Connect with us

Administratie

Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.64/Răspunderea materială a militarilor

Publicat

pe

Personalul MApN care înde­plinește funcții de gestionar răspunde integral pentru pagubele pe care le-a produs în gestiunea proprie. De asemenea, răspunde și pentru lipsurile din gestiune atunci când, la primirea acesteia nu a făcut verificările necesare cu privire la starea calitativă și cantitativă a bunurilor primite, a sumelor de bani și celorlalte valori, iar ulterior se constată diferențe între existentul scriptic și cel faptic.

Gestionarul are obligația de a solicita, în scris, comandantului/șefului unității militare asigurarea asistenței tehnice de specialitate, atunci când primește bunuri ce au caracteristici pentru a căror verificare nu posedă cunoștințele necesare. În caz contrar, se consideră că nu are dubii în privința bunurilor respective și răspunde material pentru pagubele rezultate din operațiunea efectuată.

Când atribuțiile ce îi revin gestionarului au fost exercitate de către delegați sau comisii și nu se poate stabili, în urma cercetării administrative, că prejudiciul s-a produs în perioada în care gestionarul a lipsit, acesta răspunde material în limita prejudiciului.

Persoanele care predau gestiunea și care, cu rea-credință, cu ocazia predării, ascund existența unor lipsuri răspund material pentru respectivele lipsuri, cu încadrarea în termenul general de prescripție.

Dacă paguba nu poate fi determinată cu exactitate pe perioadele de gestionare, răspunderea materială a predătorului și cea a primitorului se stabilesc până la ultima inventariere dacă bunurile respective au făcut obiectul acestei activități, iar după această perioadă, răspunderea materială se stabilește în sarcina predătorului, a primitorului și a membrilor comisiei de inventariere care au participat la operațiunea de predare-primire a gestiunii.

Personalul care nu îndepli­nește funcții de gestionar, dar este împuternicit să primească sau să aducă de la depozite sau de la furnizori diferite materiale pe care urmează să le predea unității, răspunde material pentru pagubele produse când primește, transportă, păstrează sau eliberează bunuri, sume de bani sau alte valori.

Comandanții/Șefii unităților militare răspund material de paguba produsă, dacă:

♦ nu au asigurat gestionarilor asistența tehnică de specialitate, deși au primit o solicitare scrisă sau atunci când această obligație era prevăzută în mod expres de lege;

♦ s-au produs pagube ca urmare a numirii unor persoane care nu au pregătirea profesională necesară în diferite comisii constituite în unitate, precum cele de evaluare a ofertelor în cadrul procedurilor de achiziții publice, valorificare, închiriere, tehnice, de predare-primire, inventariere, recepție, scoatere din funcțiune/declasare și casare, iar aceste persoane au raportat, în scris, comandantului/șefului unității militare care a numit comisia că nu dispun de cunoștințele necesare îndeplinirii atribuțiilor în comisiile respective;

♦ nu au asigurat prezența delegaților stabiliți prin dispozițiile legale în vigoare, la predarea-primirea gestiunii;

♦ nu au asigurat condițiile necesare păstrării, în unitate, a numerarului și cele de transport de la și la unitatea bancară.

Comandantul/Șeful unității militare răspunde material şi pentru pagubele produse ca urmare a faptului că nu a urmărit și nu a dispus măsuri pentru recuperarea creanțelor cuvenite din despăgubiri acordate MApN.

Astfel de pagube sunt considerate sumele reprezentând despăgubiri acordate prin hotărâri judecătorești ca urmare a cauzării unor prejudicii patrimoniului MApN, care nu mai pot fi recuperate întrucât s-a depășit termenul de prescripție.

Persoanele care participă în calitate de delegați la operațiunea de predare-primire a gestiunii, cele implicate în procesul de achiziție publică, cele numite în comisii tehnice, de inventariere, stabilire și aplicare a normelor de perisabilități, recepție, scoatere din funcțiune/declasare și casare răspund material, integral, pentru lipsurile sau viciile aparente descoperite ulterior sau când se constată că nu și-au îndeplinit obligațiile stabilite în mod expres prin lege.

Orice persoană numită să acorde asistență tehnică de specialitate pentru verificarea calitativă a bunurilor răspunde material în cazul în care a produs o pagubă ca urmare a prestării unei asistențe necorespunzătoare.

Comandantul/Șeful unității militare, precum și orice alt militar care execută în locul gestionarului, fără consimțământul acestuia, operațiuni de primire, păstrare, transport sau eliberare de bunuri materiale și valori se consideră că s-a substituit gestionarului în exercitarea atribuțiilor lui și răspunde material, integral, pentru pagubele produse în aceste situații.

De asemenea, comandantul/şeful unității militare răspunde material, pentru recuperarea pagubelor, în cazul în care a dat ordine ilegale gestionarului ori altei persoane subordonate, din a căror executare s-au produs pagube materiale.

Gestionarul sau persoana care sesizează, în scris, despre primirea unui ordin ilegal este exonerată de răspundere, dacă sesizarea este făcută înainte de executare, iar pagubele materiale produse din executarea unor asemenea ordine se recuperează integral de la persoanele vinovate de ordinele păgubitoare.

Pentru prejudiciile produse în procesul instruirii, personalul MApN răspunde individual, în limita a trei solde lunare nete sau salarii lunare nete, după caz, venitul respectiv fiind cel corespunzător lunii în care s-a constatat paguba.

Pentru personalul care, la data constatării pagubei, nu mai are raporturi de muncă sau de serviciu cu MApN, venitul se determină de către structura financiar-contabilă a unității la care a fost ultima dată încadrat, la nivel similar în plată pentru funcția îndeplinită la data schimbării poziției de activitate.

În situația în care paguba a fost cauzată în procesul instruirii, de mai multe persoane, neputându-se stabili cu certitudine măsura în care fiecare a contribuit la producerea ei, cuantumul imputabil se determină conform modelului de calcul prevăzut în anexa nr. 1 a instrucţiunilor.

Când într-o gestiune manipularea bunurilor se face de mai mulți gestionari, concomitent sau în schimburi succesive, dacă nu se face predarea gestiunii între schimburi, răspunderea materială a gestionarilor se stabilește proporțional cu timpul lucrat efectiv de fiecare, de la ultima inventariere a bunurilor. În toate celelalte situații, fiecare dintre gestionari răspunde material pentru prejudiciile produse pe perioada cât gestiunea bunurilor respective a fost în sarcina sa.

Pentru a fi angajată răspunderea materială în sarcina altor persoane decât autorul direct al pagubei sau a debitorului este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:

♦ debitorul sau autorul direct al pagubei să fie declarat insolvabil, înainte sau după obținerea titlului executoriu;

♦ prejudiciul sau debitul rămas de recuperat să fie consecința faptelor prevăzute la art. 17 din ordonanță.
Răspund material în limita valorii pagubei rămase de recuperat de la gestionarul autor direct al pagubei:

♦ comandanții/șefii unităților militare și șefii structurilor resurse umane și financiar-contabile, după caz, vinovați de numirea, încadrarea, trecerea sau menținerea unei persoane în funcția de gestionar, fără respectarea prevederilor legale și neconstituirea garanțiilor prevăzute de lege;

♦ comandanții/șefii unităților militare, șefii structurilor de logistică, financiar-contabile, comandanții de subunități/similar, după caz, pentru pagubele cauzate unității de personalul din subordine, când se dovedește că nu au executat controale potrivit obligațiilor stabilite prin actele normative incidente în domeniu.

Comandanții/Șefii unităților militare răspund material și atunci când:

♦ nu au luat măsuri de organizare și pregătire a comisiilor de inventariere, de scoatere din funcțiune/declasare și casare a bunurilor materiale;

♦ nu au asigurat timpul necesar și nu au urmărit ca persoanele numite în comisiile constituite să participe efectiv la executarea activităților specifice, conform programului stabilit;

♦ au admis înscrierea în documentele de inventariere și de scoatere din funcțiune/declasare a unor date din contabilitate, fără ca aceste activități să fi fost executate în realitate;

♦ operațiunile de casare a bunurilor materiale nu s-au efectuat în condițiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare;

♦ nu au verificat dacă predarea-primirea gestiunii s-a făcut în condițiile prevăzute de lege.

