Actualitate
Societatea noastră se va maturiza și va începe să-și pună întrebări legate de finanțarea serviciilor secrete, legate de vârsta de pensionare și de cuantumul pensiilor ofițerilor de rang înalt
17 noiembrie 2015 a reprezentat apogeul puterii lui Florian Coldea. În acea zi a depus jurământul și a început să lucreze guvernul Cioloș. Influența și prestigiul celui care conducea Serviciul Român de Informații crescuseră exponențial în ultimii ani și implicarea sa în constituirea respectivului guvern a venit ca un fapt firesc, pe care presa l-a consemnat resemnată și pe care nimeni nu l-a denunțat ca un derapaj major al prea-tinerei noastre democrații.
Anul care a urmat, 2016 poate fi considerat, practic, anul lui Coldea. Partidele, baza oricărei democrații politice de tip occidental, fuseseră puse între paranteze și guvernarea se realiza prin intermediul unor oameni numiți, nu aleși, pe care Parlamentul îi validase de frică, căci toate vocile teleghidate urlau cum că țara este în criză și se va întâmpla o mare nenorocire dacă nu vom avea guvernul respectiv, croit după porunca lui Klaus Iohannis, cu „oameni noi” adică.
Lumea reală ne arăta, însă, o creștere economică de 3,7% pe anul 2015, deficitul bugetar a fost puțin mai mic de 1,5% din PIB – cel mai redus de după 1989, iar inflația a fost, pentru prima oară, negativă, adică am avut o deflație, o scădere a indicelui creșterii prețurilor de consum. Cam așa arăta „criza” din noiembrie 2015, pe care o prevesteau toate vocile cu epoleții ascunși pe sub cămașă.
Se întâmplase, însă, marea catastrofă de la clubul Colectiv, iar un tânăr polițist murise în convoiul care îl transporta cu girofar pe ministrul de Interne între două cartiere bucureștene. Fără nicio îndoială, guvernul Ponta suferea de aroganță, afișa o suficiență nejustificată și polarizase societatea pe teme nepopulare, dar o criză, în termeni reali era cât se poate de departe.
Economia mergea bine, dar lucrurile nelalocul lor din societate erau fix la fel ca întotdeauna după 1989: sistemul public se umfla zi de zi cu noi și noi nepoți și amante, primarii se comportau ca niște proprietari de sclavi, doctoratele curgeau râu pe la Academia de Poliția și cea a SRI.
Nimic din criza morală din 2015 nu s-a rezolvat până astăzi. Ba dimpotrivă, am putea spune. Cu toate acestea, românii au uitat bucuroși de fundamentul politicii democratice, alegerile și aritmetica parlamentară și au aprobat, cu entuziasm, un guvern cu oameni numiți.
O întrebare pe care nu ne-am pus-o deloc atunci cu suficientă convingere este:„Numiți de cine?”. Căci cel care părea marele câștigător al zilei, Klaus Iohannis, nici măcar nu îi cunoștea pe unii dintre miniștri. Ba nici măcar Dacian Cioloș, cel care, formal, își alesese echipa, nu îi cunoștea.
Este, poate, momentul să vedem cum am ajuns aici. Boala Coldea a fost indusă României de fostul președinte Traian Băsescu, care l-a numit pe Florian Coldea în fruntea organigramei militare a SRI; adică în funcția de „prim adjunct” al directorului SRI. Un fapt straniu străbate perioada Traian Băsescu și care nu pare a fi sărit în ochii cuiva: de-a lungul îndelungatei cariere politice a acestuia, Colegiul pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a emis mai multe decizii în care îl declarau pe Băsescu curat, adică se spunea acolo, negru pe alb, că nu „fost colaborator al securității”.
Brusc, după plecarea lui Coldea de la SRI, același CNSAS descoperă mai multe dovezi cum că Băsescu fusese „colaborator al securității” încă din 1975.
Dovezile găsite de CNSAS după pensionarea fostului „prim adjunct” par destul de solide, de vreme ce au fost acceptate și de cea mai înaltă instanță de judecată din țară, care îi confirmă fostului președinte calitatea de colaborator al fostei Securități, scoțându-l din politică pe ușa din dos.
Și ne întoarcem la noiembrie 2015, apogeul regimului Coldea. Nu știu multe lucruri despre majoritatea dintre miniștrii din guvernul Cioloș, dar mi-a sărit în ochi unul pe care îl cunoșteam de mult, încă de la începutul anilor ’90, de când eram la PNȚCD, Marius Bostan pe numele său. Acesta a devenit cunoscut la nivel național atunci când, brusc și în afara logicii luptelor interne din partid (pe care le duceam atunci împreună), i-a cerut demisia lui Corneliu Coposu pentru vina de a-l fi desemnat pe Emil Constantinescu candidat la președinție din partea partidului!
În mod cât se poate de previzibil, Coposu l-a exclus imediat din partid pe tânărul Bostan, ba chiar a pedepsit (nemeritat) toate organizațiile de tineret, cărora le-a suspendat activitatea. După moartea lui Coposu, PNȚCD ajunge la guvernare și impetuosul Bostan, deși nu mai era membru al partidului, capătă funcția de director al direcției care coordona prefecții României.
De această dată, ascensiunea și puterea tânărului director aveau la bază atașamentul acestuia față de Dorin Marian, consilierul pentru securitate al președintelui Constantinescu (da, același cu contestatul Constantinescu din urmă cu doar câțiva ani). Mai trece un timp și Bostan, devenit între timp un prosper om de afaceri, ajunge să fie trimis de regimul Băsescu să reprezinte statul în conducerea Telekom România (fosta Romtelecom), de unde sare direct la masa guvernului Ciorbea, în calitate de ministru. Dar așa se întâmplă când supralicitezi puterea colegilor cu caschetă, căci, abia atunci, Colegiul pentru Studierea Arhivelor Securității emite o adeverință care ar putea explica multe, conform căreia Bostan „este posesor al dosarului fond rețea nr R417477″.
Adică, aflăm de la CNSAS că ministrul lui Cioloș, elev la un liceu din Focșani, a fost recrutat pentru a supraveghea informativ elevii din liceu, precum și elevii-navetiști de pe ruta Adjud-Mărășești-Focșani și că omul semnase un angajament în 1987 cu numele de cod Vasilescu. În finalul „adeverinței”, în mod cât se poate de curios, CNSAS constată (și nu era primul caz de acest fel), că omulețul lui Cioloș nu este un „colaborator al Securității”, deși a semnat un angajament cu instituția respectivă. Ce-o fi însemnând oare „colaborator” dacă cel care se angajase să toarne nu era colaborator?
Ce este frapant la acest caz este faptul că numitul Bostan și-a construit cariera urlând împotriva regimului comunist (e drept, nu și împotriva Securității). Ba mai mult, omul face continuu parade de creștinism, deși a semnat angajamentul cu Securitatea chiar în ziua Sfinților Împărați Constantin și Elena.
După primirea adeverinței de la CNSAS, Bostan și-a făcut de lucru și a plecat din guvernul Cioloș, redevenind un prosper om de afaceri, dar care nu își uită talentele înnăscute și „sprijină” un grup de apărători ai epocii Coldea, care se îndeletnicesc cu întocmirea de liste negre, bazate pe fix aceleași criterii arbitrare ca și în 1987. Deh, meseria brățară de aur, nu se uită nici în somn.
Boala Coldea este una care produce degradarea treptată a organismului (țării) gazdă, până ce își pierde total capacitatea de reacție. Ea apare prin încercarea de tratare a unor alte boli: societatea simte că guvernarea este abuzivă, de proastă calitate, monopolizată de o clasă politică lipsită de școală, de resurse intelectuale și de intenții curate.
Pe acest fond apare un tratament „inovativ”: aducerea unor oameni providențiali, de nu se știe unde, care să curețe societatea de „balastul” din politică. Chiar dacă acest fapt înseamnă că, undeva, un „centru imaculat” decide cine e rău/corupt și cine e bun/curat, ocolind total mecanismul clasic și legal al alegerilor.
Formal au loc, ca și până atunci, alegeri, dar la ele participă doar cine a scăpat nearestat sau neinculpat, iar de câștigat oricine ar câștiga, aceia sunt oricum controlați de „centrul imaculat”.
La debutul bolii, totul pare perfect: tezele de doctorat plagiate apar în fiecare zi, în guvern apar figuri noi, din spuma mării, arestările și descinderile cu mascați aduc la suprafață colecții de tablouri ascunse prin cavouri, diamante îngropate în grădina din spate și alte asemenea.
A doua sau a treia zi, mai apare vag câte un semn că ceva nu prea funcționează: unul dintre oamenii „noi” din guvern are și el o teză de doctorat plagiată, altul își vâră mâna cât se poate de adânc în vistieria statului. Nemaivorbind de miniștri ai justiției lipsiți de studii juridice. La maturitate apar lucruri din ce în ce mai stranii: economia se gripează, deficitul bugetar se dublează, oamenii „noi” acaparează partidele vechi sau își fac și ei niște partide la fel de feudale precum partidele vechi și, colac peste pupăză, apar metehne vechi precum contracte acordate fără licitație, întârzieri uriașe la construcțiile de autostrăzi, etc.
Lumea „nouă” se aseamănă acum perfect cu lumea veche, doar că, în locul oligarhilor din partide apar oligarhii noi, aduși la putere de „centrul imaculat”. Poporul începe să nu mai creadă povestea oamenilor noi și votează tot după cum era obișnuit. Și atunci, gata, inițiatorii „lumii noi” sunt concediați, se denunță protocoalele ilegale. Numai că cei concediați pleacă acasă cu multe dosare (pe USB, nu cu șină) și cu o listă lungă de „colaboratori”, active valoroase, pe care le vor fructifica din plin, din postura de persoane private, pe bani foarte mulți.
Coldea, ca om, este total irelevant: mediocru, lipsit de curaj și carismă, singurul motiv pentru care a devenit cunoscut este funcția pe care a avut-o în regimul Băsescu și (parțial) în regimul Iohannis, precum și dosarul penal care i se întocmește acum.
Pe fond, faptele din acest dosar sunt cât se poate de banale: un grup de foști înalți ofițeri SRI pensionați au constituit o grupare care își „vindea” abilitățile de influențare a justiției, cu acoperirea deloc spectaculoasă a unui contract de consultanță încheiat cu firma unui avocat celebru și tobă de carte. Este, desigur, de tot râsul faptul că cei pe care națiunea îi credea niște minți malefice care dirijează tot ce mișcă-n țara asta s-au dovedit a fi niște găinari, lipsiți total de imaginația care înconjoară, de obicei, personaje carismatice precum James Bond.
Nu, Coldea sau Dumbravă nu sunt defel niște super-agenți, ci doar niște mici rozătoare, puternici doar atunci când politicienii le-au dat puterea absolută și modești atunci când li s-a luat umbrela puterii de deasupra capului.
Ca să înțelegeți cam cât de „profesioniști” erau generalii pensionari, haideți să vedem numai ce bancă apare în schema lor: una maghiară, provenind dintr-o țară tradițional și permanent preocupată de ordinea constituțională din România… Coldea ar putea, în același timp, să fie și numele unei boli înspăimântătoare care roade fundamentele statului democratic România.
Păi în primul rând prin supradimensionarea serviciilor secrete și prin implicarea acestora în multe zone ale corpului societății unde nu ar avea ce să caute, de la politică până la economie sau presă. Al doilea efect al acestei boli contemporane este statutul exagerat de special care li s-a dat unora dintre ofițerii superiori din SRI, prin permisiunea de a ieși la pensie la vârste neobișnuit de tinere, de sub 50 de ani și cu pensii de zeci de ori mai mari decât salariul unui cetățean obișnuit.
Al treilea și cel mai grav simptom al acestei boli este faptul că ofițerii respectivi (pensionari la o vârstă la care alții abia încep să intre în cea mai productivă perioadă a vieții) folosesc informațiile și rețeaua de „colaboratori” cu care lucrau în timp ce erau activi pentru scopuri cât se poate de tenebroase și oneroase.
Aici regăsim și cel mai grav pericol la adresa democrației care constă în faptul că sistemul este atât de prost proiectat, încât informațiile adunate prin munca ofițerilor din Serviciu ajung să fie folosite de unii pensionari de rang înalt în viața civilă. Și nu numai informațiile, ci și rețeaua de civili care colaboraseră într-un fel sau altul cu Serviciul.
Trebuie înțeles că societatea democratică are un scut de apărare împotriva abuzurilor eventuale comise de un serviciu secret și acel scut este controlul parlamentar și directorul civil al serviciului. Dar împotriva abuzurilor comise de ofițerii pensionați nu există niciun mecanism de apărare democratic.
Al patrulea simptom al bolii Coldea este faptul că, la nivelul întregii societăți, se acceptă ideea că foștii ofițeri de rang înalt fac bani buni din influența pe care au avut-o în viața activă și din protejarea nelegală a unor oameni sau companii și că nu avem ce face în această privință.
Pentru a înțelege partea financiară din boala Coldea, adică supra-finanțarea serviciilor noastre secrete, să privim câteva cifre: bugetul de cheltuieli al SRI pe anul în curs (informație publică, de altfel) este de 5,5 miliarde de lei, adică peste 0,3% din PIB.
Spre comparație, bugetul total al tuturor serviciilor secrete al uneia dintre marile puteri, Marea Britanie, este de 3,7 miliarde de lire sterline în anii 2024 -2025, adică aproximativ 0,1% din PIB-ul britanic.
Deci, atenție, contul unic al tuturor serviciilor secrete britanice (Single Intelligence Account -SIA) este cam de trei ori mai mic decât bugetul unui singur serviciu românesc. Iar cel mai puternic și mai bogat stat al lumii are, pentru 2024, un buget total al tuturor programelor de „intelligence” de 72,4 miliarde de dolari, adică 0,25% din PIB-ul american, deci ceva mai puțin decât are SRI-ul nostru, ca pondere în PIB.
În mod evident, în bugetul SRI se regăsesc și o parte din pensiile plătite foștilor ofițeri, fapt extrem de nefiresc, de altfel. Însă trebuie să admitem că, deși România este o țară mult prea săracă pentru astfel de bugete ale serviciilor secrete, nu există vreo stare de frustrare de neoprit în populație privind acest lucru. De ce? Simplu: pentru că avem fix aceeași disproporție față de media din lumea occidentală și cu bugetele alocate justiției, parlamentului, dar și unor instituții precum ANRE sau Curtea de Conturi.
Și atunci, românul s-a cam resemnat că există o castă de bugetari favorizați de soartă, care beneficiază de o felie uriașă din bugetul statului. Cum pare resemnat românul și cu existența unor pensii speciale amețitor de mari pentru anumite categorii sociale.
Ce altă încheiere mai bună aș putea găsi decât speranța că, vreodată, cei din fruntea serviciilor secrete să priceapă că, odată cu trecerea timpului, societatea noastră se va maturiza și va începe să-și pună întrebări legate de finanțarea serviciilor secrete, legate de vârsta de pensionare și de cuantumul pensiilor ofițerilor de rang înalt.
Și, la un moment dat, nu va mai fi deloc acceptabil social faptul ca foști demnitari ai serviciilor secrete să beneficieze, simultan, și de pensii uriașe, dar și de libertatea de a utiliza, după pensionare, informațiile sau „colaboratorii” de care s-au folosit în timpul activității, în scopul unor câștiguri indecente.
Petrişor Peiu
Actualitate
Halo_Shield, platformă de apărare antidrone testată în exerciții majore ale Departamentului Apărării al SUA
Sistemele aeriene fără pilot au transformat apărarea spațiului aerian într-o competiție rapidă și asimetrică. Dronele cu prețuri de sub 1.000 de dolari pot amenința infrastructura critică și activele de mare valoare, punând sub presiune sistemele tradiționale de apărare bazate în principal pe radare și pe soluții punctuale.
