova și noua miliție care vrea să bage presa în gard. „Grădinița de cadre” IPJ Prahova (V)

IPJ Prahova, de la „dați-ne sursele” la „stați cuminți, că vă dăm în judecată” Seria de dezvăluiri publicată de Incisiv...

Exclusivo zi ago

Confirmarea unei investigații Incisiv de Prahova: Penitenciarul Ploiesti si Berceni – groapa de gunoi– groapa morală. Comisarul „apt limitat” Matei, de la inimioare pe Instagram la molozul de un milion de euro

„Investigații pe mutește, moloz la vedere” Corpul de Control confirmă ce scrie presa (Incisiv de Prahova, pardon), DNA-ul miroase a...

Exclusivo zi ago

Marea țeapă a Legii 153: Cum a reușit Statul să transforme salariile polițiștilor într-o glumă de prost gust

România este țara unde legile sunt scrise cu cerneală simpatică: apar pe hârtie, par frumoase sub lumina reflectoarelor din Parlament,...

Exclusivo zi ago

Marea scamatorie a legii-fantomă: Cum a evaporat statul salariile polițiștilor sub privirile blajine ale Parlamentului

În timp ce guvernanții exersează piruete retorice pe holurile ministerelor, polițiștii români au ajuns să trăiască într-o realitate paralelă, unde...

Exclusivo zi ago

Pata neagră a sponsorului la Boldești-Scăeni: cum un „golan corporatist” și un primar de provincie transformă fotbalul într-o republică a pilelor

O nouă ligă a rușinii la Boldești-Scăeni: cum fotbalul e ținut în liga a 4-a ca să joace în liga...

Exclusiv2 zile ago

Duster cu număr de botez: Împuternicitul Ginel Preda își plimbă familia pe banii fraierilor, în timp ce Guvernul taie din lefuri. „Grădinița de cadre” IPJ Prahova (IV)

„Bariera rușinii”: Dacia Duster de serviciu, taxi de familie pentru șeful IPJ Prahova În dimineața zilei de azi, 04.06.2026, la...

Exclusiv2 zile ago

Marele Panopticon cu epoleți: Cum ne-au vândut intimitatea pe 320 de milioane de euro, în timp ce spitalele mor de inaniție

În timp ce prin spitalele patriei gândacii fac instrucție pe lângă bolnavii lăsați fără medicamente, iar profesorii și pensionarii numără...

Exclusiv2 zile ago

Norma de hrană, băgată la tocat: cum vrea ministrul Pîslaru să facă impozabil și aerul pe care-l respiră polițiștii și militarii

„Invenția” lui Pîslaru: să reinventezi roata, dar pătrată Într-un interviu recent, ministrul Dragoș Pîslaru a reușit performanța să explice doct...

Exclusiv2 zile ago

O nouă eră în împuternicirile polițienești: IPJ Ialomița, inspectoratul care fuge de concurs ca dracul de tămâie

O cronologie a provizoratului: șase ani de șefi „de probă” la IPJ Ialomița La IPJ Ialomița, funcția de inspector-șef a...

Exclusiv3 zile ago

ANTIGRINDINA: Milionul fantomă de hectare protejate. Cum a împușcat statul norii pe hârtie și a ratat culturile din câmp

„Milioane de hectare protejate” – slogan oficial, nu realitate agricolă În România, Sistemul Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor...

Exclusiv3 zile ago

BMW-urile în gard, legea la fereastră: „Grădinița de cadre” IPJ Prahova și SRPCIV, fabrica de haos pe roți (III)

PRAHOVA, MOȘIE DE PILE ȘI ÎMPUTERNICIȚI PE VIAȚĂ De mai bine de un deceniu, IPJ Prahova arată ca o casă...

Exclusiv3 zile ago

PATA NEAGRĂ PE OBRAZUL CORPORATIST: CUM UN „AMOREZ” DE PUTERE FACE DE RÂS O COMPANIE SERIOASĂ ÎN MLAȘTINA NEPOTISMULUI DIN BOLDEȘTI-SCĂENI!

DICTATURA CIORBEI LA BOLDEȘTI-SCĂENI: REPUBLICA BANANIERĂ UNDE LEGEA E PREȘ, IAR NEPOTISMUL E SPORT NAȚIONAL! Măcelul de la stadion: Cum...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv