Administratie
România avansează cooperarea în domeniul apărării cu partenerul strategic Coreea de Sud
După vizita unei delegații oficiale extinse la Seul, condusă de președintele României, varianta ca Forțele Terestre să aibă în dotare obuziere autopropulsate sud-coreene, devine tot mai evidentă. Deși, la nivel oficial, nu a fost făcut încă niciun anunț, presa de la Seul și cea de la București avansează ideea că ar fi posibilă extinderea cooperării în industria de apărare inclusiv în cazul tancurilor și mașinilor de luptă ale infanteriei pe șenile, dar și în privința anumitor sisteme lansator multiplu de rachete. De altfel, compania sud-coreeană, singura care a rămas în competiția pentru furnizarea obuzierelor, a anunțat oficial că dorește să înfiinţeze în România un hub industrial pentru Europa.
Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a semnat, la 23 aprilie, împreună cu omologul său coreean, Shin Wonsik, Acordul între Guvernul României și Guvernul Republicii Coreea privind cooperarea în domeniul apărării, primul document de acest fel încheiat între cele două părți. Acordul a fost semnat la Palatul Prezidențial din Seul, în prezența președinților celor două țări, Klaus Iohannis, respectiv Yoon Suk Yeol.
Potrivit MApN, acordul reprezintă un pas extrem de important în dezvoltarea relațiilor bilaterale în domeniul apărării, deschizând noi oportunități de colaborare inclusiv în industria de apărare.
Intenționăm să avansăm cooperarea în domeniul apărării (…) În discuția foarte consistentă pe care am avut-o astăzi cu omologul meu, am încurajat creșterea substanțială a investițiilor sud-coreene în România, cu precădere în domenii strategice precum infrastructura, energia și apărarea. (…) Sunt și multe alte zone unde colaborarea poate să creeze locuri de muncă și să aducă tehnologie în România, de exemplu în zona industriei de apărare, a declarat, la vremea respectivă, la Seul, președintele Klaus Iohannis.
Astfel, România ar putea avea 54 de obuziere autopropulsate K9 Tunet, produse de Coreea de Sud, compania producătoare, Hanwha Aerospce, fiind singura care a rămas în licitaţia deschisă de MApN, iar negocierile în acest sens continuă cu guvernul român, transmite Agerpres. Producătorul din Coreea de Sud, Hanwha Aerospace, lucrează la întocmirea unui contract de 725,7 milioane de dolari pentru furnizarea de obuziere K9 României, în cadrul a ceea ce ar putea deveni primul contract cu această ţară în domeniul apărării, a scris și ziarul Korea Economic Daily. Până în prezent, au fost construite aproximativ 1.800 de obuziere K9 Thunder, calibrul 155 mm, pentru nouă ţări, dintre care cinci membre NATO (Polonia, Norvegia, Estonia, Finlanda şi Turcia).
La sfârșitul lunii iulie 2023, MApN a deschis licitaţia pentru trei sisteme obuzier, în valoare de 4.184.614.517 de lei. Un sistem obuzier este compus din 18 obuziere de calibrul 155 mm autopropulsate, pe şenile, nouă ţevi de rezervă, 12 maşini de specialitate de transport şi încărcat muniţii, nouă posturi de observare de artilerie autopropulsate, o autostaţie meteorologică, trei mijloace de evacuare a echipamentelor avariate şi trei sisteme de cercetare acustică. Este vorba de trei sisteme obuzier de calibrul 155 mm, de nivel batalion, cu câte 17.352 de proiectile explozive, 324 de proiectile fumigene, 324 de proiectile de iluminare şi 720 de proiectile inerte.

Hub de industrie pentru apărare în România
Hanwha Aerospace se angajează să maximizeze beneficiile pentru industria românească de apărare prin diverse tipuri de programe de localizare, care includ producția locală de echipamente de apărare, ocuparea forței de muncă la nivel local, transferul de tehnologie și înființarea unui centru de excelență pentru operațiunile de mentenanță și reparații, se precizează într-un comunicat al companiei sud-coreene.
Ne concentrăm pe integrarea capacității industriale românești în dezvoltarea de echipamente avansate de apărare personalizate pentru Forțele Armate române. Includerea industriei românești în lanțurile largi de aprovizionare globală ale Hanwha Aerospace este unul dintre potențialele beneficii pe care România le-ar putea obține din această colaborare, a declarat vicepreședintele al Hanwha Aerospace Europe, Peter Bae.

Tancuri, MLI și rachete
Coreea de Sud a devenit un jucător important în exporturile mondiale de arme, iar invazia rusă în Ucraina a deschis uşa industriilor sud-coreene pentru a semna contracte pe scară largă cu Europa, Orientul Mijlociu, Asia și Australia, în privința tancurilor, obuzierelor autopropulsate, mașinilor de luptă ale infanteriei și sistemelor lansator multiplu de rachete.
Mașina de luptă a infanteriei pe șenile Redback are o masă de 42 de tone și dispune de un blindaj compozit care rezistă la lovituri de până la 30 mm. Ca armament, Redback dispune de un tun de 30 milimetri Mk44 Bushmaster, dar și de rachete Spike LG2 ATGM. MLI Redback un echipaj format din trei operatori și poate transporta opt militari complet echipați. Redback dispune de senzori sofisticați și echipamente de ultimă oră. Potrivit Defenseromania.ro, mașinile de luptă ale infanteriei Redback, care vor ajunge în dotarea Australiei (guvernul australian a acordat companiei sud-coreene Hanwha Aerospace un contract de până la 4,7 miliarde de dolari pentru livrarea a 129 de MLI), vor fi dotate cu turele UT30 MK2, același model care va fi integrat și pe transportoarele Piranha 5 ale României.
Tancul K2 Black Panther, construit de Hyundai, este considerat unul dintre cele mai moderne şi eficiente tancuri de pe piaţă şi este echipat cu un tun de 120 mm şi o mitralieră de 12,7 mm, precum şi cu mijloace electronice capabile să intercepteze proiectilele trase asupra aparatului. Ministrul polonez al apărării a anunţat, luna aceasta,intenţia guvernului său ca 820 din cele 1.000 de tancuri K2, pentru care Polonia a semnat un contract de achiziţie cu firma sud-coreeană, să fie construite de o companie poloneză.
De asemenea, industria de apărare sud-coreeană oferă și sisteme lansator multiplu de rachete K239 Chunmoo, omologul sud-coreean al HIMARS. Polonia a închiat deja un contract pentru furnizarea a peste 280 de sisteme. (M. Batca).
Administratie
Contrafaceri pe DN 5: aproape 8.000 de articole vestimentare, încălțăminte și parfumuri, confiscate la frontiera de la Giurgiu
Acțiuni de tip BLITZ pe ruta Turcia – România și Turcia – Ucraina
Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Giurgiu au descoperit, în urma unor controale de tip BLITZ, peste 7.800 de bunuri – articole vestimentare, încălțăminte și produse de parfumerie – inscripționate cu denumirea unor mărci protejate și suspectate a fi contrafăcute, potrivit unui comunicat al instituției.
Acțiunile au avut loc pe Drumul Național 5, unde au fost verificate mai multe autocare care efectuau curse regulate de transport persoane pe rutele Turcia–România și Turcia–Ucraina.
7.839 de produse „de firmă”, ascunse în bagaje și spații speciale
În cadrul controalelor, polițiștii de frontieră din Sectorul Poliției de Frontieră Giurgiu, în cooperare cu lucrători din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu și cu reprezentanți ai Autorității Vamale Române – Direcția Regională Vamală București, au verificat atât interiorul mijloacelor de transport, cât și bagajele pasagerilor.
În urma verificărilor, au fost descoperite 7.839 de bunuri:
- articole vestimentare;
- încălțăminte;
- produse de parfumerie;
toate inscripționate cu denumirea unor mărci protejate, asupra cărora planează suspiciunea de contrafacere.
Produsele erau ascunse în bagajele personale ale pasagerilor, dar și în diferite locuri din interiorul autocarelor, inclusiv în spații special amenajate. Bunurile aparțineau unor cetățeni români și turci, cu vârste cuprinse între 28 și 57 de ani, care nu au putut prezenta documente legale de proveniență.
Prejudiciu estimat la aproape 1,9 milioane de lei
Potrivit Poliției de Frontieră, valoarea totală a bunurilor, dacă ar fi fost comercializate ca produse originale de marcă, este estimată la 1.887.200 de lei.
Toate produsele suspecte au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor și au fost introduse în Camera de corpuri delicte a instituției, în conformitate cu procedurile legale.
Dosare penale pentru „punerea în circulație” de produse contrafăcute
În prezent, față de persoanele implicate se desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de:
„punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată, pentru produse identice sau similare, și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate”.
La finalizarea cercetărilor, dosarele vor fi înaintate unității de parchet competentă, care va stabili soluțiile legale ce se impun.
Lupte continue împotriva contrafacerilor, în contextul acquis-ului Schengen
Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu subliniază că desfășoară permanent activități specifice, în cooperare cu instituțiile partenere, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale la frontieră.
Acțiunile vizează, între altele:
- asigurarea securității frontierelor externe;
- protejarea intereselor statului român și ale Uniunii Europene;
- respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, în contextul aplicării acquis-ului Schengen.
Confiscarea celor peste 7.800 de produse suspecte de contrafacere pe DN 5 reprezintă, astfel, un nou episod în lupta autorităților române împotriva comerțului ilicit cu mărfuri „de firmă” falsificate, aduse în țară pe rutele de transport internațional de persoane. (Paul D.).
Administratie
CSAT se reunește la Cotroceni. Pe agenda Consiliului: înzestrarea Armatei, programul „România 2044” și consolidarea prezenței militare americane
Președintele României, Nicușor Dan, a convocat pentru luni, 7 septembrie 2026, o ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT). Reuniunea este programată să înceapă la ora 15:00 și se va desfășura la Palatul Cotroceni.
Informațiile au fost transmise de Administrația Prezidențială, care a anunțat principalele teme aflate pe agenda ședinței.
Armata României, în fața unui nou plan de înzestrare
Unul dintre punctele centrale ale reuniunii îl reprezintă Planul de înzestrare a Armatei României pentru perioada 2027–2036. Documentul urmează să stabilească direcțiile de dezvoltare a capabilităților militare și prioritățile de dotare pentru următorul deceniu.
Discuțiile vor viza, cel mai probabil, necesarul de echipamente și tehnică militară, precum și modul în care obiectivele de apărare ale României vor fi corelate cu angajamentele asumate în cadrul NATO și al Uniunii Europene.
Programul „Armata României 2044”, analizat la nivel strategic
Pe agenda CSAT se află și Programul „Armata României 2044”, document care proiectează evoluția forțelor armate pe termen lung.
Prin acest program, autoritățile urmăresc definirea unei viziuni strategice privind modernizarea Armatei României, dezvoltarea infrastructurii militare și adaptarea capacităților de apărare la noile riscuri de securitate.
România pregătește implementarea programului SAFE
Membrii Consiliului vor analiza, de asemenea, documentul referitor la implementarea programului SAFE. Potrivit Administrației Prezidențiale, materialul a fost aprobat în cadrul unei ședințe de lucru interinstituționale desfășurate la 13 august 2026.
Programul SAFE are legătură cu consolidarea capacităților europene de apărare, iar analiza documentului ar putea avea implicații asupra proiectelor militare și industriale în care România intenționează să se implice.
Prezența militară americană în România, un alt punct sensibil
Un alt subiect important îl constituie termenii de referință privind revizuirea, la nivelul Departamentului de Război, a posturii Forțelor Statelor Unite și a locațiilor de dislocare în Europa.
În acest context, CSAT va examina și perspectivele consolidării prezenței militare americane pe teritoriul României. Tema are o importanță strategică majoră, în condițiile amplificării provocărilor de securitate de pe flancul estic al NATO.
Pe agenda CSAT, și alte teme de securitate națională
Pe lângă subiectele anunțate oficial, Consiliul Suprem de Apărare a Țării va analiza și alte teme de actualitate din domeniul securității naționale.
Potrivit informațiilor furnizate de Administrația Prezidențială, reuniunea de la Palatul Cotroceni va aborda atât direcțiile de modernizare a Armatei României, cât și principalele evoluții care pot influența securitatea națională și poziția strategică a țării.
Administratie
Facturi mai mari la electricitate din această toamnă. Hidroelectrica majorează tarifele
Facturile la electricitate ar putea crește din această toamnă, după ce Hidroelectrica, unul dintre furnizorii care au atras masiv clienți prin prețurile reduse, pregătește majorarea tarifelor începând din luna octombrie.
Scumpirea ar urma să fie de aproximativ 13%, ceea ce înseamnă un cost suplimentar de circa 8 bani pentru fiecare kilowatt-oră consumat. Valoarea exactă a tarifului va varia în funcție de zona de distribuție.
Cum se modifică prețurile
În zonele în care clienții plătesc în prezent aproximativ 1,11 lei pentru un kWh, tariful ar urma să ajungă la circa 1,19 lei/kWh. Pentru consumatorii care achită aproximativ 1,19 lei/kWh, noul preț ar putea urca până la 1,27 lei/kWh.
Majorarea nu se va aplica imediat tuturor celor peste 1,3 milioane de clienți ai companiei. Noile tarife vor fi valabile, pentru început, pentru clienții noi și pentru cei ale căror contracte ajung la termen.
Clienții care au contracte încă în derulare vor continua să plătească prețul prevăzut în documentele semnate, până la expirarea perioadei contractuale.
Cu cât ar putea crește facturile
Impactul asupra bugetelor gospodăriilor va depinde de consumul lunar. La un consum de 250 kWh, factura ar putea fi mai mare cu aproximativ 20 de lei pe lună.
Pentru o gospodărie care consumă 400 kWh într-o lună, diferența ar putea ajunge la aproximativ 32 de lei. Într-un an, un consumator cu un consum lunar de 250 kWh ar putea plăti în plus aproximativ 240 de lei, dacă diferența de tarif se menține.
Experții se tem de un val de scumpiri
Decizia Hidroelectrica ar putea avea efecte asupra întregii piețe de energie. Compania este considerată un reper pentru tarifele din domeniu, iar ceilalți furnizori își pot ajusta prețurile în funcție de evoluția pieței.
„Este semnalul pe care îl așteptau toți, pentru că Hidroelectrica funcționează ca un soi de market maker, cel care dă semnalul de preț în piață. Și toți ceilalți se aliniază”, a explicat un expert în energie pentru Observator News.
Potrivit estimărilor citate de sursa menționată, majorările pregătite de alți furnizori ar putea ajunge la 14–20%.
De ce se scumpește energia
Unul dintre motivele invocate este creșterea costurilor de achiziție. În perioada verii, Hidroelectrica nu ar fi reușit să acopere întregul consum al clienților exclusiv din producția proprie.
Pentru a-și onora contractele, compania ar fi fost nevoită să cumpere energie de la alți producători din România sau din import.
„Hidroelectrica nu a putut vara aceasta să-și onoreze tot portofoliul de clienți din producția proprie. Au trebuit să achiziționeze de la alți producători interni sau din import electricitate, ca să-și onoreze contractele”, a declarat Dumitru Chisăliță, reprezentant al Asociației Energia Inteligentă, conform Observator News.
Ce pot face clienții nemulțumiți
Consumatorii care nu acceptă noile tarife pot compara ofertele disponibile pe piață și pot schimba furnizorul. Procedura este gratuită și nu presupune întreruperea alimentării cu energie electrică.
În ultimul an, aproximativ 650.000 de români și-au schimbat furnizorul, pe fondul modificărilor de preț. În același timp, Hidroelectrica a depășit pragul de 1,3 milioane de clienți, înregistrând o creștere de aproximativ 80% față de anul anterior.
-
Exclusivacum 4 zileIPJ Prahova – Grădinița de Cadre, episodul 56: Pensia nu prescrie păcatele și nu spală urmele „dispecerilor de lux”
-
Exclusivacum 5 zileIPJ Prahova – Grădinița de Cadre, episodul 55: Pinochio de Băicoi își taie singur nasul… la pensie
-
Exclusivacum 5 zileTCE Ploiești – „Organigrama cu chiloți” trece, oamenii cu 40 de ani vechime pleacă. AGA, cu ștampila pe teroare
-
Exclusivacum 3 zileMinistrul Darău, lovit în față cu propriul proiect – Când Ministerul Justiției îți spune, politicos-juridic: „Așa ceva nu se face nici măcar într-un guvern demis”
-
Exclusivacum 2 zileMEDAT, TRANSFORMAT ÎN „MINISTERUL ȘMENULUI NAȚIONAL” – Cum a ajuns strategia de stat pe mâna unui trio cu dosar, ORNISS la ghici și Constituția făcută sul
-
Exclusivacum 23 de ore„IPJ Prahova – Grădinița de Cadre”, episodul 57: „Subcomisar-șef” de analfabetism funcțional la comanda IPJ Prahova
-
Exclusivacum 4 zileTriada care vrea să-și facă minister la purtător: Darău, Vișoianu, Miron și operațiunea „Jaf la MEDAT”
-
Exclusivacum 3 zile„Lanțul de aur al incompatibilității”: cum a legat MAI polițistul de caloriferul birocrației până la ONU și Frontex