În acest context, AV a dezvoltat Halo_Shield, o arhitectură modulară și distribuită de contracarare a dronelor — C-UAS — care combină date provenite de la senzori pasivi și activi și le transformă într-o imagine operațională comună în cadrul platformei software AV_Halo.
Sistemul este instalat sub forma unor „Tiles”, module integrate și reziliente care reunesc senzori, centre de comandă și control și mijloace de neutralizare. Arhitectura permite detectarea mai timpurie a amenințărilor și reduce riscurile asociate apărării punctuale bazate pe un singur tip de senzor sau efect.
De la prototip la sistem operațional
Performanțele Halo_Shield au fost evaluate în cadrul a trei exerciții majore: T-REX 25-2, TWIX 2026 și T-REX 2026. Testările au urmărit capacitatea sistemului de a asigura întregul lanț operațional — de la detectare și identificare până la selectarea și utilizarea mijlocului de neutralizare.
T-REX 25-2: testarea apărării bazelor militare
Desfășurat la Camp Atterbury, în Indiana, exercițiul T-REX 25-2 a evaluat modul în care Halo_Shield poate fi utilizat pentru apărarea bazelor împotriva amenințărilor reprezentate de drone.
Sistemul a combinat date provenite de la senzori acustici, optici și de radiofrecvență, inclusiv Walaris AirScout, Squarehead Discovair și AV Titan SV, precum și fluxuri de date furnizate de sisteme partenere. Informațiile au fost fuzionate și transformate în piste de urmărire afișate într-o imagine operațională comună.
În cadrul exercițiului, Halo_Shield a fost instalat pe un vehicul, sub forma unui Terrestrial Tile cu mai multe servere. Sistemul a fost testat împotriva unor zboruri simulate și reale ale unor drone din grupele 1–3, inclusiv în scenarii cu manevre complexe și activități limitate de tip roi.
Potrivit AV, Halo_Shield a reușit să fuzioneze mai multe surse de date, să detecteze pasiv drone de mici dimensiuni și să permită verificarea vizuală rapidă a amenințărilor. Sistemul a devenit operațional în aproximativ 15 minute, iar configurările mai complexe au necesitat încă 15–20 de minute pentru instalarea software-ului.
Pe durata testărilor, platforma a funcționat cu o disponibilitate de aproape 100%, fără blocaje software sau defecțiuni hardware raportate.
Un alt rezultat important a fost integrarea rapidă în arhitecturi și medii de lucru existente, prin utilizarea formatului de mesagerie OMNI. Această interoperabilitate a permis participarea la arhitectura PMASKC și la mediile Ninja Fusion și TRAX.
TWIX 2026: interoperabilitate și mobilitate
Desfășurat la Sumter, în Carolina de Sud, TWIX 2026 a reunit reprezentanți ai Forțelor Aeriene ale SUA, MITRE, Departamentului pentru Securitate Internă, Gărzii Naționale și industriei de apărare, inclusiv AV.
În cadrul exercițiului, Halo_Shield a fost evaluat ca soluție interoperabilă pentru apărare stratificată. Platforma a integrat senzori acustici, radare și senzori de radiofrecvență, oferind totodată o imagine centralizată asupra amenințărilor și asupra stării sistemelor.
Halo_Shield a coordonat instrumente defensive și ofensive, a utilizat capabilitățile ISR ale AV Puma LE și a permis schimbul securizat de date prin UDL și prin specificații furnizate de parteneri.
Preintegrarea sistemului a făcut posibilă desfășurarea, conectarea, configurarea și operarea acestuia încă din prima zi. Nodurile aflate la distanță au putut fi repoziționate și reconfigurate cu perioade reduse de întrerupere, un element important pentru operațiunile expediționare și apărarea rapidă a bazelor.
Exercițiul a evidențiat și direcții de îmbunătățire, printre care simplificarea instalării, reducerea variațiilor de configurare, optimizarea proceselor de fuziune a datelor și îmbunătățirea interfețelor pentru operatori.
T-REX 2026: testarea întregului lanț de neutralizare
Cea mai solicitantă evaluare a avut loc la Grand Forks Air Force Base, în cadrul T-REX 2026. AV a integrat platforma AV_Halo cu sistemele Argus Perimeter Security, Titan RF C-UAS și laserul de mare energie LOCUST.
Arhitectura a inclus, de asemenea, senzori acustici Squarehead, camere EO/IR Axis, sistemul Walaris AirScout și radare active SRC Gryphon.
În mai multe scenarii desfășurate pe parcursul exercițiului, echipele AV au utilizat efecte de radiofrecvență și angajamente cu laserul de mare energie împotriva unor drone din grupele 1 și 2. Testările au urmărit toate etapele lanțului de neutralizare, în condiții de rețea, siguranță și operare cât mai apropiate de cele reale.
Potrivit companiei, timpul dintre lansarea dronei și detectarea acesteia a fost de sub un minut, iar identificarea, transmiterea datelor către mijlocul de neutralizare și autorizarea angajamentului au durat câteva secunde fiecare.
Halo_Shield a neutralizat rapid drone în scenarii considerate simple, a obținut în mod repetat lovituri împotriva unor platforme din grupa 2 și a distrus un roi format din cinci drone într-un interval scurt. Sistemul a reușit, de asemenea, să neutralizeze o dronă aflată în staționare înainte de lansarea oficială a acesteia în cadrul scenariului.
În timpul exercițiului au fost testate și Celestial Tiles și Aerial Tiles. Platformele AV_Halo CORTEX și Puma ISR au sprijinit detectarea activităților dinaintea lansării, prin identificarea unor posibile puncte de lansare, a echipelor de operatori și a zonelor de interes.
Prima tragere cu laserul LOCUST la Grand Forks
Unul dintre momentele centrale ale exercițiului a fost prima tragere cu laserul de mare energie LOCUST la Grand Forks Air Force Base.
Halo_Shield a asigurat funcțiile de comandă și control pentru angajamentul laser, inclusiv transmiterea pistei fuzionate, asocierea țintei cu arma, programarea angajamentului și confirmarea din partea comandantului, în condiții stricte de siguranță.
În trecut, astfel de trageri necesitau sprijin extern. În cadrul T-REX 2026, AV_Halo COMMAND a preluat acest rol și a demonstrat capacitatea de a coordona întregul proces din cadrul arhitecturii Halo_Shield.
O arhitectură modulară pentru apărarea distribuită
Rezultatele obținute în cadrul celor trei exerciții au demonstrat, potrivit AV, maturizarea Halo_Shield de la un prototip promițător la un sistem de luptă testat în medii operaționale complexe.
Platforma a evidențiat:
- integrarea mai multor tipuri de senzori și efecte;
- implementarea rapidă;
- disponibilitate operațională ridicată;
- interoperabilitate cu arhitecturi și sisteme partenere;
- capacitatea de a opera în configurații distribuite;
- coordonarea întregului lanț de detectare, identificare și neutralizare;
- flexibilitate pentru apărarea bazelor și a infrastructurii critice.
Prin conceptul său bazat pe module interconectate, senzori pasivi și sisteme avansate de comandă și control, Halo_Shield urmărește să ofere o soluție scalabilă pentru apărarea spațiului aerian într-un mediu în care dronele ieftine și ușor de dislocat pot genera riscuri semnificative pentru baze, rețele de senzori și personal.
Actualitate
Texasul, ales pentru ultima stație a rețelei americane de supraveghere a spațiului profund
Forțele Spațiale ale Statelor Unite au desemnat zona Lake Kickapoo, din Texas, drept locația preferată pentru construirea celui de-al treilea și ultimului radar al rețelei Deep Space Advanced Radar Capability (DARC), destinată monitorizării obiectelor aflate pe orbita geostaționară.
Proiectul ar urma să consolideze capacitatea Statelor Unite, Australiei și Regatului Unit de a detecta și urmări sateliți într-un mediu spațial tot mai contestat.
Lucrările ar putea începe în 2027
Construcția instalației din Texas este planificată să înceapă în 2027, după atribuirea contractului și obținerea tuturor aprobărilor necesare. Lucrările civile ar urma să fie finalizate în 2029, urmând apoi testarea și evaluarea echipamentelor.
Acceptarea operațională a radarului este programată pentru 2030, însă calendarul depinde de încheierea etapelor administrative și tehnice.
Printre aprobările necesare se numără și certificarea emisă de Administrația Federală a Aviației. Aceasta trebuie să confirme că radarul militar nu va interfera cu sistemele utilizate de controlorii traficului aerian civil.
O rețea globală pentru supravegherea orbitei geostaționare
Generalul Douglas Schiess, șeful operațiunilor spațiale americane, a declarat că alegerea Texasului menține planul de creare a unei rețele globale de senzori pentru spațiul profund.
Potrivit acestuia, noua capacitate va îmbunătăți vizibilitatea asupra unui domeniu strategic disputat și va consolida protejarea sistemelor spațiale de care depind Statele Unite și aliații săi.
DARC se bazează pe tehnologii dezvoltate de Laboratorul de Fizică Aplicată al Universității Johns Hopkins. Sistemul este proiectat pentru monitorizarea permanentă a orbitei geostaționare, indiferent de condițiile meteorologice și inclusiv pe timp de zi — o performanță care îl diferențiază de majoritatea radarelor existente.
Australia și Țara Galilor găzduiesc primele două instalații
Primul radar al rețelei este construit în Australia de compania Northrop Grumman. Contractul inițial, în valoare de 341 de milioane de dolari, a fost atribuit în februarie 2022.
În septembrie 2023, Statele Unite, Australia și Regatul Unit au semnat un memorandum prin care și-au asumat cooperarea în cadrul programului DARC pentru următorii 22 de ani.
A doua instalație va fi amplasată în Pembroke, Țara Galilor. Northrop Grumman a primit în august 2024 un contract de aproximativ 200 de milioane de dolari pentru dezvoltarea acestui radar.
Ulterior, valoarea contractului a fost majorată cu aproape 216 milioane de dolari. Fondurile suplimentare sunt destinate achiziției anticipate a unor componente cu termen lung de producție, precum echipamentele antenelor și fabricarea propriu-zisă a acestora. Valoarea totală a contractului a ajuns astfel la aproximativ 495 de milioane de dolari.
Construcția instalației din Țara Galilor este programată să înceapă anul viitor, potrivit noii strategii spațiale britanice.
Programul, afectat de întârzieri și costuri suplimentare
Implementarea DARC a fost marcată de întârzieri încă din primele etape. Rapoarte succesive ale Biroului pentru Responsabilitate Guvernamentală din Statele Unite au semnalat amânări repetate ale calendarului și creșteri neprevăzute ale costurilor.
Pentru instalația din Australia, atingerea capacității operaționale inițiale a fost amânată de mai multe ori. Inițial, Forțele Spațiale estimau că aceasta va fi atinsă în septembrie 2025. Termenul a fost ulterior mutat pentru februarie 2026, iar cea mai recentă estimare indică luna ianuarie 2027.
În luna mai a anului trecut, Forțele Spațiale au început să utilizeze anticipat anumite capabilități la baza aeriană Eglin. Măsura a urmărit punerea la dispoziție a unor funcții militare esențiale înainte de acceptarea operațională completă.
Implementarea se desfășoară gradual, astfel încât operațiunile inițiale să poată începe în paralel cu activitățile de dezvoltare și integrare derulate de contractor.
Primul test a confirmat funcționarea coordonată a antenelor
În august, Northrop Grumman a anunțat finalizarea unui prim test la instalația din Australia. Rezultatul a demonstrat că antenele radarului pot funcționa împreună ca un sistem integrat și pot urmări simultan mai mulți sateliți.
Testarea a implicat însă doar șapte dintre cele 27 de antene parabolice planificate pentru sistemul complet. Acest fapt indică faptul că instalația australiană se află încă într-o etapă de dezvoltare și extindere operațională.
Problemele de la primul amplasament ar putea afecta calendarul american
În cel mai recent raport de evaluare, autoritățile americane au indicat riscul ca întârzierile și creșterile de costuri înregistrate la primul amplasament să se răsfrângă asupra construcției stației din Statele Unite.
Printre cauzele identificate se numără modificările necesare pentru respectarea unor cerințe impuse de țara gazdă. Aceste ajustări au generat presiuni suplimentare asupra calendarului și bugetului programului.
Forțele Spațiale au respins însă informațiile potrivit cărora dificultățile de la instalația australiană ar fi provocat deja întârzieri în proiectul din Texas.
Toate cele trei radare ar trebui să fie operaționale până în 2032
Potrivit celei mai recente estimări, toate cele trei instalații DARC — din Australia, Țara Galilor și Texas — ar urma să fie complet operaționale până în decembrie 2032.
Finalizarea rețelei va oferi aliaților o capacitate extinsă de monitorizare a orbitei geostaționare, unde sunt amplasați numeroși sateliți utilizați pentru comunicații, navigație, supraveghere și securitate națională. Prin acoperirea celor trei regiuni, sistemul este proiectat să furnizeze o imagine permanentă asupra activităților din spațiul profund și să sprijine protejarea infrastructurii spațiale critice.
Interceptoarele se consumă rapid, iar rezervele sunt tot mai greu de refăcut
Sistemele de apărare aeriană și antirachetă s-au dovedit eficiente în conflictele recente, reușind să respingă valuri de rachete de croazieră și roiuri de drone cu rate ridicate de succes. Performanța are însă un preț: interceptoarele sunt utilizate într-un ritm îngrijorător.
Situația este complicată și de pierderea unor radare THAAD/TPY-2, ceea ce a obligat Statele Unite să ia măsuri urgente pentru protejarea propriilor capabilități militare din Orientul Mijlociu.
Refacerea stocurilor actuale reprezintă deja o provocare, iar pregătirea pentru conflictele viitoare este și mai dificilă. Pentru a răspunde ambelor obiective, sistemele de apărare trebuie să se adapteze rapid tacticilor adversarilor și diversității amenințărilor.
Iranul a combinat rachete, drone și atacuri coordonate
Atacurile iraniene au demonstrat capacitatea de a lansa simultan mai multe tipuri de amenințări din domenii diferite: rachete de diverse categorii și vehicule aeriene fără pilot.
Un număr semnificativ de arme a fost lansat în același timp, cu obiective programate să fie lovite într-un interval scurt. Strategia a pus apărătorii în fața unei dileme complexe: amenințările ieftine trebuiau contracarate cu mijloace defensive accesibile, în timp ce rachetele mai rapide și mai sofisticate necesitau interceptoare avansate.
Pentru viitorul apărării antiaeriene și antirachetă, trei probleme sunt esențiale: costul, eficiența și capacitatea industriei de a produce rapid echipamentele necesare.
Gestionarea acestor factori va necesita un efort coordonat între Pentagon și companiile din industria de apărare.
Costul interceptării poate depăși valoarea țintei
Radarele, lansatoarele și interceptoarele sunt sisteme scumpe și dificil de fabricat. În multe situații, ele sunt folosite pentru distrugerea unor ținte mult mai ieftine, în special în cazul dronelor produse în masă și lansate în roiuri.
Totuși, prețul unei ținte nu este singurul criteriu. Valoarea obiectivului protejat trebuie inclusă în calcul, fie că este vorba despre o bază militară, infrastructură critică sau teritoriul național.
Apărarea unor obiective importante justifică utilizarea unor sisteme costisitoare, însă problema accesibilității nu poate fi ignorată. Statele Unite trebuie să stabilească cât sunt dispuse să cheltuiască pentru apărarea teritoriului și pentru menținerea capacității de a proiecta forță la mii de kilometri distanță.
Costurile interceptoarelor reprezintă doar una dintre componentele acestei ecuații, dar au devenit tot mai greu de susținut pe măsură ce atacurile folosesc un număr tot mai mare de drone ieftine.
Roiurile de drone schimbă regulile jocului
Dronele iraniene Shahed, al căror cost este estimat la câteva zeci de mii de dolari pe unitate, pot fi lansate în formații numeroase și pot parcurge distanțe de sute sau chiar mii de kilometri.
Folosirea unor interceptoare tradiționale împotriva acestor aparate este eficientă din punct de vedere militar, însă dezechilibrul financiar devine problematic. Distrugerea unei drone relativ ieftine cu o rachetă de milioane de dolari poate epuiza rapid stocurile defensive.
Există deja sisteme antidronă mai accesibile, dar pentru ca acestea să fie produse și introduse în număr suficient este nevoie de o schimbare a priorităților și a comenzilor militare.
Soluția nu constă doar în criticarea diferenței de preț dintre țintă și interceptor, ci în achiziționarea accelerată a echipamentelor antidronă care sunt deja disponibile și operaționale.
Apărarea trebuie să facă față mai multor amenințări simultan
Sistemele americane de apărare aeriană și antirachetă au avut o evoluție solidă, inclusiv începând cu primul război din Golf, când bateriile Patriot au fost folosite împotriva rachetelor Scud.
Amenințările actuale sunt însă mai variate și se deplasează cu viteze diferite. Dronele zboară la altitudini reduse și pot efectua manevre dificile, armele hipersonice se deplasează cu viteze foarte mari, iar rachetele balistice urmează traiectorii care pot fi anticipate într-o anumită măsură.
Modelul tradițional — detectarea țintei și distrugerea ei — nu mai este suficient. Sistemele defensive trebuie să urmărească și să neutralizeze simultan obiective multiple, provenite din direcții diferite și utilizând profiluri de zbor distincte.
Atacurile recente au confirmat că scenariul cel mai dificil nu este reprezentat de o singură rachetă, ci de o ofensivă coordonată, desfășurată în mai multe domenii și îndreptată asupra unor obiective diferite.
Finanțarea apărării apropiate rămâne insuficientă
Una dintre problemele majore este percepția potrivit căreia apărarea antiaeriană începe și se termină cu sistemul Patriot.
În realitate, există mai multe categorii de sisteme, de la apărarea aeriană cu rază scurtă până la echipamente specializate pentru combaterea dronelor. Aceste programe au fost relansate în ultimii ani, însă finanțarea lor nu a ținut pasul cu amploarea amenințărilor.
Creșterea numărului de atacuri cu drone și rachete a determinat acum autoritățile americane să trateze problema cu un grad sporit de urgență. Pentagonul și industria trebuie să accelereze dezvoltarea și desfășurarea sistemelor capabile să protejeze simultan mai multe tipuri de ținte.
Industria de apărare nu poate crește producția peste noapte
Capacitatea industrială a Statelor Unite a fost afectată de semnale de achiziție fluctuante, care au determinat reducerea treptată a producției de sisteme și componente pentru apărarea antiaeriană.
Motoarele cu combustibil solid utilizate de interceptoare presupun procese de fabricație complexe. În cazul radarului THAAD/TPY-2, construcția unui singur sistem necesită o perioadă îndelungată și investiții de ordinul miliardelor de dolari.
Aceste dificultăți au contribuit la diminuarea stocurilor și la apariția unei presiuni pentru extinderea rapidă a capacității de producție.
Nevoia de a înlocui munițiile consumate în operațiunile împotriva Iranului, combinată cu noile priorități ale administrației în domeniul apărării, poate transmite industriei semnale mai clare pentru creșterea producției și atragerea de investiții.
Producția la scară largă devine decisivă
Strategiile naționale de apărare, ordinele executive și inițiativele de reformare a achizițiilor militare indică o orientare tot mai clară către apărarea teritoriului și modernizarea bazei industriale.
Pentagonul și companiile de profil par să aibă o viziune comună asupra principalelor nevoi. Totuși, această convergență trebuie transformată în contracte predictibile și comenzi constante, fără de care fabricile nu pot investi în linii de producție suplimentare.
Tehnologiile viitoare trebuie nu doar să fie performante, ci și suficient de simple și accesibile pentru a putea fi produse în număr mare. Conflictele recente au arătat că apărarea aeriană ar putea fi nevoită să oprească roiuri de atacatori concepute special pentru a suprasolicita și satura sistemele existente.
Refacerea stocurilor nu mai poate fi amânată
Problema și direcțiile de acțiune sunt deja cunoscute. Statele Unite trebuie să investească simultan în refacerea rapidă a stocurilor de interceptoare și în dezvoltarea unor sisteme capabile să răspundă amenințărilor viitoare.
Extinderea producției de muniții ar fi trebuit să înceapă înainte ca rezervele să fie consumate într-un ritm atât de accelerat. În prezent, nevoia este și mai urgentă: fără o creștere rapidă a producției și fără o combinație mai inteligentă între sisteme scumpe și soluții antidronă accesibile, apărarea aeriană riscă să fie copleșită de atacuri numeroase și coordonate.
Mafia de Prahova: polițiști, procurori și alte lemne strâmbe. „Manea, Portocală, 21 de metri cubi de dreptate și o bătaie ca la birtul comunal”
Republica Prahova: „Manea, Portocală, 21 de metri cubi de dreptate și o bătaie ca la birtul comunal” Într-o țară imaginară...
„GRĂDINIȚA DE CADRE” DIN IPJ PRAHOVA, EPISODUL 61: ZEII FĂRĂ RCA, ȘEFII CU 2,66 ȘI PROSTIMEA CARE SUNĂ LA 112
Incisiv de Prahova continuă serialul „Grădinița de cadre din IPJ Prahova”. Dacă până acum părea doar o comedie neagră cu...