Personalul MApN are obligația să restituie:

♦ sumele nedatorate, încasate fără drept;

♦ contravaloarea bunurilor ce nu i se datorau și care nu mai pot fi restituite în natură;

♦ contravaloarea serviciilor prestate, la care nu era îndreptățit.

Obligația de restituire a sumelor nedatorate, încasate fără drept:

♦ privește toate categoriile de sume primite de la unitate, dar nedatorate de aceasta, precum: salariu/soldă, compensații, sporuri și indemnizații, premii, diurnă de delegare, cheltuieli de transport și cazare;

♦ este integrală, adică privește întregul cuantum al sumei, încasate de beneficiar, indiferent dacă este vorba de o singură plată sau de plăți succesive;

♦ există pentru toate sumele, indiferent de natura fondurilor din care sunt plătite.

Obligația de restituire a contravalorii serviciilor la care nu erau îndreptățiți poate viza: cazarea gratuită, cazarea calculată la tarife mai mici decât cele legale într-o clădire aparținând unității sau aflată în folosința acesteia, neplata în total sau în parte a cheltuielilor de întreținere (apă, energie electrică, încălzit etc.) în aceleași clădiri, transport gratuit ori achitat sub nivelul tarifelor legale, efectuat cu autovehicule aparținând unității ori închiriate de aceasta, costul meselor servite plătit parțial etc.

Militarii care au suferit din culpa unității un prejudiciu material în timpul îndeplinirii obligațiilor militare și în legătură cu acestea au dreptul la despăgubiri. La fel şi urmaşii legali, în cazul decesului militarului căruia i se cuvin despăgubiri.

În vederea stabilirii cuantumului despăgubirilor, comandantul/șeful unității militare care a constatat personal, a luat cunoștință în orice mod sau care a fost informat cu privire la producerea unui astfel de prejudiciu sau căruia i s-a înaintat o cerere de despăgubire dispune efectuarea unei cercetări administrative.

Dacă nu are calitatea de ordonator de credite, acesta informează, de îndată, pe comandantul/șeful eșalonului superior, în vederea dispunerii măsurilor necesare pentru efectuarea cercetării administrative.

Pe baza dosarului cercetării, dispune măsuri pentru plata despăgubirilor către personalul căruia i se cuvin și măsurile necesare pentru recuperarea respectivelor sume de la cei care se fac vinovați de producerea prejudiciului sau pentru scăderea din evidența contabilă a prejudiciului, după caz.

Administratie

35.770 de lire ascunse în bagaje: doi români, prinși pe Otopeni cu bani nedeclarați

Publicat

pe

De

Doi cetățeni români, în vârstă de 38 și 40 de ani, au fost depistați pe Aeroportul Henri Coandă cu 35.770 de lire sterline nedeclarate, în urma unor controale efectuate de polițiștii de frontieră și lucrătorii vamali.

Cei doi s-au prezentat pentru intrarea în țară din direcția Luton și, după ce au completat formalitățile, au ales culoarul destinat persoanelor care nu au nimic de declarat.

Controlul amănunțit a scos însă la iveală suma în valută, ascunsă și nedeclarată, peste plafonul legal de 10.000 de euro sau echivalentul în altă monedă.

În consecință, autoritățile au dispus:

  • reținerea sumei de 35.770 de lire sterline
  • amenzi contravenționale de câte 3.000 de lei pentru fiecare dintre cei doi pasageri

Cazul readuce în prim-plan vigilența controalelor din punctele de frontieră aeriene, unde sumele nedeclarate și bunurile suspecte sunt tot mai des depistate la intrarea în țară. (Paul D.).

Citeste in continuare

Administratie

Aeroportul Henri Coandă: peste 50.000 de țigarete, descoperite în bagajele a cinci cetățeni români

Publicat

pe

De

Autoritățile de frontieră de pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București au depistat 50.080 de țigarete ascunse și nedeclarate în bagajele a cinci cetățeni români, care încercau să le introducă ilegal în țară.

Verificări după sosiri din Istanbul și Hurghada

Polițiștii de frontieră de la Punctul de Poliție de Frontieră Aeroportul Henri Coandă, împreună cu lucrătorii vamali, au controlat cinci persoane, două femei și trei bărbați, cu vârste între 33 și 50 de ani.

