Conceptul „dual pulse” ar putea propulsa varianta SLX

Compania norvegiană Nammo a început pregătirile pentru dezvoltarea unui motor-rachetă prototip, conceput pentru o versiune cu rază lungă de acțiune a sistemului german de apărare antiaeriană IRIS-T.

Proiectul, denumit „dual pulse”, este o dezvoltare nouă pentru Nammo, deși compania produce deja motoare pentru alte muniții. Potrivit unui reprezentant al firmei, primele activități de testare ar urma să aibă loc la fabrica din Raufoss, la nord de Oslo. Acestea vor include aprinderi statice, menite să verifice calculele tehnice și modelele simulate. Rezultatele ar putea duce la modificări ale proiectului.

Motorul va avea două secțiuni de propulsie, iar configurația propulsantului va fi adaptată pentru a furniza profilul de tracțiune necesar.

Diehl vizează testarea în 2027

Dezvoltarea este legată de planurile companiei germane Diehl pentru IRIS-T SLX, varianta cu rază extinsă a interceptorului lansat de la sol. Diehl vizează primul test de tragere în etapa de dezvoltare, cunoscut și ca test SIL, în 2027. Producția de serie ar urma să înceapă în 2029.

Compania afirmă că SLX va putea intercepta ținte la distanțe de până la 80 de kilometri, aproximativ dublu față de varianta SLM. Raza extinsă ar permite angajarea unor avioane de vânătoare și bombardament, a dronelor de anduranță mare și a aeronavelor de sprijin. Diehl a prezentat pentru prima dată această versiune la Salonul Aeronautic de la Berlin din 2024.

Experiența din Ucraina susține extinderea familiei IRIS-T

Potrivit Diehl, forțele ucrainene au folosit sistemele IRIS-T SLS și SLM pentru a distruge peste 1.000 de ținte rusești de la începutul invaziei, în 2022. Compania susține că cele două versiuni au înregistrat o rată de interceptare de 95%, vizând inclusiv rachete de croazieră Kh-101 și Kalibr, precum și drone Shahed-136.

În iulie, directorul general al Diehl, Helmut Rauch, a declarat că SLX ar putea reduce dependența de rachetele americane Patriot, a căror disponibilitate limitată a determinat Ucraina să ceară aliaților occidentali să trimită urgent interceptoare din stocurile lor.

Nammo își majorează, între timp, producția de motoare pentru versiunile SLS și SLM, pe care le consideră importante pentru apărarea antiaeriană terestră a Ucrainei.

Lansator comun și încărcătură mixtă

Diehl afirmă că lansatorul ar putea transporta simultan rachete SLX și SLM, oferind operatorilor posibilitatea de a configura o încărcătură mixtă. Noua versiune va utiliza, de asemenea, o parte din echipamentele deja asociate cu SLM, inclusiv radarul, centrul comun de operațiuni tactice și software-ul sistemului.

Printre statele europene care au achiziționat versiunea SLM se numără Germania, Estonia, Letonia, Bulgaria, Suedia, Danemarca și Elveția. Sistemul este, de asemenea, o componentă importantă a Inițiativei Europene „Scutul Cerului”, lansată pentru consolidarea apărării aeriene și antirachetă a continentului.

Miza strategică extinde rolul statului

Multă vreme, guvernul federal american a evitat să devină acționar direct în companii. Washingtonul a reglementat piețe, a acordat subvenții și împrumuturi, a cumpărat produse și servicii și a sprijinit activități considerate strategice. Deținerea unor participații în firme a rămas însă, în general, o măsură rezervată finanțării dezvoltării, crizelor financiare și altor situații excepționale.

Această limită se estompează. Din ianuarie 2025, administrația americană a anunțat investiții de 27,7 miliarde de dolari în 39 de tranzacții care implică participații directe sau instrumente financiare similare capitalului propriu. Sumele vizează domenii precum mineralele critice, semiconductoarele, industria prelucrătoare și infrastructura.

Logica intervenției este limpede: securitatea economică și cea națională sunt tot mai strâns legate, iar China domină segmente importante ale procesării mineralelor critice și ale altor lanțuri de aprovizionare strategice. Într-un context în care statele folosesc subvenții, companii publice și restricții comerciale pentru a-și consolida avantajul industrial, capitalul guvernamental poate contribui la lansarea unor proiecte importante, alături de investitori privați.

Dar nu orice problemă strategică justifică transformarea statului în acționar. Guvernul nu este, prin natura sa, un administrator obișnuit de investiții, iar banii publici nu ar trebui să înlocuiască investițiile private atunci când piața poate produce rezultate comparabile.

Participația publică trebuie să fie ultima soluție

Înainte de a cumpăra acțiuni sau de a obține drepturi similare, autoritățile ar trebui să analizeze dacă obiectivul poate fi atins mai eficient printr-un împrumut, o garanție, un contract de achiziție, un angajament de cumpărare a producției sau o subvenție convențională.

Dacă aceste instrumente nu sunt suficiente și capitalul guvernamental este necesar pentru a acoperi un deficit de finanțare privată, decizia trebuie să se bazeze pe o verificare riguroasă a companiei, evaluarea atentă a prețului și o definire clară a beneficiului strategic urmărit.

La fel de importantă este stabilirea unei strategii de ieșire. Guvernul trebuie să știe dinainte în ce condiții și prin ce mecanism își va retrage investiția, mai ales când acționează simultan ca acționar, autoritate de reglementare, client sau factor de decizie politică.

Tranzacțiile din sectorul mineralelor arată amploarea schimbării

Acordurile recente privind mineralele critice ilustrează cum se combină instrumentele publice. Investiția de 400 de milioane de dolari a Pentagonului în MP Materials a fost însoțită de împrumuturi, sprijin pentru prețuri și un angajament de achiziție a producției. Într-o restructurare menită să limiteze riscul pentru contribuabili, Departamentul Energiei a primit drepturi de achiziție de acțiuni în Lithium Americas și în societatea mixtă Thacker Pass.

Capitalul propriu devine astfel o componentă tot mai frecventă a politicii industriale americane, adesea suprapusă peste alte forme de sprijin public. Tocmai această combinație impune reguli stricte de investiție și guvernanță.

Investițiile în firme străine cer protecții comparabile

Problema este cu atât mai sensibilă când Washingtonul investește în companii străine, uneori în repetate rânduri. Dacă sunt folosiți bani publici în afara granițelor, statul ar trebui să solicite garanții de guvernanță comparabile cu cele pe care le-ar aștepta de la o companie americană listată.

Acestea pot include supraveghere independentă, audituri credibile, controlul tranzacțiilor cu părți afiliate, protecții împotriva diluării nejustificate a participației, raportare financiară transparentă și remedii clare atunci când standardele convenite nu sunt respectate.

Asta nu înseamnă că investițiile americane trebuie să impună automat companiilor străine întreaga legislație corporativă sau bursieră a SUA. Structurile juridice diferă de la o țară la alta. Însă o investiție publică americană ar trebui să includă garanții credibile pentru investitor, așa cum ar face orice instituție privată care alocă sume importante.

În unele tranzacții, astfel de drepturi au fost deja negociate. În cazul investiției în compania canadiană Trilogy Metals, guvernul SUA a obținut posibilitatea de a desemna un director independent și, atât timp cât își păstrează participația, un observator fără drept de vot în consiliu. A primit și drept de consimțământ pentru anumite creșteri majore ale gradului de îndatorare.

Un standard comun ar limita negocierile ad-hoc

Pe măsură ce investițiile federale în capitalul companiilor devin mai frecvente, agențiile ar trebui să stabilească principii de guvernanță aplicabile tranzacțiilor cu firme străine. Regulile ar trebui adaptate fiecărui caz, nu să exporte mecanic legislația americană. Cel puțin, ele ar trebui să acopere supravegherea independentă a consiliilor și auditurilor, tranzacțiile cu părți afiliate, diluarea participațiilor, transparența și drepturile guvernului în cazul deteriorării standardelor de guvernanță.

Protecțiile solide apără contribuabilii și asigură un tratament mai echitabil pentru companiile americane. O firmă care obține capital pe piețele din SUA se supune unor cerințe exigente de raportare, audit și guvernanță. Ar fi greu de justificat o politică industrială prin care un concurent străin primește bani publici americani, dar este supus unor garanții considerabil mai slabe.

Reguli previzibile le-ar fi utile și companiilor beneficiare: acestea ar ști de la început ce presupune acceptarea capitalului federal, iar tranzacțiile ar fi mai puțin vulnerabile la negocieri politice de la caz la caz.

Investițiile trebuie să poată fi apărate în timp

O tranzacție transparentă, cu obiective clare, evaluare justificată și protecții adecvate, este mai ușor de apărat în fața Congresului, a auditorilor, a administrațiilor viitoare și a contribuabililor. În schimb, o investiție negociată în grabă și în spatele ușilor închise riscă să fie percepută drept favor acordat unei companii și să fie anulată ulterior.