„Nu e treaba noastră”. Cum pasează ANSPDCP responsabilitatea în scandalul procedurii secrete PS‑MAI‑DGMRU‑125
Sindicatul polițiștilor „Diamantul” acuză Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) că refuză să intervină în...
„IPJ Prahova – Grădinița de Cadre”, episodul 60: De la «Pinochio de Băicoi» la vânzătorul cu epoleti. Cum se spală păcatele cu pensii, tarabe și produse bio
„GRĂDINIȚA DE CADRE” LOVEȘTE DIN NOU: CÂND NU IEȘI PREMIER, IESE PENSIA În IPJ Prahova, meritocrația e un banc prost...
Nicușor Dan a semnat, viceprimarii au dispărut, Articolul 550 a murit: ghid rapid de fraudă legislativă în trei ore
Cotroceniul, birou de ștampilat pe nevăzute: cum a semnat Nicușor Dan, cu ochii închiși, execuția Articolului 550 România lui 2026...
Comisarul de 3,80 la teorie, 10 la împuternicire: șef peste IPJ Cluj, corigent la competență
De la „împuternicit etern” la „picat rușinos” Ce funcție mai poate ocupa în cadrul IPJ Cluj comisarul-șef Moșuțan Radu după...
Organigrama cu chiloți de la TCE Ploiesti, varianta „Salam la păcănele” – cum se salvează protejații lui Nae și se execută fraierii care muncesc
La TCE Ploiești, sindicatul lui Suditu semnează „de acord” cu Organigrama lui Nae, coordonatorii sunt scoși la liman, iar Dinu...
„Grădinița de Cadre” de la IPJ Prahova: defilează cu stopul ars, dar dau lecții de lege la fraieri
Când poliția circulă cu mașina-n pioneze prin centru, dar te amendează pe tine pentru un bec ars, nu mai vorbim...
Ministerul „Reglementărilor Fantomă”: cum decide o structură fără chip cât merită oamenii la leafă
Diamantul lovește: de la Tribunalul București, direct la Curtea Constituțională O nouă excepție de neconstituționalitate pleacă din sala Tribunalului București...
„IPJ Prahova – Grădinița de cadre” – Episodul 59 – Flagrant de carton, anticorupție de mucava și lăutari cu epoleți la comanda Sistemului
Când ți se cântă prea mult la ureche, la un moment dat nu mai poți sta în banca ta. Când...
MAREA TĂCERE DE LA TCE PLOIEȘTI. „Organigrama cu chiloți”, sindicatele de buzunar și frica la normă
Remember: cum s-au distrus Neoplan-urile și s-au umflat kilometrii Înainte să ajungem la „organigrama cu chiloți”, merită un mic remember:...
MAI adună date sensibile, ANSPDCP ridică din umeri: cazul procedurii PS-MAI-DGMRU-125
ANSPDCP și marele miracol administrativ: când dosarul cu date personale se lovește de ușa competenței Procedura MAI care a pus...
La Arad, programul de 8 ore bate infractorul la scor: 1–0 pentru hoți
Dacă te-ai întrebat vreodată cum poți crește infracționalitatea fără să dai o singură palmă legii, răspunsul vine de la Arad:...
STATUL PE PERSOANĂ FIZICĂ – Sufrageria de Securitate Națională S.A.
Cum și-au tras Bolojan și Abrudean Zonă de Securitate Clasa I „la cheie”, pe încredere și fără acte Când credeai...
„IPJ Prahova – Grădinița de cadre care-și mănâncă propriile grade” – Episodul 58: Cum a dispărut, peste noapte, „subcomisarul-șef” din Băicoi
„Grădinița de Cadre din IPJ Prahova” nu mai e doar o metaforă. Este un manual de proastă guvernare, ediție ilustrată,...
-
Exclusivacum 5 zile
„IPJ Prahova – Grădinița de cadre” – Episodul 59 – Flagrant de carton, anticorupție de mucava și lăutari cu epoleți la comanda Sistemului
-
Exclusivacum 4 zile
Organigrama cu chiloți de la TCE Ploiesti, varianta „Salam la păcănele” – cum se salvează protejații lui Nae și se execută fraierii care muncesc
-
Exclusivacum 19 ore
Mafia de Prahova: polițiști, procurori și alte lemne strâmbe. „Manea, Portocală, 21 de metri cubi de dreptate și o bătaie ca la birtul comunal”
-
Exclusivacum 3 zile
„IPJ Prahova – Grădinița de Cadre”, episodul 60: De la «Pinochio de Băicoi» la vânzătorul cu epoleti. Cum se spală păcatele cu pensii, tarabe și produse bio
-
Exclusivacum 2 zile
„GRĂDINIȚA DE CADRE” DIN IPJ PRAHOVA, EPISODUL 61: ZEII FĂRĂ RCA, ȘEFII CU 2,66 ȘI PROSTIMEA CARE SUNĂ LA 112
-
Exclusivacum 5 zile
MAREA TĂCERE DE LA TCE PLOIEȘTI. „Organigrama cu chiloți”, sindicatele de buzunar și frica la normă
-
Exclusivacum 4 zile
„Grădinița de Cadre” de la IPJ Prahova: defilează cu stopul ars, dar dau lecții de lege la fraieri
-
Exclusivacum 3 zile
Nicușor Dan a semnat, viceprimarii au dispărut, Articolul 550 a murit: ghid rapid de fraudă legislativă în trei ore