Administratie
S-a vorbit foarte mult despre militarii de la CIMIC, mai ales când s-a făcut referire la misiunile desfășurate de Armata României în teatrele de operații
De exemplu, în Afganistan au ajutat la construirea de școli, reabilitarea infrastructurilor, asigurarea materialelor necesare, fie ele medicamente, haine, articole de igienă. Cel mai important însă, au deschis căi de comunicare cu liderii și populația din zonă. Climatul de securitate însă s-a schimbat și odată cu el și modul de acțiune al acestei structuri.
Odată cu schimbarea generațiilor și închiderea misiunilor din Afganistan, Batalionul 1 CIMIC General de corp de armată Ștefan Holban a devenit mai puțin vizibil și chiar necunoscut celor nou intrați în sistemul militar.
Însă această unitate este, în continuare, angajată în numeroase activități și în toate exercițiile din poligoane. Mai mult, participă, anual, la CIMIC Victory, un exercițiu care se desfășoară din anul 2015 cu parteneri americani.
CIMIC este legătura Armatei cu societatea civilă. După 1990, în România a luat ființă Batalionul 1 CIMIC, o structură unicat care și-a dovedit rolul important în teatrele de operații dar și în diferite situații petrecute la nivel național. În prezent, această legătură cu societatea civilă există în mai multe unități, brigăzile fiind cele care beneficiază de birou care gestionează situații din toate garnizoanele unde îi sunt dislocate trupele.
Inundațiile, drumurile închise din cauza viscolului sunt exemple de momente în care CIMIC își dovedește eficiența pentru că există o legătură de cooperare cu autoritățile locale construită în mulți ani.
Prima funcție a cooperării civili-militari este cea de legătură și constă în angajarea reprezentanților autorităților locale din fiecare județ în tot ceea ce înseamnă actualizarea bazelor de date și în stabilirea măsurilor ce pot fi luate când situația o cere, ne-a declarat locotenent-colonelul Cosmin Savu – comandantul Batalionului 1 CIMIC, adăugând că în primul rând ne interesează partea de reziliență atât cu reprezentanții instituțiilor, dar mai ales cu populația din zonele în care acționăm. Este important să știm care este nivelul și ce putem face pentru a crește acest grad.
La mai bine de doi ani de când a izbucnit conflictul din Ucraina s-a trecut la un alt mod de analiză și planificare a misiunilor militarilor specializați în relații civili-militari.

Locotenent-colonel Cosmin Savu – comandantul Batalionului 1 CIMIC.
Pentru toată lumea a existat această transformare, nu doar pentru noi, a subliniat locotenent-colonelul Cosmin Savu, explicând că funcțiile, tehnicile și procedurile CIMIC nu s-au schimbat. S-a modificat doar mediul de acțiune.
Cea mai mare provocare a fost să executăm acțiuni CIMIC pe teritoriul unei țări aliate. Dacă în Afganistan autoritățile din unele zone nu erau funcționale, de data aceasta stabilim legături cu autorități funcționale, care au atribuții stabilite prin lege.
Tipul de angajare este altul, la fel și discuțiile. Deci, aceasta este cea mai mare provocare, să aplicăm tot ceea ce știm pe teritoriul Alianței. Și este o provocare nu doar pentru noi, ci pentru tot ceea ce înseamnă CIMIC la nivel NATO, a mai precizat ofițerul.
În momentul de față, pentru Batalionul 1 CIMIC există o mare provocare, aceea de a forma specialiști. Pregătirea unui militar cere timp și dedicație din partea celor care doresc să facă parte din această structură și asta, în primul rând, pentru că se lucrează direct cu populația civilă.
Este nevoie de buni comunicatori, obișnuiți în interacțiunea cu oameni aflați în diferite situații dificile. Rezultatul acestor legături sunt cele care duc la reușita unei acțiuni militare în zonă. Un mesaj bine transmis și o acțiune desfășurată corect sunt obligatorii.
De aproape 10 ani, acești specialiști participă la exercițiul CIMIC Victory alături de partenerul american. Am aflat că acesta este un parteneriat care a început în 2015 și s-a dezvoltat pe parcursul anilor.
Militarii se instruiesc în mediu real, adică împreună cu partenerii se deplasează în zonele de interes pentru angajarea autorității locale, organizații neguvernamentale și alte organizații din cadrul sistemului național de apărare ordine publică și siguranță naționale din țară în îndeplinirea obiectivelor propuse.

Locotenent Cristina Gogan.
Ei spun că au avut deschidere de fiecare dată și au primit răspunsuri la toate întrebările. Ultima dată au participat, la acest exercițiu, în județul Mureș.
Pe lângă CIMIC Victory, Batalionul 1 CIMIC este implicat în toate exercițiile planificate în acest an de Forțele Terestre. Foarte important pentru ei este faptul că le-a fost solicitată participarea și la exercițiile structurilor multinaționale NATO dislocate în România.
Așa cum am menționat anterior, pentru a face parte din echipa Batalionului 1 CIMIC este nevoie, în primul rând, să fii un bun comunicator. În al doilea rând, trebuie să acorzi timp pregătirii ca specialist în relații civili-militari.