Aceștia sosiseră în România cu zboruri din Istanbul (Turcia) și Hurghada (Egipt) și, după ridicarea bagajelor de cală, s-au îndreptat spre culoarul destinat persoanelor care nu au nimic de declarat.

2.504 pachete de țigări ascunse în bagaje

În urma controalelor amănunțite, au fost găsite pachete de țigări de diferite mărci, ascunse și nedeclarate.

Inventarierea a arătat că era vorba despre:

  • 50.080 de țigarete
  • 2.504 pachete
  • valoare estimată: 19.580 de lei

Sancțiuni și dosare pentru contrabandă

În funcție de situația fiecărei persoane, cetățenii implicați au fost fie sancționați contravențional de lucrătorii vamali, fie sunt cercetați pentru contrabandă de polițiștii de frontieră.

Fapta este încadrată la art. 270 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 86/2006. (Paul D.).

Citeste in continuare

Administratie

Giurgiu: peste 3.500 de produse suspecte de contrafacere și 19.200 de țigarete fără timbru fiscal, descoperite în acțiuni BLITZ

Publicat

pe

De

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu au descoperit, în urma unor acțiuni de tip BLITZ desfășurate pe DN 5, mai multe loturi de bunuri suspecte de contrafacere și țigarete fără timbru fiscal, în valoare totală de peste 1,2 milioane de lei.

Controale pe ruta Turcia–România și Bulgaria–România

Echipajele Sectorului Poliției de Frontieră Giurgiu, împreună cu polițiștii din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu – Compartimentul Sprijin Operativ, au oprit pentru verificări mai multe mijloace de transport care circulau pe ruta Turcia–România și Bulgaria–România.

În urma controalelor, au fost găsite:

  • 3.543 de articole de îmbrăcăminte, încălțăminte, marochinărie și parfumerie, purtând denumirea unor mărci protejate și suspectate că sunt contrafăcute;
  • 19.200 de țigarete, respectiv 960 de pachete, de diferite mărci, fără timbru fiscal.

Bunurile aparțineau unor cetățeni turci, români și bulgari

Potrivit anchetatorilor, bunurile aparțineau unor cetățeni turci, români și bulgari, șoferi și pasageri ai autocarelor și autoturismelor oprite în trafic. Aceștia nu au putut prezenta documente care să ateste proveniența sau autenticitatea produselor.

Valoarea estimată a bunurilor este de:

  • 1.178.650 de lei pentru articolele suspecte de contrafacere;
  • 28.800 de lei pentru țigaretele fără timbru fiscal.

Toate bunurile au fost ridicate și introduse în camera de corpuri delicte, pentru continuarea cercetărilor.

Cercetări pentru infracțiuni privind mărcile și regimul accizelor

În cauză se efectuează cercetări pentru:

  • punerea în circulație a unui produs purtând o marcă înregistrată, pentru produse identice sau similare, care prejudiciază titularul mărcii;
  • deținerea sau comercializarea de produse accizabile nemarcate sau marcate necorespunzător, peste limita de 10.000 de țigarete.

La finalizarea anchetei, vor fi propuse soluțiile legale care se impun.

Măsuri permanente la frontieră

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu a precizat că desfășoară permanent acțiuni specifice, în cooperare cu instituțiile partenere, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale, în contextul aplicării acquis-ului Schengen, dar și pentru protejarea drepturilor de proprietate intelectuală și a intereselor statului român și ale Uniunii Europene. (Sava N.).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv9 ore ago

Episodul 44 – IPJ Prahova, „Grădinița de cadre”: combinații, favoruri și dosare îngropate cu lopata

Sau cum s-a transformat poliția într-o pepinieră de protejați, bolnavi strategici, amante ale funcției și specialiști în dosare făcute scrum...

Exclusiv9 ore ago

Cai drogați, trolee decapitate și mecanici beți la TCE: Ploieștiul lui „Nae Comisionaru”

„Nae Comisionaru’ și „Troaca de Aur – TCE”: de la Vijelia dopată la troleibuzul beat Cum s-a transformat Ploieștiul în...

