SIDEPOL trage semnalul de alarmă: din 31 august 2026 a intrat în vigoare Legea 180/2026, noul regim al incompatibilităților, dar statul român – prin M.A.I., cu ANI în așteptare – se face că nu înțelege ce a scris în propriile legi. Între timp, polițiștii care lucrează în organismelor internaționale, cu raporturile de serviciu suspendate, sunt lăsați în aer: nu știu dacă sunt „incompatibili”, „compatibili” sau doar cobai într-un experiment birocratic.

Legea a intrat în vigoare. Logica, nu.

După modificările aduse de Legea 180/2026, regimul incompatibilităților a devenit o capcană juridică pentru polițiștii care lucrează, pe bază de suspendare a raportului de serviciu, în structuri precum Europol, CEPOL sau Frontex.

În loc să existe o poziție clară, predictibilă, formulată la timp și asumată, polițistul român aflat în misiune internațională este tratat ca un joc de ping-pong între instituții:

• legi modificate fără explicații;
• interpretări diferite;
• tăcere oficială acolo unde ar trebui să existe reguli clare.

SIDEPOL a pornit de la o situație concretă, reală, nu din teorie: oameni în uniformă, trimiși în misiuni internaționale, care se întreabă dacă, în timp ce servesc statul român, nu cumva intră „pe șest” în incompatibilitate cu același stat.

M.A.I. ridică din umeri și pasează problema la ANI

Răspunsul M.A.I., prin Direcția Juridică, venit la 1 octombrie 2026, este un exercițiu clasic de spălat pe mâini elegant:
M.A.I. constată, „opinând”, că nu e treaba lui să lămurească exact ce se întâmplă cu polițiștii români care au raportul de serviciu suspendat pentru activități în organisme internaționale.
Competența ar aparține Agenției Naționale de Integritate. Cu alte cuvinte:

„Noi doar dăm ordine, semnăm suspendări și trimitem oameni în misiuni, dar pentru efectele legii… întrebați la alt ghișeu.”

În loc să își asume un rol de garant al clarității pentru propriul personal, M.A.I. se ascunde după formulări tehnice și aruncă responsabilitatea către ANI, ca și cum polițiștii ar fi mingea lor comună de tenis.

ANI – marele absent așteptat

SIDEPOL a cerut explicit un punct de vedere oficial de la ANI. Până acum, tăcere.

Aceeași ANI care poate ruina cariera unui polițist declarându-l incompatibil, întârzie să spună clar:

• se aplică sau nu noul regim de incompatibilități unui polițist cu raportul de serviciu suspendat, aflat în misiune în străinătate?
• ce statut are, concret, polițistul român care lucrează pentru Europol, CEPOL, Frontex sau alte organisme?
• cum se corelează statutul polițistului cu legislația specială și cu statutul de funcționar public cu statut special?

Între o lege intrată în vigoare și o instituție care „analizează”, polițistul român este lăsat să plătească nota de plată a haosului juridic: frică de sancțiuni, incertitudine profesională, nesiguranță juridică.

„Avem un răspuns… dar nu avem o soluție”

Răspunsul M.A.I. este prezentat ca un „element important” pentru clarificare. În realitate, este doar confirmarea unui fapt cinic:

• Ministerul admite că problema există;
• recunoaște că sunt necesare clarificări;
• dar trage linie și spune, voalat: „nu noi decidem, ANI să spună ce și cum”.

SIDEPOL vede corect în acest răspuns doar un punct de pornire, nu o soluție. Un început de drum, nu finalul. Pentru că fără poziția ANI, totul rămâne în zona vorbelor frumos împachetate și a responsabilităților difuze.

Polițistul – vinovat până la proba contrară

În loc ca legislația să fie clară înainte de intrarea în vigoare a noilor prevederi, polițiștilor li se servește invers:

• întâi legea,
• apoi confuzia,
• abia la urmă, eventual, o interpretare oficială.
• 

În acest timp, cei aflați în situații reale – cu familii, cariere, misiuni externe – sunt lăsați în suspans.

Nu există o abordare unitară, nu există garanția că doi polițiști aflați în situații similare vor fi tratați la fel. Exact ce spune SIDEPOL: pericol de practici administrative neunitare, decizii contradictorii, interpretări arbitrare.