Unitatea nu are o încadrare generoasă cu personal, însă cei care sunt aici sunt oameni pasionați și dedicați muncii lor. Acesta este și cazul locotenentului Cristina Gogan și al plutonierului-major Marius Tudorache.
Locotenentul Gogan este în batalionul CIMIC de un an și câteva luni. Dar, spune ea, au fost multe provocări și cu siguranță vor mai fi. Nu regret această alegere și cu perseverență și pasiune voi merge mai departe în ceea ce mi-am propus. Acest domeniu mi se potrivește cel mai bine, deși arma mea este vânător de munte.

Plutonier-major Marius Tudorache.
Plutonierul-major Tudorache este încadrat în această unitate din 2009. A început ca specialist, iar în prezent este șef echipă CIMIC.
Aș vrea să continui ceea ce mi-am propus. Mi-a plăcut foarte mult și de aceea am și rămas aici. Am avut foarte mulți colegi care au plecat în altă parte, însă mie mi s-a părut foarte interesant. Cu toate că sunt provocări, mi se potrivește ceea ce fac. (A. S. Raicu).
Administratie
Două instanțe dau dreptate polițiștilor în disputa privind sporul pentru condiții grele în concediul de odihnă
Sindicatul „Diamantul” anunță două hotărâri favorabile polițiștilor ale căror indemnizații de concediu au fost calculate fără sporul pentru condiții grele de muncă. Una dintre decizii este definitivă, iar cealaltă poate fi atacată cu recurs.
Sporul, plătit la muncă, dar exclus din indemnizația de concediu
Problema îi afectează pe polițiștii care primesc lunar spor pentru condiții grele de muncă, dar constată că acesta nu este inclus în calculul indemnizației de concediu. Potrivit Sindicatului „Diamantul”, astfel, zilele de odihnă ajung să le reducă veniturile.
Pe 21 octombrie, două instanțe au pronunțat soluții favorabile în acțiuni prin care s-a cerut recalcularea indemnizațiilor cu includerea sporului.
Curtea de Apel Iași: decizie definitivă în dosarul unui membru al sindicatului
În dosarul nr. 287/89/2026, Curtea de Apel Iași a respins ca nefondat recursul Inspectoratului General al Poliției Române. Hotărârea este definitivă.
Anterior, Tribunalul Vaslui, prin Sentința nr. 177 din 30 aprilie 2026, obligase I.G.P.R. să recalculeze indemnizația de concediu a unui membru al sindicatului, incluzând sporul pentru condiții grele de muncă.
Recalcularea vizează perioada 1 iulie 2025 – 11 februarie 2026, precum și concediile viitoare. Diferențele trebuie actualizate cu inflația și achitate cu dobândă legală penalizatoare, calculată de la scadența fiecărei indemnizații până la plata efectivă.
Tribunalul Dolj: acțiune admisă pentru un polițist de la Imigrări
În dosarul nr. 3949/63/2026, Tribunalul Dolj a admis în întregime acțiunea formulată pentru un polițist al Inspectoratului General pentru Imigrări.
Instanța a obligat I.G.I. să recalculeze indemnizațiile de concediu pentru perioada 24 iunie 2023 – 21 octombrie 2026, incluzând sporul de care polițistul beneficia înainte de concediu. Pe viitor, indemnizațiile urmează să fie calculate în același mod, atât timp cât acesta lucrează în condițiile care îi dau dreptul la spor.
Diferențele trebuie actualizate cu inflația și poartă dobândă legală penalizatoare. Sentința nu este definitivă: I.G.I. poate declara recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Sindicatul anunță sprijin pentru alți membri
Ambele acțiuni au fost formulate de S.P.R. „Diamantul” în numele membrilor săi, în baza Legii nr. 367/2022 a dialogului social.
Sindicatul le transmite membrilor care primesc spor pentru condiții grele și au avut, în ultimii trei ani, concedii plătite fără includerea acestuia că se pot adresa organizației pentru a solicita sprijin în demersuri judiciare. (Sava N.).
Administratie
Sindicatul Europol face apel la solidaritate pentru Raluca, o fetiță de 6 ani care are nevoie de sprijin
O intervenție chirurgicală în Polonia i-ar putea îmbunătăți mobilitatea mâinilor și i-ar putea aduce mai multă independență. Pentru ca tratamentul să poată fi realizat, familia mai are nevoie de 129.000 de euro.
Gesturile simple, o provocare pentru Raluca
Să ținem pe cineva de mână, să ne îmbrăcăm singuri, să ne jucăm sau să îmbrățișăm o persoană dragă — sunt gesturi pe care mulți dintre noi le facem fără să ne gândim. Pentru Raluca, fiica în vârstă de numai 6 ani a colegei noastre Andreea Buțan, acestea pot însemna însă provocări importante, transmite Sindicatul Europol.
La vârsta la care copilăria ar trebui să fie despre joacă și descoperire, Raluca se confruntă cu o luptă dificilă. Ea are nevoie de intervenții chirurgicale în Polonia, care i-ar putea îmbunătăți mobilitatea mâinilor și i-ar putea oferi șansa la mai multă independență.
Mai sunt necesari 129.000 de euro
Pentru ca intervențiile să poată avea loc, familia trebuie să strângă încă 129.000 de euro. Este o sumă considerabilă, dar fiecare donație poate contribui la apropierea de obiectiv și la șansa Ralucăi de a trăi mai ușor momentele simple ale copilăriei.
Sindicatul Europol face apel la cei care pot să sprijine familia printr-o contribuție, indiferent de valoare. Cei care nu pot dona sunt încurajați să distribuie povestea fetiței, astfel încât aceasta să ajungă la cât mai mulți oameni.
Cum poate fi ajutată Raluca
Transfer bancar – lei (RON)
Beneficiar: Buțan Maria Andreea
IBAN: RO80BTRLRONCRT0541420401
Transfer bancar – euro (EUR)
Beneficiar: Buțan Maria Andreea
IBAN: RO30BTRLEURCRT0541420401
Revolut
Beneficiar: Buțan Maria Andreea
Cont RON/EUR/USD: RO84REVO0000158677003496
SWIFT/BIC: REVOROBB
Telefon: +40 770 720 589
Revtag: @andreemofn
PayPal: iliescuandreea1991@gmail.com
„Uneori, cele mai mari schimbări încep cu un gest mic”, transmite Sindicatul Europol, invitând publicul să fie alături de Raluca și familia sa. (Paul D.).
Administratie
Polițiști și reprezentanți ai structurilor de ordine publică s-au întrecut la „Cupa Poliției Române la Șah”
Clubul Dinamo a găzduit competiția dedicată pasionaților de șah din structurile de ordine și siguranță publică. Evenimentul a fost organizat de Poliția Română în colaborare cu Federația Română de Șah, iar pe lista invitaților s-au numărat lideri și campioni ai sportului românesc.
Competiție cu strategii și fair-play
„Cupa Poliției Române la Șah” a reunit participanți din structurile de ordine și siguranță publică, într-o întrecere în care concentrarea, strategia și fair-play-ul au fost în prim-plan.
Potrivit Poliției Române, Federația Română de Șah a oferit sprijin logistic pentru desfășurarea evenimentului. Reprezentanții instituției au evidențiat rolul sportului în rândul personalului și au felicitat participanții pentru implicare și performanță.
Campioni și lideri ai sportului, printre invitați
La eveniment au fost prezenți Mihai Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, înotătorul David Popovici și campionul la polo Dragoș Stoenescu.
Federația Română de Șah a fost reprezentată de președintele Vlad Ardeleanu și de secretarul general Gabriel Grecescu. Poliția Română a transmis mulțumiri tuturor invitaților pentru susținere și participare.
Răzvan Gabriel Oprișor, câștigătorul competiției
Podiumul a fost ocupat de trei reprezentanți ai structurilor de ordine publică:
- Locul I: Răzvan Gabriel Oprișor, Inspectoratul de Poliție Județean Prahova
- Locul al II-lea: Claudiu Ciobanu, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române
- Locul al III-lea: Ștefan Toma, Inspectoratul de Poliție Județean Bacău
Poliția Română i-a felicitat pe toți cei care au luat parte la competiție și le-a urat participanților „cât mai multe mutări câștigătoare”. (Paul D.).
Articol realizat pe baza comunicării Poliției Române.
-
Exclusivacum 3 zileI.P.J. Prahova? MITREA, „DOAMNA TREABA MARE”, LA COMANDĂ: CUM SE FABRICĂ HAOSUL LA SRPCIV PRAHOVA
-
Exclusivacum 3 zileIPJ Prahova, „filiala” Băicoi (II). Comandanta care urlă la victime: Elena-Laura Bulei, șefa Poliției Băicoi cu gura mai mare decât legea
-
Exclusivacum 3 zileI.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 5). Dumitrache & Stanciu – corul „așa zice șefu’, așa declar și eu
-
Exclusivacum o ziProtejat: I.P.J. Prahova, „filiala” Băicoi (III): Cum se spală imaginea, se bat oameni și se servesc combinații în oraș
-
Exclusivacum 3 zileDosarul Antigrindină – Partea a XV‑a – Cum a devenit hârtia scut balistic pentru iodură. Minciunile oficiale ale „Mafiei Antigrindină”, sub protecția Gărzii de Mediu și a APM Prahova. Documente!
-
Exclusivacum 4 zileI.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 4). Achim Petronel – șeful care ține lacătul pe ușa legii
-
Exclusivacum o ziI.P.J. Prahova – „Doamna Treabă Mare” își caută turnătorii: SRPCIV Prahova, de la permise la normă la vânătoare de „dușmani ai poporului”
-
Exclusivacum 4 zilePloiești, orașul în care barierele ilegale rezistă mai mult decât legea. IPJ Prahova, TCE și Bariera Omnia – anatomia unui oraș ținut în șantaj de „pile”




