Ca să mă lămuresc, am întrebat pe cineva care se pricepe, un domn încă verde, deși a ieșit de ani buni la pensie, cum interpretează dânsul scenele televizate cu atentatul din Slovacia.

Venerabilul mi-a explicat că toate structurile de forță din Slovacia, de la Serviciul de protecție al premierului și până la poliția din orășelul respectiv sunt varză, pentru că au acționat ca niște amatori, ignorând cele mai elementare reguli ale profesiei.

– La sosirea la destinație, mașina premierului nu avea o altă mașină de protecție în lateral sau paralel. Aceasta nu a avut legătură cu atentatul, dar este încă o dovadă a amatorismului.

– Serviciul de protecție si serviciul secret nu au cules informații privind amenințările. Se pare că în cursul unei alte vizite a premierului, atentatorul scanda lozinci ostile la adresa acestuia, ceea ce în principiu era dreptul lui, dar dacă analiza imaginilor video arăta că individul îl urmărește pe premier la diferite evenimente, atunci era evident că respectivul prezenta riscuri. Totodată, în cursul vizitei de miercuri, atentatorul se pare s-ar fi aflat în aceeași sală cu premierul, într-un alt moment al vizitei. În sală nu ar fi trebuit să pătrundă decât persoane legitimate, identificate. Așadar, un gest de rutină, cum ar fi fost rularea în bazele de date a numelui atentatorului ar fi arătat că respectivul este deținător de armă.

– Faptul că evenimentul s-a putut produce, că atentatorul a putut pătrunde înarmat în preajma premierului, precum și lipsa de reacție a polițiștilor, arată lipsa de cooperare între inelul lărgit și inelul apropiat, între serviciul de protecție și poliție, precum și neprofesionalismul reprezentanților ambelor structuri.

– În momentul deschiderii focului gărzile de corp în loc să îl acopere pe premier cu trupul lor, pentru a încasa gloanțele în locul lui, au preferat să se repeadă la mâna atentatorului. Aceasta nu l-a împiedicat pe individ să – tragă cinci gloanțe care și-au atins ținta, dintre care trei în zone vitale ale premierului. Instinctul de conservare, care te împiedică să te pui în calea glonțului este puternic și nu poate fi învins decât prin automatism, care la rândul său se obține prin repetiții. Rezultă că slovacii nu fac repetiții, antrenamente.

– În momentul când două gărzi l-au luat de subțiori pe premierul rănit și l-au târât la mașină ar fi trebuit să fie și al treilea, în urma premierului, care să-i fi acoperit spatele, în cazul în care ar mai fi fost încă un atentator sau mai mulți. Premierul a fost descoperit și vulnerabil de la locul împușcării și până la mașină. Odată ajunși la mașină, s-a văzut că aghiotanții erau bramburiți, că nu știau fiecare pe ce portiere să intre în mașină. Slovacii au dovedit că nu știau elemente de bază, cum ar fi care dintre ei sunt „flankeri”, adică stau în stânga și în dreapta persoanei protejate și care este „pointer”, care merge înainte.

– La urcarea premierului în mașină propriile gărzi, din neștiință, i-au pus încă o dată viața în pericol premierului. Ei trebuiau să-i dea sacoul jos sau măcar să-i bage mâna pe sub sacou să vadă dacă are hemoragie și pe unde anume. Un rănit cu hemoragie, să zicem cu artera femurală străpunsă, ar fi murit în intervalul de 15-20 minute până când echipajul ar fi ajuns la primul spital, așa că poate ar fi fost nevoie să i se aplice un garou sau cel puțin să se apese peste plaga împușcată. Tocmai de aceea, dacă persoana protejată este o femeie, atunci între gărzile de corp trebuie să se afle o altă femeie, ca să o poată dezbrăca pe cea dintâi, în eventualitatea acordării primului ajutor.

Nu știm de ce slovacii au dovedit neprofesionalism. Eu unul nu aș merge pe teoria conspirației. Poate că explicația simplă este cea mai bună. Un șef de serviciu de informații britanic spunea odată: „Eu când aud ropote de copite, prima dată mă duce gândul că sunt cai, nu zebre”. Poate că slovacii sunt pur și simplu proști.

George Scarlat