Dezbaterea despre guvernanță nu trebuie însă să ascundă întrebarea fundamentală: când ar trebui statul american să dețină participații în companii? Criteriul esențial este dacă proprietatea publică rezolvă o problemă precisă, pe care instrumente mai puțin intruzive nu o pot soluționa, și dacă beneficiul potențial pentru public justifică riscul suplimentar suportat de contribuabili.

Administrația Trump a readus participațiile în companii în arsenalul politicii economice americane, iar guvernul federal este deja acționar în firme din afara țării. Provocarea nu mai este doar dacă Washingtonul ar trebui să investească, ci cum poate face acest lucru cu disciplină: prin verificări serioase înainte de tranzacție, obiective explicite, criterii transparente de selecție, un plan credibil de retragere și protecții proporționale cu riscurile asumate.

Guvernul nu ar trebui să distribuie capital în calitate de patron politic și nici să accepte pasiv condiții pe care un investitor privat sofisticat le-ar respinge. Dacă investește ca o instituție financiară, trebuie să-și administreze participațiile cu aceeași rigoare.

Achiziție estimată la 2,1 miliarde de dolari, fără fonduri americane

Departamentul de Stat al SUA a aprobat vânzarea potențială către Ucraina a 500 de rachete Patriot PAC-3 MSE, într-o tranzacție evaluată la aproximativ 2,1 miliarde de dolari. Costurile ar urma să fie acoperite integral de parteneri și aliați, fără contribuții financiare din partea Statelor Unite.

Pe lângă rachete, pachetul solicitat de Kiev include echipamente și componente clasificate și neclasificate. Finanțarea ar putea proveni din donații ale Canadei, Germaniei și Norvegiei, prin programul JUMPSTART, precum și din fonduri naționale susținute de împrumutul Uniunii Europene destinat Ucrainei.

Programul JUMPSTART, lansat în 2022, le permite statelor terțe să contribuie financiar la achiziționarea de echipamente americane pentru Ucraina.

Potrivit notificării oficiale, tranzacția ar sprijini obiectivele de politică externă și de securitate națională ale SUA, contribuind la securitatea unui partener considerat un factor de stabilitate politică și economică în Europa.

Kievul avertizează că livrările întârzie

Aprobarea vine pe fondul tensiunilor persistente dintre Kiev și Washington privind livrarea interceptoarelor Patriot. La 19 octombrie, au apărut informații potrivit cărora transferul unor astfel de rachete către Ucraina ar fi fost întârziat, în contextul deteriorării relațiilor dintre președintele american Donald Trump și președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Cu câteva zile înainte, relatări din presă susțineau că Ucraina rămăsese fără interceptoare, ceea ce ar fi expus țara unui risc mai mare în fața atacurilor rusești cu rachete și drone.

La 25 octombrie, Zelenski a declarat că Ucraina și Statele Unite au rezolvat două alte probleme recente — întreruperile neașteptate ale serviciilor de comunicații Starlink și Starshield, precum și ale informațiilor americane privind avertizarea asupra atacurilor cu rachete. Președintele ucrainean a criticat însă ritmul lent al livrărilor de interceptoare.

„Apărarea antiaeriană rămâne o problemă. Există progrese în privința rachetelor pentru sistemele Patriot, dar lucrurile se mișcă foarte încet. Mai încet decât zboară rachetele rusești”, a spus Zelenski. El a adăugat că promisiunea de a furniza rachete nu este suficientă dacă acestea nu ajung timp de una sau două luni.

Anterior, liderul ucrainean declarase că țara ar avea nevoie de 350 de interceptoare pe lună pentru a-și apăra eficient teritoriul.

Aprobarea nu înseamnă livrare imediată

Notificările privind vânzările militare externe reprezintă, de regulă, o etapă preliminară, iar finalizarea procesului poate dura ani. De asemenea, cantitățile și costurile se pot modifica în timpul negocierilor contractuale.

Congresul SUA poate interveni pentru a întârzia sau bloca tranzacția, deși o asemenea evoluție este considerată mai puțin probabilă, având în vedere sprijinul bipartizan care continuă să existe pentru Ucraina.

Rămâne neclar dacă aprobarea va rezolva problema pe termen scurt a interceptoarelor disponibile pentru Kiev. Departamentul de Stat nu oferise, până la momentul relatării, un răspuns privind impactul imediat al anunțului asupra livrărilor.