SIDEPOL face ce ar fi trebuit să facă statul

În loc să fie M.A.I. cel care iese public cu un punct de vedere clar, bine fundamentat juridic, adaptat statutului special al polițistului, această muncă este împinsă pe umerii sindicatului.

SIDEPOL:

• identifică problema;
• cere oficial clarificări;
• insistă ca toate punctele de vedere (M.A.I. și ANI) să fie analizate unitar;
• promite o informare completă, clară și argumentată pentru membrii săi.

Cu alte cuvinte, sindicatul oferă oamenilor ceea ce instituțiile refuză să le dea: predictibilitate, explicații, asumarea unei poziții.

Concluzie provizorie: prea devreme pentru adevăr, prea târziu pentru liniștea polițiștilor

SIDEPOL spune limpede: acum este prematur să fie trase concluzii definitive. Adevărat.
Dar pentru polițistul român aflat în misiune internațională, e deja târziu:

• legea e în vigoare;
• cariera lui poate fi afectată oricând de o interpretare „originală” a incompatibilităților;
• iar instituțiile preferă să tacă sau să paseze problema.

M.A.I. se mulțumește să „opineze” și să arate spre ANI. ANI tace, deocamdată.

În tot acest timp, SIDEPOL rămâne pe poziții și urmărește subiectul până la capăt, tocmai pentru ca polițiștii să nu fie victimele unei legislații prost gândite și ale unei administrații care își ascunde neputința în spatele unor fraze juridice pompoase.

Până la primul răspuns clar al ANI, rămâne o singură certitudine:
nu polițiștii sunt incompatibili cu legea, ci legea și instituțiile par profund incompatibile cu obligația de a asigura siguranță juridică propriilor oameni. (Cerasela N.).

Când „sezonul de vânătoare” se deschide în România, toată lumea se gândește la rațe, nu la drepturi salariale. Numai că, de data asta, pe baltă nu mai plutesc păsările, ci hotărârile judecătorești, iar vânătorul șef nu e statul, ci un sindicat care a decis să nu mai tragă cu vorbe în gol: Sindicatul Diamantul.

Primul foc: Tribunalul Mureș – poliția în rol de „pârât de serviciu”

În dosarul 786/96/2026, la Tribunalul Mureș, pârâtul de serviciu a fost nimeni altul decât Inspectoratul General al Poliției Române (I.G.P.R.).
Instanța a spus clar ce administrația refuză să audă de ani de zile: sporul pentru condiții grele de muncă nu e un moft, nu e o „atenție”, nu e un bonus de bună purtare. El trebuie inclus în indemnizația de concediu pentru ultimii trei ani, dar și de acum înainte, cu tot cu inflație și dobânda legală.

Altfel spus, nu mai merge cu „lasă, că merge și așa”. Când polițistul pleacă în concediu, nu lasă la ușă condițiile grele în care a muncit până atunci. Dar, ce să vezi, plata era tratată fix ca și cum le-ar fi uitat în vestiar.

Al doilea foc: Tribunalul Hunedoara – I.G.P.R. din nou pe banca rușinii

La Tribunalul Hunedoara, în dosarul 319/97/2026, scenariul se repetă: același pârât, I.G.P.R., aceeași aroganță instituțională doborâtă în instanță.
Judecătorii au confirmat încă o dată că sporul pentru condiții grele de muncă trebuie să fie parte a indemnizației de concediu, tot pe ultimii trei ani, tot cu actualizare la inflație și cu dobânda legală.

Când aceeași instituție pierde proces după proces pe aceeași temă, nu mai vorbim de neatenție, ci de politică tacită: „nu dăm decât dacă ne obligă judecătorul”. Iar judecătorul, în acest caz, a obligat. De două ori. La rând.

Al treilea foc: Tribunalul Neamț – intră în scenă IPJ și IGI

Ca spectacolul hipocriziei să fie complet, la Tribunalul Neamț, în dosarul 1116/103/2026, pârâți au fost IPJ Neamț și I.G.I.
Și, surpriză pentru cine încă mai crede în „corectitudinea spontană” a instituțiilor: instanța a decis, din nou, că sporul pentru condiții grele de muncă trebuie inclus în indemnizația de concediu pentru ultimii trei ani și pentru viitor, cu toate corecțiile financiare aferente – inflație și dobândă legală.

Deja nu mai vorbim de un caz izolat, ci de un tipar. Un tipar în care salariații trebuie să meargă în instanță ca să primească ceea ce, potrivit legii și bunului-simț, li se cuvenea din prima zi.

Podiumul rușinii și singurul nume de pe el

Toate aceste hotărâri sunt, deocamdată, la fond și pot fi atacate cu recurs. Sistemul încă mai are o glonț pe țeavă: tergiversarea. Dar, până una-alta, rezultatul pe tabelă e simplu și deloc măgulitor pentru marii „apărători ai ordinii” financiare:

• 3 procese
• 3 sentințe câștigate
• în mai puțin de trei săptămâni

Iar pe podium, într-o țară în care instituțiile publice se jură că respectă legea, apare un singur nume, ca o ironie vie la adresa aparatului de stat: Sindicatul Diamantul.

Nu ministere, nu inspectorate, nu „strategii de resurse umane”, ci un sindicat care, în loc să facă poze la simpozioane, a ales să meargă în instanță. Rezultatul: trei lovituri scurte și precise în zidul gros al abuzului salarial.

Concluzie: când statul vânează liniște, justiția mai scapă câte un adevăr

Sursa acestor decizii usturătoare pentru I.G.P.R., IPJ Neamț și I.G.I. este chiar instanța de judecată – Tribunalul Mureș, Tribunalul Hunedoara și Tribunalul Neamț, care au spus negru pe alb ce administrația refuză să spună cu voce tare.

Sezonul de vânătoare pentru drepturi salariale abia a început. De data asta, rațele nu sunt pe lac, ci prin birourile pline de hârtii, unde se semnează decizii prin care sporurile dispar miraculos din concedii.
Numai că, așa cum arată cele trei sentințe, uneori glonțul se întoarce: nu spre oameni, ci spre sistem. Iar Sindicatul Diamantul tocmai a demonstrat că știe să țintească. (Cristina T.).

O poveste (din păcate) reală despre cum se poate transforma o agenție de protecție a mediului într-un cartier general al unei structuri clandestine, aservite mafiei de petrol și deșeuri toxice.

CÂND „PROTECȚIA MEDIULUI” DEVINE SCUT PENTRU MAFIA ECOLOGICĂ

Ani la rând, APM Prahova (aici) și Garda de Mediu Prahova au fost prezentate publicului drept „gardienii” sănătății mediului. În spatele ușilor închise însă, din documente, mărturii și corespondență oficială reiese imaginea cu totul opusă: un mecanism de protecție nu pentru cetățeni, ci pentru poluatori.

În centrul acestui mecanism este plasat același personaj: Florin Diaconu, directorul APM Prahova, descris de numeroase surse ca un director–dictator, coordonator al unei structuri clandestine, cu ramificații în:

• mediul politic local și central,
• instituții de forță (IPJ Prahova, DGIPI/SIPI, ulterior DGA),
• companii petroliere și de „servicii ecologice”,
• grupări interlope și rețele de capital obscur.

Investigațiile și elementele noi prezentate conturează un tablou extrem de grav: catastrofe ecologice repetate în Prahova, disimulate, acoperite și folosite ca pretext pentru a rula contracte „de criză”, bine plătite, pentru un cartel de firme favorite – cu binecuvântarea instituțiilor care ar fi trebuit să le oprească.

„REGATUL FRICII” DE LA APM PRAHOVA

Din interiorul agenției, APM Prahova apare ca un regim de teroare:
– specialiști reduși la tăcere prin amenințări și presiuni,
– profesioniști marginalizați,
– înlocuiți cu „loiali” fără competență: juristul-jucător la păcănele, economista-sandviș, „protejații politic” fără experiență în mediu.

Cei care încearcă să-și facă treaba, semnalând ilegalități, se lovesc – conform numeroaselor relatări – de:

• plângeri disciplinare fabricate,
• amenințări cu plângeri penale,
• izolarea profesională,
• presiuni directe de la „vârfuri” politice.

În paralel, APM devine „club privat”: chefuri, grătare, consum de alcool în instituție, atmosfera de „birt cu ștampilă de stat”. În timp ce Prahova se îneacă în poluare, în birouri se frige carnea și se toarnă paharele.

TANDEMUL TOXIC: DIACONU – TUDORACHE

De partea cealaltă a „baricadei instituționale”, la Garda de Mediu Prahova, numele Dana Tudorache apare asociat constant cu Florin Diaconu într-un „tandem toxic”:

• APM emite acorduri, avize și autorizații „prietenoase” pentru proiecte dubioase,
• Garda „controlează”, constată ce se dictează și „igienizează” constatările, astfel încât firmele protejate să nu fie deranjate serios.

Acest tandem este descris de surse ca:

• scut de protecție pentru companii petroliere și de gestionare a deșeurilor,
• filtru prin care trec (sau sunt blocate) controale, sancțiuni, informări către alte instituții,
• conector între mediul economic poluant și rețelele politice.

În loc să acționeze ca autorități independente, cele două structuri apar – în multiple dosare și spețe – drept servitoare ale unor interese private.

DE LA PRAHOVA LA GEOPOLITICĂ: UN JOC MURDAR CU IMPACT INTERNAȚIONAL

Elementele noi indică faptul că acțiunile și inacțiunile lui Florin Diaconu nu mai pot fi reduse la „simple abateri administrative”. Sunt sugerate:

• încălcări ale legislației penale în domeniul economic,
• fapte cu incidență în sfera Legii 51/1991 (securitatea națională),
• efecte diplomatice și transnaționale grave, având în vedere:
  • proiectele și programele UE pe mediu,
  • relațiile economice cu state precum Federația Rusă, Austria, Kazakhstan, Germania, Franța, Italia,
  • implicațiile în alianțe multinaționale și acorduri transatlantice.

Când un director de agenție județeană devine veriga prin care se deformează realitatea la nivel de rapoarte, controale și conformare, efectele nu rămân doar „la Ploiești”. Ele pot lovi:

• credibilitatea României în fața partenerilor externi,
• angajamentele în materie de climă și mediu,
• negocierile economice strategice.

DE LA RAFO ȘI CAROM, LA GELU „CHEALFA CHEPTANUȘ”: MAFIA PETROLULUI MURDAR

O filieră importantă, descrisă în aceste elemente de noutate, îl leagă pe Florin Diaconu de:

• Gheorghe Gelu „Chealfa Cheptanuș”,
• grupul de firme ECO PETROLEUM, Metal Bacău și alte structuri conectate,
• operațiuni de comerț ilegal cu petrol și derivate,
• proiecte RAFO și CAROM Onești.

Zona CFU Ghighiu apare ca nod logistic al unor activități neconforme și ilegale, unde:

• depozitări, manipulări și transporturi de produse petroliere au loc într-un regim de semi-clandestinitate,
• controlul real din partea APM și Gărzii de Mediu este, practic, inexistent sau mimat,
• „serviciile” prestate de Diaconu ar însemna, în esență, acoperire instituțională.

Mesajul transmis „pe teren” firmelor ar fi simplu:
„Plătiți cine trebuie, aveți pe cine trebuie în funcții, restul se rezolvă.”

DOSARE, CAZURI, DECIZII: UN ÎNTREG SISTEM ÎN SLUJBA POLUATORILOR

Documente și corespondențe oficiale invocate conturează o listă stupefiantă de decizii și non-decizii:

1. Suspendarea AIM nr. PH-9/08.07.2015
   – în beneficiul Rompetrol Rafinare SA, punct de lucru Rafinăria VEGA Ploiești.
   – Modul și contextul suspendării ridică semne de întrebare privind cui a folosit cu adevărat această măsură.
2. Notificarea abuzivă nr. 109/22.08.2019, revizuită la 12.07.2019
   – privind „Verificarea conformării”.
   – Se acționează înainte de termenul-limită, într-o manieră care dă impresia unei „aranjări” a calendarului în favoarea operatorului.
3. Corespondența nr. 19530/20.11.2019
   – referitoare la compliance-ul Rompetrol Rafinare SA VEGA Ploiești,
   – folosită pentru a justifica o veritabilă „Suspendare a suspendării”, prin „încetarea aplicabilității” – o formulă birocratică ce pare menită să scoată din impas compania și să „șteargă” din condei sancțiuni sau obligații.
4. Dezinformarea mass-mediei (coresp. nr. 9414/20.07.2016)
   – în cazul stației de epurare Corlătești, firma GentOil și poluările generate,
   – cu informații trunchiate, subversive, menite să mascheze realitatea: o stație protejată, cu accidente de mediu grave.
5. Acoperirea acțiunilor Ecomaster Servicii Ecologice
   – la depozitul neconform de la Târgșoru Nou, comuna Ariceștii Rahtivani,
   – depozit care ar fi funcționat ilegal, ani de zile, sub „protecție oficială”.
6. Refuzul APM de a face verificări în teren în timpul unor incendii
   – invocând, abuziv, că „rolul lor este doar de emitere acte de reglementare”,
   – deși competențele și obligațiile legale sunt clare: trebuie să iasă pe teren, să măsoare, să constate, să raporteze.
7. Laboratoare și stații automate „oarbe”
   – laboratorul de intervenție și stațiile PH5 și PH2 nu relevă niciodată valori relevante sau nu sunt folosite serios;
   – nu se întocmesc note oficiale, asumate, privind evoluția calității aerului înainte și după incendii sau episoade majore de poluare.

Concluzia logică: nu e vorba de neglijență întâmplătoare, ci de un tipar.

CATASTROFA ECOLOGICĂ VEGA – ECOMASTER – OIL DEPOL: DISTRUGEREA APEI SUBTERANE

Unul dintre cele mai grave episoade descrise, cu datări clare (septembrie–noiembrie 2019), privește:

• tratarea neconformă a gudronului,
• escavarea ilegală, fără proiect tehnic,
• contaminarea gravă a pânzei freatice.

Conform relatărilor:

1. Escavarea gudronului
   – coordonată în zona Rafinăriei VEGA, cu implicarea Ecomaster și a responsabililor HSEQ (Robert Janau, Felicia Andrei, Corina Rugină).
   – aproximativ 1,5 m de sol excavat, fără proiect tehnic, fără acord APM și fără acordul Gărzii de Mediu, în contradicție cu legislația de mediu.
2. Contaminarea definitivă a pânzei freatice
   – excavația ajunge la doar aproximativ 40 cm de primul nivel al apei freatice,
   – rezultatul: acviferul este compromis, resursa de apă pentru zona locuită din apropiere (inclusiv strada Poieniței din Ploiești) este practic pierdută.

Locuitorii nu mai pot folosi apa din puțuri, iar zona e supusă suplimentar:

• inundațiilor recurente,
• deversărilor în pârâul Dâmbu,
• fluxurilor industriale de la Rafinăria VEGA, care maltratează un curs de apă incapabil să preia asemenea volume de ape uzate.

3. Musamalizarea dezastrului
   – gudronul amestecat cu sol infestat este transportat, fără acorduri legale,
   – la rampa Ecomaster de la Ariceștii Rahtivani,
   – unde este ascuns prin îngropare, în zona ce delimitează „celula de nepericuloase”.
4. Geo-membrana „de fațadă”
   – pentru a acoperi și oficial dezastrul, se impune montarea unei geo-membrane de proastă calitate,
   – o „soluție” netehică și neecologică, ticluită în complicitate între firmă și instituții,
   – singurul ei rol real: să ascundă urmele, nu să repare mediul.

În tot acest timp, APM Prahova și Garda de Mediu Prahova nu:

• sesizează instituțiile abilitate,
• informează populația și autoritățile,
• dispun oprirea și remedierea reală a dezastrului.

Acesta nu mai este un accident de mediu. Acesta se configurează ca o catastrofă ecologică acoperită.

ARICEȘTII RAHTIVANI – GROAPA FĂRĂ FUND A DEȘEURILOR PERICULOASE

Rampa de la Ariceștii Rahtivani, aparținând Ecomaster, apare ca:

• nod central al depozitării masive de deșeuri industriale periculoase,
• punct final pentru „bombe ecologice” aduse din:
  • zona VEGA – Ploiești,
  • platforma Petrobrazi (Petrom OMV),
  • alte perimetre industriale.

Asocierea cu Oil Depol Service Constanța adaugă o dimensiune națională:

• logistica de transport – asigurată de Oil Depol,
• convoaie de deșeuri periculoase:
  • necontrolate la plecare,
  • neverificate în tranzit,
  • nestopate la sosire,

totul sub „cupola” de protecție oferită, conform acestor relatări, de Florin Diaconu și rețeaua sa.

PETROBRAZI – BOMBE ECOLOGICE CU DESTINAȚIE „SPECIALĂ”

Pe platforma Petrobrazi (Petrom OMV), scenariul pare să se repete:

• firme prestatoare „specializate” (Oil Depol),
• contracte de tratare a deșeurilor industriale,
• transporturi de deșeuri cu impact ecologic ireversibil.

O echipă formată din:

• Ana Tudor – șef HSEQ,
• Gabriela Iordache – reprezentant HSEQ,
• Adrian Mincu – director rafinărie,

este indicată ca având cunoștință de:

• modul de gestionare a deșeurilor,
• destinația lor finală – iarăși, rampa de la Ariceștii Rahtivani.

Întrebarea care se ridică:
Ce știu Petrom, OMV (la București și Schwechat – Viena) despre aceste practici?

Și mai ales:
Cât timp acceptă ca „rezolvarea problemelor de mediu” să însemne, practic, îngroparea lor în Prahova?

CAPITOLUL IX
STRUCTURA DE COMANDĂ: DE LA BIROUL DIN PRAHOVA LA „STATUL SUBTERAN”

În vârful acestei structuri clandestine, pe lângă numele deja cunoscute, apar altele, într-o așa-zisă „celulă de comandă”:

• Ofițerul constănțean Dănuț Florescu,
• Radu Merla, soțul Anei Merla (fostă angajată a Primăriei Constanța), apropiat de clanul Mazăre,

aceștia fiind indicați ca organizatori și securizatori ai:

• fluxurilor de capital (fiscalizate doar parțial),
• contractelor de intervenție „ecologică” bine plătite,
• operațiunilor de deplasare, depozitare și disimulare a deșeurilor.

În această schemă:

• Ecomaster și Oil Depol încasează bani „grăși” pe contracte,
• beneficiarii industriali bifează „conformare de mediu” pe hârtie,
• APM Prahova și Garda de Mediu prahoveană asigură acoperirea instituțională,
• iar populația plătește prețul: apă contaminată, aer irespirabil, sol otrăvit.

ÎNTREBAREA PE CARE NIMENI NU VREA SĂ O PUNĂ: PENTRU CINE LUCREAZĂ, DE FAPT, ACEȘTI OAMENI?

Din toate spețele, relațiile, protecțiile și complicitățile descrise rezultă un șir de întrebări la care niciun comunicat oficial nu a oferit, până acum, un răspuns serios:

• Ce primesc, concret, acești înalți funcționari în schimbul serviciilor lor?
• Pe cine acoperă? Cine sunt beneficiarii finali – doar companiile sau și rețele financiare și politice mai largi?
• De ce sunt menținuți, încă, în funcții de conducere persoane asupra cărora planează asemenea suspiciuni grave?
• De ce instituțiile statului, care au primit nenumărate sesizări, par să fi reacționat anemic, fragmentar, uneori deloc?

Cetățenii au dreptul la un răspuns și la o concluzie elementară:

• Directorul APM Prahova și conducerea Gărzii de Mediu Prahova sunt plătiți nu ca să fie agenți de vânzări ai „mafiei deșeurilor”, ai cartelului petrolier sau ai structurilor interlope,
• ci ca să vegheze la sănătatea generală a populației,
• să prevină catastrofele ecologice,
• să apere interesul național și comunitar, nu conturile câtorva „băieți deștepți” în deșeuri periculoase.

CONCLUZIE: PRAHOVA – LABORATORUL UNUI DEZASTRU NAȚIONAL

Prahova nu mai este doar un județ cu industrie grea și rafinării vechi.
Prahova a devenit, conform acestor dezvăluiri:

• laboratorul unui model de prăduire a mediului,
• șablon pentru cum poți:
  • să distrugi resurse de apă,
  • să infestezi aerul și solul,
  • să te folosești de aceste dezastre pentru a derula contracte grase de „remediere”,
  • și să acoperi totul cu ștampilele instituțiilor chemate să te controleze.

Iar motto-ul amar al acestei povești sună așa:

„Lungă și puternică este prietenia directorilor români, avuta cu managerii conaționali și străini, ai companiilor internaționale de petrol, care «investesc» și operează în România.”

Întrebarea finală nu este dacă se întâmplă aceste lucruri – pentru că probele, cazurile și spețele continuă să se adune.
Întrebarea finală este: cât timp mai acceptă societatea românească, autoritățile centrale și partenerii internaționali ai României ca aceste catastrofe ecologice să fie girate chiar de cei puși oficial să le prevină? Vom reveni. (Cristina T.).