Exclusiv10 ore ago

STATUL PARALEL LA PRIZE: CUM S-A ÎNFIPT SRI ÎN PRIZA TRANSELECTRICA

De la epoleți la ștechere: România, țara în care „rezerva de cadre” nu se pensionează, doar își schimbă badge-ul În...

Exclusiv10 ore ago

„Ți-ai făcut meseria? Acum plătești!” — noua normalitate pentru polițistul român?

La Buhuși, un episod de ultraj și distrugere stârnește indignare: polițiști amenințați, mașină personală avariată, iar mesajul transmis pare să...

Exclusiv10 ore ago

Pietre aruncate, mașină distrusă, atacatorii încă liberi: șase zile de tăcere după agresiunea de la Buhuși

Sindicatul Europol acuză lipsa unei reacții ferme după un atac violent asupra polițiștilor din Buhuși, județul Bacău. Deși dosarul este...

Exclusivo zi ago

Consiliul care doar «ia act»: Cum îl spală C.A.-ul pe Nae Comisionaru’ la TCE, după ce-a dopat hipodromul și a jumulit transportul public

„Breaking news” la TCE: Consiliul de Administrație a descoperit… amânarea După ce trei articole au radiografiat, pe rând: dopajul grotesc...

Exclusivo zi ago

Gradul de chestor, noul abonament „family & friends” în Poliția Penitenciară?

Când uniforma e opțională, dar relațiile de familie sunt obligatorii Pamflet – ton foarte serios, dar râzi ca să nu...

Exclusivo zi ago

COMITETUL FANTOMĂ AL POLIȚIEI ROMÂNE: SE ÎNTRUNEȘTE PE HÂRTIE, DOAR CA SĂ BIFEZE PROSTIA

Cum a reușit Ministerul Afacerilor Interne să inventeze comitetul de securitate și sănătate în muncă care nu apără pe nimeni,...

Exclusiv2 zile ago

Io no soi Marinero, soi… „el general” Despescu

Dacă tot am avut Ziua Marinei, la malul mării nu mai adia briza, adia… regulamentul, dar doar pe la „amărâți”,...

Exclusiv2 zile ago

Sclipiri de geniu la IPJ Călărași: e-mailul, acest abuz de drept procedural

Cum a reinventat Inspectoratul de Poliție Județean Călărași transparența: dacă ceri un document pe e-mail, ești excesiv. Dezvăluie Sindicatul Diamantul....

Exclusiv2 zile ago

„Stat de drept, dar să nu supărăm derbedeii” – pamflet despre România în care polițistul plătește din buzunar pentru că aplică legea

Polițistul român, dușmanul public nr. 1: a îndrăznit să aplice legea În România anului 2026, dacă ai nenorocul să fii...

Exclusiv3 zile ago

„IPJ Prahova – Grădinița de cadre, episodul 42″: De la „Pinochio” la „Linge-Folie”. Cum se fabrică „investigatorii” la Băicoi

În episodul 42 al telenovelei „IPJ Prahova – Grădinița de cadre”, după cazurile CAR-ului „Academiei de Cămătărie” (Matei Tatiana, Neacșu...

Exclusiv3 zile ago

România secretelor de serviciu: statul cu două legislații – una oficială și una pentru fraieri

Barbaria legislativă la nivel de minister: norme secrete, salarii pe ghicite În anul 2026, România reușește performanța rușinoasă de a...

Exclusiv4 zile ago

IPJ PRAHOVA – GRĂDINIȚA DE CADRE, SEZONUL XLI (41): „MAI 62487 – CĂRUȚA CU GIROFAR ȘI CREIER PE AVARII” (POZE SI VIDEO)

În episodul 41 al telenovelei „IPJ Prahova – Grădinița de cadre”, producătorii de prostie instituțională ne oferă un nou moment...

Exclusiv4 zile ago

O nouă operațiune la Poliția de Frontieră: „Un frigider pentru domnul chestor cu 20.000 de lei pe lună”

O nouă misiune la granița bunului-simț: salvarea cărnii domnului chestor Poliția de Frontieră Română pare să fi primit, pe lângă...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv